CURSUL NR.

Actele de comerţ. Statutul comerciantului.

1. Actele de comerţ
Actul de comerţ reprezintă operaţiunea realizată în procesul exercitării unei profesiuni
comerciale.
Actele de comerţ pot fi clasificate în:
 Acte de comerţ naturale – acele activităţi care sunt legate de profesiunea de
comerciant şi în esenţa lor înseamnă vânzare-cumpărare, adică comerţ. Sunt:
a) cumpărări de mărfuri în vederea revânzării sau închirierii lor;
b) activităţile de prestări servicii de intermediere desfăşurate de curtieri şi brokeri la
bursa de mărfuri şi valori;
c) activităţile de prestări servicii de transport efectuate de firme specializate;
d) activităţile de prelucrare a materiilor prime în produse destinate vânzării;
e) activităţile de prestări servicii bancare;
f) activităţile desfăşurate de agenţii prestatori de servicii comerciale (intermedieri,
agenţii , reprezentări, spectacole publice, divertisment, agrement,etc)

 Acte de comerţ proforma reprezintă totalitatea actelor de schimb care se bazează sau
se realizează prin intermediul unor documente care se numesc – scrisori de schimb.
Ele poartă titlul generic de efecte comerciale (cambii, bilete la ordin).
O operaţiune care vizează stingerea unei datorii transmise(A-B-C - A este dator lui B,
care transmite această creanţă lui C) este considerată o operaţiune comercială indiferent dacă
părţile sunt sau nu comercianţi sau natura angajamentului este comercială sau nu.

 Acte de comerţ în virtutea teoriei accesoriei.

Toate operaţiunile care, pur civile prin natura lor, sînt efectuate de către un
comerciant, devin acte de comerţ (de ex. cumpărarea unui autoturism sau a mobilierului, dacă
sunt destinate desfăşurării unei activităţi de comerţ, sînt considerate drept acte de comerţ).

Cunoaşterea structurii actelor de comerţ serveşte şi pentru clasificarea comerţului în

raport de acest criteriu în: comerţ propriu-zis, care se referă strict la actele de schimb pe piaţa
bunurilor şi serviciilor, comerţ bancar, comerţul transporturilor, comerţul de asigurări.

1
2. Statutul comerciantului
Comerciantul este acea persoană fizică sau juridică care are drept profesie comerţul.
Potrivit definiţiei din codul comercial, sunt comercianţi cei care exercită acte de comerţ şi fac
din aceasta profesia lor obişnuită. In lumina acestei definiţii un agent economic este
considerat comerciant dacă:
- face acte de comerţ în nume personal;
- realizează astfel de acte în mod obişnuit, ceea ce implică repetabilitatea operaţiunilor
respective
- transformă realizarea actelor de comerţ în profesia sa de bază sau accesorie.
Având în vedere complexitatea activităţii comerciale şi implicaţiile sociale deosebite
pe care le are comerţul, în toate ţările cu tradiţie legislativă s-au dezvoltat corpuri de legi care
reglementează această activitate.
Ne vom opri pentru moment asupra acelor prevederi care stabilesc restricţii privitoare
la persoana comerciantului sau la modul de exercitare a diverselor ramuri de comerţ.
In ceea ce priveşte persoanele care efectuează acte de comerţ există:
a) stipulări ale incapacităţii: persoane afectate de interdicţii legale ca urmare a unor
condamnări (civile,penale sau ca urmare a unor delicte fiscale sau economice), persoane aflate
sub interdicţii judiciare (hotărâri de justiţie,alienaţi mintali), minorii;
b) stabilirea incompatibilităţii: nu se admite efectuarea de acte de comerţ de către funcţionarii
publici, militari, poliţişti, magistraţi, notari, avocaţi.
La capitolul restricţii speciale privind modul de organizare a diferitelor categorii de
comerţ, putem menţiona obligativitatea stabilită de către ţările membre a CEE ca orice
comerciant din afara comunităţii să se înregistreze mai întâi ca atare la organele legale, dacă
doreşte efectuarea de acte de comerţ pe teritoriul CEE.
a) existenţa unor sectoare de comerţ care sînt monopol al statului (din raţiuni de asigurare a
veniturilor bugetului de stat – baterea monedelor, emiterea de timbre și efecte poştale,
fabricarea pulberilor explozibile);
b) sectoare comerciale reglementate şi controlate, care necesită atestarea competenţei
profesionale (diplomă de framacist, medic, jurist, optician), precum şi cele supuse restricţiei
unor prescripţii speciale (comerţul cu arme, bijuterii, consignaţii, servicii turistice hoteliere,
servicii de asigurări).
c) sectoare comerciale care necesită autorizaţii administrative speciale eliberate de organe
guvernamentale, consiliul local (comerţul cu băuturi alcoolice, servicii de transport rutier şi
aerian, brutării, patiserii, agenţii de voiaj, comerţul prin magazine care ocupă suprafeţe mari –
super, hipermarket).

2
 Cererea şi oferta de mărfuri. Piaţa.

1. Cererea de mărfuri.
Cererea de mărfuri a populaţiei se încadrează în sfera trebuinţelor materiale şi
spirituale ale oamenilor şi exprimă o parte a nevoii reale, respectiv acea parte care se
manifestă în cadrul pieţii. Cererea de mărfuri are o cuprindere mult mai mică decât nevoia
reală. Nevoia reală are în vedere întreaga sferă a trebuinţelor omeneşti, în timp ce cererea de
mărfuri exprimă doar acele trebuinţe pentru care există posibilitatea efectivă de satisfacere
prin cumpărarea de produse şi servicii.
Cererea de mărfuri este necesitatea de consum în ipoteza ei solvabilă (cu acoperire în
bani). Ea presupune, pe de o parte, o anumită putere de cumpărare din partea populaţiei, care
să-i dea gradul necesar de solvabilitate, iar pe de altă parte o anumită ofertă care să-i asigure
obiectul.
Această diferenţă între nevoia reală şi cererea de mărfuri se explică prin faptul că :
- trebuinţele oamenilor se diversifică continuu într-un ritm care depăşeşte în permanenţă
posibilitatea de satisfacere prin producţie şi ofertă pe piaţă.
- masa veniturilor este în corelaţie cu volumul de muncă prestată şi nu cu dorinţele
salariaţilor cererea de mărfuri fiind efectiv satisfăcută în ordinea priorităţilor
individuale.
Clasificarea cererii:
a) În funcţie de posibilitatea de manifestare a nevoilor :
Există cerere efectivă, care se manifestă pe piaţă şi este solvabilă şi cerere potenţială
care, pe lângă cea efectivă, mai cuprinde şi cererea solvabilă pentru care nu există ofertă şi, pe
de altă parte, oferta care nu este acoperită în cererea solvabilă.

b) În funcţie de manifestarea în timp a cererii de mărfuri avem:

Cererea curentă vizează mărfurile de primă necesitate şi se caracterizează prin
rigiditate şi repetabilitate.
Cererea periodică se caracterizează printr-o repetare cu o anumită regularitate, la
perioade de timp determinate de durata de funcţionare a bunului cumpărat
Cererea rară este specifică bunurilor de folosinţă îndelungată, casnice sau industriale
sau cumpărărilor ocazionale.

c) După modul de formare şi de fixare asupra produselor :

Cererea poate fi:
- fermă (vizează produse cu caracteristici specifice, fixarea preferinţelor consumatorului
făcându-se înainte de contactul cu magazinele) sau poate fi
- spontană (apare prin contact direct cu produsul,la vizitarea magazinelor).

3
d) După modul de evoluţie în timp :
Cererea poate fi:
- constantă (proporţiile sale se menţin neschimbate pe perioade îndelungate de timp),
- crescândă (sporeşte în timp sub influenţa factorilor formativi sau unor posibilităţi de
satisfacere superioară a nevoii respective);
- descrescândă (se diminuează în timp sub influenţa factorilor conjuncturali foarte
diverşi).

e) În funcţie de gradul de participare al mărfurilor la satisfacerea nevoilor:

Cererea poate fi:
- de bază (se manifestă faţă de mărfurile care satisfac o anumită trebuinţă determinată a
cumpărătorului);
- suplimentară (care se adaugă mărfii care satisface cererea de bază);
- complementară (care amplifică gradul de mulţumire al subiectului în satisfacerea
cererii).

f) În funcţie de gradul de corelare a cererii cu oferta:

Cererea poate fi:
- satisfăcută (acea parte a cererii solvabile care găseşte în structura mărfurilor aflate în
vânzare un echivalent direct, confundându-se de multe ori cu volumul de vânzări
realizat într-o anumită perioadă);
- nesatisfăcută (care nu-şi găseşte echivalent în oferta de mărfuri de pe piaţă).

2. Oferta de mărfuri
Oferta de mărfuri este manifestarea socială a transferului către consumatori a
produselor destinate schimbului; în egală măsură oferta de mărfuri reprezintă şi materializarea
pe piaţă a producţiei de mărfuri.
La nivelul economiei naţionale oferta cuprinde toate produsele destinate satisfacerii
consumului prin intermediul circulaţiei, respectiv :
a) bunuri şi servicii destinate consumului intermediar şi investiţiilor;
b) bunuri şi servicii destinate consumului nemijlocit al populaţiei.

Tipologia ofertelor
a) După destinaţia produselor.
- produse destinate consumului final (1) - care sunt realizate şi achiziţionate pentru
satisfacerea directă a nevoilor umane.

4
 - produse destinate consumului intermediar (2) - ansamblul bunurilor şi serviciilor
oferite agenţilor economici antrenaţi în acţiuni lucrative
- produse de echipament (3) - bunuri utilizate în organizarea şi derularea de procese de
producţie
(1) se mai numesc bunuri şi servicii de consum
(2) şi (3) se mai numesc bunuri şi servicii productive.

b) După durata de viaţă a produselor oferite :

- ofertă de bunuri nedurabile de uz curent, de mare difuziune, în general standardizate,
cu valoare individuală scăzută;
- ofertă de bunuri durabile, cu perioadă îndelungată de utilizare, în general cu valoare
ridicată

3. Piaţa
Din punct de vedere comercial, piaţa este o categorie economică ce reuneşte totalitatea
actelor de vânzare-cumpărare privite în unitate organică cu relaţiile pe care le generează şi în
conexiune cu spaţiul în care se desfăşoară.
Clasificarea pieţelor
a) Din punct de vedere al localizării relaţiilor de piaţă
- piaţă internă - cuprinde totalitatea actelor de vânzare-cumpărare care se realizează la
scara unei economii naţionale, în interiorul unei ţări;
- piaţă externă - cuprinde totalitatea actelor de vânzare-cumpărare care se realizează cu
alte pieţe naţionale, ca urmare a apariţiei diviziunii internaţionale a muncii;
- piaţă naţională - echivalentă cu economia naţională;
- piaţă locală - cu o determinare geografică foarte precisă;
- piaţă urbană - caracteristică zonelor urbane, caracterizate printr-o reţea comercială
foarte bogată şi o ofertă de mărfuri completă;
- piaţă rurală - caracteristică zonelor rurale, cuprinzând produse specializate şi
sortimente mai puţin bogate.

b) În funcţie de obiectul relaţiilor economice

- piaţă a bunurilor destinate consumului intermediar - cuprinde relaţiile de vânzare-
cumpărare cu bunuri necesare consumului agenţilor economici;
- piaţa bunurilor destinate consumului final - cuprinde relaţiile de vînzare-cumpărare cu
bunuri destinate consumului nemijlocit uman;
- piaţa produselor industriale - cuprinde bunuri de consum final care sunt rezultatul
producţiei industriale.

5
 - piaţa produselor agricole - care grupează produsele de consum final care sunt
rezultatul producţiei agricole.

c) Sub aspectul intensităţii desfăşurării tranzacţiilor:

- piaţă dispersată, care vizează bunurile de consum necesare populaţiei, şi care se
difuzează la scara teritoriului naţional, prin reţele comerciale puternic dezvoltate, cu o
ofertă permanentă în timp;
- piaţă concentrată - regrupează bursele de valori şi de mărfuri, unde tranzacţiile se
realizează între agenţii economici, pentru partizi mari de mărfuri cu valoare foarte
ridicată.

d) În funcţie de regimul juridic al tranzacţiilor:

- piaţă liberă, unde actele de comerţ se pot efectua fără restricţii, cu condiţia respectării
unor prevederi legale cu caracter general;
- piaţă reglementată (priveşte acte de comerţ cu produse cum ar fi: produse
farmaceutice, arme, muniţii).

e) După modul de materializare a activităţii care este supusă vânzării avem:

- piaţa produselor, care regrupează totalitatea actelor de vânzare-cumpărare produse
materiale, în structura sortimentală şi în cantităţile corespunzătoare cererii satisfăcute;
- piaţa serviciilor, care are în vedere satisfacerea unor nevoi materiale şi spirituale ale
oamenilor prin activităţi cu profil divers, care nu întotdeauna se materializează într-un
obiect de consum.