Sunteți pe pagina 1din 2

Principiile fiscalității în România

În art.3 din Codul fiscal al țării noastre sunt menționate următoarele principii pe


care se bazează reglementarea impozitelor și taxelor aplicate în România
 :a) Neutralitatea
măsurilor fiscale în raport cu diferitele categorii de investitori și capitaluri,
cuforma de proprietate, asigurând condiții egale investitorilor, capitalului român
și străin;
  b) Certitudinea impunerii
Prin elaborarea de norme juridice clare, care să nu conducă lainterpretări
arbitrare, iar termenele, modalitatea si sumele de plată să fie precis
stabilite pentru fiecare plătitor, respectiv aceștia să poată urmări și înțelege
sarcina fiscală ce le revine,  precum și să poată determina
influența deciziilor lor de management financiar asupra
sarcinilor lor fiscale;
c) Echitatea fiscală
La nivelul persoanelor fizice , prin impunerea diferită a veniturilor , înfuncție de
mărimea acestora;
 d) Eficiența impunerii
 Prin asigurarea  stabilității  pe termen lung a prevederilor Codului
fiscal, astfel încât aceste prevederi să nu conducă la efecte retroactive
defavorabile pentru persoanele fizice si juridice, în raport cu impozitarea în
vigoare la data adoptării de cătreacestea a unor decizii investiționale majore
Comparativ,  Principiile fiscalității în Marea Britanie

Potrivit Codului pentru stabilitate fiscală din Marea Britanie guvernul trebuie să
ișidesfășoare activitatea în concordanță cu următoarele principii:

a)Transparență
In stabilirea obiectivelor politicii fiscale, implementarea politicii fiscale și
înpublicarea conturilor publice;
 b)Stabilitate
In procesul de construire a politicii fiscale și în modalitatea de impactare asupra
economiei;
 c)Responsabilitate
In managementul finanțelor publice;
 d)Corectitudine
Astfel încât se vor lua în considerare efectele financiare atât asupra
generațiilor viitoare cât și asupra populației
actuale;
 
e)Eficiență
Ce constă înutilizarea corectă aresurselor și în implementarea politicii fiscale
rincipiile fiscalității în Italia
 
Sistemul fiscal Italian își are baza în Constituție, unde se specifică că
prevederiloe fiscale pot fi impuse cetățenilor numai prin intermediul
dispozițiilor legislative.
 
a)Principiul certitudinii 
Se referă la faptul că orice contribuabil trebuie să ştie, dinainte,termenele,
modalităţile şi cuantumul obligaţiilor sale fiscale, în felul acesta acţionându-se
pe linia creşterii încasărilor bugetare.
 b)Principiul progresivității
Bazat pe existența unor tranșe de venit și prevederea unor deduceri pentru
veniturile mai reduse. 
c) Principiul generalizării, egalității și uniformității
In sensul că toți contribuabilii trebuie să plătească impozitele în mod egal
(ținând cont de venitul fiecăruia), chiar dacă există unele excepții cu
un caracter social sau economic.
d)Principiul economicității și comodității
Plata impozitelor trebuind să se facă cât mai simplu cu putință pentru
contribuabil fără costuri suplimentare.
e) Principiul autonomiei
Pentru că statul trebuie să delege funcțiile sale entităților locale, cuatât mai mult
cu cât se dorește un federalism fiscal.
 

S-ar putea să vă placă și