Probleme rezolvate admitere învaŃământul superior Virgil-Mihail Zaharia

Admitere arhitectură şi sistematizare iulie 1986

 x x
= yx
1. Să se afle soluŃiile reale ale sistemului:  . (1.1)
 y
x
= xy
x > 0
SoluŃie: Expresiile din sistem au sens dacă şi numai dacă  . (1.2)
y > 0
ln x y = ln y x  y ln x = x ln y
În aceste condiŃii sistemul este echivalent cu  ⇔ (1.3)
ln y = ln x  x ln y = y ln x
x y

Se observă că x=1 şi y=1 este soluŃie a sistemului.

Căutăm să vedem dacă găsim şi alte soluŃii:
Presupunem x, y ∈ ( 0,1) ∪ (1, +∞) (1.4)
şi sistemul (1.3) este echivalent cu
 ln x  x
( )
x x  xy xy − 1 = 0
 ln y = y  =  xy = xy
  y y  
 ⇔ ⇔  ln x x ⇔  ln x (1.5)
= x
 ln x
=
x  ln x x   =
 ln y  =  ln y y 
 ln y y
y  ln y y
În condiŃiile (1.4) xy≠0, din (1.5), în condiŃiile (1.2) rezultă:
 xy = 1  1

 y= 1
  x y =
 ln x x ⇔ ⇔ x (1.6)
 ln y =  ln x  x x = −1
 y =x x 
 − ln x
În condiŃiile (1.4) relaŃia x x = −1 este imposibilă. Deci singura soluŃie a sistemului (1.1)
x = 1
este  .
y =1

2. Să se determine polinoamele de gradul al doilea cu coeficienŃi reali care verifică egalitatea

P ( X 3 ) =  P ( X ) 
3
(2.1)
SoluŃie: Fie
P ( X ) = a2 X 2 + a1 X + a0 , a3 ∈ R * , a1 , a0 ∈ R (2.2)
Avem:
P ( X 3 ) = a2 X 6 + a1 X 3 + a0 (2.3)
şi

1
Probleme rezolvate admitere învaŃământul superior Virgil-Mihail Zaharia
 P ( X )  = a23 X 6 + 3a1a22 X 5 + 3 ( a12 a3 + a0 a22 ) X 4 + ( a13 + 6a0 a1a2 ) X 3 +
3

(2.4)
+ ( 3a a + 3a a
2
2 0
2
0 1 )X 2
+ 3a a X + a
2
1 0
3
0

Pentru a avea loc (2.1) din (2.3) şi (2.4) rezultă prin egalarea coeficienŃilor termenilor de grad
4 şi 5:
3a1a22 = 0
 2 (2.5)
a1 a2 + 3a0 a2 = 0
2

Cum a2≠0 fiind coeficientul dominant al polinomului P , din (2.5) rezultă

a1 = 0
 (2.6)
a
 0 = 0
3 3
Polinoamele P(X ) şi [P(X)] se scriu acum:
P ( X 3 ) = a2 X 6
(2.7)
 P ( X )  = a2 X
3 3 6

Egalitatea (2.1) este echivalentă cu

a23 = a2 ⇒ a2 ∈ {1, −1} .
Polinoamele cerute sunt:
P1 ( X ) = X 2
(2.8)
P2 ( X ) = − X 2

3. Să se calculeze, pentru n∈N, n≥1,

x n − ( sin x )
n

lim . (3.1)
x →0 x n+2
0
SoluŃie: Se observă că este nedeterminare de forma . Transformăm expresia: pentru x≠0
0
avem:
n
 sin x  sin x
1−   1−
x n − ( sin x )
n −1
 sin x  sin x  
n

=  x 
= x
1 + + ... +   =
x n+2 x2 x 2  x  x   (3.2)
n −1
x − sin x  sin x  sin x  
= 3 1 + + ... +   
x  x  x  
n −1
sin x  sin x 
unde 1 + + ... +   = 1 dacă n=1.
x  x 

2
Probleme rezolvate admitere învaŃământul superior Virgil-Mihail Zaharia
x − sin x
Considerăm funcŃiile g:R*→R şi h:R*→R date de g ( x ) = şi
x3
n −1
sin x  sin x 
h( x) = 1 + + ... +   .
x  x 
Studiem existenŃa limitei funcŃiilor g şi h în x = 0.
0
Pentru funcŃia g în cazul nedeterminării suntem în condiŃiile de aplicabilitate ale teoremei
0
lui L’Hospital
x x
2sin 2 sin 2
lim g ( x ) = lim
( x − sin x ) '
= lim
1 − cos x
= lim 2 = lim 2=
x →0 x →0
( x )'
3 x → 0 3x 2 x → 0 3x 2 x → 0
6⋅
x 2

2
2
(3.3)
 x
1  sin 2  1 1
= lim   = ⋅1 =
6 x →0  x  6 6
 2 

sin x
łinând cont că există lim = 1 şi de continuitatea funcŃiei putere, deducem
x →0 x
n −1 n −1
 sin x  sin x   sin x  sin x 
lim h ( x ) = lim 1 + + ... +    = 1 + lim + ... + lim   =n (3.4)
x →0 x →0
 x  x   x →0 x x →0
 x 
Din (3.2), (3.3) şi (3.4) deducem că există
x n − ( sin x )
n
1 n
lim
x →0 x n+2
= lim
x →0
( g ( x ) ⋅ h ( x ) ) = lim
x →0
g ( x ) ⋅ lim
x →0
h ( x ) =
6
⋅ n =
6
(3.5)

4. Se consideră mulŃimile
 
K = A = 

 a 5b 
b a 
 A ∈ M 2 ( Q )

{
 şi L = c + d 5 c, d ∈ Q . }
1) Să se arate că L este parte stabilă a lui R în raport cu operaŃiile de adunare şi
înmulŃire şi K este parte stabilă a lui M2(Q) în raport cu adunarea şi înmulŃirea.
2) Să se arate că mulŃimile L şi K formează corpuri în raport cu operaŃiile induse.
3) Să se stabilească un izomorfism de corpuri de la K la L.
SoluŃie: 1) Fie x1, x2∈L de forma
x1 = c1 + d1 5, c1 , d 2 ∈ Q
(4.1)
x2 = c2 + d 2 5, c2 , d 2 ∈ Q
Avem:

3
Probleme rezolvate admitere învaŃământul superior Virgil-Mihail Zaharia
x1 + x2 = c1 + c2 + ( d1 + d 2 ) 5
(4.2)
( )( )
x1 ⋅ x2 = c1 + d1 5 c2 + d 2 5 = ( c1c2 + 5d1d 2 ) + ( c1d 2 + c2 d1 ) 5
(Q,+,·) fiind corp este parte stabilă în raport cu operaŃiile de adunare şi înmulŃire şi din (4.1)
rezultă
c1c2 + 5d1d 2 ∈ Q, c1d 2 + c2 d1 ∈ Q,
(4.3)
c1 + c2 ∈ Q, d1 + d 2 ∈ Q
Din (4.2) şi (4.3) rezultă că x1+x2∈L şi x1·x2∈L, aşadar L este parte stabilă a lui R în raport cu
operaŃiile de adunare şi înmulŃire.
Fie A1, A2∈K de forma
 a 5b1   a2 5b2 
A1 =  1  , a1 , b1 ∈ Q, A2 =   , a2 , b2 ∈ Q (4.4)
 b1 a1   b2 a2 
Atunci
 a + a2 5 ( b1 + b2 ) 
A1 + A2 =  1 
 b1 + b2 a1 + a2 
(4.5)
 a1a2 + 5b1b2 5 ( a1b2 + a2 b1 ) 
A1 ⋅ A2 =  
 a1b2 + a2 b a1a2 + 5b1b2 
Din faptul că Q este parte stabilă în raport cu operaŃiile de adunare şi înmulŃire şi relaŃiile
(4.4) şi (4.5) rezultă că A1+A2∈K şi A1·A2∈K şi deci K este parte stabilă a lui M2(Q) în raport
cu adunarea şi înmulŃirea.

2) Deoarece L este parte stabilă a lui R în raport cu adunarea şi înmulŃirea, iar R este corp,
pentru ca L să fie corp este suficient să demonstrăm:
i) 0 ∈L
ii) x∈L ⇒ −x∈L
iii) 1∈L
iv) x∈L⇒ x−1∈L, œx∈L−{0}.
Într-adevăr:
i) 0 =0 + 0 5∈L
ii) fie x∈L deci există c,d∈Q astfel ca x = c + d 5 , atunci
− x = ( −c ) + ( − d ) 5 ∈ L
iii) 1=1+ 0 5 ∈ L
iv) Fie x = c + d 5 , atunci
c−d 5 )
−1 1 1 c−d 5
x = = = (4.6)
x c + d 5 c 2 − 5d 2
Demonstrăm că c 2 − 5d 2 ≠ 0 pentru c,d∈Q, c ≠ 0, d ≠ 0.
Presupunem contrariul: există c,d∈Q, c ≠ 0, d ≠ 0 astfel încât c 2 − 5d 2 = 0 . ÎnmulŃim
relaŃia c 2 − 5d 2 = 0 cu cel mai mic multiplu comun al numitorilor lui c şi d∈Q−{0} rezultă
că există p,q∈Z astfel ca p 2 − 5q 2 = 0 . Putem presupune că p şi q sunt relativ prime, altfel

4
Probleme rezolvate admitere învaŃământul superior Virgil-Mihail Zaharia
împărŃim cu cel mai mare divizor comun al lor. Se obŃine p = 5q ⇒ 5 / p 2 deoarece
2 2

(p,q)=1.
Cum 5 este număr prim rezultă 5/p, deci există r∈Z−{0} a.i. p=5r. Înlocuim se obŃine
25r − 5p2 = 0, de unde 5r2 − p2 = 0 deci q2 = 5r2 ⇒ 5/q2 deci 5/q. Dar 5/p deci (p,q)=5,
2

absurd deoarece am luat (p,q)=1. Aşadar pentru orice c,d∈Q, c ≠ 0, d ≠ 0 ⇒ c 2 − 5d 2 ≠ 0 .

Din (4.6) şi demonstraŃia precedentă obŃinem x−1∈L. Deci L este subcorp al lui R.
Deoarece x1· x2 = x2· x1, œx1, x2∈L se obŃine L este corp comutativ.
Întrucât K este parte stabilă a lui M2(Q) în raport cu operaŃiile de adunare şi înmulŃire a
matricelor, iar (M2(Q), +,·) este inel, pentru ca K să fie corp cu operaŃiile induse este suficient
să demonstrăm:
v) O2∈K
vi) Dacă A∈K atunci − A∈K, œ A∈K
vii) I2 ∈K
viii) Pentru orice A∈K−{O2} există A−1∈K.
DemonstraŃie:
0 0 0 5 ⋅ 0
v) O2 =  = ∈ K
0 0 0 0 
 a 5b   − a −5b 
vi) Pentru A∈K, A =   avem − A =  −b −a  ∈ K , ∀A ∈ K .
b a   
1 0 1 5 ⋅ 0
vii) I2 =  = ∈ K
0 1 0 1 
 a 5b 
viii) Fie A =   ∈ K , det ( A) = a 2 − 5b 2 ≠ 0 conform demonstraŃiei precedente,
b a 
matricea A este nesingulară şi atunci este inversabilă, A−1∈M2(Q).
 a −b 
5 ⋅
1  a −5b   a 2 − 5b 2 a 2 − 5b 2 
Dar A−1 = 2   =   ∈ K , deoarece
a − 5b 2  −b a   −b a 
 2 2 
 a − 5b 2
a − 5b 
2

a b
, 2 ∈Q .
a − 5b a − 5b 2
2 2

Deci K este corp.

 a 5b 
3) Definim funcŃia f :K→L prin f ( A ) = a + b 5, ∀A ∈ K , A =   , a, b ∈ Q . FuncŃia f
b a 
este bine definită deoarece reprezentarea lui A este unică.
Demonstrăm că f este morfism de corpuri.
( ) ( )
f ( A1 + A2 ) = ( a1 + a2 ) + ( b1 + b2 ) 5 = a1 + b1 5 + a2 + b2 5 = f ( A1 ) + f ( A2 )

( )( )
f ( A1 ⋅ A2 ) = ( a1a2 + 5b1b2 ) + ( a1b2 + a2b1 ) 5 = a1 + b1 5 a2 + b2 5 = f ( A1 ) ⋅ f ( A2 )

5
Probleme rezolvate admitere învaŃământul superior Virgil-Mihail Zaharia
1 0
Observăm că f ( I 2 ) = f     = 1 + 0 5 = 1 ≠ 0 . Aşadar f duce elementul neutru din K
 0 1 
în elementul neutru la înmulŃirea din L. În particular f este diferit de morfismul nul.
Cum f este morfism de corpuri şi este nenul rezultă că f este morfism injectiv.
Morfismul f este şi surjectiv deoarece pentru orice y∈L există a şi b∈Q şi y = a + b 5
  a 5b  
deci y = f     adică y∈Imf.
 b a 
Aşadar f este izomorfism de corpuri.

 π
5. Se consideră funcŃia f :  0,  → ( 0, +∞ ) , f ( x ) = ∫
( sin t + cos t ) sin t . Să se calculeze
x

2
dt
 2 0
cos t
integrala şi să se arate că funcŃia f este bijectivă.
SoluŃie: Fie funcŃia
 π ( sin t + cos t ) sin t
g :  0,  → R , g ( t ) = (5.1)
 2 cos 2 t
 π
FuncŃia g este continuă pe  0,  fiind obŃinută prin operaŃii cu funcŃii elementare. Deci este
 2
 π  π
integrabilă pe orice interval de forma (0, x) cu x ∈  0,  . Deci funcŃia f :  0,  → ( 0, +∞ ) ,
 2  2
x
( sin t + cos t ) sin t
f ( x) = ∫ 2
dt este bine definită. Avem
0
cos t
sin t > 0  π
 , ∀t ∈  0,  (5.2)
cos t > 0  2
de unde rezultă
 π
g ( t ) > 0, ∀t ∈  0,  (5.3)
 2
 π
2
sin t sin t
Deoarece g ( t ) = 2
+ = tg 2 t + tg t , t ∈  0,  , rezultă că
cos t cos t  2
x x x

f ( x ) = ∫ g ( t ) dt = ∫ tg tdt + ∫ tg 2 tdt (5.4)

0 0 0
Calculăm fiecare integrală separat:
 π
x

∫ tgtdt = − ln ( cos t ) = − ( ln ( cos x ) − ln ( cos 0 ) ) = − ln cos x, x ∈  0, 

x
(5.5)
0
0
 2
Calculăm primitiva:

6
Probleme rezolvate admitere învaŃământul superior Virgil-Mihail Zaharia
y2  1
∫ tg dt = ∫ dy = ∫ 1 −  dy = y − arctg y + C = tg t − t + C
2

1+ y 2
 1+ y
2
(5.6)
dy
Notăm tg t = y ⇒ t = arctg y ⇒ dt =
1 + y2
Şi atunci:
 π
x

( )
x
∫0 = − = − ∈
2
tg tdt tg t t tgx x , x  0,  (5.7)
0
 2
Din (5.5) şi (5.7) obŃinem:
f ( x ) = tg x − x − ln ( cos x ) (5.8)
 π  π
FuncŃia f este derivabilă pe  0,  deoarece g este continuă pe  0,  . Din (5.4)
 2  2
rezultă
 π
f ' ( x ) = tg x + tg 2 x, ∀x ∈  0,  (5.9)
 2
 π
şi se obŃine f '(x)>0, œx∈  0,  .
 2
Conform consecinŃei teoremei lui Lagrange funcŃia f este strict crescătoare, deci
injectivă.
Deoarece există lim cos x = 1, lim tg x = 0 , iar funcŃia ln este continuă, rezultă că există
x →0 x →0

şi lim f ( x ) = lim tg x − lim x − lim ln ( cos x ) = 0 .

x →0 x→0 x →0 x →0
Analog, din existenŃa limitelor: lim tg x = +∞ şi lim cos x = 0 şi din continuitatea
π π
x→ x→
2 2

funcŃiei ln deducem că există şi lim f ( x ) = +∞ . Cum f este strict crescătoare şi continuă,

π
x→
2

 π 
avem f   0,   = ( 0, +∞ ) , deci f este surjectivă.
 2 
Fiind injectivă şi surjectivă funcŃia f este bijectivă.

Digitally signed by Virgil-Mihail Zaharia