Cauciucul

Istoria descoperirii cauciucului. Obtinerea cauciucului sintetic nu a fost întimplatoare.Mai întîi a fost

cunoscut cauciucul natural, obtinut din sucul ce se scurgea din arborii de hevea braziliana (cresterea în
America de Sud).Aborigenii faceau din sucul coagulat mingi saritoare. Ei numeau acest
material "cauciuc",ceea ce în limba lor înseamna cau-copac si uciu-curge,plînge.
    Cu 500  de ani în urma Christofor Columb , care a descoperit America de Sud, a vazut minunatele mingi
de cauciuc si le-a adus în Europa. Mult mai târziu, la începutul secolului al XIX-lea,savantii au studiat
compozitia cauciucului natural. În cele din urma ei au constatat ca acesta este un polimer al unei
hidrocarburi dienice, numite izopren C5H8. Izoprenul se aseamana cu butadiena:
CH2=CH-CH=CH2                   CH2=C-CH=CH2

                                                               butadiena                  /            izopren                                  
                                                                                                             CH3   

     În anul  1928 S.Lebedev propune metoda de producere a cauciucului sintetic butadilenic din
alcool.În 1930 a început sa functioneze prima fabrica de producere a cauciucului.
     Proprietatile cauciucului. Cea mai importanta caracteristica a cauciucului sintetic este elasticitatea,
adica proprietatea de a-si schimba forma ( a se întinde sau contracta) sub actiunea unei forte si de a reveni la
starea initiala.  Elasticitatea mare a cauciucului se datoreaza jonctiunii macromoleculelor în forma de spirale
neregulate si gheme.Cauciucul nu se dizolva în apa. Primul care a beneficat de aceasta proprietate a
cauciucului natural a fost englezul Macintosh. Varsând solutie de cauciuc peste o bucata de pânza, el a
descoperit  ca a obtinut un material ce respinge apa. Astfel, în 1832 a început confectionarea
impermeabilelor de ploaie, numite Macintosh,mai apoi a galosilor.
    Însa confectiile din cauciuc natural brut(neprelucrat) nu rezistau la temperatura; la caldura deveneau
lipicioase, iar la frig- farâmicioase.
    Problema a fost solutionata o data cu descoperirea procesului  de vulcanizare a cauciucului. Acum toti stiu
care este sensul si importanta atelierelor de vulcanizare a anvelopelor, însa putini stiau cum a fost
descoperita vulcanizarea. În anul 1839, americanul Ch. Goodyear studia cauciucul. Odata întimplator, a
scapat pe o plita fierbinte o bucata de cauciuc presat cu sulf. A doua zi a constatat ca acel cauciuc ramasese
elastic, dar era rezistent la fierbinte si la rece.
Astfel , printr-o întîmplare a fost descoperita vulcanizarea, un proces chimic care si a largit cu mult sfera lui
de utilizare.
 Vulcanizarea este procesul de tratare a cauciucului cu sulf (pâna la 8%.).
     Prin vulcanizare se obtine un material mai elastic, mai rezistent si mai stabil la variatiile de
temperatura. În procesul fabricarii cauciucului se mai adauga diferite ingrediente pentru a-i conferi culoare:
funingine ( culoare  neagra), praf de creta (culoarea alba) etc. Daca la vulcanizare se adauga mai mult sulf
(20-40%), se obtineebonita, un material dur, cu proprietatile izolante.  
    Dupa importanta sa practica, cauciucul poate fi comparat cu aluminiu,petrol, carbunele pe pamânt. Din
cauciuc se produc  anvelope pentru mijloacele de transport, furtunuri, centuri, materiale
electroizolante,tesaturi impermeabile,  încaltaminte etc.
 Întrebuintãri. Cantitãti importante de cauciuc se consumã pentru fabricarea anvelopelor, în industria
constructoare de masini. Se fabricã tuburi, garnituri, curele de transmisie, articole sanitare, pãrti din aparate
si din instalatii necesare industriei chimice, cleiuri de lipit, încãltãminte de cauciuc, izolatoare electrice,
obiecte de uz casnic etc.
Structura: din punct de vedere chimic, cauciucul natural are o structura poliizopernica.Incalzit la
aproximativ 300 C, in absenta aerului, formeaza izopren, dovedindu-se astfel ca este un polimer natural al
izoprenului.
Din cauza prezentei care unei duble legaturi in fiecare unitate strucurala, cauciucul se oxideaza prezentand
fenomenul “imbatranirii”(crapa si se degradeaza).
Pentru a fi utilizat, cauciucul brut, un polimer plastic, este transformat intr-un polimer elastic printr-un
proces de tratare numit vulcanizare.Aceasta consta in incalzirea la aproximativ 140 C a cauciucului
amestecat cu mici cantitati de sulf(1-4%) si alte ingrendiente(peroxizi, oxzide zinc, negru de fum etc.),
formandu-se punti(legaturic-c) transversale intre lanturile macromoleculare filiforme.Astfel, lanturile
macromoleculare nu mai pot aluneca unele fata de altele; astfel se mareste rezistenta mecanica a cauciucului.