Balada popularǎ

Balada sau cȃntecul bǎtrȃnesc este una dintre

speciile reprezentative ale literaturii noastre
populare. Existenţa baladei este atestatǎ, în
anumite medii, încǎ din secolele al XIV-lea și al
XV-lea.
Numele ei provine de la francezul ,,ballare”, cu
originea în verbul latin medieval ,,ballare”, și a
denumit la început un cȃntec simplu și scurt,
compus din trei strofe egale, cu refren ce se cȃnta
în cor în timpul dansului , ,,ballare” însemnȃnd de
fapt ,,a dansa”.
Ambii termeni, și cel de ,,baladǎ” și cel de ,,cȃntec
bǎtrȃnesc”, au fost impuși la noi de Vasile
Alecsandri, odatǎ cu publicarea culegerii de folclor
din 1852 și 1853, intitulatǎ ,,Poezii populare.
Balade (cȃntece bǎtrȃnești), adunate și îndreptate
de V. Alecsandri”.
Termenul propriu pentru aceastǎ specie literarǎ
folcloricǎ este socotit însǎ cel de ,,cȃntec epic”,
,,bǎtrȃnești” fiind denumite numai cȃntecele epice
eroice, iar ,,balade” cele epico-lirice sau
nuvelistice.
Fiind o specie folcloricǎ, balada are notele
caracteristice literaturii populare:
a. caracter anonim;
b. caracter oral;
c. caracter colectiv;
d. caracter sincretic;
e. caracter expresiv.
Baladele sunt opere epice în care sunt înfǎţișate:
-faptele haiducilor;
-evenimente istorice;
-vitejia unor eroi;
-ocupaţia oamenilor;
-viaţa lor obișnuitǎ.
Personajele au însușiri ieșite din comun și sunt
prezentate în antitezǎ, întruchipȃnd caractere
opuse.
Ele întruchipeazǎ, din punct de vedere moral,
extremele și de aceea sunt pozitive și negative.
Sunt personaje exemplare (constituie exemple,
modele) și exponenţiale (reprezintǎ însușirile și
interesele unei întregi categorii), surprinse în
momente de excepţie, în care își relevǎ însușirile.
În funcţie de conţinutul lor, baladele pot fi:
-vitejești (eroice sau voinicești);
-istorice;
-haiducești;
-pǎstorești;
-fantastico-mitologice;
-nuvelistice.
Diversitatea tipologicǎ a baladelor dovedește
bogata lor tematicǎ și receptivitatea autorului
anonim la lumea care îl înconjoarǎ.
În ciuda acestei diversitǎţi tipologice, baladele,
indiferent de tema abordatǎ, au și cȃteva note
definitorii generale: sunt opere populare epice în
versuri, în care sunt relatate întȃmplǎri deosebite
din trecut, sǎvȃrșite de personaje cu însușiri ieșite
din comun. Acţiunea baladelor este simplǎ și cu un
numǎr mic de personaje exemplare, prezentate, de
obicei, în antitezǎ.
Alte definiţii:
Balada popularǎ sau cȃntecul bǎtrȃnesc este o
creaţie epicǎ în versuri, în care se relateazǎ un
eveniment eroic, mitic sau legendar, sub forma
unei întȃmplǎri cu note fantastice, la care participǎ
un numǎr mic de personaje, de obicei construite în
antitezǎ.
Balada popularǎ este o specie a genului epic în
versuri, aparţinȃnd literaturii populare, în care se
împletesc elemente lirice și dramatice și sunt
prezentate întȃmplǎri din trecut, din viaţa
poporului, cu personaje puţine, cu caractere opuse,
înzestrate cu însușiri fizice și morale excepţionale,
cu o acţiune și o intrigǎ simple.
Exemple de balade populare: ,,Mioriţa”,
,,Constantin Brȃncovanul”, ,,Toma Alimoș”,
,,Gruia lui Novac”, ,,Şarpele”, ,,Ghiţǎ Cǎtǎnuţǎ”.
Aplicǎ în compuneri!
- Conflictul în baladǎ este puternic, avȃnd deseori
o componentǎ socialǎ.
- Acţiunea este alertǎ și tensionatǎ, iar subiectul
are la bazǎ o intrigǎ simplǎ.
- Temele cele mai frecvente în baladǎ sunt:
dreptatea, viaţa pastoralǎ, relaţia stǎpȃn-supuși,
haiducia, libertatea, iubirea, familia.
- Figura de stil definitorie pentru specie este
hiperbola, a cǎrei funcţie este de a contura un
portret ideal de erou popular.
- Limbajul într-o baladǎ popularǎ este simplu, cu
regionalisme specifice zonei de provenienţǎ a
operei, cu arhaisme, termeni populari și expresii
populare.
- Dativul etic și diminutivele sunt mǎrci ale
subiectivitǎţii și ale implicǎrii afective a autorului
anonim.
- Balada popularǎ este înruditǎ cu basmul prin
plasarea în antitezǎ a personajelor, dar se
îndepǎrteazǎ de acesta prin finalul în general trist,
care implicǎ sacrificiul de sine al eroului.
- Prozodia baladei populare se caracterizeazǎ prin
versul scurt, rima simplǎ (împerecheatǎ sau
monorimǎ), ritmul trohaic și lipsa organizǎrii
strofice.
- Denumirea de ,,cȃntec bǎtrȃnesc” se explicǎ, în
spiritul sincretismului, prin faptul cǎ balada este
adesea cȃntatǎ pe o melodie simplǎ și melancolicǎ,
acompaniatǎ de un instrument muzical din lumea
satului.

Trǎsǎturile baladei populare:

- specie a genului epic;
- text în versuri, în care elementele de versificaţie
sunt specifice literaturii populare: structurǎ
astroficǎ, monorimǎ sau rimǎ împerecheatǎ,
mǎsurǎ scurtǎ, ritm trohaic;
- prezenţa elementelor lirice și dramatice; aceste
elemente se împletesc cu firul epic;
- personaje puţine cu caractere opuse, de tip
protagonist-antagonist, înzestrate cu însușiri fizice
și morale excepţionale;
- o acţiune și o intrigǎ simple;
- apar elemente de vocabular popular: cuvinte cu
formǎ popularǎ, expresii (locuţiuni) populare,
regionalisme, diminutive cu valoare afectivǎ;
- se remarcǎ elemente de oralitate a stilului: verbe
și forme pronominale la persoana a II-a singular și
plural, construcţii în cazul vocativ, verbe la modul
imperativ, interjecţii, puncte de suspensie,
exclamaţii și interogaţii, proverbe și zicǎtori,
formele pronominale ,,-mi” și ,,-ţi” în dativul etic
(ca mǎrci ale afectivitǎţii), plǎcerea enumeraţiei
etc.;
- în mediul popular, versurile baladei se cȃntǎ sau
sunt recitate cu acompaniamentul unui instrument,
de aici și denumirea de ,,cȃntec bǎtrȃnesc”.
Temǎ: Redacteazǎ o compunere de minimum 150
de cuvinte, în care sǎ motivezi apartenenţa la
specia literarǎ baladǎ popularǎ a textului
,,Mioriţa”.
 Clasificarea baladelor populare
În funcţie de conţinutul lor, baladele pot fi:
- vitejești (eroice sau voinicești) (întȃmplǎrile
înfǎţișate se referǎ la vitejia unor eroi): ,,Gruia lui
Novac”;
- istorice (se referǎ la evenimente din trecutul
nostru istoric): ,,Constantin Brȃncovanul”;
- haiducești (prezintǎ aspecte din viaţa haiducilor):
,,Toma Alimoș”;
- pǎstorești (pun în evidenţǎ momente deosebite
din viaţa pastoralǎ a romȃnilor): ,,Mioriţa”;
- fantastico-mitologice (elementul fantastic are o
pondere mai mare, apropiindu-se de cel existent în
basme și are provenienţǎ mitologicǎ): ,,Şarpele”;
- nuvelistice (cuprind teme din viaţa cotidianǎ):
,,Ghiţǎ Cǎtǎnuţǎ”. Datorita caracterului lor liric,
baladele nuvelistice sunt denumite și cȃntece
epico-lirice.