Sunteți pe pagina 1din 9

Prajitura Runeberg

lauraadamache.ro /2015/05/prajitura-runebergin.html

Laura

Prajitura Runeberg, desert traditional finlandez


Luna trecuta, Oana si Diana de la Savori Urbane, au dat startul unui foarte frumos proiect numit The
Food Connection. Daca prima luna a fost dedicata retetelor germane, luna aceasta a venit randul
retetelor scandinave si baltice, iar gazda este Teo, un om frumos si o prietena foarte draga, pe care
sunt convinsa ca o cunoasteti toti.

Am ales sa fac una dintre cele mai delicioase prajituri finlandeze, Runebergin torttu, un desert cu
adevarat special, creat in cinstea poetului finlandez Johan Ludvig Runeberg. In cofetariile finlandeze
gasim aceasta prajitura din ianuarie pana pe 5 februarie cand se sarbatoreste ziua de nastere a
poetului. Se spune ca cea care a inventat aceasta prajitura a fost chiar sotia poetului, Fredrika
Runeberg. Prajitura Runeberg se coace in forme cilindrice, de mici dimensiuni, greutatea fiecarei
prajituri fiind de 100g. In cazul in care nu avem astfel de forme, putem folosi forme de muffins sau o
putem coace intr-o forma rotunda sau dreptunghiulara. Eu am folosit cercurile pentru asamblarea mini
torturilor. Nu sunt foarte mici, asa cum ne cere reteta originala, dar macar am obtinut forma clasicelor
prajituri finlandeze. Reteta este chiar simpla, iar prajitura atat de buna, incat ar fi pacat sa nu o
incercati.

Prajitura Runeberg – Ingrediente (4 prajituri/6 cm Ø)

Ingrediente aluat – Prajitura Runeberg

70 g faina
70 g faina de migdale
150 g unt moale
125 g zahar
2 oua mici
150 g biscuiti populari macinati
75 ml lapte
1 1/2 lingurita praf de copt (5 g)
1 varf cutit sare
1 varf cutit cardamom (optional)
unt + 3 linguri biscuiti macinati (pentru tapetat)
1 lingurita de faina (pt pudrat aluatul)
4 lingurite pline gem de zmeura

Ingrediente sirop – Prajitura Runeberg

150 ml apa
6 linguri zahar
4 linguri rom alb/esenta de rom

Ingrediente glazura de zahar – Prajitura Runeberg

100 g zahar pudra vanilat


2-3 lingurite mici apa
4 lingurite gem de zmeura (pentru ornat)

Prajitura Runeberg – Mod de preparare

Punem untul in vasul mixerului, adaugam zaharul si sarea si mixam pana cand obtinem o
crema fina. Adaugam ouale, unul cate unul, si mixam pana cand le inglobam perfect in
compozitie.
Amestecam faina cu praful de copt, o cernem si o adaugam treptat in crema de unt si oua.
Adaugam acum faina de migdale si biscuitii macinati foarte fin si mixam pana la omogenizare.
La sfarsit, adaugam laptele si, daca dorim, cardamomul pudra. Mixam pana cand obtinem o
compozitie uniforma.
Asa cum va spuneam, am folosit cercurile pentru asamblarea torturilor si cum acestea nu sunt
inchise, le-am imbracat partea inferioara in folie de aluminiu.
Tapetam formele cu unt si pesmet. Umplem fiecare forma cu 2 linguri pline de aluat, apoi cu o
lingurita facem o adancitura in centru. Pudram foarte putin, cu circa un sfert de lingurita de
faina, adancitura, apoi adaugam gemul de zmeura (in acest fel gemul va ramane in centrul
prajiturii).

Acoperim gemul cu 1 lingura plina de aluat si nivelam cu grija. Fiecare cerc trebuie sa fie umplut
pe trei sferturi.
Asezam formele in tava de cuptor tapetata cu hartie de copt (acest lucru este valabil pentru
aceste forme improvizate, daca aveti forme cilindrice pentru copt, le puneti direct pe gratarul
cuptorului) si le introducem in cuptorul preincalzit la 180°C.
Coacem prajiturile pentru 20-25 minute sau pana cand se rumenesc uniform la suprafata.
Le scoatem din cuptor, le lasam 2-3 minute in forme, apoi le rasturnam cu grija pe un gratar si le
lasam sa se raceasca.

Sirop – Mod de preparare

Punem apa si zaharul intr-o craticioara, pe foc mediu.


In momentul in care zaharul este complet topit, stingem focul si adaugam romul sau esenta de
rom dupa gust.

Glazura de zahar – Mod de preparare


Punem zaharul pudra intr-un vas micut si adaugam treptat apa. Amestecam bine pana
cand glazura a capatat o consistenta cremoasa. Consistenta trebuie sa fie cremoasa, dar
densa, in sensul ca nu trebuie sa curga din lingurita.
Glazura se foloseste imediat dupa preparare, pentru ca se intareste foarte repede.

Asamblare – Prajitura Runeberg

Inmuiem fiecare prajitura in sirop, pe toate partile, pentru 4-5 secunde, apoi le scoatem pe o
farfurie.
Punem glazura intr-un sac-à-poche, caruia i-am atasat un dui rotund de 3-4 mm, si formam pe
deasupra fiecarei prajituri, un cerc.
Lasam glazura sa se intareasca, 3-4 minute, apoi adaugam cate 1 lingurita de gem de capsuni
in centrul fiecarui cerc.

Le putem servi imediat sau le lasam 1-2 ore la frigider. Le scoatem din frigider cu 20 minute
inainte de a le servi.
Pofta buna!
Sumar

Voteaza reteta
Nume Reteta:
Prajitura Runebergin

Publicata:

2015-05-07

Timp preparare:

1H

Timp coacere:

20M

Timp total preparare:

1H20M

Voturi

Iti place reteta? Aboneaza-te acum si primesti retetele noi in adresa ta de e-mail

Retete asemanatoare

S-ar putea să vă placă și