2.3.

1 Metoda corelaţională

Prelucrarea SBL la receptor cu ajutorul corelatorului se execută în cîteva

etape arătat în figura 2.9.

Figura 2.9 Schema de structură a receptorului corelaţional W-CDMA

La etapa I se execută demodularea semnalului receptat pe calea detectării
sincrone. Semnalul receptat prezintă (observaţie) un amestec aditiv al semnalului
radio şi al zgomotului, se calculează din formula 2.25.

 (t )  2 P0 d 0 (t )c0 (t ) cos(2f 0t )  n(t ) (2.25)

unde, 2P0 - amplitudinea semnalului radio ce-i determină puterea P0; n(t) –
zgomotul din canalul de comunicaţie; d0(t), c0(t) – respectiv şirul informaţional şi
pseudoaleator (de lărgire) pentru abonatul cu numărul 0.

În expresia (4.15) au fost făcute urnătoarele presupuneri: faza iniţială 0 a

oscilaţiei de frecvenţă înaltă de sprigin cu frecvenţa 2f 0 e egală cu 0; e cunoscută

precis şi e totalmente compensată reţinerea semnalului apărută datorită propagării
semnalului de la emiţător la receptor, adică semnalul survenit la intrarea
receptorului e precis sincronizat după reţinere cu ŞPA de bază a receptorului. Aşa
condiţii se consideră ideale. În practică   0, iar reţinerea se apreciazp la receptor
cu ajutorul filtrelor acordate ori a schemelor cu autoreglate de fază (ARF).
Utilizînd (4.11), expresia (4.15) poate fi transcrisă în forma:

 N 1
 (t )  2 P0  d c
k  
0, k
l 0
0, l p э (t  l э  kT ) cos(2f 0t )  n(t ) (2.26)

La etapa a II-a se execută înmulţirea semnalului recepţionat cu ŞPA de

bază, în rezultat a ce are loc îngustarea benzii semnalului. ŞPA de bază trebuie să
aibă aceeaşi structură ca şi ŞPA ce participă la formarea semnalului la emiţător. În
timpul unei astfel de transformări are loc îngustarea benzii semnalului, adică ŞPA
de bază, care constă dintr-un număr mare de componetnte, repartizate într-o bandă
largă de frecvenţe, e transformat într-un semnal de bandă îngustă, lărgimea
spectrului căruia e dictată de mesajul modulator.

După detectarea sincronă şi înmulţirea rezultatului la ŞPA de bază c 0(t)

obţinem:

 (t )  2 P0 d 0 (t ) c0 (t ) c0 (t ) (1  cos(2 2 f 0t ))  2n(t ) c0 (t ) cos(2f 0t ) (2.27)

Ţinănd cont de faptul că c0(t)* c0(t)=1, se poate de calculat di formula 2.28.

 (t )  2 P0 d 0 (t ) (1  cos( 2 2 f 0t ))  n ' (t ) c0 (t ) (2.28)

unde, n ' (t )  2n(t ) cos( 2f 0t ) .

Componenta frecvenţei duble poate fi filtrată cu ajutorul unui simpli filtru

trece bandă. Corespunzător, expresia 2.28 prezintă un amestec aditiv a simbolurilor
informaţionale receptate cu durataT şi a zgomotului.
După aceste transformări semnalul de bandă îngustă e aplicat la integrator la
iaşirea căruia se formează integrala de corelaţie. Receptorul de corelaţie conţine o
cheie electronică care se comutează în momentele de schimb a sembolurilor
informaţionale. Fizic asta e echivalent cu faptul că decizia despre simbolul
informaţional transmis e luată la finele fiecărui interval la prelucrarea observaţiei,
acumulate pe tot intervalul de la kT pînă la (k+1)T.
Tensiunea de la ieşirea corelatorului:

d k'  P0 d k  nk (2.29)

unde
( k 1)T N 1
1
nk   n ' (t )  c0, l p э (t  l э  kT ) dt (2.30)
T kT l 0

Se aplică la dispozitivul prag (DP), unde se ia decizia privitor la simbolul

informaţional receptat pe calea comparării tensiunii de la ieşirea integratorului în
momentul de timp (k+1)T cu pragul hopt , ales conform criteriului optimal. Dacă
tensiunea e mai mare ca acea de prag, atunci se ia decizia despre recepţia +1, dacă
e mai jos – recepţia -1. Astfel, în conformitate cu criteriul observatorului ideal [1-
3], minimizînd probabilitatea de recepţionare eronată a simbolului, pragul optim
are valoarea 0.
Tensiunea la ieşirea corelatorului arătat în figura 2.10, ţinînd cont de
utilizarea în canal a modulaţiei BPSK are un caracter „dinte de ferestrău”. Dacî în
canal se transmitea +1 atunci „dintele” merge în sus, dacă -1 – în jos. În fig. 4.10.
pentru simplitatea reprezentării în calitate de ŞPA de lărgire e acceptată
convenţional secvenţa 1010 ori, ţinînd cont de transformarea, analogică, şirul +1;
1; +1;- 1.
 Figura 2.10 Tensiunea la ieşirea receptorului corelaţional W-CDMA
Analiza figurii 4.10 ne permite să facem concluziile:
1. La utilizarea la receptor a unui alt ŞPA (care nu participă la formarea
semnalului radio) semnalul la ieşirea corelatorului în momentul de timp (k+1)T are
valoare nulă. Asta e determinat de ortogonalitatea a i-x şi j-x a şirurilor
pseudoaleatoare. Funcţia reciprocă de corelaţie şi funcţia de corelaţie a ŞPA se
poate calcula după formula 2.31.

1 1
T T
Rci c j ( )  ci (t   ) c*j (t ) dt  0 , Rci ( )   ci (t   ) ci* (t )dt   (t ) (2.31)
TT

unde, c*- ŞPA de bază.

2. Deplasarea a i-ului şi a j-ului semnal în domeniul timă în urma
propagării multiradiale aduce la înrăutăţirea ortogonalităţii. În acest caz, adica la
quaziortogonalitatea semnalelor, raportul semnal-zgomot se poate de calculat din
formula 2.32.

Eb PT P0TB W P0
 '0 b   (2.32)
N 0 N 0  I 0 PN / W  Pinern.0 / W Rb Rb PN  Pinern.0

K 1

unde, Pinern.0   Pi - puterea sumară a semnalelor radio, ce sunt aplicate la

i 1

intrarea receptorului terminalului de abonat cercetat de la alte TA;  - coeficientul

ce ţine de ortogonalitatea semnalelor; Tb - timpul de transmisiune a unui singur bit;
N 0'
– densitatea spectrală a zgomotelor termice proprii ale receptorului;

Pinern.0
I0   I l - densitatea spectrală sumară a semanlelor radio de zgomot ,
W

survenite de la alte TA, funcţionînd la frecvenţa de f0 (ţinînd cont de

ortogonalitate); I l - densitatea spectrală a semnalelor altor TF, (fără a ţine cont de
ortogonalitati).corespunzător, la utilizarea în canalul de legătură a ŞPA, pentru care
 1 , raportul semnal-zgomot se poate de calculat din formula 2.33.
Eb PT P0Tb W P0
 '0 b   (2.33)
N 0 N 0  I l PN / W  Pinern.0 / W Rb PN  Pinern.0

Plus la aceasta e nevoie de menţionat că la prelucrarea corelaţională

semnalul de bandă largă l ieşirea corelatorului devine de bandă îngustă, iar
perturbaţia de bandă îngustă devine de bandă largă(fig 4.11).
Acţiunea perturbaţiei de bandă îngustă la intrarea receptorului W-CDMA în
comun cu zgomotul fluctuaţional (zgomotul propriu al receptorului) se poate
calcula din formula 2.34.

 (t )  2 P0 d 0 (t ) c0 (t ) cos(2f 0t )  n(t )  i (t ) (2.34)

unde, i (t )  2 P1 cos( 2f1t  1 ) - semnal de zgomot de bandă îngustă la frecvenţa
purtătoare f1 cu o fază iniţială aleatoare 1 ; n(t) – zgomot de fluctuaţii; 2P1 -
amplitudinea semnalului radio de zgomot.
După detectarea sincronă şi înmulţirea la consecutivitatea pseudoaleatoare
perturbaţia de bandă îngustă devine de bandă largă, în rezultat micşorăndu-i se
densitatea. După transformare semnalul de zgomot se poate calcula din formula
2.35.

i ' (t )  2 Pl c0 (t ) cos( 2f l t  l ) cos(2f 0t ) 

 Pl c0 (t ) cos 2 ( f l  f 0 )t  l   P l c0 (t ) cos 2 ( f l  f 0 )t  l  

Pl c0 (t ) cos 2 ( f l  f 0 )t  l  (2.35)

Densitatea spectrală a perturbaţiei I0 în bande W la intrarea integratoruli este

P1
corespunzător relaţiei I 0  , unde P1 – puterea zgomotului. Rezultatul acţiunii
W
simultante la intrarea corelatorului a semnalului de bandă largă şi perturbaţiei de
bandă îngustă este arătată în figura 2.11.
 Figura 2.11 Rezultatul acţiunii simultante la intrarea corelatorului a
semnalului de bandă largă şi perturbaţiei de bandă îngustă

Puterea semnalului de zgomot la ieşirea integratorului se poate calcula după

formula 2.36.

I0  P
P1.ieş   P1 ( э )  1 (2.36)
T T B

Astfel, cu cît e mai mare B, cu atîn e mai mare rezistenţa la perturbaţii a

receptorului W-CDMA.
Ideea de bază a divizării în cod a semnalului în reţelile de bandă largă a
radioaccesului constă în posibilitatea activării simultane a cîtorva abonaţi în
aceeaşi bandă de frecvenţe. În rezultat semnalul de la intrarea receptorului W-
CDMA poate fi prezentat ca o sumă aditivă a semnalelor de la K abonaţi şi a
zgomotului de fluctuaţii care se poate de calculat din formula 2.37.

 (T )  2 P0 d 0 (t ) c0 (t ) cos( 2f 0t ) 

K 1
  2 Pi d i (t   i ) ci (t   i ) cos(2f 0t  i )  n(t ) (2.37)
i 1

unde  i – reţinerea v0enirii semnalului de la terminalul de abonat i.

În acest caz tensiunea la ieşirea corelatorului conţine un termen suplimentar,
care se poate calcula din formula 2.38.

( k 1) T
K 1
PI cos i
d k'  P0 d k    d (t   ) c (t   ) c (t )dt  n
i i i i 0 k (2.38)
i 1 Ts kT

care devine 0 în cazul unei ortogonalităţi severe a şirurilor aleatoare receptate

ci (t   i ) şi cel de bază c0 (t ) şi se calculează după formula 2.39.
 ( k 1)T ( k 1)T
K 1
Pi cos i K 1
Pi cos i

i 1 Ts  d (t ) c (t ) c
i i 0 (t )dt  
i 1 Ts
di  c (t ) c
i 0 (t ) dt 0
kT kT

(2.39)

În relaţia 2.39 pentru simplitate se presupunea că i  0 . În practică, însă,

datorită propagării multiradiale c0 (t ) şi ci (t ) sunt quaziortogonale ceea ce aduce la
prezenţa erorilor în interiorul sistemului. Intensivitatea acestora depinde de
numărul de abonaţi în celulă şi puterea semnalelor emise.
Realizarea receptorului coerent analizat e bazată pe utilizarea în liniile „în
sus” şi „în jos” a semnalelor pilot, aşanumitor simboluri-pilot CPICH.
Să analizăm funcţionarea unui receptor real. Transmisiunea vocii cu viteza
12,2 kb/s oferă cîştig în raportul semnal/zgomot la prelucrarea SBL la receptor,

3.84 * 106
egal cu 25 dB  10 lg { }. După îngustarea spectrului e necesar ca puterea
12.2 * 103

semnalului obţinut să fie cu 5,0 dB mai înalt decît puterea semnalului de zgomot.
Rezultă că în canalul de legătură relaţia semnalului de bandă largă către cel
de zgomot Eb/N0 trebuie să fie nu mai rea decît 5-25=-20dB. Cu alte cuvinte pentu
lucrul normal al sistemului minimul necesar e ca semnalul efectiv să fie cu 20dB
mai jos decît suma puterilor perturbaţiilor şi a zgomotului de fluctuaţii. Datorită
benzii largi valoarea C/I la intrarea receptoruli W-CDMA pate fe mai joasă, decăt
la intrarea receptorului GSM. Astfel pentru trafic de voce la GSM raportul C/I
necesar alcătuieşte 9...12dB, ceea ce-i cu 29...32dB mai sus ca-n W-CDMA.