B.F.T.

CURSUL I

Definiţie. Balneofizioterapia este o ramură a medicinei care s-a dezvoltat

de-a lungul mai multor secole utilizând unii factori naturali şi artificiali ca mijloace
terapeutice. Aceştia s-au aplicat întâi empiric, apoi observaţia clinică a stat la
baza aprecierii eficienţei terapeutice a factorilor fizici.
Cercetarea ştiinţifică moderna din domeniul fizicii, chimiei, biochimiei,
enzimologiei, imunologiei, neopletismografiei şi neurofiziologiei a evidenţiat şi
continuă să evidenţieze modalităţile de intervenţie a factorilor fizici.
Cu timpul, în numeroase ţări s-a trecut de la noţiunea de
balneofizioterapie la cea de medicină fizică.
După factorul terapeutic folosit medicina fizică cuprinde o serie de capitole:
 balneoterapia (apa minerală şi nămolul),
 hidroterapia,
 termoterapia,
 climatoterapia,
 kinetoterapia,
 masoterapia,
 pneumoterapia,
 ergoterapia, etc.

Mecanisme de acţiune.
Factorii fizici naturali şi artificiali produc modificări de reactivitate locală,
regională şi generală. Intervenţia lor este urmată de reacţii
 neuro-endocrino-metabolice care pun în circulaţie factori biologici
activi de tipul mediatorilor chimici, cataboliţilor acizi, hormonilor
locali şi generali. Se poate aprecia că factorii fizici
 stimulează organismul in eliberarea mijloacelor proprii de acţiune
pentru restabilirea homeostaziei.
 Cercetări ale ultimului deceniu au elaborat conceptul asupra capacităţii
celulei secretoare, neuronul, de a produce o gamă mare de substanţe chimice cu
rol semnalizator şi reglator. Existenţa neuromediatorilor de natură colinergică,
adrenergicâ, histaminergică, serotoninergică la nivelul sinapsei precum şi a
cotransmiţătorilor şi a mesagerilor de ordinul al doilea asigură o activitate
sinaptică modulată adecvată momentului organismului
Reacţiile locale sunt reglate şi de activitatea receptorilor presinaptici
(autoreceptori) prin fenomene de feed-back pozitiv şi negativ.
Sistemul endocrin difuz, paracrin sau APUD răspunzător de hormoni
locali, reprezintă un alt mecanism care dă credit influenţelor pe care le exercită
balneofizioterapia.
Organe cu rol endocrin sunt considerate tubul digestiv, rinichiul, creierul,
plămânul.
Un sistem care intervine în modularea reacţiilor neuro-endocrine,
metabolice a reacţiei de stress în general şi a durerii în particular este
reprezentat de peptidele opioide (endorfine, enkefaline, dimorfine). Endorfinele şi
enkefalinele secretate de hipofiza anterioară au rol în combaterea stressului şi
totodată contribuie la întărirea "controlului de poartă".
Factorii balne locali pot influenţa acest sistem la nivel tisular (secreţia de
enkefaline).
Descărcările hormonale produse de eustressul de efort, acupunctura,
masaj, relaxare, kinetoterapie şi repaus activ sunt deosebit de utile în restabilirea
echilibrului factorilor neurohormonali de autoreglare şi menţinerea homeostaziei.
Unele cercetări au evidenţiat încă circuite neuro-endocrino-imunologice de
tip feed-back negativ şi pozitiv.
Astfel neuroleukina este recunoscută de ambele sisteme. Ea influenţează
producerea de anticorpi . Deprimarea reacţiilor imune de către stressul psihologic
are la bază efectele imunosupresoare ale cortizolului şi afectarea receptorilor
beta-adrenergici leucocitari. Stressul deprimă şi activitatea celulelor NK.
La rândul lor produşii de secreţie ai limfocitelor influenţează sistemul
neuro-endocrin (TLA stimulează ACTH).
 Şi alte descoperiri dau suport acţiunii factorilor fizici: "controlul de poartă"
este principalul mod prin care terapia fizicală induce analgezia; reflexul de axon,.
reflexele tonice ale gâtului sprijină acţiunea unor tehnici kinetice; relaţia receptori
periferici-echilibrul organismului şi bucla gama contribuie la reeducarea
musculară.
Prin aceste mecanisme dar şi prin altele, factorii fizici creează la nivelul
unor aparate şi sisteme elemente de reglare şi antrenare. Cele mai cunoscute şi
utilizate sunt efectele la nivelul aparatului locomotor. Kinetoterapia este de altfel
singurul mijloc de funcţionalizare a aparatului locomotor . În acest context
modern preocupările s-au dezvoltat şi amplificat; plecând de la o specialitate a
cărei adresabilitate era limitată la unele momente şi stadii din evoluţia unor boli
reumatismale, metabolice, digestive, renale, s-a ajuns la un conţinut ce se ocupă
de recuperare , readaptarea, reabilitarea capacităţii funcţionale, afectată în urma
unei boli cronice, congenitale sau posttraumatic.
Stabilirea de către O.M.S. a noţiunii de deficit, incapacitate şi
handicap în evoluţia mei boli a impus şi noţiunea de recuperare medicală,
care se defineşte de către Academia Română ia 1978 " ca o acţiune
complexă, medicală, educaţională şi socio-profesională menită a restabili
cât mai deplin funcţiile pierdute de un individ precum şi de a dezvolta
mecanisme compensatorii, care să-i asigure posibilitatea de muncă şi
autoservire, respectiv o viaţă activă, cu independenţă economică şi
socială".
Factorii terapeutici naturali şi artificiali sunt utilizaţi în reeducarea
funcţională a aparatului locomotor, pulmonar şi cardiovascular, limitată parţial
sau total prin evoluţia unor boli inflamatorii sau degenerative, neurologice,
posttraumatice, ischemice, etc.
Pornind de la restantul funcţional al bolnavului determinat prin mijloace
obiective (goniometrie, testing muscular, indici funcţionali articulari, capacitate de
efort, capacitate respiratorie, etc.), se pot aplica de manieră progresivă şi cât mai
precoce scheme complexe de tratament a căror scop este refacerea "ad
optimum" a funcţiei afectate.
 Factorii balneofizicali sunt utilizaţi astăzi în scop
 profilactic,
 curativ,
 recuperator.
Problemele legate de profilaxia primară, de preîntâmpinare a unor stări morbide
ocupă loc principal în cadrul obiectivelor organismelor internaţionale pentru
sănătate.
Omul societăţii moderne, industrializate şi-a modificat condiţiile de muncă
şi habitat, fapt care a dus la apariţia unor sindroame din care amintim:
 sindromul hipokinetic (cu consecinţe negative asupra maselor
musculare, sistemului osos, capacităţii de efort, etc),
 de tulburare a termoreglării cu determinarea aşa numitor boli "a
frigore" şi altele.
Curele balneare profilactice se adresează tocmai acestor deficienţe.
Kinetoterapia, terapia contrastantă (cald-rece) de tonifiere, masajul,
balneaţia, nămolul sunt proceduri ce intervin direct în îndepărtarea unor factori
de risc şi a unor stări premorbide ale aparatului locomotor, cardiovascular,
pulmonar, etc.
Este la fel de important în evoluţia dezvoltării aparatului locomotor crearea
unui comportament adecvat faţă de solicitările la care este expus.
Tonofierea unor grupe musculare, posturarea corectă, restabilirea
sinergismelor musculare sunt elemente esenţiale în preîntâmpinarea unor
afecţiuni legate de solicitările excesive, de poziţiile vicioase, de unele tulburări
ale morfologiei aparatului locomotor (sacralizare, lombalizare, picior plat, etc).
Terapia cu factori fizicali are contraindicaţii generale şi speciale.
Cele de ordin general sunt:
 afecţiuni acute sau cronice acutizate,
 boli venerice în stadiul acut,
 caşectice,
 umori maligne*
 hemoragii,
 sarcina,
 boli ale sângelui,
 boli psihice.