Modul de elaborare şi aplicare a Politicilor contabile

Politicile contabile reprezintă principii, baze, convenţii, reguli şi practici specifice aplicate
de o entitate la ţinerea contabilităţii şi întocmirea situaţiilor financiare.
Ele trebuie să fie elaborate de fiecare entitate care desfăşoară activitate de întreprinzător şi
este înregistrată în Republica Moldova, indiferent de tipul de proprietate, apartenenţa ramurală şi
forma organizatorico-juridică a acesteia. Politicile contabile se selectează de către fiecare entitate
de sine stătător şi se aprobă pentru fiecare perioadă de gestiune de către organul (persoana)
responsabil(ă) pentru ţinerea contabilităţii şi raportarea financiară.
Politicile contabile se perfectează printr-un document de dispoziţie (hotărîre, dispoziţie,
ordin etc.) emis de către organul (persoana) responsabil(ă) pentru ţinerea contabilităţii şi
raportarea financiară şi se aplică tuturor subdiviziunilor entităţii începînd cu prima zi a perioadei
de gestiune următoarei celei în care politicile contabile au fost aprobate. Politicile contabile ale
entităţii nou-create se aplică de la data înregistrării de stat a acesteia.
Politicile contabile trebuie să conţină descrierea caracteristicii utilizate privind:
 sistemul contabil utilizat (partidă simplă, partidă dublă);
 forma ţinută de contabilitate (jurnale-ordere, 1„C”- contabilitate etc.);
 metodele de evaluare a activelor şi datoriilor;
 metodele de calculare a amortizării activelor imobilizate;
 modul de recunoaștere şi contabilizare a veniturilor, cheltuielilor şi rezultatelor
financiare.
Factorii care influenţează adoptarea politicilor contabile sunt:
 forma de proprietate şi statutul organizatorico-juridic al entității economice;
 apartenenţa ramurală şi tipul de activitate al entității economice;
 proporţiile entității (numărul personalului, volumul producţiei, cifra de afaceri);
 structura organizatorică de gestiune şi existenţa subdiviziunilor structurale
(serviciul contabil, departamentul resurselor umane, secţiile de producere);
 strategia dezvoltării economice-financiare a entității economice;
 nivelul asigurării tehnice a entității economice (computerizarea);
 recuperarea cheltuielilor;
 nivelul de calificare al personalului (experienţa, deprinderea, înţelegerea şi
cunoaşterea sarcinilor, problemelor şi soluţionarea lor);
 situaţia economico-financiară (infrastructura de piaţă, starea financiară, condiţiile
pentru investiţii ş.a.);
 starea sistemului contabil şi fiscal privind reglementarea normativă a acestora.
Politicile contabile se selectează de către entitate în baza sistemului de reglementare
normativă a contabilităţii care prevede diferite variante de recunoaştere, evaluare şi contabilizare
a elementelor (obiectelor) contabile (de exemplu, metoda de amortizare a activelor imobilizate,
metoda de evaluare curentă a stocurilor, metoda de recunoaştere a veniturilor din prestarea
serviciilor etc.).
Dacă sistemul de reglementare normativă a contabilităţii nu stabileşte metodele de ţinere a
contabilităţii referitor la un aspect (problemă) concret (ă), entitatea este în drept să elaboreze
metoda respectivă. În acest caz, se aplică, în următoarea consecutivitate, prevederile:
1) Cadrului general conceptual pentru raportarea financiară;
2) Standardelor Naţionale de Contabilitate şi Standardelor Internaționale de Raportare
Financiară în care sînt reglementate aspecte similare;
3) Altor acte normative privind aspectul respectiv sau un aspect similar.
În politicile contabile nu se includ procedeele cu o singură variantă de realizare întrucît
acestea sunt unice şi obligatorii pentru utilizare (de exemplu, componenţa şi modul de formare a
costului de intrare a activelor imobilizate şi circulante, modalitatea de reflectare a stocurilor în
situaţiile financiare, modul de contabilizare a diferenţelor de curs valutar reprezintă procedee cu
o singură variantă de realizare şi nu trebuie incluse în politicile contabile).
La selectarea şi aplicarea politicilor contabile trebuie respectate principiile de bază şi
caracteristicile calitative ale informaţiilor din situaţiile financiare prevăzute de Legea
contabilităţii şi a Standardelor Naţionale de Contabilitate.
1) Continuitatea activităţii prevede întocmirea situaţiilor financiare pornind de la ipoteza
că entitatea îşi va continua, în mod normal, funcţionarea cel puţin pe o perioadă de 12 luni da la
data raportării fără intenţia sau necesitatea de a-şi lichida sau reduce în mod semnificativ
activitatea. În cazul în care situaţiile financiare nu se întocmesc conform principiului continuităţii
activităţii, atunci trebuie prezentată baza de întocmire a situaţiilor financiare şi motivul pentru
care entitatea nu poate să-şi continue activitatea;
2) Contabilitatea de angajamente impune recunoaşterea elementelor situaţiilor financiare,
cu excepţia elementelor situaţiei fluxurilor de numerar, pe măsura apariţiei acestora, indiferent
de momentul încasării/plăţii de numerar sau compensării în altă formă;
3) Separarea patrimoniului şi datoriilor prevede prezentarea în situaţiile financiare doar a
informaţiilor despre patrimoniul şi datoriile entităţii, care trebuie contabilizate separat de
patrimoniul şi datoriile proprietarilor şi ale altor entităţi;
4) Necompensarea constă în prezentarea distinctă în situaţiile financiare a activelor şi
datoriilor, veniturilor şi cheltuielilor. Compensarea reciprocă a activelor şi datoriilor sau a
veniturilor şi cheltuielilor nu se admite, cu excepţia cazurilor în care compensarea este permisă
de Standardele Naţionale de Contabilitate;
5) Consecvenţa prezentării prevede menţinerea modului de prezentare şi de clasificare a
elementelor în situaţiile financiare de la o perioadă de gestiune la alta, cu excepţia cazurilor cînd:
a) în urma unei modificări semnificative în natura activităţii entităţii sau în urma unei
analize a indicatorilor situaţiilor financiare, este mai relevantă o altă prezentare sau clasificare a
elementelor situaţiilor financiare ţinînd cont de metodele şi procedeele politicilor contabile
elaborate conform S.N.C. „Politici contabile, modificări ale estimărilor contabile, erori şi
evenimente ulterioare”;
b) în Standardele Naţionale de Contabilitate a fost modificat modul de prezentare a
elementelor situaţiilor financiare.
6) Prudenţa, principiu potrivit căruia nu sunt admise supraevaluarea elementelor de activ
şi a veniturilor respectiv subevaluarea elementelor de pasiv şi a cheltuielilor, ţinând cont de
deprecierile, riscurile şi pierderile posibile generate de desfăşurarea activităţii anului curent sau
anterior. Diminuările de valori trebuie înregistrate când apar ca probabilităţi pentru viitor, în
schimb creşterile de valori nu se înregistrează până nu devin certe şi definitive prin obiectul şi
suma lor.
7) concordanţa cheltuielilor cu veniturile - prevede reflectarea simultană în contabilitate şi
în situațiile financiare a cheltuielilor şi veniturilor ocazionate de unele şi aceleaşi operaţiuni
economice. De exemplu, costul produselor vândute se constată şi se reflectă în conturile
contabile şi în situațiile financiare concomitent cu venitul din vânzarea produselor, adică într-o
singură perioadă de gestiune.
Informaţiile din situaţiile financiare trebuie să corespundă următoarelor caracteristici
calitative:
1) inteligibilitatea – informaţiile trebuie clasificate, caracterizate şi prezentate în mod clar
şi concis;
2) relevanţa – informaţiile trebuie să fie importante pentru utilizatori şi să-i ajute pe
aceştia să evalueze evenimentele trecute, prezente sau viitoare, să confirme sau să corecteze
evaluările lor anterioare;
3) credibilitatea – informaţiile trebuie să fie complete, neutre şi fără erori semnificative;
4) comparabilitatea – situaţiile financiare trebuie să conţină informaţii comparative
aferente perioadei precedente pentru toate elementele raportate ale perioadei de gestiune curente,
dacă Standardele Naționale de Contabilitate nu permit altfel.
 Elaborarea proiectului politicilor contabile poate fi efectuată de către contabilitate, de o
comisie specială, compusă din reprezentaţii serviciilor contabile, financiare, juridice şi altor
servicii ale entității economice sau de firma de audit. Politicile contabile alese pot fi examinate şi
adoptate prin decizia de protocol a proprietarilor sau de Consiliul de directori, iar după aceasta
trebuie să fie aprobate de conducătorul entității.
Procedura formării politicilor contabile privind o problemă (sector) concretă a contabilităţii
constă în alegerea unei variante din cîteva, admise de actele legislative şi normative, în
justificarea metodei alese, pornind de la particularităţile activităţii entității şi acceptarea acesteia
în calitate de bază pentru ţinerea contabilităţii şi întocmirea situațiilor financiare. Componenţa şi
conţinutul informaţiei referitoare la politicile contabile ale entității economice privind unele
probleme concrete, care urmează să fie dezvăluită în situațiile financiare, sunt stabilite de S.N.C.
respective.
De exemplu, S.N.C. „Imobilizări necorporale și corporale” recomandă cîteva metode de
calculare a amortizării mijloacelor fixe:
1. Metoda liniară;
2. Metoda unităţilor de producţie;
3. Metoda de diminuare a soldului.
La elaborarea politicilor contabile, entitatea alege acea metodă de calculare a amortizării,
care corespunde modelului prevăzut de exploatare a unui obiect concret de mijloace fixe. Astfel,
întrucăt automobilul pierde un mare procent din valoare în primii ani de exploatare, amortizarea
lui trebuie să se calculeze prin metoda de diminuare a soldului, dar nu prin metoda liniară,
conform căreia se calculează amortizarea clădirilor şi altor obiecte care îşi pierd valoarea
uniform, în decursul întregii durate de utilizare.
Principalele procedee şi metode de ţinere a contabilităţii, adoptate la elaborarea politicilor
contabile sunt:
 Metodele de evaluare a imobilizărilor necorporale şi corporale (mijloace fixe) şi de
calculare a amortizării lor;
 Variantele de finanţare şi contabilizare a cheltuielilor aferente reparaţiilor
mijloacelor fixe;
 Metodele de evaluare şi contabilizare a investiţiilor financiare și imobiliare pe
termen lung şi curente;
 Modul de evaluare a stocurilor;
 Modul de evaluare şi contabilizare a creanţelor pe termen lung şi curente;
 Metodele de evaluare şi modul de contabilizare a corecţiilor privind creanţele
compromise;
 Modul de contabilizare a cheltuielilor pentru lucrările de cercetări ştiinţifice,
experimentale şi de proiectare;
 Modul de creare şi contabilizare a rezervelor;
 Modul de contabilizare a creditelor bancare şi împrumuturilor, de recunoaștere a
cheltuielilor aferente împrumuturilor şi capitalizarea acestora;
 Componenţa şi modul de recunoaștere şi contabilizare a veniturilor şi cheltuielilor
pe tipurile de activităţi ale entității;
 Metodica de contabilizare a arendei, instrumentelor financiare;
 Metodica de contabilizare a impozitelor;
 Modul de reflectare în contabilitate a rezultatelor privind variaţiile cursurilor
valutare;
 Modul de contabilizare a subvenţiilor guvernamentale ş.a.
Modificarea politicilor contabile se permite doar în cazul în care aceasta:
1) este cerută de sistemul de reglementare normativă a contabilităţii;
2) are ca rezultat informaţii mai relevante şi credibile referitoare la faptele economice ale
entităţii.
 Nu se consideră modificări ale politicilor contabile: aprobarea unei politici contabile pentru
fapte economice care diferă ca esenţă de cele care au avut loc anterior; aprobarea unei politici
contabile pentru fapte economice care nu au avut loc anterior sau care au fost nesemnificative.
Modificările politicilor contabile se aplică prospectiv de la:
1) data prevăzută de Standardele Naţionale de Contabiltate şi alte acte normative puse în
aplicare sau modificate;
2) începutul următoarei perioade de gestiune sau de la altă dată stabilită de către organul
(persoana) responsabil(ă) pentru ţinerea contabilităţii şi raportarea financiară.
Toate modificările introduse în politicile contabile trebuie să fie argumentate şi perfectate
prin documentele de dispoziţie (ordine, dispoziţii), indicîndu-se data intrării în vigoarea a
acestora.