Unda staționară

Unda staționară este fenomenul fizic rezultat în urma suprapunerii a două unde de

aceeași frecvență pe aceeași direcție dar în sensuri opuse, sau în direcții diferite.
Prin interferența celor două unde se obține o structură ondulatorie constantă în
timp. Undele care interferă pentru a crea unda staționară pot fi de orice fel:
mecanice, sonore, optice, electromagnetice etc. Locurile unde oscilația rezultantă
are amplitudine minimă se numesc noduri, iar cele cu amplitudine maximă se
numesc ventre.Prin opoziție cu undele staționare, undele elementare obișnuite se
numesc unde progresive.
λ
Distanța dintre un nod și un ventru este de 4 , iar cea dintre doua noduri(respective
λ
dintre doua ventre) este 2 .

Pentru a scrie ecuațiile celor două unde și pentru a studia interferența lor este
necesar să studiem mai întâi modul în care se reflecta unda transversală din coardă
la suprafața de separație cu un alt mediu. Unda incidentă îi imprimă punctul N de
pe suprafața de separație o mișcare de oscilație descrisă de ecuația:
t L
y i=asin2 π ( − )
T λ

iar unda reflectată îi imprimă o mișcare de oscilație descrisa de ecuația:

y r =asin ⁡[2 π ( Tt − Lλ )+ Δφ]

Două unde coerente care interferă formează o undă cu amplitudinea:
A=√ a2 +a2 +2 a2 cos Δ φ

unde diferența de fază este:

Δx
Δ φ=2 π , Δ x fiind diferența de drum
λ

În funcție de mediul de propagare undele staționare pot fi uni-, bi- sau

tridimensionale, ca de exemplu:
 o dimensiune: coarda vibrantă, tubul sonor, fibra optică;
 două dimensiuni: cutia de rezonanță a instrumentelor muzicale, suprafața
unui lichid, membrana unei tobe;
 trei dimensiuni: interiorul unei încăperi, spațiul în care se propagă unde
luminoase coerente.