DEG

Note de curs 2018-19

S. Sulima

Consiliul

Consiliul (Cons.) se prezintă ca o instituție reprezentativă a statelor membre. El constituie

locul de confruntare a acestor state pentru găsirea unor compromisuri. Tratatele utilizează
termenul de „Consiliu”. După intrarea în vigoare a Tratatului de la Maastricht acesta a decis să se
numească „Consiliul Uniunii Europene”. Constituția europeană prevedea revenirea la denumirea
de „Consiliu de miniștri”, pentru a se evita confuzia între acesta și Cns. Eur. Acest titlu a fost
abandonat prin Tratatul de la Lisabona, reluându-se titlul de „Consiliu”.

A. Componență
a. Membri
Până la Tratatul de la Maastricht se prevedea: „Consiliul este format din reprezentanții
statelor membre. Fiecare Guvern deleagă unul dintre membrii săi…”. Necesitatea de a ține cont
de situația statelor cu entități federale (Germania, Austria, Belgia, Spania, Italia, Regatul Unit) a
dus la o nouă formulă, care a fost reluată în art. 16 (2) TUE modificat: „Consiliul este compus
din câte un reprezentant la nivel ministerial al fiecărui stat membru, împuternicit să angajeze
guvernul statului membru pe care îl reprezintă și să exercite dreptul de vot”.

b. Formațiuni
Chiar dacă există un singur Cons., componența sa nu este nici stabilă nici fixă. Ea variază
în funcție de ordinea de zi a lucrărilor, fiind compusă din mai multe „formațiuni” ale Cons. Pe
plan juridic, această situație nu pune în discuție unicitatea Cons.
Pentru o organizare mai eficientă Cons. se reuneşte, în funcţie de subiectele dezbătute, în
diferite configurații, la care participă miniştri din statele membre şi comisarii europeni
responsabili de domeniile respective.
- În anii 1990 existau 22 de formaţiuni.
- Apoi, în iunie 2000 numărul acestora a fost redus la 16.

1
 - După o reducere drastică în iunie 2002, Cons. număra doar 9 formațiuni.
- Odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona există 10 formațiuni ale Cons.
TL prevede explicit: „Consiliul se întrunește în cadrul diferitelor formațiuni” (art. 16 (6)
TUE).
El rămâne un organism unic, astfel că o decizie adoptată de oricare dintre formațiuni, este
o decizie a Cons. fără a se preciza numele formațiunii.
Sediul Consiliului se află la Bruxelles, unde acesta se reuneşte de mai multe ori pe lună.
În aprilie, iunie şi octombrie el se reunește la Luxemburg.
Formațiunile Cons. sunt:
- Afaceri generale (și relații externe, anterior)
- Afaceri externe
- Afaceri economice și financiare
- Justiție și afaceri interne (JAI)
- Ocuparea forței de muncă, politică socială, sănătate și consumatori
- Competitivitate (piață internă, industrie, cercetare și spațiu)
- Transporturi, telecomunicații și energie
- Agricultură și pescuit
- Mediu
- Educație, tineret, cultură și sport
Unele dintre aceste formațiuni se reunesc cu titlu episodic. Cele mai importante sunt
convocate lunar.

a) Consiliul afacerilor generale (CAG)

CAG asigură coerența lucrărilor deferitor formațiuni ale Cons., pregătește reuniunile Cns.
Eur. și le supraveghează în legăturile cu președintele Cns. Eur. și Comisia. În cadrul sesiunilor
sale CAG examinează dosarele referitoare la:
- Diferite politici ale Uniunii
- Negocierile legate de extinderile UE
- Perspectiva bugetară
- Chestiuni instituționale și administrative

2
 CAG coordonează lucrările în diferite domenii legate de politicile care țin de competența
altor formațiuni ale Cons. El examinează dosarele încredințate de Cns. Eur.

b) Consiliul afacerilor externe (CAE)

CAE elaborează acțiunea externă a Uniunii potrivit liniilor strategice fixate de Cns. Eur. și
asigură coerența acțiunii exterioare a Uniunii.
Împreună cu Înaltul Reprezentant pentru afaceri externe și politică de securitate (în
continuare ÎR) Cons. asigură unitatea, coerența și eficacitatea în acțiunea externă a UE.
Domenii:
 politica externă și de securitate comună (PESC)
 politica de securitate și apărare comună (PSAC) componentă a PESC
 cooperarea pentru dezvoltare și ajutor umanitar
 politica comercială comună
Prin acțiunile sale legate de politica externă UE urmărește să contribuie la: pace și
securitate; dezvoltarea durabilă; solidaritate și respect reciproc între popoare; comerț liber și
echitabil; eradicarea sărăciei; protecția drepturilor omului, în special a drepturilor copilului;
respectarea strictă a dreptului internațional.
ÎR prezidează reuniunile CAE, sprijinit de Serviciul European de acțiune externă (SEAE)
și de Secretariatul General al Cons. (SGC).
În funcție de ordinea de zi Consiliul reunește:
- miniștrii afacerilor externe
- miniștrii apărării (PSAC)
- miniștrii dezvoltării (cooperarea pentru dezvoltare)
- miniștrii comerțului (politica comercială comună)

c) Consiliul afacerilor economice și financiare (ECOFIN)

Este compus din miniștrii economiei și finanțelor din statele membre precum și miniștrii
competenți în materie de buget atunci când pe ordinea de zi sunt înscrise chestiuni legate de
buget. ECOFIN se reunește o dată pe lună. El prepară și decide, împreună cu PE, bugetul UE.
Competențe:
- Coordonarea politicii economice

3
 - Supravegherea economică
- Controlul politicii bugetare
- Controlul finanțelor publice a statelor membre
- Chestiuni juridice, practice și internaționale legate de euro
- Chestiuni referitoare la piețele financiare, la mișcarea capitalurilor
- Relațiile economice cu țările terțe

d) Consiliul Justiție și afaceri interne (CJAI)

CJAI întrunește o dată la două luni miniştrii de justiţie şi miniştrii de interne pentru a
discuta despre dezvoltarea şi punerea în aplicare a acţiunilor de cooperare, precum şi a politicilor
comune din acest domeniu. Cons. îşi exercită astfel funcţia de colegiuitor al UE, adoptând în
prezent directive şi regulamente în domeniul justiţiei şi afacerilor interne. Reuniunile Cons. sunt
pregătite de grupuri de lucru şi de comitete:
- CATS (cooperarea judiciară şi poliţienească),
- Comitetul strategic pentru imigraţie, frontiere şi azil,
- COSI (Comitetul permanent pentru securitate internă)
- Grupul de lucru pentru chestiuni de drept civil.

Politicile aferente spaţiului de libertate, securitate şi justiţie sunt puse în aplicare de către
statele membre şi de către instituţiile UE. Ele sunt sprijinite de organe specializate, în special:
- Frontex,
- Europol
- Eurojust
- Agenţia pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene
- Biroul European de Sprijin pentru Azil,
- Observatorul European pentru Droguri şi Toxicomanie
- Colegiul European de Poliţie

e) Consiliul pentru ocuparea forței de muncă, politică socială, sănătate și

consumatori (EPSCO)

4
 Reunește miniștrii muncii și protecției sociale și pe cei ai protecției consumatorilor,
sănătății și egalității șanselor cam de 4 ori pe an.
În aceste domenii Cons. decide de cele mai multe ori cu majoritate calificată, în codecizie
cu PE. În domeniul securității sociale Cons. decide cu unanimitate.
Totuși, politicile ocupării forței de muncă și protecției sociale țin de responsabilitatea
statelor, iar contribuția Uniunii se limitează la stabilirea unor obiective comune pentru toate
statele membre, analiza măsurilor luate la nivel național, adoptarea unor recomandări adresate
statelor membre.

f) Consiliul „Competitivitate” (piață internă, industrie, cercetare și spațiu)

A fost instituit în 2002, din fuziunea a trei formațiuni anterioare:
- Consiliul „Piața internă”
- Consiliul „Industrie”
- Consiliul „Cercetare”
În funcție de chestiunile înscrise pe ordinea de zi, acesta reunește miniștrii competenți din
statele membre de 5 - 6 ori pe an.
De la crearea sa, Consiliul are grija de a consolida competitivitatea și creșterea economică
în Europa.

g) Consiliul Transporturi, telecomunicații și energie (TTE)

Din 2002 aceste trei politici sunt preocuparea unei singure formațiuni care se reunește
cam o dată la fiecare două luni. Componența variază, ca și în alte cazuri, în funcție de chestiunile
de pe ordinea de zi.
În aceste domenii obiectivele UE constau în crearea unor sisteme moderne și eficiente
care să fie viabile la nivel economic, social și din perspectiva mediului.

h) Consiliul Agricultură și pescuit (AGRIFISH)

Are drept obiectiv reglementarea activităților care țin de producția alimentară în UE.
Reunește miniștri competenți din statele membre în vederea negocierii și adoptării legislației
respective. La reuniunile lunare participă și un membru al Comisiei Europene sau chiar
Comisarul pentru agricultură și dezvoltare rurală sau cel pentru afaceri maritime și pescuit.

5
 i) Consiliul pentru Mediu
Reunește miniștrii pentru mediu cam de 4 ori pe an. Ei decid cu majoritate calificată în
codecizie cu PE.
În acest domeniu Comunitatea are drept misiune promovarea unei dezvoltări armonioase,
echilibrate și durabile a activităților economice care respectă în special asigurarea unui nivel
ridicat a calității mediului.
Ținând cont de diversitatea situațiilor în diferite regiuni ale Comunității, politica
comunitară de mediu se bazează pe principiile de precauție și acțiune preventivă, de corectare a
atingerilor mediului și pe principiul poluatorului-plătitor.

j) Consiliul Educație, tineret, cultură și sport

Reunește miniștrii competenți din țările membre cam de 3 - 4 ori pe an. El hotărăște mai
ales cu majoritate calificată, cu excepția domeniului culturii unde se cere unanimitate, în
codecizie cu PE.
Misiunea acestui Consiliu este de a contribui la dezvoltarea unei educații de calitate,
punerea în aplicare a unei politici de formare profesională și diseminare a culturilor statelor
membre. În același timp Cons. va ține cont de respectarea deplină a responsabilității statelor
membre pentru definirea conținutului învățământului și formării profesionale, precum și
diversitatea culturală în dimensiunile naționale și regionale.

B. Organizare și funcționare
Deciziile Cons. sunt pregătite de o structură formată din peste 150 de grupuri de lucru şi
comitete la care participă delegaţi din statele membre. După ce soluţionează chestiuni de natură
tehnică aceștia transmit dosarul Comitetului Reprezentanţilor Permanenţi (Coreper), alcătuit din
ambasadorii statelor membre pe lângă Uniunea Europeană.
a. Președinția
De la origine, președinția Cons. este încredințată fiecărui stat membru pentru o perioadă de 6
luni. În prezent, el este prezidat prin rotație de cele 28 de state membre ale Uniunii, fiecare
dispunând de o perioadă de șase luni. În cursul semestrului respectiv, președinția:
- conduce reuniunile la toate nivelurile,

6
 - propune orientări în politicile UE,
- elaborează compromisurile necesare adoptării de decizii de către Consiliu.
- reprezintă Consiliul în relațiile cu celelalte instituții ale UE
Pentru a favoriza continuitatea lucrărilor Consiliului, președințiile semestriale cooperează
îndeaproape în grupuri de trei. Acest trio de președinții elaborează un program comun al
activităților Consiliului pentru o perioadă de 18 luni.
Troica actuală pentru perioada 1 iulie 2014 – 31 decembrie 2015 este formată din:
Italia: 1iulie – 31 decembrie 2014
Letonia: ianuarie – iunie 2015
Luxemburg: iulie – decembrie 2015
Din 2016 următorul grup de state vor colabora și vor asigura pe rând președinția UE:
Olanda: ianuarie – iunie 2016
Slovacia: iulie – decembrie 2016
Malta: ianuarie – iunie 2017
O singură formațiune a Consiliului nu este prezidată de președinția semestrială: Consiliul
Afaceri Externe, care, odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, este prezidat de
Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate. Începând cu 1
noiembrie 2014, această funcție este ocupată de Federica Mogherini.
b. Desfășurarea reuniunilor
Stabilirea ordinii de zi provizorii incumbă președinției care o adresează altor membri ai Cons.
precum și Comisiei (Cms.) cel puțin cu 14 zile înainte de începutul sesiunii. Delegațiile altor state
membre au posibilitatea, ca și Cms., de a cere înscrierea unei chestiuni pe ordinea de zi,
respectând condiția de a adresa întrebarea cu cel puțin 16 zile înainte de deschiderea sesiunii.
La începutul sesiunii Cons. hotărăște ordinea de zi definitivă. Cms. este invitată să participe la
sesiunile Cons. (dacă acesta nu decide altfel), precum și Banca centrală europeană, atunci când
aceasta își exercită dreptul de inițiativă.
c. Secretariatul general
Cons. este asistat de un secretariat general, plasat sub responsabilitatea unui secretar general.
Secretarul general este numit de Cons. care statuează cu majoritate calificată. El are misiunea de
a asigura buna derulare, continuitatea și coordonarea lucrărilor Consiliului. Tot el stabilește
procesul-verbal al fiecărei sesiuni a Cons., care este semnat după aprobare de președintele în

7
exercițiu precum și de secretarul general. De asemenea, el asigură secretariatul Cns. Eur. ceea ce
confirmă explicit art. 235 din TFUE.
d. Coreper
Cf. art. 240 din TFUE (ex-art. 207 din TCE):
„(1) Un comitet constituit din reprezentanții permanenți ai guvernelor statelor membre răspunde
de pregătirea lucrărilor Consiliului și de executarea mandatelor care îi sunt încredințate de
către acesta. Comitetul poate adopta decizii de procedură în cazurile prevăzute de regulamentul
de procedură al Consiliului.
(2) Consiliul este asistat de Secretariatul General, aflat sub autoritatea unui secretar general
numit de Consiliu.
Consiliul hotărăște cu majoritate simplă în privința organizării Secretariatului General.
(3) Consiliul hotărăște cu majoritate simplă în chestiunile de procedură, precum și în privința
adoptării regulamentului său de procedură.”

Tipuri de reuniuni:
 Coreper 2 – reunește reprezentanții permanenți pentru a trata dosare cu caracter
politic.
 Coreper 1 – reunește adjuncții reprezentanților permanenți, pentru dosare mai tehnice.

În termenii deciziei Cns. Eur. din 1 decembrie 2009 privind exercitarea președinției
Cons., președinția Coreper este asigurată de un reprezentant a statului membru care asigură
președinția Consiliului Afacerilor Generale.
Toate punctele înscrise pe ordinea de zi ale Cons. trebuie examinate obligatoriu în
prealabil de Coreper, cu excepția cazurilor de urgență. Coreper poate crea grupuri de lucru pentru
a sigura pregătirea lucrărilor Cons.
În practică, ordinea de zi a unui Cons. este divizată în două părți.
 Partea A conține punctele pentru care reprezentanții permanenți au constatat reunirea
majorității necesare pentru adoptarea textului care nu mai pune probleme tehnice sau
politice.

8
  Partea B conține textele în care dificultățile tehnice sau politice pot fi tranșate doar de
Cons. Dacă se ajunge la o înțelegere se va vota, în caz contrar textul este retrimis
Coreper pentru a se relua discuțiile.

Coreper este deci un mecanism central, a cărui utilitate a fost în permanență demonstrată
în practică și care a permis consolidarea capacității normative a Uniunii. În jur de 75-80 % din
textele sunt adoptate în partea A a Cons., fără votul miniștrilor.

C. Regulile de vot
Cons. adoptă deciziile prin votul miniştrilor din statele membre. În marea majoritate a
cazurilor, Consiliul adoptă decizii pe baza unei propuneri a Comisiei Europene şi în colaborare cu
Parlamentul European.

a. Modalități de vot
Există trei tipuri de vot, în funcţie de dispoziţiile din tratat cu privire la subiectul abordat.

 Majoritate simplă (pentru decizii de procedură)

În termenii art. 238 (1) din TFUE: „În cazul deliberărilor pentru care este necesară majoritatea
simplă, Consiliul hotărăște cu majoritatea membrilor care îl compun”.
Odată cu lărgirile succesive, această modalitate de vot, care era considerată regulă de drept
comun în T de la Roma, a pierdut progresiv teren. Ea se aplică în principal pentru chestiuni de
procedură și pentru adoptarea regulamentului interior al Cons. (art. 240 (3) TFUE).

 Majoritate calificată (un sistem de vot ponderat bazat pe numărul de locuitori ai statelor
membre, utilizat pentru adoptarea a numeroase decizii privind piaţa internă, afacerile
economice şi comerţul)
Cf. art. 16 (3) din TUE Cons. „ hotărăște cu majoritate calificată, cu excepția cazului în care
tratatele dispun altfel”.

 Unanimitate (pentru politica externă și de apărare (PESC), cooperarea judiciară şi

poliţienească (JAI) şi impozitare).

9
 Unanimitatea dă un drept de veto fiecărui stat membru și se subînțelege că „abținerile
membrilor prezenți sau reprezentați nu împiedică adoptarea hotărârilor Consiliului pentru care
este necesară unanimitatea” (art. 238 (4) TFUE).

b. Calcului majorității calificate

Când a fost negociat T Roma, ponderea voturilor membrilor Cons. nu a fost calculată
obiectiv, în funcție de populația și/sau de ponderea economică a statelor, ci a reflectat un
echilibru politic funcțional stabilit după lungi negocieri.
Ponderea reținută atunci a dat:
a. 1 vot pentru Luxemburg
b. 2 pentru Belgia și Olanda
c. 4 pentru Germania, Franța și Italia
Rezultă un total de 17 voturi.
Statele au fost divizate, ținând cont de populațiile lor, în trei categorii: mari, mijlocii și
mici. Majoritatea calificată a fost fixată la 12 voturi, adică 70,59% din totalul lor. Atât voturile
atribuite statelor cât și pragul majorității calificate au fost negociate apoi hotărâte ținându-se cont
de alianțele necesare pentru a forma o majoritate calificată, dar și de posibile minorități de blocaj.
Minoritatea de blocaj nu putea fi deținută nici de cele trei state Benelux, nici de un stat mare de unul
singur, fie cu ajutorul Luxemburgului singur. În schimb, ea putea rezulta din asocierea a două state mari
sau din asocierea între un stat mare și unul mijlociu. În sfârșit, la origine, majoritatea calificată nu
implica o majoritate numerică, dar, în cazuri excepționale când Cons. nu statua la propunerea
Cms, cei doisprezece trebuiau să reprezinte patru state din șase.
Acest sistem a fost transpus fără dificultate la prima lărgire. Abia odată cu a doua și a
treia lărgire, au apărut dificultăți în extrapolarea acestor reguli la situațiile noi.
Pentru atingerea majorității calificate în Consiliu după aderarea României și Bulgariei,
pentru o decizie adoptată la propunerea Comisiei, erau necesare:
- 73, 91% din voturi (255 de voturi din 345)
- Mai mult de jumătate dintre statele membre adică 14 din 27.
Dacă se constata la cererea unui stat membru că majoritatea atinsă nu reprezenta cel puțin
62% din populația UE aceasta nu putea intra în vigoare. În alți termeni, un grup de state care
reprezenta mai mult de 38% din populație avea capacitatea de a bloca o decizie. Această clauză a

10
fost obținută de Germania, în favoarea acesteia, după negocieri grele. Germania reprezentă de
una singură 17% din populația Uniunii și, astfel, ar putea, mai ușor decât oricare alt stat, să
reunească în jurul ei o minoritate de blocaj. Prin aceasta, în fapt, se produce o ruptură a regulii
egalității între „marile” state.
Cf. art. 16 (4) din TUE: „începând cu 1 noiembrie 2014, majoritatea calificată se
definește ca fiind egală cu cel puțin 55 % din membrii Consiliului, cuprinzând cel puțin
cincisprezece dintre aceștia și reprezentând state membre care întrunesc cel puțin 65 % din
populația Uniunii.
Minoritatea de blocare trebuie să cuprindă cel puțin patru membri ai Consiliului, în caz
contrar se consideră a fi întrunită majoritatea calificată.
Celelalte condiții privind votul cu majoritate calificată sunt stabilite la articolul 238
alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene”.
Pentru a evita posibilitatea de blocaj care conferă statelor mari pragul de 65 % s-a
prevăzut ca o minoritate de blocaj să fie compusă din cel puțin 4 state. Trei state mari nu ar putea
deci bloca adoptarea unui text chiar dacă ar reuni mai mult de 35 % din populație. Ceea ce
înseamnă că atunci când trei state care ar reprezenta mai mult din 35 % din populație se opun
deciziei vor trebui să ralieze la cauza lor încă un stat, chiar și mic, pentru a constitui o minoritate
de blocaj.

Principiul unei majorități consolidate atunci când Cons. nu se pronunță asupra unei
propuneri a Comisiei este menținut: ea trebuie să fie egală cu cel puțin 72% din membrii Cons.,
reprezentând statele membre care reunesc cel puțin 65% din populația Uniunii.

Ponderea voturilor (numărul de voturi pentru fiecare stat membru) în prezent:

· Germania, Franța, Italia, Regatul Unit 29
· Spania, Polonia 27
· România 14
· Țările de Jos 13
· Belgia, Republica Cehă, Grecia, Ungaria, Portugalia 12
· Bulgaria, Austria, Suedia 10
· Danemarca, Irlanda, Lituania, Slovacia, Finlanda, Croația 7
· Cipru, Estonia, Letonia, Luxemburg, Slovenia 4

11
· Malta 3
Total 362
Acest nou sistem de vot cu majoritate calificată este aplicat începând cu data de
1 noiembrie 2014. Totuşi, până la data de 31 martie 2017, orice stat membru poate solicita, de la
caz la caz, luarea unei decizii în conformitate cu normele în vigoare anterior datei de
1 noiembrie 2014 (cf. TN).
Mai mult, statele membre ar putea solicita aplicarea „Compromisului de la Ioannina”
prevăzut în TL în declaraţia nr. 7. Această dispoziţie permite unui grup de state membre să-şi
exprime opoziţia faţă de un text, chiar dacă acest grup nu este suficient de numeros pentru a
constitui o minoritate de blocare. În acest caz, acest grup trebuie să notifice Consiliul cu privire la
opoziţia sa faţă de adoptarea actului. Consiliul trebuie apoi să facă tot ceea ce-i stă în putinţă
pentru a găsi o soluţie satisfăcătoare, care să răspundă la preocupările ridicate de statele membre.
Mai mult, aceste deliberări ale Consiliului trebuie să aibă loc într-un interval de timp rezonabil şi
nu trebuie să prejudicieze limitele de timp stabilite de dreptul Uniunii (3 luni). Astfel,
„Compromisul de la Ioannina” rămâne, mai presus de orice, un compromis politic care transpune
voinţa Consiliului de a găsi un acord satisfăcător pentru cât mai multe state membre în chestiunile
importante.

D. Atribuții
Inițial, Cons. era investit cu esențialul puterii de decizie, afirmație nuanțată progresiv, ținând
cont de urcarea puterilor altor instituții, mai ales a PE.
Art. 16 (1) din TUE definește astfel competențele Cons.:
„Consiliul exercită, împreună cu Parlamentul European, funcțiile legislativă și bugetară. Acesta
exercită funcții de definire a politicilor și de coordonare, în conformitate cu condițiile prevăzute
în tratate.”
Pe lângă acestea, în materia relațiilor externe, Cons. dispune singur de puterea de a
încheia acorduri în numele Uniunii și păstrează unele prerogative pe plan executiv.

12