Sunteți pe pagina 1din 1

Sistemul instituțional european.

Organismele consultative ale Uniunii


Europene

Comitetul Economic și Social ia parte la procesul decizional din cadrul UE în calitatea sa


de organ consultativ, oferind puncte de vedere fără caracter obligatoriu. Cu toate acestea,
Comitetul trebuie consultat în privința problemelor legate de politica economică și socială,
precum libera circulație a forței de muncă, mediu, formarea vocațională, cercetare, dar este
posibil să realizeze rapoarte la inițiativa proprie. CES este alcătuit din „reprezentanți ale
diferitelor elemente sociale și economice ale unei societăți civile organizate”. Cei 317 de membri
care intră în componența sa sunt împărțiți în 3 grupe: Angajatori, Angajați și Diferite interese.
Toți membrii CES sunt numiți de către guvernele naționale și nu de către societatea civilă.

Revendicându-și rolul de factor de legătură între instituțiile comunitare și socitatea civilă,


CES a instituit în 2004 un Grup de Legătură între CES și reprezentanții principalelor sectoare
ale societății civile din spațiul UE. Fiind alcătuit din reprezentanții CES și din 14 membri ai
societății civile, acest grup organizează în mod regulat audieri și seminarii, încercând să ofere
expertiză în problemele legate de democrație participativă și în acele situații cu implicații trans-
sectoriale, precum dispozițiile financiare, strategia Lisabona și finanțare.

Rolul CES ca punte de legătură între societatea civilă și instituții este pus în momentul
de față în discuție. Astfel, un număr de ONG-uri a decis să nu se implice în Grupul de Legătură
în forma sa actuală. Printre acestea se numărăorganizații pentru drepturile omului, agregate în
Rețeaua pentru Drepturile Omului și Democrație, și organizații de mediu care fac parte din
Green 10.

Jean-Marc Roirant, președintele Platformei, consideră că Grupul de Legătură, în


calitatea sa de instrument consultativ, are o importanță politică și simbolică, reprezentând o
„ușă”în plus pentru ONG-uri prin care să își poată face vocea auzită și o treaptă parcursă în
direcția unei societăți civile mai bine reprezentate. Organizațiile societății civile membre ale
Grupului de Legătură se așteaptă ca în urma participării în acest forum să dobândească o
recunoaștere mai amplă a expertizei lor de către instituțiile UE și de către CES. Pe de alt parte,
Grupul de Legătură se dovedește a fi mediul propice promovării caracterului transparent și
responsabil al instituțiilor europene.

Grupul de Legătură funcționează, de altfel, și ca un instrument de colaborare între


organizațiile societății civile, contactul regulat dintre acestea facilitând un proces reciproc și
constructiv de îmbogățire. Drept urmare, Grupul de Legătură reprezint o oportunitate pentru
dialogul cu instituțiile comunitare și cu CES, dar nu numai, întrucât dialogul inițiat la nivelul
sectorului societății civile rămâne o prioritate.

S-ar putea să vă placă și