Universitățile europene și crearea Spațiului European al Învățământului

Superior

Astăzi se exprimă tot mai mult convingerea că viitorul umanităţii depinde într-o largă măsură de
dezvoltarea culturală, ştiinţifică şi tehnică ce poate fi realizată în centrele de cultură, de cunoaştere şi
creştere devenite adevărate universităţi. Misiunea de cultivare a atitudinilor, de transmitere a
cunoştinţelor şi de formare a principiilor şi deprinderilor înalt calificate pe care universităţile trebuie să
şi-o asume în faţa noilor generaţii implică, în zilele noastre, ca ea să se adreseze ansamblului societăţii în
mod egal, societate al cărei viitor social, cultural şi economic necesită în mod special un considerabil
efort de pregătire permanentă.

Universitatea este chemată să asigure generaţiilor viitoare o educaţie şi o pregătire care să le

permită să contribuie la menţinerea echilibrului din mediul natural şi din cel al vieţii, formarea la fiecare
absolvent a acelor noi trăsături de personalitate în măsură să le asigure integrarea rapidă la dinamica
des schimbătoare a societăţii viitoare. În cadrul universităţii, activitatea educativ-formativă nu poate şi
nu trebuie disociată de activitatea de cercetare în aşa fel, încât învăţământul să aibă capacitatea de a
ţine pasul cu evoluţia cerinţelor şi exigenţelor societăţii, a cunoaşterii în general şi a cunoaşterii
ştiinţifice. Universitatea, prin ansamblul propriilor sale mecanisme normative structurale şi funcţionale,
trebuie să garanteze şi să promoveze respectarea acestor cerinţe fundamentale. Indiferent de zona
geografică şi de condiţiile istorice în care funcţionează învăţământul superior, universitatea rămâne o
instituţie autonomă care în mod critic produce şi transmite cultura prin intermediul cercetării şi
învăţământului.

Prin refuzul intoleranţei şi prin dialog permanent, universitatea devine un loc de întâlnire
privilegiat dintre profesori – care au capacitatea de a transmite cunoştinţele şi mijloacele de dezvoltare
ale acestora prin cercetare şi inovaţie – şi studenţi, care au dreptul, voinţa şi capacitatea de a se
îmbogăţi cu aceste valori speciale. Intrăm într-o perioadă de schimbări majore în educaţie, o perioadă
caracterizată de modificări structurale, de diversificare calitativă a modului de desfăşurare a carierelor
profesionale, în care educaţia şi formarea permanentă devin o obligaţie evidentă. Universitatea
datorează studenţilor săi şi întregii societăţi un sistem de învăţământ superior care să le ofere şanse
optime de găsire rezolvatoare a propriului domeniu de excelenţă.

Însemnătatea deosebită a educaţiei universitare, a întemeierii şi dezvoltării unor relaţii de

colaborare în domeniul învăţământului superior este dată tot mai mult de capacitatea şi puterea reală
pe care aceasta o are pentru fundamentarea şi consolidarea stabilităţii, democraţiei, libertăţii şi păcii.
Timpul de astăzi, dar mai ales cel al zilelor de mâine, în care aceste valori fundamentale pot deveni tot
mai prezente în viaţa societăţii, ne arată că această posibilitate devine realitate şi prin forţa educaţiei
universitare, care nu numai că trebuie să-şi menţină tăria dar, printr-o schimbare calitativă, să poată să-
şi multiplice influenţa în construcţia noului edificiu uman, social, naţional, european şi universal.

Depozitară şi continuatoare responsabilă a tradiţiei umanismului european, dar cu grija

constantă de a accede la sistemul universal de valori ale cunoaşterii, universitatea, pentru a-şi asuma
misiunea, ignoră orice frontieră geografică, politică sau ideologică şi îşi afirmă necesitatea imperioasă a
cunoaşterii reciproce şi a interacţiunii culturilor. În acest context larg al afirmării tot mai evidente a
educaţiei universitare, ca producătoare a unor valori purtătoare de viitor, învăţământul universitar din
Europa dar mai ales învăţământul universitar european capătă noi valenţe şi semnificaţii.

Construcţia europeană, dorită şi visată de generaţii întregi datorită excepţionalelor realizări de la

sfârşitul secolului trecut şi de la începutul acestui secol, devine o realitate tot mai concretă şi mai
consistentă atât pentru Europa în întregul ei cât şi pentru fiecare locuitor al acesteia. Necesitatea
istorică a înfăptuirii unei Europe Unite a prins contur tot mai clar în ultimii ani, când relaţiile dintre
statele europene se îmbogăţesc şi se consolidează tot mai mult. Suntem martorii unei atitudini pozitive
tot mai evidente în opinia publică, în mediile politice, diplomatice şi universitare cu privire la necesitatea
de a construi raţional o Europă a tuturor, pentru toţi, având ca fundamente pozitive susţinerea dată de
valorile intelectuale, culturale, sociale, ştiinţifice şi tehnologice.

Progresele înregistrate în realizarea construcţiei europene sunt foarte importante, însă oricât
de prezente şi răsunătoare ar fi acestea, ele nu trebuie să ne facă să uităm că Europa pe care o dorim şi
o construim nu este doar a monedei Euro, a băncilor, finanţelor şi economiei, a infrastructurii şi
demografiei, ea trebuie să fie şi o Europă a ştiinţei de carte, a cunoaşterii şi educaţiei. Fără punerea în
acţiune, în demersurile care se fac, şi a demersurilor intelectuale, culturale, sociale şi tehnice ale
continentului nostru riscăm să construim un edificiu mereu neterminat. Este de remarcat faptul că
primele instituţii care au înţeles şi promovat într-o măsură largă modelarea acestor valori au fost
universităţile care de fapt continuă să joace un rol central în dezvoltarea lor.

Universităţile s-au creat în Europa, unele după altele, de aproape trei sferturi de mileniu.
Odinioară, studenţii şi profesorii circulau liber şi răspândeau rapid cunoştinţele lor în întregul continent.
În zilele noastre există încă mult prea mulţi studenţi care-şi obţin diplomele fără a fi beneficiat de
oportunitatea unei perioade de studii eficiente în afara hotarelor naţionale.

Există de asemenea, profesori din universităţi care ajung să iasă la pensie fără a se putea
deplasa pentru documentare dar mai ales pentru a desfăşura activităţi didactice într-o instituţie de
învăţământ superior din afara graniţelor naţionale. Mulţi europeni au înţeles foarte bine şi caută să pună
în acţiune eficient şi oportun mecanisme specifice noii societăţi a cunoaşterii, să fructifice aportul
extraordinar pe care aceasta îl poate aduce progresului uman şi social, recunoaşterii şi promovării unei
autentice cetăţenii europene. Realizarea cetăţeanului european înseamnă nu numai aderarea la un set
semnificativ al valorilor comune şi trăirea într-un spaţiu social şi cultural comun cât mai ales construirea
unui potenţial uman european competent, în măsură să acţioneze eficient la orice provocare a secolului
XXI, a mileniului trei.

S-au produs numeroase reforme, inclusiv în România, iar acum ne aflăm în etapa post modernă
a înfăptuirii acestora, când în toate sistemele de învăţământ universitar a apărut ca direcţie distinctă
deschiderea universităţii către noile educaţii şi în care educaţia europeană devine una prioritară.
Instituţiile de învăţământ superior din Europa au înţeles provocarea de a realiza un spaţiu european al
învăţământului superior, respectând şi principiile fundamentale enunţate prin Magna Carta
Universitatum, în 1988. Această atitudine are o semnificaţie şi importanţă capitală pentru afirmarea
independenţei şi libertăţii învăţământului superior european ca o condiţie şi o garanţie pentru o
permanentă adaptare în funcţie de cerinţe, de aşteptările societăţii şi de progresele cunoaşterii
ştiinţifice. Aducerea în prim plan a rolului didactic al universităţii, în cadrul dezvoltării dimensiunilor
culturale europene, evidenţiază necesitatea constituirii unui spaţiu european al învăţământului superior
ca mijloc privilegiat de încurajare a mobilităţii cetăţenilor, de favorizare a integrării acestora pe piaţa
europeană a muncii, şi de promovare a dezvoltării globale a continentului nostru.