Munca și roadele ei în Noul Testament

În Noul Testament învățătura despre muncă este îmbogățită cu câteva elemente

specifice creștinismului- ca religie a harului și a iubirii de oameni. De aceea doctrina socială a
Bisericii creștine ce încadrează de fapt această iubire, este cea care ne oferă posibilitatea să
înțelegem mai bine datoria de a munci și valoarea muncii umane. (Enășoae, 2013, p.6)
Aceasta pentru că are dreptul și puterea să explice Sfânta Scriptură din moment ce a păstrat-o
și a apărat-o de învățăturile greșite în decursul veacurilor.
În primul rând, textele Noului Testament ne relatează viața și activitatea Domnului
nostru Iisus Hristos pentru a ne arăta personal cum trebuie să ne raportăm la muncă în această
viață pământească.(Enășoae, 2013, p.4) Astfel, conform părintelui Dumitru Stăniloae, Fiul Lui
Dumnezeu Întrupat și-a însușit întru totul concepția despre muncă a Vechiului Testament ceea
ce dovedește faptul că munca are un rol hotărâtor încă de la crearea lumii, aflându-se în
strânsă legătură cu religia, respectiv comuniunea omului cu Tatăl-Creator. Cea mai mare parte
a anilor Săi(până la 30 de ani), Mântuitorul nostru a dedicat-o muncii manuale pe care o
practica alături de Tatăl Său adoptiv Iosif, fiind recunoscut de concetățenii Săi din Nazaret
ca ,,fiul teslarului’’(Mt. 13,55) sau chiar ,,teslarul’’(Mc. 6,30). Cu alte cuvinte a viețuit și a
propovăduit în mijlocul unui popor simplu care trăia din munca sa, prezentându-și misiunea
ca pe o lucrare ce o săvârșește imitându-l pe Tatăl Său: ,,Tatăl meu până acum lucrează; și Eu
lucrez.’’(In.5,17), iar pe apostoli chemându-i să devină lucrători în marele seceriș al
Domnului, prin vestirea Evangheliei mântuirii.( cf. Mt.9, 37-38)
Mai mult decât atât, pentru Iisus putem spune că lucrarea încredințată de Dumnezeu
era ca o hrană nutritivă, gustoasă, care te înviorează și te întărește.( In 4,34: ,,Mâncarea mea
este să fac voia celui ce m-a trimis și să săvârșesc lucrul Lui.’’)
Apoi, din Sfintele Evanghelii putem observa că aproape toate parabolele Sale,
Învățătorul Însuși le ia din viața oamenilor muncitori, însușindu-și lauda cu care cinstește
munca. (cf. Stăniloae, D.). Exemple în acest sens sunt pildele: a semănătorului( cf. Mc. 4-
1,20), a viței de vie (cf. In. 15,1-8), a grâului și a neghinei( cf. Mt.13,24-30), a năvodului( cf.
Mt.13,47-48) și a talanților( cf. Mt. 25, 14-30). În aceasta din urmă se pune accent în mod
deosebit pe prețuirea muncii și dacă pe de o parte Mântuitorul îl laudă pe servitorul credincios
care se străduiește să împlinească misiunea încredințată de stăpânul său, pe de altă parte
condamnă comportamentul servitorului leneș, care ascunde în pământ talantul primit de la
stăpânul său.( Enășoae, 2013, p.4)
Din capitolul 6 al Evangheliei după Matei constatăm că deși comorile
pământului/bunurile materiale pe care le obținem prin muncă au o anumită valoare, totuși nu
trebuie ca inima să ni se atașeze de acestea, astfel încât să devenim sclavii muncii. (cf. Mt.6,
19-21)La fel cum Mântuitorul a spus că ,,sâmbăta este făcută pentru om și nu omul pentru
sâmbătă’’(Mc.2,27), putem afirma că munca a fost făcută pentru om și nu omul pentru muncă.
De aceea, Învățătorul divin ne propune să adunăm comori veritabile care să rămână pentru
viața veșnică. În acest fel, pentru creștin munca nu devine sursă de stres și de continuă
îngrijorare( cf. Mt. 6,25.31.34) care să ducă la neglijarea vieții și a valorilor eterne, Împărăția
Lui Dumnezeu și dreptatea Sa.(Enășoae, 2013, p.5)
În ceea ceprivește rostul muncii îl descoperim încă din Evanghelia după Matei
cap.25,34-36 și observăm că aceasta implică faptele de ajutorare ale aproapelui: a da de
mâncare celui flămând, a da de băut celui însetat, a îmbrăca pe cel gol, a cerceta pe cel
bolnav, a primi pe cel străin, ele reprezentând condiția de care face Mântuitorul dependentă
fericirea viitoare. Tocmai prin împlinirea acestora dăm dovadă de recunoștință față de Tatăl
Creator pentru ploile târzii și timpurii și soare la bună vreme.(cf.Stăniloae D.)
Meserii/ ocupații amintite în Noul Testament:
Pe lângă cultivarea pământului, alte îndeletniciri ale locuitorilor evrei palestinieni,
menționate în Noul Testament sunt: păstoritul/ creșterea animalelor( facem referire la cei trei
păstori care au vorbit cu îngerii la Nașterea Lui Hristos- Lc. 2,8, precum și la păzitorii porcilor
din ținutul Gadarenilor –Mt. 8,28) - păstorii angajați sunt o imagine a conducătorilor religioși
și Sântul Apostol Petru se adresează preoților creștini să păstorească cercetând turma nu cu
silnicie , ci cu voie bună după Dumnezeu, nu pentru câștig urât ci din dragoste, făcându-vă
pilde turmei; pescuitul( ucenicii Domnului care au fost pescari pe Marea Galileii: Simon
Petru, Andrei, Iacov, Ioan - Mt. 4,18,21; Mc.1,16,19; Lc. 5,10; Toma și Natanael- In. 21,2)-
meserie cu rol deosebit pentru economia Palestinei prin sistemul de taxare impus de
conducere( Hanson,1997,p.100, apud. Bora I., 2013, p.63) ; construcțiile- aici putem face
referire la lucrătorii răi/ziditorii care au nesocotit piatra ce avea să devină cea mai importantă
din construcție; astfel ei au fost angajați și plătiți să ridice o casă dar din ignoranță și
mecanicitatea muncii casa zidită urma să cadă; cultivarea cerealelor care se realiza cu
instrumente rudimentare( primitive). Pe de altă parte semănatul se realiza toamna după
căderea ploii timpurii iar pământul se ara în prealabil( Abrudan și Cornițescu, 1994, p.122,
apud. Bora I., p.63) De asemenea strângerea recoltei cuprindea două etape: seceratul, realizat
cu secera și treieratul pentru care puteau fi folosite animale puse în mișcare ,,sania cu pietre
sau cuie de fier, ramuri de copaci și căruța de lemn.’’(Abrudan și Cornițescu, 1994, p.122,
apud. Bora I., p.63). În Noul Testament aceste activități agricole apar numai în exprimări
metaforice. Spre exemplu, pilda semănătorului și a neghinelor prezintă semănatul, cu accent
pe semănător și sămânța cea bună, în opoziție cu omul viclean și neghine, iar bobul de grâu
care moare ca să dea viață nouă și grăuntele ce crește de la sine arată providența divină
necunoscută celor ce înțeleg viața doar trupește. La rândul lor secerătorii se aseamănă
îngerilor(Mt. 13,39) sau ucenicilor Domnului(Lc. 10,2) de care amintește și Sfântul Iacov,
ruda Domnului condamnându-i pe bogați pentru că au oprit plata lucrătorilor: ,,dar, iată, plata
lucrătorilor care au secerat țarinile voastre, pe care ați oprit-o strigă și strigătele secerătorilor
au intrat în urechile Domnului Savaot( Iacov 5,4).
O altă îndeletnicire la fel de bine cunoscută în veacul apostolic a fost cultivarea viței
de vie după cum aflăm din pilda lucrătorilor tocmiți la vie (Mt. 20,1-16), a lucrătorilor celor
răi (Mt. 21, 33-41), din pilda viței și a mlădițelor (In 15,1-5) și mai ales din prezența vinului
de bună calitate la nunta din Cana Galileii și la Cina cea de Taină. Aceste activități constau
atunci în îngrijirea vițelor de vie, recoltarea strugurilor, prepararea vinului și valorificarea lui,
dând partea ce se cuvenea stăpânilor. Lucrătorii cei răi au oprit partea stăpânului, i-au omorât
slugile și Fiul, motiv pentru care ,,pe cei răi cu rău îi va pierde iar via o va da altora.’’(Lc.
20,6). În aceste condiții, angajatorul care iubește pe Dumnezeu și pe angajatul său nu oprește
plata lucrătorilor( păcat strigător la cer cf. Iacov 5,4) și nici nu neglijează suferințele acestuia
ci îl primește scalv dacă i-ar fi, ca pe un frate.( Stăniloae D.) Din toate cele spuse observăm
că cea mai reprezentativă muncă, adică cea tradițională agricolă, se bucura de respectul
colectiv, iar lucrătorii în agricultură erau responsabili pentru producerea hranei atât pentru
evrei cât și pentru asupritorii romani.(Bora., 2013, p.64)
În ceea ce-i privește pe preoți, arhierei, leviți și învățătorii de lege, aceștia își câștigau
existența legal prin săvârșirea slujbelor rânduite de Moise și cu excepția lor, toți iudeii erau
proprietari ai terenurilor pe care ei înșiși le lucrau. Alți angajați ai sistemului în urma
reorganizării politice a evreilor ca stat aflat sub stăpânire romană au fost: conducătorii familiei
irodiene, procuratorul( aflat în Cezareea Palestinei), vameșii - munca lor depășea anumie
reguli prin suprataxarea fraților (un exemplu este Zaheu și Matei care pentru iubire și-au
schimbat viața radical), centurionii, soldații (soldați romani: sutașul din Capernaum, Corneliu
sutașul, soldații prezenți la răstignirea Mîntuitorului, Claudius Lisias și Iulius). Prin dragostea
și filantropia(FA. 27,23) manifestate față de neamul iudeilor ne putem da seama că aceștia au
fost într-adevăr lucrători apreciați de Hristos și Biserică. (Bora I., p.65) Totodată în
Evanghelia după Ioan cap. 2 versetul 14 se amintește de o altă categorie de lucrători și anume
schimbătorii de bani și vânzătorii de oi, boi și porumbei( In. 2,14) pe care Mântuitorul îi
mustră pentru atitudinea coruptă față de negustorie.(Bora, 2013, p. 64)
În evanghelia după Matei, capitolul 20,2 aflăm că oamenii aflați în căutarea unui loc
de muncă se adunau în piețe de unde stăpânii/angajatorii ,,îi tocmeau’’ pentru o zi sau mai
multe. Astfel, plata unei zile de muncă (12 ore) în vie era un dinar, iar lucrătorii așteptau plată
suplimentară peste salariu.(Mt. 20,10) Negocierile înaintea începerii lucrului dintre stăpân și
lucrător vizau plata acordată lucrătorului care nu era dată după fapte, ci după datorie, conform
Rom.4,4: ,,Celui care face fapte nu i se socotește plata după har ci după datorie.’’
Din păcate existau și în acest cadru( al muncii), abuzuri care au fost condamnate încă
de la început. În acest sens, Sfântul Ioan Botezătorul amintește de uzul forței și al influenței
pentru suplimentarea veniturilor deși aveau soldă corespunzătoare ( Lc. 3,14: ,,Să nu asupriți
pe nimeni, nici să învinuiți pe nedrept și să fiți mulțumiți cu solda voastră.) Din predicile
Domnului nostru Iisus observăm că spre deosebire de alți lucrători, sclavii și slugile au
imagine favorabilă.(Bora, 2013, p.65)
În mediul greco-roman cele mai importante meserii aparțineau administrației
imperiale(cf. Romani 13) iar aici pot fi amintiți: patricienii, proconsulii, doctorii, pictorii,
vrăjitorii( amintim pe Elimas numit Bariisus, cei șapte fii ai preotului Scheva, sclava cu duh
pitonicesc din Filipi). Tocmai vrăjitorii, ghicitorii, preoții templelor păgâne nu erau de acord
cu credința creștină, întrucât desfrâul practicat ca meserie de cult era total interzis creștinilor
(1Cor 6,15) Acestor oameni nu le era refuzată predica dar li se cerea renunțarea la practicarea
păcatelor prin care își câștigau salariul. Din acest motiv, botezul era cel mai important mijloc
ce implica schimbarea felului păcătos de viețuire și chiar meseria, sau ajutarea semenilor prin
poziția socială pe care o deținea din muncă cinstită. Chiar dacă existau meserii incompatibile
credinței creștine, observăm că mesajul creștin nu trebuia să fie inaccesibil acestor oameni
atunci când Îl căutau pe Hristos: exemplu desfranata prinsă în păcat In. cap.8.(Bora I., 2013,
p. 67)
Repere despre muncă în epistolele Sfântului Apostol Pavel
Dintre Sfinții Apostoli care s-au ocupat în mod direct cu problema muncii este Sfântul
Apostol Pavel care a prezentat câteva aspecte de urmat în ceea ce privește atitudinea față de
muncă( conforme cu spiritul învățăturii Lui Hristos) dându-se pe sine ca exemplu. Din FA.,3,
aflăm că el era împletitor de corturi, muncă pe care o practica pentru a-și câștiga singur pâinea
pentru a nu împovăra pe nimeni, urmărind prin aceasta un scop educativ. Cu alte cuvinte, el
nu voia să învețe comunitățile creștine să muncească numai prin cuvânt, ci și cu pilda vieții
sale. (Stăniloae D.)
 Din 1 Cor. 3,9 ,,Căci noi împreună lucrători cu Dumnezeu suntem; voi sunteți ogorul
lui Dumnezeu, zidirea Sa’’ reiese faptul că Domnul chiar folosește oameni care sunt
,,colaboratori ai Săi’’ pentru a ajuta la realizarea unor sarcini și ,,fiecare își va lua plata după
osteneala sa.’’ Bineînțeles este subliniat și faptul că muncitorul are dreptul de a se bucura de
roadele muncii sale. Aceasta ne dăm seama tot din prima epistolă către Corinteni 9,7-10:
,,Cine sădește vie și nu mănâncă din roada ei? Sau cine paște o turmă și nu mănâncă din
laptele turmei?... Cel ce ară trebuie să are cu nădejde și cel ce treieră trebuie să treiere cu
nădejdea că-și va avea partea lui.’’(1Cor. 9, 7-10)
În epistola către Efeseni cap.4,28 apostolul ne îndeamnă ca ,,fiecare să se ostenească
lucrând cu mâinile sale, lucrul cel bun, ca să aibă să dea și celui ce are nevoie’’( Ef. 4,28). În
acest verset sunt amintite două motivații morale ale muncii și anume: omul muncește ca să se
hrănească și să nu fie o povară pentru ceilalți și muncește pentru a putea da celor nevoiași.
( Ică jr. I.I., 2002, p.214) Apoi, fiindcă existau doar munci cinstite, făcute ca pentru Domnul și
munci făcute pentru profitul egoist al omului, apostolul Pavel îndeamnă,, să slujim nu doar
atunci când stăpânii sunt cu ochii pe noi, ca și cum am vrea să plăcem oamenilor, ci ca niște
robi ai Lui Hristos, care fac din inimă voia Lui Dumnezeu.’’(Ef.6,6) și Col.3,23: Orice ați
face, lucrați din toată inima, ca pentru Domnul și nu ca pentru oameni’’ adică să-și
îndeplinească sarcinile ca și cum Dumnezeu le-ar evalua calitatea muncii. În acest mod îi
aducem slavă.
Chiar dacă munca nu e unica motivație a omului pe pământ, ea reprezintă o parte
integrantă a condiției umane și de aceea nici un creștin nu poate să fie scutit de datoria de a
munci.( cf. 2Tes. 3,7-15) aici amintim verdictul aspru ,,Cine nu vrea să muncească nici să nu
mănânce.’’ și ceea ce este rușinos –umblarea fără rost și fără rânduială, fuga de muncă.
(Enășoae, 2013, p.8)
De asemenea, creștinul făcând parte dintr-o comunitate de frați nu-și poate îngădui să
gândească să trăiască fără rânduială, doar din mila celorlalți (2 Tes. 3,6-12), ci se va strădui să
dobândească cele necesare vieții sale și a celor încredințați grijii lui, muncind cu propriile
mâini încât să ,,nu aibă trebuință de nimeni’’(1Tes.4,11-12) În plus, adevărații creștini sunt
chemați să-l imite pe Hristos în ceea ce privește munca și să dea mărturie bună, ,,publică’’
despre convingerile lor creștine ,,față de cei din afară’’(1Tes.4,12) adică față de cei care nu fac
parte din comunitatea creștină.( Enășoae, 2013, p. 9)
În scrisoarea către Tit 2,9-10, apostolul Pavel îi îndeamnă pe cei ce trebuiau să
muncească petru alții, asemenea angajaților de astăzi: ,, Slugile să se supună stăpânilor lor,
întru toate, ca să fie bine-plăcute, neîntorcându-le vorba., să nu dosească ceva, ci să le arate
toată buna credința, ca să facă de cinste întru toate învățătura Mântuitorului nostru
Dumnezeu.’’
În cele din urmă, părintele Dumitru Stăniloae remarcă faptul că munca manuală și
activitatea spirituală în Noul Testament nu se exclud, cum se considera de obicei la păgâni, ci
se află într-o legătură binecuvântată. De fapt, apostolul leagă munca cu învățătura despre
mântuire cu atât mai mult cu cât o viață de lene are o infleunță negativă asupra omului
făcându-l o ființă dezordonată( 1 Tes. 5,14: ,,Vă rugăm însă fraților, dojeniți pe cei fără de
rânduială, îmbărbătați pe cei slabi la suflet, sprijiniți pe cei neputincioși, fiți îndelung-
răbdători față de toți.’’) și chiar capabilă de furt( Ef. 4,28: ,,Cel ce fură să nu mai fure, ci mai
vârtos să se ostenească lucrând cu mâinile sale, lucrul cel bun, ca să aibă să dea și celui ce are
nevoie).
În Apocalipsa cap.22,3 ,,Nici un blestem nu va mai fi. Și tronul Lui Dumnezeu și al
Mielului va fi în ea și slugile Lui Îi vor sluji’’, putem realiza faptul că și în veșnicie, oamenii
mântuiți, înviați în trupuri noi, de slavă, vor continua să lucreze pentru Domnul. De aceea
putem afirma că munca implică și eliberarea din sclavia răului( a patimilor), ceea ce
descoperă potențialul creativ al omului spre Parusia Lui Hristos: 2Col. 3,12 ,,Având deci o
astfel de nădejde, noi lucrăm cu multă îndrăzneală.’’( Enășoae, 2013,p. 8)
În concluzie, potrivit Sfântului Ioan Hrisostomul din paginile Noului Testament
deducem faptul că, creștinii nu au considerat niciodată munca o activitate de sclav, ci mai
degrabă o lucrare umană ce se bucură de o demnitate proprie. Adevăratul creștinul nu numai
că evită lenea pentru că știe că aceasta îl împiedică în dezvoltarea sa umană și duce la sărăcie
și mizerie, dar și iubește munca ordonată care îi întărește trupul și sufletul. (apud. Enășoae,
2013,p.8)
Bibliografie:

,,Biblia sau Sfânta Scriptură’’, (1998), București: Editura Institutului Biblic și de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Române
Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Învățătura creștină despre muncă, wwwcreștinortodox.ro
Pr. Dr. Ion Sorin Bora,(2013), Craiova, Ed. Mitropolia Olteniei, cap. ,,Meserii și ocupații
amintite în cărțile Noului Testament’’ din ,,Competențe socio-umane pentru piața muncii,
Ghid de bune practici’’, pp. 62-68
Ică jr., I. I., Marani G., ,, Gândirea socială a Bisericii’’(2002), Sibiu, Ed. Deisis, p.214
Enășoae, I., (2013), cap.,, Isus, muncitorul și Învățătorul muncii’’ și cap. ,,Vocația și datoria
omului de a munci’’ în Revista de economie socială, vol.III, nr.2, pp 6-9