Sunteți pe pagina 1din 4

Mitu Bianca

Mircea cel Bătrân

Domnul Țării Românești între 23 septembrie 1386 -


noiembrie 1394 (sau mai 1395) și între ianuarie
1397 - 31 ianuarie 1418.

Mircea cel Vechi sau cel Bătrân, cum este cunoscut


în istoriografia românească, este unul dintre cei
mai faimoşi voievozi români din Evul Mediu. A fost
un principe puternic, ataşat tradiţiilor occidentale
şi care a încercat să menţină independenţa ţării
sale în faţa marilor puteri ale vremii.

Pe lângă faima de războinic, învingător al turcilor


în bătălia de la Rovine, Mircea a fost şi un bun
diplomat dar şi un adevărat organizator de ţară. A
reuşit să centralizeze statul medieval pe care-l conducea, să-l organizeze din punct
de vedere administrativ şi instituţional şi totodată să-l dezvolte economic, atât cât
era posibil în contextul dat.

Politica internă
Mircea ajunge să stăpânească un vast teritoriu, pe care îl va organiza într-o
formă centralizată, sub autoritatea domniei care era stabilită la Curtea de Argeș.
Din 1408 îl va asocia la domnie pe fiul cel mare, Mihail I, acesta avându-și curtea la
Târgoviște.
Economia țării este întărită prin măsuri privind sistemul de impozite și taxe,
prin emiterea de monedă în cantități suficiente și cu valori potrivite, precum și
prin stimularea schimburilor comerciale cu țările vecine cu care încheie tratate și
privilegii în acest sens. Se înființează noi surse de venit în urma deschiderii minelor
de aramă, în timp ce producțiile de cereale, animale și sare cresc.
Administrația este organizată centralizat, punându-se accentul pe sfatul
boieresc alcătuit în principal din dregătorii curții. De asemenea, se înmulțește
numărul funcționarilor însărcinați cu adunarea impozitelor și judecarea pricinilor și
le sunt stabilite clar jurisdicția precum și datele pentru strângerea dărilor.
Armata este organizată în oastea cea mare, alcătuită în principal din țărani,
și oastea cea mică sau curtea. Este de semnalat faptul că Mircea păstrează dreptul
de oaste asupra satelor scutite și se pare că reactivează această obligație pentru
ohabele create de domnii anteriori. În paralel, înzestrează armata cu arme și
întărește sau înființează cetăți în punctele strategice ale țării.
Mircea ctitorește o serie de mănăstiri și biserici pe întreg cuprinsul țării,
care vor deveni în timp centre de cultură prin activitatea copiștilor și caligrafilor,
precum și prin crearea școlii de pictură religioasă și activitatea zugravilor acestora.
În 1401, mitropolitul Țării Românești primește titlul de „exarh al plaiurilor”, având
astfel jurisdicție și asupra credincioșilor din Ardeal.
Politica externă
În timp ce organiza țara, Mircea a fondat și alianțe solide pentru a-și mări
șansele de a păstra independența țării. A păstrat relații strânse cu Sigismund de
Luxemburg, regele Ungariei, bazate pe interesul reciproc în lupta împotriva
extinderii Imperiului Otoman. Tratatul încheiat la Brașov de Mircea cel Bătrân cu
regele Sigismund la 7 martie 1395 conține clauze reciproce pe picior de egalitate:
„Nos, Mirchya, vaivoda Transalpinus, dux de Fugaras et banus de Zeuerin” - așa
începe actul latinesc păstrat (în Arhiva Națională a Ungariei), care amintește apoi
de Sigismund: „a arătat față de noi osebita bunăvoință a maiestății sale, de când
ne-am cunoscut <precum și> prielnicul și prietenescul său sprijin...”
Domnitorul muntean a stabilit o alianță cu voievodul Petru Mușat al Moldovei
încă din 1389. Prin intermediul lui Petru I, domnul Moldovei, a reușit în 1389 să
încheie cu regele Vladislav al II-lea al Poloniei o alianță îndreptată împotriva lui
Sigismund de Luxemburg, în cazul în care acesta din urmă ar fi pornit un război cu
una din cele două țări. Tratatul a fost înnoit în 1404, cu termeni mai puțini preciși.
După întrevederea din 1406 de la Severin, în care regele Sigismund i-ar fi cerut lui
Mircea cetatea Licostomo (Chilia Veche), relațiile dintre Ungaria și Țara
Românească se înrăutățesc. Pentru a contracara o eventuală campanie militară a
regelui ungar, domnul muntean reînnoiește în 1410 tratatul cu Polonia.
În 1400 Mircea l-a îndepărtat de la tronul Moldovei pe Iuga Ologul și l-a
impus ca domn pe Alexandru cel Bun, fiul lui Roman Mușat. Până la moartea
voievodului muntean, relațiile dintre cele două țări vor rămâne cordiale.
Mircea a mai întreținut relații de bună vecinătate și cu regii/țarii din sudul Dunării.
În perspectiva căderii Dobrogei sub stăpânirea otomană, ceea ce i-ar fi adus
inamicul în zona porturilor dunărene, Mircea preia inițiativa și o alipește Țării
Românești în 1388.

Conflictul cu Imperiul Otoman

Bătălia de la Nicopole. Miniatură din cronica lui Jean Froissart, 1398

Mircea a intrat în conflict cu Imperiul Otoman din cauza intervențiilor sale în


sprijinul popoarelor creștine din sudul Dunării. În 1395, Baiazid I (zis și Ildîrîm sau
Fulgerul) a trecut Dunărea în fruntea unei forțe însemnate (aprox. 40.000 de
soldați, după unii autori). Mircea bazându-se pe o armată mai mică (aprox 12.000
de soldați), neputându-se opune într-o luptă deschisă, a ales o tactică de hărțuire.
2
În ziua de 17 mai 1395 (după alte surse 10 octombrie 1394), armata Țării Românești
înfrânge avangarda otomană într-un loc mlăștinos și împădurit, numit Rovine.
Bătălia nu este decisivă, căci Mircea cel Bătrân, după o luptă dată lângă Argeș,
pierde tronul și se retrage în Transilvania. Strategia militară abordată de către
acesta precum și tactica retragerii îi aduce o oarecare faimă între conducătorii
acelei vremi. În Țara Românească, turcii îl așază în scaun pe un anume Vlad, care
va fi înlăturat de către Mircea abia în 1397, cu ajutor militar din partea lui
Sigismund de Luxemburg.
În 1396 Mircea, în calitate de principe creștin vasal regelui maghiar,
participă la cruciada anti-otomană inițiată de o parte a capetelor încoronate și o
parte a nobilimii occidentale și condusă teoretic de regele maghiar. După câteva
succese minore, cruciada s-a încheiat lamentabil cu dezastrul de la Nicopole din 25
septembrie. Oastea valahă, formată din cavalerie ușoară, nefiind invitată să ia
parte la șarja cavaleriei grele, se retrage fără a intra în luptă.
În scrierea istoricului grec Dionisie Fotino este descrisă bătălia de la
Nicopole: „Baiazet,...devastând Bulgaria, s-a apropiat de marginile Dunărei, către
Nicopole. Acolo i-a eșit înainte Sigmund Domnul Transilvaniei, și generalissimul
regelui Ungariei Sigismund, cu mulțime de oștire compusă din Unguri, Transilvani,
Germani și două mii nobili din Franța, cari veniseră cu comitele de Nevers în
ajutoriu. Dar Baiazet, neîngrozindu-se a căzut asupra lor, și atâta vărsare de sânge
a făcut, în cât a sfărâmat cu totul oștirile aliate, și Sigmund abia a scăpat cu o
barcă pescărească.” Este de menționat că Dionisie Fotino îl denumește pe Mircea
cu numele Mircea I Bassarab, „carele s'a făcut deplin domnitor al Țerei Muntenesci,
adecă atât peste cele 13 județe (împreună cu al Brăilei) cât și peste cele 5 ale
Banatului Craiovei de peste Olt.”
Anul următor, în 1397, pe râul Ialomița, precum și în anul 1400, Mircea cel
Bătrân zdrobește categoric două incursiuni otomane ce se întorceau peste Dunăre
din expediții de jaf în Transilvania.
Înfrângerea sultanului Baiazid I de către Timur Lenk (Tamerlane sau Timur
cel Șchiop) la Ankara în vara lui 1402 a deschis perioadă de anarhie în Imperiul
Otoman, ca urmare Mircea a organizat împreună cu regele maghiar o campanie
împotriva turcilor. În 1404 Mircea a reușit să se impună din nou drept conducător
peste Dobrogea. Mai mult, el a luat parte la lupta pentru tronul imperiului otoman
și l-a ajutat, prin sprijin militar, pe Musa Celebi (fiul lui Baiazid I) să devină sultan
(pentru o perioadă scurtă), după moartea căruia a sprijinit și alți pretendenți (în
1416 pe Mustafa Celebi, frate al lui Musa, apoi pe șeicul Bedr-ed-Din). În anul 1409
Musa a venit în Țara Românească, fiind primit de Mircea. În anul următor, cu ajutor
de la domnul român și de la despotul Serbiei, Ștefan Lazarevici, forțele lui Musa au
învins pe cele ale fratelui său Soliman (Suleiman), ucis după ce fugise de pe câmpul
de luptă. La 17 februarie 1411, Musa era proclamat sultan la Edirne (Adrianopol).
Cu toate acestea, sultanul Mahomed I reușește să-și înfrângă oponenții și plănuiește
o expediție de pedepsire a voievodului valah.

Sfârșitul domniei
Pentru a evita campania sultanului, Mircea semnează spre sfârșitul domniei
(1415 sau 1417) un tratat de pace cu Imperiul Otoman, care recunoștea libertatea
Valahiei în schimbul unui tribut anual de 3.000 de piese de aur. Totodată, domnul
român a fost obligat să trimită turcilor un fiu ostatic drept garanție.

3
Mircea cel Bătrân a încetat din viață la 31 ianuarie 1418, fiind înmormântat
la ctitoria sa de la Cozia, la 4 februarie același an. La domnie a urmat fiul său
Mihail I, asociat încă din 1408.
„Principe între creștini cel mai viteaz și cel mai ager”, așa cum a fost numit
de către istoricul german Leunclavius, Mircea a domnit peste Valahia timp de 32 de
ani.
Pe plan intern, domnitorul s-a dovedit un bun gospodar, prin măsurile
economice înțelepte pe care le-a luat, și un adevărat creștin, lăsând în urma sa mai
multe locașe de cult.
Pe lângă succesele militare, Mircea a fost un strălucit diplomat, atât în
relațiile cu Ungaria și Polonia, cât și cu Imperiul Otoman, căruia i-a determinat o
bună bucată de timp situația internă.
Reușind să împiedice în mod eficient expansiunea otomană în nordul Dunării,
Mircea cel Bătrân devine o figură proeminentă a luptei creștinilor din Balcani.