Luceafarul de Mihai Eminescu Tema si viziunea despre lume Mihai Eminescu, poetul national apartine Perioadei Marilor Clasici, perioada de aur a literaturii romane, din care mai fac parte lon Creanga, I.L. Caragiale, loan Slavici. Este 0 epoca extrem de scurta cronologic, dar eterna spiritual. Poemul ,,Luceafarul’ (1883) este considerat poemul suprem, poemul culme, al literaturii romane, concentrand trairea si simtirea eminesciana. Eminescu este considerat si cel mai de seama poet romantic roman, prin urmare majoritatea temelor, motivelor specific romantice se vor regasi in aceasta creatie, Sursa de inspiratie este un basm popular romanesc intitulat ,Fata in gradina de aur”, cules si publicat de germanul Richard Kunisch, Eminescu preia in primul rand iubirea imposibila intre o fiinta pamanteasca si una nepamateana. In privinta semnificatiel simbolice Eminescu afirma ca soarte Luceafarului este foarte asemanatoare cu soarta geniului pe pamant. Acesta nu are moarte, dar nu are nici noroc, caci nu poate fi fericit, dar nu poate face nici pe altcineva fericit. Poemul e o meditatie filosofica de tip romantic asupra conditiei geniului in lume, asupra dramei lui ca fiinta duala; el e prins intre viata si moarte, fapta si constiinta, pasiune si renuntare. E o sinteza a celor trei_genuri literare (epic, liric, dramatic), interferenta genurilor reprezentand o constanta a romantismului. echilibrul fiind dat de alternanta Luceafarul” este alcatuit in 98 de strofe dispuse in patru tabloun planurilor terestru si astral si de alternanta tonului in functie de proeminenta vocii tipice. Titlul este un substantiv comun la singular, articolul hotarat ducand la individuslizarea eroului principal Tabloul | prezinta infiriparea iubirii intre doua fiinte din doua lumi diferite, incompatibile: fata de imparat si Luceafarul. Versurile incipit preiau formule sablon specifice basmului : A fost odata ca-n povesti/A fost ca niciodata. Scopul este introducerea intr-un spatiu unde totul este posibil, spatiul si timpul fiind nedefinite. In acelasi timp avertizeaza cititorul asupra structurii narative. Fata de imparat se singularizeaza, e unica, deasupra celorlalte muritoare, fiind parca destinata sa atraga privirile Luceafarulut. ,Din rude mari imparatesti / O prea frumoasa fata / Si era una la parinti / si mandra-n toate cele”. Faptul ca este singura fiica a imparatului, prea frumoasa asemenea Fecioarei Maria si luna, 0 plaseaza la limita de sus a lumii ei. Luceafarul (fiinta superioara, geniul) ¢ permanent indreptat cu fata spre pamant si muritori, contaminandu-se de patima lor majora, iubirea. Intalnirea celor doi se va realiza in vis, noaptea, prin intermediul oglinzii (de remarcat motivul Zburatorului, preluat din folclor). Este nevoie insa si de chemareacu valoare de incantatie magica, de descantec a fetei, pentru ca Luceafarul sa se poata intrupa ,cobori in jos, Luceafar bland / Alunecand pe-o raza / Patrunde-n casa si in gand / si viata-mi lumineaza”. Dragostea pentru Luceafar simbolizaza aspiratia spre absolut, dorinta omului comun de a-si depasi conditia. La chemarea fetei Luceafarul se va metamorfoza de doua ori, in chip de inger si in chip de demon. Va fi respins de fiecare data caci omul comun nu-si poate depasi limitele. Pentru oameninemurirea e 0 forma a mortil, Fata de imparat este incapabila sa il inteleaga pe Luceafar si ii propune sa se asocieze, dar in lumea ei ,Fii muritor ca mine”. Tabloul al II lea prezinta infiriparea iubir Fata de imparat are un nume, isi pierde unicitatea, devine o muritoare oarecare. Numele celor doi sugereaza uniformitatea, lisa de originalitate a vulgului, mediocritatea. In antiteza cu Luceafarul, Catalin are indeletniciri comune si o origine precara ,viclean copil de casa ”,,ce poarta poarta rochille imparatesei, baiat din flori si de pripas”. Datul lui esential este sanatatea agresiva, find intotdeauna in conflict cu inteligenta superioara. intre doua fiinte din aceeasi lume: Catalin si Catalina. Catalin simbolizeaza omul superficial, oportunist, care incearca o forma de seductie erotica, prezentandu-i fetei iubirea intr-un registru popular,ca pe un joc. In dialogul dintre cei doi (care confera textului caracter dramatic) abunda elemente de factura populara, secventa plasandu-se la antipodul limbajului solemn din primul tablou. Fata constientizeaza asemanarea de conditie si de structura umana cu Catalin: , si guraliv si de nimic / Te-ai potrivi cu mine”, precum si incompatibilitatea cu Luceafarul Tabloul al Ill lea cuprinde calatoria spatiu-timp a Luceafarului si discutia cu Demiurgul, spre momentul suprem dinaintea Genezei: ,,Caci unde-ajunge nu-i hotar’. Luceafarul ii cere demiurgului dezlegarea de nemurire, dar replica acestuia deschisa prin strigarea eroului pe nume, are scopul de al trezi din uitare, din iluzie, amintindu-i de imaginea divina. Urmeaza o meditatie filozofica pe tema efemeritatii umane Oamenii sunt fiinte neinsemnate cu idealuri trecatoare, sunt supusi sort si predestinarii. In finalul lectiei de cunoastere Demiurgul il indeamna pe Hyperion sa-si indrepte privirile spre pamantul ratacitor. Tabloul al IV lea cuprinde idila dintre cei doi indragostiti pamanteni privita detasat si revelatia lui Hyperion. Este un pastel teluric punctat de elemente specifice imaginarului poetic Eminescian : noaptea, apa, teiul, crangul. De data aceasta chemarea fetei nu mai are valoarea unel incantatii; reprezinta dorinta superstitioasa a fiintei pamantene de a avea protectia unei stele cu noroc, Ultimele strofe ale poemului scot in evidenta valoarea cunoasterii, capacitatea ei consolatoare pentru erul ranit de simtul comun: ,Traind in cercul vostru stramt / Norocul va petrece / Ci in lumea mea ma simt Nemuritor si rece”. Luceafarul intelege aparitia dintre cele doua lumii. Se detaseaza, dubla lectie de cunoastere oprindu- din cadere. In opinia mea, poemul ,Luceafarul” este o sinteza a creatie’ lirice eminesciene si un text poetic reprezentativ pentru curentul literar romantic,deoarece intruneste majoritatea trasaturilor specific romantic enuntate.