Semnal teatral

Principii ale esteticii expresionismului de Jean-Michel Palmier

1. Expresionismul teatral
-termenul expresionist s-a extins în jurul revistei Der Sturm și a Cabaretului Neo-patetic
=se vorbește despre expresionism la cea de-a 22-a expoziție a Secesiunii, în aprilie 1911
-apariția lui în literatura este determinată de legăturile care îi uneau pe pictori și scriitori
,,Din 1912, cand Kurt Hiller utiliza cuvântul expresionist în prefața antologiei saule Der
Kondor și la autori ca Herwarth, Walden, Franz Blei, Franz Pfemfert, René Scickelé,
Ludwig Rubiner, Ferdinand Hardekopf, cuvântul capătă prima sa mare audiență literară.
Tot în jurul lui 1910 se ivesc primele analize ale Expresionismului, în special cele ale lui
Worringer și ale lui Kurt Hiller. Î aceste texte de început-este vorba de declarațiii, de
analize și nu de manifeste-, revin cu insistență mai multe teme: importanța acordată
cuvântului, voința de a bulversa limbajul, căutarea unui patos nou, ura societății,
idealismul și, de asemenea, glorificarea abstractizării.” (171)
,,Perioada cea mai creatoare a Expresionismului literar se întinde de la 1914 la
1920. Atunci apar principalele opere ale lui Benn, Edschmid, Ehrenstein, Goll, Hiller,
Kornfeld, Rubiner, Meidner, Schickelé, Sternheim, Wolfenstein (...)” (171)
-,,Dacă abstracția, violența, admirația pentru ,,barbar”, revendicat de ,,Brücke”, sunt
caracteristici ale Expresionismului pictural, în poezie și în literatură este vorba de un
amestec între angoasă, utopie, romantism, care triumfă.” (171-172)

Primele manifeste ale teatrului expresionist:

=˃ Paul Kornfeld, ,,Der beseelte und der psychologische Mensch”, appărut în ,,Das junge
Deutschlad” (1918, H.I, p.3)

Ideile politice, care vor fi cele ale majorității autorilor de drame expresioniste, se
precizează treptat.
=˃Kurt Hiller lansează în 1915, în ,,Das Ziel”, termenul ,,activism”. Se afirmă din ce în
ce mai mult credința în puterea cuvintelor, în funcția politică a poetului, voința de a
transforma lumea și de a pune teatrul în slujba acestei revoluții. Hiller militează pentru un
 pacifism activist, Pfemfert pentru o democrație puțin anarhistă. Majoritatea acestor tesxte
exaltă omenirea viitoare, posibilitatea ca omul să transforme realitatea prin lăuntricul său,
prin subiectivitatea sa. Idealul fraternității universale devine condiția preliminară pentru o
înțelegere cosmică a vieții. Arta nu mai este doar un mijloc de cunoaștere a lumii, este
concretizarea viziunilor, a utopiilor și a profeților. În toate operele dramatice
expresioniste se vede profilându-se-la Hasenclever, Sternheim, Kaiser, Toller-idealul
acelui om nou care va servi drept fundament societății regenerate” ( 172)

,,Așa se nasc primele manifeste ale Expresionismului teatral: Der brennende Dornbush
(1913) de Kokoschka, Der Bettler (1912) de Sorge, Der Sohn (1914) de Walter
Hasenclever. ” (172)
2.
-războiul și revoluția –în special cenzura a făcut ca mare parte din piesele expressioniste
să fie jucate la câțiva ani distanță
-în acest caz se poate vorbi despre o criză, iar majoritatea dramelor expresioniste poartă
simptomele acestei crize. De exemplu, Fiul de Walter Hasenclever, scrisă între 1913-
1914, unde găsim clar exprimat conflictul dintre generații, cu această violență a
limbajului
Dramele:
*Cerșetorul de Sorge, 1912
*Kammerspiele de Kokoschka
=primele drame care au fost în mod real expresioniste
-multe drame expresioniste își au rădăcinile în revolta împotriva războiului:
atmosferă de pesimism, de revoltă și de angoasă, parfum de apocalipsă

3.

.,,Naturalismul a dominat scena germană în principal între 1872 și 1892. Expresionismul teatral
se dezvoltă între 1910 și 1925