Parteneriatul public-privat în finanţarea proiectelor urbane Etapa I

INTRODUCERE

Asigurarea unei dezvoltări urbane durabile care să permită accesul tuturor la infrastructuri şi
servicii publice este obiectivul urmărit în prezent de toţi actorii care participă la dezvoltare –
autorităţi publice, cetăţeni / consumatori, operatori publici şi privaţi, instituţii internaţionale şi
organizaţii ale societăţii civile. Există de asemenea un consens general cu privire la
importanţa dezvoltării infrastructurilor ca premisă a dezvoltării, existenţa unor infrastructuri
de calitate fiind considerată condiţia creşterii durabile şi a bunăstării cetăţenilor.

In toate ţările europene contextul economic şi financiar este marcat de nevoia crescută de
infrastructuri, îndeosebi publice, legate de integrarea la scara continentului. Realizarea
acestora se loveşte însă de limitările finanţelor publice. In acelaşi timp, autorităţile publice
sunt preocupate să răspundă cerinţelor consumatorilor şi să asigure o mai bună gestionare a
infrastructurilor, în condiţii de calitate şi productivitate sporite.

In aceste condiţii este justificat interesul de a încredinţa unor instituţii publice sau private,
independente de autorităţile publice, construirea şi exploatarea unor lucrări.

Experienţa de delegare a serviciilor publice este de dată veche în numeroase ţări, iar Franţa
prezintă în acest domeniu o experienţă recunoscută şi diversificată.

Descentralizarea a modificat peste tot raporturile dintre colectivităţile locale şi administraţii,

modificând în acelaşi timp preocupările şi câmpul de intervenţie al acestora din urmă.
Administraţiile au trecut de la competenţele lor tradiţionale la o tot mai mare implicare în
problemele urbane, atât la nivelul aglomeraţiilor, cât şi al oraşelor. Logica subvenţiilor a fost
înlocuită cu logica unor proiecte pe termen lung, în care statul are rol de animator.

In acelaşi timp s-au multiplicat circuitele decizionale, fiind antrenaţi astfel în procesele de
regenerare şi dezvoltare in număr tot mai mare de actori publici şi colectivităţi teritoriale.

Extinderea proceselor de dispersie urbană, crearea unor mari regiuni urbane şi metropolitane,
precum şi reabilitarea unor mari cartiere de locuit sau valorificarea unor zone industriale
abandonate, au modificat scara intervenţiilor şi au generat practica unor mari proiecte urbane,
a căror concepere, finanţare, punere în aplicare şi gestionare nu mai poate fi concepută numai
prin angajarea autorităţilor publice. Este vorba despre reorientarea intervenţiei statului în
raport cu politicile oraşelor; datorită:
 Constrângerilor bugetare şi necesitatea cheltuirii cu parcimonie a banilor publici;
 Căutării unei eficienţei sporite a gestiunii prin recurgerea la organisme profesionale de
management.

Totodată, marile operaţiuni urbane nu pot fi realizate numai prin mecanismele pieţii care
angajează actori privaţi. Exigenţele serviciilor şi infrastructurilor de calitate includ, dincolo de
eficienţa lor economică, şi considerentele sociale care cad în sarcina autorităţilor publice.

1
Parteneriatul public-privat în finanţarea proiectelor urbane Etapa I

Parteneriatele public-privat (PPP) au devenit astfel pe plan european unul din instrumentele
de bază ale dezvoltării, având o contribuţie însemnată la dezvoltarea socio-economică a
teritoriilor.

PPP se aplică atât unor proiecte noi, cât şi celor de reabilitare sau renovare. Obiectul acestora
variază foarte mult – de la infrastructuri majore (de transport, de canalizare, de alimentare cu
energie), la reabilitarea unor complexe rezidenţiale, sau la crearea unor dotări cu caracter
social.

Prin PPP, autorităţilor le revine triplul rol al iniţiativei, al deciziei de realizare a amenajării şi
al controlului implementării. Indeplinirea acestui rol necesită existenţa unui cadru juridic,
fiscal, contabil şi financiar adecvat.

Partenerii privaţi (de naturi diferite) contribuie la realizarea proiectului/amenajării prin

fondurile necesare, expertiza şi executarea amenajării/furnizarea serviciilor de calitate, în
conformitate cu contractele încheiate.

După liniile pragmatice de parteneriat public-privat lansate în 1997 de Raportul Kinnock, s-au
multiplicat şi s-au îmbogăţit formulele concrete de creare a unor PPP, care au făcut obiectul
unor ample dezbateri teoretice.

Dincolo de reglementările şi de tehnicile folosite, s-a produs mai ales o schimbare de

mentalităţi şi de comportament faţă de PPP.

Relaţiile dintre partenerii publici şi privaţi sunt în prezent instituţionalizate şi reglementate, fie
prin Contractele de oraş (de ex. în Franţa), fie prin diferite forme de acord (de ex. în Italia,
Olanda). Forţa procedurilor contractuale rezidă nu atât în natura lor juridică, cât în capacitatea
lor de a oficializa şi formaliza relaţiile de natură politică şi instituţională dintre parteneri pe
trei coordonate principale:

- negocierea între actorii locali asupra obiectivelor comune;

- aplicare a unui program de acţiuni definit printr-un calendar precis;
- angajament contractual al semnatarilor în vederea alocării mijloacelor specifice, financiare
şi umane.

Formalizarea prin contract a raporturilor dintre parteneri îndeplineşte mai multe funcţiuni:
permite elaborarea unor reguli comune de funcţionare, prevenirea sau reglarea unor
divergenţe care apar în mod inevitabil în timp, împărţirea responsabilităţilor în urmărirea
acţiunilor, prin modalităţile de evaluare.

Experienţa ţărilor europene în domeniul creării parteneriatelor public-privat constituie o sursă

bogată de experienţă concretă, care – îndeosebi în ultimul deceniu – a trecut printr-un proces
continuu de clarificare şi îmbogăţire.

Cadrul referenţial al conceptului de parteneriat public-privat se structurează în jurul unei

acţiuni globale pe termen mediu şi lung şi al participării locuitorilor. Domeniile de acţiune ale
politicii oraşului nu privesc numai diverse ministere, ci şi diferite departamente, instituţii
regionale şi comunale, definite prin descentralizare. Contractele au ca obiect mari obiective şi
mari portofolii financiare, dar lasă în seama nivelului local elaborarea proiectelor.

2
Parteneriatul public-privat în finanţarea proiectelor urbane Etapa I

Caracteristicile relaţiilor contractuale sunt definite în contextul legislaţiilor naţionale,

orientate explicit spre crearea de parteneriate.

Experienţa acumulată în diferite ţări europene, dar îndeosebi în Franţa şi Italia, oferă
învăţăminte atât privind cadrul legislativ şi instituţional proprii creării de PPP, cât şi tipurile
de parteneriate aplicate în cazul unor amenajări complexe de mare amploare.

 Definirea conceptuală a parteneriatelor public-privat în dezvoltarea şi amenajarea urbană

 Prezentarea unor exemple concrete, grupate în jurul unor teme dominante: noile modele
de dezvoltare urbană, legislaţia perinentă pentru crearea de PPP, redefinirea interesului
general, finanţarea privată a infrastructurilor publice, negocierea contractelor, distribuirea
riscurilor etc.

Prima fază a temei este structurată în jurul următoarelor aspecte:

 Bazele economice şi ideologice ale parteneriatelor public-privat, redefinirea rolului

statului în raport cu descentralizarea şi extinderea sectorului privat
 Forme de parteneriat public-privat în gestionarea oraşelor şi teritoriului
 Parteneriatul public-privat în amenajarea teritoriului şi dezvoltarea urbană; aspecte
legislative
 Principiile structurante ale marilor operaţiuni urbane: aspecte cerere / ofertă, aspecte
financiare, de la proiect la operaţiunea urbană, rolul profesioniştilor, gestionarea
riscurilor

Lucrarea este însoţită de exemple privind proiecte şi operaţiuni de amenajare teritorială şi

dezvoltare urbană.

In faza a 2-a a temei vor fi detaliate contractele teritoriale ca modalităţi de acţiune publică în
amenajarea teritoriului şi dezvoltarea urbană.

3
Parteneriatul public-privat în finanţarea proiectelor urbane Etapa I

CAPITOLUL I

Repere teoretice şi de reglementare

De la logica nevoilor la logica teritoriului

Noul rol al statului