OPTOGENETICĂ

În optogenetică, cercetătorii folosesc lumina pentru a controla activitatea proteinelor. Această

tehnică le permite să modifice forma țesutului embrionar și să inhibe dezvoltarea anomaliilor.
Oamenii de știință au îmbunătățit tehnica, permițând controlul creșterii organelor cu lumină,
făcând astfel un pas crucial în dezvoltarea embrionară. Optogenetica ar putea fi utilizată pentru
a crea și modela țesuturile artificiale sau pentru a controla dezvoltarea țesuturilor în medicina
regenerativă.

Domenii de cercetare a influențelor optogeneticii:

1.Dezvoltarea embrionară:
Pentru a forma organe interne precum rinichii, grupurile de celule trebuie să se deplaseze spre
interiorul unui embrion. În timpul acestui proces, numit invaginație, suprafața unui grup de
celule contractează și determină țesutul să se îndoaie spre interior.
Anomaliile acestui proces conduc la probleme în dezvoltarea țesuturilor și organelor. Un aspect
crucial este flexibilitatea părții din suprafața țesutului care se îndoaie spre interior. Atunci când
oamenii de știință folosesc optogenetica pentru a rigidiza această suprafață, devine imposibil ca
celulele să se îndoaie în interior, oprindu-se întregul proces de invaginație.
Prin optogenetică, oamenii de știință pot modifica activitatea proteinelor fără a deteriora celulele.
Rezultatele oferă prima dovadă pentru o teorie de lungă durată care ar putea explica anomalii
morfologice în timpul dezvoltării embrionare. În combinație cu rezultatele anterioare, oamenii de
știință au acum posibilitatea de a controla fiecare pas al acestui proces important de dezvoltare a
embrionilor.
2. Modificarea comportamentului maimuțelor:
"Suntem primii care arată că optogenetica poate modifica comportamentul maimuțelor", spune
Wim Vanduffel de la Spitalul General Massachusetts și KU Leuven Medical School. Acest lucru
deschide ușa de a folosi optogenetica la scara largă în cercetarea primatelor și de a începe să se
dezvolte terapii pe baza de optogenetică pentru om.
În optogenetică, neuronii sunt făcuți să răspundă la lumină prin introducerea de gene sensibile la
lumină derivate din organisme microbiene particulare. Studiile anterioare au validat în primul
rând această metodă pentru utilizarea în nevertebrate și rozătoare. Sunt doar câteva studii care
arată că optogenetica poate modifica activitatea creierului maimuțelor la scară fină.
În noul studiu, cercetatorii s-au concentrat asupra neuronilor care controlează mișcările oculare.
Utilizând optogenetica împreună cu imagistica prin rezonanță magnetică funcțională (fMRI), au
arătat că ar putea folosi lumina pentru a activa acești neuroni, generând schimbări subtile în
comportamentul mișcării ochilor.
Constatările nu numai că deschid calea pentru o înțelegere mult mai detaliată a modului în care
diferite părți ale comportamentului de control al creierului pot fi modificate optogenetic, dar ele
pot avea, de asemenea, aplicații clinice importante în tratarea bolii Parkinson, dependență,
depresie, tulburarea obsesiv-compulsivă și alte afecțiuni neurologice.
Mai multe tulburări neurologice pot fi atribuite disfuncționalității de tipuri de celule specifice ,în
regiuni foarte specifice ale creierului. După cum a sugerat unul dintre cercetatorii de top în
optogenetică, Karl Deisseroth de la Universitatea Stanford, este important să se identifice
circuitele neuronale subiacente și natura exactă a aberațiilor care duc la tulburări neurologice,
pentru a manipula acele circuite defectuoase cu precizia de a le restabili. Frumusețea
optogeneticii este că, spre deosebire de orice altă metodă, se poate afecta activitatea tipurilor de
celule foarte specific, lăsându-le pe celelalte neatinse.
BIBLIOGRAFIE
1. Optogenetica, creșterea organelor controlată cu lumină (Downregulation of basal myosin‐II is
required for cell shape changes and tissue invagination
https://www.embopress.org/doi/10.15252/embj.2018100170 )
2. Controlarea creierului maimuță și comportamentul cu lumină
(https://ro.sciencedc.com/88192-120726122110-39 )