Humusul – component al solului

Humusul – component al solului

                    
                                            
       Materia principala, caracteristica din partea solida a solului este aceea aflata in
particule foarte fine, formata din compusi minerali, organici si organo-minerali.
Totalitatea  acestor particule formeaza asa-numitul complex organo-mineral sau
argilo-humic al solului, in compozitia caruia intra argila, rugina de (hidroxidul) fier si
alti compusi asemanatori (ai siliciului, manganului), precum si principalul component
organic, humusul solului. Acest complex numit pe scurt si complexul solului,
reprezinta partea principala, am putea spune carnea vie a corpului natural numit sol.

In soluri se formeaza continuu saruri minerale si prin combinarea acizilor

si bazelor ce rezulta in urma proceselor de alterare a materiei minerale si
organice, cu contributia foarte importanta a anumitor grupe de
microorganisme.

Acizii formati in sol sunt, in general, repede transformati in saruri, prin combinarea
lor cu bazele. O parte din bazele rezultate prin alterarea si descompunerea materiei minerale
si a celei organice este insa legata in pamantul rodnic si pe alte cai. Astfel, aceste baze sunt
legate in parte de materiile humice in compusi de felul sarurilor numite humati, iar alta parte
sunt legate pe suprafetele particulelor de argila si humus, prin anumite forte de atractie.

Cercetarile de pana acum au aratat ca pamantul rodnic de pretutindeni, incepand din

muntii inalti si pana in stepa Baraganului, este, pe o grosime mai mare sau mai mica, de
culoare inchisa, bruna pana la negricioasa. Aceasta culoare inchisa se datoreaza acelui
component organic al pamantului rodnic numit humus.

Humusul lipseste din rocile pe care s-a format pamantul rodnic, fie acestea roci tari,
moi sau pamantoase, sau se afla in acestea din urma, neglijabile. Formarea si acumularea
humusului constituie o particularitate de importanta fundamentala a procesului de formare a
solului. Humusul este si trebuie privit ca un component organic nelipsit, caracteristic si
esential al solului, ingrasamantul natural care s-a acumulat treptat pe sol, dandu-i astfel si
sporindu-i continuu fertilitatea.

Pamanturile tinere – cum sunt in mare parte cele din luncile raurilor – sunt mai
deschise la culoare decat acelea mai varstnice, in care acumularea de humus a inceput mai
demult. Cernoziomurile (pamanturile negricioase) din stepa Baraganului sunt mai bogate in
humus decat pamantul “balan” din partile cele mai uscate ale stepelor noastre, precum si
decat cele mai multe soluri din padure.
 Asadar, varsta solurilor, zona in care s-au
format si natura comunitatii vegetale care a
transformat roca in sol sunt impejurari care
fac ca bogatia in humus a diferitelor soluri
sa fie mai mare sau mai mica. De
asemenea, rocile calcaroase (calcarele,
marnele) inlesnesc acumularea humusului
in sol.

Pentru a ne da seama cum se formeaza in sol

acest nelipsit component organic, ingrasamantul natural
al pamantului rodnic, sa examinam cu atentie solul
padurii de fag, din regiunea de munte. Sa de indreptam
mai intai atentia asupra padurii de frunze moarte,
numita litiera, groasa in general de 3-6 cm. In aceasta
patura organica putem deosebi urmatoarele trei strate,
care trec pe nesimtite unul intr-altul.

Litiera, cu stratele ei componente:  Ao¹ -- stratul de frunze sau ace moarte proaspete; Ao² --
stratul de humificare; Ao³ -- stratul de     humus;  A – orizontul cu
humus

         un strat superior, de frunze intregi, de culoare galbuie-aramie;

         un strat mijlociu de frunze, in parte atacate de insecte si bucati tot mai mici de
frunze de culoare brunie la care se pot observa cu ochiul liber sau cu lupa parti din
vechea structura a frunzelor; ici-colo printre aceste mici fragmente de frunze in
curs de descompunere, se observa grauncioare mici aglomerari de materie
negricioasa sau brunie, in care cu ochiul liber nu mai putem distinge urme din
vechea alcatuire a frunzelor; tot acest strat apare apoi strabatut de numeroase
filamente albe de ciuperci si in el misuna o bogata fauna de insecte, viermi,
miriapode;

         un strat inferior, uneori foarte subtire (cativa milimetri), alteori mai gros (pana la
un centimetru sau chiar mai gros), dintr-o materie organica bruna-negricioasa –
sub forma de graunciori rotunjiti cu aspect pamantos sau ca un praf grosolan
foarte afanat si foarte usor. In  acest material organic negricios, pe care il
numim humus de padure, nu putem observa cu ochiul liber uneori nici cu lupa,
urme din vechea structura a frunzelor.

            Cunoasterea acestei transformari treptate a frunzelor moarte in humus de padure ne

inlesneste intelegerea modului in care se formeaza humusul in sol. Resturile organice moarte
sunt atacate in mare parte de insecte, viermi, spalate de  apa ploilor, descompuse tot mai mult,
in cea mai mare parte prin actiunea faunei si a multimii de ciuperci si bacterii ce se dezvolta
in aceasta patura organica.
 In interiorul solului, humusul se formeaza din radacini, rizomi si
bulbi morti, din animale si microorganisme moarte. Pe langa ciupercile si
bacteriile care traiesc in prezenta oxigenului din aer (microorganisme
aerobe), in sol participa la procesul de formare a humusului si bacterii
care pot trai si in lipsa oxigenului (bacterii anaerobe).

Humusul este asadar un complex coloidal de substante organice si organo-minerale

format prin descompunerea inaintata a resturilor organice moarte si simbioza unora dintre
produsele de descompunere partiala. Toate aceste procese se datoreaza in special actiunii
ciupercilor si bacteriilor in colaborare cu fauna si microfauna din sol sau din litiera padurii.

Humusul bun al solului, format in cea mai mare parte din materii humice negre-
cenusii si brune-inchise, saturate cu calciu, este componentul cel mai pretios al pamantului
rodnic. Acest humus este o continua  sursa de azot, fosfor, calciu, potasiu si alte substante
nutritive usor accesibile pentru plante, care se elibereaza treptat, prin descompunerea
humusului.

Acest humus asigura coeziunea solurilor nisipoase si afaneaza solurile prea bogate in
argila. El mareste puterea solului de a retine apa si substantele nutritive, precum si capacitatea
lui de incalzire. Fiind un excelent mediu pentru dezvoltarea microorganismelor folositoare
solului, humusul bun contribuie si indirect la fertilizarea solului, prin inmultirea si activitatea
acestor microorganisme.

Humusul aparut ca rezultat al unor procese de descompunere cuplate cu procese de

sinteza, se descompune si el ca, orice materie de provenienta organica , insa foarte incet. In
conditii naturale exista in general un echilibru intre descompunerea lenta a humusului si
reinnoirea lui din resturi organice. Totusi, acolo unde a intervenit omul si a inceput sa cultive
solul, rezerva naturala de humus tinde a se micsora, prin faptul ca in urma lucrarilor solului,
humusul se descompune mai rapid decat poate sa se refaca si, daca nu se iau
contramasuri  potrivite, se produce o saracie treptata a solului in humus, cu toate urmarile ei
nefaste pentru fertilitatea acestuia.

Solul – pamantul rodnic – este mediul unei uriase lumi de vietati vegetale
si animale, in el pulseaza sub cele mai felurite moduri viata cea mai
complexa ce se poate imagina, viata prin care solul traieste se transforma
continuu, isi formeaza si isi pastreaza rodnicia, fertilitatea prin care face
posibila viata plantelor superioare si, astfel, a animalelor si a omului
insusi.