Sănătatea şi educaţia fizică

SĂNĂTATEA ŞI EDUCAŢIA FIZICĂ

Lect. univ. dr. Nicoleta – Lücy MOTROC
Academia de Studii Economice din Bucureşti

Abstract
Health, seen as an ideal, but also as a fundamental request of life, is a problem
which preoccupies each individual, even the whole society, and for which a
multitude of agents compete to fulfill it. Thus, it is extremely difficult to situate it in
an absolute or unanimously accepted notion.
Nevertheless, a lot of aspects regarding our health are affected by our actions and
our thinking. By having the correct pieces of information, we may choose advisedly
and we may improve both our health and our whole life.
The majority of people regard health from what it offers, assuming they are as
healthy as they can be, and will probably remain at this condition.
Keywords: health,quality,physical exercise, prophylaxis

Sănătatea, privită ca un ideal, dar şi ca o cerinţă fundamentală a vieţii,

este o problemă ce preocupă pe fiecare individ, dar şi societatea în ansamblu, la
realizarea ei concurând o multitudine de factori: tehnici, economici, sociali,
culturali, ecologici, spirituali etc. De aceea, a o încadra într-o noţiune absolută sau
unanim acceptată este foarte dificil. De obicei, după unghiul prin care este privită,
are trei înţelesuri, şi anume în:
 lumea ştiinţifică medicală;
 politica socială a statului;
 conştiinţa individuală.
Hipocrat, părintele medicinii europene (secolul V î.H.) o denumea ca pe „o
stare de echilibru între corp, minte şi mediu”, definiţia dată de el fiind foarte
apropiată şi uneori chiar mai completă decât multe dintre cele enunţate de autori
moderni. Spre exemplu, „absenţa bolii, lipsa disconfortului şi a invalidităţii”
(Beisser, 1979); „stare completă de bine, confort şi fericire care presupune, pe
lângă factorii biologici, şi intervenţia sau, mai bine zis, satisfacerea unor factori
emoţionali afectivi” (Prinee, 1970); „stare de bine fizic, moral şi social şi nu doar
absenţa bolii sau a infirmităţii” (OMS, 1982).
Privită ca o problemă complexă bio-psiho-socială, se poate observa că
sănătatea nu poate fi opera exclusivă a sistemului medical căruia, după unele
statistici internaţionale, îi revine doar 11-12% în conservarea ei, restul revenind
situaţiei economico-sociale a populaţiei, calităţii aerului şi apei, hranei, condiţiilor

22 Vol I • Nr. 1 • 2009

Marathon

de locuit, educaţiei etc. Clasic, se consideră că medicina are două părţi prin care
poate interveni asupra stării de sănătate: terapia („arta vindecării bolilor”) şi
profilaxia sau „ansamblul măsurilor care permit să se evite apariţia, agravarea şi
extinderea unei boli” (definiţie propusă de OMS). Din păcate, această parte,
profilaxia, este mai puţin luată în seama. Doctorul Emil Măgureanu remarca într-o
lucrare a sa că „aserţiunea care spune că este mai uşor să previi decât să vindeci se
poate banaliza prin uzaj dacă nu i se asigură o bază reală, iar medicina omului
sănătos poate deveni doar un domeniu declarativ”. Trebuie amplificate şi aplicate
cercetările din domeniul alimentaţiei, educaţiei, exerciţiului fizic, comporta-
mentului igienic etc.
Un alt factor esenţial pentru lumea noastră pragmatică este acela că nu este
numai „mai uşor să previi, ci şi cu mult mai ieftin”. Costul actual medical
terapeutic este în continuă creştere printre altele datorită înmulţirii numărului
bolnavilor cronici, vârstnicilor cu probleme medicale majore, creşterii numărului
de analize şi a tehnicilor sofisticate de laborator şi, bineînţeles, a costului
medicamentelor. O analiză recentă UNESCO remarca faptul că, pe plan mondial,
din bugetul pentru sănătate se acordă 70% terapiei şi 10% profilaxiei, restul
proporţiei revenind depistării bolilor, recuperării etc.
S-a observat însă că, şi dacă se creşte foarte mult suma alocată terapiei,
cum este cazul unor ţări avansate ca SUA, Canada, Suedia, care ating cifre de
2500-3000 $/bolnav, sănătatea nu se îmbunătăţeşte semnificativ şi proporţional cu
suma alocată dacă nu se pune accent pe profilaxie.
Profesorul Tom Edvan der Crinter de la Universitatea Erasmus din
Rotterdam, trecând în revistă strategiile pentru sănătate, încearcă să întocmească un
clasament care se prezintă astfel:
- loc 1 - promovarea sănătăţii, fapt care presupune informarea generală a
populaţiei;
- loc 2 - protecţia împotriva bolilor şi informare specifică pe diferite grupe
de afecţiuni;
- loc 3 - prevenirea îmbolnăvirilor şi evidenţierea factorilor de risc;
- loc 4 - tratament cu tot ceea ce implică: spitale, policlinici, specialişti,
medicaţie etc;
- loc 5 - recuperare;
- loc 6 - îngrijirea bolnavilor cronici.
Nenumărate exemple vin astfel în sprijinul ideii că profilaxia nu este
numai o necesitate strict umană, ci şi una economică. Evaluarea eficienţei
economice a programului „cardiopatia reumatismală”, efectuat cu ani în urmă de
către cercetătorii sibieni, a arătat că tratarea unui singur caz de cardiopatie post
streptococică poate atinge pe întreaga durată a îngrijirii sume de două-trei ori mai
mari decât cele necesare întregului program profilactic.
Un studiu francez, analizând costurile cerute în îngrijirea de urgenţă a unui
bolnav ce a suferit un infarct miocardic (staţia terminus a cardiopatiei ischemice)
arăta că acestea se ridicau pentru acea perioadă (1979) la cca. 19.000 franci. Ne

Vol I • Nr. 1 • 2009 23

 Sănătatea şi educaţia fizică

închipuim ce sume ar putea fi economisite dacă s-ar diminua cu câteva procente

această maladie.
Evaluarea economică a programului „sănătatea inimii”, lansat cu ani în
urmă în unele ţări industrializate şi care urmărea reducerea factorilor de risc pentru
bolile cardiace (stres, sedentarism, surmenaj, supraalimentaţie, fumat, poluare etc.),
constata că aceasta a dus la o scădere a proporţiei bolnavilor cardiovasculari de la
cca. 12% la cca. 10% şi la economii bugetare de ordinul zecilor de miliarde de $.
Aceste argumente şi încă multe altele au determinat o serie de acţiuni pe
plan mondial, cum ar fi: axarea unor cercetări pe aprofundarea cunoaşterii
fenomenelor biologice legate de adaptarea omului la viaţa modernă în scopul
evitării sau limitării proceselor degenerative, prelungirea duratei vieţii, dezvoltarea
fizică şi psihică armonioasă; a crescut interesul specialiştilor pentru rolul
exerciţiului fizic în cadrul medicinii omului sănătos, deoarece sedentarismul este
considerat ca factor de risc într-o serie de boli cronice cu determinare
multifactorială cum sunt cele cardiovasculare, de nutriţie şi metabolism,
somatopsihice etc. Medicina modernă cu orientarea pronunţată pe medicamente (în
special sintetice) constată cu îngrijorare că efectele pozitive ale acestora încep nu
numai să scadă, dar chiar să devină un factor important de agresiune. Se încearcă
reintroducerea sau introducerea unor remedii naturale inclusiv din sfera mişcării şi
a exerciţiului fizic. De altfel, OMS, în apelul lansat la 7 aprilie 1988 cu ocazia zilei
mondiale a sănătăţii, recomandă orientarea spre „exerciţiu fizic, alimentaţie
ştiinţifică şi responsabilitate individuală”.
Desigur că problema introducerii exerciţiului fizic ca factor profilactic nu
este nici pe departe nouă, ba chiar putem spune că este foarte veche, culturile antice
şi medievale, ca şi medicinile tradiţionale, acordând un rol deosebit acestui
element.
Majoritatea oamenilor consideră sănătatea prin prisma a ceea ce oferă,
presupunând că ei sunt sănătoşi atât cât pot fi şi probabil vor rămâne la această
stare.
Totuşi, foarte multe aspecte ale sănătăţii noastre sunt afectate prin ceea ce
facem, prin ceea ce gândim. Având informaţiile corecte, putem alege în cunoştinţă
de cauză să ne îmbunătăţim atât sănătatea, cât şi viaţa în ansamblu. Cu cât suntem
mai sănătoşi, cu atât mai mult tonus, vigoare şi entuziasm vom prezenta şi, astfel,
vom dobândi obiective importante. În caz contrar, lipsa informaţiei conduce la
limitări semnificative, generate de problemele de sănătate.
Aproape fiecare dintre noi a avut o perioadă din viaţă de sănătate deplină,
dar şi perioade cu probleme de sănătate. Nu putem aduce ca exemplu o persoană
sănătoasă în întregime sau bolnavă pe de-a-ntregul.
Problema este: cum putem identifica starea de sănătate? Întrebarea firească,
„ce este sănătatea?” ne orientează în lucrarea pe care o propunem spre analiză.
Sănătatea şi bunăstarea. În mod tradiţional, oamenii au definit sănătatea în
diferite moduri. O persoană de conducere cu structură atletică va spune că
sănătatea înseamnă practicarea cu regularitate a unui complex de exerciţii şi
24 Vol I • Nr. 1 • 2009
Marathon

asigurarea unor mese pregătite cu atenţie pentru menţinerea unei greutăţi normale
şi a unei condiţii fizice bune. Un medic va considera sănătatea ca fiind absenţa
bolii. Un psiholog va argumenta că sănătatea include capacitatea de soluţionare a
problemelor emoţionale şi a traumelor. Totuşi, majoritatea specialiştilor consideră
aceste definiţii, cât şi altele referitoare la sănătate, ca fiind incomplete. În
conformitate cu aceşti specialişti, prevenţia şi tratamentul problemelor de sănătate
necesită o definiţie apropiată conceptului de sănătate.
Ce este sănătatea ? Punctul de vedere modern este acela că, sănătatea1 are
câteva dimensiuni – emoţională, intelectuală, fizică, socială şi spirituală, fiecare
dintre acestea contribuind la condiţia de bună stare a unei persoane. Pentru
menţinerea unei sănătăţi bune, o persoană trebuie să-şi examineze fiecare din
aceste dimensiuni şi să se orienteze, în sensul în care i se permite, nu doar să
trăiască o perioadă lungă de timp, ci, de asemenea, să se bucure de viaţă pe
de-a-ntregul.
În 1967, OMS a declarat că sănătatea este o stare totală de bună stare
fizică, mentală şi socială şi nu în principal absenţa bolii sau a unei infirmităţi.
Sănătatea este acel proces în care toate aspectele din viaţa unei persoane
lucrează laolaltă, într-un mod integrat. Niciun aspect al vieţii nu funcţionează în
mod izolat. Organismul, mintea, spiritul, familia, comunitatea, ţara, locul de
muncă, educaţia şi convingerile, toate sunt interrelaţionate. Modul prin care aceste
aspecte interacţionează contribuie la îmbogăţirea atât a vieţii unei persoane, fapt
care ajută la determinarea caracterului de unicitate al persoanei, cât şi a sănătăţii
acesteia.
Considerăm că cel mai important obiectiv al acestei lucrări este acela de a
ajuta în realizarea caracterului de unicitate şi identificarea modurilor prin care o
persoană îşi poate susţine starea de sănătate bună atât în prezent, cât şi de-a lungul
vieţii.

Dimensiunile sănătăţii
Sănătatea include mai mult decât funcţionarea fără piedici a organismului.
Ea implică atât relaţiile mental-emoţional, intelectuale şi sociale, cât şi valorile
spirituale. Astfel, pentru o mai bună înţelegere a sănătăţii, este necesar să
examinăm în profunzime fiecare dintre aceste dimensiuni care, luate împreună,
constituie sănătate şi bună stare în ansamblu. Iată, în continuare, o schemă a
dimensiunilor implicate. Fiecare dimensiune va fi abordată în detaliu, în cele ce
urmează.
Sănătatea emoţională. Luată pe ansamblu, calitatea sănătăţii unei persoane
exprimă emoţiile unei persoane, sentimentele acesteia atât faţă de sine, cât şi faţă
de alte persoane. Sănătatea emoţională include înţelegerea emoţiilor şi cunoaşterea
modului de soluţionare a problemelor cotidiene, a stresului, dar şi capacitatea de a
studia, de a lucra sau de a îndeplini activităţi eficiente şi cu bună dispoziţie.
1
În acest sens, a se vedea şi lucrarea lui G. Soros, Criza globală a capitalismului

Vol I • Nr. 1 • 2009 25

 Sănătatea şi educaţia fizică

În timp ce ele sunt importante în sine, emoţiile influenţează, de asemenea,

sănătatea fizică. Medicii văd în mod frecvent demonstrarea conexiunilor organism-
mental.
Somatizările ar fi expresia unor astfel de manifestări. De exemplu, un
individ cu o bună stare emoţională manifestă o rată scăzută la boli legate de stres,
cum ar fi ulcere, migrene şi astm.
Atunci când stresul sau tulburarea emoţională continuă pentru o lungă
perioadă de timp, sistemul imunitar clachează, accentuându-se riscul de dezvoltare
a diferitelor boli.
Unii cercetători au demonstrat că trăsătura de personalitate denumită forţă
de caracter poate ajuta la întărirea sistemului imunitar împotriva efectelor
vătămătoare ale stresului. Această forţă este definită ca deţinere a unui mod
optimist şi de asumare în abordarea vieţii, în vizionarea problemelor, incluzând
boala ca pe o provocare ce poate fi manipulată.
Sănătatea intelectuală. Intelectul, aspect important al planului mental care
contribuie la luarea deciziilor importante, joacă un rol crucial în starea de sănătate
şi de bună stare a individului. Chiar dacă capacitatea intelectuală variază de la
individ la individ, toţi indivizii sunt capabili să înveţe cum să dobândească şi să-şi
evalueze informaţiile, cum să aleagă între alternative şi cum să ia deciziile asupra
diferitelor tipuri ale problematicii, inclusiv privind sănătatea.
Sănătatea intelectuală este, uneori, inclusă în sănătatea emoţională, ca parte
a sănătăţii mentale. Totuşi, deşi strâns întrepătrunsă cu emoţiile, gândirea
intelectuală se distinge de aceasta din urmă. Emoţiile pot altera capacitatea de a
gândi a unei persoane, iar gândirea confuză poate accentua şi mai mult problemele.
Totuşi relaţia dintre emoţional şi intelect nu se suprapune.
Sănătatea fizică se referă la starea organismului şi la răspunsurile acestuia
în faţa vătămărilor şi a bolii. Pentru menţinerea unei condiţii fizice bune, a unei
sănătăţi fizice optime, este important să adoptăm acele conduite ce ne conferă o
bună stare fizică. De exemplu, evitarea ţigărilor, a consumului de alcool,
alimentaţia moderată sunt doar câteva obiceiuri ce asigură o bună sănătate fizică.
Exerciţiile fizice adecvate, un efort şi un repaus echilibrate, menţinerea unei
greutăţi normale şi alegerea inteligentă a mâncărurilor, evitarea abuzurilor
alimentare în timpul sărbătorilor şi a evenimentelor, ne ajută de asemenea să ne
menţinem starea de sănătate a organismului.
O stare bună de sănătate fizică necesită faptul ca o persoană să acorde
atenţie mesajelor trimise prin simţurile organismului ce atenţionează asupra a ceea
ce el are nevoie – mai multă odihnă sau diferite alimente, ca să enumerăm câteva
exemple, şi să răspundă la aceste mesaje într-un mod adecvat, coerent. Aptitudinile
fundamentale de autoîngrijire pot ajuta persoanele să-şi soluţioneze micile
probleme de sănătate. Totuşi, este la fel de important a accepta responsabilităţile
pentru controale şi a şti să abordăm în cunoştinţă de cauză instituţiile şi serviciile
de sănătate, atunci când apar serioase probleme medicale.
Sănătatea socială se referă la capacitatea de realizare a rolului din viaţă,
cum ar fi rolul de fiu sau fiică, părinte, soţ, prieten, apropiat sau cetăţean, într-un
mod eficient şi confortabil, cu plăcere, fără a tulbura climatul de ecologie socială,
26 Vol I • Nr. 1 • 2009
Marathon

de protecţie a altor persoane. Fiecare dintre aceste roluri presupune diferite

responsabilităţi şi riscuri. Toate necesită o comunicare eficientă de genul oferă şi
ia, căci relaţionările sănătoase niciodată nu se derulează într-un singur sens.
Împlinirea trebuinţelor umane, de dragoste, intimitate, apartenenţă, constituie un
factor important în realizarea sănătăţii sociale. Persoanele care sunt private de
aceste trebuinţe pot dezvolta comportamente ce pot aduce ameninţare la starea lor
de sănătate şi de bună dispoziţie, intrând astfel în sfera anomiei, devianţei şi
patologiei sociale.
Sănătatea spirituală. O altă dimensiune a sănătăţii este sănătatea spirituală,
acel sentiment, trăire, după care comportamentul şi valorile fundamentale ale unei
persoane sunt în armonie.
Anumiţi specialişti în sănătate susţin că forţele spirituale afectează şi sunt
afectate de sănătatea per ansamblu. Sănătatea spirituală poate include sentimentul
de veneraţie, profundă credinţă religioasă sau sentimentul de pace lăuntrică
referitor la viaţa cuiva. Aceasta se dezvoltă prin efortul de dezvoltare a
semnificaţiei relaţiei cu universul şi cu viaţa însăşi.
Numeroase studii au arătat o asociere între afiliaţia religioasă şi rata
scăzută de boli cronice şi a mortalităţii. Unii oameni atribuie aceste efecte regulilor
religioase, afirmând că religia descurajează conduitele ce pot conduce la probleme
severe de sănătate. Alte persoane au declarat că afilierea religioasă poate influenţa
în mod direct starea de sănătate şi buna dispoziţie, în general.
Lagache D., sintetizând datele obţinute de unii cercetători, descrie
următoarele caracteristici principale ale sănătăţii mentale:
 capacitatea de a produce, de a tolera tensiuni suficient de mari şi de a le
reduce într-o formă satisfăcătoare pentru individ;
 capacitatea de adaptare a propriilor aspiraţii la cele ale grupului;
 capacitatea de adaptare a conduitei proprii la diferite tipuri de relaţii cu
ceilalţi indivizi;
 capacitatea de identificare atât cu forţele conservatoare, cât şi cu cele
novatoare ale societăţii.
Sănătatea mentală2 – spune Constantin Gorgos - apare drept o vastă sinteză,
rezultantă complexă a unei mulţimi de parametri ai vieţii organice şi sociale, aflaţi
în echilibru dinamic, ce se proiectează pe modelul funcţional sau morfologic în

2
Starea de sănătate mentală, ca şi sănătatea în general, este mai degrabă accesibilă explicării şi
descrierii decât definirii, pentru că definirea impune o anumită limitare şi schematizare, care pot
conduce la denaturări. După E. Pamfil, sănătatea reprezintă o garanţie a libertăţii individului, “toată
existenţa noastră, tot ce se întâmplă în psihicul nostru este dominat de caracterul angajării şi
libertăţii. O persoană, la care s-a dezorganizat, diminuat sau alterat sistemul funcţiilor de libertate,
alunecă în afară de marele cerc al existenţei, este un suferind, un bolnav, un înstrăinat”. Sănătatea ar
reprezenta totalitatea fenomenelor şi rezultatelor interacţiunii lor dinamice, care concură la
desfăşurarea unei existenţe normale a individului. Ecosistemul uman în care se manifestă sănătatea
şi boala nu este nici izolat, şi nici static. Conţinutul conceptului de sănătate mentală este determinat
de calitatea raportului personalitate-mediu.

Vol I • Nr. 1 • 2009 27

 Sănătatea şi educaţia fizică

istoria sa vitală. Manifestarea acestor stări de sănătate ar fi existenţa unei judecăţi şi

a unei viziuni realist-logice asupra lumii, dublate de existenţa unei discipline
psihologice şi sociale a muncii, bazate pe autocontrolul voliţional, acordat la
normele sociale, pe fundalul bucuriei de a trăi şi al echilibrului introversie-
extroversie.
Integrarea sănătăţii. Fiecare persoană conferă o anumită importanţă celor
cinci dimensiuni ale sănătăţii. Unii indivizi sunt mult mai interesaţi de sănătatea
emoţională sau intelectuală decât de sănătatea fizică. Alţii îşi pot extrage o mare
satisfacţie din relaţiile lor cu alte persoane sau din implicarea lor în munca pentru
idealurile religioase.
Dimensiunile sănătăţii formează un tot – fiecare are un efect asupra
celorlalte. Să presupunem că munca noastră se desfăşoară în armonie cu valorile
noastre de bază. Această armonie poate contribui la susţinerea sănătăţii noastre
spirituale. Pe de altă parte, o sănătate spirituală poate avea efecte profunde asupra
sănătăţii emoţionale. Sănătatea emoţională se răsfrânge asupra relaţiilor sociale şi
toate aceste dimensiuni ale sănătăţii îi vor permite fiinţei noastre să soluţioneze şi
mai bine problema fizică.
Toate aceste dimensiuni distincte lucrează împreună pentru a asigura
randamentul funcţiilor şi astfel să asigure confortul. Cultivarea unei anumite
dimensiuni atrage după sine dezvoltarea celorlalte dimensiuni. În mod similar,
neglijarea unei singure dimensiuni poate induce consecinţe severe asupra sănătăţii
pe ansamblu, dar şi asupra bunei dispoziţii.
Pentru menţinerea sănătăţii, trebuie să acordăm atenţie celor cinci
dimensiuni, identificând legăturile dintre ele şi încercând să le menţinem în
echilibru, astfel încât ele să asigure un optimum.

BIBLIOGRAFIE

1. Drăgan I., Dialog despre sănătate, Bucureşti, Editura Ceres, 1986

2. Drăgan I., Cultura fizică şi sănătate, Bucureşti, Editura Medicală, 1986
3. Drăgan I., Cultura fizică şi sănătate, Bucureşti , Editura Medicală, 1990
4. Drăgan I., Medicina sportivă aplicată, Bucureşti, 1994

28 Vol I • Nr. 1 • 2009