IMPORTANTA TRIADEI INVATARE-PREDARE-

EVALUARE IN REALIZAREA PROCESULUI DE

INVATAMANT

Copilul şi tânărul de astăzi cheltuiesc o mare parte din durata vielii lor ca subiectii
supusi actului instructiv - educativ. educatia, instructia, învăţarea trebuie să fie utile, rodnicia
pentru personalitatea celui care învata, iar utilitatea şi rodnicia nu pot fi rnăsurate în acest caz
decît dupa eficienţa lor psihologică,după noile procedee, s tructuri şi organizări câştigate,
adică după totalitatea progreselor dezvoltării realizate prin educatie şi învătare. Problemele
învătării sunt în stânsă legătură şi unitate cu problemele dezvoltării.
Activisrnul personal, învăţarea ca activitate proprie a copilului este cadrul concret în care
se realizează dezvoltarea, formarea proceselor si a capacităţilor psihice. Invătarea şcolară se
realizeză prin interrelatia functiilor şi proceselor psihice cu accent predominant pe procesele
psihice cognitive. Va trebui să se tină seama de caracteristicile intrisece ale materialului
uman asupra căruia se actionează, dar trebuie avut în vedere faptul că educatul este un sistem
pe care îl creăm noi înşine, în mare măsură, prin eductie. Dezvoltarea intelectuală, ca latura a
dezvoltării psihice generale, este ea însăşi conditionată de un felul cum decurge şi cum a
decurs - activitatea de însuşire a anumitor cunoştiitîe şi priceperi. Forta motrica a dezvoltarii
psihice intrinsecă, ca nefiind data de la început, în chip nativ, ci dobandita, învăţată, prin
mecanisme speciale de interiorizare a modelului extern al contradictiei şi cauzalitatii
obiective. Limbajul, structurarea acestuia şi relaţiile componente - învătare, cornponentele
amnezice, sunt factori esentiali în achiziţiile realizate în şcoală. Ca functie psihică atentia,
cu toate că nu are un continut informational propriu, facilitează performanlele celorlalte
procese psihice. Ea reprezintă în fapt orientarea activitătii intelectuale în raport cu scopurile
implicite sau explicite ale învătarii.. Baza de cunostinte are un rol esential, atât în procesarea
secundară a inormatieii senzoriale, cat si în toate prelucrările ce au loc la nivelul memoriei de
lucru sau atentiei. Modul de organizare a cunoştiinţelor în memorie facilitează reactualizarea
lor.
Comportamentul este ghidat de cunoştiintele şi scopurile din câmpul atenţiei sau de
cunoştiintele şi structura de scopuri active în memoria de lucru. Arhitectura cognitivă a
psihicului uman (totalitatea mecanismelar cognitiv impenetrabile, necesare şi suficiente
pentru realizarea unui cornportament inteligent) permite sistemului cognitiv uman
să înveţe din mediul sau din propria experientă. Învatareaa depinde de modul de organizare a
bazei de cunoştinte prealabile. Cunoaşterea performanţelor şcolare şi optimizarea acestora
necesită stăpânirea de instrumente specifice destinate cunoaşterii psihologice a elevilor.
Pentru o actiune eficientă se impune directionarea actului didactic în functie de cunoaşterea
psihologică a capacitătiilor, intereselor, aptitudinilor elevilor. Actiunea educativă devine
eficientă in conditiile in care procesul de formare se efectuează urmărind caracteristicile
generale de personalitate.
Caracteristicile generale ale procesului de învatamânt (interactiunea subiect-obiect,
unitatea formativ-informativ, autoreglarea prin circuite de conexiune inversa externa si
interna) si dimensiunile acestuia (functionala, structurala, operationala) sunt reflectate la
nivelul activitatii de predare- învatare- evaluare.
Evolulia gândirii didactice marcheaza modul de abordare a procesului de învatamânt
din perspectiva rolului acordat celor trei actiuni: predarea, invatarea, evaluarea. Predarea
reprezintă actiunea cadrului didactic de transmitere a cunostintelur la nivelul unui model de
comunicare unidirectional, dar aflat in concordanta cu anumile cerinte metodologice, care
conditioneaza învatarea - in general, învatarea scolara- în mod special. În calitatea sa de
actiune initiala, proiectata de cadrul didactic în contextul procesului de învatamânt, predarea
vizeaza transmiterea cunostintelor necesare pentru declansarea activitatii de învatare a
prescolarilor, elevilor, studentilor. Ea angajeaza un tip de comunicare pedagogica speciala
care implica:
a) definirea conceptelor.fundamentule si operationale incluse in programele
(pre)scolare/universitare;
b) expunerea continutului (informatiideprinderi- strategii) in mod articulat si coerent, in
cadrul unei teorii stiintifice;
c) explicarea continutului prin diferite corelatii si aplicatii. Predarea eficienta respecta logica
discursului pedagogic, care ia forma unei comunicari între cadrul didactic si grupa de
prescolari. Realizarea sa angajeaza trei operatii complementare:
a) operatia de definire, care asigura introducerea conceptelor in actul predarii, cu
concretizarea acestora prin descrierea unor episoade, pesoane, situatii si identificarea lor la
nivelul unor cuvinte, semne, simboluri, miscari;
b) operatia de expunere, care asigura sustinerea actului predarii prin asertiunea conceptelor
definite, compararea si clasificarea acestora prin demonstratii, compuneri, substituiri, care
angajeaza (si) opiniile celor educati;
c) operatia de explicare, care asigura sustinerea actului predarii.
Asamblarea operatiilor de definire-expunere- explicare la nivelul actiunii de predare
solicita cadrului didactic nu numai "sa transmita cunostiintele într-un mod logic, dar sa-1 si
îndrume pe prescolar, astfel încât acesta sa-si mânuiasca singur cunositintele in mod logic".
Proiectarea predarii eficiente presupune realizarea, la niveluri calitative superioare, a
urmatoarelor operatii pedagogice specifice:
a) asigurarea saltului de la transmiterea unilaterala la comunicarea interactiva a continutului;
b) îndrumarea activitatii elevilor de asimilare a continutului predate;
c) aprecierea rezultatelor obtinute la sfârsitul activitatii, din perspectiva corelatiei cadrul
didactic- elev. Predarea atinge astfel conditia sa pedagogica esentiala, definitorie in
dictionarele de specialitate: "a învata pe altul", respectiv a determina invatarea la nivelul
stabilirii obiectivelor, gradarii sarcinilor, elaborarii strategiilor. Preocuparea de a determina cât
mai precis mecanismele intelectuale (afective, volitionale) angrenate in actul învatarii a
condus la stabilirea unui registru al tipurilor de învatare. Interesul pentru tipologia Invatarii a
fost stimulat de relatia dintre obiectivele învatamântului si tipurile de învatare, stiut fiind
faptul ca orice taxonomie a obiectivelor sugereaza natura situatiilor de invatare, pe care
trebuie sa le creeze, procesele intelectuale ce urmeaza sa fie declansate si stimulate in strânsa
legatura cu continuturile predate.

Organizarea activitatii de predare si învatare implica o multime de variabile si

transformari proprii fiecarui moment al desfasurarii tor, relatiile dintre ele având un caracter
procesual dinamic. Coordonarea si dirijarea constienta a relatiilor dintre activitatea de predare
si cea de învatare îi revine profesorului, care foloseste- în acest scop- anumite strategii;
printre acestea- si strategii didactice de tip evaluativ. Evaluarea rezultatelor scolare este o
etapa importanta a activitatii instructiv- educative, care rezulta din caracteristica procesului
de învatamânt de a fi un proces cu autoreglare. Evaluarea este activitatea comuna a
profesorului si a elevului (autoevaluare) în cadrul careia se închide circuitul predare/invatare.
Profesorul obtine pe calea feed-back-ului informatii privitoare la rezultatele activitatii de
învatare (cunostiinte stocate, capacitati formate) si regleaza activitatea urmatoare în raport cu
aceste informatii. Cunoasterea performantelor obtinute, a lipsurilor înregistrate, a cauzelor
acestora constituie cadrul de referinta pentru aprecierea profesorului. Modelele predarii
sunt definite în literatura de specialitate la nivelul unor "paradigme de organizare" aplicabile
în contextul dimensiunii operationale a procesului de învatamânt (Neacsu, Ioan,1990;
Grîgoras, loan, 1994):
a) Modelul comportamental este bazat pe relatia directa dintre mesajul predat/transmis de
cadrul didactic si rezultatul final obtinut de prescolar;
b) Modelul analizei sarcinii este bazat pe relatia dintre continutul predate de cadrul
didactic si prescriptiile de învatare angajate în directia transformarii personalitatii
prescolarului;
c) Modelul cognitiv este bazat pe orientarea operatiilar gândirii (analiza-sinteza;
abstractizare- generalizare) in directia concretizarii Iogice a discursului transmis de
cadrul didactic;
d) Modelul rezolvarii problemelor, bazat pe aplicarea conceptelor, principiilor, regulilor, în
cadrul discursului transmis de cadrul didactic;
e) Modelul interactiunii, concretizat la nivelul continuitatii existente între transmiterea
cunostintelor, asigurata de cadrul didactic, si comunicarea pedagogica a cunostintelor,
asigurata la nivelul corelatiei subiect (cadrul didactic)- obiect (elev)

Stilul de predare reuneşte particularitătile individuale ale profesorului, „modalitatea

sa proprie de lucru cu elevii", „stilul său original de instruire a elevilor". Conceptul de stil
educational s-a impus relativ recent în literatura pedagogică, interesul crescut pentru
această problematică fiind generat de perspectiva interdisciplinară în ştiinjele educaliei.
Stilul este asociat comportamentului, se manifestă sub forma unor structuri de
influetă şi actiune si prezintă o anumită consistentă internă, stabilitate relativă şi apare ca
produs al „personalizării" principiilor şi normelor care definesc activitatea instructiv-
educativă. Stilul de predare al profesorului asigura un caracter personal predării, o
orientează prin „trasături" permanente, având o valoare metodologică, operatională pentru
situatiile problematice ale predării-învălarii. Stilul imprimă pecetea personalităti în
rezolvarea problemelor, în orientarea solutiilor.
Stilul cadrului didactic se concretizează prin alegerile potrivite cu situaţiile de instruire, în
alegerea metodelor şi formelor de lucru pedagogic prin care el realizează un randament
performantă pedagogică superioară.
Cercetările relevă o multitudine de stiluri/comportamente de conducere în
educatie, fiind frecvent asociate stilului: democratic, autoritar, laissez-faire.
a). Stilul de conducere autoritar se caracterizează prin selectarea şi promovarea
tehnicilor, a procedeelor de învătare, a modalitătilor de lucru, a etapelor dirijată efectiv de
către profesor. El structurează timpul, nu încurajează initiativele, sanctionează atitudinile şi
rezultatele instruirii elevilor, mentine o anumita distanta fată de grup.
b). Stilul de conducere democratic: profesorul încurajează implicarea activă a
elevilor în procesul învăţării, initiativa, potentialul lor creativ; valorizează experienţa
cognitivă a elevilor, cooperează şi conlucrează cu elevii in organizarea situatiei de învătare;
prezintă criteriile comune de apreciere, de întărire pozitivă/negativă pe care le respectă
împreună cu elevii; se comporta ca un membru al grupului.
c). Stilul „laissez faire ": relevă rolul pasiv al educatorului, indiferenta,
minimalizarea fenomenelor semnificative în procesul instruirii; acceptă deciziile elevilor,
comune ori individuale; nu face evaluări la adresa comportamentelor elevilor, manifestă un
nivel scăzut al aspiratiilor şi exigentelor pedagogice ale predării; lasă demersul didactic să
meargă de la sine; favorizează obtinerea de rezultate slabe ale elevilor la învătătură şi
manifestarea conduitelor deviante.
Deşi poartă amprenta personalitătii educatorului, stilul predării se poate
ameliora/schimba. Activitatea de predare poate fi predominantă de stiluri diferite care
influentează mai mult sau mai putin modul în care elevii se raportează la învatător şi la sarcina
de învătare sau atmosfera din clasă.
Un bun educator este capabil de o mare varietate de stiluri didactice, având
posibilitatea de a-şi adapta munca sa diferitelor circumstante, conferind predării flexibilitate
şi mai multă eficienţă. Cercetările realizate pun in evidenjă faptul că, pentru materiile de bază
din ciclul primar (citire, scriere, matematică etc.), stilurile bazate pe dirijare şi control
sistematic, pe individualizare şi motivaţie extrinsecă sunt mai eficiente decât alte stiluri
didactice.
 Atmosfera psihologică de lucru creată de profesor constituie un factor decisiv
pentru eficienla lectie pe care o predă; această atmosferă psihologică de studiu este o
sinteză/rezultantă a atitudinilor, a concepliei sale despre profesia de educator şi a conduitei
sale. Se vorbeşte tot mai mult de necesitatea perfectionării profesionale a educatorului, de
realizarea unei treceri paradigmatice de la abordarea traditională a educatiei „tip produs",
centrată pe profesor, către abordarea „tip proces", progresistă, interactivă, centrată pe elev.
Au fost promovate diverse modele de profesionalitate şi profesionalizare a viitorilor
educatori, capabili să-şi analizeze propriile practici, să-şi îmbunătăţească stilul de predare,
sa rezolve probleme, să inventeze strategii.
Modelele actuale de formare a viitorilor educatori marchează trecerea de la „o meserie
artizanală" în care se aplică tehnici şi reguli, spre profesie, in care educatorul construieşte
strategii de predare-învălare, bazându-se pe cunoştinţe, experienta didactică anterioară,
realizând o„expertiză" a acţiunii educalionale. Programele de formare iniţiaiă a viitorilor
educatori se concentrează pe identificarea competentelor profesionale solicitate de statutul şi
rolul lor profesional, pe natura şi geneza ]or utilizându-se rezultatele studiilor şi cercetărilor
experimentale, aporturile recente ale psihologiei cognitive.

Potentialul fiecărui elev trebuie pus în valoare prin oferirea unor metode şi
tehnici care să-i ofere posibilitatea de exprimare cu valoare individuală şi
socială. Esenta disciplinei este sa gasesti alternative et7ciente la ap}icarea de
pedepse.
(n materic de disciplina, orice modalitate care genereaza furie trebuie evitata si orice
strategie care sporeste increderea in sine si respectul fata de sine trebuie stimulata. De
cele mai nnilte ori, manati de frica de a nu incuraja toanele si accesele de turie ale
copilului, parintii practica un stil de educatie mult prea autoritar, sunt interesati doar de
instautw•ea disciplinei şi mai puiin de stările emotionale ale copilului lor. Aceşti părinli
trebuie să inţeleagă că reaua purtare şi pedeapsa nu sunt contrarii ce se anulează reciproc,
dimpotrivă, se ( " ~enerează şi se consolideală una pe cealaltă. Pedeapsa nu impiedică
reaua conduită. Il face doar pe copil să se ascundă mai bine şi cu mai multă iscusintă. Dacă
sunt pedepsiţi, copiii ajung să fie mai precauti, nu mai ascultători on tnai responsabili. Nici
un copil nu-şi spune, după ce a fost pedepsit: "O sâ devin rnai bun. 0 să flu mai
responsabil şi mai cooperant pentru cit vreau sa-i f u pe plac acestui adult care mă
pedepseşte". Copiii au si ei nevoie de părinli cu îndemânare Şi cunoştinle, care înţeleg că
"metoda palmei" este lipsită de sens şi care ştiu să asculte motivele comportamentului
copilului, care ştiu să aline suferintele şi să ascultele durerile asctulse.
Piatra de temelie a oricarui tip de educatie sanatoasa trebuie sa tie distinctia dintre
doritite, sentimente si acte. lngaduie sentimentele, insa limiteaza actele. Putem astfel sa
punem limite corecte unor acte si comportamente nepotrivite, fara a ingradi insa dorilltele
sau sentimentele copilului.
Cele mai n•tulte proUleme de disciplina au doua cornponente: sentimente furioase si acte
furioase. Fiecare componenta trebuie tratata diferit; e posibil ca actele sa trebuiasca
limitate si redirectionate. Uneori, simpla identificare a sentimentelor copilului poate fi
suficienta pentru a detensiona atmosfera.
Nu putea avea pretentia de a disciplina corect copilul fara a sti inainte ce inseamna
disciplina. A disciplina inseamna a invata. Autocontrolul este una dintre cele mai
importante lectii pe care trebuie sa le invete copilul mic. Si aceasta lectie se invata doar
printr-o disciplinare eficienta. Parintele isi disciplineaza copilul pentru a-1 ajuta sa-si
imbunatateasca atitudinea sau comportamentul, astfel incat sa poata deveni mai bun si mai
fericit. In disciplinare, obiectivul cel mai inalt este ca, in cele din urma, copilul sa invete
cum sa-si controleze singur comportamentul, astfel incat sa nu mai fie nevoit sa se bazeze
pe disciplinarea venita din partea altora. Este necesar ca parintii sa inteleaga diferenta
dintre disciplina, care are drept scop educarea, si pedeapsa, care are drept scop obligarea
copilului sa se conformeze unor reguli. Un parinte eficient va disciplina in mod permanent
(il va invata pe copil un comportament acceptabil), dar nu va si pedepsi neaparat! Pedeapsa
creeaza durere, pierdere, suferinta. Ea este administrata drept consecinta pentru o fapta rea.
Adeseori, amenintarea cu pedeapsa ii sperie pe copii, determinandu-i sa asculte. Ea are
foarte putin de-a face cu a-i invata eficient cum sa-si controleze propriile actiuni si dupa
ce amenintarea pedepsei a fost indepartata.
Pe cat de variate sunt personalitatile si comportamentele copiilor mici, pe atat de
diferite si nenumarate sunt solutiile si metodele de disciplinare folosite in educatia
acestora. Nit se pot stabili reguli si metode care sa-si dovedeasca eficienta la fiecare
copil sau situatie intampinata, nu exista retete sigure si infailibile. Ceeea ce este
cu adevarat important de luat in calcul in educarea copilului tine de cunoasterea, atat a
particularitatilor de varsta ale acestuia, cat si a celor individule. La varste mici, cum
ar fi perioada prescolaritatii, o foarte utila modalitate de a face educatie este prin
intermediul lecturii. Activitatea de a lectura copilului povesti s-a dovedit a fi o
activitate extrem de placuta pentru copil, dar mai ales constructiva in procesul de
formare si dezvoltare emotionala so sociala de interiorizare a unor reguli de
conduita morala de intelegere a unor situatii din realitate. Beneficiile lecturii sunt
explicate prin mecanismul proiectiei care functioneaza mai mult la copilul mic. Se
stie dintotdeauua ca la varstele mici, copiii invata foarte mult prin imitatie. Imitatia
presupune preluarea si invatarea comportamentelor unor "modele". Nu orice adult
sau situatie este un model demn de imitat pentru copil. De obicei copilul mic imită
doar acele persoane care ii plac şi cu care se identifică. La fel ca şi adultii, copiii se
raportează şi ei la un grup de referintă, de aceea vor invăţa anumite comportamente
mai repede şi cu o uşurintă mai mare de la un alt copil decât de la un adult. De
aceea rolul lecturilor in viata copilului mic este de a-i oferi modele de
comportament cu care să se identifice, făcând astfel anumite lucruri cu o mult mai
mare uşurintă: sunt mai curajoşi, ascultatori; se imbracă mai repede, folosesc toaleta
mai repede aşa cum o fac şi personajele lor preferate (fetitele sunt cumiti şi frumoase
ca eroinele din poveştile lor, băieteii sunt mai curajoşi şi nu se mai tem de întuneric,
dormind singuri în camera lor, la fel ca eroul lor preferat).