dar nu pentru ziduri, nu, nu. Duceam cuvintele acestei limbi romane dar nu pentru a fi spuse de guri. Noi suntem, iubito, aceiaşi. Numai pietrele s-au schimbat, numai iarba. Domneşte pe-aici violetul, tăcerea, cleiul tâmplăresc, oh, da, cu care ne lipim braţele rupte. Noi suntem, iubito, aceiaşi şi nici nu se cunoaşte, oh, da, că sufletul nostru-i întors dintr-o călătorie în lumea perechilor, unu cu unu, pom cu pom, iarbă cu iarbă, piatră cu piatră.