CARACTERUL

Caracterul este sistemul de atitudini care-si

pune pecetea,amprenta pe modul de manifestare a persoanei facand-o
sa fie ea insasi si deosebind-o dealte persoane.In sens general,
caracter desemneaza ansamblul trasaturilor esentiale si calitativ
specifice,care se exprima in activitatea omului in mod stabil si
permanent.Intr-un sens restrans, caracterul este definit ca fiind
totalitatea trasaturilor esentiale sistabile, derivate din orientarea
si vointa omului.
Aceasta definitie dezvaluie, cel maiadecvat, continutul
psihologic al notiunii de
caracter.Trasaturile  care  intra  in structura  caracterului  nu su
nt manifestari  intamplatoare,  ciinsusiri esentiale si durabile care
determina un mod constant de manifestare a persoanei.
Cunascand trasaturile de caracter ale unei persoane
vom putea prevedea cum se vacomporta ea intr-o
imprejurare sau alta in viata. De pilda, despre o persoana
care se caracterizeaza prin perseverenta putem anticipa care va fi
atitudinea ei fata de
sarcinile profesionale,  fata  de diferitele  activitati  etc.  Manif
estarile  sporadice,  accidentale, situationale, care apar doar
in anumite imprejurari nu sunt definitorii pentru persoana side
aceea nu se pot inscrie ca trasaturi pozitive sau negative de caracter.
Pot fi consideratetrasaturi de caracter numai insusirile care
exprima o atitudine stabilizata, pozitiva saunegativa, fata de
realitate si care se manifesta constant si durabil in faptele de conduita
ale persoanei, in majoritatea situatiilor de viata si activitate. Sunt
trasaturi de caracter numaiacele insusiri care detin un loc dominant
in structura persoanei si exercita o influentaconstanta asupra
modului ei de a gandi, simti si actiona. In timp ce temperamentul nu
implica referirea la valoare, caracterul nu se poate
defininumai  in  ses
psihologic,  fara referire  la valori  morale,  sociale  etc.  
 Asadar, putem caracteriza o persoana, ii putem
evalua comprotamentele si actiunile sub aspect valoric,ca fiind
pozitive sau negative, buna esau rele, corecte sau gresite etc,
facand referire latrasaturile ei de caracter.
Caracterul constituie latura (subsistemul) 
r e l a t i o n v a l o r i c   s i   d e   a u t o r e h l a r e   a l  personalitatii,  profil
ul psihomoral  al persoanei,  esenta  (continutul)  conduitei  si 
al personalitatii sale.Trasaturile de caracter nu sunt direct
observabile, ci ele pot fi ‘descifrate’ din viata siactivitatea
omului prin interferenta, pornind de la observarea indelungata, in
diferitesituatii de viata si de activitate si interpretarea actelor de
conduita, prin desprinderea doar a acelor manifestari durabile, stabile si
de comportament. 

Componentele structurale ale caracterului

Din structura caracterului fac parte doua segmente : un segment
directional, de orientare,format sin telurile activitatii, din conceptia
generala despre lume si viata, din drumul deviata ales, precum si din
valorile pe care persoana le recunoaste si le confirma practic prin
directional, de orientare,format sin telurile activitatii, din conceptia
generala despre lume si viata, din drumul deviata ales, precum si din
valorile pe care persoana le recunoaste si le confirma practic prin
comportamentul sau si un segment efector, care se refera la mecanismele
voluntare aleconsuitei, vointa reprezentand osatura, coloana vertebrala a
caracterului.
De aici, una dindefinitiile ce s-au dat caracterului ca dimensiune
valorica a personalitatii ca diinf ‘vointamoral organizata’.Caracterul se
dezvaluie in faptele de conduita, in relatiile cu ceilalti, cu grupul
mairestrans sau mai larg.Actele de conduita sau relatiile cu altii releva ‘
pozitiile’ specifice pe care persoana le adopta fata de ceilalti oameni fata
de munca si de propria persoana.
 Aceste pozitii reprezinta ceea ce numim atitudini, iar caracterul ne
apare ca un sistem deatitudini si trasaturi caracteriale. ‘Atitudinea este
un sistem relativ durabil de reactii fatade obiecte, persoane, valori etc,
reactii ce reflecta conceptele si convingerile subiectuluireferitor la
obiectul vvizat s i   care-l determina pe acesta la un spectru
comportamental.’(Vrabie, 1975).
Atitudinea este simultan fapt de constiinta si comportament. In
structura unei atittudinieste inclusa o componenta cognitiva, de
cunoastere, un afectiva si o a treiacomportamentala. Atitudinea nu este o
dispozitie de moment, ci o propensiune stabila, un principiu unificator al
actelor de conduita care prefigureaza o forma mai generala dereactii fata
de persoane, idei, situatii, institutii, valori etc. opinia este expresia
verbala aatitudinii. Prin atitudini si valori, persoana nu se mai raporteaza
separat la fiecare dinobiectele unei categorii, la insusiri de detaliu, ci la
clasa de obiecte sau evenimente caunitate. Definitoriu pentru ceea ce
numim atitudine este referinta implicita sau explicita lavalori. Cuplul
atitudini-valori tine de nucleul persoanei (Linton, 1972).
A lua atitudineinseamna a lua o pozitie, a fi pro sau contra in raport
cu un fapt, eveniment, situatie, a teraporta selectiv la acestea, ceea ce se
exprima in caracterul selectiv al opiniilor si almodului de comportare.
Valorile sunt mai mult decat insusiri ale fenomenelor sau actelor
externe. Pe o anumitatreapta de dezvoltare istorica, ele s-au conturat ca
principii (binele, adevarul, frumosul,dreptatea), avand un continut
general uman si unul in functie de contextul social-istoricconcret.
Aceste principii au aparut din anumite nevoi ale speciei umane ale
unor grupurisociale. In anumite conditii, omul le proiecteaza ca aobiect
al dorintei, al expectatiei siaspiratiei sale. De cele mai multe ori, grupul
social preia valorile sub forma de idealuri sile propune membrilor sai.
 In consecinta, pentru subiectul concret, valorile apar initial cadate
externe care trebuiesc insusite, asimilate, interiorizate si transformate in
valori proprii. Asa dupa cum copilul sau tanarul gaseste o structura
sociala determinata, oanumita tehnologie si cultura gaseste si un sistem
de valori sociale, culturale si morale,sistem recunoscut prin aprecierea
colectiva, care i se propune ca principiu de conduita.Atitudinile nu
trebuiesc confundate cu valorile.
Ele constituie mai degraba recunoastereavalorilor, insusirea sau
interiorizarea lor de catre persoana. Cunoasterea atitudinilor sivalorilor
proprii unei persoane sau grup constituie practic, un instrument de
previziune acomportamentului. Atitudinile unei persoane tind sa
formeze un sistem unitar. Unele ideisi valori sunt centrale, altele sunt
periferice ; atitudinile centrale definesc orientarea persoanei.
Exista trei categorii de atitudini si anume :
a) atitudini fata de oameni, fata de societate in general: umanismul,
grija fata deceilalti, sociabilitatea, altruismul, sinceritatea, spiritul
combativ, spiritul decooperare, spiritul critic, exigenta fata de altii,
corectitudinea, cinstea, tactul,delicatetea, capacitatea empatica etc.,
precum si opusele tuturor acestora: individualismul, ‘inchiderea in
sine’, indiferenta, nesinceritatea, egocentrismul,susceptibilitatea,
intoleranta, rautatea etc
b) atitudini fata de munca, fata de activitatea desfasurata : harnicia,
sarguinta,constiinciozitatea, exigenta in activitate, punctualitatea,
grija, probitatea,responsabilitatea profesionala, entuziasmul,
spiritul de initaitiva, creativitatea,grija pentru produsele muncii,
spiritul de intrajutorare etc, ; ca trasaturi negative decaracter
mentionam : lenea, neglijenta, apatia, rutina, dezorganizarea etc.
c) atitudini fata de sine : modestie, spiritul autocritic, autoironia,
autoexigenta,demnitatea personala, constiinta adevaratei valori a
propriei persoane, optimismul,increderea in sine, stapanirea de sine
etc. Reversul negativ al acestor trasaturi ilconstituie ingamfarea,
aroganta, sentimentul inferioritatii personale, alsubaprecierii, ca si
al autoaprecierii necritice, timiditatea, egocentrismul (tendintade a
pune in centrul atentiei altora propria persoana), incapacitatea de a
intelege pealtii, de a aprecia situatiile in care se afla semenii sai
etc.
In afara de trasaturile care decurg din orientarea omului, din
conceptia lui despre lumesi viata, adica din segmentul directional,
de orientare, caracterul se exprima si prinenergia, prin eforturile
constiente si voluntare pe care omul le face in vederearealizarii
scopurilor fixate su care tin de segmentul efector.
Daca stabilirea scopurilor este dependenta de orientarea
persoanei, realizarea lor solicita eforturi voluntaresustinute. Aceste
trasaturi se exteriorizeaza prin atitudinea activa a omului fata
deobstacolele care se ivesc in calea realizarii scopurilor propuse.
Vointa imprimacaracterului asemenea trasaturi ca : energia,
fermitatea, gradul de organizare, hotarare,curaj, spiritul de
initiativa cu care actioneaza omul in realizarea sarcinilor care ii
stauin fata.
De hotarare este nevoie atat in alegerea mijloacelor cat si
trecerea ‘prompta’ laexecutarea lor. Dar a ‘actiona hotarat’ nu
inseamna a actiona nechibzuit, sub presiuneaemotiilor, a
impulsurilor de moment.
Omul cu un caracter format, ia hotararichibzuite, tinand
seama de situatie si cantarind bine asupra efectelor actiunii pe
careurmeaza sa o savarseasca. Cand ne referim la fermitatea
caracterului avem in vederetaria vointei, perseverenta in actiune si
in realizarea scopurilor, fara a ceda in fataobstacolelor care pot sa
apara la un moment dat.
 Alte trasaturi volitive de caracter sunt : stapanirea de sine,
spiritul de disciplina, autocontrolul, fermitatea, putereavointei,
tenacitatea, hotararea, perseverenta, orientarea spre scopuri etc.

Trasaturi negative de caracter frecvent intalnite la copii si

adolescenti.Formareatrasaturilor pozitive de caracter ; etape

Dintre trasaturile negative de caracter mai frecvente la copii,

preadolescenti siadolescenti, cercetarea psihologica si educationala
a studiat cu deosebire : minciuna,capriciile, incapatanarea,
negativismul, tiiditatea s.a., reliefand cauzele acestora simodurile
de combatere a lor. Trasaturile de caracter se formeaza in contextul
relatiilor reciproce dintre oameni, in familie, scoala si colectivele
de munca. Trasaturilenegative de caracter sunt efectul educatiei
gresite in familie sau scoala. Prezenta lor creeaza reale dificultati
in adaptarea si integrarea sociala a persoanei, ducand latensionarea
relatiilor interindividuale, incat apare necesitatea reeducarii
persoanei.Pentru formarea trasaturilor pozitive de caracter trebuie
sa avem in vedere parcurgereaurmatoarelor momente :
a) insusirea de catr e copil a  unor repre zentari si notiun i
morale clare.  Asa cum ne ocupam de rigurozitatea
notiunilor stiintifice este necesar sa ne ocupam si de felul
cum elevii isi insusesc notiunile morale ; 
b) transformarea notiunilor morale in convingeri morale, in
sentimente si atitudinimorale ;
c) transp unerea cons tanta a acestor convin geri,
sent imente si ati tudini  morale inactivitatea si
comportamentul persoanei. Prin exersare frecventa si
sustinuta inactivitatea si comportamentul persoanei, acestea se
vor transforma in deprinderisi obisnuinte morale fixate in trasaturi
pozitive de caracter.