VIBRATIILE SI

STABILITATEA DINAMICĂ A
MAŞINILOR UNELTE

Precizia dinamică a maşinilor unelte, reprezintă calitatea sa, sub acţiunea

vibraţiilor de orice natură ar fi, aceasta să-şi păstreze stabilitatea (rezistenţa la
vibraţii) precum şi posibilităţile de realizare a curbelor generatoare şi directoare
în limitele prescrise de rugozitate, abatere de la forma geometrică şi poziţie
relativ teoretică în condiţiile productivităţii şi protecţiei stabilite.
Problema a fost abordată unilateral şi anume din punctul de vedere al
stabilităţii maşinilor unelte în cazul vibraţiilor de autoexcitare, problema
influenţa vibraţiilor de orice fel nefiind abordată la acelaşi nivel de amploare.

10.1 Factori perturbatori ai preciziei dinamice

Vibraţiile libere – sunt datorate unor factori aleatori sau nu şi de o durată

scurtă în majoritatea lucrărilor se consideră nesemnificative considerîndu-se că
ele caracterizează procesele tranzitării şi au o amortizare mare.
Studiul vibraţiilor libere este oportun deoarece:
procesele tranzitorii sunt componentele procesului complex al maşinilor
unelte [2]. Astfel fenomenele dinamice ce însoţesc operaţiile auxiliare ale
procesului de prelucrare (pornirea motoarelor de actionare, accelerarea şi
frânarea subansamblurilor mobile, schimbarea turaţiilor în mecanismele de
reglare) pot influenţa întregul proces vibrator al maşinii-unelte;
procesele tranzitării provocate de inversarea sensului mişcării meselor
maşinilor de rectificat şi rabotat, parţial se desfăşoară concomitent cu
procesul de prelucrare;
frecvenţele vibraţiilor libere sunt frecveţele proprii ale sistemului elastic.
Pentru sistemele ce pot fi considerate a avea un singur grad de libertate,
frecvenţa proprie şi decrementul logaritmic se determină pe oscilogramele
vibraţiilor libere (provocate prin simpla lovire cu ciocanul).
Stabilitatea sistemelor dinamice se apreciază pe baza soluţiilor ecuaţiilor
diferenţiale ce descriu procesul tranzitoriu al sistemului respectiv.
Studiul vibraţiilor libere se face cu ajutorul ecuaţiilor diferenţiale liniare
omogene. Pentru sistemele elastice ale maşini-unelte ce pot fi considerate a avea
un grad de libertate, coeficientul ecuaţiei diferenţiale se determină experimental
cu uşurinţă, coeficientul de amortizare calculându-se indirect prin intermediul
decrementului logartimic.
 VIBRAŢIILE ÎN PROCESUL DE AŞCHIERE 203

Intrarea şi ieşirea sculei în aşchie sunt însoţite de variaţia deformaţiilor

elementelor sistemului elastic a maşinii, ceea ce poate provoca scăderea
preciziei de prelucrare şi înrăutăţirea calităţii suprafeţei.

Vibraţii forţate pot fi:

a. Vibraţii forţate ce depind de procedeul de aşchiere şi a căror apariţie e

legată de: variaţia adaosului de prelucrare, variaţia periodică a secţiunii aşchiei,
variaţia durităţii materialului prelucrat.

b. Vibraţii forţate ce nu depind de procesul de aşchiere. Apariţia lor e

legată procesul de inerţie care apare ca urmare a mişcărilor de rotaţie a maselor
neechilibrate din lanţurile cinematice ale maşini-unelte ca şi alte vibraţii
transmise de la maşini şi instalaţii vecine. Apar deci ca urmare a imperfecţinilor
tehnologice, de prelucrare şi asamblare a organelor maşini-unelte
în fundaţie, a unor particularităţi constructive (montări ale roţilor pe arbori cu
ajutorul penelor, prezenţa camelor, excentricelor).
Un caz tipic de apariţie a vibraţiilor forţate, care depind de variaţia
periodică a secţiunii aşchiei, îl constituie procedeul de prelucrare prin frezare. În
acest caz are o formă periodică ce depinde de numărul de dinţi în contact şi
forma aşchiei.
Pentru calculul dinamic, forţa totală poate fi dezvoltată în serie Fourier, în care
frecvenţele armonicilor sunt multiple ale frecvenţelor de intrare în aşchie a
dinţilor (frecvenţă fundamentală), [2].
∞
F( t ) = ∑ Bn sin(ωn ⋅ t − ϕn ) (10.1)
n =0

având pulsaţiile:

2π 2π 2π
ω1 = , ω2 = 2 ⋅ ... ωn = n ⋅ (10.2)
T T T
unde ω - pulsaţia vibraţiei
T – perioada vibraţiei.

Dacă una din aceste frecvenţe este egală sau apropiată cu una din
frecvenţele proprii ale sistemului elastic, apare fenomenul de rezonanţă,
amplitudinile vibraţiilor forţate crescând, ducând chiar la distrugerea maşini-
unelte.
În general mai mult sau mai puţin justificat se consideră numai armonica de
bază, neglijându-se armonicele superioare.
204 VIBRAŢIILE ÎN PROCESUL DE AŞCHIERE

η
Fig.10.1 Fenomenul de rezonanţă, [12]

Factorul de amplificare, care arată de câte ori este mai mare amplitudinea
vibraţiilor forţate datorate forţei excitatoare Fo sinω⋅t faţă de deformaţia
sistemului la acţiunea statică a forţei Fo se notează cu η. Astfel, vom avea pentru
η<0,7 şi η>1,3 vibraţiile forţate nepericuloase, în zona de rezonaţă acesta
putând ajunge şi peste 100.
In mod practic vibraţiile care nu depind de fenomenul de aşchiere pot fi
puse în evidenţă la funcţionarea în gol a maşinii-unelte.
Transmiterea vibraţiilor prin fundaţie până la zona de contact sculă-aşchie
se face prin intermediul batiului maşinii.

Autovibraţiile – sunt vibraţii întreţinute de însăşi mişcarea vibratorie. Pentru a

explica apariţia lor sunt acceptate mai multe cauze sau mecanisme de excitare a
sistemului dinamic al maşini-unelte.
Aceste vibraţii pot fi:
- autovibraţii care apar în procesul de aşchiere ca urmare a
interdependenţei dintre mărimea forţei de aşchiere şi deplasarea
relativă dintre sculă şi semifabricat;
- autovibraţii datorate procesului de frecare prin dependenta procesului
de frecare de cuplele cinematice;
- autovibraţii datorate defazajului dintre variaţia forţei şi a deplasării
relative dintre sculă şi semifabricat, sanie ghidaj etc.
Fiecare dintre acestea pune în evidenţă dependenţa forţei de aşchiere în raport
cu parametrii regimului de aşchiere.
Explicaţia autovibraţiilor poate fi făcută cu ajutorul unui sistem elastic cu două
grade de libertate, fig.10.2 .
 VIBRAŢIILE ÎN PROCESUL DE AŞCHIERE 205

Fig. 10.2 Explicarea autovibraţiilor,[12]

Modelul presupune piesa de prelucrat absolut rigidă, iar scula, sistemul

de prindere al acesteia şi mecanismul de avans susţinut de două resoarte, care
acţionează după două direcţii perpendiculare, direcţiile principale de rigiditate.
Autovibraţiile apar datorită faptului că forţa de aşchiere FR, prin variaţia ei
dintr-un motiv amintit mai sus, face ca datorită celor două resoarte elastice
considerate, un punct al tăişului sculei să execute o curbă închisă, AmB. Când
mişcarea se produce pe ramura AmB a curbei forţa de aşchiere efectuează lucru
mecanic pozitiv, deoarece direcţia deplasării coincide cu direcţia forţei, iar la
deplasarea pe porţiunea BnA lucrul mecanic produs de forţa de aşchiere este
negativ. Deoarece la parcurgerea ramurii AmB lucrul mecanic este mai mare
pentru că adâncimea de aşchiere este mai mare decât pe porţiunea BnA unde
lucrul mecanic este negativ, dar mai mic în valoare absolută pentru că grosimea
aşchiei este mai mică. Lucrul mecanic rezultant este pozitiv şi energia rezultantă
întreţine procesul vibrator.
Parcurgerea în sens invers a curbei determină un lucru rezultant (pe ciclu)
negativ şi procesul s-ar fi amortizat.
Un alt motiv al autovibraţiilor este procesul de frecare prin
interdependenţa între forţa de frecare şi viteza de deplasare relativă între
elementele cuplelor cinematice ale maşinilor-unelte. Există o anumită viteză
critică, [12] până la care deplasarea elementelor cinematice ale maşinii se
produce continuu şi după care mişcarea devine sacadată. Fenomenul se numeşte
“stick-slip” şi apare mai ales în ghidajele liniare ale maşinilor-unelte.
Autovibraţiile datorate defazajului între variaţia forţei şi deplasării apar în
special la maşinile prevăzute cu lanţuri cinematice de copiere, hidraulică,
mecanică sau electrică.
Printre cele mai importante cauze care generează autovibraţii sunt:
variaţia forţelor de frecare în funcţie de viteza de aşchiere;
variaţia forţelor datorită variaţiei plasticităţii materialului prelucrat;
variaţia forţelor de aşchiere datorită instabilităţii depunerilor pe tăiş;
urmele vibraţiilor rămase de la operaţia precedentă;
206 VIBRAŢIILE ÎN PROCESUL DE AŞCHIERE

deformaţiile elastice ale semifabricatului care provoacă variaţia forţei de

aşchiere.

Se poate trage concluzia că autovibraţiile apar din foarte multe cauze

intrinseci ale procesului de ale procesului de aşchiere, iar rezolvarea acestora ar
îmbunătăţi foarte mult performanţele maşinilor-unelte şi ale procesului de
aşchiere.

10.2. Dependenţa forţei în raport cu viteza de aşchiere

Pentru determinarea influenţei variaţiei forţei cu creşterea vitezei de aşchiere se

va considera:
- caracterul excitator al variaţiei descrescătoare a forţei în raport cu viteza de
aşchiere;
- sistemul dinamic va fi considerat cu un singur mod de vibraţie preponderent.
Ecuaţia caracteristică în acest caz este:

 dx 
mx + cx + kx = f  v 0 −  (10.3)
 dt 

Dezvoltând în serie Taylor:

 dx  dx
f  v 0 −  = f (v 0 ) − f ' (v 0 ) + .... (10.4)
 dt  dt

rezultă ecuaţia (10.3) sub forma:

mx + [c + f ' (v 0 )]x + kx = f (v 0 ) (10.5)

Derivata întâi a dependenţei de viteză este negativă (f’(vo)<0, deoarece forţa de

aşchiere scade cu creşterea vitezei). Dacă panta curbei de variaţie a forţei este
suficient de mare, în aşa fel încât caloarea c+f’(v0) < 0, sistemul devine instabil
şi se comportă ca un sistem cu amortizare negativă.
Dependenţa descrescătoare este sesizabilă mai mult la aşchierea
materialelor tenace, în timp ce în cazul materialelor fragile funcţia este practic o
constantă.
 VIBRAŢIILE ÎN PROCESUL DE AŞCHIERE 207

Fig.10.3 Modelul Van der Pol, [15]

Modelul a fost elaborat de Van der Pool care a cosiderat un sistem masă-
arc plasat pe o curea lată aflată în mişcare. La viteze mai mici decât cea critică,
sistemul intră în autovibraţii.
Pentru cazul aşchierii, modelul apariţiilor autovibraţiilor, datorită
dependenţei forţă-viteză a fost realizat de Arnold.

10.3 Modelul Tobias pentru vibraţii regenerative

Explică apariţia autovibraţiilor la aşchiere pe baza efectului produs de

ondulaţiile suprafeţei prelucrate în trecerea anterioară, ondulaţii ce regenerează
forţele dinamice de perturbaţie în sistem, fig.10.4, [12].

Fig.10.4 Modelul Tobias, [12]

Trecerea de rang K este descrisă de vectorul Yk(t).

Trecerea de rand K+1 este descrisă de vectorul Yk+1(t).

Forţa :
Fy=b⋅Ky [ Yk+1(t)-Yk(t)], (10.6)

unde: b = lăţimea aşchiei;

Ky = apăsarea specifică
Yk este defazat faţă de Yk+1 cu unghiul ψ.
208 VIBRAŢIILE ÎN PROCESUL DE AŞCHIERE

Experimental s-a constatat că vibraţiile regenerative apar atunci când

lăţimea aşchiei b depăşeşte o anumită valoare limită blim.

Fig.10.5 Diagrama de stabilitate

Grosimea instantanee a aşchiei a(t) de mai poate scrie, [5]:

unde: ao(t) – grosimea nominală a aşchiei
y(t) – cedarea dinamică la un moment t (efect primar)
y(t-tp) – cedarea la trecerea anterioară (efect regenerativ)
µ - coeficient de acoperire (suprapunere 0 ≤ µ ≤ 1)
µ=0 pentru diferenţa de fază 0
µ=1 pentru diferenţa de fază π.

10.4 Comportarea temporară a unui sistem

Comportarea temporară a unui sistem indică în ce mod semnalului de

ieşire din aceasta se conformă variaţiilor semnalului de intrare.
Raportul dintre mărimea de ieşire şi cea de intrare se numeşta
caracteristica elementului sau sistemului. Dacă marimea de intrare rămâne
constantă în timp se obţine caracteristica statică. Caracteristica dinamică se
obţine în condiţiile unei mărimi de intrare variabile în timp.
Caracteristicile statice şi dinamice ale sistemului maşini-unelte sunt în
general neliniare (dependenţa deformaţiei faţă de forţă este o curbă histerezis).
Caracteristicile sistemelor dinamice se exprimă prin ecuaţii diferenţiale
care în cazul cel mai general al acţiunii factorilor externi (f(t)) şi ai reglării (y(t))
în raport cu o mărime de ieşire Xe (deplasarea relativă sculă-SF) poate fi scrisă:

 dx   df dy 
X x e , e ,... = F f , ,..., y, ,... (10.7)
 dt   dt dt 

În cazul general ecuatia nu este liniară datorită unor fenomene ca:

discontinuităţi, saturaţii, histerezisului). Pentru a se putea realiza un studiu
analitic se construiesc modele liniarizate.
 VIBRAŢIILE ÎN PROCESUL DE AŞCHIERE 209

Ecuaţia anterioară devine:

 dx   df   dy 
X x e , e ,... = F f , ,... + Y y, ,.. (10.8)
 dt   dt   dt 

Studiul unei asemenea ecuaţii este mai comod cu ajutorul calculului

operaţional utilizându-se transformata Laplace.
Rezultă că comportarea sistemului va fi descrisă de expresia:

(a m ) ( )
⋅ sm + a m−1 ⋅ sm−1 + ... + a1 ⋅ s + a 0 ⋅ Xe (s) = bn ⋅ sn + bn −1 ⋅ sn −1 + ... + b1 ⋅ s + b0 ⋅ F(s) +
(
+ ck ⋅ sk + ck −1 ⋅ sk −1 + ... + c ⋅ s + c )⋅ Y(s)
1 0
(10.9)

Calculul operaţional
Transformata Laplace este o aplicaţie de la algebra funcţiilor originale la
algebra funcţiilor complexe. Operaţiilor de derivare şi integrare pe algebra
originalilor le corespund operaţii algebrice simple ce se aplică imaginilor.
Prin definiţie o funcţie de variabliă reală se poate transforma într-o
funcţie de variabilă complexă prin următoarea lege:
∞
Z(s) = ∫ z(τ) ⋅ e −s⋅τ ⋅ dτ (10.10)
0
unde: s = a + b ⋅ i
i = −1

Z(s) este imaginea operaţională a funcţiei z(t).

Se defineşte funcţia de transfer G(s) caracteristica elementului sau
sistemului scrisă sub forma transformatei Laplace.
X (s)
G (s) = e (10.11)
X i (s)

Xi(s) Xe(s)
G(s)

Pentru uşurinţa calculului sistemului elastic complex se descompune în

elemente ce pot fi descrise mai uşor. La legarea lor în serie funcţia de transfer se
obţine ca produs al funcţiilor de transfer ale elementelor, în timp ce la legarea în
paralel acestea se însumează.
210 VIBRAŢIILE ÎN PROCESUL DE AŞCHIERE

Analiza sistemelor dinamice se efectuează comod cu ajutorul metodelor

frecvenţiale.
Reprezentarea în frecvenţă se obţine prin aplicarea la intrarea sistemului a
unui semnal pur sinusoidal pentru care se variază frecvenţa. În acest caz,
semnalul de ieşire va fi sinusoidal (pentru sisteme liniare) iar răspunsul în
frecvenţă constă în compararea amplitudinilor şi fazelor relative ale celor două
semnale pentru fiecare frecvenţă a semnalului de intrare.
Pentru a obţine răspunsul în frecvenţă se înlocuieşte în funcţia de transfer
S cu iω.

Caracteristicile câtorva sisteme de transfer (deschise), [12]

Tipul Ecuaţia Funcţia de Funcţia Răspunsul Diagrama Exemplu

elementului diferenţială frecvenţă de transfer în frecvenţă Bode
Proporţional

k
P

y = k⋅x
Proporţional cu
întârziere de
ordinul 1

k
Ty '+ y = k ⋅ x
P1

I + T( jω)
Proporţional cu
întârziere de

k
ordinul 2

T22y''+Ty'
1 + y = k⋅ x
I + T1 (jω) + T22 (jω)2
P2

Funcţia frecvenţială se poate reprezenta prin diagrama Bode compusă din

graficul în coordonate dublu-logaritmice care reprezintă funcţia în raport cu
pulsaţia ω şi faza raportată tot la ω. O altă reprezentare este prin diagrama
locului răspunsului la frecvenţă, în planul complex având ca parametru
frecvenţa semnalului.

Studiul comportării dinamice al unui sistem cu două grade de libertate,

(fig.10.5)
.. .
m ⋅ x + c ⋅ x + k ⋅ x = F cos(β − α )
1 1 1 1 1 r
(10.12)
.. .
m ⋅ x + c ⋅ x + k ⋅ x = F sin (β − α )
2 2 2 2 2 r
 VIBRAŢIILE ÎN PROCESUL DE AŞCHIERE 211

Luând în consideraţie acţiunea forţei de aşchiere Fr, ecuaţiile de mişcare sunt:

(
 '2 2
)
 T1 ⋅ s + T 2 ⋅ s + 1 ⋅ L{x 2 } =

' sin (β - α )
k2
⋅ L{F}
 (10.13)
 T 2 ⋅ s 2 + T s + 1 ⋅ L{x } = cos(α - β ) ⋅ L{F}
 1 2  1
K1

unde:
m1 ' m2
T1 = T1 = constante inertiale
k1 k2
c1 ' c2
T2 = T2 = constante de amortizare
m1 m2
Mărimea de intrare – forţa de aşchiere F
Mărimea de ieşire – deplasarea y
y1 = x1 ⋅ cos α − x 2 ⋅ sin α

Fig.10.5 Model dinamic cu două grade de libertate

Ţinând cont de această dependenţă, funcţia de transfer a sistemului elastic
va fi de forma:

L{y} cos α ⋅ cos(β − α ) sin α ⋅ sin (β − α )

G (s ) = = − =
L{F} K ⋅  T 2 ⋅ s 2 + T ⋅ s + 1 K ⋅  T '2 ⋅ s 2 + T ' ⋅ s + 1
1  1 2  2  2 2 

cos α ⋅ cos(β − α ) 1 − T 2 ⋅ ω2 sin α ⋅ sin (β − α ) 1 − T '2 ⋅ω2

= ⋅ 1
− ⋅ 1
+
K 2 K 2
1 1 − T ⋅ ω  + T ⋅ ω
2 2 2 2 2 1 − T ' ⋅ω  + T ' ⋅ω
2 2 2 2
 1  2  1  2
212 VIBRAŢIILE ÎN PROCESUL DE AŞCHIERE

 
 cosα ⋅ cos(β − α) 2 2 2 2 
1− T ⋅ ω
1 sin α ⋅ sin(β − α) 1 − T' ⋅ω
1
+ i− ⋅ + ⋅ =
 2 2
K
1 1 − T2 ⋅ ω2  + T2 ⋅ ω2 K
2 1 − T'2 ⋅ω2  + T'2 ⋅ω2 
  1  2  1  2 
 
= Re(ω) + i ⋅ Im(ω)
(10.14)
Se poate reprezenta diagrama polară a funcţiei de transfer. Trasarea diagramei
impune determinarea modului şi a argumentului funcţiei de transfer pentru ω
între 0 şi 6300 rad/s.
A(ω) = R e2 (ω) + I 2m (ω)
I m (ω) (10.15)
ϕ(ω) = arctan
R e (ω)

Fig.10.7 Răspunsul în frecvenţă, [15]

Observaţii:
- Sistemele elastice cu mai multe moduri de vibraţii au diagrama polară
formată din mai multe bucle.
- Deformarea sistemului sub acţiunea sarcinilor statice este determinată de
intersecţia curbei polare cu axa reală (ω=0).
- Parametii de rezonanţă (A, ω) sunt determinaţi de poziţia punctului a cărui
distanţă până la origine este cea mai mare.
- Prin punctele fiecărei bucle se trasează cercul ce aproximează cel mai bine
punctele din vecinătatea vectorilor de modul maxim.
Diagrama polară a funcţiei de transfer defineşte complet comportarea
statică şi dinamică a sistemului elastic.
După calcule succesive se poate scrie funcţia de transfer a structurii
elastice a M.U.
 VIBRAŢIILE ÎN PROCESUL DE AŞCHIERE 213

y(s) 1
= G (s) = ⋅ G m (s) (10.16)
F(s) km

unde:
km – constantă elastică echivalentă [N/m]
Gm – elasticitatea dinamică a structurii [adimensională]

10.5 Calculul funcţiei de transfer a procesului de aşchiere

Sistemul dinamic al aşchierii este format în principal din două elemente:

Sistemul elastic MSDP şi procesul de aşchiere, fig.10.8. Procesul de aşchiere
acţionează asupra sistemului elastic prin forţe, care provoacă deformaţii elastice
ale sistemului MSDP. La rândul său sistemul elastic răspunde prin modificarea
unor parametrii ai aşchierii cum sunt: adâncimea de aşchiere, viteza de avans,
viteza de aşchiere etc.
Acţiuni externe
F(τ)

Sistemul
elastic
Modificarea
forţelor

Procesul de
aşchiere
Parametrii
nominali ai
aşchierii

Fig.10.8 Sistemul dinamic al aşchierii

Acest sistem dinamic este un sistem închis care reacţionează şi la factori

perturbatori externi. Relaţiile între elementele sistemului sunt numite legături.
Pentru a studia sistemul dinamic al aşchierii trebuie întrerupte unele legături
astfel că avem de-a face cu un sistem deschis cu o legătură întreruptă sau sistem
deschis cu două legături întrerupte, fig. 10.9.
S-au notat cu XI mărimile de intrare şi cu Xe cele de ieşire din sistem.
Dependenţa între mărimea de intrare şi cea de ieşire este caracteristica
sistemului. In general, mărimea de intrare în sistem este forţa de aşchiere.
Dependenţa dintre forţa de aşchiere F şi grosimea aşchiei, este o funcţie
neliniară. Liniarizarea ei la variaţii de grosimi (se aşchiere în limite restrânse),
permite obţinerea expresiei forţei de aşchiere ce stă la baza stabilirii
caracteristicii statice a procesului de aşchiere.
214 VIBRAŢIILE ÎN PROCESUL DE AŞCHIERE

Xe Xi Xe
Sistemul Sistemul
elastic (x) (F) elastic (x)

Procesul de Xi Xi Procesul de Xe
aşchiere aşchiere
(x) (x)
(F)

Fig. 10.9 Sistemul dinamic deschis

Forţa de aşchiere va avea expresia:

F(τ) = Κa ⋅a(τ) (10.17)

unde a(τ) - grosimea instantanee a aşchiei;
Κa – rigiditatea statică a aşchierii [N/mm].

Sub formă statică, caracteristica procesului de aşchiere poate fi utilizată în

studiul proceselor dinamice ale maşini-unelte în cazul prelucrărilor cu viteze
mari. De asemenea este utilă la studiul preliminar al sistemelor dinamice. In
figura 10.10 este redată curba de răspuns în frecvenţă a sistemului dinamic al
aşchierii.

Fig.10.10 Răspunsul în frecvenţă la aşchiere

Exprimarea stabilităţii prelucrării prin aşchiere se face prin diagrame de

stabilitate, care indică pentru fiecare valoare (kc/km) şi turaţie n dacă prelucrarea
este stabilă sau nu. Valoarea kc este de fapt lăţimea de aşchiere, b iar km este
rigiditatea statică a maşinii-unelte.
In figurile 10.11 şi 10.12 sunt prezentate diagramele de stabilitate în coordonate
(kc/km) şi turaţie, n precum şi în coordonate adâncime de aşchiere, ap şi turaţie n
în rot/min.
 VIBRAŢIILE ÎN PROCESUL DE AŞCHIERE 215

Fig.10.11 Diagrama de stabilitate

Fig.10.12 Limite de stabilitate

Cu ajutorul acestor diagrame se poate stabili regimul de aşchiere, care să nu

producă vibraţii. Astfel din fig.10.12 se poate stabili valoarea limită a adâncimii
de aşchiere ap , pentru cele trei turaţii n1, n2, n3 astfel încât pentru o anumită
putere a maşinii unelte să ne situăm în zona de stabilitate. Astfel, pentru un
avans dat şi puterea considerată a maşinii la turaţia n1, adâncimea de aşchiere
poate fi maximă aplim1, care se încadrează în puterea maşinii, pentru n2 limita
adâncimii de aşchiere este aplim2, dar puterea maşinii nu este exploatată integral
datorită depăşirii zonei de stabilitate în cazul măririi în continuare a adâncimii.
Pentru turaţia n3 adâncimea limită aplim3 este limitată de puterea maşinii unelte,
deşi din punct de vedere al stabilităţii ar putea lua o valoare mai mare (a’plim3).

10.6 Ameliorarea procesului de aşchiere din punct de vedere al

vibraţiilor

Imbunătăţirea condiţiilor de aşchiere din punct de vedere al vibraţiilor se poate

realiza prin:
Alegerea regimurilor de aşchiere de stabilitate maximă;
216 VIBRAŢIILE ÎN PROCESUL DE AŞCHIERE

Adoptarea unor construcţii optime a sculelor din punct de vedere al

stabilităţii dinamice;
Utilizarea amortizorilor de vibraţii în punctele “sensibile” ale sistemului
elastic al maşinii-unelte.

10.6.1. Alegerea unui regim stabil de aşchiere.

Dacă se impune creşterea stabilităţii maşini-unelte prin modificarea
parametrilor regimului de aşchiere atunci:
se micşorează adâncimea de aşchiere ap (sau/şi)
se măreşte avansul de lucru, f (sau/şi)
se măreşte viteza de aşchiere, v.

Cea mai bună metodă de reducere a vibraţiilor şi care are cea mai mare eficienţă
este modificarea vitezei de aşchiere. Reducerea adâncimiide aşchiere este şi ea
eficientă în mărirea stabilităţii, dar reduce productivitatea aşa că se va apela la
ea numai în cazuri speciale. Folosirea de dispozitive de amortizare sau de
rigidizare a semifabricatelor măreşte stabilitatea. Alte măsuri pentru creşterea
stabilităţii sunt:
Folosirea frezării în sensul avansului la frezarea cilindrică;
Utilizarea de vârfuri rotative la strunjire;
Folosirea de dopuri de lemn pentru canalele diferitelor piese care se vor
rectifica;
Folosirea fluidelor de răcire şi ungere;
Evitarea formării de aşchii de rupere sau de forfecare deoarece acestea
introduc vibraţii.

10.6.2. Adoptarea construcţiei optime a sculelor aşchietoare.

Influenţa geometriei sculei asupra stabilităţii sistemului dinamic este dată de:
caracterul deformării în zona de aşchiere (procesul de formare al aşchiei),
tasarea aşchiei, procesul de formare a depunerilor pe tăiş, contactul de pe faţa de
degajare a sculei, ruperea aşchiei etc.
Alegerea corespunzătoare a geometriei părţii aşchietoare a sculelor poate
conduce la o reducere considerabilă a vibraţiilor:
Astfel, la strunjire dacă unghiul de atac principal κr creşte, stabilitatea la
vibraţii a sistemului tehnologic creşte, deoarece scade componenta
transversală a forţei de aşchiere. De asemenea şi creşterea unghiului de atac
secundar κ’r creşte vibraţiile se reduc;
altă metodă de reducere a vibraţiilor este construirea unei faţete bf având
mărimea :
♦ 0,1…0,3 mmm şi [A.M.1]γf = 0…-200 pentru oţeluri de medie rezistenţă;
♦ 0,1…0,3 mm şi γf = -20…-250 pentru oţeluri moi;
♦ 0,1…0,3 mm şi γf =-25 …-350 pentru piese cu rigiditate scăzută;
 VIBRAŢIILE ÎN PROCESUL DE AŞCHIERE 217

De asemenea folosirea unor cuţite gât de lebădă, fig 10.13, care are un
element amortizor (gâtul de lebădă de frecvenţă proprie foarte ridicată), care
defazează forţa faţă de deplasare ducând la reducerea vibraţiilor;

Fig10. 13 Cuţit gât de lebădă

Mărirea unghiului de degajare la strunjire reduce vibraţiile prin reducerea

forţei de aşchiere;
Utilizarea unui unghi de înclinare λT, pentru că reduce coeficientul de
contracţie al aşchiei, depunerea pe tăiş (se reduc în special vibraţiile radiale);
Micşorarea razei la vârf εr a sculei;
Superfinisarea feţelor active ale sculei pentru reducerea depunerilor şi
frecării;
Folosirea unor portscule cu amortizor cu masă auxiliară, figura 10.14 (după
Sandvik) în care se introduce o masă auxiliară în interiorul barei propriu-
zise, care se poate deplasa într-un mediu cu vâscozitate dată şi cu o viteză
determinată de jocurile lăsate între bară şi spaţiul interior;

Fig.10.14 Bară amortizoare (Sandvik)

Folosirea de amortizoare de tip Lanchester, fig.10.15 la care masa

suplimentară este introdusă într-un locaş interior prelucrat foarte fin, în care
aerul joacă rolul fluidului amortizor sau la jocuri mai mari, uleiul;
unghiul α - are efect de micşorare a vibraţiilor numai pentru valori mai mici
de 3. (La mortezare se atenuează vibraţiile de joasă frecvenţă folosind cuţite
cu unghiul α apropiat de 0°). Pot să apară vibraţii de înaltă frecvenţă.
218 VIBRAŢIILE ÎN PROCESUL DE AŞCHIERE

Fig.10.15 Amortizor de tip Lanchester

Creşterea unghiului λ, determină micşorarea tasării aşchiei iar depunerea

este îndepărtată. Se stabilizează sistemul în raport cu modurile de vibraţii de
joasă frecvenţă. Astfel se explică mărimea stabilităţii la vibraţii a sculelor cu
tăişuri dispuse pe elice (freze deget, etc).
Stabilitatea dinamică creşte mult la folosirea în acelaşi timp a mai multor
scule (cuţite) şi a mai multor tăişuri pe aceleaşi scule.
Pentru a lărgi domeniul de utilizare al barelor pentru strunjire este necesar
a se mări diferenţa dintre frecvenţa ν a vibraţiilor torsionale şi a celor de
încovoiere.
La prelucarea prin frezare, utilizarea frezelor cu pas variabil au dus la
îmbunătăţirea stabilităţii procesului.
La frezele cu pas constant, componentele forţei de aşchiere au aceeaşi
frecvenţă şi acelaşi unghi de fază (amplitudinea se adună în mod direct). La
freze cu pas variabil va fi mai mică datorită diferenţei de fază mai mică.
La maşinile-unelte trebuie luate toate măsurile care măresc rigiditatea atât
din stadiul de proiectare cât şi măsurile practice uzuale: folosirea de lunete,
strângerea ghidajelor, folosirea de amortizoare şi mase auxiliare, volanţi pentru
reducerea vibraţiilor torsionale, echilibrarea maselor în mişcare, etc. Pentru
reducerea vibraţiilor transmise prin fundaţii se vor folosi izolatori de vibraţii din
cauciuc, plută, masă plastică sau construcţii speciale pentru amortizarea unor
maşini cu vibraţii foarte puternice.
Trebuie avut în vedere că şi semifabricatul nu trebuie să aibă
neregularităţi sau imprecizii care să accentueze vibraţiile.

BIBLIOGRAFIE

1. Armarego, E.J.A., Brown, R.A. The machining of metals. Prentice– Hall. Inc. Englewood
– Cliffs, New Jersey, 1969.
2. Botez, E., Moraru, V., Minciu, C., Ispas, C. Maşini – Unelte. Editura Tehnică, Bucureşti,
1978.
3. Buzdugan, Gh., Fetcu, I., Radeş, M. Vibraţii mecanice. Editura didactică şi pedegogică,
Bucureşti, 1979
4. Chiriacescu, S., Stabilitatea în domeniul aşchierii metalelor. Ed. Academiei, Bucureşti,
1984.
 VIBRAŢIILE ÎN PROCESUL DE AŞCHIERE 219

5. Deacu, L., Pavel, Gh., Vibraţii la Maşini – unelte. Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1977.
6. Dumitrache, I. Tehnica reglării automate. Ed. Didactică şi pedagogică Bucureşti, 1980.
7. Harris, C.M., Crede, C. Şocuri şi vibraţii (traducere din limba engleză), Editura tehnică,
Bucureşti, 1969.
8. Ispas, C., Simion, F.P. Vibraţiile maşinilor-unelte. Ed. Academiei, Bucureşti, 1986.
9. Ispas, C., ş.a., Vibraţiile maşinilor-unelte. I.P. Bucureşti, 1985.
10. Kudinov, V.A. Dinamica maşinilor-unelte (traducere din limba rusă), Editura tehnică,
Bucureşti, 1970.
11. Lăzărescu, I. Teoria aşchierii metalelor şi proiectarea sculelor, Ed. didactică şi
pedegogică, Bucureşti, 1964.
12. Moraru, V., Ispas, C., ş.a. Ştiinţa vibraţiilor şi stabilitatea maşinilor-unelte, Editura
tehnică, Bucureşti, 1982.
13. Oprean, A., ş.a. Bazele aşchierii şi generării suprafeţelor, Editura didactică şi
pedegogică, Bucureşti, 1981.
14. Sen, G.C., Bhattacharyya, A. Principles of metal cutting. New Central Book Agency,
Chintamoni Das Lane, Calcuta, 1970.
15. Steţiu, G., Lăzărescu, I., Oprean, C., Sţeţiu, M. Teoria şi practica sculelor aşchietoare.
Vol.I, Sibiu, Editura Universităţii, 1994.