Notiunea de mediu

Termenul de mediu a fost folosit începând din sec. al XIX-lea în sens biologic, ca
ambianţă naturală a vieţuitoarelor. Ulterior în domeniul geografiei este definit
ca spaţul locuit şi influenţat de om. Noţiunea de mediu este caracterizată în
literatura juridică ca fiind o noţiune cameleon, deoarece cunoaşte numeroase
valenţe, fiind utilizată şi în limbajul comun având înţelesuri mai mult sau mai
puţin diferite.
Potrivit art.1 alin. 2 Legii nr. 265/2006 pentru aprobarea Ordonanţei de
urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului mediul
reprezintă ansamblul de condiţii şi elemente naturale ale Terrei: aerul, apa,
solul, subsolul, aspectele caracteristice ale peisajului, toate straturile
atmosferice, toate materiile organice şi anorganice, precum şi fiinţele vii,
sistemele naturale în interacţiune, cuprinzând elementele enumerate
anterior, inclusiv unele valori materiale şi spirituale, calitatea vieţii şi
condiţiile care pot influenţa bunăstarea şi sănătatea omului.

Obiectul si reglementarea
obiectul dreptului mediului îl constituie „relaţiile sociale specifice
referitoare la protecţia, conservarea şi dezvoltarea resurselor naturii
şi a celorlalte componenteale mediului.
Prin urmare, specificul obiectului dreptului mediului rezidă în
legătura directă dintre relaţiile sociale reglementate de normele
dreptului mediului şi protecţia mediului, prin care înţelegem
„activitatea umană conştientă, ştiinţific fundamentată, îndreptată
spre realizarea unui scop concret, constând în prevenirea şi
combaterea poluării, menţinerea şi îmbunătăţirea condiţiilor de
mediu şi dezvoltarea durabilă”

Obiectul reglementării juridice constituie criteriul de bază care serveşte la

gruparea normelor şi instituţiilor de drept în diferite ramuri în sistemul juridic
dat. Prin obiectul reglementării juridice se înţelege un grup de relaţii sociale
distincte sau cu particularităţi proprii, specifice. Ca urmare, obiectul
reglementării juridice al unei ramuri de drept îl constituie acele relaţii sociale
care prezintă trăsături specifice proprii.
În cazul dreptului mediului, această trăsătură specifică a relaţiilor sociale,
care constituie obiectul reglementării juridice, constă în legătura lor organică
cu prevenirea şi combaterea poluării mediului, cu îmbunătăţirea 14
condiţiilor de mediu, precum şi cu sancţionarea faptelor prin care s-au
încălcat normele acestei ramuri de drept.
Metoda de reglementare este acel criteriu de formare şi delimitare a ramurilor
de drept pe care statul o alege pentru reglementarea diferitelor categorii de
relaţii sociale şi care fac ca anumite norme juridice, deşi au un obiect comun,
să se separe într-o ramură de drept aparte. Este vorba, deci de modul în care
statul acţionează asupra unor relaţii sociale, cum sunt metoda autoritarismului,
metoda autonomismului, metoda reglementării etc.
reglementarea privind prevenirea şi controlul integrat al poluării în ţara
noastră dată prin O.UG. nr.152/2005.

Sursele dreptului mediului

Dreptul national al mediului (izvoare)

Este reprezentat in principal, nu numai de normele care au ca

obiect protectia si conservarea mediului, ci si de normele  care, neavand
ca obiect protectia mediului, se adreseaza altor domenii, dar care in
reglementarea raporturilor sociale din acele domenii, fac referiri la
protectia mediului, cum ar fi, de pilda, exploatarea miniera sau
petroliera, industria chimica, activitatea comerciala etc.

Reglementarile legale, intr-un sens larg, cuprind toate categoriile

de norme juridice, incepand cu Constitutia si continuand cu legea,
ordonanta guvernamentala, hotararea Guvernului, ordinul ministrului,
deciziile Consiliilor organelor administratiei publice locale, regulamente si
altele asemenea.

          Constitutia Romaniei, adoptata in decembrie 1991, prevedea, cu

titlu de principiu, in articolul 134, alineatul 2, unele activitati specifice ale
Statului in domeniul de care ne preocupam, si anume:
          - exploatarea resurselor naturale in concordanta cu interesul
national (alin.2, lit.d);

          - refacerea si ocrotirea mediului inconjurator, precum si

mentinerea echilibrului ecologic (alin.2, lit.e);

          - crearea conditiilor necesare pentru cresterea calitatii vietii

(alin.2, lit.f)

Legea, ca izvor al dreptului mediului este cea mai intalnita modalitate

de reglementare a raporturilor juridice din acest domeniu.

          De mai mult de un sfert de veac, legislatia romaneasca de

protectie a mediului a adoptat solutia unei legi-cadru, care sa statueze
cadrul legal general, principiile, atributiile si raspunderile autoritatilor
competente in acest domeniu.

 Legea consacra principiile si elementele strategice ce stau la baza

propriilor sale dispozitii, reglementeaza sub aspectul protectiei mediului
activitatile economice si sociale cu impact asupra mediului si abordeaza
intr-o viziune stiintifica atat metoda reglementarii transversale (regimul
substantelor si deseurilor periculoase, regimul ingrasamintelor chimice si
al pesticidelor, regimul privind asigurarea impotriva radiatiilor ionizante
si securitatii surselor de radiatii), cat si cea a reglementarii sectoriale
(protectia resurselor naturale si conservarea biodiversitatii, a atmosferei,
a apei si a ecosistemelor acvatice, a solurilor si a ecosistemelor terestre
etc.).

Ordine si reglementari departamentale. Acestea sunt acte

normative subordonate legii in diferite domenii de activitate si sunt
emise de diverse organe ale administratiei publice centrale. Ele pot fi
ordine ale ministrilor, instructiuni, regulamente, normative etc.

Alte izvoare ale dreptului mediului inconjurator pot fi, desigur cele ale
dreptului in general sau ale oricarei ramuri a acestuia, cum ar fi:
          - cutuma sau obiceiul, ori dreptul creat de moravuri, care
poate avea un rol deosebit in protectia mediului, avand in vedere ca se
refera la mijloace traditionale ale populatiilor autohtone;

          - uzantele internationale stabilite intr-o anumita regiune si

care se refera in special la interpretarea contractelor din mediul
comercial. Pot fi, de pilda, acelea din cadrul comertului international cu
exemplare din  specii exotice din fauna sau flora si se pot referi la
conditiile de transport pentru supravietuirea acestora.

          Cat priveste jurisprudenta si doctrina ca izvoare auxiliare de

drept, ele pot avea un rol deosebit in acest domeniu, cu o natura
sociala, filosofica, stiintifica si care se regasesc in cadrul politicilor si
strategiilor de mediu.

Credem  ca am putea, cu acest prilej sa ne ingaduim un demers

pentru sustinerea  elaborarii  unui cod al mediului, care sa
sistematizeze,  printr-o reglementare  de ansamblu, legislatia, extrem de
stufoasa,  greu de cuprins, din domeniul protectiei mediului, mai cu
seama  dupa   avalansa de acte  normative adoptate in
vederea  armonizarii reglementarilor romanesti cu legislatia  UE  din
acest domeniu.

Principii:
1) Principiul potrivit caruia protectia mediului constituie un obiectiv de
interes public major
  OUG 195/2005 privind protectia mediului, aprobata prin legea 265/2006, cu
modificarile si completarile ulterioare, statueaza expres ca ocrotirea mediului
reprezinta un obiectiv de interes public major. Acest act normativ consacra
caracterul de obiectiv de interes public major nu numai pentru valorile generale ale
mediului, ci si pentru ceea ce constituie obiectul reglementarilor legislative cuprinse
in legi speciale.
2) Principiul integrarii cerintelor de mediu in celelalte politici
sectoriale este prevazut expres in art. 3, lit. a) din OUG 195/2005.
Integrarea politicilor de mediu in celelalte politici sectoriale (industrie,
transport, agricultura, sanatate, etc.) constituie o prioritate in constructia
societatii, avand drept scop imbunatatirea calitatii mediului si realizarea
dezvoltarii durabile (mediu + privatizare= progres)
 3)   Principiul exercitarii de catre stat a dreptului suveran de a exploata
resursele naturale in concordanta cu politica sa ecologica
Constitutia Romaniei revizuita consacra obligatia statului de a se asigura ca
exploatarea resurselor naturale se efectueaza in concordanta cu interesul
national.

4)    Principiul actiunii preventive (OUG 195/2005, art. 3, lit. c)) este

fundamentat pe ideea ca activitatile de prevenire a riscurilor
ecologice sunt mai putin costisitoare decat repararea daunelor
ecologice care, de cele mai multe ori, au caracter ireversibil.
Aplicarea acestui principiu este asigurata, pe de o parte, prin
reglementarea unor masuri cu caracter preventiv, iar, pe de alta parte,
prin promovarea unor activitati care sa conduca la evitarea producerii
unor consecinte negative asupra calitatii mediului. In cadrul acestei
activitati, un rol important revine impactului asupra mediului.

5) Principiul conservarii biodiversitatii si a ecosistemelor specifice

 

cadrului bio-geografic natural (art. 3, lit. f) din OUG 195/2005) este

avut in vedere atat sub aspect general, cat si special, legea
reglementand in detaliu protectia resurselor naturale si a
biodiversitatii. Acest principiu are in vedere biodiversitatea sub 3
aspecte:

a)   mentinerea proceselor ecologice esentiale pentru sistemele de suport al vietii;

b)   prezervarea diversitatii genetice;

c)   utilizarea durabila a speciilor si ecosistemelor.

6) Principiul „poluatorul plateste” (art. 3, lit. e) din OUG 195/2005) in

baza caruia, prin OUG 68/2007 a fost reglementata raspunderea de
mediu in scopul prevenirii si repararii prejudiciului adus mediului
(este vorba, de fapt, despre raspunderea materiala pentru mediu).
Acest princpiu are si o justificare economica: neefectuarea la timp a
cheltuielilor pentru protectia mediului atrage ulterior costuri mai ridicate care
trebuie acoperite. Acest  princpiu a fost dezvoltat ca o metoda de alocare a
costurilor, de mentinere sub control a poluarii. El se poate aplica direct ca o taxa
de poluare sau ca o penalitate.
Funcţiile dreptului mediului sunt comune (cu ale celorlalte ramuri de
drept, precum reglementarea unor relaţii sociale) specifice sau proprii. Acestea
din urma sunt: • Asigurarea unui mediu ambiant curat, sănătos;
• Protecţia şi dezvoltarea sa corespunzătoare;
• Promovarea obiectivelor dezvoltării durabile;
• Organizarea activităţilor sociale în scopul ocrotirii ameliorării factorilor
naturali antropici;
• Promovarea cooperării internaţionale în scopul protecţiei mediului.

Dreptul mediului si dreptul civil

Între dreptul mediului şi dreptul civil se manifestă o serie de 23
interconexiuni, determinate în principal de exercitarea dreptului de
proprietate şi a dezmembrămintelor sale, asupra factorilor naturali ai mediului,
supuşi protecţiei, în condiţiile legii. Constituţia –consacră obligaţia statului de a
asigura refacerea şi ocrotirea mediului înconjurător caz în care răspunderea
pentru daunele ecologice are ca fundament răspunderea civilă delictuală,
regulile din dreptul civil aplicânduli-se ori de câte ori , în dreptul mediului nu se
găsesc norme specifice şi în măsura în care nu contravin principiilor specifice
ramurii de drept.
Astfel în timp ce în raporturile civile, părţile se află pe poziţii de egalitate
juridică în timp ce în dreptul mediului se află într-o formă de subordonare,
specială. În ceea ce priveşte conţinutul raportului juridic civil este stabilit prin
voinţa părţilor în civil şi determinat prin lege în dr. mediului. Iar în ceea ce
priveşte subiectele raportului juridic în civil este determinat subiectul activ în
timp ce subiectul pasiv este nedeterminat spre deosebire de dr. mediului unde
acesta este determinat, prin stabilirea obligaţiei de a face sau a nu face ceva
privind protecţia şi conservarea mediul

Dreptul mediului si dreptul administrativ

Dreptul mediului se apropie cel mai mult de dreptul administrativ datorită, în
principal rolului statului şi importanţei acestuia în realizarea legislaţiei privind
protecţia şi conservarea mediului prin actele emise de organele administraţiei
publice. Instituirea unei administraţii special organizate, cu atribuţii specifice .

Raportul juridic de mediu

Raportul juridic de dreptul mediului este relaţia socială reglementată de
normele dreptul mediului, formată între persoane în legătură cu folosirea
raţională a resurselor naturale şi cu protecţia mediului în totalitatea sa, a cărui
realizare este asigurată în caz de nevoie prin forţa coercitivă a statului.
Elementele structurale ale raportului juridic de dreptul mediului
Structura raportului juridic de drept al mediului cuprinde trei elemente: obiect,
subiecte, conţinut.18
Obiectul raportului juridic constă în acţiunile sau inacţiunile la care părţile
sunt îndrituite sau la care sunt ţinute, adică în conduita acestora faţă de
elementele (naturale sau artificiale) ale mediului. Subiectele raportului juridic
sunt persoanele fizice sau juridice, inclusiv statul.
În raporturile de dreptul mediului participă ca părţi, în primul rând statul sau
unităţile administrativ-teritoriale, de regulă prin organele lor. Pe plan naţional,
statul apare ca reprezentant sau apărător al intereselor generale ale societăţii
în domeniul protecţiei mediului. Statul român este subiect de drept pe plan
internaţional. Persoanele juridice, altele decât statul, unităţile administrativ-
teritoriale şi organele acestora, participă la raporturi de dreptul mediului
indiferent că sunt de naţionalitate română ori de altă naţionalitate. Persoanele
fizice participă la raporturile de dreptul mediului indiferent că sunt cetăţeni
români, străini , apatrizi sau au dublă cetăţenie. Conţinutul raportului juridic
este format din drepturi şi obligaţiile corelative ale subiecţilor raportului.

Drept fundamental al omului

Constituţia reglementează dreptul fundamental al omului la mediu sănătos şi
unele atribuţii ale statului privitoare la protecţia şi îmbunătăţirea condiţiilor de
mediu. Stabileşte în sarcina statului trei categorii de obligaţii de mediu şi
anume: exploatarea raţională „în concordanţă cu interesul naţional a
resurselor naturale", refacerea, ocrotirea mediului şi menţinerea echilibrului
ecologic, crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii.

DREPTURILE GARANTII
a) accesul la informaţia privind mediul, cu respectarea condiţiilor de
confidenţialitate prevăzute de legislaţia în vigoare;
b) dreptul de asociere în organizaţii pentru protecţia mediului;
c) dreptul de a fi consultat în procesul de luare a deciziilor privind dezvoltarea
politicii şi legislaţiei de mediu, emiterea actelor de reglementare în domeniu,
elaborarea planurilor şi programelor;
d) dreptul de a se adresa, direct sau prin intermediul organizaţiilor pentru
protecţia mediului, autorităţilor administrative şi/sau judecătoreşti, după caz, în
probleme de mediu, indiferent dacă s-a produs sau nu un prejudiciu;
e) dreptul la despăgubire pentru prejudiciul suferit.

Autorităţile competente pentru protecţia mediului

Ministerul Mediului şi Pădurilor este organul de specialitate al administraţiei
publice centrale, cu personalitate juridică, aflat în subordinea Guvernului, fiind
organizat şi funcţionând potrivit prevederilor H.G. nr. 48
368/2007.
2. Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului este instituţia de specialitate a
administraţiei publice centrale, aflată în subordinea Ministerului Mediului şi
Pădurilor cu competenţe în implementarea politicilor şi legislaţiei din domeniul
protecţiei mediului.
3. Garda Naţională de Mediu, denumita în continuare GNM, este institutie
publică si functioneaza ca organ de specialitate al administratiei publice
centrale, cu personalitate juridica, finantata integral de la bugetul de stat, în
subordinea autoritatii publice centrale pentru protectia mediului. GNM este un
corp specializat de inspectie si control, iar comisarii sunt functionari publici cu
statut specific care pot lua masuri de sanctionare, de suspendare/sistare a
activitatii ca urmare a poluarii si deteriorarii mediului sau pentru
nerespectarea conditiilor impuse prin actele de reglementare si a masurilor
stabilite în notele de constatare si în rapoartele de inspectie si control.

Administraţia Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării", îşi desfăşoară activitatea

în temeiul prevederilor Legii nr. 82/1993 privind constituirea Rezervaţiei
Biosferei "Delta Dunării", cu modificările şi completările ulterioare. Patrimoniul
natural al Rezervaţiei, domeniul public de interes naţional, este constituit din
suprafeţele terestre şi acvatice din perimetrul Rezervaţiei împreună cu
resursele naturale pe care le generează

5. Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM),este o instituţie publică cu

personalitate juridică, finanţată integral din venituri proprii, în aflată în
coordonarea Ministerului Mediului şi Dezvoltării Durabile. răspunde de
gestionarea Fondului pentru mediu, în conformitate cu prevederile Ordonanţei
de Urgenţă (OUG) nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu aprobată prin
Legea nr. 105/2006

6. Administraţia Naţională "Apele Române" administrează apele din

domeniul public al statului şi infrastructura Sistemului Naţional de Gospodărire
a Apelor formată din lacuri de acumulare, diguri de apărare împotriva
inundaţiilor, canale, derivaţii interbazinale, prize de apă şi alte lucrări specifice,
precum şi infrastructura sistemelor naţionale de veghe hidrologică,
hidrogeologică şi de monitorizare a calităţii resurselor de apă aflate în
patrimoniul său, în scopul cunoaşterii şi a gestionării unitare pe 60
ansamblul ţării, a resurselor de apă de suprafaţă şi subterane.

Notiunea de acte de reglementare

Metoda de reglementare este acel criteriu de formare şi delimitare a ramurilor
de drept pe care statul o alege pentru reglementarea diferitelor categorii de
relaţii sociale şi care fac ca anumite norme juridice, deşi au un obiect comun,
să se separe într-o ramură de drept aparte. Este vorba, deci de modul în care
statul acţionează asupra unor relaţii sociale, cum sunt metoda autoritarismului,
metoda autonomismului, metoda reglementării etc.
În cazul dreptului mediului, acest criteriu auxiliar se concretizează prin
folosirea de către stat a normelor cu caracter imperativ, adică a metodei
autoritarismului, statul impunându-şi atitudinea sa tuturor participanţilor la
aceste raporturi juridice, iar aceştia neputându-se deroga prin voinţa lor de la
regulile astfel stabilite. ACEASTA ÎNSEAMNĂ CĂ STATUL FOLOSEŞTE ÎN ACEST
SCOP NORME JURIDICE IMPERATIVE, DE LA CARE PĂRŢILE NU POT DEROGA
PRIN ACORDUL LOR DE VOINŢĂ

Protecţia atmosferei, schimbările climatice, gestionarea zgomotului

ambiental

Atmosfera, ca eco-factor de mediu, face parte, alături de hidrosfera, geosfera,

din sistemul climatic, aşa cum acesta este definit în Convenţia-62
Cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice, ca fiind „un ansamblu
care înglobează atmosfera, hidrosfera geosfera, precum interacţiunile acestora
"
Din perspectiva ocrotirii juridice a climei se impune, în primul rând, înţelegerea
fenomenului esenţial ce afectează climatul mondial, cunoscut sub denumirea
„efect de seră". Sunt luate in calcul schimbările climatice cauzate de activităţile
omeneşti care alterează compoziţia atmosferei la nivel global care adaugă
variabilităţii naturale a climatului. Relaţia cauzală directă între poluarea
atmosferei şi schimbările climatice, care alterează compoziţia atmosferei la
nivel global, impune, în primul rând, luarea masurilor de ocrotire a păstrării
calităţii aerului atmosferic

Protecţia atmosferei
Pământul este înconjurat de o pătura de aer, numita atmosferă
Un gen relativ nou de poluare a mediului ambiant a apărut odată cu
producerea utilizarea pe scara largă a substanţelor radioactive, ale căror
radiaţii ionizate sunt extrem de periculoase pentru toate formele de viaţa, pe
termen lung.
Astăzi aerul s-a „îmbogăţit" cu peste 3000 de diferite substanţe chimice. Gazele
reziduale provenite de la termocentrale, industrie circulaţie sunt surse
principale de poluare a aerului. In straturile superioare ale atmosferei, acest
„fum acid" (SO NO) se dizolvă datorită umidităţii, formând acizi care cad apoi
pe pământ, sub forma ploii acide
. Faptul ca pădurile se reduc anual este tot o urmare a poluării aerului, ca
dispariţia stratului protector de ozon, iar clima se modifica încet ireversibil.
Acestea nu sunt exagerări ci trista realitate, iar aerul murdar nu are gust, este
invizibil, de cele mai multe ori, confundabil cu „aerul bun".

Lege nr. 655/2001pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.

243/2000 privind protecţia atmosferei are ca scop stabilirea cadrului juridic
privind prevenirea, eliminarea, limitarea deteriorării şi ameliorarea calităţii
atmosferei, în scopul evitării efectelor negative asupra sănătăţii omului şi
mediului, asigurându-se astfel alinierea la normele juridice internaţionale şi la
reglementările comunitare.
Planul naţional de acţiune în domeniul protecţiei atmosferei, reprezintă
principalul rezultat al strategiei naţionale privind protecţia atmosferei,
stabilind un set de măsuri care trebuie întreprinse în vederea atingerii
obiectivelor-cheie ale acesteia.

PROTECŢIA JURIDICA A APELOR ŞI A ECOSISTEMELOR

ACVATICE
Reglementarea legală a apelor Legea apelor nr. 107/1996 modificată şi
completată de Legea nr. 192/19.04.2001;Ordonanţa de urgenţa a Guvernului
nr. 107/05.09.2002; Legea nr. 310/28.06.2004; Legea nr. 112/04.05.2006;
completata de Ordonanta de urgenta nr.12/.2007 pentru modificarea si
completarea unor acte normative care transpun acquis-ul comunitar în
domeniul protectiei mediului Legea nr. 192/19.04.2001
Ordonanţă de urgenţă nr. 195/2005 privind protecţia mediului modificată şi
completatăLege nr. 265/2006 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului
Dispoziţiile juridice cu caracter managerial sunt prevăzute în Legea nr.
310/2004 pentru modificarea şi completarea Legii apelor nr. 107/1996.
Conservarea, protecţia şi îmbunătăţirea mediului acvatic, în condiţiile utilizării
durabile a resurselor de apă, au la bază principiile precauţiei, prevenirii,
evitării daunelor la sursă şi poluatorul plăteşte şi trebuie să ţină seama de
vulnerabilitatea ecosistemelor acvatice situate în Delta Dunării şi în Marea
Neagră, deoarece echilibrul acestora este strâns influenţat de calitatea apelor
interioare care se varsă în acestea.
Potrivit art. 21. obiectivele managmentului de a protecţiei apelor şi mediului
acvatic sunt:
a) prevenirea deteriorării tuturor corpurilor de ape de suprafaţă;
b) protecţia, îmbunătăţirea şi refacerea tuturor corpurilor de apă de suprafaţă
în scopul atingerii stării bune a acestora, până la data de 22 decembrie 2015;
c) protecţia şi îmbunătăţirea tuturor corpurilor de apă artificiale sau puternic
modificate în scopul realizării unui potenţial ecologic bun sau a unei stări
chimice bune a acestora, în conformitate cu prevederile anexei nr. 1 1, până la
data de 22 decembrie 2015;
d) reducerea progresivă a poluării datorate substanţelor prioritare şi încetarea
sau eliminarea treptată a evacuărilor şi a pierderilor de substanţe prioritar
periculoase;
e) prevenirea sau limitarea aportului de poluanţi în apele subterane şi
prevenirea deteriorării stării tuturor corpurilor de ape subterane;
f) protecţia, îmbunătăţirea şi refacerea tuturor corpurilor de ape subterane şi
asigurarea unui echilibru între debitul prelevat şi reîncărcarea apelor
subterane, cu scopul realizării unei stări bune a apelor subterane, în
conformitate cu prevederile anexei nr. 11, până la data de 22 decembrie 2015;
g) inversarea oricărei tendinţe semnificative şi durabile de creştere a
concentraţiei oricărui poluant rezultate din impactul activităţii umane, pentru a
reduce în mod progresiv poluarea apei subteran
POLUAREA ASUPRA SOLULUI. EFECTE.
  Pe sol se aduna in cantitati uriase gunoaie provenite din orase sau din deseuri
industriale  , care ajung uneori sa aiba consecinte directe asupra asezarilor
omenesti .

Poluarea este evidenta in cazul solului . Reziduurile care nu au fost evacuate

in apa si in aer acoperta uscatul , ambianta imediata de viata a oamenilor ,
tocmai in locurile aglomerate unde fiecare metru patrat e intens si multiplu
solicitat , degradeaza terenurile agricole tocmai acolo unde sunt mai fertile .

Solul este supus actiunii poluarilor dina aer si apa , fiind locul de intalnire al
poluantilor 

Surse de poluare a solului si modul de dispersie a poluantilor

          Sursele principale ale poluarii solurilor sunt :

-        aplicarea pe scara larga a ingrasamintelor si pesticidelor in agricultura

-        folosirea sistemelor extinse de irigatii

-        depozitarea deseurilor solide

-        depunerile atmosferice de substante toxice produse ca urmare a

activitatilor umane .

Deteriorarea solurilor se realizeaza prin :

-        axpansiunea agriculturii

-        defrisare si eroziune

-        supraexploatarea solurilor

Protectia faunei :
In domeniul controlului habitatelor naturale, biodiversitatii si ariilor
protejate garda nationala de mediu
· controleaza modul de respectare a legislatiei de mediu privind ariile naturale
protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei, faunei salbatice si
acvaculturii

controleaza lucrarile cu impact asupra zonelor de habitat natural, de conservare

a ecosistemelor, a florei, faunei salbatice si acvaculturii;

exercita controlul privind activitatile de capturare, recoltare, achizitie si

comercializare pe piata interna si externa a plantelor si animalelor din flora si
fauna salbatica

Infractiuni :
(1) Constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un
an sau cu amendă penală de la 30.000 lei (RON) la 60.000 lei (RON)
următoarele fapte, dacă au fost de natură să pună în pericol viaţa ori
sănătatea umană, animală sau vegetala
1. arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor şi vegetaţiei ierboase din ariile
protejate şi de pe terenurile supuse refacerii ecologice;
2. poluarea accidentală datorită nesupravegherii executării lucrărilor noi,
funcţionării instalaţiilor, echipamentelor tehnologice şi de tratare şi neutralizare,
menţionate în prevederile acordului de mediu şi/sau autorizaţiei/autorizaţiei
integrate de mediu

(2) Constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani

sau cu amendă penalăde la 50.000 lei (RON) la 100.000 lei (RON)
următoarele fapte, dacă au fost de natură să pună înpericol viaţa ori
sănătatea umană, animală sau vegetală:

(1) poluarea prin evacuarea, cu ştiinţă, în apă, în atmosferă sau pe

sol a unor deşeuri sau substanţe periculoase;
(2) nerespectarea restricţiilor sau interdicţiilor stabilite pentru
protecţia apei şi a atmosferei, prevăzute de actele normative în
vigoare;
(3) folosirea de momeli periculoase şi de mijloace electrice pentru
omorârea animalelor sălbatice şi a peştilor, în scopul
consumului sau al comercializării;
 (4) producerea de zgomote peste limitele admise, dacă prin aceasta
se pune în pericol grav sănătatea umană;
(5) nerespectarea restricţiilor şi a interdicţiilor la vânat şi pescuit ale
unor specii protejate sau oprite temporar prin lege şi în zonele
cu regim de protecţie integrală, potrivit reglementărilor
specifice;
(6) continuarea activităţii după suspendarea acordului de mediu sau
autorizaţiei/autorizaţiei integrate de mediu;
(7) nesupravegherea şi neasigurarea depozitelor de deşeuri şi
substanţe periculoase, precum şi nerespectarea obligaţiei de
depozitare a îngrăşămintelor chimice şi produselor de protecţie
a plantelor numai ambalate şi în locuri protejate;
(8) prezentarea, în lucrările privind evaluarea de mediu, evaluarea
impactului asupra mediului, a bilanţului de mediu sau a
raportului de amplasament a unor concluzii şi informaţii false;
(9) producerea şi/sau importul în scopul introducerii pe piaţă şi
utilizarea unor substanţe şi preparate periculoase, fără
respectarea prevederilor actelor normative în vigoare şi
introducerea pe teritoriul României a deşeurilor de orice natură
în scopul eliminării acestora;
(10) importul şi exportul unor substanţe şi preparate periculoase
interzise sau restricţionate;
(11) transportul şi tranzitul de substanţe şi preparate periculoase,
cu încălcarea prevederilor legale în vigoare;
(12) omisiunea de a raporta imediat despre orice accident major;
(13) producerea, livrarea şi utilizarea îngrăşămintelor chimice şi a
produselor de protecţie a plantelor neautorizate;
(14) desfăşurarea de către persoanele juridice de activităţi cu
organisme modificate genetic sau produse ale acestora, fără a
solicita şi obţine acordul de import/export şi/sau autorizaţiile
prevăzute de reglementările specifice.

(3) Constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 1 la 5 ani,

următoarele fapte, dacă aufost de natură să pună în pericol viaţa ori
sănătatea umană, animală sau vegetală:
1. nerespectarea interdicţiilor privind utilizarea pe terenuri agricole de
produse de protecţie aplantelor sau îngrăşăminte chimice;
2. provocarea, datorită nesupravegherii surselor de radiaţii ionizante,
a contaminării mediuluişi/sau a expunerii populaţiei la radiaţii
ionizante, omisiunea de a raporta prompt creşterea pestelimitele
 admise a contaminării mediului, aplicarea necorespunzătoare sau
neluarea măsurilor deintervenţie în caz de accident nuclear;
3. descărcarea apelor uzate şi a deşeurilor de pe nave sau platforme
plutitoare direct în apelenaturale sau provocarea, cu ştiinţă, de
poluare prin evacuarea sau scufundarea în apele naturale, directsau
de pe nave ori platforme plutitoare, a unor substanţe sau deşeuri
periculoase.
(4) Constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani,
următoarele fapte:
1. continuarea activităţii după dispunerea încetării acesteia;
2. neluarea măsurilor de eliminare totală a substanţelor şi preparatelor
periculoase care au devenitdeşeuri;
3. refuzul intervenţiei în cazul poluării accidentale a apelor şi a
zonelor de coastă;
4. refuzul controlului, la introducerea şi scoaterea din ţară a
substanţelor şi preparatelor periculoaseprecum şi introducerea în
ţară a culturilor de microorganisme, plante şi animale vii din flora
şi faunasălbatică, fără acordul eliberat de autoritatea publică
centrală pentru protecţia mediului;
5. aplicarea necorespunzătoare sau neluarea măsurilor de intervenţie
în caz de accident nuclear;
6. provocarea, cu ştiinţă, de poluare prin evacuarea sau scufundarea în
apele naturale, direct sau depe nave ori platforme plutitoare, a unor
substanţe sau deşeuri periculoase.
(5) În situaţia în care infracţiunile pedepsite conform alin. (3) şi (4) au pus
în pericol sănătatea sauintegritatea corporală a unui număr mare de
persoane, au avut vreuna dintre urmările prevăzute în art.182 din
Codul penal ori au cauzat o pagubă materială importantă, pedeapsa
este închisoarea de la 3 la10 ani şi interzicerea unor drepturi, iar în
cazul în care s-a produs moartea uneia sau mai multorpersoane ori
pagube importante economiei naţionale, pedeapsa este închisoarea de
la 7 la 20 de ani şiinterzicerea unor drepturi.
(6) Tentativa se pedepseşte.