JURNALUL UNUI MEDIC

Ziua 1

Lunea e cea mai grea zi din saptamana.Totusi, dupa un weekend atat de frumos alaturi de
familia mea, parca lunea asta a trecut mai usor…e incredibil cata influenta pozitiva au asupra
mea. La cabinet, ziua a trecut destul de greu…cum ar putea sa fie altfel cand esti nevoit sa ii spui
unui copilas de 4 ani ca nu mai are voie sa manance dulciuri din cauza iresponsabilitatii
parintilor?!In atatia ani de meserie m-am confruntat de atatea ori cu acest tip de cazuri, incat am
ajuns sa inteleg ce simt copilasii…ei nu sunt capabili sa inteleaga toate procesele ce au loc
inauntrul lor, e foarte greu sa-i explici cat mai pe intelesul lui chestiuni de acest gen.Si de
aceea,de cele mai multe ori ajung sa ne vada pe noi,doctorii ca fiind unii dintre cei mai mari
dusmani ai lor. Hm, ce ironie…cand noi suntem acolo ca sa le facem bine…Totusi Matei,asa se
numeste baietelul de azi, a inteles.Sau cel putin asa a parut.Sunt sigura ca rezultatul analizelor de
azi va fi un semnal de alarma si pentru parintii lui,poate vor regandi stilul de viata.De fapt,nu au
de ales.Din pacate, trebuie sa inchei aici azi,a ajuns si Tudor acasa.Cina ne asteapta!

Ziua 2

INCA NU-MI VINE SA CRED!Nu-mi gasesc cuvintele sa pot descrie ce am trait azi…In
momentul in care au intrat in cabinet, as fi crezut ca sunt familia perfecta. As fi jurat asta. Ei doi,
frumosi, in floarea varstei, iar fetita lor concureaza cu Sara mea pentru locul de “cel mai frumos
copil pe care l-am vazut vreodata”(da,stiu,orice mama isi apara puiul). Pana aici,nimic special.
Dar povestea lor e una cutremuratoare. Bianca, caci asa se numeste fetita, a fost adusa pe lume
de parintii ei doar pentru a-I putea dona organe surorii ei mai mari,care sufera de leucemie si
insuficienta renala.Cu alte cuvinte, a fost programata sa se nasca.Uitandu-ma peste fisa ei
medicala, am observat ca acelei fetite de doar 8 anisori I s-au facut mai multe analize in 8 ani si 9
luni(caci totul incepuse inca de cand mama ei aflase ca e insarcinata), decat am recomandat eu in
10 ani de cariera.Si mai ciudat,dar in acelasi timp de apreciat era devotamentul cu care Bianca
vorbea despre sora ei mai mare.Intelesese, si nu-si judeca parintii pentru nimic.Era convinsa ca
nu ar fi facut nimic ce i-ar fi putut pune viata in pericol.

Totusi,sunt medic,si stiu foarte bine ca un organism supus atator interventii chirurgicale
nu va putea niciodata sa mai functioneze ca unul “neatins”.De altfel, Bianca se afla in cabinetul
meu pentru ca in urma atator internari, transfuzii, perfuzii, se simte foarte slabita.Cel mai
probabil are nevoie de niste vitamine, dar cred ca problema vine totusi din alta parte…eu nu as
putea suporta asa ceva.Ma intreb cum rezista parintii ei?Sa fii mereu pus sa alegi intre cele 2
fiice…ce poveste incredibila.
 Ziua 3

Toata ziua de azi m-am gandit la povestea Biancai.Le-am povestit si lui Tudor,si Sarei…
am vorbit si cu mama, nu le-a venit sa creada.Interesant cum povestea unor necunoscuti te poate
da pur si simplu peste cap.Ma intrebam azi ce-ar face parintii ei,daca Bianca ar avea nevoie de
un tratament care sa-I faca rau,in eventualitatea unei donatii ulterioare, Alexandrei?Ce ar alege
oare? Ce-ar fi mai important pentru ei?Sper totusi sa nu li se intample asa ceva, dar sa realizeze
totusi ca Bianca are foarte multe de suferit de pe urma acestor evenimente…poate acum nu-si da
seama,dar timpul,maturizarea ei,isi vor spune cuvantul.Si atunci,ma intreb…va fi oare dragostea
pentru parinti si sora capabila sa-I justifice o eventuala boala grava?Va putea atunci sa inteleaga
la fel ca acum?Sper sa poata.

De asemenea,m-am intrebat toata ziua cum se simte Alexandra in situatia asta?Ea e mai
mare,are aproape 18 ani.Sunt sigura ca intelege mai bine decat Bianca tot ce se intampla in jurul
ei…cum poate sa accepte asa ceva?Sunt medic,si stiu,si trebuie sa recunosc,chiar daca doare,de
cele mai multe ori…leucemia e letala,de cele mai multe ori.Si atunci ma intreb…merita oare
toata lupta asta? Sanatatea Biancai nu valoreaza oare mai mult decat amanarea mortii
Alexandrei? Probabil ca din exterior e mai usor de privit si analizat,ei stiu cel mai bine.Sper doar
sa nu-si dea seama prea tarziu de efectele situatiei de ambele parti…

In rest,nimic extraordinar astazi.Maine Sara mea pleaca in excursie cu clasa, ce

entuziasmata era in seara asta.Imi amintesc si eu momentele astea, sunt cele mai frumoase.
Merge si baiatul care ii place,mi-a povestit ea,probabil de asta e asa de nerabdatoare.Prima ei
dragoste,ma bucura ca impartaseste cu mine momentele astea...ma intreb oare, Bianca o va
face?...

Ziua 4

Zi lunga si plina de emotii.

Dimineata a plecat Sara,asa ca a trebuit sa ma trezesc mai devreme decat de obicei, sa o

ajut cu bagajul,sa ii pregatesc mancare pentru drum,si apoi sa o duc impreuna cu Tudor la
autocar (e un obicei al ei,mereu cand pleaca undeva, ne vrea pe amandoi acolo sa o
conducem,dragut,nu?).Ne uitam la ea ca doi mosneguti care-si amintesc,urmarindu-si fiica
aproape adolescenta,de tineretile lor.Desi suntem si noi tineri,la doar 35 de ani ai nostri…L-am
vazut si pe Andrei,baiatul pe care il place Sara.A venit sa o salute cand am ajuns,deci cred ca
asta e un semn,la varsta lor.Imi amintesc de mine si Tudor la inceput, ce timizi si nesiguri
eram…nimeni nu s-ar fi gandit ca vom ajunge sa fim impreuna,si mai ales ca vom ramane atata
vreme impreuna.Chiar ca viata e plina de surprize,nici eu n-as fi crezut.Si acum cand il vad
zambindu-mi dupa ce venim amandoi de la munca obositi, simt ca acolo e locul meu, simt ca
acolo e unde trebuie sa fiu. N-as schimba acest sentiment pentru nimic in viata.Trebuie sa-I spun
si lui lucrurile astea.Neaparat.Sa stie.
 Dar gata,prea multa dragoste.

Am primit astazi vizita unei foste paciente.De fapt,fiul ei mi-a fost pacient.A venit sa-mi
multumeasca pentru ce am facut pentru el.Nu mi-a venit sa cred…Nu m-as fi asteptat…Am facut
ce am facut atunci pentru ca asta imi e meseria,pentru ca am jurat sa o fac,pentru ca iubesc copiii
si nu stiu…trebuia sa o fac.Dar gestul ei m-a atins sincer.Vazandu-I bucuria din ochi cand imi
spunea ca baiatul ei e acum la studii in afara Romaniei,ca e un baiat foarte cuminte si dedicat
pasiunii lui(canta la pian),n-am putut decat sa ma simt si mai magulita.Pentru momente de astea,
merita din plin sa fiu medic.In momentele astea,simt ca traiesc.

Am tot amanat subiectul asta…dar pe tine nu te pot minti,draga jurnal.An primit tot astazi
analizele Biancai,si asa cum am banuit,are o usoara anemie.Nimic grav, cu vitaminele pe care I
le-am prescris va fi bine foarte repede.Dar nu pot sa nu ma intreb cat va mai rezista asa…Cand
am vazut-o azi intrand pe usa, m-am emotionat din nou(prea multe emotii azi).Pare asa firava si
sensibila la exterior,dar e o fire foarte puternica, daca este capabila sa reziste tuturor acestor
greutati cu atata determinare si seninatate.Si-a acceptat diagnosticul cu o maturitate mult peste
cei 8 ani ai sai, si mi-a promis ca-si va lua pastilutele regulat.O dulceata de copil.Sper sa-I fie
bine, si ei,si familiei ei.Si orice ar fi, sa nu inceteze sa se iubeasca.Asta cred ca e cel mai
important,sa fie uniti,sa fie impreuna…greutatile vor trece la un moment dat.

Dupa o zi atat de profunda,pot spune cu certitudine ca iubirea,in toate formele ei, e cel
mai important lucru de pe pamant.Si pentru confirmare,ma suna Saraaaa!

Ziua 5

Trebuia sa ma astept ca dupa o zi atat de reusita ieri,azi trebuia sa se intample ceva urat.

Azi a venit o doamna cu cei 4 copii ai ei,la un control.De fapt la mai multe,erau 4. Toti
aveau aceeasi boala,aceleasi simptome, pe care mama lor le-a pus pe seama unei boli a copilariei.
Dar nu era asa.Copiii aveau scabie, si probabil urma sa ia si ea impreuna cu sotul. Am incercat
sa-I explic ce ar trebui sa faca,i-am si recomandat un alt doctor specializat pentru asa ceva.Dar
nu,doamna s-a enervat, a inceput sa ma insulte, spunandu-mi ca o jignesc, doar pentru ca ea este
de alta etnie!(nici nu observasem asta inainte sa-mi spuna,rassismul nu a fost niciodata “my
thing”).Nu-mi venea sa cred ce aud…adica,era in cabinetul meu,eu ii vorbeam frumos,iar ea mi-
a adresat cele mai urate cuvinte pe care le-am auzit in viata mea.Crede-ma,urat tare.Asa ca mi-
am amintit ca nu am de ce sa ii suport injuriile,si am invitat-o afara,sa astepte pana termin eu de
discutat cu copiii ei,care nu aveau nici o vina pentru incultura mamei lor.Bineinteles ca nu s-a dat
batuta cu una cu doua,dar intr-un final, a parasit camera,lasandu-ma sa-mi fac datoria.Doamne,ce
oameni!Cateodata,chiar simt ca traiesc in Romania.

Trecand peste asta,Sarei ii merge extraordinar la munte,cel putin asa se lauda ea.Nu prea
ii place mancarea, probabil va mai slabi 2-3 kilograme pana vine inapoi, e cam mofturoasa cand
vine vorba de asta.Si se mai zice ca dragostea trece prin stomac?
 Apropo de asta!Tudor si cina ma asteapta,profitam si noi de faptul ca suntem singurei. A
gatit el azi, de abia astept sa vad ce.Miroase bine!

Ziua 6&Ziua 7

Weekendul mereu trece foarte repede…si acum la varsta asta,tot astept finalul de
saptamana.

Sambata a trecut linistit, am fost la masa la parintii mei, mereu ne simtim bine acolo. Am
vorbit mult,am mancat mult,asa, ca de Sf. Mihail si Gavril,ziua lui tata.

Azi s-a intors si Sara,Doamne cate ne-a povestit!Nu prea s-au schimbat tinerii,tot ca “pe
vremea noastra” au ramas.Aceleasi povesti cu exces de bautura si tigari ca si atunci…Se pare ca
si baiatul ala o place,asa cum banuiam.

Cam asta a fost povestea acestei saptamani,inca una scursa parca prea repede…