JURNAL DE CARANTINĂ, NOIEMBRIE 2025

Al șaselea an de carantină. Cred că suntem în aprilie, a șasea primăvară de când cu Pandemia și

Armata eroică, adusă tocmai din Afganistan. Noroc cu generalul ăla, de oploșește Pandemia
Sucevei. Ne-a învățat să facem nevoile pe geam, de la orice etaj. Că ei, în Afganistan, făceau de
pe munții cei mai înalți. Perfect. Nu-i mare lucru. Am cam pierdut însă socoteala timpului, de
când s-au interzis calendarele..  Bine că le-au interzis. Socoata timpului, calendarul, amintirile
dau stări neplăcute, aduceri aminte, ce distrug sistemul imunitar. Atât așteaptă virusul.

Sigur nu e marți. L-am întrebat pe vecinul de la etajul doi,cel cu balcon colț-stânga: Ce zi e? A

zis că e marți. Mă urăște însă. Dacă zice că e marți, sigur nu e marți!

Aa spus  televizorul că virusul suferă mutații, atacă oamenii cu temperament, apoi se mută din
nou. Norocul lui! Noi, nici cu declarație pe propria răspundere, nu ne putem muta, decât pe
lumea celaltă. Temperamentalii, câți au mai rămas, sunt monitorizați, rași în cap și duși în
centrele democrate de carantină. Bine că nu sufăr de temperament. Cu așa deviere fascisto-
legionară aș fi dat de mult ortul popii! Sper să salte toți temperamentalii, cât mai rapid cu putință,
până nu infectează poporul terorizat. Merge greu însă. Când i-a venit rândul la putere, acum doi
ani, PSD-ul a vândut toate izoletele, milioanele de botnițe, combinezoanele plătite de liberali cu
tot aurul din Banca lui Irăsescu, bătut acolo, în cuie, ca Gică Petrescu, în muzica populară, mai
ceva ca momiile din piramida liberală, a lui Tutankhamon. Ar mai fi vândut pesediști și altele,
dar n-au mai avut ce. Unde trec  liberalii nu crește nici iarba. Ca la Hiroșima!

De un ceas și mai bine, vajnicii milițienii bat în fața blocului pe vecinul de la demi-sol. I-am zis
să scrie, în Declarația de plimbat și reciclat gunoiul, ce tip de resturi și deșeuri manipulează, câte
chiștoace de țigări, capace de sticle de bere, peturi de testi-cola… A zis că nu contează. Uite că
contează. Așa îi trebuie, dacă nu-și ia responsabilitățile în serios. De unde să știe bieții milițieni
dacă se îndrepta spre tomberonul menajer, spre cel de reciclabile, ori spre cel cu bacterii,microbi
și viruși, pentru fabricarea de vaccinuri tuberculoase și antipandemice?

A zis televizorul că perioada de carantină se va termina foarte curând. Asta înseamnă maxim doi
sau trei ani. Sunt atât de fericit! Mă duc pe balcon, să cânt Imnul nostru preferat e un imn despre-
am uitat!

*
Voiam să cânt doar prima strofă da vecinul a scos telefonul să mă filmeze, așa că l-am cântat cap
coadă, sperând că o să-l pună pe net, să-mi vadă și marțienii atitudinea civică sănătoasă. La
sfârșit, mi-a arătat că nu mă filmase. Se prefăcuse că mă filmează, ca să-mi dea emoții. Nu-i rău
nici așa. Măcar le-am inspirat patriotism milițienilor, le-am dat avânt, să-l bată mai cu spor și pe
vecinul de la patru. Să-l calce în picioare, să-l vaccineze, că d-aia le plătim cizmele. Mă bucur că
ajut corectarea atitudinilor periculoase din punct de vedere patriotic. Cu oameni ca vecinul, ce
iau în batjocură declarațiile pe propria răspundere, vine Cristos și ne găsește tot în carantină.

Într-un balcon de la C6, fațada vestică, se întâmplă ceva foarte distractiv. Nu am nicio fereastră
în direcția aia, dar P2 și P4 au. Îi văd cum se uită și-o țin de vreo oră în bășcălie. Râd de-ți dau
lacrimile. Mă uit la ei. Râd și eu. Din fericire, nu îmi pot imagina ce pot să vadă, de râd în așa
hal. Anul trecut s-a descoperit că imaginația suspectă favorizează infecția Covid-19. Mă bucur că
nu sufăr de așa periculoasă deviere de personalitate.

M-am aplecat peste balcon, să văd ce se întâmplă la C6, și am căzut de la etajul trei. Din fericire,
am amortizat căderea în solidul copac artificial din fața blocului, cel cu Antena G5, printre
frunze. Apoi, baftă căcălău, căzui peste vecinul de la șapte, ce zace de trei zile într-o baltă de
urină și excremente variate. Înțelegând că a fost doar un banal accident de bloc, milițienii de
serviciu m-au bătut foarte moderat. Am doar o mână ruptă. Trei coaste mi-au perforat plămânul
drept, dar asta nu e grav. Rămăsesem singurul din bloc, cu coastele întregi. Mi-era rușine de
vecini. Mă voi trata acasă, de unu singur. Mi-e dragă viața. Cum să merg la spital? Te intubează
și s-a zis cu tine. Nimeni nu se întoarce viu, de acolo.

Deși cu mână ruptă, înainte de culcare am aplaudat salahorii primăriei, care livrează mâncare la
ușă, ne dau câte un pet de butan, pentru aragaz, o oră de internet, un pahar cu apă, la două zile,
tot ce trebuie cetățeanului model, ca să nu iasă din casă. Bineînțeles, am aplaudat și doctorii,
polițiștii și p-ăia doi, cu geaca roasă. Ei sunt eroii țării, câtă a mai rămas. Pentru sistemul
imunitar e foarte important să menții o atitudine pozitivă.

Jurnal de carantină, noiembrie 2025 (II)

Va fi o zi proastă. La 343 l-am auzit pe vecinul de la etajul doi, tușind, prin perete. N-am mai
dormit toată noaptea. S-a înecat cu posmagul, pe care mi l-a suflat de sub nas, la pubela de
reciclabile. N-a avut apă. D-aia a tușit. Doamne-ajută. Să nu-l taie iar tușitul, că o încurcăm tot
blocul.

A venit coletul! În sfârșit! Nu-mi amintesc când l-am comandat. Din motive de moral s-a interzis
măsurarea timpului. Țin minte că era vară. Acum e primăvară. S-au mișcat repejor. Nu chiar
repede, dar oricum, repejor. Am interacționat cu poștașul conform ordonanței militare  Cov-216-
B. A sunat la ușă, s-a dat 5 metri în spate, a așteptat să deschid. L-am salutat, m-am dat 5 metri în
spate, el a avansat, a lăsat coletul și s-a retras 5 metri. Am avansat eu, am luat coletul, am lăsat
banii și m-am retras. Apoi a avansat el, a luat banii, a lăsat chitanța și s-a retras. A venit rândul
meu să avansez, am semnat chitanța și m-am retras. Apoi a avansat el, a luat chitanța, m-a salutat
și s-a retras. Amândoi ne-am scos botnițele, mănușile și le-am ars unul în fața celuilalt. Mama lor
de viruși. Dacă nu-i ardem noi, atunci cine? Ăia cu geacă? A mers ca scrisoarea la poștă.

Am primit noua botniță! Un Ultrabarrier XC10 018, cea mai performantă Botniță de Protecție
Anti-Covid din Coreea reunită a anului 2023! Conține 5 kilograme aliaj titan de
inalta puritate, îmbrăcat în cauciuc hipoalergenic, 12 circuite sanitare, integrate OMS, 4
turbine montate mandibular, ce filtrează aerul la 360 de grade. Dacă simți cumva mirosul
sau gustul, butonul de alarmă îți golește plămânii și mațele în doi timpi. Fără mișcări. De doi ani,
cu botnița pe figură, nimeni nu simte nimic. Nu tu miros, nu tu gust. Pipăit nici atât, că distanța
socială e de patru metri. Când apari cu bijuteria asta de botniță tehnologică, și câinii dau bir cu
fugiții. Obosește însă și forțează mușchii gâtului. Trebuie să fii atent când întorci capul, ori te
oprești din mers. Din inerție, se poate roti de-ți sfarmă vertebrele cervicale. Astea sunt mofturi
copilărești, dacă luăm în considerare gradul de protecție garantat pentru două milenii.

2244. Vecinul de dedesubt a tușit iar. Dacă îl raportez, Giaca neagră va spori nivelul de carantină.
N-o să mai avem voie să ieșim din bloc decât pentru dus gunoiul, iar BIG-PHARMA va ridica
nivelul de clor din apă de la 0,01% la 0,05%. Iar iritații, ochi roșii, diaree… Dacă nu-l raportez, îl
raportează altcineva și dup-aia mă trezesc cu polițiștii la ușă, să declar pe proprie răspundere de
ce zădărnicesc mersul glorioasei pandemii, pentru care guvernul liberal a făcut atâtea sacrificii.
La prima tuse, aș avea scuza că dorm profund. La a doua nu mai ține. Orice recidivă este
interzisă. Vecinul de la opt a luat cinci ani, că s-a picurat de două ori la rând pe aceeași fereastră,
favorizând zădărnicirea uscării bălților din fața blocului. Să zic că dormeam, și nu l-am auzit? La
2244? Ar fi ca și cum m-aș denunța singur. Nimeni n-are voie să închidă ochii înainte de 2330,
când se deblochează electronica ce coboară patul, din tavan, și olița de noapte.

Am sunat la Ministerul Denunțurilor. L-am reclamat pe vecin, pentru accesul de tuse. E mai
prudent să te dai cetățean onorabl. Noroc cu masca din Coreea. Aș putea primii aprobarea să dau
o fugă după cumpărături. Până nu închid ăștia blocul. Cum, necum, trebuie să cumpăr 5 litri de
lapte de oaie. Afară de noi, oițele Biserici, or mai fi în viață oi adevărate? Am descoperit că
atunci când se ridică nivelul de clor din apă, de încep să zboare miasmele pestilențiale printre
blocuri, poți scăpa temporar de mâncărime și ochi roșii, dacă îți dai cu lapte în ochi și pe
epidermă. Dacă am noroc, iau și un unguent mentolat. Iritațiile de piele sunt inevitabile.

La magazinul de proximitate, unde sunt arondat, m-am întâlnit cu tipul de la P2, Etajul 4.
Niciodată nu am mai fost mai invidios ca atunci când mi-a apărut în fața ochilor cu Botnița cea
mai Ultrabarrier Extreme Pro, cea mai performantă sculă de protecție facială a anului 2024. Are
pile la Ministerul Livrărilor. Altfel n-o primea așa repede. Norocosul! Modelul ăsta de botniță
acoperă gâtul în întregime, protejând și tiroida. Totuși, la cea mai mică neatenție auzi cum
troznește gâtul, vertebrele cervicale crapă la fiecare mișcare. Dacă și-ar pune un turcafes pe cap,
i-ar veni ca scufițele jidovești, din fosta piață a Amzei. Încolo, se bălăngăne ca Werner, zâmbește
ca un bidon turtit, îi pocnesc fălcile la fiecare silabă, da n-are nicio grijă. Nu i se ghicește nici un
colț de obraz, pe sub botniță. Unii nu și l-au pierdut de tot. Cine a avut obraz, cu adevărat, nu se
știie cum, da l-a păstrat curat. Ăsta mă privește de sus. Namila are superioritate. Pe bună
dreptate. E un învingător. El și Manivela. Da și imprudent. Tocmai a căzut pe spate. În sfârșit, îl
saltă ăia, cu izoleta roșie. Slavă Domnului!

M-am trezit cu milițienii la ușă. Vești bune. Vecinul nu-i bolnav. A semnat un contract de
colaborare cu miliția. Ne-a testat vigilența antipandemică. Tușise intenționat, să vadă dacă
suntem cetățeni responsabili, dacă îl denunțăm. Sunt mândru de blocul meu. În afară de vecinul
de la apartamentul 16, despre care știm toți că e surd, tot blocul a raportat accesul de tuse. Mă
bucur că locuiesc între cetățeni exemplari, în cel mai bloc din Drumul Taberii. Toți am primit
insigna de merit, iar cota de ieșiri din celula domiciliară a crescut de la patru la cinci pe anotimp.
Dacă toată lumea ar fi la fel de responsabilă ca noi, sunt sigur că am scăpa de pandemie în
maxim doi sau trei ani. Am cumpărat lapte degeaba.
Sursă WhatsApp marțian.

Autor necunoscut.