LECȚIA-IMPOZITE INDIRECTE

Impozitele indirecte sunt aşezate asupra vanzărilor de mărfuri şi prestărilor de

servicii, ceea ce conferă acestora caracterul de impozit pe cheltuieli sau de impozit pe
consum. Această ultimă formulare decurge din faptul că suportatorul impozitelor indirecte
este consumatorul final.

Toţi ceilalţi agenţi economici, inclusiv investitorii, care folosesc un bun sau serviciu
includ cheltuielile de achiziţie a acestora în costul produsului/serviciului pe care ei îl fabrică
şi îl oferă spre vânzare pe piaţă. Ei transferă impozitul indirect (inclus în preţul de achiziţie)
asupra preţului de vânzare a propriului produs/serviciu, astfel încat nu mai suportă acest
impozit.

Impozitele indirecte, fiind incluse în preţul de achiziţie a unui bun/serviciu, nu pot fi

aşezate, în general, ţinând seama de situaţia personală a contribuabilului de facto, adică a
cumpărătorului/consumatorului. Dacă raportăm acest lucru la veniturile consumatorilor,
extrem de variate, rezultă că impozitele indirecte au caracter regresiv şi răspund în mică
măsură cerinţelor principiilor de echitate fiscală.

Deoarece acestea au o pondere mare în cheltuielile de consum ale categoriilor sociale

cu venit mic, se reduce implicit şi prelevarea de venit pe care statul o practică prin impunerea
consumului.

În Romania, de exemplu, această taxă s-a introdus la 1 iulie 1993 cu o cotă de 15%,
modificată de la 1 ianuarie 1998 pe trei nivele: 0% (pentru exporturile efectuate de agenţii
economici cu sediu in Romania), 11% (cota redusă, pentru carne, peşte şi produse din peşte,
paine, făină, medicamente de uz uman şi veterinar, uniforme şcolare pentru copiii din
invaţămantul pregimnazial şi alte cateva) şi 22% (cota normală). Incepand cu anul 2000 se
practică o cotă unică de 19%. Pentru comparaţie menţionăm că Uniunea Europeană
recomandă ţărilor membre o cotă redusă intre 4 şi 9% şi o cotă standard (normală) de 14-
20%.

Impozitele indirecte au in principal trei forme: taxele de consum, taxele vamale şi

taxele generale. In afara acestora, in unele ţări, există şi monopoluri fiscale, adică o
concentrare totală sau parţială in mana statului a activităţilor de producţie şi comerţ (cu
ridicata şi/sau cu amănuntul) referitoare la anumite produse, cum sunt: tutunul, sarea,
alcoolul, cărţile de joc ş.a.

Taxele de consum
Taxele de consum sunt impozite indirecte al căror subiect este producătorul şi/sau
comerciantul, al căror obiect este produsul/serviciul ce se consumă sau încasările realizate
prin vânzările lor, iar suportatorul este consumatorul final. În raport cu obiectul lor, taxele de
consum sunt de două categorii:

a) taxe de consum pe produs, numite şi accize, aşezate, de regulă, asupra

bunurilor/serviciilor cu cel mai mare consum şi pentru care inerţia de consum este mare,
adică bunuri/servicii a căror cerere este, în general, inelastică în raport cu preţul, iar uneori
chiar şi cu venitul.

Aşezarea lor poate fi făcută în sumă fixă pe unitatea de produs/serviciu sau în cotă
procentuală asupra preţului de vânzare a acestora. Introducerea lor are şi raţiuni fiscale, dar,
adesea, şi de altă natură, fiind motivate şi de intenţia realizării unor obiective valutare,
sociale, de sănătate ş.a. De exemplu, accizele mari asupra ţigărilor străine sunt aşezate şi
pentru a descuraja importul (diminuarea plăţilor externe în valută), dar şi pentru a descuraja
fumatul, obicei periculos asupra sănătăţii.

b) taxele generale pe vanzări, aşezate pe cifra de afaceri. După veriga la care se încasează,
ele pot fi:

 cumulativă sau multifazică, atunci când se practică la fiecare vânzător, neţinând

seama că a mai fost plătită în amonte pe circuitul economic;
 unică sau monofazică, atunci când se practică la una din cele două verigi majore ale
circuitului economic: la producător (numită taxă de producţie) sau la comerciant
(numită impozit pe circulaţie).

După baza de calcul, ele pot fi:

 pe cifra de afaceri brută , atunci când cota de taxare se aplică pe valoarea vânzărilor,
indiferent de faptul că aceasta include şi taxe plătite de alţi agenţi economici în
amonte pe circuitul economic;
 pe cifra de afaceri netă , atunci când cota de taxare se aplică valorii adăugate, adică
diferenţei între preţul de vânzare a unui produs/serviciu şi suma preţurilor de achiziţie
a produselor/serviciilor ce intră, prin procesul de fabricaţie, în structura celui vândut.

Această taxă se numeşte taxa pe valoarea adăugată şi este practicată în prezent în

peste 70 de ţări (inclusiv in Romania).

Taxele vamale
Taxele vamale sunt impozite indirecte, al căror subiect este agentul economic ce
efectuează operaţiuni de comerţ exterior, al căror obiect este valoarea în vamă a respectivei
operaţiuni şi al căror suportator este, în principal, consumatorul final. Consumatorul final este
doar parţial suportator numai în cazul unor pieţe puternic competitive şi pe care cererea este
relativ bine satisfăcută.
 Pe astfel de pieţe, vânzătorul nu are posibilitate să introducă în preţ întreaga taxă
vamală deoarece preţul produselor oferite de el ar putea fi prea mare faţă de cel al altor
ofertanţi, astfel încat produsele sale nu s-ar mai vinde. De asemenea, raportul preţ/calitate
pentru produsele sale ar putea fi neconvenabil pentru consumatori, astfel încat s-ar ajunge la
acelaşi rezultat al imposibilităţii de a-şi vinde produsele.

Această incidenţă a taxelor vamale asupra consumatorului din ţara importatoare (ţara
de destinaţie a produselor) este vizibilă şi directă. Există însă şi o incidenţă asupra
contribuabililor din ţara exportatoare (ţara de origine a produselor). În măsura în care, pentru
raţiuni de politică economică, exportul este subvenţionat, incidenţa se produce deoarece
subvenţia este bugetară, adică suportată din veniturile colectate de statul „exportator” de la
proprii săi contribuabili.

Astfel, taxa vamală impusă de statul „importator” este suportată doar parţial de
consumatorii (contribuabilii) săi, parţial de exportator (în cazul unor subvenţii sub nivelul
taxelor vamale suportate de produsele sale în ţara de destinaţie) şi parţial de contribuabilii
ţării de origine a produselor exportate. Adesea, raţiunile de politică economică amintite mai
sus îşi găsesc motivaţia în încurajarea exportatorilor autohtoni.

Aceasta are efecte în menţinerea sau extinderea unor activităţi economice şi, prin
consecinţă, asupra menţinerii sau creării de noi locuri de muncă, dar şi asupra veniturilor
bugetare ale ţării exportatoare prin creşterea bazei de impozitare.

În funcţie de obiectul lor, taxele vamale pot fi de export, de tranzit de mărfuri, de

import.

Taxele vamale de export sunt aşezate asupra valorii exporturilor şi sunt puţin
frecvente deoarece frânează exportul, ceea ce are efecte negative asupra balanţei comerciale.
Motivaţia introducerii lor este, în general, de două feluri:

 economică: taxarea materiei prime cu scopul de a încuraja prelucrarea ei în ţară, cu

efecte pozitive în ce priveşte numărul locurilor de muncă şi eventuala creştere a
încasărilor valutare pe seama exporturilor de produse finite rezultate din prelucrare;
 fiscală: taxarea unor produse exportabile cu caracter de monopol sau quasimonopol
natural, care au mare putere competitivă pe alte pieţe, de regulă materii prime sau
puţin prelucrate.

Taxele vamale de tranzit sunt aşezate asupra volumului mărfurilor tranzitate între
doi parteneri externi pe teritoriul unui stat terţ. Sunt taxe relativ frecvente, mai ales în
legătură cu marile artere de transport rutier sau feroviar, cu transportul pe conducte al
hidrocarburilor lichide sau gazoase şi cu transportul energiei pe magistrale electrice
internaţionale.
 Taxele vamale de import sunt aşezate asupra importului exprimat valoric sau fizic şi
sunt generalizate în toate ţările. Perceperea lor se face in sarcina importatorului şi în
momentul depunerii de către acesta în vamă a documentelor doveditoare ale apartenenţei
respectivei partide de import.

Aceste taxe au rolul de egalizare a preţului mărfii importate (de regulă mai mic) cu
preţul mărfii indigene de acelaşi tip (de regulă mai mare). Se obţine astfel protejarea
producătorilor interni faţă de cei externi mai competitivi, ca şi a resurselor valutare ale ţării
importatoare, dar şi limitarea posibilităţilor de alegere ale consumatorilor interni.

Nivelul taxelor vamale de import este determinat, în principal, de doi factori:

 raportul cerere/ofertă pe piaţa importatoare,

 politica economică promovată de ţara importatoare.

Aşezarea taxelor vamale de import se face în trei modalităţi:

 ad-valorem, adică în cotă procentuală asupra valorii importului;

 taxe vamale specifice, adică în cotă fixă pe unitatea fizică de marfă importată;
 taxe vamale compuse, adică taxarea în doi paşi: întai o taxă ad-valorem, apoi o taxă
specifică.

Mulţimea taxelor vamale pe fiecare produs sau grupă de produse in parte, inclusiv
specificaţiile de excepţie, alcătuiesc tariful vamal al unei ţări.

Taxele generale
Taxele generale reprezintă plăţi efectuate de beneficiarii unor servicii solicitate
administraţiilor publice. Aceste taxe au unele trăsături ale impozitelor (obligatorii, cu titlul
nerambursabil, stabillite prin lege sau ca efect al legii), dar au caracteristica de a da dreptul la
contraprestaţie directă şi indirectă. După natura lor taxele pot fi:

 taxe judecătoreşti , plătite instanţelor judecătoreşti pentru acţiunile de judecată

introduse de orice persoană fizică sau juridică;
 taxe de notariat, plătite notariatelor pentru serviciile solicitate lor (legalizări,
autentificări etc.);
 taxe consulare, plătite consulatelor pentru serviciile specifice lor (vize, certificate de
origine ş.a.);
 taxe de administraţie, plătite primăriilor, prefecturilor, altor instituţii pentru
autorizaţii, permise, legitimaţii etc.;
 taxe de timbru, plătite prin aplicarea de timbre fiscale pe acte/documente autorizate,
înregistrate, certificate, transpuse, eliberate etc. de unele instituţii publice;
  taxe de înregistrare , plătite autorităţilor publice pentru servicii de vanzări de
imobile, fuzionarea sau dizolvarea unor firme, inregistrarea unor firme, cumpărări de
titluri prin bursă ş.a.

Cu excepţia celor de timbru, taxele se plătesc în numerar şi pot fi aşezate ad-valorem (cotă
procentuală din valoarea faptelor ce fac obiectul serviciului public solicitat, fapte ce pot fi
evaluate în bani) sau în sume fixe.

BIBLIOGRAFIE:
 Valentin Capotă, Mirela Nicoleta Dinescu, Finanțe și fiscalitate-Manual pentru clasele
a XI-a și a XII- a, editura Akademos Art, 2001
 Finațe- Suport de curs, anul II, profil Științe Economice