Dozimetria. Doza absorbită, doza biologică (echivalentă) și doza efectivă.

Unități de măsură pentru radiații.

Dozimetria este știința care se ocupă cu măsurarea dozelor și estimarea cantitativă

a gradului de iradiere sub acțiunea radiațiilor ionizante. Iradierea organismului poate
fi atât externă datorită radiațiilor cosmice și elementelor radioactive din mediul
inconjurător, cât și internă datorită substanțelor radioactive inhalate sau ingerate,
precum și celor administrate în scop diagnostic sau terapeutic. Tipurile de doze
calculate și unitățile de măsură ale acestora pot varia în funcție de natura radiațiilor,
precum și de efectele fizice sau biologice produse (tabelul 1):

Tabel 1. Unități de măsură a radiației și doze calculate

Activitatea sursei Doza absorbită Doza biologică Doza efectivă
radioactive (D) (echivalentă) (H) (E)
Unități inter-
Becquerel (Bq) Gray (Gy) Sievert (Sv) Sievert (Sv)
naționale (UI)
Unități vechi / Curie (Ci) rad rem rem
alternative
10
1 Ci = 3,7 x 10 Bq 1 Gy = 100 rad 1 Sv = 100 rem 1 Sv = 100 rem
conversie

 Activitatea unei surse radioactive reprezintă numărul mediu de dezintegrari

radioactive produse într-o unitate de timp. Noțiunea nu se referă la razele X
produse în tubul radiogen, ci doar la substanțele radioactive ce emit radiații în
mod spontan. În sistemul internaţional, unitatea de măsură este Becquerel-ul (Bq)
în cinstea fizicianului francez Antoine Henri Becquerel, laureat al premiului
Nobel pentru descoperirea radioactivității spontane. Un Becquerel reprezintă
activitatea unui radionuclid ce poroduce în mod spontan o dezintegrare pe
secundă. Unele țări continuă însă să utilizeze și vechea unitate de măsură, numită
Curie (Ci), un Curie fiind egal cu activitatea unui gram de radiu (226Ra). Orice
sursă radioactivă este caracterizată și prin timpul de înjumătățire fizică (T1/2),
ce reprezintă timpul în care numărul de nuclee radioactive din sursă, și respectiv
radioactivitatea sursei, scade la jumatate. Timpul de înjumătățire fizică reprezintă
o caracteristică constantă a oricărui radionuclid.
 Doza de expunere reflectă capacitatea radiațiilor ionizante de a ioniza aerul și
este bazată pe faptul că ionizarea aerului poate fi măsurată direct. Unitatea de
măsură a dozei de expunere este Roentgenul (R), care este cea mai veche unitate
de masură pentru doza de iradiere. Rata expunerii sau debitul expunerii
reprezintă raportul între expunere și unitatea de timp în care aceasta este produsă
și este exprimată frecvent în R/oră sau R/sec. Principalul avantaj este că doza de
expunere poate fi ușor măsurată direct cu ajutorul unui contor de radiații, iar
principalul dezavantaj îl reprezintă faptul că această doză exprimă doar ionizarea
aerului.

1
 Doza absorbită (D) reflectă energia absorbită într-o unitate de masă supusă
iradierii și este exprimată în Gray (Gy), 1 Gray reprezentând 1 Joule de energie a
radiației ce a fost absorbită de 1 kg de materie (1Gy = 1J/kg). Gray–ul a fost
adoptat ca unitatea internațională de măsură a dozei absorbite în cinstea
fizicianului britanic Louis Harold Gray. Unele țări continuă însă să utilizeze și
vechea unitate de măsură, numită rad, egală cu 0,01 Gy (1Gy = 100rad).
 Doza biologică (H) (nimută și echivalentul de doză sau doza echivalentă)
reprezintă doza absorbită într-un țesut ajustată la tipul radiației. De exemplu,
aceleași doze de radiație absorbite în urma administrării unui emițător de raze
gama și a unui emițător de particule alfa vor avea efecte biologice absolut diferite:
radiațiile gama vor avea o distribuție mult mai omogenă în întreaga masă tisulară,
în timp ce particulele alfa vor ceda întreaga energie celulelor adiacente cauzănd
moartea acestora. Procesul de transmitere a energiei absorbite de-a lungul
traiectoriei particulei sau undei de radiație mai este numit transfer liniar de
energie. Transferul liniar de energie este diferit pentru diverse tipuri de radiație,
fiind maxim pentru particulele alfa, care au penetrabilitate redusă și sunt absorbite
aproape în totalitate. Doza biologică reprezintă produsul dintre doza absorbită și
factorul de pondere (numit și factor de absorbție sau factor de calitate) pentru tipul
radiației (WR), care este egal cu 1 pentru radiațiile X și gama, între 5 și 10 pentru
diverse tipuri de neutroni și 20 pentru particulele alfa (tabelul 2):
Doza biologică (H) = Doza absorbită (D) x Factor de pondere pentru tipul
radiației (WR)
Astfel, pentru radiațiile X și gama utilizate în imagistica medicală, doza biologică
(sau echivalentă) este practic egală cu doza absorbită, factorul de pondere fiind
egal cu 1. Doza biologică (echivalentă) este exprimată în Sievert (Sv), 1 Sievert
reprezentând doza echivalentă cu 1 Gray pentru țesutul iradiat cu radiații ce au
factorul de pondere egal cu 1. De exemplu, 1 Gy de radiație X corespunde dozei
biologice (echivalente) de 1 Sv, însă 1 Gy de radiație alfa corespunde dozei
biologice de 20 Sv. Iradierea cu 1 Sv de radiație X, radiație gama sau particule
alfa produc același efect biologic. Sievert–ul a fost adoptat ca unitatea
internațională de măsură a dozei biologice în cinstea fizicianului suedez Rolf
Maximilian Sievert. Unele țări continuă însă să utilizeze și vechea unitate de
măsură, numită rem (roentgen equivalent man), egală cu 0,01 Sv (1Sv = 100rem)
(tabel 1).

Tabel 2. Doza biologică (echivalentă) și factorul de pondere pentru diverse tipuri de

radiație
Tipul Doza absorbită Factor de pondere Doza biologică
radiației (D) (WR) (echivalentă) (H)
Raze X 1 Sv 1 1 Sv
Raze gama 1 Sv 1 1 Sv
Particule beta 1 Sv 1 1 Sv
Neutroni termici 1 Sv 5 5 Sv
Neutroni rapizi 1 Sv 10 10 Sv
Particule alfa 1 Sv 20 20 Sv

2
  Doza efectivă (E) reprezintă doza biologică ajustată la radiosensibilitatea
țesutului sau organului iradiat. Este cunoscut faptul că probabilitatea efectului
biologic datorat unei anumite doze de radiație variază de la un organ sau ţesut la
altul. De exemplu, o doză biologică de 1 Sv va avea efecte diferite dacă a fost
recepționată preponderant de extremități sau de gonade. Doza efectivă are scopul
de a reflecta aceste diferențe și este calculată prin multiplicarea dozei biologice
(echivalente) a fiecărui organ iradiat cu un factor de ponderare tisulară (WT) în
funcție de radiosensibilitatea acestuia (tabelul 3).
Doza efectivă (E) = Doza biologică (H) x Factor de pondere tisulară (WT)
Astfel, doza efectivă indică doza radiației absorbite de un țesut după ce a fost
ajustată atăt la tipul radiației, cât și la radiosenzitivitatea țesutului, reflectând cel
mai precis riscul de expunere la radiații. De aceea doza efectivă mai este definită
ca ”suma ponderată a dozelor echivalente absorbite de toate țesuturile și organele
organismului din expunere internă și externă”, și este frecvent utilizată în
stabilirea a diverse normative sau indicatori cu referire la radiația ionizantă și
radioprotecție. De exemplu, doza efectivă pe care populația o primește anual
datorită fonului natural de radiație variază în medie între 2 - 3 mSv în diverse
regiuni ale globului, iar doza efectivă pentru persoanele expuse profesional la
radiație, inclusiv în departamentele de imagistică medicală, este de maximum 20
mSv anual. Unitatea internațională de măsură a dozei efective este Sievertul (Sv),
similar dozei biologice. Unele țări continuă însă să utilizeze și vechea unitate de
măsură, numită rem (1Sv = 100rem). Necesită reținut și faptul că numai doza
absorbită este masurată, iar doza biologică și doza efectivă sunt calculate. De
aceea în cazul expunerii relativ uniforme a întregulșui corp la raze X sau gama
(precum expunerea la un fon radioactiv screscut), doza absorbită (E), doza
biologică sau echivalentă (H) și doza efectivă (E) sunt egale.

Tabel 3. Factorul de pondere tisular (WT) utilizat pentru calculul dozei efective (E) în
diverse țesuturi și organe conform datelor Comisiei Internaţionale de Protecţie
Radiologică (ICRP) publicate în 2007
Țesutul sau organul WT Suma
Măduva roșie (1), Colon (2), Plămâni (3), Stomac (4), Sâni (5), 0,12 0,72
Organe rămase* (6)
Gonade (1) 0,08 0,08
Vezica urinară (1), Esofag (2), Ficat (3), Glanda tiroidă (4) 0,04 0,16
Suprafața osoasă (1), Creier (2), Glande salivare (3), Tegumente (4) 0,01 0,04
Total 1
* Ornanele rămase includ glandele suprarenale, regiunea extratoracică, vezica biliară,
inima, rinichii, nodulii limfatici, mușchii, mucoasa orală, pancreasul, prostata sau uterul
cu regiunea cervicală, intestinul subțire, splina, timusul. Pentru iradierea sumară a acestor
organe luate împreună este acordat in factor de pondere tisular = 0,12.