Universitatea “Ovidius” din Constanţa

Facultatea de Medicină, specializarea Medicină

Disciplina Anatomie

Anatomia morfofuncţională si clinică a cavităţii

orale

Student: Gafiţa C. Teodora

 Regiunea orală
Regiunea orală include cavitatea bucală, dinții, gingiile, limba, palatul și regiunea
amigdalelor palatine.
Cavitatea bucală
Cavitatea bucală reprezintă prima parte a aparatului digestiv, fiind situată în etajul
inferior al feţei, inferior de cavitatea nazală. Ea este împărţită de gingie şi arcurile dentare în
două porţiuni:
1.Vestibulul bucal (oral) situat între arcadele dentare şi respectiv buze şi obraji. El
are formă de potcoavă, fiind o cavitate virtuală care devine reală in momentul relaxării m.
buccinator. Superior şi inferior, între buze şi gingia corespunzătoare arcadelor dentare se
formează funduri de sac. Vestibulul comunică cu cavitatea bucală propriu-zisă prin spaţiile
interdentare (numite treme) şi retromolare. Buzele prezintă pe faţa mucoasă (posterioară) o
plică mucoasă sagitală care se întinde între gingie şi mucoasa labială şi care formează frâul
buzei superioare, respectiv inferioare. Între incisivii centrali există uneori un spaţiu mai larg
numit diastema („strungăreaţa”) şi la nivelul căruia gingia este mai proeminentă, formând
papila incisivă.
2. Cavitatea bucală (orală) propriu-zisă situată între arcadele dentare şi isthmus
faucium prin intermediul căruia comunică posterior cu bucofaringele. Cavitatea bucală
prezintă următorii pereţi:
 peretele anterior este format de buze, care delimitează o fantă transversală numită
orificiul bucal (rima orală).
Cele două buze se unesc lateral la nivelul comisurii bucale (labiale) – unde se formează
unghiurile gurii – la nivelul căreia se găseşte nodulul comisural determinat de încrucişarea
fibrelor musculare.
Fiecare buză prezintă trei porţiuni: cutanată, intermediară (roşul buzelor) cu dimensiuni
diferite și mucoasă.
Buza superioară se întinde superior până la nivelul şanţului nazolabial şi prezintă pe linia
mediană un şanţ vertical – filtrum – care se termină la nivelul părţii intermediare, pe
marginea libera, printr-un tubercul. De la nivelul acestuia până la septul nazal se găseşte
rafeul buzei superioare determinat de fuziunea mugurilor nazali mediali. Buza inferioară este
delimitată inferior de şanţul mentolabial.
 peretele lateral este reprezentat de obraz. Acesta are următoarele limite: - anterior:
linia ce prelungeşte inferior şanţul nazolabial şi şanţul mentonolabial - posterior:
marginile anterioare ale ramurii mandibulei şi m. maseter - inferior: marginea
inferioară a mandibulei - superior: regiunile zigomatică şi infraorbitală

Stratigrafia obrazului este urmatoarea: - tegument - m. buccinator - tunica mucoasă

În grosimea obrazului, între mm. maseter, pterigoidian medial şi buccinator se găseşte corpul
adipos al obrazului ( bula lui Bichat), mai dezvoltat la copii şi persoane obeze. El se poate
micşora, până la dispariţie în stări de inaniţie prelungită şi caşexie.

1
  peretele superior (tavanul) este reprezentat de bolta palatină, formată de palatul dur şi
palatul moale (vălul palatin). Pe linia mediană a palatului dur se formează rafeul
palatin, care se întinde anterior până la nivelul papilei incisive. La nivelul mucoasei
palatului dur, în partea anterioară, se găsesc o serie de plici perpendiculare pe direcţia
rafeului palatin – plicile palatine transverse.
 peretele inferior (planşeul) este format dintr-o serie de muşchi care se întind între
hioid şi mandibulă: - m. milohioidian - mm. geniohioidieni - pântecele anterior al m.
digastric La nivelul acestui perete se găsesc limba şi glanda sublinguală.

La nivelul cavităţii bucale se deschid ductele glandelor salivare mari:

 canalul excretor al glandei sublinguale se deschide împreună cu ductul
submandibular sau separat de acesta, la nivelul carunculei sublinguale. Aceasta este
reprezentată de o proeminenţă a mucoasei sublinguale situată lateral de frâul limbii
 ductul glandei submandibulare se deschide la vârful carunculei sublinguale
 ductul parotidian (Stenon) se deschide în vestibulul bucal, în dreptul molarului doi
superior

Anexele cavitatii bucale

1.Limba
Limba este un organ muscular cu rol în masticaţie, deglutitie în elaborarea senzaţiei
gustative şi în limbajul articulat.
Configuraţie externă:
Limba prezintă trei părţi şi două feţe.
Părţile limbii sunt în număr de trei:
 corpul limbii care reprezintă partea orizontală şi mobilă
 vârful limbii – continuă corpul în partea anterioară Părţile laterală ale corpului şi
vârfului reprezintă marginile laterale ale limbii.
 rădăcina limbii care este partea verticală, situată superior de hioid şi laringe

Feţele limbii sunt:

 faţa dorsală – este de fapt faţa superioară a limbii
 faţa inferioară care pe lina mediană prezintă frâul lingual, de o parte şi de alta a căruia
se găsesc două plici – plicile fimbriate. Lateral de frâu se găsesc carunculele
sublinguale la nivelul cărora se deschid ductele glandelor submandibulare.

2
Structura limbii:
Limba este formată dintr-un schelet fibros şi o parte musculară. Scheletul fibros este
format de două elemente:
 septul limbii, situat în plan medio-sagital, cu margini neregulate
 aponevroza limbii, situată între muşchi şi mucoasa linguală.

Muşchii limbii pot fi împărţiţi în două categorii:

 mm. intrinseci, care se inseră la nivelul ei cu ambele capete
 mm. extrinseci, cu origine pe oasele apropiate
Muşchii intrinseci, pot fi împărţiţi după direcţia fibrelor:
 M. longitudinal superior, este situat superficial, sub mucoasa linguală. El se întinde
între vârful şi rădăcina limbii
 M. longitudinal inferior, este pereche şi se găseşte între mm. genioglos şi stiloglos în
partea anterioară şi între mm. hioglos şi genioglos în partea posterioară
 M. transvers al limbii se găseşte între aponevroza linguală şi septul limbii.
 M. vertical al limbii situat între mucoasa feţei inferioare şi superioare. Muşchii
extrinseci:
 M. genioglos are fibrele orientate în mai multe direcţii. Partea sa anterioară se inseră
în partea superioară a spinei mentoniere, iar de aici direcţia fibrelor este următoarea:
- fibrele anterioare ajung la vârful limbii - fibrele posterioare ajung la aponevroza
linguală
 M. hioglos are originea pe corpul şi coarnele mari ale hioidului, iar de aici se
îndreaptă în următoarele direcţii: - lateral până la nivelul mucoasei - superior şi
anterior spre faţa dorsală
 M. condroglos are originea pe coarnele mici ale hioidului. El are acelaşi traiect cu m.
hioglos şi se termină la nivelul m. longitudinal superior.
 M. stiloglos are originea pe procesul stiloid şi pe ligamentul silohioidian şi se
împarte în două fascicule: - lateral cu direcţie spre marginile laterale ale limbii şi care
se uneşte cu fasciculul contralateral la vârful limbii - medial care se împarte în două –
o parte cu direcţie sagitala şi una cu direcţie transversală

Mucoasa linguală
Mucoasa este mai bine dezvoltată pe faţa dorsală. La nivelul mucoasei, pe faţa
dorsală a limbii, în partea posterioară, se găseşte şanţul terminal care delimitează corpul de
rădăcină. La vârful acestuia se găseşte o depresiune – gaura oarbă (foramen caecum) care
reprezintă locul de invaginare al canalului tireoglos.
La nivelul feţei dorsale se găseşte şanţul median, care împarte această faţă în două
jumătăţi – dreaptă şi stângă
. Mucoasa linguală prezintă mai multe tipuri de papile gustative:

3
  valate: sunt 7-12 formaţiuni rotunde, situate sub forma literei V, deschis anterior
 foliate: cu aspectul unor lame verticale, care se găsesc în partea posterioară a
marginilor laterale linguale
 fungiforme: cu extremitatea superioară dilatată şi care sunt localizate la nivelul
vârfului limbii
 filiforme: lipsite de muguri gustativi şi care se găsesc anterior de V-ul lingual
 conice: sunt o varietate de papile filiforme, mai lungi şi mai voluminoase comparativ
cu precedentele.

Inervaţie: Sensibilitatea tactilă, termică şi dureroasă este asigurată de n. lingual (2/3

anterioare), n. glosofaringian (regiunea V-ului lingual şi parţial a rădăcinii) şi n. vag (restul)
Sensibilitatea gustativă este asigurată de n. coarda timpanului prin intermediul n. lingual (2/3
anterioare), n. glosofaringian (partea posterioară) şi n. vag (restul) Inervaţia motorie este
realizată de n. hipoglos

Vascularizaţie: Surse arteriale sunt reprezentate de : - a. linguală - a. palatină - a.

faringiană ascendentă - r. hioidiană a a. tiroidiene superioare Drenaj venos: - v. linguală care
se varsă în trunchiul tirolinguofacial

Drenaj limfatic: Limfa este drenată spre următoarele grupuri ganglionare: - gg.
submentali - gg. linguali - gg. jugulodigastrici - gg. cervicali profunzi - gg.
juguloomohioidieni

1. DINȚII(Dentes)

Dinții aparțin aparatului dento-maxilar, fiind organe dure, de culoare albicioasă,

implantați în alveolele dentare de la nivelul proceselor alveolare ale maxilei și mandibulei.
Dinții, împreună cu fanerele, provin din epiblastul stomodeal și din mezenchimul subiacent.
Adițional rolului principal de triturare a alimentelor, dinții au rol fonetic, în
consoanelor dentale, precum și rol antropologic, participând la definirea fizionomiei.
Unitatea funcțională constituită din dinte și aparatul propriu de susținere poartă
numele de odonton.
Dentația umană este heterodontă, fiindconstituită din dinți de formă șifuncții
diferite:incisivi(i / I), canini(c / C),premolari(P)și molari(m / M).
Dinții permanenți (Dentes permanentes), în număr de 32, sunt dispuși câte 16 pe
fiecare arcadă dentară, potrivit formulei dentației permanente sau
18.17.16.15.14.13.12.11. 21.22.23.24.25.26.27.28.

4
 48.47.46.45.44.43.42.41. 31.32.33.34.35.36.37.38.
Dinții temporari (Dentes decidui), care reprezintă prima dentație, sunt în număr de 20,
dispuși în mod egal pe arcadele dentare superioară și inferioară, potrivit formulei dentației
temporare sau
55.54.53.52.51. 61.62.63.64.65.
85.84.83.82.81. 71.72.73.74.75.
Dinții umani permanenți prezintă:
 Caractere generale, comune tuturor dinților;
 Caractere diferențiale, comune unui anumit grup dentar;
 Caractere individuale, specifice unui anumit dinte.

CARACTERE MORFOLOGICE COMUNE

Fiecare dinteeste constituit din: coroană, col și rădăcină.

Coroana (Corona dentis):
- este porțiunea dintelui, de culoare albă și formă aproximativ cuboidală, vizibilă la nivelul
cavității bucale;
- se descrie coroana anatomică,ce reprezintăporțiunea dintelui acoperită desmalț și coroana
clinică, porțiunea extraalveolară a dintelui;
Coroanele dinților au volumul maxim spre fața ocluzală și diminuează progresiv spre colet
ceea ce duce la apariția între fețele aproximale a unor spații triunghiulare, cu vârful spre
fețele ocluzale și baza la nivelul marginii alveolare.
Colul / Coletul (Cervix dentis):
- este porțiunea intermediară, fiind situat între coroana și rădăcina dentara;
- linia coletului este sinuoasă, fiind orientată cu concavitatea spre apical pe fețele aproximale
și spre ocluzal pe fețele vestibulare și linguale;
- se descrie coletul anatomic care reprezintă nivelul de joncțiune a smalțului cu cimentul și
coletul clinic, porțiunea situatăsupraiacent marginii alveolare,acoperită de gingie.

Rădăcina (Radix dentis):

- este porțiunea, de formă conică, prin care dintele se implantează în alveola dentară;
- poate fi unică (monoradiculară) pentru dinții frontali sau multiplă (pluriradiculară) pentru
dinții laterali;

5
- la vârf prezintă apexul rădăcinii (Apex radicis dentis), străbătut de un orificiu (Foramen
apicis radicis dentis), nivel la care dintele este abordat de vase și nervi;
- se descrie rădăcina anatomică ce reprezintă porțiunea dintelui acoperită de ciment și
rădăcina clinică ce reprezintă porțiunea intraalveolară a dintelui.

CARACTERE MORFOLOGICE DIFERENȚIALE

În funcție de localizare și elementele morfologice comune – caractere de grup, dinții
sunt divizați în următoarele grupuri: incisivi, canini, premolari și molari.
Incisivii (Dentes incisivi)
Sunt dinți frontali, în număr de opt, dispuși în mod egal pe ambele arcade dentare; La
nivelul fiecărei hemiarcade se disting: incisivul central (medial) și incisivul lateral. Rolul lor
constă în tăierea și divizarea alimentelor
Caninii (Dentes canini)
Sunt dinții frontali cei mai lungi, fiind cunoscuți și sub denumirea de unicuspizi.Sunt
situați distal de incisivi, fiind în număr de 4, dispuși câte unul pe fiecare hemiarcadă, la
nivelul curburii maxime. Rolul lor constă în perforarea alimentelor.
Premolarii (Dentes premolares)
Sunt dinți laterali mai voluminoși comparativ cu dinții frontali, denumiți și bicuspizi,
fiind rezultați din fuziuneaa două conuri primitive. Sunt în număr de 8, dispuși câte 2pe
fiecare hemiarcadă, distal de incisivi, fiind numerotați mezio-distal. Rolul lor constă în
triturarea alimentelor.
Molarii (Dentes molares)
Sunt dinții cei mai voluminoși, denumiți și multicuspizi, fiind situați distal de
premolari. Molarii superiori sunt constituiți prin fuziunea a trei conuri primitive, în timp ce
molarii inferiori, prin unirea a patru conuri primitive. Sunt în număr de 12, localizați câte 3 pe
fiecare hemiarcadă, fiind numerotați mezio-distal. Molarul 3 se numește și măseaua de minte
(Dens sapientiae, Molaris tertius). Rolul molarilor constă în triturarea și măcinarea fină a
alimentelor.

CARACTERE MORFOLOGICE INDIVIDUALE

În cadrul grupului dentar, fiecare dinte prezintă elemente morfologice individuale –
caractere individuale.

STRUCTURA DINȚILOR
În constituția dinților se disting:

6
 1. Dentina, componenta dură, protejată la exteriorul coroanei de smalț iar la nivelul
rădăcinii, de ciment;
2. Pulpa dintelui, componenta moale, localizată în cavitatea dintelui, excavată în
interiorul dentinei.

PARODONȚIUL (Parodontium)
Dinții sunt fixați în mod elastic pearcadele dentare, prin intermediul unor fibre
conjunctive, care fiind implantate în ciment, se ancorează de peretele alveolar. Forma
alveolelor,adaptată perfect formei rădăcinilor, contribuie la menținerea poziției dinților.
Articulația dintre dinte și alveola dentară este o sinartroză și se numește gomfoză
(Gomphosis).
Parodonțiu reprezintă aparatul de susținere al dintelui fiind constituit din:
 Parodonțiul dur, reprezentat de osul alveolar și ciment, acesta din urmă aparținând din
punct de vedere morfologic dintelui;
 Parodonțiul moale, reprezentat de periodont și gingie.
PROCESELE ALVEOLARE
Procesele alveolare ale maxilei și mandibulei sunt constituite din două lame de os
compact, unite print-un strat de substanță osoasă spongioasă:
 Lama alveolară externă formează versantul extern, convex, al procesului alveolar, la
nivelul căreia se evidențiază reliefurile alveolelor dentare, numite eminențe alveolare
(Juga alveolaria);
 Lama alveolară internă formează versantul intern, concav, al acestui proces.
Cele două lame sunt acoperite de gingie. Marginea liberă a proceselor alveolare prezintă
16 cavități numite alveole dentare (Alveoli dentales), alăturarea acestora constituind arcada
alveolară(Arcus alveolaris). Alveolele dentare sunt separate prin septuri interalveolare (Septa
interalveolaria)

PERIODONTUL (Periodontium /Desmodontium)

Reprezintă ligamentul alveolodentar care ocupă spațiul periodontal (0,1-0,3 mm), situat
între alveola și rădăcina dentare, având următoarele funcții:
 dintele în alveola dentară, reprezentând principalul element de fixare (funcția statico-
dinamică);
 geneza cimentului și a osului alveolar;
 receptor senzitiv.
Fibrele de colagen ce intră în alcătuirea ligamentului alveolodentar, prin structura și
traiectul lor, asigură funcția statico-dinamica a periodontului:
 se ancorează în ciment, respectiv în osul alveolar;

7
  în repaus, au un traiect ondulat dar sub acțiunea forțelor mecanice care solicită dintele
se destind, de unde și aparenta elasticitate a ligamentului alveolodentar.
În spațiile areolare delimitate de fasciculele de fibre colagene se găsesc vase sangvine,
limfatice și nervi.

3. GINGIILE (Gingivae)

 sunt anexa cavității bucale care acoperă fețele vestibulară, respective bucală ale
procesele alveolare ale maxilei și mandibulei;
 au o culoare roșiatică, cauzată de vascularizația bogată de la acest nivel;
 reprezintă porțiunea modificată a mucoasei: mucoasa vestibulară, pornește de la
nivelul șanțului gingivo-labial, acoperă marginea liberă a procesului alveolar și se
continuă cu mucoasa bucală lanivelul șanțului
 gingivo-bucal;
 la nivelul porțiunii intermediare, ce corespunde arcadei dentare, este perforată de
erupțiile dentare, cu formarea inelelor gingivale;
 la nivelul inelelor gingivale, aderă la colul dinților, mucoasa gingivală continuându-se
cu periodontul;
 în spatiul interdentar este mai groasă și ascensionată, constituind papila interdentară
sau gingivală (Papilla interdentalis / gingivalis);
 în partea posterioară a arcadelor dentare, mucoasa alveolară este elevată și constituie
”papila retromolară”.

VASCULARIZAȚIA ȘI INERVAȚIA DINȚILOR

Arterele
Sunt reprezentate de ramuri dentare (Rr. dentales)ce pătrund în canalul radicular și se
capilarizează la nivelul pulpei dentare, la care se adaugă ramuri peridentare (Rr.
peridentales), ce vascularizează paradonțiul.
Venele
Au originea în capilarele pulpei dentare și sunt colectate:
 la nivelul arcadei superioare de: plexul pterigoidian (Plexus pterygoideus) și vena
facială (V. facialis);
 la nivelul arcadei inferioare de: vena alveolară inferioară (V.alveolaris inferior) și
plexul pterigoidian (Plexus pterygoideus).

Limfaticele
Vasele limfatice de calibru mic părăsesc pulpa dintelui prin orificiul apexului rădăcinii,
stabilind conexiuni cu vasele limfatice ale periodontului, osului alveolar și gingiei:

8
 Nervii
Dinții arcadei superioare sunt inervați de nervii alveolari superiori (Nn. alveolares
superiores), ramuri colaterale ale nervului maxilar(V2):
Dinții arcadei inferioare sunt inervați de nervul mandibular (V3) prin intermediul
nervului alveolar inferior (N.alveolaris inferior), cea mai voluminoasă dintre ramurile sale
terminale. Are originea la nivelul fosei infratemporale, traiectul său prezentând mai multe
porțiuni:
 Porțiunea interpterigoidiană, nervul fiind situat între muşchii pterigoidieni medial şi
lateral;
Porțiunea pterigomandibulară, nervul fiind situat între mușchiul pterigoidian medial și
fața medială a ramurii mandibulei;
 Porțiunea mandibulară, nervul fiind plasat în canalul mandibulei, de la nivelul găurii
mandibulei, străjuită anterior de lingulă, până la nivelul găurii mentale.
 Porțiunea terminală, reprezentată de nervul mental (N. mentalis), ce emite ramuri
mentale, labiale și gingivale.

9
 Anatomia clinica a regiunii orale
Cheiloschizis
Cheiloschizis ( buza de iepure) este o malformație congenitala ( de obicei a buzei
superioare) care apare la 1 din 1000 de nașteri; 60-80% din sugarii afectați sunt băieți.
Despicăturile buzei variază de la o mica incizura în zona tranzițională a buzei și marginea
vermilionului, până la o scizura care traversează țoață buza și se prelungește la nivelul
nasului. În cazurile severe, despicătură se extinde profund și se continua cu o despicătură a
palatului (palatoschizis). Cheiloschizisul poate fi unilateral sau bilateral.

Cianoza buzelor
Buzele, ca și degetele, au o circulație arteriala abundenta, situate relative suprficial.
Din acest motiv, expunerea la frig poate determina pierderea unei cantități disproporționate
de căldură prin aceste artere. La nivelul ambelor buze exista anastomose arteriovenoase cu
inervație simpatica, capabile să redirectioneze o canitate considerabila de sânge înapoi la
nivel central, reducând pierderile de căldură și provocând cianoza buzelor și a degetelor.
Cianoza, o colorație albăstrui închis sau vineție a buzelor și mucoaselor, este rezultatul
oxigenării insuficiente a sângelui capilar și este semnul multor afecțiuni. Colorația albăstruie
obișnuită a buzelor cauzata de expunerea la frig nu este semn de boala; este rezultatul
fluxului redus de sânge din capilarele alimentate de arterele labiale superioara și inferioara și
al extracției crescute de oxygen. Simpla încălzire reface colorația normala a buzelor.

Frâu labial amplu

Un frâu labial superior excesiv de lung poate provoca la copii apariția unui spatiu
intre incisivii centrali. Rezecția frâului și a țesutului conjunctiv subiacent (frenectomie) dintre
incisive permite apropierea dinților, dar trebuie asociata cu purtarea unui aparat ortodontic
(aparat dentar). Un frâu labial inferior mare la adulți poate tractiona gingia labiala,
contribuind la retragerea gingiei, situație anormala care expune rădăcinile dinților.

Gingivita
Igiena orala necorespunzătoare determina apariția depozitelor alimentare și a
bacteriilor la nivelul dinților și crevaselor gingivale, urmata de inflamația gingiei (gingivita).
Gingia devine eritematoasa și se tumefiază. Daca nu este tratata, boala invadează alte
structure de susținere, inclusive osul alveolar, și astfel apare parodontita (inflamația și
distructia osului și a peridontiului). Abcesele dentoalveolare (colectii purulente rezultate prin
necroza tesutului inflamat) pot drena in cavitatea orala si la nivelul buzelor.

10
 Cariile dentare, pulpita și abcesele dentare
Acizii si/sau enizmele produse de bacteriile orale pot distruge (degrada) țesuturile
dentare dure. ÎN urma acestui process se formează cariile dentare (cavitățile). Cariile dentare
neglijate invadează în cele din urma cavitatea pulpara. Invazia unei carii profunde la nivelul
pulpei determina infecția și iritația țesuturilor pulpare (pulpita). Deoarece cavitatea puplara
este un spatiu rigid, țesuturile tumefiate provoacă durere considerabila (durere dentara). În
absenta tratamentului, presiunea exercitata de țesuturile inflamate distruge vasele mici din
canalul radicular, iar materialul infectat poate trece prin canalul și orificiul apical în țesuturile
periodontale. Se dezvolta un proces infecțios care diseminează prin canalul radicular la osul
alveolar și produce un abces (boala periapicala). Daca nu este tratat, se poate pierde dintele,
iar abcesul poate persista, Tratamentul consta în îndepărtarea țesutului distrus și refacerea
anatomiei normale a dintelui cu materiale dentare protetice (numite usual plombe). Puroiul
dintr-un abces al unui molar maxilar se poate extinde la cavitatea nazala sau sinusul maxilar.
Rădăcinile molarilor maxilari se învecinează cu planșeul acestui sinus. Din acest
motiv, infecția cavitații pulpare poate provoca sinuzita, ori sinuzita poate stimula terminațiile
nervoase ce ajung la nivelul dintelui, imitând o durere dentara. Rădăcinile dinților
mandibulari sunt în vecinătatea canalului mandibular, iar formarea unui abces poate
comprima nervul provocând durere iradiata de la dinții situați anterior.

Dinții supranumerari
Dinții supranumerari sunt dinți suplimentari fata de numărul normal. Aceștia pot fi
unici sau multipli, unilaterali sau bilaterali, erupți sau neerupti, situați pe arcada mandibulara
și/sau maxilara. Pot apărea în dentiția deciduala sau permanenta, dar mai frecvent fac parte
din dinții permanenți. Prezenta unui singur dinte supranumerar (accessor) se înregistrează de
regula la nivelul regiunii anterioare a maxilarului. Cel mai frecvent dinte supranumerar este
un meziodens, adică un dinte malformat, cu forma conica, present intre incisivii centrali
maxilari.
Un dinte supranumerar apare în plus fata de numărul normal, dar are forma,
dimensiunea sau amplasarea asemănătoare cu ale dinților normali. Un dinte accessor nu este
asemănător cu un dinte normal din punct de vedere al formei sau poziției.
Mai mulți dinți supranumerari sunt rari la persoane care nu au alte boli sau sindroame
associate, cum ar fi cheiloscizis sau palatoschizis, sau displazie craniana. Dinții
supranumerari produc probleme de eruptive și de aliniere a dentiției normale și din acest
motiv de obicei sunt extrași chirurgical.

Extracția dinților
Uneori structura unui dinte nu poate fi refăcută din cauza distrugerii extinse. Singura
alternativa este extracția dentara. Un dinte își poate pierde vascularizația în urma unui
traumatism dentar ce distruge vasele de sânge care intra și ies prin orificiul apical. Salvarea
dintelui nu este întotdeauna posibila. De asemenea, sunt extrași și dinții supranumerari.
Nervul lingual se afla în relație de strânsă vecinătate cu fața medială a celui de-al treilea

11
molar; de aceea, extracția acestui dinte impune prudenta sporita pentru a nu leza nervul.
Leziunea nervului lingual determina tulburări de sensibilitate de pe partea ipsilaterala a
limbii.
Absenta eruptiei celui de-al treilea molar este o problema dentara frecventa; acesti
dinti erup ultimii, de obicei la sfrasitul adolescentei sau la inceputul decadei a treia de viata.
Deseori, nu exista sufficient spatiu pentru eruptia acestor molari, iar dintii raman incarcerate
(impactati, incluziune dentara) sub al doilea molar sau sprijinindu-se de acesta. Daca cel de-al
treilea molar impactat devine dureros, trebuie extras. In timpul extractiei, chirurgul este atent
sa nu lezeze nervii alveolari.

Implanturile dentare
Dupa extractia unui dinte, sau dupa fractura unui dinte in regiunea colului, se poate
amplasa o coloana protetica pe un pivot (con metallic) introdus intr-o cavitate metalica
implantata chirurgical in osul alveolar. Inainte de efectuarea implantului poate fi necesara o
procedura de completare a osului alveolar cu os din gamba sau de la cadavru. Uneori trebuie
sa treaca o perioada de asteptare de cateva luni pentru a permite cresterea osului in jurul
cavitatii metalice implantate, inainte de montarea pivotului si a coroanei protetice.

Blocul nervului nazopalatin

Anestzia nervilor nazopalatini se realizeaza prin injectarea unui anestezic in fosa
incisive din palatal moale. Acul este introdus imediat posterior de papilla incisiva. Ambii
nervi sunt anesteziati prin aceeasi injectie, la locul lor de iesire din fosa incisive. Injectia
produce anestezia urmatoarelor structuri: mucoasa palatina, gingia linguala si osul alveolar al
celor sase dinti maxilari anteriori, precum si palatal dur.

Blocul nervului palatin mare

Anestezia nervului palatin mare se realizeaza prin injectarea anestezicului in gaura palatina
mare. Nervul iese intre al doilea si al treilea molar. Acest bloc nervos produce anestezia
intregii mucosae palatine si gingiei linguale posterior de caninul maxilar, precum si a
tesutului osos subiacent al palatului. Trebuie evitate ramurile arterelor palatine mari.
Anestezicul trebuie injectat lent pentru a nu provoca desprinderea mucoasei de pe palatal dur.

Palatoschizis
Palatoschizis, insotit sau nu de cheiloschizis, apare la 1 din 2500 de nasteri si este mai
frecvent la fete decat la baieti (Moore si Persaud, 2008). Despicatura poate afecta numai
uvula, conferindu-I una aspect de coada de peste, sau se poate extinde la nivelul palatului
moale si dur. In cazurile severe associate cu cheiloschizis, palatoschizisul se extinde prin
procesele aveolare ale maxilarului si buze, bilateral. Explicatia embriologica a

12
palatoschizisului este defectul de fuziune a maselor mezenchimale ale proceselor palatine
laterale intre ele, cu septul nazal si/sau cu marginea posterioara a procesului palatin median.
Paralizia nervului genioglos
Paralizia nervului genioglos se asociaza cu caderea posterioara a limbii, cee ace
blocheaza calea respiratorie si provoaca risc de sufocare. Anestezia generala determina
relaxarea totala a muschilor genioglossi; de aceea, la un pacient anesteziat se introduce un
dispozotiv in caile respiratorii care sa impiedice alunecarea posterioara a limbii.

13
Bibliografie

1. http://www.umft.ro/data_files/documente-atasate-
sectiuni/4524/anatomie_20vi_20cap_20si_20gat.pdf
2. Anatomie Cap si gat, lucrari practice, sef lucrari dr. CRISTEA Bogdan, sef lucrari dr.
DIACONESCU Bogdan, assist. Univ dr. STROICA Laura, sub redactia conf. dr
LUPU George, editura universitara “Carol Davila”, Bucuresti 2010
3. Anatomie clinica. Fundamente si aplicatii – Keith L. MOORE, Arthur F. DALLEY.
Anne M.R. AGUR, editura Callisto, 2012

14