Universitatea

Facultatea

Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar

Caracteristicile cunoașterii senzoriale

Legile sensibilității - valorificarea acestora în activitatea didactică

Coordonator: Propunător:
 Caracteristicile cunoașterii senzoriale

Legile sensibilității - valorificarea acestora în activitatea didactică

Omul trăiește într-un mediu informațional. El este generator , dar și receptor de informații,
astfel că are nevoie de o serie de instrumente care să îl ajute să prelucreze și să–i permită să ope-
reze cu informațiile.
Necesitatea de adaptare a organismului în fața unor solicitări externe din ce în ce mai
complexe, au dus la apariția unor forme de prelucrare și captare a informațiilor, dar totodată și la
structurarea unor modalități de răspuns în fața stimulilor externi. Forma sub care se reacționează
este iritabilitatea simplă, proprietatea biologică generală care permite ființelor vii de a
recepționa influențele externe și de a răspunde selectiv la ele printr-o modificare internă (Mielu,
Z. (2016). Psihologia mecanismelor cognitive. Polirom.). Iritabilitatea simplă reprezintă acea
proprietate a organismului de a răspunde prin anumite procese interne la stimulii veniți din
exterior. Ea reprezintă , totodată, și o formă de interacțiune între organism și mediu , fiind
esențială pentru asigurarea vieții. Într-un mediu relativ simplu, aceasta satisfăcea cerințele vieții,
însă atunci când condițiile de mediu încep să se complice, automat organismul este ,, forțat’’ să
elaboreze forme noi de reacție la mediul înconjurător. Această evoluție duce la apariția unei noi
capacități care este sensibilitatea.
Proprietatea organismului de a recepționa factorii indiferenți, de a stabili un raport cu
sens între ei și cei necondiționați, poartă numele de sensibilitate (Mielu, Z. (2016). Psihologia
mecanismelor cognitive. Polirom.). Dacă iritabilitatea simplă reprezintă o proprietate biologică,
sensibilitatea este o proprietate psihică. Dacă la nivelul iritabilității simple reacția este
generalizată, la nivelul sensibilității aceasta este diferențiată, deoarece se realizează prin
intermediul organelor de simț care sunt specializate pentru a recepționa energiile externe.
Așadar, sensibilitatea reprezintă o formă evoluată a adaptării, o componentă care mijlocește
mișcarea și acțiunea. Ea este rezultatul unui produs al materiei vii, dar și o condiție, un
mecanism absolut necesar de interacțiune la nivelul de adaptare optim a procesului vital și de
asigurare a dezvoltării biopsihice a individului (Popescu Neveanu, P. (1970). şi Golu M:
Sensibilitatea; Ed. ŞtiinŃifică Bucureşti, 112-137.).
Sensibilitatea reprezintă premisa biofiziologică a capacităţii de a avea senzaţii.( Golu,
M. (2000). Fundamentele psihologiei. Editura Fundatiei" Romania de Maine".). Dacă sensibilitatea la
animale s-a dezvoltat și funcționează doar în raport cu influențele mediului natural , sensibilitatea
omului s-a dezvoltat și se diferențiază în raport cu influențele mediului social- cultural.
Dezvoltarea funcțiilor senzoriale se desfășoară în cadrul activităților de învățare , profesionale.
Astfel că mecanismele de prelucrare-integrare a informațiilor extrase se amplifică, cât și
caracterul activ al senzației.
În concluzie, la nivelul omului, sensibilitatea este mult diferențiată și înalt
specializată. Dinamica și funcționarea sensibilității se subordonează acțiunii a trei categorii de
legi: A. psihofizice; B. psihofiziologice; C. socioculturale (Golu, M. (2000). Fundamentele psihologiei.
Editura Fundatiei" Romania de Maine".).

Legile psihofizice ale sensibilității se referă la raportul dintre intensitatea fizică a

unui stimul și nivelul sensibilității , respectiv al senzației. Aceste legi au fost descoperite și stu-
diate în cadrul psihofizicii clasice de către germanii Weber şi Fechner și francezul Bouguer.
Psihofizica modernă a ajuns la concluzia că în structura complexului de evenimente care
acționează la un moment dat asupra organismului uman intră nu numai intensitatea stimulului , ci
și o serie de factori suplimentari care se pot suprapune stimulului de bază. Acești factori
suplimentari, care pot fi întâmplători, pot să influențeze într-un mod negativ sau pozitiv precizia
înregistrării și diferențierii stimulului principal.
Legile psihofiziologice ale sensibilității exprimă dependența nivelului și dinamicii
sensibilității de fenomenele care au loc în organizarea internă a subiectului, înainte ,dar și în
timpul recepționării unui stimul (Golu, M. (2000). Fundamentele psihologiei. Editura Fundatiei"
Romania de Maine".).

Esențiale sunt: legea adaptării, legea contrastului, legea sensibilizării şi depresiei,

legea sinesteziei, legea compensaţiei, legea exerciţiului şi legea oboselii.
Legea adaptării exprimă caracterul dinamic al sensibilității. Sensibilitatea nu rămâne
neschimbată sub influența îndelungată a unui stimul. Ea își modifică parametrii în funcție de
condițiile de mediu. Creșterea sau scăderea sensibilității ca urmare a acțiunii repetate a
stimulilor sau a modificării condițiilor de mediu poartă denumirea de adaptare senzorială.
(Mielu, Z. (2016). Psihologia mecanismelor cognitive. Polirom.). Fenomenul adaptării senzoriale poate
fi demonstrat prin trecerea bruscă dintr-un mediu în altul ( de la întuneric la lumină sau invers ,
de la cald la rece ). De exemplu , în cadrul activităților sportive, organismul elevilor trebuie să se
adapteze condițiilor de mediu , atunci când se face trecerea de la o temperatură medie ( cea din
sala de curs) la o temperatură mai scăzută sau mai ridicată ( cea de afară). Procesul se adaptare se
realizează treptat, progresiv.
 Legea contrastului se manifestă pe fondul adaptării și constă în accentuarea
sensibilității, creșterea ei ca urmare a intervenției excitanților de diferite intensități ce
acționează succesiv sau simultan (Mielu, Z. (2016). Psihologia mecanismelor cognitive. Polirom.).
Contrastul succesiv se referă la creșterea sensibilității la un stimul prezent în urma acțiunii
îndelungate a unui alt stimul de aceeași modalitate , însă diferit ca intensitate și calitate.
Contrastul simultan constă fie în accentuarea reciprocă a stimulilor prezentați , fie în evidențierea
unui stimul sub influența celorlalți. De exemplu, pentru a reuși să rețină mai bine culorile calde ,
acestea le sunt prezentate elevilor în contrast cu cele reci sau pentru a înțelege noțiunile de ,,mai
mic, mai mare’’ pot fi observate diverse forme pe un fond închis sau deschis la culoare,
determinând astfel diferența.
Legea sensibilizării presupune creșterea sensibilității datorită intervenției unor forme
de interacțiune (Mielu, Z. (2016). Psihologia mecanismelor cognitive. Polirom.). Legea depresiei
constă în scăderea sensibilității ca urmare a legăturilor funcționale intraanalizatori sau
interanalizatori (Mielu, Z. (2016). Psihologia mecanismelor cognitive. Polirom.). De exemplu, o
greutate pare mai ușoară sub influența sunetului. În schimb, sensibilitatea termică pentru frig
reduce sensibilitatea tactilă , de aceea activitățile care, de exemplu, presupun folosirea
musculaturii fine a mâinilor trebuie să se desfășoare în condiții optime.
Legea sinesteziei se referă la efectele de intermodelare primară informațională,
adică la ,, transpunerea’’ unei forme de sensibilitate într-o altă modalitate senzorială (Mielu, Z.
(2016). Psihologia mecanismelor cognitive. Polirom.). Există situații când un stimul care este aplicat
pe o anumită modalitate senzorială să producă efecte proprii unui alt analizator , chiar dacă
acesta nu a fost stimulat. Acest fenomen stă la baza talentului artistic. Stimulii acustici, îndeosebi
cei muzicali, produc efecte (senzaţii) cromatice, aşa-numitul auz colorat (Golu, M.
(2000). Fundamentele psihologiei. Editura Fundatiei" Romania de Maine".). De exemplu, dacă în
timpul activităților de arte vizuale este stimulat sistemul auditiv cu sunete cuprinse între anumite
frecvențe , elevii vor avea rezultate mai bune.
Legea compensației se referă la insuficienta dezvoltare a unei modalități senzoriale
sau lipsa ei care conduce la perfecționarea alteia atât de mult, încât aceasta din urmă preia pe
seama ei funcțiile celei dintâi (Mielu, Z. (2016). Psihologia mecanismelor cognitive. Polirom.). Astfel
că slaba funcționare a unui organ de simț sau absența acestuia poate fi suplinită prin dezvoltarea
la parametri superiori a unui alt organ de simț. De exemplu, persoanele care nu pot auzi sau nu
pot vedea își dezvoltă sensibilitatea tactilă, vibratorie și olfactivă. În urma unui proces sistematic
de educare copiii care au astfel de deficiențe pot fi ajutați să își dezvolte alte forme de
sensibilitate și să ajungă la performanțe deosebie. Există cazuri în care elevi care au mâinile
amputate și-au transferat funcțiile mâinilor la picior, astfel că au reușit să scrie și să deseneze.
Legea exercițiului reflectă punctul de vedere evolutiv în psihologie. În lumina ei,
sensibilitatea nu este o funcţie statică, integral elaborată la naştere, ci ea are un caracter
dinamic-evolutiv, perfecţionându-se în ontogeneză prin activitate şi exerciţiu (Golu, M.
(2000). Fundamentele psihologiei. Editura Fundatiei" Romania de Maine".). Dacă o anume sensibilitate
este solicitată sistematic în contextul unor sarcini cu grad tot mai mare de dificultate se ajunge
treptat la perfecționarea acesteia. Acţiunea legii exerciţiului este ilustrată de dezvoltarea
superioară a unor modalităţi de sensibilitate cromatică, muzicală, tactilă, olfactivă, gustativă – la
persoanele a căror activitate presupune solicitarea permanentă şi la un grad ridicat de fineţe a lor.
De exemplu , dacă elevii , în timpul orelor de educație muzicală vor asculta , treptat, diferite
fragmente muzicale concentrate pe anumite instrumente, după un anumit timp, vor reuși să
distingă , fără să vadă, sunetul produs de un anumit instrument muzical.
Legea oboselii exprimă faptul că analizatorii, fiind sisteme care funcţionează pe
bază de consum de energie stocată în structura lor, iar această energie fiind cantitativ limitată,
sunt supuşi fenomenului de oboseală (Golu, M. (2000). Fundamentele psihologiei. Editura Fundatiei"
Romania de Maine".). Aceasta constă în scăderea considerabilă a nivelului sensibilității și în
apariția unor senzații de instabilitate și disconfort. Oboseala senzorială este de trei tipuri:
suprasolicitare, când există stimuli de intensitate superioară mediei; de subsolicitare, când
lipsește stimularea externă; de aşteptare, când este vorba de o atenţie concentrată pe termen lung.
Oboseala , în toate cazurile are un efect negativ și duce la scăderea performanțelor școlare, de
aceea trebuie să avem grijă asupra condițiilor în care acționează un stimul, cât timp și în ce mod.
De exemplu, dacă elevii clasei I au de parcurs un drum foarte lung prin pădure, în cadrul unei
lecții de cunoaștere a mediului, aceștia vor obosi cu siguranță, iar detaliile legate de faună și floră
nu vor fi observate. De aceea este de preferat ca drumul să fie unul cât mai scurt .
Legile socioculturale exprimă dependenţa organizării şi funcţionării mecanismelor
senzoriale ale omului de particularităţile stimulilor, sarcinilor, formelor de activitate şi
etaloanelor pe care le generează mediul sociocultural (Golu, M. (2000). Fundamentele psihologiei.
Editura Fundatiei" Romania de Maine".). Acestea sunt proprii numai sensibilităţii omului. Există , de
exemplu , sensibilitatea muzicală ( auzul muzical), sensibilitatea fonematică ( auzul verbal sau
fonematic) sau sensibilitatea cromatică. Aceste sensibilități pot fi dezvoltate în timpul orelor de
curs cu elevii prin diverse activități artistice,literare.
 În evoluția și structura sensibilității umane sunt incluse legi de origine
socioculturală printre care: legea conştientizării; legea exerciţiului selectiv (profesionalizării);
legea estetizării şi semantizării; legea verbalizării.
Legea conştientizării exprimă capacitatea unei persoane de avea o senzaţie
specifică de care să îşi dea seama. De exemplu, elevii când ies afară , în pauză sau în timpul altor
activităţi , se echipează corespunzător, ştiind că le va fi cald sau frig, după caz.
Legea exerciţiului selectiv se referă la drumul pe care îl parcurge o persoană , de
la naştere până la maturitate ,dezvoltând diferite forme ale sensibilităţii specifice activităţii
dominante. De exemplu, elevii care sunt atraşi de matematică vor efectua exerciţii zilnice ,
voluntar, elevii care sunt atraşi de muzică vor audia diferite arii muzicale, dezvoltându-şi auzul
muzical.
Legea estetizării şi semantizării exprimă modelarea sensibilitâţii umane în raport
cu acţiunea a doi factori culturali: frumosul şi semnificaţia.
Experimental, s-a demonstrat că acţiunea legii verbalizării este atât de puternică
şi generalizată, încât ea poate să modifice în sens amplificator sau reductor şi efectele legilor
primare – psihofizice şi psihofiziologice – prezentate mai sus. Cuvântul dirijează întreaga
dinamică a recepţiei senzoriale în câmpul stimulator extern.Astfel, datorită reglajului verbal,
funcţia sensibilităţii devine o funcție logică, organizându-se pe programe specifice, bazate pe
condiţii logice şi criterii reprezentativitate.

Bibliografie:
Mielu, Z. (2016). Psihologia mecanismelor cognitive. Polirom.
Popescu Neveanu, P. (1970). şi Golu M: Sensibilitatea; Ed. ŞtiinŃifică Bucureşti, 112-137.
Golu, M. (2000). Fundamentele psihologiei. Editura Fundatiei" Romania de Maine".