Sunteți pe pagina 1din 23

Traducere din limba engleză în limba română

Universitatea din Sudul Floridei

Colecția de manuale Biblioteca USF Tampa Colecții Acces deschis

2012

Cercetare în științe sociale: principii, metode și practici

Anol Bhattacherjee
Universitatea din Sudul Floridei, abhatt@usf.edu

Urmă riți această lucrare și altele suplimentare la: http://scholarcommons.usf.edu/oa.textbooks


D parte din American Studies Commons, Comunele privind Să nă tatea Publică și Comunele privind
Ș tiințele Comportamentale și Sociale
Traducere din limba engleză în limba română
Traducere din limba engleză în limba română

CERCETĂRI ÎN DOMENIUL ȘTIINȚELOR SOCIALE:


PRINCIPII, METODE ȘI PRACTICI

Anol Bhattacherjee, doctorand


Universitatea din Sudul Floridei
Tampa, Florida, SUA
abhatt@usf.edu
Traducere din limba engleză în limba română
Cercetă ri în domeniul științelor sociale: Principii, metode și practici, ediția a doua de Anol Bhattacherjee,
publicat prima dată în 2012

ISBN-13:978-1475146127 ISBN-
10:147514624

Atribuire Comune Creative- Necomercial- ShareAlike 3,0 Licență generică:


Utilizatorii sunt liberi să folosească , copieze, partajeze, distribuie, afișeze și face referire la această carte
conform urmă toarelor condiții:
ATRIBUIRE : folosirea parțială sau în totalitate a acestei că rți ar trebui atribuită (prin referire la citare)

Chestiunile mai provocatoare, mai puțin structurată și probabil mai importante, cum ar fi
specularea și gâ ndirea ca un cercetă tor, care sunt adesea cerințele unei cercetă ri empirice. Din experiența
mea, majoritatea doctoranzilor devin destul de competenți la metodele de cercetare în timpul anilor de
doctorat, însă se chinuie să genereze întrebă ri interesante sau folositoare sau să construiască teorii
științifice. Pentru a ră spunde acestui deficit, am dedicat capitole întregi unor subiecte precum „Gâ ndirea
ca un cercetă torˮ și „Teorii în cercetare științifică ˮ, care reprezintă competențe esențiale pentru un tâ nă r
cercetă tor.

În al doilea râ nd, cartea este succintă și compactă prin concepere. În timp ce scriam cartea, am
hotă râ t să mă concentrez doar pe concepte esențiale, nu să umplu pagini cu talmeș- balmeș care poate să
le distragă atenția studenților că tre probleme mai puțin relevante și tangente. Majoritatea seminarelor
doctorale includ un numă r mare de lecturi luate din disciplina respectivă . Această carte este concepută
pentru a completa acele lecturi prin rezumarea tuturor conceptelor importante într-un volum compact, în
loc să -i împovă reze pe studenți cu un text voluminos pe lâ ngă lecturile desemnate.
Traducere din limba engleză în limba română

În al treilea râ nd, această carte este gratuită în versiunea de descă rcare. Nu doar această ediție, ci și
edițiile viitoare perpetue. Cartea va fi disponibilă și în Kindle e-Book, Apple IBook și la cerere, în versiuni
de ediție de buzunar la un cost nominal. Mulți m-au întrebat de ce dau pe degeaba ceva, câ nd pot face bani
vâ nzâ ndu-l? Ei bine, nu doar pentru ca studenții mei să nu se mai plâ ngă de costul mare al că rților, ci și
pentru că eu consider că nu ar trebui să se constrâ ngă cunoștințele științifice de bariere de acces precum
prețul și disponibilitatea. Progresul științific poate avea loc doar dacă studenții și academicienii din toată
lumea au acces care poate fi disponibil la ce are știința mai bun de oferit, iar această carte gratuită
reprezintă umilul meu efort în ajutorul acelei cauze. Cu toate acestea, gratuit nu ar trebui să implice
„calitate mai scă zută ˮ . Unele din cele mai bune lucruri în viață cum ar fi aerul, apa și lumina soarelui sunt
gratuite. Multe din resursele oferite de Google sunt și ele gratuite și putem doar să ne imaginăm unde am
fi în era Internetului de azi fă ră Google. Unele dintre cele mai sofisticate programe de software disponibile
în ziua de azi, cu mar fi Linux și Apache, sunt și ele gratuite și la fel este și cazul că rții.

În al patrulea râ nd, intenționez să fac versiuni în limba locală ale acestei că rți, disponibile în timp
util, acele versiuni traduse urmâ nd a fi și ele tot gratis. Pâ nă acum, mi s-a cerut să traduc această carte în
limbile: chineză , franceză , indoneziană , coreeană , portugheză , spaniolă (care vor fi disponibile în 2012, să
speră m) și sunt în că utare de cercetă tori sau profesori calificați care să o traducă în limbile arabă,
germană și alte limbi acolo unde este suficientă cerere pentru un text al cercetă torilor. Dacă ești un posibil
traducă tor, te rog să reții că nu vor exista câ știguri financiare sau redevențe pentru serviciile tale de
traducere, deoarece cartea trebuie să ră mâ nă gratuită , însă te voi include cu bucurie drept coautor în
versiunea în limba locală .

Cartea este structurată în 16 capitole pentru un semestru de 16 să ptă mâ ni. Totuși, profesorii sau
instructorii pot adăuga, scoate, întinde sau condensa subiectele pentru a personaliza cartea după nevoile
specifice ale programei de învă ță mâ nt. De exemplu, eu nu trec în revistă Capitolele 14 și 15 la cursul meu,
deoarece am dedicat orele de curs statisticilor pentru a studia acele materiale și altele. În schimb, petrec
două să ptă mâ ni pe teorii (Capitolul 3), o să ptă mâ nă discuției și efectuă rii de revizuiri pentru jurnale
academice (care nu sunt în carte) și o să ptă mâ nă pentru examenul final. Cu toate acestea, am considerat
necesar să includ Capitolele 14 și 15 pentru programele academice care poate nu au un curs dedicat
analizei statistice și cercetă rii. Un model de programă pe care-l folosesc eu la cursul meu la programul de
doctorat în afaceri este furnizat în anexă .

În ultimul râ nd, intenționez să actualizez în permanență această carte pe baza tendințelor


emergente în cercetare științifică . Dacă există conținut interesant sau nou pe care ați dori să-l vedeți în
edițiile viitoare, vă rog să-mi lă sați o notă și-mi voi da silința să le adaug. Sunt binevenite și comentarii,
critici sau corectă ri la vreo porțiune din cuprins.

Anol Bhattacherjee
E-mail: abhatt@usf.edu
Traducere din limba engleză în limba română

Tablă de materii

Introducere în cercetare

1. Ș tiință și cercetare științifică 1


2. Gâ ndește ca un cercetă tor 9
3. Procesul de cercetare 17
4. Teorii în cercetare științifică 25

Noțiuni de bază ale cercetării empirice


5. Conceperea cercetă rii 35
6. Mă surarea construcțiilor 43
7. Scala fiabilită ții și valabilită ții 55
8. Eșantionare 65

Colectarea datelor
9. Cercetare prin sondaj 73
10. Cercetare experimentală 83
11. Cercetare de caz 93
12. Cercetare interpretativă 103

Analiza datelor

13. Analiză calitativă 113


14. Analiza cantitativă : statistică descriptivă 119
15. Analiză cantitativă : statistică inferențială 129

Epilog
Traducere din limba engleză în limba română

Capitolul 1

Știință și cercetare științifică

Ce este cercetarea? În funcție de persoana pe care o întrebi, este posibil să primești ră spunsuri
foarte diferite la această întrebare aparent inofensivă . Unii vor spune că cercetează în mod obișnuit
diferite site-uri web online pentru a gă si cel mai bun loc de unde să cumpere serviciile sau bunurile pe
care le doresc. Se presupune despre canalele de știri de televiziune că efectuează cercetă ri sub forma de
voturi ale vizualizatorilor privind subiecte de interes public, cum ar fi alegerile ce urmează să se
desfă șoare sau proiecte finanțate de guvern. Studenții care urmează studii universitare cercetează pe
Internet pentru a gă si informațiile de care au nevoie pentru a-și îndeplini proiectele primite sau lucră rile
trimestriale. Studenții din ciclurile post-universitare ce lucrează la proiecte de cercetare pentru un
profesor pot vedea cercetarea drept colectarea sau analizarea de date legate de proiectul lor.
Întreprinderile și consultanții cercetează diferite soluții potențiale pentru remedierea problemelor
organizaționale, cum ar fi un blocaj al lanțului de aprovizionare sau să identifice tiparele de cumpă rare ale
clientului. Totuși, niciuna din cele de mai sus nu este considerată „cercetare științifică ˮ dacă nu: (1)
contribuie la ansamblul de date științifice și (2) urmează metoda științifică. Acest capitol va analiza ce
înseamnă acești termeni.

Știința

Ce este știința? Pentru unii, știința se referă la cursuri dificile de liceu sau de nivel de facultate,
precum fizica, chimia și biologia, care se adresează doar celor mai inteligenți elevi. Pentru alții, știința este
o meserie practicată de oameni de știință în halate albe ce folosesc echipamente speciale în laboratoarele
lor. Din punct de vedere etimologic, cuvâ ntul „știință ˮ își are originea din cuvâ ntul latin scientia, care
înseamnă cunoaștere. Știința se referă la un corpus de referință sistematic și organizat dintr-un domeniu
de anchetă care este dobâ ndit folosind „metoda științifică ˮ (metoda științifică este descrisă în detaliu mai
jos). Știința se poate grupa în două largi categorii: științele naturii și științele sociale). Științele naturii
reprezintă știința obiectelor sau fenomenelor care apar în mod natural, cum ar fi lumina, obiectele,
materia, pă mâ ntul, corpurile celeste sau corpul uman. Ș tiințele naturii se pot clasifica mai departe în
științe fizice, științele pă mâ ntului, științele vieții și altele. Ș tiințele fizice constau din discipline cum ar fi
fizica (știința obiectelor fizice), chimia (știința ......).

...
.. oamenii de știință despre cum să rezolve o problemă socială, precum reducerea terorismului
global sau salvarea unei economii dintr-o recesiune. Orice student care studiază științele sociale are
obligația de a fi informat și acomodat cu gestionarea unor niveluri crescute de ambiguitate, nesiguranță și
eroare care vin împreună cu aceste științe, care reflectă doar marea variabilitate de obiecte sociale.
Traducere din limba engleză în limba română
Ș tiințele se pot clasifica și pe baza scopului lor. Științele de bază, denumite și științe pure, sunt
cele care explică obiectele și forțele minime, legă turile dintre ele și legile care le guvernează . Exemple
includ fizica, matematica și biologia. Științele aplicate, denumite și științe practice, sunt științele care
aplică cunoașterea științifică de la științele de bază într-un mediu fizic. De exemplu, ingineria este o știință
aplicată care aplică legile fizicii și chimiei pentru aplicații practice, precum construirea unor poduri mai
puternice sau alimenta motoare eficiente cu ardere internă , în timp ce medicina este o știință aplicată care
aplică legile biologiei pentru soluționarea afecțiunilor umane. Pentru dezvoltarea umană sunt necesare
atâ t științele de bază , câ t și cele aplicate. Cu toate acestea, științele aplicate nu pot sta pe propriile picioare,
ci se bazează , în schimb, pe științele de bază pentru a putea progresa. Desigur, industria și întreprinderile
private tind să se axeze mai mult pe științele aplicate, dată fiind valoarea lor practică, în timp ce
universită țile studiază atâ t științele aplicate, câ t și pe cele de bază .

Cunoaștere științifică

Scopul științei este acela de a crea cunoaștere științifică. Cunoașterea științifică se referă la un
corp generalizat de legi și teorii pentru a explica un fenomen sau comportament de interes care sunt
dobâ ndite folosind metoda științifică . Legile sunt tipare observate de fenomene sau comportamente, în
timp ce teoriile sunt explicații sistematice ale fenomenului sau comportamentului de bază . De exemplu, în
fizică , legile newtoniene de mișcare descriu ce se întâmplă atunci câ nd un obiect este într-o stare de
repaus sau în mișcare (prima lege a lui Newton), ce forță este necesară pentru a mișca un obiect staționar
sau a opri un obiect în mișcare (a doua lege a lui Newton) și ce se întâmplă câ nd două obiecte se lovesc (a
treia lege a lui Newton). Împreună , cele trei legi constituie baza mecanicii clasice – o teorie a obiectelor în
mișcare. La fel, teoria opticii explică proprietă țile luminii și modul în care se comportă aceasta în medii
diferite, teoria electromagnetică explică proprietă țile electricită ții și modul în care poate fi generată ,
mecanica cuantică explică proprietă țile particulelor subatomice și termodinamica explică proprietă țile
lucră rii energetice și mecanice. O carte introductivă de nivel de facultate în fizică va conține cel mai
probabil capitole separate dedicate fiecă reia dintre aceste teorii. Teorii similare sunt disponibile și în
științele sociale. De pildă , teoria disonanței cognitive din psihologie explică modul în care oamenii
reacționează atunci câ nd observațiile lor legate de un eveniment diferă de ceea ce se așteptau de la acel
eveniment, teoria efectului disuasiv general explică de ce unii oameni se angajează în comportamente
infracționale inadecvate, precum descă rcarea ilegală de muzică sau să vâ rșesc piraterie de software și
teoria comportamentului planificat explică modul în care oamenii fac alegeri conștiente motivate în viețile
de zi cu zi.

--- și știința câ știgă maturitate. Cercetarea științifică implică mișcarea continuă înainte și înapoi
între teorie și observații. Atâ t teoria, câ t și observațiile reprezintă componente esențiale ale cercetă rii
științifice. De pildă , bazarea doar pe observații pentru a face deducții și ignorarea teoriei nu se consideră
cercetare științifică valabilă .

În funcție de formarea și interesul unui cercetă tor, ancheta științifică poate lua una din două forme
posibile : inductivă sau deductivă . În cercetarea inductivă, obiectivul unui cercetă tor este să deducă
concepte teoretice și tipare din date observate. În cercetarea deductivă, obiectivul cercetă torului este să
testeze conceptele și tiparele cunoscute din teorie folosind date empirice noi. Prin urmare, cercetarea
inductivă este numită și cercetare de construire a teoriei. A se observa aici că obiectivul testă rii teoriei nu
este doar să testeze o teorie, ci și probabil să o rafineze, îmbună tă țească și extindă. Figura 1.1 descrie
natura complementară a cercetă rii inductive și deductive. A se nota că cercetarea inductivă și deductivă
reprezintă două jumă tă ți ale ciclului de cercetare care iterează constant între teorie și observații. Nu poți
să faci cercetare inductivă sau deductivă dacă nu ești familiarizat cu ambele componente ale cercetă rii:
teorie și date. Desigur, un cercetă tor complet este unul care poate traversa întreg ciclul de cercetare și pot
gestiona atâ t cercetarea inductivă, câ t și pe cea deductivă .
Traducere din limba engleză în limba română

Este important de înțeles că testarea teoriei (cercetare deductivă ) și construirea teoriei (cercetare
inductivă ) sunt ambele critice pentru progresul științei. Teoriile elegante nu sunt valoroase dacă nu
corespund realită ții. La fel, o gră madă de date sunt și ele inutile pâ nă câ nd nu pot contribui la construirea
unor teorii semnificative. În loc să vedem aceste două procese într-o relație circulară , așa cum se arată la
Figura 1.1, poate că se pot vedea mai bine ca o buclă, cu fiecare iterație fiind teorie și date care contribuie
la explicații mai bune ale fenomenului de interes și teorii mai bune. Deși atâ t cercetarea inductivă , câ t și
cea deductivă sunt importante pentru progresul științei, se pare că cercetarea inductivă (construirea de
teorii) este mai valoroasă atunci câ nd există puține teorii sau explicați anterioare , în timp ce cercetarea
deductivă (testarea teoriei) este mai productivă atunci câ nd există teorii concurente ale aceluiași fenomen
și cercetă torii sunt interesați să știe ce teorie funcționează mai bine și în ce împrejură ri.

TEORIE
Inducție

Deducție
Generalizare din Testare ipoteze
observații

OBSERVAȚII

Figura 1.1. Ciclul de cercetare

Construirea teoriei și testarea teoriei sunt în special dificile în științele sociale, dată fiind natura
imprecisă a conceptelor teoretice, uneltelor inadecvate pentru a le mă sura și prezența unor factori
necontabilizați care pot influența, de asemenea, și fenomenul de interes. De asemenea, este foarte dificil
de -----

.....Darwin și Herbert Simon, au fost teoreticieni de top și sunt amintiți pentru teorii pe care le-au
postulat care au transformat cursul științei. Sunt necesare aptitudini metodologice pentru a fi un
cercetă tor obișnuit, dar pentru a fi un cercetă tor extraordinar, sunt necesare aptitudini teoretice!

Metoda științifică
În secțiunile precedente, am descris știința drept cunoaștere dobâ ndită printr-o metodă științifică .
Deci ce anume este „metoda științifică ˮ? Metoda științifică se referă la un set standardizat de tehnici
pentru construirea cunoștințelor științifice, precum modul în care să se facă observații valabile, cum să se
interpreteze rezultate și cum să se generalizeze acele rezultate. Metoda științifică le permite
cercetă torilor să testeze independent și imparțial teorii preexistente și constată ri anterioare și să le
supună la dezbatere deschisă , modifică ri sau intensifică ri. Metoda științifică trebuie să satisfacă , în mod
obligatoriu, patru caracteristici:
Traducere din limba engleză în limba română
 Reproductibilitate: Ceilalți ar trebui să poată reproduce sau repeta independent un studiu
științific și să obțină rezultate similare, dacă nu identice;

 Precizie: conceptele teoretice, care sunt adesea greu de mă surat, trebuie definite cu o
asemenea precizie încâ t ceilalți să poată folosi acele definiții pentru a mă sura acele
concepte și testa acea teorie.

 Falsificabilitate: o teorie trebuie să fie expusă în așa fel încâ t să -i poată fi demonstrată
netemeinicia. Teoriile care nu se pot testa sau falsifica nu sunt teorii științifice și orice
astfel de cunoștințe nu reprezintă cunoștințe științifice. O teorie care este specificată în
termeni impreciși sau ale că ror concepte nu sunt mă surabile cu precizie nu se poate testa
și, prin urmare, nu este științifică . Ideile lui Sigmund Freud despre psihanaliză se
încadrează în această categorie și, prin urmare, nu sunt considerate ca reprezentâ nd o
„teorieˮ, deși psihanaliza ar putea avea utilitate practică în tratarea anumitor tipuri de
afecțiuni.

 Parcimonie: Atunci câ nd există mai multe explicații pentru un fenomen, oamenii de știință
trebuie întotdeauna să accepte explicația cea mai simplă sau logică din punct de vedere
economic. Acest concept este denumit parcimonie sau „briciul lui Occamˮ. Parcimonia îi
împiedică pe oamenii de știință să urmă rească teorii mult prea complexe sau bizare cu un
numă r de concepte nesfâ rșite și relații care ar putea explica câ te puțin din toate, dar nimic
în special.

Nicio ramură de anchetă care nu -i permite metodei științifice să testeze legile sau teoriile de bază
nu se poate numi „știință ˮ. De pildă, teologia (studiul religiei) nu este știință deoarece ideile teologice
(cum ar fi prezența lui Dumnezeu) nu se pot testa de observatori independenți folosind o metodă
reproductibilă , precisă , falsificabilă și parcimonioasă . La fel, artele ,muzica, literatura, științele umane și
dreptul nu sunt nici ele considerate drept știință , deși sunt creative și stră danii care merită osteneala în
propriul lor drept.

Metoda științifică, după cum se aplică științelor sociale, include o varietate de abordă ri ale
cercetă rii, unelte și tehnici, cum ar fi date calitative și cantitative, analiză statistică, experimente, anchete
în teren, cercetare de caz și așa mai departe. Mare parte din această carte este dedicată află rii acestor
metode diferite. Cu toate acestea, se recunoaște faptul că metoda științifică funcționează în principal la
nivel empiric de cercetare, adică cum să se facă observații și să se analizeze și să se interpreteze aceste
observații. Foarte puține din aceste ....

Estimarea ocupă rii forței de muncă pe sector sau creștere a populației după etnie de-a lungul a mai
multe sondaje privind ocuparea forței de muncă sau recensă minte. Dacă se modifică cumva instrumentele
de mă surare, estimă rile sunt prevă zute cu și fă ră instrumentele modificate pentru a le permite cititorilor
să facă o comparație înainte – și-după referitoare la tendințele populației sau ocupă rii forței de muncă.
Alte cercetă ri descriptive ar putea include semnalarea rapoartelor etnografice privind activită țile gă știlor
printre tinerii adolescenți din populațiile urbane, persistența sau evoluția practicilor religioase, culturale
sau etnice în comunită ți selecte și rolul tehnologiilor cum ar fi Twitter și mesageria instant în ră spâ ndirea
mișcă rilor democratice în ță rile din Orientul Mijlociu.

Cercetările explicative caută explicații pentru fenomene observate, probleme sau


comportamente. În timp ce cercetă rile descriptive analizează întrebă rile de tip: ce, unde și câ nd ale unui
fenomen, cercetarea explicativă caută ră spunsuri la întrebă ri de tipul de ce și cum. Încearcă să „unească
puncteleˮ în cercetare, prin identificarea factorilor cauzali și rezultatelor fenomenului țintă . Exemple
includ înțelegerea motivelor care stau la baza infracționalită ții adolescente sau violenței gă știlor, cu
obiectivul de a prescrie strategii pentru depă șirea acestor afecțiuni sociale. Majoritatea cercetă rilor
Traducere din limba engleză în limba română
academice sau doctorale aparțin categoriei explicației, deși o parte din cercetă rile exploratorii și/sau
descriptive ar putea fi de asemenea necesare în timpul fazelor inițiale ale cercetă rii academice. Că utarea
explicațiilor pentru evenimente observate necesită aptitudini excelente teoretice și de interpretare,
împreună cu intuiție, perspective și experiență personală . Cei care pot face acest lucru bine sunt și cei mai
apreciați oameni de știință în disciplinele lor.

Istoria gândirii științifice

Înainte de a încheia acest capitol, ar putea fi interesant să ne întoarcem în istorie și să vedem cum a
evoluat știința în timp și să identificăm mințile științifice cheie ale acestei evoluții. Deși s-au documentat
momente de progres științific de-a lungul a mai multe secole, termenii de „știință ˮ , „oameni de știință ˮ și
„metoda științifică ˮ au fost inventați abia în secolul 19. Înainte de această perioadă , știința era considerată
ca fă câ nd parte din filosofie și coexista cu alte ramuri ale filosofiei, cum ar fi logica, metafizica, etica și
estetica, deși granițele dintre unele dintre aceste ramuri erau neclare.

La începuturile studiului uman, cunoașterea era de obicei recunoscută în termeni de precepte


teologice, bazate pe credință . Acest lucru a fost contestat de filosofi greci, precum Platon, Aristotel și
Socrate în timpul celui de-al treilea secol Î.H. , care au sugerat că natura fundamentală a existenței și a
lumii poate fi înțeleasă mai precis printr-un proces de raționament logic sistematic numit raționalism. În
special, opera clasică a lui Aristotel, Metafizică (sensul ad literam „dincolo de [existența] fizică ˮ) separa
teologia (studiul Zeilor) de ontologie (studiul ființei și existenței) și știință universală (studiul primelor
principii, pe care se bazează logica). Raționalismul (a nu se confunda cu „raționalitateaˮ vede rațiunea ca
sursa cunoașterii sau justifică rii și sugerează că nu este senzorial criteriul adevă rului, ci mai degrabă
intelectual și deductiv, adesea rezultâ nd dintr-un set de prime principii sau axiome (cum ar fi „legile non-
contradicțieiˮ lui Aristotel).

Urmă toarea schimbare majoră în gâ ndirea științifică a avut loc în timpul secolului 16, câ nd filosofi
britanici .ilizibil....

...observații. Accentul pe verificare a început să separe știința modernă de filosofie și metafizică și


dezvoltarea mai departe a „metodei științificeˮ ca mijlocul principal de validare a afirmațiilor științifice.
Ideile lui Comte au fost extinse de că tre Emile Durkheim în dezvoltarea sa legată de pozitivismul
sociologic (pozitivism ca bază pentru cercetarea socială ) și Ludwig Wittgenstein în pozitivismul logic.

La începutul secolului 20, evidențele puternice de pozitivism au fost respinse de sociologii


interpretativi (anti-pozitiviști) aparținâ nd școlii de gâ ndire de idealism german. Pozitivismul era de
obicei pus la același nivel cu metodele de cercetare cantitativă , precum experimente și anchete și fă ră
vreun angajament filosofic explicit, în timp ce anti -pozitivismul folosea metode calitative, cum ar fi
interviuri nestructurate și observația participantului. Chiar și practicanții pozitivismului, cum ar fi
sociologul american Paul Lazarsfield, care a introdus cercetarea de tip anchetă pe scară largă și tehnicile
statistice pentru analizarea datelor anchetei, recunoștea potențiale probleme ale pă rtinirii observatorului
și limitele structurale în studiul pozitivist. Ca ră spuns, anti-pozitiviștii au scos în evidență că acțiunile
sociale trebuie studiate prin intermediul mijloacelor interpretative bazate pe înțelegerea sensului și
scopului pe care indivizii o acordă acțiunilor personale, care au inspirat lucrarea lui Georg Simmel privind
interacționismul simbolic, lucrarea lui Max Weber privind tipurile ideale și opera lui Edmund Husserl
asupra fenomenologiei.

Pe la mijlocul spre sfâ rșitul secolului 20, atâ t școlile de gâ ndire pozitivistă , câ t și anti-pozitivistă , au
fost supuse criticilor și modifică rilor. Filosoful britanic, Sir Karl Popper, a sugerat că baza cunoașterii
umane nu stă în temelii puternice, necontestabile, ci mai degrabă într-un set de presupuneri ipotetice care
Traducere din limba engleză în limba română
nu se pot dovedi niciodată în mod concludent, ci pot fi doar infirmate. Dovezile empirice reprezintă baza
pentru infirmarea acestor presupuneri sau „teoriiˮ. Această poziție metateoretică, numită post-
pozitivism (sau post-empirism) , modifică pozitivismul sugerâ nd că este imposibil de verificat adevă rul,
deși se pot respinge convingerile false, deși reține noțiunea pozitivistă a unui adevă r obiectiv și accentul
să u pe metoda științifică .

La fel, anti-pozitiviștii au fost și ei criticați pentru că au încercat doar să înțeleagă societatea, nu să


critice și să schimbe societatea în mai bine. Ră dă cinile acestei gâ ndiri vin de la Das Capital, scrisă de
filosofii germani, Karl Marx și Friedrich Engels, care au criticat societă țile capitaliste ca fiind inechitabile
din punct de vedere social și ineficiente și au recomandat rezolvarea acestei inechită ți prin conflicte de
clasă și revoluții ale proletarilor. Marxismul a inspirat revoluții sociale în ță ri precum Germania, Italia,
Rusia și China, însă în general au eșuat în realizarea egalită ții sociale la care aspira. Cercetările critice
(denumite și teorie critică ) expuse de Marx Horkheimer și Jurgen Habermas în secolul 20, rețin idei
similare de criticare și soluționare a inegalită ții sociale și adaugă faptul că oamenii pot și ar trebui să
acționeze în mod conștient pentru a-și schimba împrejură rile sociale și economice, deși capacitatea lor de
a face acest lucru este constrâ nsă de diferite forme de dominare socială , culturală și politică. Cercetarea
critică încearcă să descopere și să critice condițiile restrictive și de alienare a stă rii de fapt prin analizarea
opozițiilor, conflictelor și contradicțiilor din societatea contemporană și caută să elimine cauzele alienă rii
și domină rii (adică să emancipeze clasa oprimată ). Mai multe despre aceste diferite filosofii de cercetare și
abordă ri vor fi discutate în capitolele viitoare ale acestei că rți.
Traducere din limba engleză în limba română

Capitolul 2

Gândește ca un Cercetător

Efectuarea unei bune cercetă ri necesită mai întâi să -ți reantrenezi creierul să gâ ndească precum un
cercetă tor. Acest lucru necesită vizualizarea abstractului din observații efective, „unirea punctelorˮ în
minte pentru identificarea conceptelor și tiparelor ascunse și sintetizarea acelor tipare în legi
generalizabile și teorii care se aplică în alte contexte, dincolo de domeniul observațiilor inițiale. Cercetarea
implică mișcarea continuă de du-te -vino dintr-un plan empiric unde observațiile sunt realizate pe un plan
teoretic, unde aceste observații sunt captate în legi și teorii generalizabile. Aceasta este o aptitudine care
necesită mulți ani pentru a fi dezvoltată ; nu este ceva care se predă în cadrul programelor doctorale sau
postuniversitare sau care se dobâ ndește în formarea în industrie și este de departe cel mai mare deficit
printre doctoranzi. O parte din abstracțiile necesare pentru a gâ ndi ca un cercetă tor includ unitatea de
analiză , construcții, ipoteze, operaționalizare, teorii, modele, inițiere, deducție și așa mai departe, pe care
le vom analiza în acest capitol.

Unitate de analiză

Una dintre primele decizii în orice cercetare în orice știință socială este unitatea de analiză a unui
studiu științific. Unitatea de analiză se referă la persoana, colectivul sau obiectul care este ținta
investigației. Unitatea tipică de analiză include indivizi, grupuri, organizații, ță ri, tehnologii, obiecte și alte
asemenea. De pildă, dacă suntem interesați de studierea comportamentului la cumpă ră turi la oamenilor,
rezultatelor la învă ță tură sau atitudinilor lor față de tehnologii noi, atunci unitatea de analiză este
individul. Dacă dorim să studiem caracteristicile bandelor de stradă sau lucrului în echipă în organizații,
atunci unitatea de lucru este grupul. Dacă obiectivul cercetă rii este acela de a înțelege cum își pot
îmbună tă ți firmele profitabilitatea sau cum pot lua decizii bune de conducere, atunci unitatea de analiză
este firma. În acest caz, deși deciziile se iau de indivizi de la aceste firme, acești indivizi sunt prezumați a-și
reprezenta decizia firmei lor, mai degrabă decâ t deciziile lor personale. Dacă cercetarea este ghidată că tre
înțelegerea diferențelor din culturi naționale, atunci unitatea de analiză......
Traducere din limba engleză în limba română
..deoarece fiecare organizație are doar un Director Executiv (CEO) pe care-l plă tește. Uneori, este
posibilă colectarea de date dintr-un nivel inferior de analiză și cumularea acelor date la un nivel mai mare
de analiză. De pildă, pentru studierea lucrului în echipă în organizații, poți chestiona individual membrii
echipei din diferite echipe organizaționale și calcularea mediilor pentru a crea un scor de nivel al echipei
combinate pentru variabile la nivel de echipă cum ar fi coeziunea și conflictul. Vom analiza noțiunea de
„variabileˮ în profunzime la urmă toarea secțiune.

Concepte, construcții și variabile

Am discutat în Capitolul 1 că deși cercetarea poate fi exploratorie, descriptivă sau explicativă ,


majoritatea cercetă rilor științifice tind să fie de tip explicativ prin aceea că acestea caută posibile explicații
ale unor fenomene sociale sau naturale observate. Explicațiile necesită dezvoltarea de concepte sau
proprietă ți generalizabile sau caracteristici asociate cu obiecte, evenimente sau oameni. Deși obiecte
precum o persoană , o firmă sau o mașină nu sunt concepte, caracteristicile lor specifice sau
comportamentul, cum ar fi atitudinea unei persoane față de imigranți, capacitatea de inovare a unei firme
și greutatea unei mașini se pot considera drept concepte.

Fie în mod conștient, fie fă ră să ne dăm seama, folosim diferite concepte în conversațiile noastre de
zi cu zi. Unele dintre aceste concepte au fost dezvoltate în timp prin intermediul limbajului nostru comun.
Uneori, împrumută m concepte de la alte discipline sau limbi pentru a explica un fenomen de interes. De
pildă, ideea de gravitație împrumutată din fizică se poate folosi în afaceri pentru a descrie de ce oamenii
tind să „gravitezeˮ că tre destinațiile lor preferate pentru cumpă ră turi. La fel, conceptul de distanță se
poate folosi pentru a explica nivelul de separare socială dintre doi indivizi altfel colocați. Uneori, ne creă m
propriile concepute pentru a descrie o caracteristică unică nedescrisă în cercetă ri anterioare. De pildă ,
stres cauzat de tehnologie este un concept nou, care se referă la stresul mental cu care s-ar putea confrunta
o persoană atunci câ nd i se solicită să învețe o tehnologie nouă .

Conceptele ar putea și ele avea niveluri progresive de abstracție. Unele concepte precum greutatea
unei persoane, sunt precise și obiective, în timp ce alte concepte cum ar fi personalitatea cuiva ar putea fi
mai abstracte și dificil de vizualizat. O construcție este un concept abstract care ales în mod specific (sau
„creatˮ) pentru a explicați un fenomen dat. O construcție poate fi un concept simplu, ca de exemplu
greutatea unei persoane, sau o combinație a unui set de concepte aferente, precum competența de
comunicare a cuiva, care ar putea consta din mai multe concepte de bază, precum vocabularul, sintaxa și
ortografierea cuiva. Exemplu anterior (greutate) este o construcție unidimensională, în timp ce cel din
urmă (competență de comunicare) reprezintă o construcție multidimensională (adică aceasta constă
din mai multe concepte de bază ). Distincția dintre construcții și concepte este mai clară în construcțiile
multidimensională , unde abstracția ordinii superioare este denumită o construcție, iar abstracțiile de
ordine inferioară se numesc concepte. Totuși, această distincție tinde să devină neclară în cazul
construcțiilor unidimensionale.

Construcțiile folosite pentru cercetare științifică trebuie să aibă definiții clare și precise pe care
ceilalți le pot folosi pentru a înțelege exact ce înseamnă și ce nu înseamnă . De pildă, aparent simpla ....

Figura 2.1 Planurile teoretice și empirice ale cercetă rii

Un termen asociat frecvent cu și uneori folosit interschimbabil cu o construcție este o variabilă . Din
punct de vedere etimologic, o variabilă este o cantitate care poate varia (de exemplu de la scă zut la ridicat,
Traducere din limba engleză în limba română
de la negativ la pozitiv etc.) în contrast cu constantele, care nu variază ( adică ră mâ n constante). Totuși, în
cercetarea științifică, o variabilă este o reprezentare mă surabilă a unei construcții abstracte. În calitate
de entită ți abstracte, construcțiile nu sunt direct mă surabile și, așadar, că utăm mă suri indicatoare numite
variabile. De pildă , inteligența unei persoane este adesea mă surată drept CI al acesteia (coeficient de
inteligență), care reprezintă un indice generat dintr-un test analitic și de potrivire a tiparelor, care se
administrează persoanelor. În acest caz, inteligența este o construcție, iar scorul CI este o variabilă care
mă soară construcția inteligenței. Dacă scorurile CI mă soară cu adevă rat inteligența cuiva sau nu este un
lucru necunoscut (deși mulți cred că da)și, în funcție de câ t de bine mă soară inteligența, scorul CI poate fi
o mă surare slabă sau bună a construcției de inteligență . După cum se arată la Figura 2.1, cercetarea
științifică continuă pe două planuri: un plan teoretic și unul empiric. Construcțiile sunt conceptualizate la
planul teoretic (abstract), în vreme ce variabilele sunt operaționalizate și mă surate la planul empiric
(observațional). Gâ ndirea ca un cercetă tor implică o capacitate de mișcare înainte și înapoi între aceste
două planuri.

În funcție de scopul destinat acestora, variabilele se pot clasifica drept independente, dependente,
de moderare, de mediere sau de control. Variabilele care explică alte variabile sunt numite variabile
independente, cele care sunt explicate de alte variabile sunt variabile dependente, cele care sunt
explicate de variabile independente în timp ce explică și variabile dependente sunt variabile de mediere
(sau variabile intermediare) și cele care influențează legă tura dintre variabilele dependente și
independente se numesc variabile de moderare. Ca un exemplu, dacă spunem că o inteligență mai mare
duce la o învă țare îmbună tă țită printre studenți, atunci inteligența este o variabilă independentă și
învă țarea este o variabilă dependentă . Ar putea exista alte variabile stră ine care nu sunt pertinente pentru
explicarea unei variabile dependente date, dar ar putea avea un oarecare impact asupra variabilei
dependente. Aceste variabile trebuie controlate într-un studiu științific și sunt denumite, prin urmare,
variabile de control.

Variabilă de moderare

Efort

Rezultate Potențial
Inteligență
academice de câștig

Variabilă independentă variabilă de mediere Variabilă dependentă

Fig. 2.2. O rețea nomologică de construcții

---- creștere a rezultatelor academice. Această expunere declarativă nu trebuie să fie adevă rată ,
dar trebuie să se poată testa empiric folosind date, astfel încâ t să putem aprecia dacă este adevă rat sau
fals. Propozițiile sunt în general rezultate pe baza observațiilor empirice (inducție) sau logice (deducție).

Dat fiind că propozițiile sunt asociații între construcții abstracte, acestea nu se pot testa direct. În
schimb, acestea se testează indirect prin analiza relației dintre mă surile corespondente (variabile) ale
acelor construcții. Formularea empirică a propozițiilor, prezentate ca legă turi dintre variabile, este
cunoscută sub denumirea de ipoteze (vezi Figura 2.1). De vreme ce scorurile de CI și media generală sunt
mă suri operaționale ale inteligenței și, respectiv rezultatelor academice, propoziția de mai sus se poate
specifica sub forma unei ipoteze: „O creștere a scorului de CI a studenților duce la o creștere a mediei lor
generaleˮ. Propozițiile sunt specificate în planul teoretic, în timp ce ipotezele sunt specificate în planul
Traducere din limba engleză în limba română
empiric. Așadar, ipotezele sunt testabile din punct de vedere empiric folosind date observate și pot fi
respinse dacă nu sunt susținute de observații empirice. Desigur, obiectivul testă rii ipotezei este de a
deduce dacă propoziția corespondentă este valabilă sau nu.

Ipotezele pot fi puternice sau slabe. „Scorurile CI ale studenților sunt legate de rezultatele lor
academiceˮ este un exemplu de ipoteză slabă , de vreme ce nu arată nici direcționalitatea ipotezei (adică
dacă relația este pozitivă sau negativă ), nici cauzalitatea acesteia (adică dacă inteligența duce la rezultate
academice sau rezultatele academice sunt cauza inteligenței). O ipoteză mai puternică este „scorurile de CI
ale studenților sunt cu siguranță legate de rezultatele lor academiceˮ, care arată direcționalitatea, însă nu
și cauzalitatea. O ipoteză încă și mai bună este „scorurile CI ale studenților au efecte pozitive asupra
rezultatelor lor academiceˮ, care specifică atâ t direcționalitatea, câ t și cauzalitatea (adică inteligența
creează rezultate academice și nu invers). Semnele din Figura 2.2 indică direcționalitatea respectivelor
ipoteze.

De observat și că ipotezele științifice ar trebui să specifice în mod clar variabile dependente și


independente. În cadrul ipotezei „scorurile de CI ale studenților au efecte pozitive asupra rezultatelor lor
academiceˮ este clar că inteligența este variabila independentă („cauzaˮ) și rezultatul academic este
variabila dependentă („efectulˮ).Mai departe, este clar și că această ipoteză se poate evalua ca fiind fie
adevă rată (dacă o inteligență mai mare duce la rezultate academice mai mari), fie falsă (dacă o inteligență
mai mare nu are niciun efect asupra sau duce la rezultate academice mai scă zute). Mai tâ rziu în această
carte vom analiza cum să testă m empiric aceste legă turi cauză – efect. Afirmații precum „studenții sunt în
general inteligențiˮ sau „toți studenții pot atinge un succes academicˮ nu sunt ipoteze științifice, deoarece
acestea nu specifică variabile dependente și independente și nici nu specifică o legă tură direcțională care
se poate evalua ca fiind adevă rată sau falsă .

Teorii și modele
O teorie este un set de construcții interconectate sistematic și propoziții al că ror scop este să
explice și să prezică un fenomen sau comportament de interes, în cadrul anumitor condiții limită și
presupuneri. În esență , o teorie este o colecție sistemică a unor propoziții teoretice aferente. În timp ce
propozițiile leagă în general două sau trei construcții, teoriile reprezintă un sistem de construcții multiple
și.....

.....diferite linii de produs pe baza parametrilor, cum ar fi cheltuielile de publicitate din anul
anterior, vâ nză ri, creșterea pieței și produse concurente. La fel, meteorologii pot folosi modele pentru a
prezice tipare viitoare ale vremii, pe baza parametrilor cum ar fi viteza vâ ntului, direcția vâ ntului,
temperatura și umiditatea. Deși aceste modele sunt folositoare, este posibil să nu explice neapă rat
cheltuielile cu publicitatea sau previziunile meteo. Modelele pot fi de feluri diferite, cum ar fi modele
matematice, modele de rețea și modele de cale. Modelele pot fi și descriptive, predictive sau normative.
Modelele descriptive se folosesc frecvent pentru reprezentarea unor sisteme complexe pentru
vizualizarea variabilelor și legă turilor în astfel de sisteme. Un model de cheltuieli cu publicitatea poate fi
un model descriptiv. Modelele predictive (de exemplu, un model de regresie) permit previziunea
evenimentelor viitoare. Modele de prezicere a vremii sunt modele predictive. Modelele normative se
folosesc pentru a ne îndruma activită țile împreună cu norme sau practici acceptate în mod normal.
Modelele pot fi și statice, dacă reprezintă starea unui sistem într-un anumit punct în timp sau dinamice,
dacă reprezintă evoluția unui sistem în timp.

Procesul dezvoltă rii teoriei sau modelului pot implica raționament inductiv și deductiv. Amintiți-
vă de la Capitolul 1 că deducerea este procesul tragerii concluziilor despre ........
Traducere din limba engleză în limba română
...fenomen sau comportament bazat pe motive teoretice sau logice și un set inițial de premise. Ca
exemplu, dacă o anumită bancă pune în aplicare un cod de etică strict pentru angajații să i (Premisa 1) și
Jamie este un angajat la acea bancă (Premisa 2), atunci Jamie poate prezenta încredere pentru a urma
practicile de etică (Concluzia). În deducție, concluziile trebuie în mod obligatoriu să fie adevă rate dacă
premisele și motivele inițiale sunt corecte.

În contrast, inducția este procesul tragerii concluziilor pe baza faptelor sau dovezilor observate.
De pildă , dacă o firmă ar cheltui mulți bani pe o campanie promoțională (Observația 1) , dar vâ nză rile nu
au crescut (Observația 2), atunci probabil campania de promovare a fost prost realizată (Concluzie).
Totuși, ar putea fi explicații rivale pentru vâ nză rile slabe, cum ar fi recesiune economică sau apariția unui
produs concurent sau unei mă rci sau poate unei probleme legate de lanțul de aprovizionare. Concluziile
inductive sunt, prin urmare, doar o ipoteză și pot fi infirmate. Concluziile deductive tind să fie în general
mai puternice decâ t concluziile inductive, însă o concluzie deductivă pornind de la o premisă incorectă
este și ea incorectă.

După cum arată Figura 2.3, raționamentul inductiv și deductiv merg mâ nă în mâ nă în construirea
teoriei și modelului. Inducția are loc atunci câ nd observă m un fapt și întrebă m: „De ce se întâmplă asta?ˮ
Ră spunzâ nd la această întrebare, venim cu una sau mai multe încercă ri de explicații (ipoteze). Apoi
folosim deducția pentru a restrâ nge explicațiile provizorii la cea mai plauzibilă explicație pe baza logicii și
a unor premise rezonabile (pe baza înțelegerii noastre a fenomenului studiat). Cercetă torii trebuie să
poată să se miște înainte și înapoi între raționament inductiv și deductiv dacă vor să afișeze extensii sau
modifică ri unui model sau teorii date sau să construiască altele mai bune, care reprezintă esența cercetă rii
științifice.

Raționa Dezvoltare Testare/


Observații ment Premisă anticipare rezultate
inducti
empirice
v

Concluzii Final/ model


preliminare

Teorie/Logică Raționament
deductiv Specificare/legături între
variabile

Figura 2.3 Procesul de construire a modelului


Traducere din limba engleză în limba română

Capitolul 3

Procesul de cercetare

În Capitolul 1, am vă zut că cercetarea științifică este procesul dobâ ndirii cunoștințelor științifice
folosind metoda științifică. Însă cum se realizează această cercetare? Acest capitol se cufundă în studiul
procesului cercetă rii științifice și presupunerile și rezultatele procesului de cercetare.

Paradigmele cercetării sociale


Conceperea și efectuarea cercetă rii sunt modelate de modele noastre mentale sau cadrele de
referințe, pe care le folosim pentru a ne organiza raționamentul și observațiile. Aceste modele mentale sau
cadre (sisteme de convingeri) se numesc paradigme. Cuvâ ntul „paradigmă ˮ a fost făcut popular de că tre
Thomas Kuhn (1962) în cartea sa, The Structure of Scientific Revolutions (Structura revoluțiilor științifice),
în care a analizat istoria științelor naturii pentru identificarea tiparelor de activită ți care modelează
progresul științei. Idei similare sunt aplicabile și științelor sociale, unde o realitate socială poate fi
vizualizată de diferite persoane în moduri diferite, care le pot constrâ nge gâ ndirea și raționamentul
despre fenomenele observate. De pildă, conservatorii și liberalii tind să aibă percepții foarte diferite
despre rolul guvernului în viețile oamenilor; prin urmare, au pă reri foarte diferite despre cum să fie
rezolvate problemele sociale. Conservatorii pot considera că scă derea impozitelor este cel mai bun mod
de a stimula o economie stagnantă , deoarece acest lucru duce la creșterea venitului de care dispun
oamenii și la cheltuire, care la râ ndul lui, extinde producția afacerii și ocuparea forței de muncă. În
contrast, liberalii pot crede că guvernele ar trebui să investească mai direct în crearea de programe de
locuri de muncă , cum ar fi proiecte de infrastructură și lucră ri de achiziție publică, care vor crește
Traducere din limba engleză în limba română
ocuparea forței de muncă și capacitatea oamenilor de a consuma și a avansa economia. La fel, societă țile
vestice pun un accent mai mare pe drepturile individuale, cum ar fi dreptul la intimitate, dreptul la
exprimare liberă și dreptul de a purta armă . În contrast, societă țile asiatice tind să echilibreze drepturile
indivizilor împotriva drepturilor familiei, organizațiilor și guvernului și, prin urmare, tind să fie mai
comunale și mai puțin ......

Două paradigme populare din zilele noastre printre cercetă torii în științe sociale sunt pozitivismul
și post- pozitivismul. Pozitivismul, pe baza lucră rilor filosofului francez, Auguste Comte (1798-1857), a
fost paradigma științifică dominantă pâ nă la jumă tatea secolului 20. Acesta susține că știința sau crearea
cunoștințelor ar trebui restricționate la ce se poate observa și mă sura. Pozitivismul tinde să se bazeze
exclusiv pe teorii care pot fi testate direct. Deși pozitivismul a fost la început o încercare de a separa
investigația științifică de religie (unde preceptele nu puteau fi observate în mod obiectiv), pozitivismul a
dus la empirism sau o credință oarbă în datele observate și o respingere a orică rei încercă ri de a extinde
sau înțelege dincolo de fapte observabile. De vreme de gâ ndurile și emoțiile umane nu se puteau mă sura
direct, nu se considerau subiecte legitime pentru cercetarea științifică . Frustră rile legate de natura strict
empirică a filosofiei pozitiviste au dus la dezvoltarea post- pozitivismului (sau post -modernismului)
după jumă tatea secolului 20. Post-pozitivismul susține că se pot face deducții rezonabile despre un
fenomen prin combinarea observațiilor empirice cu raționamentul logic. Post- pozitiviștii consideră
știința ca nesigură , însă probabilistică (adică pe baza multor situații neprevă zute) și adesea caută să
exploreze aceste situații neprevă zute pentru a înțelege mai bine realitatea socială . Tabă ra post-
pozitivismului s-a fragmentat mai departe în subiectiviști , care vă d lumea ca o construcție subiectivă a
minților noastre subiective mai degrabă decâ t ca o realitate obiectivă , și realiști critici ,care cred că există
o realitate externă , independentă de gâ ndirea cuiva, dar nu putem ști niciodată acea realitate cu o
certitudine absolută .

În cartea lor de seminar, Sociological Paradigms and Organziational Analysis (Paradigme


Sociologice și Analiză Organizațională) Burrel și Morgan (1979) au sugerat că modul în care cercetă torii în
științe sociale vă d și studiază fenomenele sociale este modelat de două seturi fundamentale de supoziții
filosofice: ontologie și epistemologie. Ontologia se referă la supozițiile noastre despre cum vedem lumea,
de exemplu: constă lumea mai mult din ordine socială sau schimbare continuă ? Epistemologia se referă
la supozițiile noastre despre modul cel mai bun de a studia lumea, de exemplu: să folosim o abordare
subiectivă sau obiectivă pentru studierea realită ții sociale? Folosind aceste două seturi de supoziții, putem
clasifica cercetarea în științe sociale ca aparținâ nd uneia din cele patru categorii (vezi Figura 3.1).

Dacă cercetă torii vă d lumea ca fiind în mare parte ordine socială (ontologie) și, așadar, caută să
studieze tipare de evenimente sau comportamente ordonate și cred că cel mai bun mod de a studia o astfel
de lume folosește o abordare obiectivă (epistemologie), care este independentă de persoana care
realizează observația sau interpretarea, ca de exemplu prin folosirea instrumentelor standardizate de
colectare de date ca sondajele, atunci adoptă o paradigmă de funcționalism. Cu toate acestea, dacă ei
cred că cea mai bună modalitate de a studia ordinea socială este prin interpretarea subiectivă a
participanților implicați, cum ar fi prin intervievarea diferiților participanți și reconcilierea diferențelor
printre ră spunsurile lor folosindu-și propriile perspective subiective, atunci folosesc o paradigmă de tip
interpretivism. Dacă cercetă tori cred că lumea constă din schimbare radicală și caută să înțeleagă sau să
dispună schimbarea folosind o abordare obiectivistă, atunci folosesc o paradigmă de structuralism
radical. Dacă doresc să înțeleagă schimbarea socială folosind perspectivele subiective ale participanților
implicați, atunci urmează o paradigmă de umanism radical.

Schimbare radicală
Traducere din limba engleză în limba română
....... preocupate cu înțelegerea tiparelor generalizabile ale comportamentului, evenimentelor sau
fenomenelor, mai degrabă decâ t evenimentele în schimbare sau idiosincratice. Cu toate acestea, dacă vrei
să studiezi schimbarea socială, cum ar fi de ce mișcă rile democratice cresc din ce în ce mai mult în ță rile
Orientului Mijlociu sau de ce a avut succes această mișcare în Tunisia, i-a trebuit o cale mai lungă că tre
succes în Libia și tot nu are succes în Siria, atunci poate umanismul radical este abordarea corectă pentru
un astfel de studiu. Fenomenele sociale și organizaționale constau în general din elemente de ordine , dar
și schimbare. De pildă, succesul organizațional depinde de procese de afaceri formalizate, proceduri de
lucru și responsabilită ți ale postului, fiind simultan constrâ ns de un amestec constant în schimbare de
competitori, produse concurente, furnizori și bază de clienți în mediul de afaceri. Așadar, o înțelegere mai
holistică și completă a fenomenelor sociale, cum ar fi de ce unele organizații au mai mult succes față de
altele, necesită o apreciere și aplicare a unei abordă ri multi- paradigmatice față de cercetare.

Privire generală asupra procesului de cercetare


Deci cum ne modelează paradigmele noastre mentale cercetă rile în științe sociale? În esența sa,
toată cercetarea științifică este un proces iterativ de observație, raționalizare și validare. În faza de
observație, respectă m un fenomen natural sau social, eveniment sau comportament care ne interesează .
În faza de raționalizare, încercăm să dă m un sens fenomenului, evenimentului sau comportamentului
observat, făcâ nd conexiunea logică dintre diferitele piese ale puzzle-ului pe care le observă m, care în
anumite cazuri, pot duce la construirea unei teorii. În sfâ rșit, în faza de validare, ne testă m teoriile
folosind o metodă specifică printr-un proces de colectare a datelor și analiză, și fă câ nd acest lucru,
modificăm probabil sau prelungim teoria noastră inițială . Totuși, planurile cercetă rii variază în funcție
dacă cercetă torul începe la observație și încearcă să raționalizeze observațiile (cercetare inductivă ) sau
dacă cercetă torul începe o raționalizare de tip ex ante sau o teorie și încearcă să valideze teoria
(cercetare deductivă ). Așadar, ciclul de observație– raționalizare – validare este foarte asemă nă tor cu
ciclul de cercetare inducție – deducție discutat la Capitolul 1.

Majoritatea cercetă rii tradiționale tinde să fie deductivă și funcționalistă în natură . Figura 3.2 oferă
o vizualizare schematică a unui asemenea proiect de cercetare. Această figură descrie o serie de activită ți
de efectuat în cercetarea funcționalistă , clasificată în trei faze: explorare, proiectarea cercetă rii și
executarea cercetă rii. De observat că această concepție generalizată nu este o hartă sau diagramă pentru
întreaga cercetare. Aceasta se aplică doar pentru cercetarea funcționalistă și poate și ar trebui să fie
modificată pentru a corespunde nevoilor unui proiect anume.

Revizuirea
EXPLORARE Întrebările
literaturii de Teorie
cercetării specialitate

CONCEPȚIA Operaționaliz Metoda de Strategia de


CERCETĂRII are cercetare eșantionare

... în sectorul – de servicii), se adresează unor probleme complexe și reale (în contrast cu probleme
ipotetice sau „de jucă rieˮ), unde ră spunsurile nu sunt evidente. Întrebă rile cercetă rii strict concentrate
Traducere din limba engleză în limba română
(adesea cu un ră spuns binar de tip da/nu) tind să fie mai puțin folositoare și interesante și mai puțin
adecvate pentru a capta nuanțele subtile ale fenomenelor sociale. Întrebă rile cercetă rii care nu sunt
interesante duc în general la rezultate ale cercetă rii neinteresante și nepublicabile.

Urmă toarea etapă este realizarea unei revizuiri a literaturii de specialitate a domeniului de
interes. Scopul unei revizuiri a literaturii de specialitate este triplu: (1) inspectarea stă rii actuale a
cunoștințelor în domeniul investigă rii, (2) identificarea autorilor cheie, articolelor, teoriilor și rezultatelor
din acel domeniu și (3) identificarea lacunelor în cercetare în acel domeniu de cercetare. Revizuirea
literaturii de specialitate se face în mod obișnuit în prezent folosind că ută ri de cuvinte- cheie
computerizate în bazele de date online. Cuvintele -cheie se pot combina prin folosirea operațiunilor „șiˮ
/„sauˮ pentru a restrâ nge sau extinde rezultatele căută rii. Odată generată o listă scurtă de articole
relevante din că utarea de cuvinte- cheie, cercetă torul trebuie apoi să navigheze manual prin fiecare articol
sau cel puțin secțiunea sa abstractă , pentru a stabili adecvarea acelui articol pentru o revizuire detaliată .
Revizuirile literaturii de specialitate ar trebui să fie în mod rezonabil complete și nerestricționate la câ teva
reviste, câ țiva ani sau o metodologie specifică . Articolele revizuite se pot rezuma sub formă de tabele și se
pot structura mai departe folosind cadre de organizare, cum ar fi o matrice de concept. O revizuire a
literaturii de specialitate bine realizată ar trebui să indice dacă întrebă rile cercetă rii inițiale au fost deja
adresate în literatura de specialitate (care ar înlă tura nevoia de a le studia din nou), dacă sunt disponibile
întrebă ri ale cercetă rii mai noi sau mai interesante și dacă întrebă rile cercetă rii originale ar trebui să fie
modificate sau schimbate în lumina descoperirilor revizuirii literaturii de specialitate. Revizuirea poate
oferi și unele intuiții sau posibile ră spunsuri la întrebă rile de interes și/ sau să ajute la identificarea
teoriilor care s-au folosit anterior pentru abordarea unor întrebă ri similare.

De vreme ce cercetarea funcționalistă (deductivă ) implică testarea teoriei, etapa a treia este
identificarea uneia sau mai multor teorii care pot ajuta la abordarea întrebă rilor cercetă rii dorite. Deși
revizuirea literaturii de specialitate pot descoperi o gamă largă de concepte sau construcții posibil legate
de fenomenul de interes, o teorie va ajuta la identificarea că rora dintre aceste construcții este relevantă
din punct de vedere logic pentru fenomenul țintă și cum. Renunțarea la teorii poate duce la mă surarea
unei game largi de construcții irelevante, cu o marjă mai mică de relevanță sau mai puțin relevante,
minimalizâ nd, în același timp, șansele de obținere de rezultate care au însemnă tate și nu printr-o pură
întâ mplare. În cercetarea funcționalistă , teoriile se pot folosi ca baza logică pentru postularea unor ipoteze
pentru testarea empirică. Desigur, nu toate teoriile se pretează foarte bine pentru studierea tuturor
fenomenelor sociale. Teoriile trebuie selectate cu atenție pe baza potrivirii lor cu problema țintă și mă sura
în care supozițiile lor sunt compatibile cu cele ale problemei țintă . Vom analiza teoriile și procesul
filosofă rii în detaliu în capitolul urmă tor.

Urmă toarea fază în procesul de cercetare este conceperea cercetării. Acest proces este interesat
de crearea unui plan detaliat al activită ților de fă cut pentru a ră spunde satisfă că tor la întrebă rile
cercetă rii identificate în faza de explorare. Acest lucru include selectarea unui model de cercetare,
operaționalizarea construcțiilor de interes și elaborarea unei strategii corespunză toare de eșantionare.

...

Strategia de eșantionare este strâ ns legată de unitatea de analiză într-o problemă de cercetare. În
timpul selectă rii unui eșantion, o atenție destul de mare trebuie acordată în vederea evită rii unui eșantion
pă rtinitor ( de exemplu pe baza comodită ții) care ar putea genera observații pă rtinitoare. Eșantionarea
este prezentată în profunzime într-un capitol ulterior.

În acest stadiu, este adesea o idee bună să scrii o propunere de cercetare, în care se detaliezi
toate deciziile luate în etapele precedente ale procesului de cercetare și motivației din spatele fiecă rei
Traducere din limba engleză în limba română
hotă râ ri. Această propunere din mai multe pă rți ar trebui să adreseze ce întrebă ri ale cercetă rii vrei să
studiezi ș ide ce, starea anterioară a cunoașterii în acest domeniu, teoriile pe care vrei să le folosești
împreună cu ipotezele de testat, cum să mă sori construcțiile, ce metodă de cercetare să se folosească și de
ce și strategia de eșantionare dorită . Agențiile de finanțare necesită de obicei o astfel de propunere pentru
a selecta cele mai bune propuneri în vederea finanță rii. Chiar dacă finanțarea nu este căutată pentru un
proiect de cercetare, o propunere poate servi drept un vehicul folositor pentru că utarea unei reacții de la
alți cercetă tori și identificarea unor posibile probleme ale proiectului de cercetare (de exemplu dacă
unele construcții importante lipseau din studiu) înainte de a demara colectarea de date. Această reacție
inițială este inestimabilă, deoarece este adesea prea tâ rziu să corectezi probleme critice după ce se
colectează datele într-un studiu de cercetare.
După ce a hotă râ t pe cine să studieze (subiecții) ,, ce să mă soare (concepte) și cum să colecteze
date (metoda de cercetare), cercetă torul este acum gata să continue cu faza de executare a cercetării.
Acest lucru include realizarea de teste -pilot pe instrumentele de mă surare, colectarea de date și analiza
datelor.

Testele -pilot reprezintă o parte din procesul de cercetare extrem de importantă , care însă adesea
este neglijată . Aceasta ajută la detectarea posibilelor probleme în conceperea și/ sau instrumentarea
cercetă rii tale (de exemplu, dacă întrebă rile puse sunt inteligibile pentru eșantionul țintit) și la asigurarea
că instrumentele de mă surare folosite în studiu sunt fiabile și sunt mă suri valabile ale construcțiilor de
interes. Eșantionul -pilot este de obicei un subset mic al populației țintă . După o testare -pilot de succes,
cercetă torul poate apoi trece la colectarea datelor folosind populația eșantionată . Datele colectate pot fi
cantitative sau calitative, în funcție de metoda de cercetare folosită .

După colectarea datelor, datele sunt analizate și interpretate în scopul tragerii de concluzii
referitoare la întrebă rile de interes ale cercetă rii. În funcție de tipul de date colectate (cantitative sau
calitative), analiza datelor poate fi cantitativă (de exemplu poate folosi tehnici statistice cum ar fi
modelarea regresiei sau ecuației structurale) sau calitativă (de exemplu codificarea sau analiza
conținutului).

Faza finală a cercetă rii implică pregă tirea raportului final al cercetării în care se documentează
întreg procesul de cercetare și rezultatele sale sub forma unei lucră ri de cercetare, disertații sau
monografii. Acest raport ar trebui să sublinieze în detaliu toate alegerile fă cute în timpul procesului de
cercetare (de exemplu, teoria folosită , construcțiile selectate, mă surile folosite, metodele de cercetare,
eșantionarea etc.) ș ide ce, precum și rezultatele fiecă rei faze a procesului de cercetare. Procesul de
cercetare trebuie descris în mod obligatoriu cu suficiente detalii astfel încâ t să le permită altor cercetă tori
să -ți reproducă studiul, să testeze rezultatele sau să evalueze dacă deducțiile rezultate sunt acceptabile
din punct de vedere științific. Desigur, deținerea unei propuneri de cercetare care să fie gata va simplifica
foarte mult și va face ca procesul scrierii raportului finalizat să aibă loc mai repede. De notat că cercetarea
nu are nicio valoare dacă procesul de cercetare și ......

.....

Urmărirea noutăților în cercetare. O altă greșeală frecventă este urmă rirea subiectelor
„populareˮ cu durată de valabilitate limitată . Un exemplu obișnuit este studierea tehnologiilor sau
practicilor care sunt populare în prezent. Avâ nd în vedere că cercetarea durează câ țiva ani pentru a se
finaliza și publica, este posibil ca acel interes popular în aceste noută ți să se estompeze pâ nă câ nd se
finalizează cercetarea și se depune spre publicare. O strategie mai bună poate fi studierea unor subiecte
„veșniceˮ care au rezistat întotdeauna de-a lungul anilor.
Traducere din limba engleză în limba română
Probleme care nu pot fi cercetate. Unele probleme de cercetare nu au ră spuns corespunză tor
doar pe baza dovezilor observate sau folosind metode și proceduri acceptate în prezent. Este mai bine să
se evite aceste probleme. Totuși, unele probleme ambigue, care nu se pot cerceta, se pot modifica sau
rafina în probleme cercetabile folositoare și bine definite.

Metode de cercetare favorizate. Mulți cercetă tori au o tendință de a reconstitui o problemă de


cercetare astfel încâ t să se plieze pe metoda lor preferată de cercetare (de exemplu cercetarea prin
sondaj). Aceasta este o tendință nefericită. Metodele de cercetare ar trebui alese pentru a corespunde cel
mai bine unei probleme de cercetare, nu invers.

Explorările de date în orb. Unii cercetă tori au tendința să colecteze date mai întâ i (folosind
instrumente care sunt deja disponibile) și apoi să vadă ce să facă cu ele. De notat că adunarea de date este
doar un pas dintr-un proces elaborat și lung de planificare, concepere și executare a cercetă rii. De fapt,
sunt necesare o serie de alte activită ți într-un proces de cercetare înainte de colectarea datelor. Dacă
cercetă torii sar la colectarea de date fă ră o astfel de planificare elaborată , datele colectare vor fi, cel mai
probabil, irelevante, imperfecte sau inutile, iar eforturile lor de colectare a datelor pot fi irosite pe deplin.
O abundență de date nu poate compensa deficiențele din planificarea și conceperea cercetă rii și, în special,
pentru lipsa de întrebă ri interesante de cercetare.