Sunteți pe pagina 1din 51

Traducere din limba engleză în limba română

Capitolul 6

Măsurarea Construcțiilor

Propunerile teoretice constau din relațiile dintre construcții abstracte. Testarea teoriilor (adică propunerile
teoretice) necesită măsurarea acestor construcții cu precizie, corect și într-un mod științific, înainte de a putea fi testată
rezistența legă turilor lor. Mă surarea se referă la observațiile atente, deliberate ale lumii reale și este esența cercetă rii
empirice. În timp ce unele construcții din cercetarea științelor sociale, cum ar fi vâ rsta, greutatea unei persoane sau mă rimea
unei întreprinderi, ar putea fi ușor de măsurat, alte construcții, ca de exemplu creativitatea, prejudecă țile sau alienarea pot fi
considerabil mai greu de mă surat. În acest capitol vom analiza procesele conexe ale conceptualiză rii și operaționaliză rii
pentru crearea măsură rilor acestor construcții.

Conceptualizare
Conceptualizarea reprezintă procesul mental prin care construcții (concepte) neclare și imprecise și componentele
constitutive sunt definite în termeni concreți și preciși. De pildă , folosim adesea cuvâ ntul „prejudecată ˮ și cuvâ ntul creează o
anumită imagine în mintea noastră ; totuși, am putea avea dificultă ți dacă ni s-ar cere să definim exact ce înseamnă acest
termen. Dacă cineva spune lucruri urâ te despre alte grupuri rasiale, reprezintă acest lucru prejudecată radială ? Dacă femeile
câ știgă mai puțin decâ t bă rbații pentru același post, asta înseamnă prejudecată bazată pe diferențele dintre bă rbați și femei?
Dacă enoriașii cred că necredincioșii vor arde în iad, se consideră prejudecă ți religioase? Există diferite tipuri de prejudecă ți și
dacă da, care sunt? Există niveluri diferite de prejudecă ți, cum ar fi mari sau mici? Ră spunsul la aceste întrebă ri reprezintă
cheia măsură rii construcției de prejudecă ți în mod corect. Procesul înțelegerii a ceea ce este inclus și ce este exclus în
conceptul prejudecă ților reprezintă procesul de conceptualizare.

Procesul de conceptualizare este cu atâ t mai important din cauza impreciziei, caracterul vag și ambiguită ții multor
construcții din științele sociale. De pildă , cuvâ ntul „compasiuneˮ este același lucru cu ....
Măsurarea Construcțiilor| 46

….capacitate verbală și matematică și cele două punctaje se pot combina, probabil într-un mod ponderat, pentru a crea o
valoare globală pentru construcția de aptitudine academică .

Operaționalizare
Odată definită o construcție teoretică , cum anume o măsură m? Operaționalizarea se referă la procesul de
dezvoltare a indicatorilor sau articolelor pentru măsurarea acestor construcții. De pildă , dacă o construcție teoretică
inobservabilă , cum ar fi statutul socioeconomic, este definită ca nivelul venitului familial, aceasta se poate operaționaliza
folosind un indicator care le pune respondenților întrebarea: care este venitul anual al familiei d-voastră ? Dat fiind nivelul
crescut de subiectivitate și imprecizie inerent în construcțiile științei sociale, tindem să mă sură m majoritatea acelor
construcții (exceptâ nd câ teva construcții demografice, ca vâ rsta, sexul, educația și venitul) folosind indicatori multipli. Acest
proces ne permite să analiză m nivelul de apropiere printre acești indicatori ca o evaluare a preciziei (coeficientului de
siguranță ) a acestora.

Indicatorii funcționează la nivel empiric, în contrast cu construcțiile, care sunt conceptualizate la nivel teoretic.
Combinarea indicatorilor la nivel empiric reprezentâ nd o construcție dată se numește variabilă. După cum s-a observat într-
un capitol anterior, variabilele pot fi independente, dependente, de mediere sau de moderare, în funcție de modalitatea în care
se folosesc într-un studiu de cercetare. De asemenea, fiecare indicator poate avea mai multe atribute (sau niveluri) și fiecare
atribut reprezintă o valoare. De pildă , o variabilă de „sexˮ poate avea două atribute: masculin sau feminin. La fel, o scară de
satisfacție a clientului poate fi construită pentru a reprezenta cinci atribute: „foarte nemulțumitˮ, „destul de nemulțumitˮ,
„neutruˮ, „destul de mulțumitˮ și „foarte mulțumitˮ. Valorile atributelor pot fi cantitative (numerice) sau calitative (non-
numerice). Datele cantitative se pot analiza folosind tehnici de analiză cantitativă a datelor, cum ar fi modelarea echivală rii
structurale sau de regresie, în timp ce datele calitative necesită tehnici de analiză calitativă a datelor, cum ar fi codificarea. De
reținut că multe variabile din cercetarea în științele sociale sunt calitative, chiar și atunci câ nd sunt reprezentate într-un mod
cantitativ. De pildă , putem crea un indicator de satisfacție a clientului cu cinci atribute: foarte nemulțumit, destul de
nemulțumit, neutru, destul de mulțumit și foarte mulțumit și le putem aloca numere de la 1 la 5 respectiv pentru aceste cinci
atribute, astfel încâ t să putem folosi instrumente statistice sofisticate pentru analiza cantitativă a datelor. Totuși, trebuie
reținut că numerele sunt doar etichete asociate cu evaluarea personală a respondenților privind propria lor satisfacție și
variabila de bază (satisfacția) este totuși calitativă , chiar dacă am reprezenta-o în mod cantitativ.

Indicatorii pot fi reflectivi sau formativi. Un indicator reflectiv este o mă sură care „reflectă ˮ o construcție de bază .
De exemplu, dacă religiozitatea este definită ca o construcție care mă soară câ t de religioasă este o persoană , atunci
frecventarea slujbelor religioase poate fi un indicator reflectiv al religiozită ții. Un indicator formativ este o măsură care
„formează ˮ sau contribuie la o construcție de bază . Astfel de indicatori pot reprezenta diferite dimensiuni ale construcției de
interes. De pildă , dacă religiozitatea este definită ca o componentă a unei dimensiuni de credință , o dimensiune cucernică și o
dimensiune de ritual, atunci indicatorii aleși pentru mă surarea fiecă reia dintre aceste diferite dimensiuni se vor considera
indicatori formativi. Construcțiile unidimensionale se măsoară folosind indicatori reflectivi (chiar dacă se pot folosi indicatori
reflectivi multipli pentru măsurarea construcțiilor abstracte, cum ar fi stima de sine), în timp ce construcțiile
multidimensionale sunt .........

…..
Notă : Toate scalele de ordine superioară pot folosi oricare dintre statisticile pentru scale de ordine mai scăzută .

Tabelul 6.1. Proprietă ți statistice ale grilelor de evaluare

Scalele nominale, denumite și scale categorice, măsoară date categorice. Aceste scale se folosesc pentru variabile
sau indicatori care au atribute ce se exclud reciproc. Exemple includ sexul (două valori: masculin sau feminin), tip industrie
(producție, financiară , agricultură etc.) și afiliere religioasă (creștin, musulman, evreu etc.). Chiar dacă le alocă m numere unice
fiecă rei valori, de pildă 1 pentru bă rbat și 2 pentru femeie, numerele nu înseamnă de fapt nimic (adică 1 nu este mai puțin de
47 \Cercetare în științe sociale

sau jumă tate din 2) și ar fi putut fi cu ușurință reprezentate non- numeric, cum ar fi M pentru bă rbat și F pentru femeie.
Scalele nominale oferă doar nume sau etichete pentru diferite valori ale atributului. Mă sura adecvată a tendinței centrale a
unei scale nominale este modal și nici media, nici mediana nu se pot defini. Statisticile permisibile reprezintă repartiția x2 și
distribuția frecvenței și doar o transformare de tip unu-la-unu (egalitate) este permisă (de exemplu: 1 =Bă rbat, 2= Femeie).

Scalele ordinale sunt acelea care măsoară datele ordonate în funcție de ranguri, cum ar fi clasificarea studenților
dintr-o clasă ca primul, al doilea, al treilea și așa mai departe, pe baza unei medii generale sau rezultatelor la teste. Totuși,
valorile efective sau relative ale atributelor sau diferenței în valorile atributului nu se pot evalua. De pildă , clasificarea
studenților în clasă nu spune nimic despre o medie generală efectivă (GPA) sau rezultatele la teste ale studenților sau despre
cum s-au descurcat în comparație cu celă lalt. Un exemplu clasic în științele naturii este scala de duritate a lui Moh, care
caracterizează duritatea diferitelor minerale după capacitatea lor de a zgâ ria alte minerale. De pildă , diamantele pot zgâ ria
toate celelalte minerale care se formează natural pe pă mâ nt și, prin urmare, diamantul este cel mai „durˮ mineral. Cu toate
acestea, scala nu indică duritatea efectivă a acestor minerale și nici nu oferă o evaluare relativă a durită ții lor. Scalele ordinale
pot folosi și etichete privind atributul (ancore) cum ar fi „ră uˮ, „mediuˮ și „bunˮ sau „foarte nemulțumitˮ, „destul de
nemulțumitˮ, „neutruˮ sau „destul de mulțumitˮ și „foarte mulțumitˮ. În cazul de pe urmă , putem spune că respondenții care
sunt „destul de mulțumițiˮ sunt mai puțin satisfă cuți decâ t cei care sunt „foarte mulțumițiˮ, însă nu le putem cuantifica
nivelurile de satisfacție. Mă surarea tendinței centrale a unei scale ordinale poate fi mediana sa sau modală , iar mijloacele nu
se pot interpreta. Așadar, analizele statistice pot implica analiză procentuală și non- parametrică , însă tehnici mai sofisticate,
precum corelarea, regresia și analiza dispersiilor, nu sunt corespunză toare. Transformarea ce crește uniform (care reține
ordonarea) este permisă .

Scalele interval sunt acelea unde valorile mă surate nu sunt doar ordonate pe ranguri, dar sunt și echidistante față
de atributele adiacente. De exemplu, scala temperaturii (exprimată în Fahrenheit sau Celsius), unde diferența dintre 30 și 40
grade pe scala Fahrenheit este aceeași ca cea dintre 80 și 90 grade Fahrenheit. La fel, dacă ai o scală care îi întreabă pe
respondenți care le este venitul anual folosind urmă toarele atribute (intervale): ): $0 pâ nă la 10,000, $10,000 pâ nă la 20,000,
$20,000 pâ nă la 30,000 și așa mai departe, aceasta este o scală de interval, deoarece punctul mediu al fiecă rui interval (adică
$5,000, $15,000, $25,000 etc.) sunt echidistante unul față de celă lalt. Scala coeficientului de inteligență (CI) este și o scală de
interval, deoarece scala este concepută astfel încâ t diferența dintre scorurile CI 100 și 110 trebuie să fie la fel ca dintre 110
și ....

……………
Măsurarea Construcțiilor| 48

…..variație. Toate metodele statistice sunt permise. Transformarea sofisticată cum ar fi similar pozitiv (de exemplu
multiplicativă sau logaritmică ) este, de asemenea, permisă .

Pe baza celor patru tipuri generice de scale discutate mai sus, putem crea scale specifice de evaluare pentru
cercetarea din științele sociale. Scalele de evaluare obișnuite includ scalele binare, scala lui Likert, diferențialele semantice sau
scala lui Guttman. Alte scale mai puțin întâ lnite nu sunt discutate aici.

Scale binare Scalele binare sunt scale nominale ce constau din elemente binare care presupun una din două valori
posibile, cum ar fi da sau nu, adevă rat sau fals. De exemplu, o scală binară obișnuită pentru construcția „activism politicˮ poate
consta din șase elemente binare, prezentate la tabelul 6.2. Fiecare articol din această scală este un element binar și numă rul
total de ră spunsuri cu „daˮ indicat de un respondent (o valoare de la 0 la 6) se poate folosi ca o mă sură generală a activismului
politic al acelei persoane. Pentru a înțelege cum au fost obținute aceste elemente, consultați secțiunea „Cuantificareˮ mai
tâ rziu în acest capitol. Scalele binare pot folosi și alte valori, cum ar fi masculin sau feminin pentru sex, normă întreagă sau
fracțiune de normă pentru situația privind tipul locului de muncă și așa mai departe. Dacă se modifică un element de situație
privind locul de muncă pentru a permite mai mult de două valori posibile (de exemplu fă ră loc de muncă , cu normă întreagă ,
fracțiune de normă și pensionat), nu mai este binar, însă tot ră mâ ne un element cuantificat nominal.

Ați scris vreodată o scrisoare unui funcționar public? Da Nu

Ați semnat vreodată o petiție politică ? Da Nu

Ați donat vreodată bani unei cauze politice? Da Nu

Ați donat vreodată bani unui candidat care candidează pentru o funcție publică ? Da Nu
Ați scris vreodată o scrisoare politică editorului unui ziar sau reviste?
Da Nu
Ați convins vreodată pe cineva sa-și schimbe planurile de votare? Da Nu

Tabelul 6.2. O scală binară cu șase elemente pentru măsurarea activismului politic

Scala lui Likert. Concepută de Rensis Likert, aceasta este o scală de evaluare foarte populară pentru măsurarea
datelor ordinale din cercetarea în științe sociale. Această scală include elemente Likert care sunt afirmații formulate
simplu la care respondenții pot preciza mă sura acordului sau dezacordului pe o scală de cinci sau șapte puncte, mergâ nd
de la „dezacord puternicˮ la „puternic acordˮ. Un exemplu tipic al unei scale Likert de șase elemente pentru construcția
„stima de sine la locul de muncă ˮ este ară tat în Tabelul 6.3. Scalele Likert sunt scale însumate, adică scorul scalei globale
poate fi o însumare a valorilor atributului ale fiecă rui articol, așa cum a fost selectat de un respondent.

Puternic Dezacord Neutru Acord destul Puternic


dezacord destul de mare de mare dezacord

Îmi place locul meu de muncă 1 2 3 4 5


Cum v-ați clasifica opiniile privind asigurarea națională de să nă tate?

Foarte mult În oarecare Niciuna În oarecare Foarte mult


măsură măsură
Bun □ □ □ □ □ Prost

Folositor □ □ □ □ □ Inutilă

Îngrijire □ □ □ □ □ Fă ră grijă

Interesant □ □ □ □ □ Plictisitor

Tabelul 6.4 O scală diferențială semantică pentru măsurarea atitudinii față de asigură rile naționale de să nă tate

Diferențiala semantică. Aceasta este o scală compusă (cu pași multipli) în care respondenților li se
solicită să -și exprime opinia sau sentimentele despre o singură afirmație, folosind diferite perechi de adjective
concepute ca atribute diametral opuse. De pildă , construcția „atitudinea față de asigură rile naționale de să nă tate ˮ
se poate mă sura folosind patru criterii, prezentate în Tabelul 6.4. Ca și la scala lui Likert, scorul scalei globale poate
fi o însumare a scorurilor elementului individual. Observați că la scalele lui Likert, afirmația se schimbă , dar
ancorele ră mâ n la fel de-a lungul elementelor. Totuși, la diferențialele semantice, afirmația ră mâ ne constantă , în
timp ce ancorele (perechile de adjective) se schimbă de-a lungul elementelor. Diferențiala semantică se consideră
o tehnică excelentă pentru mă surarea atitudinii sau sentimentelor persoanelor față de obiecte, evenimente sau
comportamente.

Scala lui Guttman. Concepută de Louis Guttman, această scală compusă folosește o serie de elemente
dispuse în ordine crescă toare de intensitate a construcției de interes, de la cea mai scă zută intensitate la cea mai
ridicată intensitate. Ca exemplu, construcția „atitudinea față de imigranțiˮ se poate mă sura folosind cinci elemente,
prezentate la Tabelul 6.5. Fiecare element din scala lui Guttman de mai sus are o pondere (neindicată mai sus) care
variază în funcție de intensitatea acelui element și combinația ponderată a fiecă rui ră spuns este folosită ca măsură
agregată a unei observații.

Cum v-ați clasifica opiniile privind urmă toarele afirmații despre imigranți?
…….,
Vă deranjează că imigranții sunt cetă țeni ai ță rii d-voastră ? Da Nu
Vă deranjează că sunt imigranți care locuiesc în cartierul d-voastră ? Da Nu

V-ar deranja să locuiți lâ ngă un imigrant? Da Nu

V-ar deranja să aveți un imigrant drept un prieten apropiat? Da Nu

…….

….. inteligență ). Scala unidimensională măsoară construcții de-a lungul unei singure scale, variind de la ridicat la
scă zut. De reținut că unele dintre aceste scale pot include elemente multiple, dar toate aceste elemente încearcă să
măsoare aceeași dimensiune de bază . Acesta este mai ales cazul cu multe construcții ale științei sociale, precum
stima de sine, despre care se presupune că au o singură dimensiune, mergâ nd de la scă zut la ridicat. Scalele
multidimensionale, pe de altă parte, folosesc elemente sau teste diferite pentru a mă sura fiecare dimensiune a
construcției separat și apoi combină scorurile pe fiecare dimensiune pentru a crea o mă sură globală a construcției
multidimensionale. De pildă , aptitudinea academică se poate mă sura folosind două teste separate ale aptitudinii
verbale și matematice a studenților și apoi combinarea acestor scoruri pentru a crea o măsură globală a aptitudinii
academice. De vreme ce majoritatea scalelor folosite în cercetarea în științele sociale sunt unidimensionale, vom
analiza în continuare trei abordă ri pentru crearea scalelor unidimensionale.

Metodele de scalare unidimensională au fost dezvoltate în prima jumă tate a secolului două zeci și li s-a dat
numele creatorilor lor. Cele mai populare trei metode de scalare unidimensională sunt: (1) scalarea prin metoda
comparațiilor perechi; (2) scala sumativă a lui Likert și (3) scala cumulativă a lui Guttman. Cele trei abordă ri sunt
similare în multe privințe, cu diferențele cheie reprezentâ nd clasificarea elementelor scalei de judecă tori și metode
statistice folosite pentru alegerea elementelor finale. Fiecare dintre aceste metode sunt discutate în continuare.

Metoda de scalare prin comparații perechi a lui Thurstone. Louis Thurstone, unul dintre primii și cei
mai renumiți teoreticieni în scalare, a publicat o metodă de intervale aparent egale în 1925. Această metodă începe
cu o definiție conceptuală clară a construcției de interes. Pe baza acestei definiții, elemente potențiale de scală se
generează pentru a măsura această construcție. Aceste elemente sunt generate de experți care știu ceva despre
construcția ce se mă soară . Grupul inițial de elemente de candidați (ideal între 80 și 100 elemente) ar trebui
formulat într-un mod asemă nă tor, de pildă , concepâ ndu-le ca afirmații la care respondenții și-ar putea exprima
acordul sau dezacordul (nu ca întrebă ri sau alte lucruri). Apoi, se recrutează un complet de judecă tori pentru a
alege elemente specifice de la acest grup de candidați pentru a reprezenta construcția de interes. Judecă torii pot
include cadre universitare instruite în procesul construcției instrumentului sau un eșantion aleatoriu de
respondenți de interes (adică persoane familiarizate cu fenomenul). Procesul de selecție are loc prin solicitarea
fiecă rui judecă tor să aprecieze în mod independent fiecare element pe o scală de la 1 la 11, în funcție de câ t de
apropiat, în opinia lor, reflectă acel element construcția destinată (1 reprezintă extrem de nefavorabil și 11
reprezintă extrem de favorabil). Pentru fiecare element se calculează intervalul median și intervalul intercvartilic
(diferența dintre percentila 75 și 25 – o măsură a dispersiei), care sunt reprezentate pe o histogramă , după cum se
arată la Figura 6.1. Elementele de scală finală se selectează ca afirmații care sunt la intervale egale pe o gamă de
mediane. Acest lucru se poate realiza prin gruparea elementelor cu o mediană comună și apoi prin selectarea
elementului cu intervalul intercvartilic cel mai mic din cadrul grupului median. Totuși, în loc să se bazeze complet
pe analiza statistică pentru selectarea elementului, o strategie mai bună ar putea fi să se analizeze elementele de
candidați la fiecare nivel și selectarea afirmației care este cea mai clară și este cea mai adecvată . Valoarea mediană
a fiecă rui element de scală reprezintă ponderea de folosit pentru agregarea elementelor într-un scor de scală
compusă reprezentâ nd construcția de interes. Avem acum o scală care arată ca o riglă , cu un element sau afirmație
la fiecare din cele 11 puncte de pe riglă (și ponderate ca atare). Deoarece elementele par să fie egale pe toată
distanța de punctare cu 11 puncte a scalei, această tehnică se numește metoda comparațiilor perechi.

.......

……. descris la acest capitol. Ca și la metoda lui Thurstone, metoda lui Likert începe și ea cu o definiție
clară a construcției de interes și folosește un set de experți pentru generarea a circa 80 pâ nă la 100 elemente
posibile de scală . Aceste elemente sunt apoi apreciate de judecă tori pe o scală de clasificare de la 1 la 5 (sau 1 pâ nă
la 7), după cum urmează : 1 pentru puternic dezacord cu conceptul, 2 pentru oarecare dezacord cu conceptul, 3
pentru nehotă râ t, 4 pentru oarecare acord cu conceptul și 5 pentru puternic acord cu conceptul. După această
clasificare, elemente specifice se pot selecta pentru scala finală prin unul din mai multe moduri: (1) prin calcularea
corelă rilor cu două variabile între judecă torii care apreciază fiecare element și elementul total (creat prin
însumarea tuturor elementelor individuale pentru fiecare respondent) și eliminarea elementelor cu corelații
element- față de total scă zute (de exemplu, mai puțin de 0.6) sau (2) fă câ nd o medie a aprecierii pentru fiecare
element pentru cuartila de sus și cea de jos a judecă torilor, fă câ nd un test de tip t pentru diferența în medii și
selectâ nd elementele care au valori mari ale t (adică cele care fac deosebirea cel mai bine între răspunsurile
cuartilei de sus și cea de jos). La final, aprecierea cercetă torului se poate folosi pentru a obține un set relativ mic
(să spunem între 10 și 15) de elemente care au corelații mari element -față - de total și deosebire mare (adică valori
mare ale t). Metoda lui Likert presupune ponderi egale pentru toate elementele și, așadar, ră spunsurile
respondentului la fiecare element se pot însuma pentru a crea un scor compus pentru acel respondent. Așadar,
această metodă este numită o scală însumată . De reținut că orice element cu sens invers față de direcția inițială a
construcției trebuie să fie codificat invers (adică 1 devine 5, 2 devine 4 și așa mai departe) înainte de însumare.

Metoda scalării cumulative a lui Guttman. Concepută de Guttman (1950) , metoda scală rii cumulative
se bazează pe tehnica distanței sociale a lui Emory Bogardus, care presupune că disponibilitatea oamenilor de a
participa la relații sociale cu alți oameni variază în grade de intensitate și mă soară acea intensitate folosind o listă
de elemente aranjate de la „cea mai scă zută intensitateˮ la „cel mai intensˮ. Ideea este că oamenii care sunt de
acord cu un criteriu de pe această listă sunt de acord și cu toate elementele anterioare. În practică , rareori gă sim
un set de elemente care să corespundă perfect acestui tipar cumulativ. O analiză a scalogramei se folosește pentru
a examina câ t de mult corespunde un set de elemente ideii de cumulativitate.

Ca și metodele anterioare de scalare, metoda lui Guttman pornește și ea cu o definiție clară a construcției
de interes și apoi se folosește de experți pentru a dezvolta un set mare de elemente de candidați. Un grup de
judecă tori clasifică apoi fiecare element de candidat cu „daˮ, dacă apreciază elementul ca fiind favorabil
construcției și „nuˮ dacă ei consideră elementul drept unul nefavorabil. În continuare, se creează o matrice sau un
tabel care prezintă ră spunsurile judecă torilor la toate elementele de candidați. Această matrice este sortată în
ordine descrescă toare de la judecă tori cu mai multe ră spunsuri de „daˮ în partea de sus cu mai puține ră spunsuri
de „daˮ în partea de jos. În cazul judecă torilor cu același numă r de ră spunsuri de „daˮ, afirmațiile se pot sorta de la
stâ nga la dreapta pe baza celui mai mult numă r de acorduri pâ nă la cel mai puțin. Matricea rezultată va semă na
Tabelului 6.6 Observați că scala este acum aproape cumulativă câ nd se citește de la stâ nga la dreapta (de-a lungul
elementelor). Cu toate acestea, ar putea exista câ teva excepții, după cum se arată în Tabelul 6.6 și așadar scala nu
este pe deplin cumulativă . Pentru a stabili un set de elemente care aproximează cel mai bine proprietatea de
cumulativitate, o tehnică de analiză a datelor numită scalogramă se poate folosi (sau acest lucru se poate face
vizual dacă numă rul de elemente este mic). Tehnica statistică mai estimează și un punctaj pentru fiecare element
care se poate folosi pentru a calcula punctajul global al unui respondent la întreg setul de elemente.

Respondent Element Element 5 Element 3 Eleme Eleme


12 Element 22 nt 8 nt7
……

......Biroul de Statistică a Muncii a Departamentului SUA pentru Muncă . CPI este o măsurare a sumei pe care trebuie să o
plă tească consumatorii pentru bunuri și servicii în general și se împarte în opt categorii majore (alimente și bă uturi,
locuințe, îmbră căminte, transport, asistență medicală , recreere, educație și comunicație și „alte bunuri și serviciiˮ), care
se subdivid mai departe în mai mult de 200 de articole mai mici. În fiecare lună , angajații guvernamentali se
interesează în toată țara de prețurile actuale pentru mai mult de 80.000 articole. Folosind o schemă complicată de
ponderare, acest lucru ia în considerare locația și probabilitatea de cumpă rare a fiecă rui articol, aceste prețuri sunt
combinate de analiști, care sunt apoi combinate într-un scor de indice global folosind o serie de formule și reguli.
Un alt exemplu de indice este statutul socioeconomic (SES), cunoscut și sub denumirea de indicele
socioeconomic Duncan (SEI). Acest indice este o combinație a trei construcții: venit, educație și ocupație. Venitul este
măsurat în dolari, educația în ani sau diplome obținute, iar ocupația este clasificată în categorii sau niveluri după statut.
Aceste mă suri foarte diferite sunt combinate pentru a crea un scor global de indice SES, folosind o combinație
ponderată a „educației ocupaționaleˮ (procentajul de oameni dintr-o ocupație care au frecventat un an sau mai mulți de
educație la nivelul colegiului) și „venit ocupaționalˮ (procentajul de persoane din cadrul acelei ocupații care au câ știgat
mai mult decâ t un venit anual specific). Totuși, măsură toarea indicelui SES a generat multă controversă și dezacord
printre cercetă tori.

Procesul creă rii unui indice este asemă nă tor cu cel al unei scale. Mai întâ i, se conceptualizează (definește)
indicele și componentele constitutive ale sale. Deși acest lucru pare simplu, ar putea exista mult dezacord printre
judecă tori asupra că ror componente (construcții) ar trebui să se includă în sau să se excludă dintr-un indice. De pildă ,
la indicele SES, nu cumva se corelează venitul cu educația și ocupația și dacă da, ar trebui să includem doar o
componentă sau pe toate trei? Revizuirea literaturii de specialitate, folosirea teoriilor și/sau intervievarea experților
sau principalelor pă rți interesate ar putea ajuta la soluționarea acestei probleme. În al doilea râ nd, fiecare componentă
trebuie operaționalizată și măsurată . De pildă , cum veți categorisi ocupațiile, în special de vreme ce unele ocupații s-ar
fi putut schimba în timp (de exemplu, nu existau dezvoltatori web înainte de existența Internetului). În al treilea râ nd,
trebuie creată o regulă sau formulă pentru calcularea scorului indicelui. Repet, acest proces poate implica multă
subiectivitate. În ultimul râ nd, trebuie validat scorul de indice folosind date existente sau noi.

Deși indicii și scalele produc un scor numeric unic sau o valoare reprezentâ nd o construcție de interes,
aceștia diferă în multe feluri. În primul râ nd, indicii adesea cuprind componente care diferă foarte mult una de cealaltă
(de exemplu, venit, educație și ocupație la indicele SES) și se măsoară în moduri diferite. Totuși, scalele de obicei
implică un set de articole similare care folosesc aceeași scală de clasificare (cum ar fi o scală Likert cu cinci puncte). În
al doilea râ nd, indicii combină adesea în mod obiectiv valori măsurabile cum ar fi prețuri sau venit, în timp ce scalele
sunt concepute să evalueze construcții subiective sau bazate pe logică , cum ar fi atitudinea, prejudecata sau stima de
sine. Unii susțin că sofisticarea metodologiei de scalare fac ca scalele să fie diferite de indici, în timp ce alții sugerează
că metodologica de indexare poate fi la fel de sofisticată . Cu toate acestea, indicii și scalele reprezintă ambele
instrumente esențiale în cercetarea în științele sociale.

Tipologii

…….
■ Care este nivelul d-voastră dorit de măsurare (nominal, ordinal, interval sau raport) sau scala de clasificare?
■ Câ te atribute de scală ar trebui să folosiți? (de exemplu 1 pâ nă la 10; 1 pâ nă la 7; -3 pâ nă la +3)?
■ Ar trebui să folosiți un numă r par sau impar de atribute (adică doriți să aveți punct de valori mediu sau
neutru)?
■ Cum doriți să etichetați atributele de scală (în special pentru diferențialele semantice)?
■ În sfâ rșit, ce procedură ați folosi pentru a genera elementele de scală (de exemplu, metoda lui Thurstone,
Likert sau Guttman) sau componentele indicelui?

Acest capitol a analizat procesul și rezultatele dezvoltă rii scalei. Urmă torul capitol va analiza cum să evaluă m
fiabilitatea și valabilitatea scalelor dezvoltate folosind abordă rile de mai sus.
Capitolul 7

Fiabilitatea și Valabilitatea Scalei

Capitolul anterior a analizat o parte din dificultă țile pe care le prezintă construcțiile de mă surare din
cercetarea în științele sociale. De pildă , cum știm dacă mă sură m „compasiuneaˮ și nu „empatiaˮ, de vreme ce ambele
construcții sunt oarecum asemă nă toare în sens? Sau este compasiunea este același lucru cu empatia? Ceea ce o face
mai complicată este că uneori aceste construcții sunt concepte imaginare (adică nu există în realitate) și
multidimensionale (caz în care, avem problema adăugată a identifică rii dimensiunilor constitutive). Așadar, nu este
adecvat doar să măsură m construcțiile științei sociale folosind orice scală pe care o preferă m. Avem obligația, de
asemenea, să și testă m aceste scale pentru a ne asigura că: (1) aceste scale mă soară într-adevă r construcția
inobservabilă pe care am vrut să o mă sură m (adică scalele sunt „valabileˮ) și (2) măsoară construcția avută în vedere
în mod consecvent și precis (adică scalele sunt „fiabileˮ). Fiabilitatea și valabilitatea, denumite împreună „proprietă ți
psihometriceˮ ale scalelor de mă surare, reprezintă etaloanele împotriva că rora adecvarea și acuratețea procedurilor
noastre de mă surare sunt evaluate în cercetarea științifică .

O mă surare poate fi fiabilă , însă nu și valabilă , dacă mă soară ceva foarte consecvent, însă mă soară în mod
consecvent construcția greșită . La fel, o mă sură poate fi valabilă , dar nu fiabilă , dacă măsoară construcția corectă , însă
nu face acest lucru într-un mod consecvent. Folosind analogia tirului la țintă , după cum se arată la Figura 7.1, o
măsurare cu pași multipli a unei construcții care este atâ t fiabilă , câ t și valabilă , constă din focuri care s-au grupat într-
o gamă restrâ nsă din apropierea centrului țintei. O mă surare care este valabilă , însă nu și fiabilă , va consta din focuri
centrate pe țintă , dar nu grupate într-o gamă restrâ nsă , ci mai degrabă împră știate în jurul țintei. În fine, o măsurare
care este fiabilă , dar nu și valabilă , va consta din focuri grupate într-o gamă restrâ nsă , dar departe de țintă . Astfel,
fiabilitatea și valabilitatea sunt necesare ambele pentru asigurarea unei mă sură tori adecvate a construcției de interes.

……

Care sunt sursele observațiilor nesigure din mă sură torile din științele sociale? Una dintre sursele principale
este subiectivitatea observatorului (sau cercetă torului). Dacă moralul angajaților dintr-o firmă este mă surat urmă rind
dacă angajații își zâ mbesc, dacă glumesc și așa mai departe, atunci observatori diferiți pot deduce măsuri diferite ale
moralului, dacă urmă resc angajații într-o zi foarte aglomerată (câ nd nu au timp de glume sau de vorbă ) sau o zi ușoară
(câ nd sunt mai joviali sau vorbă reți). Doi observatori pot, de asemenea, deduce niveluri diferite ale moralului în
aceeași zi, în funcție de ceea ce consideră ei drept o glumă și ce nu este. „Observațiaˮ este o tehnică de mă surare
calitativă . Uneori, fiabilitatea se poate îmbună tă ți folosind măsuri cantitative, de pildă calculâ nd numă rul de plâ ngeri
depuse în cursul unei luni, ca o mă sură a moralului (sau inversul acestuia). Desigur, este posibil ca plâ ngerile să fie sau
să nu fie o mă sură valabilă a moralului, însă este mai puțin supusă subiectivită ții umane și, prin urmare, mai fiabilă . O a
doua sursă de observație nefiabilă este adresarea de întrebă ri imprecise sau ambigue. De pildă , dacă întrebi oamenii ce
salariu au, respondenți diferiți ar putea interpreta întrebarea aceasta ca salariu lunar, salariul anual sau retribuția
orară și, astfel, observațiile rezultate vor fi cel mai probabil puternic divergente și nefiabile. O a treia sursă de
nefiabilitate o reprezintă adresarea de întrebă ri despre probleme cu care respondenții nu sunt foarte familiarizați sau
de care nu prea le pasă , cum ar fi să întrebi un absolvent american de facultate dacă este mulțumit de relația Canadei
cu Slovenia sau să -i ceri unui Director General să evalueze eficiența strategiei de tehnologie a companiei sale- ceva ce a
delegat unui director de tehnologie, cel mai probabil.
Deci cum poți crea mă sură ri fiabile? Dacă mă sură toarea voastră implică solicitarea de informații de la ceilalți,
cum este cazul cu mare parte din cercetarea în științele sociale, atunci poți începe prin înlocuirea tehnicilor de
colectare a datelor care depind mai mult de subiectivitatea unui cercetă tor (cum ar fi observațiile) cu cele care depind
mai puțin de subiectivitate (cum ar fi un chestionar) , punâ nd doar acele întrebă ri la care respondenții ar putea ști
ră spunsul sau chestiuni de care le pasă , evitâ nd elementele ambigue în măsură torile pe care le faceți (de exemplu,
specificâ nd în mod clar dacă vreți să știți salariul anual) și simplificâ nd formularea în indicatorii pe care-i folosiți, astfel
încâ t să nu fie interpretați greșit de unii dintre respondenți (de exemplu, evitâ nd cuvinte dificile pe care este posibil să
nu le înțeleagă ). Aceste strategii pot îmbună tă ți fiabilitatea măsurilor noastre, chiar dacă nu vor face neapă rat ca
măsură torile să fie pe deplin fiabile. Instrumentele de mă surare trebuie, totuși, testate pentru fiabilitate. Există multe
moduri de a estima fiabilitatea, care se vor discuta în continuare.
Fiabilitatea între evaluatori. Fiabilitatea între evaluator, denumită și fiabilitatea inter- observatori, este o
măsură a consecvenței dintre doi sau mai mulți evaluatori independenți al aceleiași construcții. De obicei, aceasta este
evaluată într-un studiu pilot și se poate face în două moduri, în funcție de nivelul de măsurare a construcției. Dacă
măsura este categorică , se definește un set al tuturor categoriilor, evaluatorii bifează în ce categorie se încadrează
fiecare observație, iar procentajul acordului dintre evaluatori reprezintă o estimare a fiabilită ții între evaluatori. De
pildă , dacă sunt doi evaluatori care evaluează 100 observații într-una din trei categorii posibile și evaluă rile lor se
potrivesc pentru 75% din observații, atunci fiabilitatea între evaluatori este de 0.75. Dacă mă sura este scalată în
interval sau raport (de exemplu, activitatea în sala de clasă este măsurată la fiecare 5 minute de doi evaluatori pe o
scală de ră spuns de la 1 la 7) , atunci o simplă corelare între măsurile de la cei doi evaluatori poate să ....

.……

…corelă ri între acest articol total și fiecare dintre cele șase elemente individuale și, în final, se face media
celor șase corelă ri. Niciuna dintre cele două mă sură ri de mai sus nu ia în considerare numă rul de elemente din
măsurare (șase elemente în acest exemplu). Coeficientul de fidelitate alpha al lui Cronbach, un instrument de
măsurare a fiabilită ții conceput de Lee Cronbach în 1951, adaugă și dimensiunea scalei la estimarea fiabilită ții,
calculată folosind formula urmă toare:

unde K este numă rul de elemente dintr-o mă surare, a.\ este dispersia (pă tratul abaterii
standard) a
2

scorurilor totale observate și .Yi este varianța observată pentru elementul i. Coeficientul standard de fidelitate alpha al
lui Cronbach se poate calcula folosind o formulă mai simplă :

unde K este numă rul de elemente, T este corelația medie între elemente, adică media coeficienților K{K-\)/2 din
matricea de corelare triunghiular superioară (sau triunghiular inferioară ).
Valabilitate
Valabilitatea, adesea numită valabilitatea construcției, se referă la gradul în care o mă surare reprezintă în
mod adecvat construcția de bază pe care ar trebui să o măsoare. De pildă , mă surarea compasiunii mă soară într-adevă r
compasiunea și nu mă soară o construcție diferită , cum ar fi empatia? Valabilitatea se poate evalua folosind abordă ri
teoretice sau empirice și ar trebui în mod ideal să se măsoare folosind ambele abordă ri. Evaluarea teoretică a
valabilită ții se concentrează pe câ t de bine este tradusă construcția teoretică sau reprezentată într-o măsurare
operațională . Acest tip de valabilitate se numește valabilitate translațională (sau valabilitate reprezentațională ) și
constă din două subtipuri: valabilitate aparentă și a conținutului. Valabilitatea translațională este evaluată de obicei
folosind un complet de judecă tori experți, care evaluează fiecare articol (indicator) în funcție de câ t de bine se
potrivesc definiției conceptuale a acelei construcții și unei tehnici calitative numite metoda de sortare Q (rapidă ).

Evaluarea empirică a valabilită ții analizează câ t de bine o mă surare dată se referă la unul sau mai multe
criterii externe, pe baza dovezilor empirice. Acest tip de valabilitate se numește valabilitate legată de criterii, care
include patru subtipuri: valabilitate convergentă , discriminantă , concurentă și predictivă . În timp ce valabilitatea
translațională analizează dacă o măsurare reflectă bine construcția sa de bază , valabilitatea legată de criterii analizează
dacă o mă surare anume se comportă în modul în care ar trebui, dată fiind teoria acelei construcții. Această evaluare se
bazează pe analiza cantitativă a datelor observate folosind tehnici statistice, cum ar fi analiza corelațională , analiza
factorilor și așa mai departe. Distincția dintre evaluarea teoretică și cea empirică a valabilită ții este ilustrată în Figura
7.2 Totuși, ambele abordă ri sunt necesare pentru asigurarea adecvată a valabilită ții mă sură rilor din cercetarea în
științele sociale.

…….. dificil de separat între ele în mod conceptual (de exemplu compasiune și empatie), ar putea merita osteneala
luă rii în considerare folosind un complet de experți pentru evaluarea valabilită ții aparente a mă sură rilor construcției
voastre.

Teorii /idei
Tărâm teoretic

Conceptualizare

Măsurări valabile
Tărâm empiric

Analiză statistică

Observații

Figura 7.2. Două abordă ri ale evaluă rii valabilită ții

Valabilitatea conținutului. Valabilitatea conținutului evaluează câ t de bine corespunde un set de elemente


de scală domeniului de conținut relevant al construcției pe care încearcă să o mă soare. De pildă , dacă vrei să măsori
construcția „satisfacția de servire în restaurantˮ și definești domeniul conținutului servirii în restaurante ca incluzâ nd
calitatea mâ ncă rii, amabilitatea personalului care servește, durata așteptă rii și ambianța generală a restaurantului
(adică dacă este zgomotos sau nu, dacă este fum etc.), atunci pentru a avea o valabilitate adecvată a conținutului,
această construcție ar trebui să fie mă surată folosind indicatori care analizează mă sura în care un client de restaurant
este mulțumit de calitatea mâ ncă rii, amabilitatea personalului de servire, durata așteptă rii și ambianța restaurantului.
Desigur, această abordare necesită o descriere detaliată a întregului domeniu de conținut al unei construcții, lucru care
ar putea fi dificil pentru construcții complexe, cum ar fi stima de sine sau inteligența. Așadar, nu este întotdeauna
posibilă evaluarea valabilită ții conținutului în mod adecvat. Ca și la valabilitatea aparentă , se poate folosi un complet de
judecă tori experți pentru analizarea valabilită ții conținutului construcțiilor.

Valabilitatea convergentă se referă la apropierea cu care o mă surare se leagă de (sau cu care converge) de
construcția pe care pretinde că o mă soară și valabilitatea discriminantă se referă la gradul în care o măsurare nu
măsoară (sau face diferența) alte construcții pe care nu ar trebui să le mă soare. De obicei, valabilitatea convergentă și
valabilitatea discriminantă se evaluează împreună pentru un set de construcții asociate. De pildă , dacă te aștepți să
existe o legă tură între cunoștințele și performanța unei organizații, cum te poți asigura că măsurarea pe care o faci
cunoștințelor organizaționale mă soară într-adevă r cunoștințele organizaționale și nu.....

…..
O alternativă și o metodă statistică mai frecvent folosită pentru demonstrarea valabilită ții discriminante și
convergente este reprezentată de analiza factorială exploratorie. Aceasta este o tehnică de reducere a datelor care
adună la un loc un set de elemente într-un set mai mic de factori, pe baza structurii de corelare bidimensională
discutată mai sus, folosind o tehnică statistică numită analiza componentelor principale. Acești factori ar trebui, în mod
ideal, să corespundă construcțiilor teoretice inferioare pe care încercă m să le măsură m. Norma generală pentru
extragerea factorială este ca fiecare factor extras ar trebui să aibă o valoare proprie mai mare de 1.0. Factorii extrași se
pot apoi roti folosind tehnici de rotație oblici sau ortogonali, în funcție dacă se așteaptă de la construcțiile de bază să fie
relativ necorelate sau corelate, pentru a genera ponderi de factori care se pot folosi pentru a aduna elementele
individuale ale fiecă rei construcții dintr-o măsurare compusă . Pentru o valabilitate convergentă adecvată , se așteaptă
ca elementele aparținâ nd unei construcții comune ar trebui să prezinte factori de ponderare de 0.60 sau mai mari pe
un singur factor (numit ponderarea aceluiași factor) , în timp ce pentru valabilitatea discriminantă , aceste elemente
trebuie să aibă factori de ponderare de 0.30 sau mai puțin pe toți ceilalți factori (ponderă ri transversale), după cum se
arată în exemplul de matrice de factor rotit din Tabelul 7.2. O tehnică mai sofisticată pentru evaluarea valabilită ții
convergente și celei discriminante este abordarea Multi-Tră să tură Multi-Metodă (MTMM). Această tehnică necesită
măsurarea fiecă rei construcții (tră să turi) folosind două sau mai multe metode diferite (de exemplu anchetă și
observație personală sau poate sondajul a două grupuri diferite de respondenți, cum ar fi profesorii și pă rinții pentru
evaluarea calită ții academice). Aceasta este o abordare împovă ră toare și relativ mai puțin populară și, prin urmare, nu
este discutată aici.

Valabilitatea legată de criterii se poate evalua și în funcție dacă o mă surare dată se leagă bine de un criteriu
actual sau viitor, care sunt denumite valabilitate concomitentă și, respectiv, predictivă . Valabilitatea predictivă, de
exemplu, reprezintă gradul în care o măsurare prezice cu succes un viitor rezultat, pe care se preconizează în mod
teoretic că o prezice. De pildă , pot punctajele la testele standardizate (de exemplu punctajele la testul de aptitudine
scolastică ) să prezică în mod corect succesul academic în facultate (de exemplu, așa cum se mă soară prin media
generală la facultate)? Evaluarea acestei valabilită ți necesită crearea unei „rețele nomologiceˮ ară tâ nd cum sunt legate
construcțiile între ele din punct de vedere teoretic. Valabilitatea concomitentă analizează câ t de bine este legată o
măsurare de alt criteriu concret, care se presupune că are loc simultan. De pildă , se corelează bine rezultatele
studenților dintr-o clasă de analiză matematică cu rezultatele obținute la un curs de algebră liniară ? Aceste rezultate ar
trebui să fie legate concomitent, deoarece ambele sunt teste ale matematicii. Spre deosebire de valabilitatea
convergentă și cea discriminantă , valabilitatea predictivă și cea concomitentă sunt frecvent ignorate în cercetarea din
științele sociale empirice.
Erorile de mă surare pot fi de două tipuri: eroare aleatorie și eroare sistematică . Eroarea aleatorie este
eroarea care se poate atribui unui set de factori externi necontrolabili și necunoscuți care influențează în mod
aleatoriu unele observații, însă nu și altele. Ca exemplu, în timpul mă sură torii, unii respondenți ar putea fi în toane
mai bune față de ceilalți, lucru care ar putea influența modul în care ră spund la elementele măsură torii. De pildă ,
respondenții în toane mai bune ar putea răspunde mai pozitiv la construcții precum stima de sine, satisfacția și
fericirea decâ t cei care sunt în toane proaste. Totuși, nu este posibil să anticipezi ce subiect este în ce toane sau
controla efectul toanelor în studiile de cercetare. La fel, la nivel organizațional, dacă mă sură m performanța firmei,
schimbă rile de mediu sau reglementare ar putea afecta performanța unor firme dintr-un eșantionat observat,
însă nu și pe altele. Așadar, eroarea aleatorie se consideră a fi „zgomotˮ în măsurare și în general este ignorată .
Eroarea sistematică este o eroare care este introdusă de factori care afectează în mod sistematic toate
observațiile unei construcții de-a lungul unui întreg eșantion în mod sistematic. În exemplul nostru anterior al
performanței unei firme, de vreme de criza financiară recentă a avut un impact asupra performanței firmelor
financiare în mod disproporționat mai mult decâ t orice alt tip de firmă , cum ar fi firmele de producție sau de
servicii, dacă eșantionul nostru ar consta doar din firme financiare, ne-am putea aștepta la o scă dere sistematică a
performanței tuturor firmelor din eșantionul nostru, din cauza crizei financiare. Spre deosebire de eroarea
aleatorie, care ar putea fi pozitivă , negativă sau zero de-a lungul observațiilor dintr-un eșantion, erorile
sistematice tind să fie în mod consecvent pozitive sau negative de-a lungul întregului eșantion. Așadar, eroarea
sistematică este considerată uneori a fi „distorsiuneˮ în mă sură toare și ar trebui corectată .

Din moment ce un scor observat ar putea include atâ t erori aleatorii, câ t și sistematice, ecuația scorului
nostru real poate fi modificată ca:

X T+ +

unde Er și Es reprezintă erori sistematice, respectiv aleatorii. Impactul statistic al acestor erori este că eroarea
aleatorie adaugă variabilitate (de exemplu abaterea standard) la distribuția unei mă sură ri observate, dar nu afectează
tendința sa centrală (de exemplu media), în timp ce eroarea sistematică afectează tendința centrală , însă nu și
variabilitatea, după cum se prezintă în Figura 7.3

Distribuția lui X fără eroare


sistematică
Distribuția lui X cu eroare
sistematică

Eroare aleatorie Eroare sistematică


Distribuția lui X
fără eroare aleatorie
Distribuția lui X
cu eroare aleatorie

Evaluare teoretică Evaluare empirică


Conceptualizare Colectare date de la testul
construcții pilot

Analiza factorială pentru valabilitate


Creare/ selectare
convergentă/discriminantă
indicatori

Sortare Q (rapidă) pentru


rafinarea/ renunțarea la element Analiza fiabilității și
dimensionalității scalei

Analizare valabilitate Analiza valabilității


aparentă și de predictive
conținut

Măsuri validate

Figura 7.4. O abordare integrată în validarea mă sură torii


Abordarea integrată pornește de pe tă râ mul teoretic. Primul pas constă în conceptualizarea construcțiilor de
interes. Acest lucru include definirea fiecă rei construcții și identificarea domeniilor lor constitutive și/sau
dimensiunile. În continuare, selectă m (sau creă m) elemente sau indicatori pentru fiecare construcție pe baza
conceptualiză rii noastre a acestor construcții, după cum se descrie la procedura de scalare de la Capitolul 5. Revizuirea
literaturii de specialitate poate fi și ea de ajutor în selectarea indicatorilor. Fiecare element este reformulat într-un mod
uniform, folosind un text simplu și ușor de înțeles. După această etapă , se pot folosi un complet de judecă tori experți
(academicieni experimentați în metode de cercetare și/sau un set reprezentativ de respondenți țintă ) pentru a analiza
fiecare indicator și a realiza o analiză de sortare tip Q (rapid). În această analiză , fiecare judecă tor primește o listă cu
toate construcțiile împreună cu definițiile lor conceptuale și un lot de fișe de index, enumerâ nd fiecare indicator pentru
fiecare mă sură ri de construcție) un indicator pe fișă de index). Judecă torii sunt apoi rugați să citească în mod
independent fiecare fișă de index, să analizeze claritatea, inteligibilitatea și sensul semantic al acelui element și să -l
sorteze cu construcția unde pare să aibă sens cel mai bine, pe baza definițiilor construcției furnizate. Fiabilitatea între
evaluatori este evaluată pentru a analiza mă sura în care judecă torii au fost de acord cu clasifică rile lor. Elementele
ambigue care au fost ratate în mod consecvent de mulți judecă tori se pot reanaliza, reformula sau se poate renunța la
ele. Cele mai bune elemente (să spunem 10-15) pentru fiecare construcție sunt selectate pentru analiză ulterioară .
Fiecare dintre elementele selectate este reanalizat de judecă tori pentru valabilitatea aparentă și valabilitatea
conținutului. Dacă un set adecvat de elemente nu se poate compune în acest punct, este posibil să fie necesară crearea
de elemente noi pe baza definiției conceptuale a construcției dorite. Două sau trei runde de sortare de tip Q (rapidă ) ar
putea fi necesare pentru a ajunge la un acord rezonabil între judecă tori asupra unui set de elemente care reprezenta
cel mai bine construcțiile de interes.

În continuare, procedura de validare trece pe tă râ mul empiric. Un instrument de cercetare se creează , care
cuprinde toate elementele rafinate ale construcției, și se administrează unui grup de testare pilot de respondenți
reprezentativi din populația țintă . Datele colectate sunt înscrise în tabel și .....

…….supuse unei analize corelaționale sau unei analize factoriale exploratorii folosind un program de
software, cum ar fi SAS sau SPSS pentru evaluarea valabilită ții convergente și discriminante. Elementele care nu
întrunesc normele preconizate de factor sau factori de ponderare (ponderă ri ale aceluiași factor mai mari de 0.60 și
ponderă ri de factor transversal mai mici de 0.3) ar trebui eliminate în acest stadiu. Scalele ră mase sunt evaluate pentru
fiabilitate folosind o mă surare a consecvenței interne, precum coeficientul de fidelitate Cronbach alpha.
Dimensionalitatea scalei se poate și ea verifica în acest punct, în funcție dacă construcțiile țintite au fost
conceptualizate ca fiind unidimensionale sau multidimensionale. Apoi, se evaluează capacitatea predictivă a fiecă rei
construcții din cadrul unei rețele nomologice specificată din punct de vedere teoretic a construcției folosind analiza de
regresie sau modelarea ecuației structurale. Dacă mă sură rile construcției satisfac majoritatea sau toate cerințele
fiabilită ții și valabilită ții descrise la acest capitol, putem fi asigurați că măsurile noastre operaționalizate sunt în mod
rezonabil adecvate și precise.

Abordarea integrată a validă rii mă sură torii discutată aici este destul de solicitantă pentru cercetă tor din
punct de vedere al timpului și efortului pe care trebuie să-l depună . Cu toate acestea, acest proces elaborat în mai multe
etape este necesar pentru asigurarea că scalele de mă sură toare folosite în cercetarea noastră întrunesc normele
preconizate de cercetare științifică . Deoarece deducțiile rezultate din scalele compromise sau defectuoase sunt fă ră
sens, validarea și mă surarea scalei ră mâ n una dintre cele mai importante faze ale cercetă rii științifice.
Capitolul 8

Eșantionare

Eșantionarea este un proces statistic al selectă rii unui subset (denumit un „eșantionˮ) dintr-o populație de
interes pentru a face observații și deducții statistice despre acea populație. Cercetarea în științele sociale se referă în
general la deducerea tiparelor de comportamente în cadrul unor populații specifice. Nu putem studia populații întregi
din cauza fezabilită ții și constrâ ngerilor legate de costuri și, așadar, avem obligația de a selecta un eșantion
reprezentativ din populația de interes, astfel încâ t deducțiile rezultate din eșantion se pot generaliza înapoi la
populația de interes. Eșantionarea necorespunză toare și cu erori sistematice este principalul motiv pentru deducțiile
adesea divergente și eronate raportate la sondajele de opinie și sondaje la ieșirea de la urne realizate pe diferite
grupuri de sondare, precum CNN/Gallup Poll, ABC și CBS, înainte de orice alegeri prezidențiale din Statele Unite.
Procesul de Eșantionare

Populație:
Grupul pe care vrei să faci generaliză ri
(de exemplu: lucră tori profesioniști din întreaga lume)

Cadrul eșantionării
O listă din care îți poți extrage un eșantion
A doua etapă din procesul eșantionă rii este alegerea unui cadru de eșantionare. Aceasta este o secțiune
accesibilă a populației – țintă (de obicei o listă cu informații de contact) de unde se poate extrage un eșantion. Dacă
populația ta țintă este reprezentată de angajatori profesioniști la locul de muncă , deoarece nu poți accesa toți angajații
profesioniști din lume, un cadru de eșantionare mai realist va fi reprezentat de listele de angajați de la una sau două
întreprinderi locale, care sunt dispuse să participe la studiul tă u. Dacă populația ta țintă constă din organizații, atunci
lista societă ților incluse în clasamentul Fortune 500 sau lista companiei de rating Standard & Poor's (S&P) cu
societă țile cotate la Bursa din New York ar putea fi cadre de eșantionare acceptabile.

De reținut un lucru: cadrele de eșantionare ar putea să nu fie pe deplin reprezentative ale populației în
general și în acest caz, este posibil ca deducțiile obținute de un astfel de eșantion să nu fie generalizabile la populație.
De pildă , dacă populația ta țintă o reprezintă angajații organizațiilor în general (de exemplu, dorești să studiezi stima
de sine a angajaților din cadrul acestei populații) și cadrul de eșantionare constă din angajați de la companii auto din
Vestul Mijlociu American, este posibil ca rezultatele de la astfel de grupuri să nici nu fie generalizabile la forța de
muncă americană în general, cu atâ t mai puțin locul de muncă global. Aceasta pentru că industria auto americană a fost
supusă unor mari presiuni competitive în ultimii 50 ani și a fost martora a numeroase episoade de reorganizare și
reducere de personal, ducâ nd probabil la moralul și stima de sine scă zute ale angajaților. Mai mult, majoritatea forței
de muncă americane este angajată în industriile de servicii sau în întreprinderi mici și nu în industria auto. Așadar, un
eșantion de angajați din industria auto americană nu este reprezentativ în mod special pentru forța de muncă
americană . La fel, lista societă ților incluse în clasamentul Fortune 500 include cele mai mari 500 întreprinderi
americane, lucru care nu este reprezentativ pentru toate societă țile americane în general, majoritatea dintre ele fiind
întreprinderi mici și mijlocii, mai degrabă decâ t întreprinderi mari și este, prin urmare, un cadru de eșantionare cu
erori sistematice. În contrast, lista companiei de rating S&P îți va permite să alegi întreprinderile mari, mijlocii și/sau
mici, în funcție de faptul dacă folosești listele companiei de rating S&P cu societă țile cu capitalizare bursieră mică ,
medie sau mare, însă include societă țile tranzacționate public (nu societă ți private) și, așadar, tot cu erori sistematice.
De asemenea, observați că este posibil ca populația din care se extrage un eșantion să nu fie neapă rat aceeași ca
populația despre care dorim de fapt informațiile. De exemplu, dacă un cercetă tor vrea să evalueze rata de succes a
unui program nou de „renunțare la fumatˮ, atunci populația țintă este universul fumă torilor care au avut acces la acest
program, care ar putea fi o populație necunoscută . Așadar, cercetă torul poate eșantiona pacienții care sosesc la o
unitate medicală locală pentru tratament de renunțare la fumat, fiind posibil ca o parte din aceștia să nu fi fost expuși
la acest program de „renunțare la fumatˮ, caz în care cadrul de eșantionare nu corespunde populației de interes.

Ultima etapă din eșantionare este alegerea unui eșantion din cadrul de eșantionare folosind o tehnică de
eșantionare bine definită . Tehnicile de eșantionare se pot grupa în două categorii largi: eșantionarea probabilită ții
(aleatorie) și eșantionarea nealeatorie. Eșantionarea probabilită ții este ideală dacă generalizabilitatea rezultatelor este
importantă pentru studiul vostru, însă ar putea exista împrejură ri unice unde eșantionarea nealeatorie poate fi și ea
justificată . Aceste tehnici sunt discutate în urmă toarele două secțiuni.

Eșantionarea Probabilității
Eșantionarea probabilității este o tehnică în care fiecare unitate din populație are o șansă (non…….)
…… exemplu de selectare a 200 societă ți dintr-o listă de 1000 societă ți, poți sorta cele 1000 societă ți în
ordine crescă toare (sau descrescă toare] a mă rimii lor (adică numă rul de angajați sau veniturile anuale), selectează
aleatoriu una dintre primele cinci societă ți de pe lista sortată și apoi selectează fiecare a cincea societate din listă .
Acest proces va asigura că nu există suprareprezentarea întreprinderilor mai mici sau mai mari din eșantionul tă u, ci
mai degrabă că întreprinderile de toate dimensiunile sunt în general reprezentate uniform, cum este cazul cadrului
eșantionului tă u. Cu alte cuvinte, eșantionul este reprezentativ pentru populație, cel puțin pe baza criteriului de
sortare.

Eșantionare stratificată. La eșantionarea stratificată , cadrul de eșantionare se împarte în subgrupuri


omogene și care nu se suprapun (denumite „straturiˮ) și se extrage un eșantion aleatoriu simplu din cadrul fiecă rui
subgrup. La exemplul anterior de selectare a 200 întreprinderi dintr-o listă de 1000 întreprinderi, poți începe prin
categorisirea întreprinderilor pe baza dimensiunii lor ca mari (mai mult de 500 angajați), mijlocii (între 50 și 500
angajați) și mici (mai puțin de 50 angajați). Poți apoi alege aleatoriu 67 întreprinderi din fiecare subgrup pentru a-ți
alcă tui eșantionul de 200 întreprinderi. Totuși, de vreme ce există mult mai multe întreprinderi mici într-un cadru de
eșantionare decâ t întreprinderi mari, un numă r egal de întreprinderi mici, mijlocii și mari va face ca eșantionul să fie
mai puțin reprezentativ al populației (adică pă rtinitor în favoarea întreprinderilor mari, care sunt mai puține la numă r
la populația țintă ). Acest lucru se numește eșantionare stratificată neproporțional, deoarece proporția eșantionului din
cadrul fiecă rui subgrup nu reflectă proporțiile din cadrul de eșantionare (sau populația de interes) și subgrupul mai
mic (întreprinderi mari) este supra-eșantionat. O tehnică alternativă va fi să alegi eșantioane de subgrup în proporție
cu dimensiunea lor în populație. De pildă , dacă există 100 întreprinderi mari, 300 întreprinderi mijlocii și 600
întreprinderi mici, poți eșantiona 20 întreprinderi din grupul „mareˮ, 60 din grupul „mijlociuˮ și 120 din grupul „micˮ.
În acest caz, repartizarea proporțională a întreprinderilor din populație se reține din eșantion și așadar, această
tehnică se numește eșantionare stratificată proporțional. Observați că abordarea neproporțională este în special
eficientă în reprezentarea subgrupurilor mici, cum ar fi întreprinderile mari, și nu este neapă rat mai puțin
reprezentativ al populației comparativ cu abordarea proporțională , atâ ta timp câ t rezultatele abordă rii
neproporționale sunt ponderate în conformitate cu proporția unui subgrup din populația globală .

Eșantionarea tip cluster (ciorchine). Dacă ai o populație dispersată pe o regiune geografică mai amplă , este
posibil să nu fie fezabilă realizarea unei eșantionă ri aleatorii simple a întregii populației. Într-un astfel de caz, ar putea
fi rezonabilă împă rțirea populației în „ciorchiniˮ (de obicei de-a lungul unor granițe geografice), eșantionarea aleatorie
a câ țiva ciorchini și mă surarea tuturor unităților din cadrul acelui ciorchine. De pildă , dacă vrei să eșantionezi
guvernele orașului din statul New York, mai degrabă decâ t să că lă torești peste tot în stat pentru a intervieva
funcționarii cheie ai orașului (cum este posibil să fie nevoie să faci cu un eșantion aleatoriu simplu), poți aglomera
aceste guverne pe baza ță rilor lor, alege aleatoriu un set de trei districte și apoi intervieva funcționari din fiecare
funcționar de la acele districte. Totuși, în funcție de diferențele dintre ciorchini, variabilitatea estimă rilor eșantionului
dintr-un eșantion de tip cluster va fi, în general, mai mare față de cea a unui eșantion aleatoriu simplu și așadar,
rezultatele sunt mai puțin generalizabile la populație decâ t cele obținute din eșantionare aleatorii simple.

Eșantionarea unităților perechi. Uneori, cercetă torii ar putea dori să compare două subgrupuri din cadrul
unei populații pe baza unui criteriu specific. De pildă , de ce unele întreprinderi sunt cu mult mai profitabile față de
altele? Pentru realizarea unui astfel de studiu, trebuie să categorisești un cadru de eșantionare ....

Eșantionarea de conveniență. Denumită și eșantionare accidentală sau de ocazie, aceasta este o tehnică în
care un eșantion este extras din acea parte a populației care este la îndemâ nă , disponibilă imediat, sau convenabilă . De
pildă , dacă stai în fața unui centru comercial și înmâ nezi chestionare de anchetă oamenilor sau îi intervievezi pe
măsură ce trec pe acolo și intră , eșantionul de respondenți pe care îl vei obține este unul de conveniență . Acesta este
un eșantion nealeatoriu deoarece excluzi în mod sistematic toți oamenii care cumpă ră de la alte centre comerciale.
Opiniile pe care le vei obține de la eșantionul ales ar putea reflecta caracteristicile unice ale acestui centru comercial,
cum ar fi natura magazinelor sale (de exemplu, magazinele de ultimă generație vor atrage o demografie mai
abundentă ), profilul demografic al clienților să i sau locația sa ( de exemplu un centru comercial aproape de o
universitate va atrage în principal studenții universită ții cu obiceiuri unice de cumpă rare) și, prin urmare, ar putea să
nu fie reprezentativ pentru opiniile populației de cumpă ră tori în general. Așadar, generalizabilitatea științifică a
acestor observații va fi foarte limitată . Alte exemple de eșantionare de conveniență sunt studenții eșantionați înscriși
la un anumit curs sau pacienții eșantionați care sosesc la o clinică medicală anume. Acest tip de eșantionare este mai
folositor pentru testarea pilot, unde obiectivul îl reprezintă testarea instrumentului sau validarea mă sură torii, mai
degrabă decâ t obținerea deducțiilor generalizabile.

Eșantionarea pe cote. În această tehnică , populația este segmentată în subgrupuri care se exclud reciproc
(exact ca la eșantionarea stratificată ) și apoi se alege un set nealeatoriu de observații din fiecare subgrup pentru a
întruni o cotă predefinită . La eșantionarea cotelor proporționale, proporția respondenților din fiecare subgrup ar
trebui să corespundă acelei populației. De pildă , dacă populația americană constă din 70% caucazieni, 15%
hispanoamericani și 13% afroamericani și vrei să înțelegi ce preferințe de votare au aceștia pe un eșantion de 98
persoane, poți sta în fața unui centru comercial și întreba oamenii ce preferințe de votare au. Însă va trebui să încetezi
să mai întrebi persoanele cu aspect hispanic după ce ai obținut 15 ră spunsuri de la acel subgrup (sau afroamericani
după ce ai obținut 13 ră spunsuri), chiar și pe mă sură ce continui eșantionarea altor grupuri etnice, astfel încâ t
compoziția etnică a eșantionului tă u să corespundă cu cel al populației americane generale. Eșantionarea pe cote
nealeatorie este mai puțin restrictivă prin faptul că nu trebuie să obții o reprezentare proporțională , însă poate să
întrunești o dimensiune minimă la fiecare subgrup. În acest caz, ai putea hotă rî să ai 50 respondenți din fiecare dintre
cele trei subgrupuri etnice (caucazieni, hispanoamericani și afroamericani) și să te oprești atunci câ nd este atinsă cota
pentru fiecare subgrup. Niciun tip de eșantionare pe cote nu va fi reprezentativ pentru populația americană , de vreme
ce în funcție de faptul dacă studiul tă u a fost realizat într-un centru comercial din New York sau Kansas, rezultatele tale
ar putea fi complet diferite. Tehnica nealeatorie este chiar mai puțin reprezentativă pentru populație, însă ar putea fi
folositoare prin faptul că permite captarea opiniilor grupurilor mici și subreprezentate prin supraeșantionare.

Eșantionare pe experți. Aceasta este o tehnică în care respondenții sunt aleși într-o modalitate nealeatorie,
pe baza expertizei acestora privind fenomenul ce se studiază . De pildă , pentru a înțelege impactul unei politici
guvernamentale noi, cum ar fi Legea Sarbanes-Oxley, poți eșantiona un grup de contabili de întreprindere care sunt
familiarizați cu această lege. Avantajul acestei abordă ri este că din moment ce experții tind să fie mai familiarizați cu
subiectul decâ t cei care nu sunt experți, opiniile de la un eșantion de experți sunt mult mai credibile decâ t un eșantion
care include atâ t specialiști, câ t și nespecialiști , deși rezultatele tot nu sunt generalizate la întreaga populație în
general.

…..parametrii populației dacă eșantionul nu este perfect reprezentativ pentru populație; diferența dintre cele două se
numește eroare de eșantionare. Teoretic, dacă am putea mă ri treptat dimensiunea eșantionului, astfel încâ t
eșantionul să se apropie din ce în ce mai mult de populație, atunci eroarea de eșantionare ar scă dea și o statistică a
eșantionului va aproxima din ce în ce mai mult parametrul populației corespunză toare.

Dacă un eșantion este cu adevă rat reprezentativ pentru populație, atunci statisticile eșantionul estimat ar
trebui să fie identic cu parametrii populației teoretice corespondente. Cum știm dacă statisticile eșantionului sunt cel
puțin rezonabil apropiate de parametrii populației? Aici, trebuie să înțelegem conceptul unei repartiții de
eșantionare. Imaginează -ți că ai lua trei eșantioane diferite aleatorii dintr-o anumită populație, după cum se prezintă
în Figura 8.3, și pentru fiecare eșantion, ai obține statistici din eșantion, cum ar fi media eșantionului și abaterea
standard. Dacă fiecare eșantion aleatoriu ar fi cu adevă rat reprezentativ pentru populație, atunci mediile celor trei
eșantioane de la trei eșantioane aleatorii ar fi identice (și egale cu parametrul populației) și variabilitatea în mediile
eșantionului ar fi zero. Însă acest lucru este extrem de improbabil, dat fiind că fiecare eșantion aleatoriu ar constitui
cel mai probabil un subset diferit de populație și, așadar, mediile lor ar putea fi ușor diferite una față de cealaltă . Cu
toate acestea, poți lua aceste medii de la cele trei eșantioane și reprezenta grafic o histogramă de frecvență a mediilor
eșantionului. Dacă numă rul acestor eșantioane crește de la trei la 10 la 100, histograma frecvenței devine o repartizare
a eșantionă rii. Așadar, o repartizare a eșantionă rii este o repartizare a frecvenței a statisticii eșantionului (cum ar fi
media eșantionului) dintr-un set de eșantioane, în timp ce repartizarea frecvenței la care se face referire în mod
obișnuit este repartizarea unui răspuns (observație) dintr-un singur eșantion. Asemeni unei repartiză ri a frecvenței,
repartizarea eșantionă rii va tinde și ea să aibă mai multe statistici ale eșantionului aglomerate în jurul mediei (care cel
mai probabil este o estimare a parametrului populației), cu mai puține valori ră spâ ndite în jurul mediei. Cu un numă r
infinit de eșantioane, această repartizare va aborda o repartizare normală . Variabilitatea sau ră spâ ndirea unei
statistici de eșantion într-o repartizare de eșantionare (adică abaterea standard a unei statistici de eșantionare) se
numește eroarea sa standard. În contrast, termenul de abatere standard este rezervat pentru variabilitatea unui
ră spuns observat de la un singur eșantion.

Denumiri elemente

Ră spunsuri individuale

Toate ră spunsurile de la
un respondent

Set de ră spunsuri pentru


un element de la toți
respondenții constituie o
repartizare frecventă
Valori lipsă adesea notate
cu -1 sau * sau .
(Statistică eșantion + două erori standard) reprezintă un interval de încredere de 95% pentru parametrul
populației.
(Statistică eșantion + trei erori standard) reprezintă un interval de încredere de 99% pentru parametrul
populației.
Se iau eșantioane Se calculează statistica Se reprezintă grafic
aleatorii de la o eșantionului pentru repartizarea statisticilor
populație dată fiecare eșantion eșantionului

Figura 8.3. Repartizarea eșantionă rii

Un eșantion este „pă rtinitorˮ (adică nereprezentativ pentru populație) dacă repartizarea eșantionă rii sale
nu se poate estima sau dacă repartizarea eșantionă rii încalcă regula de 68-95-99 procente. Ca o paranteză , trebuie
reținut faptul că în mare parte din analiza de regresie, unde analiză m semnificația coeficienților de regresie cu p<0.05,
încercă m să vedem dacă statistica eșantionă rii (coeficientul de regresie) prezice parametrul populației
corespunză toare (dimensiunea efectului real) cu un interval de încredere de 95%. În mod interesant, standardul de
„șase sigmaˮ încearcă să identifice defecte de fabricație în afara intervalului de încredere de 99% sau șase abateri
standard (abaterea standard este reprezentată folosind litera grecească Sigma), reprezentâ nd testarea semnificației la
p<0.01.

99% din cazuri se încadrează în


acest interval

95% din cazuri intră în acest


interval
68% din cazuri intră în acest
interval
Capitolul 9

Cercetare prin Sondaj

Cercetarea prin sondaj este o metodă de cercetare ce implică folosirea chestionarelor sau interviurilor
standardizate pentru colectarea datelor despre persoane și preferințele acestora, pă reri și comportamente într-un
mod sistematic. Deși anchetele cenzitare au fost realizate încă din Egiptul Antic, sondajul ca o metodă de cercetare
formală a fost introdus în anii 1930-1940 de că tre sociologul Paul Lazarsfeld pentru a analiza efectele formă rii de
opinie politică sau radio din Statele Unite. Această metodă a devenit de atunci o metodă foarte comună pentru
cercetarea cantitativă în științele sociale.

Metoda de sondaj poate fi folosită pentru cercetarea descriptivă , exploratorie sau explicativă . Această
metodă este potrivită cel mai bine pentru studii care au indivizii drept unitate de analiză . Deși sunt și alte unită ți de
analiză , precum grupurile, organizațiile sau diadele (perechi de organizații, cum ar fi cumpă ră torii și vâ nză torii), care
sunt studiate prin sondaje, astfel de studii folosesc adesea o persoană anume din fiecare unitate ca „informator-cheieˮ
sau un „indicatorˮ pentru acea unitate și astfel de sondaje pot fi supuse pă rtinirii respondentului dacă informatorul
ales nu deține cunoștințele adecvate sau are o pă rere pă rtinitoare despre fenomenul de interes. De pildă , este posibil
ca Directorii Executivi să nu știe în mod adecvat percepțiile angajaților sau lucrul în echipă din propriile companii și,
prin urmare, este posibil să fie informatorul greșit pentru studiile dinamicii echipei sau stimei de sine a angajaților.

Cercetarea prin sondaj prezintă mai multe puncte forte inerente, în comparație cu alte metode de cercetare.
În primul râ nd, sondajele reprezintă un vehicul excelent pentru mă surarea unei game variate de date inobservabile,
cum ar fi preferințele oamenilor (de exemplu, orientarea politică ), tră să turile (de exemplu, stima de sine), atitudinile
(de exemplu, față de imigranți), convingerile (de exemplu, despre o lege nouă ), comportamentele (de exemplu,
comportamentul legat de consumat bă uturi alcoolice și de fumat) sau informații factuale (de exemplu, venitul). În al
doilea râ nd, cercetarea prin sondaj este și potrivită în mod ideal pentru colectarea datelor de la distanță legate de o
populație care este prea mare pentru a o putea observa direct. O zonă mare, cum ar fi o țară întreagă , poate fi parcursă
folosind informații poștale....
31 \Cercetare în științe sociale

….agregate pe o scală compusă sau indice pentru analiză statistică . Întrebă rile ar trebui concepute astfel încâ t
respondenții să poată citi, înțelege și ră spunde la ele într-un mod semnificativ și, așadar, este posibil ca metoda de
sondaj să nu fie adecvată sau practică pentru anumite grupuri demografice, cum ar fi copiii sau analfabeții.

Majoritatea chestionarelor de anchetă tind să fie sondaje prin poștă, autoadministrate, unde același
chestionar este trimis prin poștă unui numă r mare de oameni și respondenții doritori pot completa sondajul după
bunul plac și îl pot returna prin servicii poștale preplă tite. Sondajele prin poștă sunt avantajoase prin faptul că sunt
discrete și nu costă mult să le administrezi, de vreme ce taxele poștale pentru trimiterea în vrac sunt ieftine în
majoritatea ță rilor. Totuși, ratele de ră spuns de la sondajele trimise prin poștă tind să fie destul de scă zute, din
moment ce majoritatea oamenilor tind să ignore cererile de sondaje. De asemenea, ar putea exista întâ rzieri mari
(câ teva luni) pâ nă să completeze și să înapoieze respondenții sondajul (sau ar putea pur și simplu să -l piardă ). Așadar,
cercetă torul trebuie să supravegheze în mod continuu ră spunsurile, pe măsură ce se înapoiază , să urmă rească și să
trimită memento-uri celor care nu au ră spuns în mod repetat (două sau trei memento-uri la intervale de 1.5 luni este
ideal). Chestionarele de anchetă nu sunt prea potrivite pentru chestiuni care necesită clarifică ri din partea
respondentului sau pentru cei care necesită ră spunsuri scrise detaliate. Modelele longitudinale se pot folosi pentru a
chestiona același set de respondenți în dă ți diferite, dar ratele de ră spuns tind să scadă în mod impetuos de la un
sondaj la altul.

Un al doilea tip de sondaj este reprezentat de chestionarul administrat în grup. Un eșantion de


respondenți este adus laolaltă într-un loc și la o oră obișnuite și fiecă rui respondent i se solicită să completeze
chestionarul de anchetă în timp ce se află în acea încă pere. Respondenții își precizează ră spunsul independent, fă ră să
interacționeze cu ceilalți. Acest format este convenabil pentru cercetă tor și se asigură o rată crescută de ră spuns. Dacă
respondenții nu înțeleg o întrebare anume, pot cere clarifică ri. În multe organizații, este relativ ușor să aduni un grup
de angajați într-o sală de conferințe sau sală de mese, mai ales dacă sondajul este aprobat de că tre directorii
întreprinderii.

Un tip mai nou de chestionar de anchetă este un sondaj online sau pe web. Aceste sondaje se administrează
pe Internet folosind forme interactive. Respondenții pot primi o solicitare prin poștă electronica de participare la
sondaj cu un link că tre un site web online unde se poate completa sondajul. Alternativ, sondajul se poate îngloba într-
un e-mail și se poate completa și returna prin e-mail. Aceste sondaje sunt foarte ieftin de administrat, rezultatele sunt
înregistrate imediat într-o bază de date online și sondajul se poate modifica ușor, dacă acest lucru este necesar. Totuși,
dacă site-ul web al sondajului nu este protejat cu parolă sau conceput pentru a împiedica depuneri multiple,
ră spunsurile pot fi compromise cu ușurință . Mai mult, o problemă semnificativă poate fi reprezentată de erorile
sistematice ale eșantionă rii, din moment ce sondajul nu poate ajunge la persoane care nu au acces la un calculator sau
acces la Internet, cum ar fi multe dintre persoanele să race, cei în vâ rstă și grupurile minoritare, iar eșantionul de
respondenți este înclinat că tre o populație demografică mai tâ nă ră , care este online mare parte din timp și are timpul
și capacitatea de a completa astfel de sondaje. Calcularea ratei de ră spuns ar putea fi problematică , dacă linkul că tre
sondaj este afișat pe servicii în listă sau pe afișe în loc să fie trimise direct prin e-mail....

Conținutul și formularea întrebărilor. Răspunsurile obținute din cercetarea prin sondaj sunt foarte
sensibile la tipurile de întrebă ri puse. Întrebă rile cu cadru slab sau ambigue vor rezulta, cel mai probabil, în
ră spunsuri fă ră sens cu foarte puțină valoare.. Dillman (1978) recomandă câ teva reguli pentru crearea unor întrebă ri
Cercetare prin sondaj | 32

bune pentru sondaj. Fiecare întrebare dintr-un sondaj ar trebui să fie verificată cu atenție pentru urmă toarele
probleme:

• Este clară și de înțeles întrebarea: Întrebă rile din sondaj trebuie prezentate într-un limbaj foarte simplu, de
preferabil la diateza activă și fă ră cuvinte complicate sau jargoane care nu s-ar putea înțelege de un
respondent obișnuit. Toate întrebă rile din chestionar ar trebui formulate într-un mod asemă nă tor pentru a
face ca respondenților să le fie ușor să le citească și să le înțeleagă . Singura excepție este dacă sondajul tă u
este țintit la un grup specializat de respondenți, ca de exemplu medici, avocați și cercetă tori, care folosesc
acest jargon în mediul de zi cu zi.
• Este formulată întrebarea într-un mod negativ: Întrebă rile formulate negativ, cum ar fi - ar trebui ca guvernul
d-voastră local să nu mă rească impozitele, tind să -i încurce pe mulți respondenți și să ducă la ră spunsuri
imprecise. Astfel de întrebă ri ar trebui evitate și, în toate cazurile, să se evite propozițiile cu dublă negație.
• Întrebarea este ambiguă: Întrebă rile sondajului nu trebuie să cuprindă cuvinte sau expresii care s-ar putea
interpreta diferit de diferiți respondenți (de exemplu, cuvinte precum „vreunˮ sau „doarˮ). De pildă , dacă
întrebi un respondent: care este venitul tă u anual, nu este clar dacă te referi la salariu/remunerații sau și
dividende, venituri din chirii și alte venituri, dacă te referi la venit personal, venitul familial (inclusiv salariile
soțului/soției) sau venitul din afaceri sau personal? Interpretarea diferită din partea a diferiți respondenți va
duce la ră spunsuri incompatibile care nu se pot interpreta corect.
• Întrebarea conține cuvinte părtinitoare sau încărcate de valoare? Pă rtinirea se referă la orice proprietate a
unei întrebă ri care încurajează subiecții să ră spundă într-un anumit mod. Kenneth Rasinky (1989) a analizat
câ teva studii privind atitudinea oamenilor față de cheltuielile guvernamentale și a observat că respondenții
tind să indice o susținere mai mare pentru „asistență pentru să raciˮ și mai puțin pentru „ajutor socialˮ, deși
ambii termeni aveau același înțeles. În acest studiu, s-a observat, de asemenea, mai mult sprijin pentru
„oprirea ratei de creștere a infracțiunilor ˮ (și mai puțin pentru „aplicarea legiiˮ), „rezolvarea problemelor
din orașele mariˮ (și mai puțin pentru „ajutor pentru orașele mariˮ) și „confruntarea cu dependența de
droguriˮ (și mai puțin pentru „reabilitare după consumul de droguriˮ). Un limbaj sau un ton pă rtinitor tinde
să devieze ră spunsurile observate. Este dificil deseori să anticipezi în avans formularea pă rtinitoare, însă pe
câ t de mult posibil, întrebă rile sondajului trebuie să fie cercetate minuțios pentru evitarea unui limbaj cu
erori sistematice.
• Întrebarea este cu două sensuri? Întrebă rile cu două sensuri sunt cele care au ră spunsuri multiple. De
exemplu, sunteți mulțumit de hardware-ul și software-ul ce vi se oferă la muncă ? În acest exemplu, cum ar
trebui să răspundă un respondent dacă este mulțumit de hardware, dar nu și de software sau viceversa? Este
întotdeauna înțelept să separi întrebă rile cu dublu sens în întrebă ri separate: (1) sunteți mulțumit de
hardware-ul oferit pentru munca d-voastră și (2) sunteți mulțumit de software-ul oferit pentru serviciul d-
voastră . Un alt exemplu: familia d-voastră preferă televiziunea publică ? Unii oameni ar putea prefera TV
publică pentru ei, însă preferă anumite programe TV de cablu, cum ar fi Sesame Street pentru copiii lor.
• Întrebarea are sens mult prea general? Uneori, întrebă rile care sunt prea generale ar putea să nu descrie
precis ....
• Respondenții au informațiile necesare pentru a putea răspunde corect la întrebare: Adesea, presupunem că
subiecții au informațiile necesare pentru a ră spunde la o întrebare, câ nd în realitate, nu le au. Chiar dacă se
obține un ră spuns, în acest caz, ră spunsurile tind să fie imprecise, dată fiind lipsa lor de cunoștințe despre
întrebarea care li se pune. De pildă , nu ar trebui să -l întrebă m pe un director general al unei companii despre
detaliile operaționale zilnice despre care este posibil să nu aibă cunoștință sau să întrebă m profesorii câ t de
mult învață studenții lor sau să întrebă m liceenii „Crezi că guvernul SUA a acționat corespunză tor în criza
Invaziei din Golful Porcilorˮ.
33 \Cercetare în științe sociale

Secvențierea întrebării. În general, întrebă rile ar trebui să curgă logic de la una la alta. Pentru a obține cele
mai bune rate de ră spuns, întrebă rile ar trebui să curgă de la cea mai puțin sensibilă la cea mai sensibilă , de la faptic și
comportamental la atitudinal și de la cele mai generale la cele mai specifice. Iată câ teva reguli generale pentru
secvențierea întrebă rii:

• Începeți cu întrebă ri ușoare, neamenință toare, care pot fi ținute minte ușor. Variante bune sunt date
demografice (vâ rstă , sex, nivel de educație) pentru sondaje la nivel individual și date statistice legate de
întreprindere (numă r de angajați, venituri anuale, industrie) pentru sondaje la nivelul întreprinderii.
• Nu începeți niciodată cu o întrebare deschisă .
• Dacă se urmează o secvență de evenimente istorice, urmați o ordine cronologică de la cel mai timpuriu la cel
de pe urmă .
• Întrebați despre câ te un subiect o data. Câ nd schimbați subiectele, folosiți tranziția cum ar fi „Urmă toarea
secțiune analizează opiniile d-voastră despre…..ˮ
• Folosiți întrebă ri de filtrare sau neprevă zute după caz, precum: „Dacă ați ră spuns da la întrebarea 5, vă
rugă m să treceți la Secțiunea 2. Dacă ați ră spuns nu, mergeți la Secțiunea 3ˮ.

Alte reguli de aur. Comportați-vă cu respondenții cum ați vrea să se comporte ei cu voi. Fiți atenți și
apreciați timpul, atenția, încrederea și confidențialitatea informațiilor cu caracter personal ale respondenților. Puneți
în practică întotdeauna urmă toarele strategii pentru toate cercetă rile prin sondaj:

• Timpul oamenilor este valoros. Respectați-le timpul. Pă strați sondajul câ t de scurt posibil și limitați-l la ceea
ce este absolut necesar. Respondenților nu le place să petreacă mai mult de 10-15 minute pe orice sondaj,
indiferent câ t de important este el. Sondajele mai lungi tind să scadă ratele de ră spuns dramatic.
• Asigurați întotdeauna respondenții despre confidențialitatea ră spunsurilor lor și informați-i despre cum veți
folosi datele lor (de exemplu pentru cercetare academică ) și cum se vor raporta rezultatele (de obicei, în
mod global).
• În cazul sondajelor organizaționale, asigurați respondenții că le veți trimite un exemplar al rezultatelor
finale și asigurați-vă că vă țineți de promisiune.
• Mulțumiți-le respondenților pentru participarea la studiul vostru.
• În sfâ rșit, testați înainte chestionarul, cel puțin folosind un eșantion de conveniență , înainte de a-l administra
respondenților într-un mediu de teren. O astfel de testare înainte poate scoate la iveală ambiguită ți, lipsa clarită ții sau
erori sistematice legate de formularea întrebă rilor, care ar trebui eliminate înainte de a-l administra .....

….. asigurarea că fiecare persoană are ocazia de a răspunde. Grupurile – țintă permit analiza mai amă nunțită a
problemelor complexe față de alte forme de cercetare prin sondaj, deoarece câ nd oamenii îi aud pe ceilalți
vorbind, se declanșează adesea răspunsuri sau idei la care nu s-au gâ ndit înainte. Totuși, discuția din cadrul
grupurilor – țintă ar putea fi dominată de o personalitate dominantă și unii indivizi ar putea fi reticenți să -și
exprime opiniile în fața colegilor sau superiorilor lor, mai ales în timpul trată rii unei chestiuni sensibile, cum ar fi
performanța slabă a angajaților sau politicile de birou. Din cauza dimensiunii mici a eșantionului, grupurile –
țintă se folosesc de obicei pentru cercetarea exploratorie mai degrabă decâ t cercetarea explicativă sau
descriptivă .

Un al treilea tip de anchetă pe bază de interviu este reprezentat de interviurile telefonice. În această
Cercetare prin sondaj | 34

tehnică , intervievatorul ia legă tura telefonic cu potențialii respondenți, de obicei pe baza selectă rii aleatorii de oameni
dintr-un registru telefonic, pentru a le pune un set standard de întrebă ri de anchetă . O abordare mai recentă și
avansată din punct de vedere tehnologic constă din intervievare telefonică asistată de calculator (CATI), din ce în ce
mai folosită de că tre cercetă torii prin sondaj din mediul academic, guvernamental și comercial , unde intervievatorul
este un operator telefonic, care este îndrumat pe parcursul procesului de interviu de un program de calculator care
afișează instrucțiuni și întrebă ri care se vor adresa pe un ecran de calculator. De asemenea, sistemul selectează
respondenți aleatoriu folosind o tehnică de formare aleatorie a cifrelor și înregistrează ră spunsurile folosind
tehnologie de captare a vocii. Odată ce respondenții sunt la telefon, se pot obține rate de ră spuns mai mari. Această
tehnică nu este ideală pentru zonele rurale unde densitatea telefonică este scă zută ș ide asemenea nu se poate folosi
pentru informațiile care nu sunt audio, cum ar fi graficele sau demonstrațiile de produse.

Rolul intervievatorului. Intervievatorul are un rol complex și cu multe fațete în procesul de interviu, care
include urmă toarele sarcini:

• Pregătirea pentru interviu: Din moment ce intervievatorul este în prim-planul efortului de colectare a
datelor, calitatea datelor colectate depinde foarte mult de câ t de bine este instruit intervievatorul să -și facă
treaba. Intervievatorul trebuie să fie instruit în procesul de interviu și metoda de sondaj și de asemenea, să
fie familiarizat cu scopul studiului, cum se vor stoca și folosi răspunsurile și sursele de pă rtinire a
intervievatorului. Acesta ar trebui și să repete și să contorizeze interviul anterior studiului formal.
• Localizarea și înscrierea cooperării respondenților: Îndeosebi la sondajele de acasă , personale, intervievatorul
are obligația de a localiza adresele specifice și să lucreze după programul respondenților uneori la ore
indezirabile, cum ar fi la sfâ rșit de să ptă mâ nă . Aceștia ar trebui, de asemenea, să fie ca un vâ nză tor, vâ nzâ nd
ideea participă rii la studiu.
• Motivarea respondenților: Respondenții se hră nesc adesea din motivația intervievatorului. Dacă
intervievatorul este dezinteresat sau neatent, nici respondenții nu vor fi motivați să ofere ră spunsuri utile
sau informative. Intervievatorul are obligația de a da dovadă de entuziasm despre studiu, comunica
importanța cercetă rii respondenților și să fie atent la nevoile respondentului pe parcursul interviului.
• Clarificarea oricărei confuzii sau îngrijorări: intervievatorii au obligația de a fi cu capul pe umeri și să
adreseze…..

…. Intervievatorul ar trebui să poată să testeze respondentul pentru a provoca un ră spuns mai amplu, mai cugetat.
Unele dintre tehnicile utile de sondare sunt:

• Sondarea tăcută: doar o pauză și așteptarea (fă ră a merge la urmă toarea întrebare) ar putea sugera
respondenților că intervievatorul așteaptă un ră spuns mai detaliat.
• Încurajare fățișă: Ocazionalul „aha" sau „bine" l-ar putea încuraja pe respondent să intre în detalii. Totuși,
intervievatorul are obligația de a nu exprima aprobare sau dezaprobare a ceea ce s-a spus de că tre
respondent.
• Solicitarea elaborării: Cum ar fi: „puteți elabora subiectul?ˮ În urmă cu un minut, vorbeați despre o
experiență pe care ați avut-o în liceu. Îmi puteți spune mai multe despre acest lucru?ˮ
• Reflecție: Intervievatorul poate încerca trucul psihoterapeutului de a repeta ceea ce a spus respondentul. De
35 \Cercetare în științe sociale

pildă , „Ceea ce aud este că acea experiență a fost foarte traumatizantă ˮ și apoi să faceți o pauză și să
așteptați ca respondentul să dea mai multe detalii.

După încheierea interviului, intervievatorul ar trebui să le mulțumească respondenților pentru timpul


acordat, să le spună câ nd să așteaptă rezultatele și să nu plece în grabă . Imediat după plecare, ar trebui să -și noteze
orice note sau observații cheie care ar putea ajuta la interpretarea mai bună a comentariilor respondentului.

Erori sistematice în Cercetarea prin Sondaj


În ciuda tuturor punctelor forte și avantajelor, cercetarea prin sondaj este adesea pă tată de erori sistematice
care ar putea face ca deducțiile obținute din astfel de sondaje să nu mai fie valabile. Cinci dintre aceste erori sunt:
erori de ră spuns nul, eroare de eșantionare, eroare de dezirabilitatea socială , eroare de reamintire și eroarea metodei
comune.

Eroarea de răspuns nul. Cercetarea prin sondaj este în general cunoscută pentru ratele scă zute de ră spuns.
O rată de ră spuns de 15-20% este obișnuită într-o anchetă prin poștă , chiar după două sau trei memento-uri. Dacă
majoritatea respondenților țintiți nu ră spund la un sondaj, atunci un motiv legitim de îngrijorare este faptul dacă
nerespondenții nu ră spund dintr-un motiv sistematic, care ar putea ridica semne de întrebare despre valabilitatea
rezultatelor studiului. De pildă , clienții nemulțumiți tind să fie mai vocali despre experiența lor decâ t clienții
mulțumiți și, prin urmare, este mai posibil să ră spundă la chestionare de anchetă sau solicită ri de interviu față de
clienții mulțumiți. Așadar, orice eșantion de respondenți ar putea avea o proporție mai mare de clienți nemulțumiți
decâ t populația de bază din care este extras. În acest caz, nu numai că rezultatele nu se vor putea generaliza, ci și
rezultatele observate ar putea reprezenta un artefact al eșantionului pă rtinitor. Mai multe strategii ar putea fi folosite
pentru îmbună tă țirea ratelor de ră spuns:

• Notificare în avans: O scrisoare scurtă în avans că tre respondenții țintiți prin care li se solicită participarea la
un sondaj apropiat îi poate pregă ti în avans și îmbună tă ți predilecția pentru răspuns. Scrisoarea ar trebui să
specifice scopul și importanța studiului, modul colectă rii datelor (de exemplu, printr-un apel telefonic, un
formular de sondaj în poștă etc.) și aprecierea cooperă rii acestora. O variație a acestei tehnici i-ar putea
solicita respondentului să înapoieze scrisoarea plă tită prin poștă ....

Eroare de eșantionare. Sondajele prin telefon realizate prin apelarea unui eșantion aleatoriu de numere de
telefon disponibile public va exclude sistematic persoanele care nu au numerele de telefon înscrise, numerele de
telefon mobil și persoanele care nu pot ră spunde la telefon (de pildă , sunt la serviciu) câ nd sondajul se realizează și va
include un numă r disproporționat de respondenți care au servicii de telefonie fixă cu numerele de telefon înscrise și
persoanele care stau acasă în mare parte a zilei, cum ar fi cei fă ră un loc de muncă , persoanele cu handicap și
vâ rstnicii. La fel, doar sondajele online tind să includă un numă r disproporționat de studenți și persoane mai tinere
care stau în mod constant pe Internet și să excludă sistematic persoanele cu acces limitat sau fă ră acces la calculatoare
sau la Internet, cum ar fi persoanele să race și vâ rstnicii. La fel, chestionarele de anchetă tind să excludă copiii și pe
analfabeți, care nu pot citi, înțelege sau ră spunde cu sens la chestionar. O altfel de eroare de eșantionare se referă la
eșantionarea populației greșite, cum ar fi să-i întrebi pe profesori (sau pe pă rinți) despre învă țarea academică a
studenților (sau copiilor) lor sau să întrebi directorii executivi despre detalii operaționale ale întreprinderii lor. Astfel
de erori sistematice fac ca eșantionul de respondenți să fie nereprezentativ pentru populația dorită și ar afecta
caracterul de generalizabilitate despre deducțiile obținute din eșantionul pă rtinitor.
Cercetare prin sondaj | 36

Eroarea de dezirabilitatea socială. Mulți respondenți tind să evită opiniile negative sau comentariile
rușinoase despre ei înșiși, angajatori, familie sau prieteni. Cu întrebă ri negative precum : credeți că echipa d-voastră
de proiect este disfuncțională ? Există multă politică de birou la locul d-voastră de muncă sau ați descă rcat vreodată
ilegal fișiere de muzică de pe Internet,? este posibil ca cercetă torul să nu primească ră spunsuri sincere. Această
tendință printre respondenți de a „ocoli adevă rulˮ pentru a se înfă țișa pe ei înșiși într-un mod dezirabil din punct de
vedere social se numește „eroare de dezirabilitate socială ˮ, care afectează valabilitatea ră spunsului obținut din
cercetarea prin sondaj. Nu există practic nici un fel de surmontare a acestei erori de dezirabilitatea socială într-un
chestionar de anchetă , însă în ....

…..mediu de interviu, un intervievator perspicace ar putea fi capabil să depisteze răspunsuri inconsecvente și să pună
întrebă ri de sondare sau să -și folosească observațiile personale pentru a suplimenta comentariile respondenților.

Eroare de amintire Răspunsurile la întrebă rile sondajului depind adesea de motivația, memoria și
capacitatea subiecților de a ră spunde. Îndeosebi atunci câ nd au de-a face cu evenimente care s-au petrecut în trecutul
îndepă rtat, respondenții ar putea să nu-și amintească prea bine propriile motivații sau comportamente sau poate că
amintirea legată de aceste evenimente s-a schimbat în timp și nu se mai poate recupera. De pildă , dacă i se cere unui
respondent să descrie utilizarea tehnologiei informaționale de acum un an sau chiar evenimente memorabile din
copilă rie cum ar fi zile de naștere, ră spunsurile lor ar putea fi imprecise, din cauza dificultă ților de a-și reaminti. O
modalitate posibilă de a depă și eroarea de amintire este prin ancorarea memoriei respondentului în anumite
evenimente pe mă sură ce s-au întâ mplat, mai degrabă decâ t să li se ceară să -și amintească percepțiile și motivațiile
din memorie.

Eroarea metodei comune. Eroarea metodei comune se referă la cantitatea de covarianță ilogică
împă rtă șită între variabile dependente și independente care se mă soară în același punct în timp, cum ar fi o anchetă
transversală , folosind același instrument ,cum ar fi un chestionar. În astfel de cazuri, este posibil ca fenomenul sub
investigație să nu poată fi separat adecvat de artefactele de mă sură toare. Testele statistice standard sunt disponibile
pentru a testa eroarea metodei comune, cum ar fi testul factorului unic al lui Harmon (Podsakoff et al. 2003), tehnica
variabilei de piață a lui Lindell și Whitney's (2001) tehnica variabilei de piață și așa mai departe. Această eroare ar
putea fi probabil evitată dacă variabilele dependente și independente se mă soară în diferite momente în timp,
folosind un model de anchetă longitudinală sau dacă aceste variabile se mă soară folosind metode diferite, precum o
înregistrare computerizată a variabile dependente versus auto-evaluarea pe bază de chestionar a variabilelor
independente.
Capitolul 10

Cercetarea experimentală

Cercetarea experimentală , adesea considerată a fi „referința principală ˮ în proiectă rile cercetă rii, este una
dintre cele mai riguroase din toate proiectă rile cercetă rii. În această proiectare una sau mai multe variabile
independente sunt manipulate de că tre cercetă tor (ca tratamente), subiecții sunt repartizați aleatoriu pe diferite
niveluri de tratament (repartizare aleatorie) și rezultatele tratamentelor privind efectele (variabile dependente) sunt
observate. Punctul forte unic al cercetă rii experimentale îl reprezintă valabilitatea sa internă (cauzalitate) datorită
capacită ții sale de a lega cauza și efectul prin manipularea tratamentului, controlâ nd în același timp efectul fals al
variabilei externe.

Cercetarea experimentală este cea mai potrivită pentru cercetarea explicativă (mai degrabă decâ t pentru
cercetarea descriptivă sau exploratorie), unde obiectivul studiului este de a analiza legă turile cauză - efect. De
asemenea, este indicată și pentru cercetarea care implică un set relativ limitat și bine definit de variabile independente
care pot fi fie manipulate, fie controlate. Cercetarea experimentală se poate realiza în medii de laborator sau pe teren.
Experimentele de laborator, realizate în medii de laborator (artificiale), tind să aibă o valabilitate internă ridicată ,
dar acest lucru vine cu costul valabilității externe mici (generalizabilitatea), deoarece mediul artificial (de laborator)
în care se realizează studiul ar putea să nu reflecte lumea reală . Experimentele pe teren, realizate în condiții de teren,
cum ar fi o organizație reală , și cu o valabilitatea internă , dar și externă crescute. Însă aceste experimente sunt relativ
rare, din cauza greută ților asociate cu manipularea tratamentelor și controlarea efectelor externe într-un cadru de
teren.

Cercetarea experimentală se poate grupa în două mari categorii: modele experimentale reale și modele
experimentale cvasi-experimentale. Ambele modele necesită manipularea tratamentului, dar deși experimentele reale
necesită și ele repartizare aleatorie, cvasi-experimentele nu necesită . Uneori, facem referire și la cercetarea non-
experimentală , care nu este chiar un model de cercetare, ci un termen cu totul inclus, care le include pe toate....
77 \Cercetare în științe sociale

Selectare și repartizare aleatorie. Selectarea aleatorie este procesul extragerii unui eșantion aleatoriu
dintr-o populație sau un cadru de eșantionare. Această abordare este folosită de obicei la cercetarea prin sondaj și se
asigură că fiecare unitate din populație are o șansă pozitivă de a fi selectată în eșantion. Repartizarea aleatorie este,
totuși, un proces de repartizarea aleatorie a subiecților în grupuri experimentale sau martor. Aceasta este o practică
standard în adevă rata cercetare experimentală pentru asigurarea că grupurile de tratament sunt asemă nă toare
(echivalente) unul cu celă lalt și cu grupul martor, anterior administră rii tratamentului. Selecția aleatorie este legată de
eșantionare și este, prin urmare, mai strâ ns legată de valabilitatea externă (generalizabilitatea) descoperirilor. Totuși,
repartizarea aleatorie este legată de proiectare și este, prin urmare, mai mult legată de valabilitatea internă . Este
posibil să ai și selectare aleatorie și repartizare aleatorie la cercetarea experimentală bine concepută , dar cercetarea
cvasi-experimentală nu implică nici selecția aleatorie, nici repartizarea aleatorie.

Amenințări la valabilitatea internă. Deși modelele experimentale sunt considerate mai riguroase decâ t
alte metode de cercetare în ceea ce privește valabilitatea internă a deducțiilor lor (în virtutea capacită ții lor de a
controla cauzele prin manipularea tratamentului), acestea nu sunt imune la amenință rile valabilită ții interne. Unele
dintre aceste amenință ri la valabilitatea internă sunt descrise mai jos, în cadrul contextului unui studiu privind
impactul unui program speciale de remediere de meditare la matematică pentru îmbună tă țirea aptitudinilor
matematice ale liceenilor.

• Amenințarea istoriei este posibilitatea ca efectele observate (variabilele dependente) să fie provocate de
evenimente istorice sau externe mai degrabă decâ t de tratamentul experimental. De pildă , este posibil ca
punctajul îmbună tă țit al studenților la matematică după aplicarea programului de remediere să fi fost
provocat de pregă tirea lor pentru un examen la matematică în școală , nu de programul de remediere a
cunoștințelor de matematică .
• Amenințarea maturizării se referă la posibilitatea ca efectele observate să fie provocate de maturizarea
naturală a subiecților (de exemplu, o îmbună tă țire generală a capacită ții lor intelectuale de a înțelege
concepte complexe) și nu din tratamentul experimental.
• Amenințarea de testare este o amenințare la modelele pre și post unde ră spunsurile subiecților post-testare
sunt condiționate de ră spunsurile lor pre-testare. De pildă , dacă studenții își amintesc ră spunsurile de la
evaluarea pre-testare, ar putea tinde să le repete la examenul post-testare. Nerealizarea unei pre-testă ri
poate ajuta la evitarea acestei amenință ri.
• Amenințarea instrumentării, care are loc și ea la modelele pre-post, se referă la posibilitatea ca diferența
dintre punctajele pre-testare și post-testare să nu fie datorită programului de remediere a cunoștințelor de
matematică , ci ca urmare a schimbă rilor fă cute testului administrat, cum ar fi nivelul de dificultate mai
scă zut sau mai crescut al post-testă rii față de pre-testare.
• Amenințarea mortalității se referă la posibilitatea ca subiecții să pă ră sească studiul în proporții diferențiale
dintre grupul de tratament și cel martor din cauza unui motiv sistematic, astfel încâ t cei care au ieșit din
studiu au fost în mare parte studenți care au obținut punctaje mici la pre-testare. Dacă studenții cu rezultate
slabe pă ră sesc studiul, rezultatele post-testă rii vor fi umflate artificial de preponderența studenților de nivel
performant.
• Amenințarea regresiei, denumită și o regresie a mediei, se referă la tendința statistică de a ....
Cercetarea experimentală | 78

04 (Grupul martor)

Figura 10.1. Modelul de pre-testare /post-testare al grupului martor

Efectul E al tratamentului experimental din modelul pre-testare/post-testare este mă surat ca diferența


dintre punctajele post-testare și pre-testare dintre grupul de tratament și cel martor:

E = (O2- Oi)- (O4- O3)

Analiza statistică a acestui model implică o simplă analiză a dispersiei (ANOVA) dintre grupa de tratament și
cea martor. Modelul pre-testare/post-testare gestionează câ teva amenință ri la valabilitatea internă , cum ar fi
maturizarea, testarea și regresia, din moment ce se poate aștepta de la aceste amenință ri să influențeze atâ t grupa de
tratament, câ t și pe cea martor într-un mod asemă nă tor (aleatoriu). Amenințarea selectă rii este controlată prin
intermediul unei repartiză ri aleatorii. Totuși, ar putea exista amenință ri suplimentare la valabilitatea internă . De pildă ,
mortalitatea poate fi o problemă dacă există proporții diferențiale de pă ră sire a studiului dintre cele două grupe, iar
măsurarea pre-testare ar putea devia măsurarea post-testă rii (mai ales dacă pre-testarea introduce subiecte sau
conținut neobișnuite).

Modelul grupei martor- doar post-testare. Acest model reprezintă o versiune mai simplă a modelului
pre-testare/post-testare unde se omit mă sură torile pre-testate. Notarea modelului este prezentată în Figura 10.2.

B X (Grupa de tratament)
fl o2 (Grupa martor)

Figura 10.2. Modelul grupei martor -doar post-testare

Efectul tratamentului este măsurat pur și simplu ca diferența dintre punctajele post-testare dintre cele două
grupe:

E = (Oi- O2)

Analiza statistică corespunză toare a acestui model este și o analiză pe două grupe a dispersiei (ANOSVA).
Simplitatea acestui model îl face mai atră gă tor față de modelul de pre-testare/post-testare în ceea ce privește
valabilitatea internă . Acest model controlează maturizarea, testarea, regresia, selecția și interacțiunea pre-
testare/post-testare, deși amenințarea mortalită ții ar putea continua să existe.

Modelele covarianței. Uneori, mă surarea variabilelor dependente ar putea fi influențată de variabile


externe, numite și covariate. Covariatele sunt acele variabile care nu sunt de interes major pentru un studiu
experimental, dar ar trebui, totuși, controlate într-un model experimental pentru a putea proiecta ........

.........model, dar cu valabilitate internă dată fiind controlarea covariatelor. Modelele covarianței se pot extinde
și la modelul grupei martor de pre-testare/post-testare.

Modele factoriale
Modelele pe două grupe sunt inadecvate dacă cercetarea ta necesită manipularea a două sau mai multe
variabile independente (tratamente). În astfel de cazuri, ar fi nevoie de patru sau mai multe modele de grupe. Aceste
modele, destul de întâ lnite în cercetarea experimentală , sunt denumite în mod obișnuit modele factoriale. Fiecare
variabilă independentă din acest model este denumită factor și fiecare subdiviziune a unui factor este denumită nivel.
79 \Cercetare în științe sociale

Modelele factoriale îi permit cercetă torului să analizeze, pe lâ ngă efectul individual al tratamentului asupra
variabilelor dependente (denumite efecte principale), și efectul lor comun (denumite efecte de interacțiune).

Cel mai de bază model factorial este un model factorial 2 x 2, care constă din două tratamente, fiecare cu
două niveluri (cum ar fi crescut/scă zut sau prezent/absent). De pildă , să spunem că vrei să compari rezultatele
învă ță rii la două tipuri de tehnici de instruire (instruire în clasă și online) și, de asemenea, vrei să vezi dacă aceste
efecte variază în funcție de timpul predă rii (1.5 sau 3 ore pe să ptă mâ nă ). În acest caz, ai doi factori: tip instructiv și
timp instructiv; fiecare cu două niveluri (în clasă și online pentru tipul instructiv și 1.5 și 3 ore/să ptă mâ nă pentru
timpul instructiv), după cum reiese din Figura 8.1. Dacă vrei să adaugi un al treilea nivel de timp instructiv (să spunem
6 ore/să ptă mâ nă ), atunci al doilea factor va consta din trei niveluri și vei avea un model factorial 2 x 3. Pe de altă
parte, dacă vrei să adaugi un al treilea factor, cum ar fi munca grupului (prezent contra absent), vei avea un model
factorial 2 x 2 x 2. În această notare, fiecare numă r reprezintă un factor, iar valoarea fiecă rui factor reprezintă numă rul
de niveluri din acel factor.

Timp instructiv «
---------------------------------Factori! Variabilă independentă

Grup Grup
În clasă onlineTip instructiv

1 2

Grup Grup
3 4

Figura 10.4. Model factorial 2x2

Modelele factorial pot fi descrise și folosind o notare de model, cum ar fi cea ară tată în partea dreaptă ……
Cercetarea experimentală | 80

Modelele hibrid sunt cele formate prin combinarea tră să turilor de la mai multe modele stabilite. Trei astfel
de modele hibrid sunt: modelul blocurilor randomizate, modelul Solomon în patru grupuri și modelul replică rilor
schimbate între ele.

Modelul blocului randomizat. Acesta este o variație a modelului grupei martor pre-testare sau doar post-
testare, unde populația subiecților poate fi grupată în subgrupe relativ omogene (denumite blocuri) în cadrul că rora
experimentul este reprodus. De pildă , dacă vrei să reproduci același model doar pentru post-testare printre studenții
de la universitate și profesioniștii care lucrează cu normă întreagă (două blocuri omogene), subiecții de la ambele
blocuri sunt împă rțiți aleatoriu între grupul de tratament (care primește tratamentul) sau grupul martor (vezi Figura
10.5). Scopul acestui model este de a reduce „zgomotulˮ sau dispersia din datele care ar putea fi atribuibile
diferențelor dintre blocuri, astfel încâ t efectul real de interes să se poată detecta cu mai multă precizie.

Studenți R X o
universitate R o
Grupuri
Muncitori cu R X 0
omogene
Normă R o
întreagă

Figura 10.5. Modelul blocurilor randomizate

Modelul Solomon în patru grupuri. În acest model, eșantionul este împă rțit în două grupuri de tratament și
două grupuri martor. Un grup de tratament și un grup martor primesc pre-testarea și celorlalte două grupuri nu li se
administrează . Acest model reprezintă o combinație a modelului grupei martor doar post-testare și doar pre-testare și
se dorește a testa posibilul efect al distorsionă rii mă sură rii pre-testă rii la măsură ri post-testare care tind să aibă loc la
modelele post-testare/pre-testare, dar nu și la modelele doar cu post-testare. Notarea modelului este prezentată de
Figura 10. 6.

Figura 10.6. Modelul Solomon în patru grupuri.

Modelul replicării schimbate. Acesta este un model din două grupe implementat în două faze cu trei valuri
de mă sură toare. Grupul de tratament, în prima fază , servește drept grupul martor în a doua fază și grupul martor din
prima fază devine grupul de tratament în a doua fază , după cum ilustrează Figura 10.7. Cu alte cuvinte, modelul
original este repetat sau reprodus în timp cu rolurile de tratament/martor schimbate între cele două grupuri. Pâ nă la
sfâ rșitul studiului, toți participanții vor …..

……..procente de renunțare diferențiale). Avâ nd în vedere aceste amenință ri de selecție, în general este
preferabil să se evite modelele cvasi- experimentale pe câ t de mult posibil.

Multe modele reale experimentale se pot transforma în modele cvasi-experimentale prin omiterea
repartiză rii aleatorii. De pildă , versiunea cvasi-echivalentă a modelului grupului martor post-testare/pre-testare se
81 \Cercetare în științe sociale

numește modelul grupurilor neechivalente (NEGD), după cum prezintă Figura 10.8 cu repartizarea aleatorie R
înlocuită de repartizarea neechivalentă (nealeatorie) N. La fel, versiunea cvasi-experimentală a modelului de replicare
schimbată este numită modelul de replicare schimbată neechivalentă (vezi Figura 10.9).

N O X 0
N O 0

Figura 10. 8 Model NEGD

Figura 10.9. Model de replicare schimbată neechivalentă

În plus, există destul de multe modele neechivalente unice fă ră să aibă un corespondent de model
experimental efectiv.

Modelul discontinuității regresiei(RD). Acesta este un model post-test/pre-test neechivalent unde


subiecții sunt repartizați în grupe de tratament sau martor pe baza unui punctaj limită asupra unei măsuri pre-
program. De pildă , pacienții care sunt grav bolnavi pot fi repartizați unei grupe de tratament pentru a testa eficacitatea
unui medicament nou sau unui protocol de tratament și cei care nu suferă de boli grave sunt repartizați grupei martor.
Într-un alt exemplu, studenții care ră mâ n în urmă la punctajele testelor standardizate ar putea fi selectați pentru un
program de plan de învă ță mâ nt de remediere destinat îmbună tă țirii performanței acestora, în timp ce cei cu punctaje
mari la astfel de teste nu sunt selectați din programul de remediere. Notarea modelului poate fi reprezentată după cum
urmează , unde C reprezintă punctajul limită :

Figura 10.10. Modelul RD

Dată fiind folosirea unui punctaj limită , este posibil ca rezultatele observate să fie o funcție a ………

…….patru grupe în acest model, dar două grupe vin dintr-un singur grup neechivalent, în timp ce alte două
grupuri vin dintr-un grup neechivalent diferit. De pildă , vrei să testezi satisfacția clienților față de un serviciu online
nou, care este implementat într-un oraș, dar nu și în altul. În acest caz, clienții din primul oraș servesc drept grupa de
tratament, iar cei din al doilea oraș constituie grupa martor. Dacă nu este posibilă obținerea mă sură torilor pre-testă rii
și post-testă rii de la aceiași clienți, poți mă sura satisfacția clienților la un anumit punct în timp, implementa noul
program de servicii și mă sura satisfacția clienților (cu un set diferit de clienți) după implementarea programului.
Satisfacția clienților se măsoară și la grupa martor în același timp ca și la grupa de tratament, însă fă ră implementarea
noului program. Modelul nu este prea puternic, din cauza faptului că nu se pot analiza modifică rile legate de punctajul
de satisfacție a unui client anume înainte și după implementare, ci se poate analiza doar media punctajelor de
Cercetarea experimentală | 82

satisfacție a clientului. În ciuda valabilită ții interne mai scă zute, acest model ar putea fi totuși un mod util de a colecta
date cvasi-experimentale, atunci câ nd datele post-testare și pre-testare nu sunt disponibile de la aceiași subiecți.

Figura 10.12. Model de eșantionare separată pre-/post-testare

Modelul variabilei dependente neechivalente (NEDV). Acesta este un model pe un singur grup pre-post
cvasi-experimental cu două măsuri ale rezultatului, în care se așteaptă ca o mă sură să fie influențată în mod teoretic de
tratament și cealaltă mă sură să nu fie influențată . De pildă , dacă se concepe un nou plan de învă ță mâ nt pentru analiza
matematică pentru liceeni, cel mai probabil acest plan de învă ță mâ nt va influența punctajele la matematică post-
testare ale elevilor, însă nu și punctajele la algebră . Cu toate acestea, punctajele la algebră post-testare ar putea, totuși,
varia dați fiind factorii externi, cum ar fi istoria sau maturizarea. Așadar, punctajele pre-post la algebră se pot folosi ca
măsură de control, în timp ce analiza matematică pre-post se poate trata drept o mă sură de tratament. Notarea
modelului, prezentată la Figura 10.13, arată unicul grup pe un singur N, urmat de pre-testare 0 și post-testare 02
pentru analiza matematică și algebra pentru același grup de studenți. Acest model este slab în valabilitate internă , dar
avantajul să u stă în faptul că nu trebuie folosit un grup martor separat.

O variație interesantă a modelului NEDV este un model NEDV de împerechere a tiparului, care folosește
multiple variabile de rezultat și o teorie care explică câ t de mult va fi afectată fiecare variabilă de tratament.
Cercetă torul poate apoi analiza dacă predicția teoretică este împerecheat în observații efective. Această tehnică de
împerechere a tiparului, pe baza gradului de corespondență dintre tiparele teoretice și cele observate reprezintă o
modalitate puternică de a domoli îngrijoră rile legate de valabilitatea internă la modelul NEDV original.

Modelul tratamentelor experimentale adecvate este o sarcină foarte importantă în modelul experimental,
deoarece tratamentul reprezintă raison d'etre (rațiunea de a fi) a metodei experimentale și nu trebuie niciodată gră bit
sau neglijat. Pentru a proiecta o sarcină corespunză toare și adecvată , cercetă torii ar trebui să folosească sarcini pre-
validate dacă sunt disponibile, să realizeze verifică ri ale manipulă rii pentru a verifica caracterul adecvat al acestor
sarcini (prin informarea verbală a subiecților după îndeplinirea sarcinii repartizate), să desfășoare teste pilot (repetat,
dacă este necesar) și, în caz de îndoieli, să folosească sarcini care sunt mai simple și mai cunoscute eșantionului de
respondenți decâ t sarcini care sunt complexe și cu care nu sunt familiarizați.

Pe scurt, acest capitol a prezentat concepte cheie ale metodei de cercetare a modelului experimental și a
prezentat o varietate de modele experimentale reale și cvasi-experimentale. Deși aceste modele variază mult în
valabilitate internă , modelele cu valabilitate internă mai scă zută nu ar trebui trecute cu vederea și ar putea, uneori, fi
utile în anumite împrejură ri specifice și circumstanțe empirice neprevă zute.
89 |Cercetare în științe sociale

Capitolul 11

Cercetare de Caz

Cercetarea de caz, denumită și studiu de caz, este o metodă de studiere intensă a unui fenomen în timp în
cadrul să u natural în unul sau mai multe locuri. Se pot folosi metode multiple de colectare a datelor, cum ar fi
interviuri, observații, documente înregistrate anterior și date secundare, iar deducțiile despre fenomenul de interes
tind să fie bogate, detaliate și contextualizate. Cercetarea de caz se poate folosi într-un mod pozitivist în scopul testă rii
teoriei sau într-un mod interpretativ pentru construirea teoriei. Această metodă este mai populară în cercetarea din
domeniul afacerilor decâ t în disciplinele științei sociale.

Cercetarea de caz prezintă câ teva puncte forte unice față de metodele de cercetare concurente, cum ar fi
cercetarea prin sondaj și experimentele. În primul râ nd, cercetarea de caz se poate folosi fie pentru construirea teoriei,
fie pentru testarea teoriei, în timp ce metodele pozitiviste se pot folosi doar pentru testarea teoriei. În cercetarea de
caz interpretativă , construcțiile de interes nu trebuie cunoscute în avans, însă s-ar putea ivi din date pe mă sură ce
progresează cercetarea. În al doilea râ nd, întrebă rile cercetă rii se pot modifica în timpul procesului de cercetare dacă
se constată că întrebă rile inițiale sunt mai puțin relevante sau frapante. Acest lucru nu este posibil la nicio metodă
pozitivistă după ce se colectează datele. În al treilea râ nd, cercetarea de caz poate ajuta la obținerea unei interpretă ri
mai autentice, contextualizate și mai bogate ale fenomenului de interes față de majoritatea metodelor de cercetare, în
virtutea capacită ții sale de a capta o bogată diversitate de date contextuale. În al patrulea râ nd, fenomenul de interes
se poate studia din perspectivele a multipli participanți și folosind niveluri multiple de analiză (de exemplu,
individuală și organizațională ).

În același timp, cercetarea de caz prezintă unele slă biciuni inerente. Avâ nd în vedere că nu implică niciun
control experimental, valabilitatea internă a deducțiilor ră mâ ne slabă . Desigur, aceasta este o problemă comună
pentru toate metodele de cercetare, exceptâ nd experimentele. Cu toate acestea, după cum se va descrie mai tâ rziu,
problema controalelor poate fi abordată în cercetarea de caz folosind „controale naturaleˮ. În al doilea râ nd, calitatea
deducțiilor rezultate din cercetarea de caz.....

….așadar prezintă doar o pă rere limitată și transversal a proceselor și fenomenelor organizaționale care au natură
temporală .
Cercetare de caz | 90

Decizii – cheie în Cercetarea de Caz


Atunci câ nd un cercetă tor ia în calcul o metodă de cercetare de caz, există câ teva decizii cheie pe care trebuie
să le ia. În primul râ nd, este metoda potrivită pentru întrebă rile cercetă rii care se studiază ? Metoda cercetă rii de caz
este în special potrivită pentru studiile exploratorii pentru a descoperi construcții relevante în domenii în care
construirea teoriei în etapele formative, pentru studii în care experiențele participanților și contextul acțiunilor sunt
critice și pentru studiile al că ror scop este înțelegerea proceselor temporale, complexe (de ce-ul și cum ale unui
fenomen) mai degrabă decâ t factori sau cauze (ce). Această metodă se potrivește bine studierii proceselor
organizaționale complexe care implică participanți multipli și secvențe de evenimente care interacționează între ele,
cum ar fi schimbarea organizațională și proiectele de implementare a tehnologiei la scară mare.

În al doilea râ nd, care este unitatea de analiză corespunză toare pentru un studiu de cercetare de caz? Din
moment ce cercetarea de caz poate analiza simultan unită ți multiple de analiză , cercetă torul este obligat să hotă rască
dacă dorește să studieze un fenomen la nivel organizațional, de grup sau individual sau pe nivele multiple. De pildă , un
studiu privind luarea de decizii în grup sau munca în grup poate combina construcții de nivel individual, cum ar fi
participarea individuală la activită țile de grup cu construcții la nivel de grup, cum ar fi coeziunea grupului și
conducerea grupului, pentru a obține o mai bună înțelegere față de ceea ce se poate realiza dintr-un singur nivel de
analiză .

În al treilea râ nd, este indicat ca cercetă torul să folosească un model cu un singur caz sau cazuri multiple?
Modelul cu un singur caz este mai potrivit la începutul generă rii teoriei, dacă situația este unică sau extremă , dacă este
revelatorie (adică situația a fost inaccesibilă anterior pentru investigație științifică ) sau dacă reprezintă un caz critic
sau contrar pentru testarea unei teorii bine formulate. Modelul cu cazuri multiple este mai potrivit pentru testarea
teoriei, pentru stabilirea generalizabilită ții deducțiilor și pentru dezvoltarea unor interpretă ri mai bogate și mai
nuanțate ale unui fenomen. Yin (1984)2 recomandă folosirea locurilor multiple de caz cu logica reproducerii,
considerâ nd fiecare caz drept asemă nă tor cu un studiu experimental și urmâ nd regulile rigorii științifice
asemă nă toare cu cel folosit la cercetarea pozitivistă .

În al patrulea râ nd, ce locuri ar trebui alese pentru cercetarea de caz? Dată fiind natura contextualizată a
deducțiilor obținute de la cercetarea de caz, alegerea locului reprezintă o chestiune deosebit de importantă , deoarece
alegerea locului greșit ar putea duce la deducții greșite. Dacă obiectivul cercetă rii este testarea teoriilor sau analizarea
generalizabilită ții deducțiilor, atunci ar trebui alese locuri diferite de caz pentru a crește dispersia legată de observații.
De pildă , dacă obiectivul cercetă rii este să înțeleagă procesul implementă rii tehnologiei în întreprinderi, ar trebui
selectat un amestec de întreprinderi mari, mijlocii și mici pentru a analiza dacă procesul de implementare a
tehnologiei diferă în funcție de dimensiunea întreprinderii. Alegerea locației nu ar trebui să fie oportunistă sau să se
bazeze pe conveniență , ci mai degrabă să fie bazată pe potrivirea cu întrebă rile cercetă rii, printr-un proces denumit
„eșantionarea teoretică ˮ.

….întrebă rile și construcțiile s-ar putea schimba în cercetare de caz interpretativ mai tâ rziu, dacă este nevoie, dar nu și
la cercetarea de caz pozitivistă .

Selectare locuri de caz. Cercetă torul ar trebui să folosească un proces de „eșantionare teoretică ˮ (nu
eșantionare aleatorie) pentru identificarea locațiilor de caz. În această abordare, locațiile cazului se aleg pe baza unor
considerații teoretice, mai degrabă decâ t statistice, de pildă pentru reproducerea cazurilor anterioare, pentru
extinderea teoriilor preliminare sau pentru umplerea categoriilor teoretice sau tipurilor polare. Trebuie avută grijă
pentru asigurarea că locurile selectate corespund naturii întrebă rilor cercetă rii, minimalizează dispersia externă sau
zgomotul din cauza dimensiunii întreprinderii, efectele industriei și așa mai departe și că se maximizează dispersia
legată de variabilele dependente de interes. De pildă , dacă obiectivul cercetă rii este să analizeze cum unele
întreprinderi se inovează mai bine decâ t altele, cercetă torul ar trebui să selecteze întreprinderi de dimensiuni similare
Cercetare de caz | 91

din cadrul aceleiași industrii pentru a reduce efectele legate de industrie sau dimensiune și să selecteze niște
întreprinderi mai inovative și altele mai puțin inovative pentru a crește dispersia legată de inovația întreprinderii. În
locul apelurilor telefonice nesolicitate sau scrierii unei posibile locații, este mai bine să se ia legă tura cu cineva la nivel
executiv din interiorul fiecă rei întreprinderi, care are autoritatea de a aproba proiectul sau cineva care poate
identifica o persoană cu autoritate. În timpul conversațiilor inițiale, cercetă torul ar trebui să descrie natura și scopul
proiectului, orice posibile avantaje pentru locația cazului, cum se vor folosi datele colectate, persoanele implicate în
colectarea datelor (alți cercetă tori, asistenți de cercetare etc.), intervievații doriți și perioada de timp, efort și cheltuieli
necesare din partea organizației care sponsorizează . Cercetă torul are și obligația de a asigura confidențialitatea,
intimitatea și anonimitatea atâ t a întreprinderii, câ t și a respondenților individuali.

Crearea de instrumente și protocoale. Din moment ce modul principal al colectă rii datelor în cercetarea de caz
este prin interviuri, ar trebui conceput un protocol de interviu pentru a îndruma procesul de interviu. În esență , acesta
reprezintă o listă de întrebă ri ce trebuie adresate. Întrebă rile pot fi de tip deschis (nestructurate] sau de tip închis
(structurate) sau o combinația a ambelor. Protocolul de interviu trebuie să se urmeze în mod strict și intervievatorului
nu-i este permis să schimbe ordinea întrebă rilor sau să sară peste vreo întrebare în timpul procesului de interviu, deși
sunt permise unele abateri pentru a aprofunda comentariile respondentului care sunt ambigue sau interesante.
Intervievatorul trebuie să mențină un ton neutru, să nu conducă respondenții în vreo direcție anume, de exemplu fiind
de acord sau dezaprobâ nd vreun răspuns. Tehnici de intervievare mai detaliate sunt discutate în capitolul despre
sondaje. În plus, surse suplimentare de date, cum ar fi documente interne și memorandumuri, rapoarte anuale, situații
financiare, articole de ziar și observații directe ar trebui că utate pentru suplimentarea și validarea datelor de interviu.

Selectarea respondenților. Trebuie selectați respondenți la interviu din diferite niveluri organizaționale,
departamente și funcții pentru a obține perspective divergente despre fenomenul de interes. Cea mai preferabilă este
o eșantionare aleatorie a intervievaților; totuși, este acceptabil și un eșantion tip bulgăre de zăpadă, atâ ta timp câ t în
eșantion este reprezentată o diversitate de perspective. Intervievații trebuie selectați pe baza implică rii lor personale
în fenomenul sub investigație și capacită ții și disponibilită ții lor de a ră spunde la întrebă rile cercetă torului cu precizie
și în mod adecvat și nu pe baza convenienței sau accesului.

Începerea colectării datelor. De obicei, este o idee bună ca interviurile să se înregistreze electronic pentru
analiza viitoare....

…pentru similarită ți în cadrul grupului și diferențe dintre grup (de exemplu, cei cu rezultate bune contra cei
cu rezultate slabe, inovatori contra întâ rziați). Alternativ, se pot compara întreprinderile într-o modalitate prin
împerechere, enumerâ nd asemă nă rile și deosebirile dintre perechile de întreprinderi.

Construirea și testarea ipotezelor. Pe baza conceptelor și temelor emergente care sunt generalizabile de-a
lungul locațiilor cazului, se construiesc ipoteze provizorii. Aceste ipoteze ar trebui comparate iterativ cu dovezile
observate pentru a vedea dacă se potrivesc cu datele observate și dacă nu, construcțiile sau relațiile ar trebui
perfecționate. De asemenea, cercetă torul ar trebui să compare construcțiile și ipotezele emergente cu cele raportate în
literatura de specialitate anterior pentru a argumenta valabilitatea lor internă și generalizabilitatea lor. Rezultatele
contradictorii nu trebuie respinse, ci mai degrabă reconciliate folosind gâ ndirea creativă pentru a genera o perspectivă
mai profundă privind teoria emergentă .

Atunci câ nd iterațiile ulterioare dintre teorie și date nu produc perspective noi sau schimbă ri legate de
teoria existentă , se atinge „saturația teoretică ˮ și procesul de construire a teoriei este încheiat.

Scrierea raportului cercetării de caz. În scrierea raportului, cercetă torul ar trebui să descrie foarte clar
procesul detaliat folosit pentru eșantionarea datelor, colectarea datelor, analiza datelor și dezvoltarea ipotezelor,
astfel încâ t cercetă torii să poată evalua în mod independent caracterul rezonabil, puterea și consecvența deducțiilor
raportate. Un nivel crescut de claritate în metodele de cercetare este necesar pentru asigurarea că rezultatele nu sunt
influențate de ideile preconcepute ale cercetă torului.
Cercetare de caz | 92

Exemplul Cercetării de Caz Interpretative


Poate că cea mai bună modalitate de a afla despre cercetarea de caz interpretativă este prin analizarea unui
exemplu ilustrativ. Un astfel de exemplu este reprezentat de studiul lui Eisenhardt (1989) 4 despre modul în care iau
decizii conducă torii în medii de mare viteză (HVE). Cititorii sunt sfă tuiți să citească lucrarea originală publicată în
Academy of Management Journal (Jurnalul Academiei de Management) înainte de a citi tabloul sinoptic din acest
capitol. În acest studiu, Eisenhardt a analizat cum echipele executive din cadrul unor întreprinderi HVE iau hotă râ ri
rapide, în timp ce cele de la alte întreprinderi nu pot face acest lucru și dacă luarea de decizii mai rapide îmbună tă țește
sau înră ută țește performanța întreprinderii în astfel de medii. HVE a fost definit ca unul în care cererea, competiția și
tehnologia se schimbă atâ t de rapid și discontinuu încâ t informațiile disponibile sunt adesea imprecise, indisponibile
sau perimate. Supozițiile implicite au fost că (1) este greu să iei decizii rapide cu informații inadecvate în HVE și (2)
hotă râ rile rapide ar putea fi ineficiente și ar putea duce la performanță slabă a întreprinderii.
Revizuind literatura anterioară privind luarea de decizii executive, Eisenhardt a descoperit câ teva tipare,
deși niciunul dintre aceste tipare nu era specific pentru mediile de mare viteză . Literatura de specialitate a sugerat că
în interesul promptitudinii, întreprinderile care iau decizii mai rapide obțin date de la mai puține surse, iau în
considerare mai puține alternative, fac analiză limitată , restricționează participarea utilizatorilor la luarea de decizii,
centralizează autoritatea decizională și au conflicte interne limitate. Totuși, Eisenhardt a susținut că este posibil ca
aceste pă reri să nu explice neapă rat cum iau decizii organele de decizie în medii de mare viteză , unde deciziile trebuie
luate repede și cu informații incomplete, în timp ce deciziile ........

....implicate în funcțiile multiple și (4) deciziile au fost reprezentative pentru procesul decizional strategic din
acea întreprindere.
• Interviuri cu șefii de filiale. Fiecă rui șef de filială i s-au pus șaisprezece întrebă ri de tip deschis, mergâ nd de la
strategia competitivă a întreprinderii, strategia funcțională , membrii de echipă ai conducerii de vâ rf,
frecvența și natura interacțiunii cu echipa, procesele decizionale tipice, cum s-a luat fiecare dintre deciziile
identificate anterior și câ t le-a luat să ia acele decizii. Interviurile au durat între 1.5 și 2 ore și uneori s-au
extins pâ nă la 4 ore. Pentru concentrarea pe fapte și evenimente reale și nu pe percepțiile sau interpretă rile
respondenților, s-a recurs la o chestionare în stilul „să lii de judecată ˮ, cum ar fi: câ nd s-a întâ mplat asta, ce ați
fă cut etc. Interviurile s-au efectuat de două persoane, iar datele au fost validate prin verificarea încrucișată a
faptelor și impresiilor fă cute de intervievator cu cel care lua notițe. Toate datele interviului au fost
consemnate; cu toate acestea, s-au luat și notițe în timpul fiecă rui interviu, care s-a încheiat cu impresiile
generale ale intervievatorului. Folosind regula „celor 24 oreˮ, notițele detaliate de pe teren au fost
completate în termen de 24 ore de la interviu, astfel încâ t unele date sau impresii să nu se piardă din
memorie.

• Chestionare: Membrii echipei executive de la fiecare întreprindere au completat un chestionar de anchetă


care a captat datele cantitative privind amploarea conflictului și distribuirea puterii în întreprinderea lor.
• Date secundare: s-au analizat rapoarte din industrie și documente interne, cum ar fi datele demografice ale
echipelor executive (responsabile pentru decizii strategice), performanța financiară a întreprinderilor și așa
mai departe.
• Observație personală : în ultimul râ nd, cercetă torul a participat la o ședință de strategie de o zi și o ședință
să ptă mâ nală a conducerii la două întreprinderi din eșantionul ei.

Analiza datelor a presupus o combinație a tehnicilor calitative, dar și a celor cantitative. Datele cantitative privind
conflictul și puterea au fost analizate pentru tipare în întreprinderi/ decizii. Datele interviului calitativ au fost
combinate în profiluri de climat decizional, folosind tră să turi de profil (de exemplu lipsa ră bdă rii) menționate de mai
mult de un membru executiv. Pentru analiza din cadrul cazului, s-au creat povești de decizie pentru fiecare decizie
strategică prin combinarea relată rilor conducă torilor ale evenimentelor deciziei cheie într-o cronologie. Pentru
analiza încrucișată a cazurilor, s-au comparat perechi de întreprinderi pentru asemă nă ri și deosebiri, clasificate de-a
lungul variabilelor de interes, cum ar fi viteza deciziei și performanța întreprinderii. Pe baza acestor analize, s-au
Cercetare de caz | 93

obținut construcții și propuneri provizorii în mod inductiv din fiecare decizie din cadrul categoriilor întreprinderii. S-a
revenit la fiecare decizie pentru a confirma legă turile propuse. Propunerile deduse au fost comparate cu descoperirile
din literatura existentă pentru reconcilierea diferențelor analizate cu literatura care mai există și pentru generarea
unor perspective noi din rezultatele cazului. În sfâ rșit, propunerile validate au fost sintetizate într-o teorie inductivă de
luare de decizii strategice de că tre întreprinderile din mediile de mare viteză .

Deducțiile obținute de la această cercetare de caz multiplă au contrazis mai multe tipare decizionale
preconizate din literatura existent. În primul râ nd, organele de decizie rapidă din mediile de mare viteză au nevoie de
mai multe informații și nu mai puține .....

.......sistem, cum ar fi deficiențele sale tehnice, concept ergonomic slab sau lipsa ușurinței de utilizare, (2)
teoria stabilită de oameni: rezistența a fost provocată de factori interni, ce țin de utilizatori, cum ar fi stilurile cognitive
ale contabililor sau tră să turi de personalitate incompatibile cu folosirea sistemului și (3) teoria interacțiunii:
rezistența nu a fost provocată de factori intrinseci sistemului sau oamenilor, ci de interacțiunea dintre cele două seturi
de factori. Anume, teoria interacțiunii a sugerat că FIS a pus în pericol o redistribuire a puterii intra-organizaționale și
contabilii care au pierdut statutul organizațional ,relevanța sau puterea în urma implementă rii FIS, s-au opus
sistemului în timp ce cei care câ știgau puterea îl favorizau.

Pentru a testa cele trei teorii, Markus a previzionat rezultate alternative așteptate de la fiecare explicație
teoretică și a analizat măsura în care acele predicții corespundeau observațiilor ei de la GTC. De pildă , teoria stabilită
de sistem sugera că din moment de rezistența din partea utilizatorului era provocată de un sistem inadecvat,
repararea problemelor tehnice ale sistemului ar elimina rezistența. Calculatorul ce rula sistemul FIS a fost ulterior
modernizat cu un sistem de operare mai puternic, prelucrare online (din prelucrarea lotului inițial, care a întâ rziat
prelucrarea imediată a informațiilor contabile) și un software simplificat pentru crearea de conturi noi de că tre
manageri. La un an după ce s-au fă cut aceste schimbă ri, utilizatorii care se împotriveau încă se mai împotriveau
sistemului și considerau că ar trebui înlocuit. Așadar, teoria stabilită de sistem a fost respinsă .

Teoria stabilită de oameni a prezis că înlocuirea celor care se împotriveau individual sau cooptarea acestora
cu utilizatori care se împotrivesc mai puțin le-ar scă dea nivelul de împotrivire față de FIS. Ulterior, GTC a început
rotația posturilor și o politică de mobilitate, mutâ nd contabilii în și din diviziile ce se împotriveau, dar împotrivirea nu
numai că a continuat, ci în unele cazuri a sporit! Într-un caz specific, un contabil, care era unul dintre proiectanții și
apă ră torii sistemului câ nd lucra pentru contabilitatea de întreprindere, a început să se opună sistemului după ce a fost
mutat în biroul operatorului de filială . Neîndeplinirea predicțiilor privind teoria stabilită de oameni a dus la
respingerea acestei teorii.

În sfâ rșit, teoria interacțiunii a prezis că nici schimbarea sistemului, nici a oamenilor (adică educarea
utilizatorului sau politicile de rotație a posturilor) nu vor duce la scă derea împotrivirii, atâ ta timp câ t nu se abordează
problema dezechilibrului de putere și redistribuirea din faza de înainte de implementare. Înainte de implementarea
FIS, contabilii de filiale de la GTC simțeau că ei dețin toate datele contabile legate de operațiunile lor de filiale. Aceștia
păstrau datele in jurnale contabile manuale , groase, controlau accesul altora la date și puteau reconcilia evenimente
neobișnuite de contabilitate înainte de eliberarea acelor rapoarte. Contabilii de întreprindere se bazau foarte mult pe
contabilii de filială pentru accesul la datele de filială pentru rapoartele întreprinderilor și consolidarea. Deoarece
sistemul FIS colecta automat toate datele la sursă și le consolida într-o singură bază de date a întreprinderii, acesta
înlă tura nevoia de contabili de filială , le slă bea controlul și autonomia asupra datelor contabile ale filialei lor și le fă cea
slujba oarecum irelevantă . Contabilii de întreprindere puteau acum interoga baza de date și accesa direct datele filialei
fă ră să mai treacă pe la contabilii de filială , analiza și compara performanța filialelor individuale și raporta tipare
neobișnuite și activită ți comitetului executiv, rezultâ nd în erodarea și mai mare a puterii filialelor. Deși Markus nu și-a
testat teoria în mod empiric, observațiile ei despre redistribuirea puterii…
Cercetare de caz | 94

…mai degrabă decâ t folosirea testelor matematice, care sunt la fel de valabile ca deducțiile statistice, din
moment ce matematică este un subset al logicii.

În al treilea râ nd, problema reproductibilită ții se referă la dificultatea observă rii aceluiași fenomen, dat fiind
caracterul unic și idiosincrazia unui loc de caz anume. Totuși, folosirea celor trei teorii ale lui Markus ca ilustrație, un
alt cercetă tor poate testa aceleași teorii la un loc de caz diferit, unde trei predicții diferite se pot ivi pe baza natura
idiosincratică a noului loc de caz și cele trei predicții rezultate pot fi testate în consecință . Cu alte cuvinte, este posibilă
reproducerea deducțiilor cercetă rii de caz, chiar dacă este posibil ca locul cercetă rii de caz sau contextul să nu se poată
reproduce.

În al patrulea râ nd, cercetarea de caz tinde să analizeze fenomene unice și nereproductibile care ar putea să
nu fie generalizate în alte medii. Generalizabilitatea din științele naturii este stabilită prin studii suplimentare. La fel,
studiile de caz suplimentare din diferite contexte cu diferite predicții pot stabili generalizabilitatea rezultatelor, dacă
aceste rezultate sunt observate a fi consecvente de-a lungul studiilor.

În ultimul râ nd, filosoful britanic Karl Popper a descris patru cerințe ale teoriilor științifice: (1) teoriile ar
trebui să fie falsificabile, (2) acestea ar trebui să fie consecvente în mod logic , (3) acestea ar trebui să aibă o capacitate
predictivă adecvată și (4) acestea ar trebui să ofere explicație mai bună decâ t teoriile rivale. În cercetarea de caz,
primele trei cerințe pot fi mă rite prin creșterea gradelor de libertate ale rezultatelor observate, cum ar fi prin
creșterea numă rului de locuri de caz, .....
…. numă rul de predicții alternative și numă rul de niveluri de analiză examinate. Acest lucru a fost realizat de studiul lui
Markus prin analizarea comportamentului la grupuri multiple (contabili de filială și contabili de întreprindere) și
oferirea unor explicații rivale multiple. A patra condiție a lui Popper a fost realizată în acest studiu atunci câ nd o
ipoteză a fost descoperită a corespunde dovezilor observate mai bine decâ t cele două ipoteze rivale.
Capitolul 12

Cercetare Interpretativă

Ultimul capitol prezintă cercetarea interpretativă sau mai exact, cercetarea de caz interpretativă . Acest
capitol va explora și alte tipuri de cercetare interpretativă . Amintiți-vă că metodele pozitiviste sau deductive, cum ar fi
experimentele de laborator și cercetarea prin sondaj sunt destinate în mod specific pentru testarea teoriei (sau
ipotezei), în timp ce metodele interpretative sau inductive, cum ar fi cercetarea acțiunii și etnografia, sunt destinate
construirii teoriei. Spre deosebire de o metodă pozitivistă , unde cercetă torul începe cu o teorie și testează postulate
teoretice folosind date empirice, la metodele interpretative cercetarea începe cu date și încearcă să deducă o teorie
despre fenomenul de interes din datele observate.

Termenul de „cercetare interpretativă ˮ este adesea folosită liber și sinonim cu „cercetare calitativă ˮ, deși cele
două concepte sunt destul de diferite. Cercetarea interpretativă este o paradigmă de cercetare (vezi Capitolul 3) care
se bazează pe o prezumție că realitatea socială nu este singulară sau obiectivă , ci mai degrabă este modelată de
experiențele umane și contextele sociale (ontologia) și, prin urmare, este cel mai bine studiată în cadrul contextului
să u socio-istoric prin reconcilierea interpretă rilor subiective ale diferiților să i participanți (epistemiologie). Deoarece
cercetă torii interpretativi consideră realitatea socială ca fiind înglobată în și imposibil de extras din mediile lor sociale,
aceștia „interpretează ˮ realitatea printr-un proces de „a da sensˮ în loc de un proces de testare a unei ipoteze. Acest
lucru vine în contrast cu paradigma pozitivistă sau funcționalistă care presupune că realitatea este relativ
independentă de context, poate fi extrasă din contextele sale și studiată într-un mod funcțional care nu poate fi
descompus folosind tehnici obiective, cum ar fi mă surile standardizate. Dacă un cercetă tor ar trebui să caute
cercetarea pozitivistă sau interpretativă depinde de considerațiile paradigmatice despre natura fenomenului sub
analiză și modalitatea cea mai bună de a-l studia.
50 | Cercetare în științele sociale

….dezvoltat. Mulți cercetă tori pozitiviști vă d cercetarea interpretativă drept eronată și pă rtinitoare, dată fiind natura
subiectivă a colectă rii de date calitative și procesului de interpretare folosit într-o astfel de cercetare. Totuși,
nereușita multor tehnici pozitiviste de a genera perspective interesante sau cunoștințe noi au dus la o reînviere a
interesului în cercetarea interpretativă încă din anii 1970, chiar dacă cu metodele riguroase și criteriile stringente
pentru asigurarea fiabilită ții și valabilită ții deducțiilor interpretative.

Distincții față de Cercetarea Pozitivistă


Pe lâ ngă diferențele paradigmatice fundamentale din supozițiile ontologice și epistemologice discutate mai
sus, cercetarea interpretativă și pozitivistă diferă în mai multe alte feluri. Mai întâ i, cercetarea interpretativă folosește
o strategie de eșantionare teoretică, unde locațiile de studiu, respondenții sau cazurile sunt selectate pe baza
considerațiilor teoretice, cum ar fi dacă se potrivesc sau nu fenomenului sub studiu (de exemplu, practicile
sustenabile pot fi studiate doar în organizații care au implementat practici sustenabile), dacă posedă anumite
caracteristici care le fac potrivite în mod unic pentru studiu (de exemplu, un studiu al conducă torilor de inovații ale
întreprinderii ar trebui să includă și unele întreprinderi care sunt mari inovatori și unele care sunt inovatori mici, în
vederea tragerii unui contrast între aceste întreprinderi) și așa mai departe. În contrast, cercetarea pozitivistă
folosește o eșantionare aleatorie (sau o variație a acestei tehnici), unde cazurile sunt alese aleatoriu dintr-o populație,
în scopurile generalizabilită ții. Așadar, eșantioanele de conveniență și eșantioanele mici sunt considerate acceptabile
în cercetarea interpretativă atâ ta timp câ t corespund naturii și scopului studiului, însă nu la cercetarea pozitivistă .

În al doilea râ nd, rolul cercetă torului primește o atenție semnificativă în cercetarea interpretativă . La unele
metode, cum ar fi etnografia, cercetarea acțiunii și observarea participantului, cercetă torul este considerat ca parte
din fenomenul social și rolul său specific și implicarea în procesul de cercetare trebuie exemplificat în timpul analizei
datelor. La alte metode, cum ar fi cercetarea de caz, cercetă torul trebuie să ia o poziție „neutră ˮ sau nepă rtinitoare în
timpul colectă rii datelor și proceselor de analiză și să se asigure că pă rtinirile sale personale sau ideile preconcepute
nu pă tează natura deducțiilor subiective obținute din cercetarea interpretativă . Totuși, în cercetarea pozitivistă ,
cercetă torul este considerat a fi extern și independent contextului de cercetare și nu este prezumat a altera colectarea
de date și procedurile analitice.

În al treilea râ nd, analiza interpretativă este holistică și contextuală , mai degrabă decâ t reducționistă și
izolaționistă . Interpretă rile interpretative tind să se concentreze pe limbaj, semne și înțelesuri din perspectiva
participanților implicați în fenomenul social, în contrast cu tehnicile statistice care se folosesc în mare proporție la
cercetarea pozitivistă . Rigoarea în cercetarea interpretativă este considerată în condiții de abordă ri transparente și
sistematice pentru colectarea datelor și analiză , în loc de repere statistice pentru valabilitatea construcției sau
testarea semnificației.

În ultimul râ nd, colectarea datelor și analiza pot continua simultan și iterativ în cercetarea interpretativă . De
pildă , cercetă torul poate realiza un interviu și îi poate atribui un cod înainte de a trece la ....

………încredere între participanți și cercetă torul ar putea îngreuna auto-reprezentarea completă și onestă de
că tre participanți și construirea acestei încrederi necesită timp. Este treaba cercetă torului interpretativ să „vadă
dincolo de fumˮ (agende ascunse sau pă rtinitoare) și să înțeleagă adevă rata natură a problemei. În al patrulea râ nd,
dată fiind natura destul de contextualizată a deducțiilor extrase din cercetarea interpretativă , aceste deducții nu se
pretează prea bine reproducerii sau generalizabilită ții. În sfâ rșit, cercetarea interpretativă ar putea uneori să nu
poată să răspundă la întrebă rile cercetă rii de interes sau prezice comportamente viitoare.
51 | Cercetare în științe sociale

Caracteristicile Cercetării Interpretative


Întreaga cercetare interpretativă trebuie să adere la un set comun de principii, după cum se descrie mai jos.

Anchetă naturalistă: Fenomenele sociale trebuie studiate în cadrul mediului lor natural. Avâ nd în vedere că
cercetarea interpretativă presupune că fenomenele sociale sunt situate în și nu se pot izola din contextul lor social,
interpretă rile acestor fenomene trebuie întemeiate în contextul lor socio-istoric. Acest lucru implică faptul că
variabilele contextuale ar trebui observate și considerate în că utarea explicațiilor unui fenomen de interes, deși
sensibilitatea contextului ar putea limita generalizabilitatea deducțiilor.

Cercetătorul ca instrument: Cercetă torii sunt adesea încadrate în contextul social pe care îl studiază și sunt
considerați drept parte a instrumentului de colectare a datelor prin faptul că trebuie să -și folosească aptitudinile
observaționale, încrederea lor în participanți și capacitatea lor de a extrage informațiile corecte. Mai mult,
perspectivele lor personale, cunoștințele și experiențele contextului social sunt critice pentru interpretarea cu
precizie a fenomenului de interes. În același timp, cercetă torii trebuie să fie pe deplin conștienți de pă rtinirile lor
personale și de ideilor lor preconcepute și să nu lase astfel de erori să intervină în capacitatea lor de a prezenta o
înfă țișare echitabilă și precisă a fenomenului.

Analiză interpretativă: Observațiile trebuie interpretate prin ochii participanților încadrați în contextul
social. Interpretarea nu trebuie să aibă loc la două niveluri. Primul nivel implică considerarea sau experimentarea
fenomenului din perspective subiective ale participanților sociali. Al doilea nivel este să înțelegi sensul experiențelor
participanților pentru a furniza o „descriere amplă ˮ sau o poveste bogată a fenomenului de interes care poate
comunica de ce au acționat participanții în felul în care au fă cut-o.

Folosirea limbajului expresiv: Documentarea limbajului verbal și non-verbal al participanților și analiza


acestui limbaj sunt componente integrante ale analizei interpretative. Studiul trebuie să se asigure că povestes este
vă zută prin ochii unei persoane și nu ai unei mașini și trebuie să descrie emoțiile și experiențele acelei persoane,
astfel încâ t cititorii să poată înțelege și să lege un raport cu acea persoană . Folosirea datelor imagistice, metaforelor,
sarcasmului și altor figuri de stil este foarte întâ lnită în analiza interpretativă .

Natură temporală: adesea, cercetarea interpretativă nu este preocupată de .......

Cercetare de caz. După cum s-a discutat la capitolul anterior, cercetarea de caz reprezintă un studiu
longitudinal intensiv al fenomenului la una sau mai multe locații de cercetare în scopul obținerii unor concluzii
contextualizate, detaliate și înțelegerii procesului dinamic subliniind un fenomen de interes. Cercetarea de caz este un
model unic de cercetare prin faptul că se poate folosi într-o modalitate interpretativă pentru a construi teorii sau într-
o modalitate pozitivistă pentru testarea teoriilor. Capitolul anterior privind cercetarea de caz discută ambele tehnici
în profunzime și oferă exemple ilustrative. Mai mult, cercetă torul de caz este un observator neutru (observația
directă ) în mediul social, în loc de un participant activ (observarea participantului). Ca și la orice altă abordare
interpretativă , tragerea concluziilor pline de sens din cercetarea de caz depinde foarte mult de aptitudinile
observaționale și capacită țile integrative ale cercetă torului.

Cercetare prin acțiune. Cercetarea prin acțiune este un model de cercetare calitativă , dar pozitivistă , al
că rei scop este să testeze teoria, mai degrabă decâ t construirea teoriei (discutată în acest capitol din cauza lipsei de
spațiu corespunză tor). Acesta este un model interactiv care presupune că fenomenele sociale complexe sunt cel mai
bine înțelese prin prezentarea schimbă rilor, intervențiilor sau „acțiunilorˮ în acele fenomene și prin observarea
rezultatelor acestor acțiuni privind fenomenele de interes. În această metodă , cercetă torul este de obicei un
52 | Cercetare în științele sociale

consultant sau un membru organizațional încadrat într-un context social (precum o organizație), care inițiază o
acțiune ca ră spuns la o problemă socială și analizează cum influențează acțiunea sa fenomenului, aflâ nd și generâ nd,
în același timp, informații despre legă tura dintre acțiune și fenomen. Exemple de acțiuni care ar putea include
programe de schimbare organizațională , cum ar fi introducerea unor procese organizaționale noi, proceduri sau
tehnologie sau înlocuirea celor vechi, inițiate cu scopul îmbună tă țirii performanței sau profitabilită ții unei organizații
în mediul său de afaceri.

Alegerea acțiunilor de că tre cercetă tor trebuie să se bazeze pe teorie, care ar trebui să explice de ce și cum
astfel de acțiuni ar putea da naștere schimbă rii sociale dorite. Teoria este validată de măsura în care acțiunea aleasă
reușește să remedieze problema țintită . Rezolvarea simultană de probleme și generarea perspectivelor reprezintă
tră să tura centrală care distinge cercetarea prin acțiune de alte metode de cercetare (lucru care este posibil să nu
implice soluționarea problemelor) și din consultanță (lucru care este posibil să nu implice generarea de perspective).
Așadar, cercetarea prin acțiune reprezintă o metodă excelentă pentru crearea unei punți între cercetare și practică .

Există mai multe variații ale metodei de cercetare prin acțiune. Cea mai populară dintre aceste metode
este cercetarea prin acțiune participativă , concepută de Susman și Evered (1978) 6. Această metodă urmează un ciclu
de cercetare prin acțiune ce constă din cinci faze: (1) diagnosticare, (2) planificarea acțiunii, (3) luarea de măsuri, (4)
evaluare și (5) învă țare (vezi Figura 10.1). Diagnosticarea implică identificarea și definirea unei probleme în contextul
să u social. Planificarea acțiunii implică identificarea și evaluarea soluțiilor alternative la problemă și hotă râ rea asupra
unui curs de acțiune viitoare (pe baza unei motivații teoretice). Luarea de măsuri este implementarea cursului de
acțiune planificat. Stadiul de evaluare analizează măsura în care acțiunea inițiată este .....

…. are succes în soluționarea problemei inițiale, adică dacă efectele gâ ndite sunt realizate într-adevă r în practică . În
faza de învățare, experiențele și reacția din evaluarea acțiunii se folosesc pentru a genera date despre problemă și
sugerează modifică ri viitoare sau îmbună tă țiri ale acțiunii. Pe baza evaluă rii acțiunii și învă ță rii, acțiunea se poate
modifica sau ajusta pentru a aborda problema mai bine și ciclul de cercetare prin acțiune este repetat cu secvența de
acțiune modificată . Se sugerează că întreg ciclul de cercetare prin acțiune poate fi traversat cel puțin de două ori ,
astfel încâ t învă țarea din primul ciclu să poată fi implementată în al doilea ciclu. Modul principal al colectă rii datelor
este prin observarea participanților, deși se pot folosi și alte tehnici, cum ar fi interviuri și documente justificative
pentru a corobora observațiile cercetă torului.
Etnografie. Metoda de cercetare etnografică , rezultată în mare parte din domeniul antropologiei, subliniază
un fenomen în cadrul contextului culturii sale. Cercetă torul trebuie să fie cufundat în profunzime în

Diagnosticare

Învățare Planificare
a acțiunii

Evaluare Luare de
măsuri
53 | Cercetare în științe sociale

Figura 10.1. Ciclul de cercetare prin acțiune


cultura socială de-a lungul unei perioade mari de timp (de obicei între 8 luni și 2 ani) și ar trebui să se angreneze, să
observe și să înregistreze viața cotidiană a culturii studiate și a participanților să sociali din cadrul mediului lor
natural. Modul principal de colectare a datelor este prin observarea participanților și analiza datelor implică o
abordare de tip „dare de sensˮ. În plus, cercetă torul trebuie să ia notițe detaliate pe teren și să -și povestească
experiența cu detalii descriptive, astfel încâ t cercetă torii să poată experimenta aceeași cultură ca cercetă torul. La
această metodă , cercetă torul are două roluri: să se bazeze pe cunoștințele sale unice și angajamentul de a genera
perspective (teorie) și să convingă comunitatea științifică asupra natura trans-situațională a fenomenului studiat.

Exemplul clasic al cercetă rii etnografice este reprezentat de studiul efectuat de Jane Goodall asupra
comportamentului primatelor, în cadrul că ruia a locuit cu cimpanzeii în habitatul lor natural din Parcul Național
Gombe din Tanzania, le-a observat comportamentele, a interacționat cu aceștia și le-a împă rtă șit viețile. În timpul
acelui proces, ea a aflat și a povestit cum își caută cimpanzeii hrana și adă post, cum socializează cu ceilalți,
comunicarea lor ….

..........

 Participanți la interviu privind fenomenul de interes


Colectare  Transcrierea interviurilor spre analiză
de date

 Citirea transcrierilor pentru a înțelege întregul


 Identificarea unităților de semnificație (stabilirea părților)
 Repartizarea de valori unităților de semnificație prin
retrăirea experienței subiective a participanților
Analiza  Dezvoltarea temelor pentru a uni unitățile de
datelor semnificație cu sensuri stratificate
 Identificarea și reconcilierea „structurii profunde ˮ

Figura 10.2. Metoda de cercetare fenomenologică existențială

Unii cercetă tori vă d fenomenologia mai degrabă ca pe o filosofie decâ t o metodă de cercetare. Ca ră spuns la
această critică , Giorgi și Giorgi (2003)8 au dezvoltat o metodă de cercetare fenomenologică existențială pentru a ghida
studiile din acest domeniu. Această metodă , ilustrată în Figura 10,.2, poate fi grupată în fazele de colectare a datelor și
analiza datelor. În faza de colectare a datelor, participanții încadrați într-un fenomen social sunt intervievați pentru a
le capta experiențele subiective și perspectivele privind fenomenul sub investigație. Exemple de întrebă ri care s-ar
putea pune includ: „puteți descrie o zi obișnuită ˮ sau „puteți descrie acel incident anume mai detaliatˮ? Aceste
interviuri sunt înregistrate și transcrise spre analiză suplimentară . În timpul analizei datelor, cercetă torul citește
54 | Cercetare în științele sociale

transcrierile pentru: (1) a putea înțelege întregul și (2) stabili „unită ți de semnificațieˮ care pot reprezenta cu
încredere experiențele subiective ale participanților. Exemple de astfel de unită ți de semnificați sunt concepte
precum „spațiul simțitˮ și „timpul simțitˮ, care sunt apoi folosite pentru a documenta experiențele psihologice ale
participanților. De pildă , s-au simțit participanții în siguranță , liberi, prinși în capcană sau bucuroși atunci câ nd au
experimentat un fenomen („spațiul simțitˮ)? Au simțit că experiența lor a fost supusă presiunii, lentă sau discontinuă
(„timp simțitˮ)? Analiza fenomenologică ar trebui să țină cont de peisajul temporal al participanților (adică cum simt
ei trecutul, prezentul și viitorul) și cercetă torul trebuie să se transpună într-un simț imaginar în situația
participantului (adică să tră iască temporar viața participantului). Experiența tră ită a participanților este descrisă sub
forma unei narațiuni sau folosind teme emergente. Analiza apoi se împarte în teme pentru a identifica straturi
multiple de înțeles, în timp ce se reține fragilitatea și ambiguitatea experiențelor tră ite de subiecți.

Rigoare în Cercetarea Interpretativă

……
…cercetarea interpretativă poate fi îmbună tă țită prin furnizarea dovezilor privind angajamentul extins al
cercetă torului pe teren, prin demonstrarea triangulă rii datelor peste subiecte sau tehnici de colectare a datelor și prin
menținerea cu meticulozitate a administră rii datelor și procedurilor analitice, cum ar fi transcrierea literală a
interviurilor, evidențe precise ale contactelor și interviurilor și notițe clare privind deciziile metodologice și teoretice,
care pot permite un audit independent al colectă rii de date și analiză , dacă este nevoie.

Caracterul confirmabil. Caracterul confirmabil se referă la mă sura în care descoperirile raportate în


cercetarea interpretative se pot confirma independent de ceilalți (de obicei, participanții). Acest lucru este
asemă nă tor cu noțiunea de obiectivitate în cercetarea funcționalistă . Din moment ce cercetarea interpretativă
respinge noțiunea unei realită ți obiective, caracterul confirmabil se demonstrează în ceea ce privește „inter-
subiectivitatea, adică dacă participanții studiului sunt de acord cu concluziile trase de că tre cercetă tor. De pildă , dacă
participanții unui studiu sunt de acord, în general, cu deducțiile unui cercetă tor despre un fenomen de interes (pe
baza unei revizuiri a lucră rii sau raportului de cercetare), atunci rezultatele se pot considera drept confirmabile.

Transferabilitate. Transferabilitatea în cercetarea interpretativă se referă la mă sura în care rezultatele se


pot generaliza în alte medii. Această idee este asemă nă toare cu cea a valabilită ții externe din cercetarea
funcționalistă . Cercetă torul trebuie să furnizeze descrieri detaliate, bogate ale contextului de cercetare („descriere
amplă ˮ) și să descrie în profunzime structurile, ipotezele și procesele dezvă luite din date, astfel încâ t cititorii să poată
evalua independent dacă și în ce mă sură rezultatele raportate sunt transferabile în alte medii.