Cursul 9- 03.12.

2015

MATERIA OBLIGAŢIILOR ÎN LEGEA ȚĂRII

Legea Ţării consacră ca izvor de obligaţii contracte + delicte, punând accent pe răspunderea
persoanei, dar consacră şi anumite forme de răspundere colectivă (în materie penală, în materie
fiscală, despăgubirea de la altul).

1) Raspunderea colectiva in materie penala

 Dupa intemeierea statelor feudale romanesti de sine statatoare, la nivelul obstilor satesti sau
teritoriale s-au mai pastrat doar unele dintre atributiile pe care obstea le avea anterior in legatura
cu identificarea si sanctionarea faptuitorilor: atributia de a-l identifica pe faptas si de a-l preda
slujbasilor domnesti, denumiti gonitorii din urma.
 Daca obstea nu putea sa il identifice pe faptas si sa il predea autoritatilor, ea trebuia cel putin sa
indice gonitorilor din urma locul pe unde faptuitorul parasise hotarul obstei, adica “sa dea
urma”.
 Daca nici acest lucru nu era posibil, intreaga obste raspundea pt fapta comisa pe teritoriul sau era
obligata sa plateasca o amenda fixata de stat.
 Imposibilitatea taranilor de a plati amenda ducea la aservirea obstei de catre domn, fie de catre
un boier care prelua asupra sa plata acelei datorii.
 Nu acelasi mecanism era instituit pentru domeniile feudale investite cu imunitati, unde slujbasii
statului, gonitorii din urma, nu puteau patrunde, a.i. identificarea si sanctionarea faptuitorilor era
apanajul exclusiv al aparatului de slujitori al feudalului respectiv.

2) Raspunderea colectiva in materie fiscala

 A constituit si ea un mijloc legal de aservire a taranimii, intrucat, potrivit sistemului cislei, suma
globala fixata de stat pe grupul fiscal, adica pe obste sau pe sat, era repartizata pe unitati
impozabile, adica pe gospodariile taranesti, de catre functionarii specializati denumiti ragojari.
 Daca unii dintre membrii obstei erau insolvabili, datoria acestora era preluata de ceilalti membri
ai obstei, taranii ramasi sa plateasca trebuind sa plateasca intreaga cisla, iar daca intreaga obste
era insolvabila, ea era aservita de domn sau unul dintre boieri in contul datoriei.

3) Despagubirea de la altul

 Era alta forma de raspundere solidara, insa cu o sfera mult mai larga de aplicare decat cea a
raspunderii colective la nivelul obstei, in sensul ca aceasta forma de raspundere colectiva viza
categorii sociale intregi apartinand aceluiasi popor.

1
 Aceasta forma de raspundere a fost utilizata in majoritatea statelor feudale, fiind predecesoarea
sistemului modern al exequatului.
 In dreptul modern, daca una dintre partile contractante este strain, constrangerea acestuia pt a-si
executa obligatiile contractuale se realizeaza fie pe baza conventiilor bilaterale dintre state, fie
prin asa-zisa procedura a exequatului, prin care o hotarare pronuntata de o instanta asupra unui
cetatean strain devine executorie in statul caruia acest cetatean ii apartine.
 Potrivit sistemului despagubirii de la altul, creditorii romani primeau din partea domnului dreptul
de a-si realiza creantele pe care le aveau impotriva debitorilor straini pe seama conationalilor
acestora din urma, aflati in trecere prin Tarile Romane, dandu-le toate dovezile necesare cu
privire la existenta creantei si modul in care s-a realizat executarea silita asupra lor.
 Astfel incat, la intoarcerea in tara de origine, cei executati silit puteau cere autoritatilor proprii sa
fie despagubiti de conationalul lor pentru care fusesera executati silit.
 La fel se proceda si in situatia in care debitorul era roman.

Formele de raspundere persoanala

 In Legea tarii, acestea sunt contractele.

1) Contractul de vânzare

 C.m. important contract reglementat de Legea tarii este contractul de vanzare care, sub influenta
bizantina, devenise un contract consensual, translativ de proprietate.
 Elementele contractului de vanzare sunt:
o Consimtamantul
o Obiectul
o Pretul.

a) Consimtamantul

 Este manifestarea de vointa a unei parti in sensul dorit de cealalta parte, a i. sa se realizeze
acordul de vointa al partilor contractante.
 Consimtamantul trebuia sa reiasa din conventia libera exprimata a partilor, adica sa fie dat de
buna voie si irevocabil.
 Daca consimtamantul era viciat, contractual era nul.
 C.m. raspandit viciul de consimtamant in epoca feudala era sila sau violenta.
 Motivele, de cele mai multe ori de natura economica, pt care vanzatorul era nevoit sa instraineze,
pamantul spre ex., nu erau considera vicii de consimtamant.
 In ceea ce priveste celelalte vicii de consimtamant si anume eroarea si dolul, acestea erau rar
intalnite in practica, deoarece contractele de vanzare se incheiau intotdeauna in prezenta
martorilor, a.i. eroarea si dolul erau putin probabile.
 Eroarea este falsa reprezentare a realitatii la incheierea unui contract

2
 Dolul este o eroare provocata constand in manoperele viclene exercitate de una dintre partile
contractante asupra celeilalte parti pentru a o determina sa incheie acel contract.
 In cazul in care obiectul vanzarii era o suprafata de pamant aflata in hotarul obstei,
consimtamantul partilor era o conditie necesara, dar nu si suficienta, in sensul ca, alaturi de
consimtamantul lor se cerea si consimtamantul rudelor sau vecinilor exprimat in forma dreptului
de protinis (dreptul de precumparare si rascumparare).
 Daca obiectul vanzarii era o proprietate feudal sau un rob, actul de transfer al proprietatii trebuia
intarit prin hrisov domnesc fiind necesar si acordul domnului si al sfatului domnesc, care il
asista pe domn in aceasta privinta.
 De aceea, pentru a obtine acordul domnului, partile contractante recurgeau de multe ori la darea
calului sau darea cupei.

b) Obiectul vanzarii

 trebuia sa fie un bun susceptibil de a fi instrainat, adica un bun aflat in comert, adica in circuitul
civil de azi.
 Cel mai important bun era pamantul, care putea fi vandut atat ca proprietate exclusiva, cat si in
cote indivize ideale si abstracte. (ceea ce este impartit nu este bunul, ci dreptul de proprietate
asupra lui=> cotele indivize ideale si abstracte nu sunt din bunuri, ci din dreptul de
proprietate=> coproprietate; aceste cote nu sunt materiale, ci ideale si abstracte, pentru ca sunt
dintr-un drept).
 Robii puteau fi vanduti separate de mosie, in timp ce taranii dependent puteau fi vanduti doar
odata cu mosia.
 Un specific al vanzarii feudale este faptul ca si persoana umana putea fi obiect al vanzarii, spre
exemplu:
o vanzarea robilor,
o vanzarea taranilor dependenti,
o taranii liberi care din considerente de natura economica isi vindeau libertatea.

c) Prețul

 Al treilea element al vanzarii este pretul.

 El era fixat in bani, insa, datorita caracterului feudal al economiei feudale, Legea tarii dadea
posibilitatea ca pretul sa fie fixat in bani si bunuri, sau chiar in alte bunuri, ceea ce inseamna ca
in Legea tarii nu se face o distinctive clara intre vanzare si schimb (permutation rerum).
 Pretul se platea fie in momentul incheierii contractului, fie la o data ulterioara, daca vanzarea se
facea cu rest de pret.
 In cazul in care pretul./ restul de pret nu era platit pana la termenul stabilit, se producea
rezolutiunea contractului pentru neexecutare, iar uneori, pentru garantarea obligatiei de plata a
pretului sau a restului de pret, se constituiau garantii personale sau garantii reale.

3
 Rezolutiunea pentru neexecutare era prevazuta in contract sub forma pactului comisoriu, iar
desfiintarea contractului putea avea loc si in cazul in care cumparatorul era evis?, evictiunea
fiind denumita in Legea tarii “val” sau fiind desemnata prin expresia ca “bunul a fost cumparat
rau”, adica a fost cumparat de la un neproprietar.
 Contractul de vanzare se putea incheia:
o fie in forma scrisa,
o fie in forma verbala,
 intotdeauna, insa, in prezenta martorilor si uneori si a chezasilor si aldamasarilor (=martori
preconstituiti).

2) Contractul de donație

 Un alt contract reglementat de Legea tarii este contractual de donatie.

 Donatia era un contract real care se incheia prin acordul de vointa al partilor contractante, insotit
de remiterea materiala a lucrului.
 Elementele donatiei sunt:
o intentia de a gratifica a donatorului
o obiectul donatiei.
 In cazul daniei sau donației domnesti, intentia de a gratifica a domnului avea in vedere:
o fie rasplatirea boierilor pentru dreapta si credincioasa slujba,
o fie ajutorarea unor manastiri in scopuri pioase.
 In cazul donatiilor sau daniilor particulare, intentia de a gratifica a donatorului avea, de regula, in
vedere angajamentul luat de donatar de a-l ingriji pe donator si de a-l inmormanta potrivit
datinilor crestinesti, cele mai multe donatii avand, din acest punct de vedere, caracterul unor
donatii cu sarcina.
 Donatiile facute catre biserica aveau in vedere scopuri pioase sau dorinta donatorului de a fi
inscris in pomelnicul bisericii impreuna cu intreaga familie si a fi pomenit in slujbele care se
oficiau in biserica respective.
 Manastirea donatara nu avea dreptul de a instraina daniile primate sub sanctiunea revocarii
donatiei pentru neindeplinirea sarcinii.
 Obiectul donatiei, ca si la vanzare, putea fi si persoana umana, este cazul donatiilor de robi, de
mosii cultivate cu tarani dependenti, precum si taranii liberi care isi donau libertatea si averea
stapanului feudal.
 Donatiile de mosii si de robi trebuiau intarite prin hrisov domnesc, avand in vedere ca este vorba
de un act translativ de proprietate.

4
 3) Contractul de împrumut

 Un alt contract reglementat de Legea tarii este contractual de imprumut care imbraca 2 forme:
o imprumut de folosinta (comodar)
o imprumutul de consumatiune denumit mutuum.
 Cel mai uzitat era imprumutul de consumatiune, care avea ca obiect, de regula, o suma de bani,
fiind un contract unilateral, in sensul ca el crea sarcina comodatului de a restitui suma
imprumutata la scadenta impreuna cu dobanda, pe care Legea tarii o denumeste “bas”.
 Legea tarii admitea si dobanda la dobanda, denumita “bas peste bas”, iar scadenta, denumita “zi”
sau “soroc”, era stabilita, de regula, intr-o zi de sarbatoare.
 Penru garantarea obligatiilor asumate prin contracte, Legea tarii prevedea un sistem de garantii
personale si reale:
o garantii personali se numeau chezasi
o garantia reala se numea zalog.

a) Zalogul

 Zalogul este o garantie reala constand in bunuri mobile si imobile, in special robi si mosii
cultivate cu tarani dependenti care se dadeau creditorului de catre debitor.
 Utilizarea la munca a taranilor dependenti de catre creditor era posibila si se calcula in contul
dobanzilor la suma imprumutata sau la suma datorata, dupa caz.
 Zalogul putea fi:
o fara termen
o cu termen
 Daca zalogul era fara termen, creditorul era indreptatit sa stapaneasca si sa foloseasca bunurile
zalogite pana la plata datoriei.
 Daca zalogul era cu termen si la implinirea termenului el platea datoria, el rascumpara bunul.
 Daca nu platea datoria pana la termen, in actul de zalogire se putea prevede ca intr-o asemenea
situatie, zalogul devine statator, adica bunurile zalogite intre in proprietatea creditorului in
contul creantei sale.
 Daca nu exista o asemenea prevedere, avandu-se in vedere ca intotdeauna valoarea bunului
zalogit era mai mare decat cuantumul creantei, se proceda la pretuirea sau evaluarea bunurilor
zalogite si vanzarea lor catre o persoana straina sau chiar catre creditor, retinandu-se din pretul
obtinut suma garantata, iar diferenta fiind remisa debitorului.

b) Chezașii
 Chezasii sunt garanti personali, adica persone care se obligau fata de creditor sa plateasca ei
datoria debitorului daca acesta nu platea la termenul stabilit in contract.
 Chezasii erau tinuti solidar la plata datoriei, iar chezasul platitor avea drept de regres in contra
co-garantilor sai pentru partile contributive ale fiecaruia din datorie.

5
  Totodata, chezasul platitor avea drept de regres si impotriva debitorului principal.
 Insolvabilitatea debitorului si inexistenta unor garantii reale sau personale duceau la declansarea
unor procedure speciale de executare silita asupra averii debitorului insolvabil sau falitului,
denumita curama.
 In cadrul acestei procedure speciale, bunurile debitorului insolvabil erau evaluate si impartite
intre creditorii concursuali in raport cu valoarea nominala a creantelor lor.

 Alte contracte reglementate de Legea tarii erau contractul de depozit si contractual de locatiune.

INFRATIREA PE MOSIE

 Infratirea pe mosie este o institutie complexa reunind laoalta trasaturi ale rudeniei, testamentului
si contractelor.
 Este o institutie care a fost larg raspandita la multe popoare ale Antichitatii, inca din epoca
descompunerii comunei primitive si care s-a mentinut pana tarziu in feudalism.
 Aparitia infratirii in perioada de trecere de la comuna primitiva la stat este strans legata de
slabirea legaturilor rudeniei de sange si izolarea din ce in ce mai accentuata a indivizilor, iar, pe
acest fond, oamenii lipsiti acum de ajutorul gintii, incearca sa il inlocuiasca prin infratire.
 Infratirea este conceputa ca o invoiala formala de ajutor reciproc, insotita de o procedura
constand din amestecarea catorva picaturi de sange din sangele celor infratiti, procedura care voia
sa simbolizeze faptul ca infratirea imita rudenia de sange, prin amestecul artificial al sangelui.
 De-a lungul timpului, ritualul, conceptia si efectul infratirii s-au modificat, sub impactul aparitiei
statului si influenta aparitiei crestinismului.
 In statul sclavagist roman si in consecinta si in Dacia romana se practica infratirea dintre
peregrini, care a fost interzisa printr-o constitutiune a imparatului Diocletian din anul 285 d.Hr.
 In epoca feudala, apare fratia de arme intre cavaleri, creata in scopul de a-si acorda sprijin
reciproc in savarsirea faptelor de arme.
 Sub influenta crestina, ritualul infratirii se spiritualizeaza, in sensul ca formele pagane sunt
inlocuite cu forme crestine, astfel incat, infratirea devine o fratie de cruce, practicata atat de
boieri, cat si de tarani.
 In cazul boierilor, amestecul sangelui era urmat de o slujba religioasa la biserica, insotita din
impartasirea religioasa din aceeasi paine,
 Iar, in cazul taranilor, amestecul sangelui se pastreaza, dar crestatura este facuta in forma de
cruce.
 De altfel, infratirea dintre tarani imbraca de cele mai multe ori forma infratirii haiducesti.

6
 Dupa aparitia statului feudal, a aparut o forma de infratire si anume infratirea pe mosie. Aceasta
imbraca forma unui act scris, emanand de la cancelaria domneasca, in care se consemneaza
declaratia de infratire, facuta in fata domnului si a sfatului domnesc.
 Spre deosebire de formele anterioare de infratire, infratirea pe mosie duce nu numai la crearea
unor relatii personale nepatrimoniale, adica la stabilirea unor forme de rudenie intre cei infratiti, ci
si la crearea unor relatii patrimoniale, acesta fiind principalul scop al infratirii pe mosie.
 Orice fel de bunuri puteau forma obiectul infratirii, dar in cele mai multe cazuri, infratirea se face
pe pamant, adica pe ocine, de aceea denumirea generic este de “infratire pe mosie”.
 Existau 2 forme de infratire:
o toti cei infratiti isi uneau ocinele
o infratirea se facea doar pe ocina uneia dintre parti.
 Conditia de a fi proprietar era absolute necesara pentru a se putea constiitui o infratire.
 In actul de infratire se stanilea de la inceput cui apartineau ocinele sau ocina asupra carora/ careia
se facea infratirea.
 Prima forma de infratire se realizeaza in 2 momente:
o primul este momentul unirii ocinelor,
o iar al doilea este momentul asezarii celor infratiti pe ocinele astfel unite.
 Cea de-a doua forma de infratire avea doar un singur moment si anume momentul asezarii.
 Dpdv al constituirii a raporturilor de infratire, infratirea putea fi:
o Directa: raporturile de infratire se stabilesc intre toti participantii la actul de infratire
o Indirecta: cel care constituie infratirea nu intra in raporturi de infratire, ci doar asaza ca
frati alte persone pe ocinele sale.
 Infratirea prin unirea ocinelor este intotdeauna directa, iar efectele juridice pe care le genereaza
se rezuma la crearea unei stari de coproprietate intre cei infratiti care initial au stapanit proprietati
in exclusivitate, iar acum devin coproprietari in cote indivize ideale si abstracte asupra ocinelor
unite, dar, ceea ce este foarte important, aceste cote indivize sunt egale si nu proportionale cu
suprafata de teren adusa prin fratire.