PRACTICA APLICATĂ IN IN INSTITUȚII ȘCOLARE-ÎNVĂȚĂMÂNT PREȘCOLAR

TEORIE SI PRACTICA PSIHOPEDAGOGICĂ

Conf.Univ. Dr. Psiholog Principal

Marinela Tănase

Educaţia copiilor de vârstă fragedă prezintă o triplă importanţă:

 supervizează dezvoltarea biologică şi
 dezvoltarea psihică a copilului
 precum şi procesul de socializare - care poate fi început în centrele pentru copiii de
vârste mici cu programe adecvate vârstei lor.
SPECIALISTII care contribuie major la dezvoltarea normală a copilului , la
îmbogăţirea capacităţii lui de a intra în relaţie cu ceilalţi, copii sau adulţi, a capacităţii
de a-şi descoperi propria identitate precum şi a posibilităţilor proprii de învăţa ce e
bun pentru a intra în viată se numesc EDUCATORI. EI sunt supranumiti „arhitecţi ai
personalităţii copilului” , „părinţii adoptivi” iar grădiniţa este instituţia care
elaborează ţi eliberează „paşaportul pentru viaţă”.
Alături de educatori , aceste misiuni sunt îndeplinite de nişte profesionişti “speciali”
respectiv de PSIHOLOGI care vin să sprijine nobila şi dificila activitate a educatorilor.

“Psihologul preşcolar”, cel care funcţionează în centrele pentru copiii de vârste mici, reprezintă
o forma de încadrare relativ noua a psihologului şcolar. Deocamdată nu are un statut foarte clar
defint deoarece dispune de o dublă subordonare: ca si cadru didactic sau personal didactic auxiliar,
cum este considerat nu de multe ori, el este subordonat Ministerului Învăţământului dar, ca si
specialist, este coordonat şi atestat de către Colegiul Psihologilor din România, singurul organism din
ţara noastră care poate oferi dreptul de a practica această profesie. Din această perspectivă observăm
ca mai există controverse care, din fericire, nu impietează asupra sarcinilor psihologului de la
cabinetul de asistenţă psihopedagogică fie că este şcolar sau preşcolar .

Conform reglementărilor în vigoare, respectiv Legea Psihologului din România, psihologii şcolari
îşi pot desfăşura activitatea în: sectorul privat: creşe, grădiniţe, şcoli, universităţi, cabinete sau alte
instituţii; sau în sectorul public: creşe, grădiniţe, şcoli, universităţi, cabinete şi centre de asistenţă
psihopedagogică, centre de consiliere şi dezvoltare a carierei, centre de plasament sau alte instituţii de
profil.          

Psihologii şcolari care posedă atestat de liberă practică, în funcţie de treapta de specializare, pot
desfăşura următoarele activităţi specifice:

1
a)     evaluarea şi diagnoza copiilor, tinerilor, membrilor familiei şi cadrelor didactice –
preuniversitare şi universitare; pentru a realiza cu succes aceste acţiuni ei trebuie să cunoască
instrumentele de psihodiagnoză şi să fie capabili să utilizeze instrumente de psihodiagnoză
pentru surprinderea dezvoltării cognitive, afective şi psiho-sociale a copiilor şi tinerilor la nivel
individual, de grup;

b)     consiliere şcolară; este obligatoriu să cunoască metode şi tehnici de formare şi educare a
unor deprinderi şi aptitudini ce contribuie la învăţarea eficientă, a capacităţilor de integrare în
viaţa comunitară, a conduitelor şi atitudinilor sanogene;

c)       consiliere vocaţională;  deşi nu demarează în grădiniţă, şi este lesne înţeles de ce,
psihologii şcolari care desfăşoară acest tip de intervenţie trebuie să cunoască principalele
domenii de profesionalizare în raport cu cerinţele pieţei; să cunoască şi să aplice metode şi
tehnici de identificare a aptitudinilor, valorilor şi intereselor profesionale; să formeze capacităţi
de luare a deciziilor privind cariera şi a unor deprinderi de integrare pe piaţa muncii;

d)      intervenţie psihologică;   este foarte necesar la copii preşcolari să se realizeze intervenţia
primară menită a contribui la dezvoltarea următoarelor arii: intelectuală, afectivă, socială, de
personalitate, comportamente de adaptare, orientare vocaţională; să realizeze intervenţia primară
direcţionată înspre promovarea stării de bine şi prevenirea apariţiei unor probleme; să realizeze
servicii de consiliere psihoeducaţională a copiilor şi tinerilor aflaţi în situaţii de criză familială,
de inadaptare şcolară, socială, eşec şcolar, abandon şcolar, absenteism etc., precum şi a celor cu
tulburări de comportament şi disciplină, a părinţilor, cu privire la importanţa climatului familial
pentru dezvoltarea optimă a copiilor şi tinerilor, optimizarea relaţiilor dintre familie şi şcoală;

e)     consultanţă;    să ofere servicii de consultanţă care pun accentul pe utilizarea cooperării şi
colaborării în rezolvarea unor probleme specifice domeniului; să ofere consultanţă cadrelor
didactice, personalului administrativ al şcolii sau instituţiei, părinţilor, liderilor comunitari; să
promoveze cunoştinţele de psihologie, de didactica învăţării în rândul părinţilor, cadrelor
didactice, personalului administrativ în scopul creării unui climat pozitiv de viaţă, învăţare şi de
muncă.

f)         cercetare; - să participe în calitate de colaborator în activităţi de cercetare specifice

domeniului;

Psihologii pornesc de la premisa că implicarea copilului în educaţia proprie de la vârstă foarte

fragedă, şcolarizarea timpurie, permite acestuia să se integreze, să se adapteze mult mai bine la
viaţa socială

Vă vom prezenta şi un extras din fişa postului cu specificarea că nu există incă o fişă a
psihologului preşcolar ci se merge pe adaptarea, în funcţie de necesităţile instituţiei, a celei aflate
deja în circuitul Centrelor de Asistenţă Psihopedagogică de la inspectoratele şcolare judeţene.

2
 SARCINI specifice profesorului de la cabinetul de asistenţă psihopedagogică

- intervenţii în situaţii de criză

- intervenţie ameliorativă
- prevenţie
- intervenţie formativă şi de dezvoltare
Sarcinile profesorului psihopedagog constau în:

 consilierea elevilor, părinţilor şi cadrelor didactice în probleme legate de

cunoaşterea/autocunoaşterea elevilor, adaptarea elevilor la cerinţele şcolii şi adaptarea activităţilor
din şcoală la cerinţele elevilor;
 examinează elevii din punct de vedere psihopedagogic la solicitarea cadrelor didactice sau a
părinţilor;
 participă la realizarea unor dezbateri în cadrul orelor de dirigenţie sau dialoguri
educaţionale cu părinţii;
 optimizarea relaţiilor elev-elev, elev-profesor, şcoală-familie, şcoală-comunitate locală;
 prevenirea, diminuarea factorilor care conduc la eşec şcolar sau tulburări de comportament;
 prevenirea, diminuarea stărilor de disconfort psihic;
 prevenirea, diminuarea abandonului şcolar;
 luarea sub observaţie psihopedagogică a elevilor cu comportamente deviante;
 orientarea carierei elevilor: informează şi consiliază elevii în vederea viitoarei opţiuni
profesionale/şcolare;
 procură şi pune la dispoziţia elevilor materiale informative: ziare, reviste, afişe, pliante,
casete video utile în orintarea şcolară şi profesională,
 sprijină activitatea de formare pedagogică continuă a cadrelor didactice din învăţământul
preuniversitar, activitatea de cercetare metodico-ştiinţifică şi valorifică experienţa cadrelor
didactice în acest domeniu;
 confecţionează materiale didactice, elaborează teste, chestionare şi alte mijloace de
evaluare;
 respectă normele de deontologie profesională în utilizarea informaţiilor despre elevii cu care
lucrează;
 realizează studii de caz, anchete psiho-sociale pe teme de interes pentru unitatea şcolară;
 activitatea profesorului psihopedagog este îndrumată metodic de către Centrul de Asistenţă
Psihopedagogică al Judeţelui Argeş, la ale cărui întâlniri de lucru are obligaţia de a participa
regulat;
 colaborează cu; cabinetul şcolar medical, comisia metodică a diriginţilor, Direcţia
Judeţeană pentru Protecţia Copilului, Agenţia Judeţeană de Ocupare şi Formare Profesională,
Laboratorul de Sănătate Mintală, Centrul Logopedic.
Fiind un mediu special- grădiniţa - se folosesc metode speciale in lucrul cu copiii..
respectiv : jocurile, desenele, povestile – modalitati prin care copilul reprezinta simbolic lumea
3
sa interna si exprima trairi, conflicte, anxietati. dificultatile copiilor sunt datorate conflictelor
naturale, inerente dezvoltarii, la care se adauga conflicte externe, discordante intre nivelul de
maturizare atins de copil si exigentele externe. Este important să accentuăm complexitatea
sarcinilor psihologului în acest mediu educaţional deoarece el trebuie să cunoască mecanismele
de formare/dezvoltare/maturizare/perfecţionare a sistemelor biopsihosociale a micuţului .
Psihologia vârstelor ne oferă repere foarte exacte asupra dezvoltării fizice, intelectuale, morale şi
sociale a copilului preşcolar. Nu com insista pe aceste aspecte ci numai pe acelea care pot constitui
obiective ale muncii psihologului în mediul preşcolar :

1. modificările cele mai frecvente se derulează in registrul emotional al copilului şi pot fi

legate de:

- adaptarea la grădiniţă sau la la inceputul unui nou an de grădiniţă

- manifestări emoţionale frecvente ce par inexpicabile cum ar fi plânsul care reflectă, conform
psihologului, neputinta copilului de a ne transmite altfel ceea ce simte, in special atunci cand se
simte coplesit, speriat, confuz sau furios de tot ceea ce se intampla cu el
- răspunsul la pedepsele educatoarei sau a părinţilor: supărare, gelozie , agresivitate
- reactii emotionale exacerbate la schimbarea educatoarei
- efectul divortului parintilor asupra copilului iar aici sunt foarte multe faţete emoţionale de
abordat, interpretat, intrevenţie terapeutică de cele mai multe ori
- refuzul de a mânca
- comportament autoagresiv- işi muşcă mânuţele sau heteroagresive- loveşte mereu pe cineva
sau ceva..
- „eul dilatat.”... şi aici sunt multe de spus deoarece este un fenomen destul de frecvent: din
diferite motive, fie că nu sunt copii suficienţi pentru a realiza o grupă, fie că un frate mai mare este la
grupa mare şi e dus acolo şi cel mic, fie ca aşa vor părinţii considerâd că puştiul lor e mai „deştept ”
decât cei de vârsta lui, copilul „aterizează” într-o grupă mai mare, cu o programă diferită de vârsta lui
şi, pur şi simplu nu face faţă, ” cererea fiind mai mare decât oferta”, nu este respectat principiul
fundamental al psihologiei învăţării de a adapta solicitările la nivelul de vârsta al posibilităţilor
copilului; consecinţele sunt uneori dramatice şi sunt cunoscute din psihologia clinică sub formula
„ eu dilatat”: apar modificari comportamentale negative: agitaţie, indisciplină, vorbit neîntrebat,
imposibilitataea de a-l convinge de ceva cu „vorba bună” etc... de cele mai multe ori se impune
intervenţia psihologului
- refuzul de a dormi la gradi
- refuzul de a mai merge la gradi.
- insecuritatea.
- posesivitatea.
- egocentrism - convingerea ca oricine vede lumea prin ochii sai,
- neputinta de a relaţiona adecvat în mediul din care face parte. Unii copii nu sunt obisnuiti de
mici cu prezenta altor oameni. Nu au relationat suficient si atunci se simt speriaţi şi nesiguri când
sunt într-un mediu străin.
4
 - diferente intre cele doua sexe, manifestari ostile fata de cei de sex opus
- elemente frecvente de agresivitate fizică, de dominare a celui mai “tare”, şi umilire a celui mai
slab cu serioase consecinţe asupra stimei de sine a viitorului adult etc.
Am făcut aceste trimiteri fără pretenţii de exhaustivitate , deoarece universul emoţional al
copilului este extrem de complex iar factorii care îl pot influenţa pozitiv sau negativ sunt nelimitaţi.

Să nu uităm de copii cu cerinţe educaţionale speciale , copii CES, care fac obiectul altei
abordări , al altei perspective: educaţia specială care se desfăşoară în instituţii, şcoli şi grădiniţe
speciale.

2. probleme legate de dezvoltarea cognitivă

Din punctul de vedere al teoriei piagetiene, copiii se află în stadiul preoperator,

caracterizat prin: concretete - raportare doar la obiecte concrete, prezente fizic; ireversibilitate -
incapacitate de a parcurge pe plan mental acţiunile şi în sens invers; egocentrism - convingerea
că oricine vede lumea prin ochii săi, şi oricine o experienţiază în mod similar; centrare - atenţie
acodată unei singure dimensiuni la un moment dat; focalizare pe stare, nu pe transformare -
concentrare pe felul în care se prezintă perceptiv lucrurile, şi nu pe transformările care au dus la
aceste stări; gândirea transductivă - dacă A cauzează pe B, atunci şi B cauzează pe A.
o Atenţia selectivă este mai puţin eficientă decât la copiii mai mari
o Memoria este şi ea mai puţin performanţa decât mai târziu..
o Limbajul se rafinează din punct de vedere sintactic şi semantic, dar şi pragmatic -; apare o
capacitate sporită de adaptare la necesităţile ascultătorului. Pe lângă limbajul social, o caracteristică a
acestei vârste este reprezentată de “vorbirea cu sine”, care însoţeşte acţiunile şi are rol de ghidare şi
monitorizare a acţiunilor.
o Capacitatea sporită de a combina performanţa la sarcini dificile cu comunicarea eficientă pare
să se datoreze unui număr sporit de scenarii cognitive pe care copiii le posedă la această vârstă. .
o Naratiunile-povestiri. Aceste structuri narative sunt printre primele care se dezvoltă şi se
manifestă, încă de la vârste foarte mici. Relatarea poveştilor DE CĂTRE COPII: la 4 ani
memorează foarte multe episoade, dar le relatează dezordonat., 5 ani menţin firul acţiunii şi o
duc spre final, dar nu pot trage concluziile, 6 ani relatările ajung sa fie similare naratiunilor
adulte
o Reprezentarile spaţiale: la 3 ani copiii sunt capabili sa-si reprezinte spatiul delimitandu-l in
unitati semnificative
Relatarea povestilor de către copii: la 4 ani memoreaza foarte multe episoade, dar le relateaza
dezordonat, 5 ani mentin firul actiunii si o duc spre final, dar nu pot trage concluziile, la 6 ani
relatările ajung să fie similare naraţiunilor adulte

Teorii recente privitoare la dezvoltarea cognitivă a copiilor:

• Conceptele copiilor nu sunt uniforme, ci sunt -specifice unui domeniu dependente de context

5
• Structura internă a conceptelor copiilor este asemănătoare celei a conceptelor adulţilor
• Şi la copii şi la adulţi conceptele sunt organizate în sisteme ierarhice care includ şi concepte
abstracte si concepte specifice

Vorbind despre procesul de categorizare, este binecunoscut rolul adaptativ al asocierilor care
reunesc diferite elemente datorita faptului ca sunt asociate cu una si aceeasi actiune si nu datorita
similaritatii perceptive. Exista mai multe tipuri de similaritate care pot fi luate in considerare atunci
cand grupam obiectele. Se stie ca prin categorizare se urmareste maximizarea similaritatii
intracategoriale si minimalizarea celei intercategoriale (Miclea, 1994).

o Rationamentul si rezolvarea de probleme

Un rol foarte important in dezvoltarea capacitatii de autocontrol îi revine limbajului, in special
vorbirea cu sine, care insoteste activitatea de rezolvare de probleme .
Rolul limbajului este important de studiat mai ales la copiii cu o doza mai mare de
impulsivitate. In problemele de amanare a recompensei, copiii recurg la limbaj pentru a e
incuraja sa mai reziste, aceasta fiind o strategie naturala pentru unii in amanarea gratificarii
Nu vom insista pe dezvoltarea cogniţiei preşcolarului ci pe rolul care îi revine psihologului în
intervenţia primară menită a contribui la dezvoltarea ariei intelectuale în sensul ameliorării unor
tulburări survenite pe parcursul dezvoltării copilului.. Zona sa de acţiune se plasează la nivelul
identificării unor abateri de la normalitate dar pentru aceasta se va raporta permanent la
caracteristicile dezvoltării fireşti, fără obstacole a copilui. Psihologul va fi în măsură să recunoscă şi
să intrrevină în situaţii foarte diverse şi dificile cum ar fi:

1. întârzieri mentale
2. tulburări de dezvoltare : tulburări de învăţare, tulburări de limbaj/comunicare, de coordonare
motorie precum şi identificarea unor tulburări pervasive de dezvoltarecum ar fi autismul infantile,
tulburarea Rett, tulburarea Aspenger, tulburarea dezintegrativă a copilăriei
3. tulburări de comportament şi emoţionale cu debut în copilărie: tulburarea hiperchinetică cu
deficit de atenţie, tulburări de conduit, tulburări ale funcţiei sociale cum ar fi mutismul electiv sau
tulburarea reactivă de ataşament
4. ticurile tranzitorii sau cele cornice motorii şi vocale
5. tulburări de eliminare; enuresis, encoprezis
6. tulburări de alimentaţie; anorexia şi bulimia nervoasă
7. balbismul
8. tulburarea mişcărilor stereotipe a copilului
9. tulburări legate de stress: anxietaea de separare, anxietatea generalizată,fobiile, foba
şcolară, fobia social, panica,
10. abuzurile de orice fel şi neglizarea copilul etc
Vom face referire la un model de fişă psihologică utilizat frecvent în grădiniţe şi aplicat
chiar de educatoare dacă unitatea respectivă nu e angajat un psiholog.

6
 FIŞĂ DE EXAMINARE PSIHOLOGICĂ
NUME/ PRENUME:
DATA NAŞTERII :
I. Capacitatea de orientare spaţială
a.Care este mâna dreaptă ?
b.Dar stânga ?
c.Unde este tavanul ?
d.Ce este in partea de jos a camerei ?
e.Ce este în faţa ta ?
f.Dar în spate ?
2.Capacitatea de redare grafică a unui model
a.Desenează aceeaşi figura!
3. Capacitatea de orientare în timp
a. Când venim la grădiniţă ?
b.Când te culci ?
c.Când plecăm acasă de la grădiniţă ?
d.Cum numim ziua care a trecut ?
e.Dar cea care va veni?
4.Gradul de înţelegere şi executare a unei comenzi verbale
a.Deschide uşa!
b.Ia creionul!
c.Ia o jucărie !
5.Stabilirea de categorii
a.Ce sunt prunele,cireşele,merele,perele ? Cum se numesc ele?
b.Ce sunt morcovul,ceapa,usturoiul,salata ? Cum se numesc ele?
c.Ce sunt margaretele,violetele,trandafîrii ? Cum se numesc ele ?
d.Ce sunt vaca,pisica,oaia,porcul? Cum se numesc ele?
e.Ce sunt raţa,găina,curca,gâsca? Cum se numesc ele?
f.Ce sunt lupul,vulpea,ursul? Cum se numesc ele?
6. Definirea de noţiuni
a.Ce este o haina ?
b.Ce este o masă ?
c.Ce este un măr ?
7.Limbajul vorbit
a.Spune o strofa sau două dintr-o poezie !
b.Descrie imaginea!

Metode folosite de psihologul preşcolar

7
 Pentru că dezvoltarea copilului este stâns legată de calitatea îngrijirii/educaţiei şi atenţiei care I se
acordă, corectarea unor neajunsuri în educaţie şi îngrijire este ades văzută ca parte integrantă a
procesului educaţional formal dar şi cel informal şi non formaL. Este important să amintim că
problemele copiilor apar deseori din interacţiunea dintre copil, familie şi mediul înconjurător.
Psiholgului, ca membru al echipei educaţionale îi revine datoria, aşa cum este specificat şi în fişa
postului, de a interveni pentru ameliorarea /atenuarea/diminuarea sau chiar eliminarea , atunci cînd
este posibil, a factorilor perturbatori. El poate folosi o serie de metode specifice nivelului lui de
pregătire , pe de o parte şi nivelului vârstei copilului, pe de altă parte. Fiind un mediu special-
grădiniţa - se folosesc metode speciale in lucrul cu copiii.. respectiv : jocurile, desenele, povestile –
modalitati prin care copilul reprezinta simbolic lumea sa interna si exprima trairi, conflicte, anxietati.
Dificultatile copiilor sunt datorate conflictelor naturale, inerente dezvoltării, la care se adaugă
conflicte externe, discordante intre nivelul de maturizare atins de copil si exigentele externe. De
asemeni , psihologul poate recomanda metode cum ar fi terapia de familie sau alte tipuri de
intervenţii psihoterapeutice pe care le şi poate practica dacă are pregătirea necesară.

1. Jocul a avut un loc central în terapia coplilului încă de la început

Planificarea unui mediu educativ structurat pe joc constituie baza pentru dezvoltarea biopsihică a
copiilor.Psihologul, ca şi educatorul, pot valorifica în diferite direcţii funcţiile jocului: adaptativă,
formativă, informativă de socializare ,şi, mai ales, cea de relevare a psihicului deoarece copilul
transpune în joc “trăiri, sentimente, intenţii neîmplinite în real, impresii, temeri, gânduri, atitudini,
conflicte intrapsihice sau relaţionale”(Păiş,2005, p.128). Jocul, în contextual terapiei are
caracteristici speciale: poate fi joc defensiv, traumatic, postraumatic, repetitiv în general este
considerat de specialişti ca mediu de schimbare.
2. Povestiri terapeutice se bazează pe este rolul psihologic al povestilor: poveştile dezvoltă
creativitatea şi îmbogăţesc imaginaţia copilului, poveştile întruchipează o oglindă pentru copil şi
universul sau interior, ele traduc adesea gesturi, acţiuni, comportamente pe care copiii nu le înţeleg la
adulţi, poveştile consolidează legătura dintre copil şi părinte prin apartenenţa celor doi în acelaşi
spaţiu şi timp, într-o activitate care îi reuneşte şi care filtrează nu doar cuvinte, ci şi trăiri, gânduri,
gesturi, poveştile dezvoltă limbajul şi facilitează accesul copilului la cuvinte şi expresii noi, la o
exprimare cursivă şi cu intonaţie, la a înţelege sensul unor cuvinte abstracte sau metaforice, la a-şi
forma reprezentări cognitive şi verbale. Copilul le poate repovesti apoi, uneori poate desena sau creea
anumite jocuri în care să folosească cele învăţate. Poveştile dezvoltă vocabularul şi cresc bagajul de
cuvinte la care copilul poate apela în diverse situaţii pentru a se exprima sau pentru a explica,
poveştile îmbogăţesc viaţa afectivă a copilului dându-i ocazia să simtă, să trăiască alături de
personaje, să aibă acces la a vedea, a auzi, a se transpune, a-şi închipui cum se simt şi ce simt cei din
poveste.

3. Desenul

1. Teoria piagetiană - în desen putem citi nivelul de dezvoltare cognitivă a copilului;

2. Teoria psihanalitică (psihodinamică) - desenul e o modalitate de exprimare a conflictelor
8
emoţionale trăite de copii.
3. Semiotică desenului - desenul poate fi citit ca un simbol care reprezintă atât lumea exterioară,
obiectivă, cât şi lumea subiectivă a persoanei care desenează.

În jurul vârstei de 2 ani “măzgăliturile” copilului sunt însoţite de vocalizări, el încercând să

“povesteasca” ce deseneaza. Semnificatia desenului se desprinde de obicei post-factum, si nu sta
foarte mult ataşată de reprezentarea grafica în sine. Desenele sunt dependente de creatorul lor şi de
momentul în care au fost făcute, deci sunt relative din punct de vedere temporal ca şi semnificaţie.
Abia în momentul în care copilul începe să deseneze oameni, animale, obiecte, imaginile încep să
aibă relevanţa şi pentru PSIHOLOG. Dar chiar şi acum, intenţia copilului depăşeşte cu mult
posibilităţile sale de a o reda grafic.

4. Metoda cea mai lesne şi la îndemâna oricărui cadru didactic este observarea directă în mediul
familiar, în sala de grupă, în aer liber, cu prilejul vizitelor, excursiilor, a zilelor onomastice. Pentru
cunoaşterea cat mai aprofundată a copilului am întocmit liste de comportamente observabile pe
domenii de activitate: limbaj, motricitate, abilităţi fizice şi intelectuale. Un exemplu: un copil cu
tulburări de conduit poate fi impulsiv, sfidător, furios, agresiv cu membrii familiei. Psihologul îl va
ajuta pe copil să înţeleagă comportamentul său, va folosi o strategie complexă cu desen, joc de rol
dar va lucra şi cu familia care, cel mai probabil, a declanşat comportamentul copilului.

5. Conversaţia cu copilul este o altă modalitate de a-l cunoaşte. Discutând cu acesta am aflat
mai multe despre felul în care gândeşte, ce-l preocupă, ce bagaj de cunoştinţe are, ce-l
interesează, cum vorbeşte, ce vocabular are, dacă are defecte de vorbire şi care sunt acestea.
Conversaţia cu părinţii are ca scop antrenamentul şi educarea acestora pentru a intrerupe
problemele de comportament ale acestuia mai ales când problemele nu sunt prea grave şi sunt
generate de doar de lipsa de experienţă a acestora
Scopul comun al acestor specialişti este de a creşte/ dezvolta/forma/modela un copil care să
aibă toate şansele să devină un adult armonios în interior, cu o stimă de sine ridicată, capabil sa
se bucure de viaţă şi de ceilalţi oameni.

„Fiecare persoană- copil, tânăr sau adult – trebuie să beneficieze de posibilităţile de educaţie
care au fost gândite pentru a li se satisface necesităţile educative elementare. Aceste necesităţi
includ atât instrumentele esenţiale ale procesului de învăţare (cum ar fi capacitatea de a citi, de a
se exprima oral, de a calcula si de a rezolva o problemă) cât şi conţinuturile elemetare de învăţat
(cum sunt cunoştiinţele, aptitudini, valorile şi atitudinile), toate fiindu-i necesare pentru a reuşi să
supravietuiască să-şi dezvolte aptitudinile la maxim, să-şi îmbunătăţească nivelul de trai, să ia
hotărâri în cunoştinţă de cauză şi să continue să înveţe” (declaraţia Mondială asupra Educaţiei
universale Art 1, paragraf 1, J. Delors, Comoara lăuntrică, Ed .Polirom, Iaşi, 2000, p.96 )

CONF. UNIV.DR. PSIHOLOG PRINCIPAL SI SUPERVIZOR PSIHOLOGIA EDUCATIEI,

CONSILIERE SCOLARA SI VOCATIONALA
9
MARINELA TĂNASE

10