FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ ,,DUMITRU STĂNILOAE”

SPECIALIZAREA: TEOLOGIE ORTODOXĂ- ASISTENȚĂ SOCIALĂ

ANUL III

LUCRARE PENTRU COLOCVIU

LA DISCIPLINA MEDICINĂ SOCIALĂ ȘI ASISTENȚA SOCIALĂ A

PERSOANELOR CU BOLI CRONICE

FERTILITATEA ȘI RESPONSABILITATEA REPRODUCERII

SUSȚINUTĂ LA DATA DE 04.06.2019

PROFESOR ÎNDRUMĂTOR: STUDENTĂ:

LA CURS: CONF. DR. MARIA SANDU ALEXA IULIANA- AMALIA

LA SEMINAR: DR. LILIANA ILIE

IAȘI 2019

1
 Cuprins

Capitolul I. Prezentarea ariei problematice- Sănătatea reproducerii……………………….3

Capitolul II. Contracepția: ESTE VIAŢA TA; ESTE RESPONSABILITATEA TA!.........6
II.1. Contextul mondial……………………………………………………………………..6
II.2. Contextul în România………………………………………………………………….7
II.3. Strategia naţională de sănătate 2014-2020………………………...…………………...7
III. Concluzii……………………………………………………………………………….10

2
 I.Prezentarea ariei problematice- Sănătatea reproducerii

Fără nici o îndoială, „Legea privind sănătatea reproducerii şi reproducerea umană asistată
medical” (în continuare LSR), aflată în stadiu de proiect dezbătut în camerele Parlamentului,
reprezintă o măsură politică ce intră sub incidenţa art. 28 din Convenţia de la Oviedo privind
drepturile omului şi biomedicina, care afirmă: „Părţile la această Convenţie vor veghea ca
problemele fundamentale ridicate de progresele biologiei şi medicinei să facă subiectul unei
discuţii publice adecvate, în special în lumina implicaţiilor juridice, etice, economice, sociale
şi medicale relevante, şi ca posibilele lor aplicaţii să facă obiectul unor consultări adecvate.” 1
Până în prezent, în ajunul promulgării, proiectul acestei legi de o importanţă greu de
subestimat n-a avut parte nici măcar de o popularizare corespunzătoare, cu atât mai puţin de
dezbateri publice adecvate, lucru cu atât mai regretabil cu cât „cazul Adriana Iliescu” ar fi
putut lansa o asemenea discuţie aprofundată, iar nu doar o emoţie mediatică tipică interesului
pentru anormal sau paranormal.
Însă ceea ce ne interesează pe noi sunt noţiunile definitorii, cuprinse în art. 3, iar dintre
acestea, noţiunile de sănătate a reproducerii, sănătate sexuală, respectiv drepturi reproductive
şi sexuale. În forma sa actuală, LSR defineşte sănătatea reproducerii umane prin „starea de
bunăstare fizică, mintală şi socială completă care nu poate fi definită doar prin absenţa bolii
sau infirmităţii şi care este legată de tot ceea ce ţine de sistemul reproductiv, funcţiile sau
procesele îndeplinite de acesta” (art. 3, par. b), sănătatea sexuală prin „menţinerea sau
îmbunătăţirea funcţiilor sexuale şi de reproducere, precum şi a relaţiilor dintre partenerii de
cuplu” (art. 3, par. d), iar dreptul la reproducere prin „dreptul cuplurilor şi indivizilor de a
decide liber şi responsabil numărul, frecvenţa şi momentul în care doresc să aibă copii,
precum şi dreptul de a avea acces la informaţii, educaţie şi mijloace, pentru a lua o asemenea
decizie.” (art. 3, par.a).
Deşi LSR îi lipseşte o expunere de motive, în care originea acestor definiţii în documente
oficiale internaţionale să fie explicitată, putem identifica în aceste sumare precizări fragmente
din definiţiile intrate în uz odată cu Conferinţa Internaţională pentru Populaţie şi Dezvoltare
de la Cairo, din 1994. Considerată a fi punctul de turnură al unei noi paradigme privind
relaţia dintre dezvoltare şi populaţie, privită de acum înainte din perspectiva fiinţei umane ca

1
Convenţia europeană pentru protecţia drepturilor omului şi a demnităţii fiinţei umane faţă de aplicaţiile
biologiei şi medicinei, convenţia privind drepturile omului şi biomedicina, adoptată la Oviedo (Spania) în 1997,
şi ratificată de România prin Legea nr. 17 din februarie 2001; cf. Principalele instrumente internaţionale privind
drepturile omului la care România este parte, Institutul Român Pentru Drepturile Omului, Bucureşti, 2004, vol.
II, Instrumente regionale, p. p. 746.

3
izvor, promotor şi beneficiar al dezvoltării durabile şi formalizată conceptual în limbajul
drepturilor individuale ale omului, conferinţa a promovat ca unul dintre pilonii acestei noi
paradigme afirmarea sănătăţii ca drept al omului, în special în sfera sexualităţii şi reproducerii
şi, corespunzător, afirmarea egalităţii de gen şi a împuternicirii femeii, inclusiv în sensul
puterii de a-şi controla propria fertilitate.
Conferinţa a elaborat un Plan de Acţiune până în 2015, ale cărui paragrafe 7.2 şi 7.3 conţin
noua definiţie a sănătăţii sexuale şi reproductive, respectiv a drepturilor umane care o
garantează, după cum urmează: „Sănătatea reproducerii este o stare de bunăstare fizică,
mentală şi socială completă şi nu doar absenţa bolii sau infirmităţii, legată de sistemul
reproductiv şi funcţiile şi procesele îndeplinite de acesta.
Sănătatea reproducerii implică deci ca oamenii să fie capabili să aibă o viaţă sexuală
satisfăcătoare şi sigură, precum şi să se reproducă şi să aibă libertatea de a decide dacă, când
şi cât de des să o facă. Această ultimă condiţie presupune implicit dreptul femeilor şi al
bărbaţilor de a fi informaţi şi de a avea acces liber la metode de planificare familială sigure,
eficiente, ieftine şi acceptabile, precum şi la alte metode legale de reglare a fertilităţii, precum
şi dreptul la accesul corespunzător la servicii medicale care să permită femeilor să parcurgă
cu siguranţă perioada de sarcină şi naşterea şi să ofere cuplurilor cele mai bune şanse de a
avea copii sănătoşi.
Potrivit cu definiţia sănătăţii reproductive de mai sus, asistenţa medicală reproductivă este
definită drept constelaţia de metode, tehnici şi servicii care contribuie la sănătatea şi
bunăstarea reproductivă prin prevenirea şi soluţionarea problemelor de sănătate reproductivă.
Ea include totodată sănătatea sexuală, al cărui scop este îmbunătăţirea vieţii şi a relaţiilor
personale, iar nu doar consultaţii şi îngrijire privind reproducerea şi bolile transmise sexual.
Având în vedere definiţia de mai sus, drepturile reproductive conţin anumite drepturi umane
recunoscute deja în legi naţionale, documente internaţionale referitoare la drepturile omului şi
alte convenţii. Aceste drepturi se bazează pe recunoaşterea dreptului fundamental al tuturor
cuplurilor şi indivizilor de a decide liber şi responsabil numărul copiilor, frecvenţa şi
momentul în care să-i aibă, şi dreptul de a avea informaţia şi mijloacele de a o face, ca şi
dreptul de a ajunge la cel mai înalt standard al sănătăţii sexuale şi reproductive. Acesta
include de asemenea dreptul lor de a lua decizii privind reproducerea fără discriminare,
coerciţie şi violenţă, aşa cum se prevede în documentele referitoare la drepturi umane.
Definiţia, operă a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, conţine doi poli conceptuali evidenţi:
reproducerea şi sexualitatea, dar relaţia dintre aceştia este, în text, ambiguă. Pe de-o parte,
ideea de sănătate sexuală este subsumată celei de sănătate reproductivă; pe de altă parte,

4
sexualitatea este prima menţionată în propoziţia definitorie, înaintea reproducerii („implică
… să fie capabili de o viaţă sexuală satisfăcătoare şi sigură, precum şi să se reproducă…”).
Mai mult, în timp ce se vorbeşte explicit de „drepturi reproductive”, expresia „drepturi
sexuale” este absentă (cu toate că apare exprimarea „dreptul de a ajunge la cel mai înalt
standard al sănătăţii sexuale şi reproductive”).
Cert este că deşi textul afirmă existenţa a două sfere ale sănătăţii în domeniul
sexualreproductiv, sfera reproductivă este mult mai bine conturată, bunăstarea pe care o
stabileşte acest paragraf al Planului de Acţiune al CIPD Cairo drept sănătate ţinând de
posibilitatea de a procrea şi de libertatea deciziei de a o face, ambele înţelese prin accesul la
planificare familială, la sănătatea maternităţii şi la sporirea şanselor de a avea copii sănătoşi.
La rândul ei, sfera sexualităţii are contururi vag definite printr-o bunăstare legată de „viaţa
sexuală satisfăcătoare” şi „îmbunătăţirea vieţii şi relaţiilor personale”.
Ambiguitatea în cauză exprimă deopotrivă o dependenţă profundă, biologică, între cele două
sfere, precum şi o tensiune de aceeaşi importanţă, însă de natură socio-culturală, ideologică,
între semnificaţiile lor în mentalitatea contemporană dominantă. Să le urmărim, sumar, în
continuare. Sistemul sexual-reproductiv procură două tipuri de bunăstare umană ori, cu un
termen mai subiectiv, de satisfacţie: satisfacţia plăcerii sexuale şi satisfacţia de a deveni
părinte şi de a avea copii.
În mod tradiţional, cel puţin în sfera de influenţă a civilizaţiei europene, împlinirea celor două
satisfacţii avea loc în cadrul familiei heterosexuale şi monogame, instituţie al cărui dublu
scop natural era tocmai acesta. Între sexualitate şi procreaţie era stabilită o dublă legătură:
procreaţia nu era posibilă fără uzul relaţiei heterosexuale, iar la rându-i, acest uz era legat în
mod fundamental de procreaţie (chiar şi atunci când nu părea destinat numaidecât acesteia).
Definiţia de care ne ocupăm pretinde să promoveze ferm ambele tipuri de satisfacţii. Tot ceea
ce le-ar împiedica nu poate intrat decât în categoria patologicului, devenind ţinta
preocupărilor curative sau profilactice. Ori, fără nicio îndoială, cele mai redutabile piedici în
faţa acelor satisfacţii sunt tocmai cele ridicate de sexualitate şi procreaţie una asupra
celeilalte.

5
II. Contracepția: ESTE VIAŢA TA; ESTE RESPONSABILITATEA TA!

Ziua Mondială a Contracepţiei a fost lansată în 2007 şi este celebrată pe data de 26

septembrie în fiecare an. Acţiunile au drept scop reducerea apariţiei sarcinilor nedorite şi
creşterea conştientizării importanţei contracepţiei.
Aceste acţiuni sunt susţinute de importante ONG-uri şi asociaţii medicale internaţionale:
Consiliul Asia Pacific privind Contracepţia (APCOC), Centro Latinamericano Saludy Mujer
(CELSAM), Societatea Europeana de Contracepţie şi Sănătatea Reproducerii (ESC),
Fundaţia Germană pentru Populaţia Lumii (DSW), Federaţia Internaţională de Ginecologie
Pediatrică şi Adolescentă (FIGIJ), Federaţia Internaţională a Planificării Familiale (IPPF),
Marie Stopes International (MSI), Fundaţia Panamericană de Sănătate şi Educaţie (PAHEF),
Consiliul Populaţiei Agenţia Americană pentru Dezvoltare Internaţională (USAID),
Organizaţia la nivel global Engender Health Programul Naţiunilor Unite de Dezvoltare
(UNDP), Fondul pentru Populaţie al Naţiunilor Unite (UNFPA), Banca Mondială Fondul
Naţiunilor Unite pentru Copii (UNICEF).
În România, ZMC a fost susţinută de Fundaţia Tineri pentru Tineri şi Societatea de Educaţie
Contraceptivă şi Sexuală (SECS).

II.1.Contextul mondial

În 2015, 225 de milioane de femei nu au avut acces la contracepție la nivel global, rezultând
74 de milioane de sarcini neplanificate, sănătate deficitară şi peste 500.000 de decese
materne. Accesul universal la sănătatea sexuală și reproductivă rămâne o realitate îndepărtată
pentru multe dintre oamenii săraci, marginalizaţi și vulnerabili din lume, femei, bărbați și
tineri. Femeile necăsătorite sunt răspunzătoare de 70% din toate sarcinile nedorite şi 72% din
toate nasterile nedorite, iar rata natalității nedorite este de aproape patru ori mai mare pentru
cei care abandonează liceul decât pentru absolvenții de facultate . Sterilizarea feminină (19%)
și DIU (14%) sunt cele două metode cele mai frecvente folosite de femei căsătorite sau aflate
în uniune consensuala, la nivel mondial în 2015 (3, 4, 5).
Metodele pe termen scurt sunt mai puțin frecvente: 9% din femei au folosit pilula, 8% s-au
bazat pe prezervative și 5% au folosit metode injectabile. În general, metodele pe termen
scurt și reversibile sunt mai frecvente decât alte metode în Africa și Europa, în timp ce
metodele cu acțiune lungă sau cele permanente, cum ar fi sterilizarea, implanturile și DIU,

6
sunt mai frecvente în Asia și America de Nord. Din 45 de țări, 50% dintre femei au utilizat
cel puțin o metodă în 2015, iar metodele dominante au inclus pilula (15 țări), metodele
injectabile (10 țări), DIU (7 țări) și, în mai puține țări, sterilizarea feminină, prezervativul
masculin, retragerea sau alte metode tradiționale. Dintre metodele contraceptive, cele cu
acțiune lungă sau metode permanente (sterilizarea feminină și masculină, intrauterine și
implanturi) au reprezentat 56% în 2015 .

II.2.Contextul în România

IPPF (Federația Internațională a Planificării Familiale) recomandă MS continuarea şi

intensificarea programelor de training pentru medicii de familie, valorificând expertiza deja
existentă în rândul ONG-urilor (Societatea de Educaţie Contraceptivă şi Sexuală, SECS este
un exemplu elocvent de competenţă în furnizarea de module de pregătire pentru medicii de
familie ce ar putea acoperi acest serviciu) . Societatea de Educație Contraceptivă și Sexuală a
elaborat, în cadrul proiectului Keep Me Safe, "Manualul pentru cre șterea capacității de ap
ărare a tinerilor cu dizabilități de învățare împotriva abuzului sexual și violen ței".
Strategia Naționale de Sănătate Publică 2014-2020, include unele prevederi ale proiectului
strategiei SRHR și un buget specific pentru sănătatea sexuală și reproductivă. Reducerea
numărului de sarcini nedorite, a incidenţei avortului la cerere şi a ratei mortalităţii materne
prin avort având un plan de acţiuni. Se evidențiază că mai mult de 11% din nou-născuții din
România au mame tinere sub 20 de ani.

II.3. Strategia naţională de sănătate 2014-2020.

Cele mai importante schimbări pentru pacienți au fost: obiectivele principale, majore care
sunt sunt: reducerea numărului de sarcini nedorite, a incidenţei avortului la cerere şi a ratei
mortalităţii materne prin avort. Numărul încă mare al sarcinilor nedorite care se soldează cu
avort, ponderea destul de mare avorturilor elective la fetele sub 19 ani, dar şi creşterea
numărului nou-născuţilor abandonaţi in maternităţi confirmă nevoia încă neacoperită de
servicii de planificare familială, mai ales la femeile dezavantajate sau vulnerabile.
În Strategie, avortul nu este promovat ca metodă de planificare familială și se pune accent pe
PREVENȚIE, atât pentru sarcini cât și pentru boli.

7
Cum va scădea România rata avorturilor la cerere:
• Asigurarea accesului femeilor eligibile la produse contraceptive, distribuite gratuit la
parametri adecvaţi (achiziţie centralizată, continuitatea procurării şi distribuţiei, diversitatea
gamei de metode contraceptive disponibile de care depinde optimizarea eficacităţii
intervenţiei);
• Creşterea acoperirii teritoriale cu furnizori de servicii integrate de planificare
familială/sănătatea reproducerii;
• Formarea personalului din medicină primară în planificare familială, prioritar în zonele cu
populaţie/grupuri defavorizate (rural, urban sărac, tineri/adolescenţi, prin furnizori de servicii
pregătiţi să ofere servicii adaptate vârstei, etc.);
• Dezvoltarea activităţii cabinetelor/centrelor de planificare familială prin acordarea de noi
competenţe şi servicii în domeniul sănătăţii reproducerii;
• Creşterea gradului de conştientizare şi informare a populaţiei privind opţiunile reproductive
şi ţintirea persoanelor/grupurilor vulnerabile cu risc crescut de sarcini nedorite şi nevoi
neacoperite prin serviciile medicale de primă linie.
• Obligativitatea raportării avorturilor la cerere efectuate în sectorul privat.
Un grup de profesionişti a înfiinţat Societatea de Educaţie Contraceptivă şi Sexuală (SECS)
încercînd să înlocuiască practica avorturilor cu metode de contraceptive moderne . SECS a
fost prima organizaţie neguvernamentală din România care s-a implicat în programele de
Planificare Familială, încă de la înfiinţarea sa în 1990, punând, împreună cu Ministerul
Sănătăţii, bazele unui Plan Naţional de Planificare Familială începând cu 1992.
În februarie 2015, IPPF, prin SECS, au lansat Campania EU DECID – O CAMPANIE
PENTRU DREPTUL FETELOR DE A-ȘI DECIDE VIITORUL. Guvernele discută metode
de a eradica sărăcia până în anul 2030, iar drepturile sexuale și reproductive sunt esențiale în
această luptă. Fetelor trebuie să li se respecte dreptul de a decide cu privire la propriul corp,
cu cine vor să își împărtășească viața, mărimea familiei, propriul viitor. Campania Eu decid
lansată de IPPF contribuie la eliminarea inegalităților de gen și la un viitor mai bun pentru
fetele de peste tot din lume!
La 6 mai 2015 la Bucureşti, în parteneriat cu Asociaţia ACCEPT, a avut loc Atelierul
„DREPTURILE SEXUALE ŞI REPRODUCTIVE” LA ONGFEST. În cadrul atelierului
participanţii s-au familiarizat cu drepturile sexuale şi reproductive şi să participe la discuţii
libere referitoare la importanţa recunoaşterii şi respectării acestora. Printre temele abordate au
fost şi aspecte referitoare la dreptul la egalitate şi nediscriminare, la servicii de sănătatea
reproducerii, dreptul de a nu fi supus la tortură şi tratamente inumane şi degradante etc.

8
La data de 7 martie 2016, Societatea de Educaţie Contraceptivă şi Sexuală (SECS) în
parteneriat cu Coaliţia pentru Egalitate de Gen şi Consiliul Tineretului din România au
organizat o masă rotundă în care s-au dezbătut rezultatele Raportului de Analiză a Disciplinei
Opţionale Educaţie pentru Sănătate, Componenta Educaţie Sexuală 2015.
În acest raport s-a ajuns la concluzia că în România aproximativ 10% dintre naşteri sunt
realizate de adolescente. În anul 2013 aproape 20.000 de tinere au născut până la vârsta de 19
ani. Dintre acestea, peste 700 aveau, la momentul naşterii, sub 15 ani.
În acelaşi an, au fost înregistrate 7611 de întreruperi de sarcină realizate de tinere cu vârste de
până la 19 ani. România era în anul 2013 prima ţară din Europa, cu cel mai mare număr de
noi diagnosticări ale infecţiei cu HIV în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 15 şi 24 de
ani (ECDC: Surveillance Report. HIV/AIDS surveillance in Europe). Cele mai multe
persoanele infectate cu HIV aflate în viaţă în anul 2013 făceau parte din categoria de vârstă
20-24 de ani, atât pentru sexul feminin, cât şi pentru cel masculine.
Barometrul lansat la 24 martie 2015, de IPPFEN (Federația Internațională de Planificare
Familială), analizează modul în care femeile din 16 țări ale UE pot avea acces la
contraceptive moderne. Statele membre ale UE care fac obiectul raportului sunt: Bulgaria,
Cipru, Republica Cehă, Danemarca, Finlanda, Franța, Germania, Irlanda, Italia, Letonia,
Lituania, Țările de Jos, Polonia, România, Spania și Suedia. Concluziile raportului se bazează
pe informații cu privire la situația politică națională oferită de către experții naționali în
fiecare din cele 16 țări, folosind o serie de repere, esențiale pentru asigurarea accesului la
contraceptive moderne. Informațiile au fost colectate, analizate și revizuite între lunile mai și
noiembrie 2014. Raportul este aprobat de Societatea Europeana de Contracepție și Sănătatea
Reproducerii (ESC) și Centrul Internațional pentru Sănătate a Reproducerii (ICRH).
România se numără printre țările cu cea mai mică rată de acoperire dintre țările cuprinse în
raportul Barometrului (15,6%). Ca urmare a aderării la UE, sănătatea și drepturile sexuale și
reproductive (SRHR) au suferit datorită întreruperii finanțării internaționale, precum și
instabilității politice și a lipsei de voință politică. Campanii de sensibilizare generale și
educația profesioniștilor din domeniul sănătății asupra SRHR sunt inexistente. Cu toate că
educația sexuală se situează cel mai ridicat (29,1%) dintre politicile legate de SDSR în
România, procentul este destul de scăzut în comparație cu celelalte țări incluse în prezentul
raport, datorită faptului că educația sexuală nu este cuprinzătoare sau furnizată în mod egal pe
țară. Unele prevederi au existat anii anteriori pentru a spori accesul la contraceptive pentru
grupurile vulnerabile, dar acestea nu au fost încă adoptate pentru 2013-2014. Un cadru de

9
politică națională există pentru a evita discriminarea și să asigure egalitatea de gen, dar nu
abordează accesul la contraceptive.

III. Concluzii

Dorinţa firească de a avea copii şi care în plan socio-juridic este susţinută de recunoaşterea şi
respectarea dreptului la reproducere, respectiv autonomia reproducerii trebuie să fie dublată
de responsabilitatea reproducerii, „circumstanţiată” în vederea evitării „autoritarismelor”
(Robertson 1995, 25-27 apud Frunza 2010, 161-162, n. s. 26) şi prevenirii discriminărilor de
orice natură, care are în vedere patru elemente la care cercetătoarea Mihaela Frunză se referă
şi anume (Robertson 1994, 73 apud Frunza 2010, 162, n. s. 27):
• „importanţa reproducerii” asistate medical pentru pacient;
• probabilitatea şi posibilitatea evitării reproducerii artificiale;
• anticiparea efectelor pozitive contrabalansate de efectele negative asupra „urmaşilor”,
respectiv asupra copilului astfel procreat;
• prospectiva cost/beneficiu asupra membrilor comunităţii cu accent pe „poverile” sau
„costurile impuse” societăţii, în general.
Observăm că pârghiile responsabilităţii reproducerii, cu referire la reproducerea asistată
medical au în vedere autonomia pacientului în luarea „deciziei reproductive”, însă în
condiţiiile ferme ale „consimţământului informat” (Frunza 2010, 160-161). În acest sens, se
impune o relaţie de colaborare şi informare reciprocă între pacient şi medic asistaţi la rândul
lor de către „comisii independente de etică” aşa încât „expertiza medicală” să fie dublată de o
„expertiză etică independentă” complementară celei dintâi (Frunza 2010, 23).
În ceea ce ne priveşte, considerăm că este argumentată necesitatea formării unor echipe
interdisciplinare de natură psiho-socio-juridică alcătuite din medici, jurişti, filosofi, preoţi,
psihologi, asistenţi sociali etc., care să asigure informarea potenţialului pacient, precum şi
medierea atât a relaţiilor intrafamiliale – a se vedea rolul asistentului familial (Mihăilă 2011),
precum şi a raporturilor pacientului cu fiecare dintre specialiştii mai sus enumeraţi.
În felul acesta, potenţialul pacient are posibilitatea să aleagă în cunoştinţă de cauză
modalitatea reproductivă dintre alternativele cunoscute şi de asemenea, să-şi asume şi
eventualele riscuri implicite sau explicite ca urmare a alegerii modalităţii celei mai
avantajoase în circumstanţe bine definite.
Desigur, nu putem neglija aspectele legate de contextul mai larg al politicilor demografice şi
cele privitoare la familie – de exemplu, politicile pro-nataliste din cadrul aşa-numitei „culturi

10
pro-reproductive” (Cutas and Bortolotti 2010, 12-14 apud Frunza 2010, 163, n. s. 29) – sau
de presiunile sociale tributare „tiparelor sociale”, „mentalităţilor dominante” sau influenţelor
mass-mediei (Frunză 2010, 163).
În concluzie, numai în acest mod putem să analizăm şi să evaluăm autonomia reproductivă în
corelaţie cu responsabilitatea/iresponsabilitatea manifestată în practicile reproductive.

BIBLIOGRAFIE

1.Breck, John. 2006. „Privire asupra bioeticii: punctul de vedere al unui teolog creştin”.
Bioetica şi taina persoanei 57-70. Bucureşti: Editura Bizantină.
2.Florian, Emese. 2005. Protecţia drepturilor copilului. Bucureşti: All Beck.
3.Frunză, Mihaela. 2010. Expertiza etică şi bioetica. Studii de caz. Cluj-Napoca: Editura
Limes.
4.Mihăilă, Maria M. 2011. “Filiaţia şi formele de protecţie socială a familiei”. Revista de
Asistenţă Socială 4.
5. Moldovan, Sebastian., Eseuri de Bioetică, Ediția a II-a, Editura ASTRA Museum Sibiu –
2013.

Web-bibliografie
http://www.dspb.ro/comunicatemedia/2016092601-Informare%20-%20contraceptie
%202016%20-%20presa.pdf

11