Zeul de plumb

"Prin mine tre spre locul de durere

prin mine treci spre vesnica jelire
Prin mine treci spre gloata care piere"
(Dante Alighieri,Divina comedie,Infernul)

Afara ningea.Fulgi uriasi cat bolovanii se prabuseau pe pamant si odata cu ei si norii parca voiau sa se
uneasca cu pamantul intr-o imbratisare primordiala.Multime de oameni se imbulzeau pe arterele orasului
alaturi de un lant nesfarsit de masini ce isi asteptau furioase rivalele sa porneasca.Parca astazi,intreaga
omenire a iesit in strada si pur si simplu nu mai este loc sa treci de pe un trotuar pe altul ca te ciocnesti
de o sumedenie de necunoscuti cu fete cunoscute.Mi se pare ca toti oamenii arata la fel,de parca ar fi
multiplicarile unei singure fiinte ambalate sub diferite forme si dimensiuni.Intrebari fulgeratoare se
tamponau in creierul meu,dar atat de previzibile,totodata:"Oare ce s-a intamplat?Ce nu stiu eu si stiu
ceilalti din jurul meu?"Ma duc si intreb un om:
-Ce s-a intamplat,de ce-i atata forfota pe strada?
Il intrebasem pe acel om sa-mi raspunda pentru ca mi se parea ca si el,ca si mine,asista la acest
spectacol dar cu deosebirea ca el ar sti subiectul piesei care ni se desfasura in fata ochilor.daca la
inceput omul mi s-a parut a fi linistit,la intrebarea mea a inceput sa rada isteric.
- La naiba fiinto! Lumea se sfarseste si tu intrebi ce se intampla?Uita-te si tu in jur,a inceput apocalipsa!
-Ce apocalipsa domnule?Ce vorbesti?
-Iisus s-a coborat din nori iar ingerii au trambitat Sfarsitul!
In acel moment toate simturile corpului mi s-au activat si aveam senzatia unei nasteri a spiritului fiintei
mele ca si cum prima mea conditie de om muritor ar fi fost doar o etapa de ameteala,de germinatie dintr-
un lung proces de metamorfozare.
Incepusem sa aud strigatele de durere si de disperare ale oamenilor care-si implorau zeii sa-i
ierte;vedeam sufletele distruse de tristete si umilinta ingenunchiand pe pamantul fierbinte care incepu sa
se zguduie si sa se deschida inghitind gloate de necredinciosi din toate neamurile lumii.Din cer cadeau
globuri de foc ce pareau a se indrepta pe o directie precisa, spre fariseii si profetii mincinosi.Mii de
oameni in flacari ardeau ca niste torte vii inconjurand orasul blestemat iar alaturi de ei se auzeau
zbieretele altor mii de oameni deznadajduiti ce simteau cum parti din trupurile lor se desprin rand pe
rand,find taiata de coasa infernala a Mortii.
O furtuna se dezlantui peste tot pamantul,cuprinzand in vartejul imens
animale,oameni,case,masini,imprastiindu-le in toate partile.Ma uit in jur si vad ca totul a
disparut:cladiri,oameni,animale,masini.Tot spatiul,unde candva exista un oras,o lume a fost maturat de
futuna naprasnica.In fata mea acum,de-o parte si de alta,se intindea un platou neted.orizontal.Mi se
parea ca ma aflu pe o insula iar in jurul meu se intindeau apele primordiale.Pe insula,din departare isi
facura aparitia doua fapturi care parca se indreptau spre mine.Erau doi copii,un baietel si o fetita iar cu
fiecare pas pe care il faceau spre mine imi dadeau senzatia ca cei doi copii cresteau,astfel ca in
momentul in care au ajuns in fata mea,cei doi copii au devenit acum doi adulti tineri.Ceea ce mi se parea
iesit in comun la cei doi tineri din fata mea era uratenia de neinchipuit a fetei in total contrast cu
frumusetea de neinchipuit a baiatului.Exact aceasta opozitie ii facea sa fie contrariile perfecte iar altele ar
fi fost imposibil de imaginat.Ii salut:
-Buna!Ce faceti?Cine sunteti voi?
-Buna,tata.Noi suntem eurile tale.Noi suntem cei care formeaza propiul tau univers,raspunse fata.
-Nu inteleg...ce vrei sa spui?
-Nu-ti mai aduci aminte de nimic?Tata,tu ai fost Creatorul acestei lumi.Nu intelegem de ce ai distrus-
o.Care este motivul?zise baiatul.
-Imi pare rau,eu nu sunt tatal nimanui.Eu sunt doar un simplu om.N-am distrus nimic,cred ca ma
confundati.
-Atunci cum iti explici ca tu esti singurul supravietuitor din aceasta lume?Ce ai de gand sa faci acum?zise
baiatul.
In acea clipa spiritul mi se detasase de trupul fizic iar din cer coborara mii de raze ce ma strapunsera din
toate partile.Aceste raze reprezentau toate cunostiintele lumii de la inceput si pana in prezentul
acela.Abia acum intelegeam absolut totul.Am devenit constient de faptul ca eram stapanul suprem al
universului.
-Va multumesc ca m-ati trezit copii mei!
Cei doi tineri se inchinasera si si zisera:
-Tata,de ce ai distrus lumea de data aceasta?
-Acum am distrus-o din subconstient,pentru ca sincer n-am mai suportat sa joc rolul de muritor.Am
descoperit ca este greu sa te adaptezi la aceasta lume creata de mine.aceasta ultima creatie a fost
obscura,dificila si plina de lacune.Va trebui sa o iau de la capat cu o noua creatie.
-Dar lumea aceasta,ultima pe care am faurit-o a fost perfecta.era o deplina stabilitate intre bine si rau.Nu
avea nevoie de nici o imbunatatire.Toate creatile erau asa cum trebuiau sa fie.Nu crezi ca este o dovada
de egoism?De fiecare data cand te plictisesti sau te saturi de ceva,distrugi!zise fata.
-Da,fac asa pentru ca sunt in stare.Nimeni nu ma poate opri! Cum de aveti curajul sa-mi subminati
autoritatea? Se
intampla pentru prima oara sa va intelegeti,cum s-a intamplat de v-ati aliat?
-Tata,daca tu ai distrus lumea,noi ne-am aliat ca sa te distrugem pe tine!zise baiatul.
-Ha-ha-ha! Dar odata cu distrugerea mea veti disparea si voi.Nu vad scopul acestei fapte.
-De ce crezi ca pentru orice lucru exista un scop,o premeditare?Ideile n-au nevoie de gandire ca sa se
nasca.La fel ai creat si tu lumea,din idei geniale.
-Chiar acum imi trece o idee prin cap...sa ma debarasez de voi!
-Desi detii puteri infinite,tot nu ne poti controla,pe cand noi putem face acest lucru.Din acest moment te
deposedam de toate puterile,functiile si amintirile.Toate acestea vor fi preluate de noi.Si totusi,iti vom lasa
o amintire.Ca ai fost odata Creatorul Lumii.Blestemul tau va fi acela de a trai prin toate epocile si timpurile
si oamenii vor lupta si vor muri pentru tine iar tu vei suferi alaturi de ei.Cand ni se va parea ca esti demn
sa te intorci in ceruri,te vom instiinta printr-un semn,dar pana atunci drum bun pe pamant!
Trupul care inainte zacuse pe pamant,se ridicase in picioare si cu un brat imi apuca spiritul si ma
inghiti.Odata intrat in corpul fizic o forta necunoscuta ma arunca cu o viteza de proiectil pe pamant.Eurile
mele creasera lumea de acolo de unde o sfarsisem eu.Eram din nou acel tanar de douazeci si cinci de
ani care se plimba pe strazile unui oras unde fulgi cat bolovanii se prabuseau pe pamant si unde multime
de oameni se imbulzeau pe arterele acestuia iar alaturi,un lant nesfarsit de masini isi asteptau furioase
rivalele sa porneasca.Strazile erau aglomearate de oameni ce iesisera sa sarbatoreasca o noua victorie a
echipei de fotbal a orasului..Ma alaturasem si eu multimii scandand numele echipei si bucurandu-ma cu
aceste fapturi pe care odata,mai demult ,le creasem.