1. Ce este „imperativul categoric” în opinia lui Kant?

Kant formulează principiul "imperativului categoric", considerat ca fundament al

moralei: "Acţionează în aşa fel, încât maxima acţiunilor tale să poată fi impusă ca lege
universală".
Kant considera ca imperativul categoric orienteaza omul sa procedeze astfel incit faptele
sale sa poata servi drept baza si principiul calauzitor pentru legislatia universala. Imperativul
caregoric cuprinde o cerinta ce obliga pe oricine sa actioneze cu necesitate intr-un anumit
fel.Conform adevaratei moralitati trebuie sa vrei sa faci un lucru,fiindca asa iti cere constiinta si
atita tot.Prin notiunea”imperativul categoric” Kant a sesizat specificul formal al imperativului
moral,forma sub care se exprima datoria,dar,pe de alta parte,el a opus in mod rigid datoria
intereselor si a existentei “empirice”a omului.

2. Ce sunt antinomiile în viziunea Kant?

Antinomiile sunt teze opuse dar care pot fi argumentate cu acelasi sens.
1. Prima antinomie: Teza: "Lumea are un inceput in timp si este limitata in spatiu."
Antiteza: "Lumea nu are nici un inceput in timp si nici limite in spatiu si este infinita in timp ca
si in spatiu."
2. A doua antinomie: Teza: "Orice substanta compusa este alcatutita din parti simple si nu exista
nimic care sa nu fie simplu sau compus din parți simple." / Antiteza: "Nici un lucru compus din
lume nu constă din parți simple si nu exista nimic simplu nicãieri."
3. A treia antinomie: Teza: "Cauzalitatea conforma cu legile naturii nu este singura din care se
pot deriva toate fenomenele lumii. Trebuie sa admitem, pentru a le explica, si o cauzalitate
libera." /
Antiteza: "Nu exista libertate, ci totul se intîmpla in lume numai dupã legile naturii."
4. A patra antinomie: Teza: "Exista in lume ceva care, fie ca o parte a sa, fie ca o cauza a sa, este
o fiinta necesara." / Antiteza: "Nu exista nicãieri, nici in lume, nici in afara de lume, o fiinta
necesara, cauza a acestei lumi."
3. Idealismul lui Hegel este un idealism absolut. Cum înţelegeţi această afirmaţie?
Pentru Hegel filosofia este obligata sa legitimeze existenta absolutului in fața
constiintei,sau sa fundamenteze deschiderea constiintei catre cuprinderea lui.Scopul filosofiei
este acela de a prinde ideea in adevarata ei forma de generalitate, adica, de a intelege procesul
istoric al cunoasterii umane.
Hegel a creat sistemul idealismului obiectiv original la temelia căruia a pus teza despre
identitatea dintre existenţă şi gîndire, despre lume ca o manifestare a ideii absolute. Iar aceasta
înseamnă, că existenţa este gîndire, că tot ce-i real este raţional şi tot ce-i raţional este real.
Conform concepţiei lui Hegel baza lumii o constituie ideea absolută, spiritul universal care după
natura sa e contradictoriu şi de aceea se află într-o permanentă automişcare, autodezvoltare.
Ideea absolută, potrivit lui Hegel , nu-i altceva decît raţiunea, gîndirea, substanţa ce formează
esenţa şi baza primordială a tuturor lucrurilor,ea există veşnic şi conţine în sine în formă
potenţială toate determinările fenomenelor naturale, sociale şi spirituale.

4. Ce este dialectica hegeliană?

Momentul progresiv în filosofia lui Hegel este metoda dialectică, interpretată de el ca teorie
universală a dezvoltării şi conexiunii universale. Hegel a formulat legile cele mai generale ale
dezvoltării, principiile fundamentale şi categoriile dialecticii. Dar dialectica lui Hegel purta un
caracter idealist, deoarece la temelia dezvoltării şi conexiunii universale, potrivit lui Hegel , se
află ideea absolută.
Unul dintre fundamentele lui Hegel in filosofie este dialectica. Ea proclama dezvoltarea generala
si la baza ei se afla ideea ca sursa oricarei dezvoltari este autodezvoltarea noțiunii,adica ca
dezvoltarea are natura spirituala.Dialectica noțiunilor determina dialecteca lucrurilor.

5. Care sunt legile dialecticii?

1.Legea Interdependenței dintre transformarile cantitative si calitative;
2.Legea Negarii care presupune ca teza devine antiteza si pe urma are loc sinteza
 6. . Hegel este reprezentant de vază al:
a. senzualismului b. raţionalismului c. idealismului subiectiv d. materialismului
Explicaţi de ce?
Hegel este un reprezentant de vaza al idealismului obiectiv deoarece el porneste in conceptia sa
filosofica de la teza despre identitatea absoluta despre gindire si existenta declarind ca gindirea
este unicul fenomen care poseda o dezvoltare,o activitate autentica,reala
7. Numiţi principalele curente ale filosofiei contemporane.
 pragmatismul (Charles S. Peirce, William James, John Dewey)
 pozitivismul (Auguste Comte)
 Irationalismul:Arthur Schopenhauer,Friedrich Nietzsche
 filozofia analitică (Ludwig Wittgenstein)
 fenomenologia (Franz Brentano, Edmund Husserl, Max Scheler, Hannah Arendt)
 existenţialismul (Soeren Kierkegaard, Jean-Paul Sartre, Gabriel Marcel, Karl Jaspers)
 hermeneutica (Paul Ricoeur, Hans-Georg Gadamer)
 filozofia politică (John Stuart Mill, Friedrich Hayek, Karl Popper, Isaiah Berlin, John
Rawls)
 teoria critică (Şcoala de la Frankfurt: Theodor W. Adorno, Herbert Marcuse, Walter
Benjamin, Erich Fromm, Jürgen Habermas, Max Horkheimer)
 structuralismul şi post-structuralismul (Claude Lévi-Strauss, Louis Althusser, Gilles
Deleuze, Michel Foucault, Pierre Bourdieu)
 deconstructivismul (Jacques Derrida)

8. Ce este iraţionalismul? Numiţi principalii reprezentanţi.

Irationalismul este un curent în filozofie care neagă posibilitatea de a cunoaşte realitatea pe cale
raţională, postulând primatul intuiţiei, instinctului, credinţei.Principalii reprezentanti sunt:
A.Schopenhauer, F.Nietzsche.

9. Numiţi etapele principale ale dezvoltării Voinţei Mondiale în opinia lui A. Shopenhauer.
Schopenhauer susţine că Voinţa stă la baza reprezentării lumii, având o puternică forţă lipsită de
raţiune şi de scop. Voinţa stă nu numai la baza acţiunilor omului, ci determină întreaga realitate,
organică sau anorganică. Voinţa se manifestă în lumea animală ca forţă vitală şi ca impuls spre
procreare. Această teorie asupra "primatului voinţei" reprezintă ideea centrală a filozofiei lui
Schopenhauer şi a avut, începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea până în actualitate, o
influenţă crescândă asupra gândirii filozofice

10. Ce este „voinţa spre putere” în opinia lui Nietzsche?

Voinţa de putere, aşa cum apare în concepţia lui Nietzsche, are o dublă semnificaţie. Mai întâi,
una ontologică, întrucât voinţa de putere constituie o forţă afirmativă intrinsecă existenţei în
ansamblul ei. Există, apoi, o semnificaţie umană, care arată că voinţa de putere constituie
expresia întregii vieţi instinctuale şi reprezintă manifestarea ramificată, în plan intern, a unei
forme fundamentale şi unice a voinţei de putere, care acţionează la nivelul existenţei.
Conceptul de "voinţă de putere" joacă un rol central în gândirea lui Nietzsche, în măsura în care
este pentru el - în sens metafizic - un instrument pentru înţelegerea lumii: "esenţa cea mai intimă
a existenţei este voinţa de putere". Această concepţie permite depăşirea omului, nu eliminarea
lui, ci abandonarea vechilor idoli şi a speranţei într-o lume de dincolo, acceptarea vieţii în ceea
ce comportă ea ca aspiraţie spre putere.

11. . Cum este conceput omul în filosofia existenţialistă?

In filosofia existentiala omul inseamna libertate pentru a-şi construi viaţa, el trebuie să opteze, să
aleagă în permanenţă, să se angajeze în raport cu destinul său şi cu al celorlalţi. Omul constată că
în realitate nu este singur: el este o fiinţă alături de cei cu care e nevoit să existe; fiinţa umană
este fiinţa-împreună.
 12. . Caracterizaţi succint pozitivismul şi formele principale ale acestuia.
Pozitivismul este un curent filozofic al cărui teză principală este că singura cunoaştere
autentică este cea ştiinţifică, iar aceasta nu poate veni decât de la afirmarea pozitivă a teoriilor
prin aplicarea strictă a metodei ştiinţifice.
Se disting 2 forme ale pozitivismului:
-pozitivismul social cu caracter predominant practic;
-pozitivismul evolutiv cu caracter teoretic.

13. Numiţi principalii reprezentanţi ai gândirii filosofice din Moldova.

Grigore Ureche
Miron Costin
Nicolae Costin
Cantemir Dimitrie
Gh. Asachi
C.Stamati
C.Negruzzi
A Donici
A Hîjdeu
M. Kogălnicianu
B.P Haşdeu
A Russo
V. Alecsandri
M Eminescu
Maiorescu Titu
Blaga Lucian
Noica Constantin

14. În ce constă esenţa filosofiei istorice a cronicarilor moldoveni?

Toate domeniile conştiinţei sociale, cultura din această epocă sunt pătrunse de spiritul religios
creştin. Criteriul principal al filosofiei medievale îl constituie atît categoriile religioase, cît şi
“limba religioasă”. O largă răspîndire capătă ideile umanismului care avea un caracter
patriotic. Umaniştii moldoveni au pledat pentru independenţa patriei, au luptat împotriva
jugului turcesc. Istoria devine un mijloc de exprimare a ideilor politice, de trezire a mîndriei
poporului pentru trecutul său glorios, pentru originea sa română.
Grigore Ureche în “Letopiseţul Ţării Moldovei” afirmă, că istoria, păstrarea trecutului îl
deosebeşte pe om de animale, că istoria joacă în acelaşi timp rolul educativ şi cognitiv.
G.Ureche este întemeietorul analizei istoriografice în cronografia moldovenească.
Miron Costin continua ideile predecesorului său. În lucrările “De neamul moldovenilor”,
“Crobnica ţărilor Moldovei şi Munteniei” schiţează ideile despre originea română a neamului
nostru. În “Viaţa lumii”- poem de meditaţie filosofică – se pun probleme despre sistemul
solar, dezechilibru cosmic, fericirea în viaţa omului.
O mare contribuţie a avut-o şi Nicolae Costin (1660-1743), feciorul lui M.Costin. El
proslăveşte pacea între popoare şi condamnă războaiele de cotropire, pleda pentru răspîndire
ştiinţei, literaturei şi artei.

15. Numiţi principalele opere filosofice ale lui D. Cantemir.

CANTEMIR DIMITRIE (1673-1723) - filosof, scriitor, om de cultură şi politic de
formaţie enciclopedică, reprezentant al umanismul românesc din sec. 17-18. În 1714 a fost ales
membru al Academiei din Berlin. A desfăşurat o largă activitate ştiinţifică, are lucruri de logică,
Ofilosofie, etică, literatură, istorie, politică, geografie, orientalistică, muzică ş.a. A scris
următoarele lucrări: “Imaginea de nedescris a ştiinţei sacrosancte” (1700), “Divanul, sau gîlceava
înţeleptului cu lumea” (1701), “Interpretarea naturală a monarhiilor” (1714), “Istoria imperiului
Otoman” (1714-1716), “Descrierea Moldovei” (1715), “Sistema religiei mahomedane” (1722)
ş.a.
16. Numiţi trăsăturile specifice ale Iluminismului moldovenesc.
-caracter antifeudat si antidespotic;
-militeaza pentru emanciparea poporului prin cultura;
-incurajeaza tratarea problemelor sociale in literatura;
-genereaza o literatura cu caracter moralist;
-lupta impotriva ignorantei si superstitiilor;
-a inlocui feudalismul cu o rinduire nationala;
-a dezvolta stiinta si raspindi cultura;
-revendicarea valorilor ratiunii ca o calauza a vietii individuale si sociale a omului
17. Ce este ontologia? Numiţi problemele principale ale ontologiei.
Ontologia este invatatura despre existenta.Ea este disciplina filosofica care studiaza urmatoarele
probleme:Care sunt bazele existentei? Si ce sens are existenta? A fost oare lumea creata sau nu?
Este lumea unica sau multipla?este lumea finita in spatiu si in timp sau nu?Care este temeiul
ultim al lumii?conceptiile ontologice pot fi:1)moniste –adica recunosc la temeiul ultim un singur
principiu 2)dualista-care considera ca la baza materiei sta atit principiul moral cit si
spiritual.3)pluralista-care considera ca la baza existentei stau multiple temeiuri.
18. Ce este existenţa? Numiţi tipurile principale ale existenţei.
Existenţa –categoria principla a ontologiei,cea mai ampla categorie filosofica.existenta se manifesta
prin toate lucrurile si fenomenele care sunt reale,adica realitatea este forma fundamentala a existentei.
Distingem 4 tipuri de existenţă:
• Existenta lucrurilor si a proceselor
• Existenta omului
• Existenta spiritualului
• Existenta socialului

19. Numiţi nivelurile de organizare ale materiei din perspectiva ştiinţei

contemporane.
Materia este o categorie filosofica pentru desemnarea tuturor lucrurilor si fenomenelor care
exista obiectiv.Materia fiind o categorie nu poate exista independent de corpurile materiale
concrete.
Insusirile materiei:
1)caracter obiectiv
2)caracter absolut-nu apare si nu dispare
3)se afla in permanenta miscare:nu exista materie fara miscare si nu exista miscare fara materie
4)spatiul si timpul-materia este infinita in spatiu si eterna in timp
5)reflectarea-capacitatea oricarui corp material de a pastra urmele interactiunii cu alte corpuri
6)caracterul sistemico-structural al materiei-fiecare corp material reprezinta un sistem care
consta din anumite elemente si anumite relatii
Structura materiei se manifesta prin trei mari sisteme:
1)sistemul materiei anorganice:particulele elementare-atomii,moleculele,etc
2)sistemul materiei organice:ADN,ARN,celula cu structura ei organica,org
unicelulare,populatii,specii,biocenoze,etc
3)materia social organizata:societatea-omul,familia-colective,statul

20. Numiţi şi caracterizaţi succint formele principale ale materiei în conformitate

cu rezultatele ştiinţei contemporane.

Tipurile de materii:
• Substanta-toate corpurile macroscopice au caracteristicile substantei si se supun
legilor
• Cimpurile:ex:magnetic,electric,ele nu se supun legilor
 • Antimateria-este antisubstanta deoarece este o asa substanta compusa din
antiparticule,antimolecula,rezulta ca materia nu se pierde
21. De ce este dificilă obiectivitatea cunoştinţelor în ştiinţele socio-umane?
Aceste stiinte presupun analiza, intelegerea si deducerea realitatii prin abstractizare si fiecare
intelege ceva “cum vrea” el, formulindu-si subiectiv viziunea referitor la aceste cunostinte.
- camp al ideilor foarte vast
- cunoasterea socio-umanului nu se poate face din exterior, obiectiv, ci doar pe baza
subiectivitatii umane.Aceasta subiectivitate sta in spatele faptelor si proceselor care
compun realitatea sociala.

22. Selectaţi noţiunea care caracterizează cel mai elocvent modul de existenţă a
materiei:
a. substanţa b. timpul c. mişcarea d. spaţiul e. atomul
Materia nu poate exista fără mişcare şi mişcarea fără materie, că mişcarea este o însuşire
inalienabilă, un atribut al materiei. Mişcarea are un caracter obiectiv, universal, contradictoriu. Ea
este unitatea stabilităţii şi variabilităţii, continuităţii şi discontinuităţii.

23. Ce este mişcarea ca noţiune filosofică? Care este coraportul dintre mişcare şi
dezvoltare?
Miscare este o permanenta actiune si interactiune orisice schimbare a lucrurilor si fenomenelor
in ansamblu.Nu exista miscare fara materie si materie fara miscare.
Dezvoltarea reprezintă o specie aparte a mişcării reprezentînd terecerea de la vechi la nou,de la
inferior la superior sau invers, manifestîndu-se ca o unitate a progresului şi regresului.

24. Cum înţelegeţi dezvoltarea, progresul şi regresul?

Dezvoltarea este o parte componenta a miscarii. Dezvoltarea este o miscare orientata si
anume trecerea de la vechi la nou, de la inferior spre superior. Dezvoltarea in general este un
proces liniar si unilateral. Procesul de miscare presupune un progres fie un regres. Progresul
este dezvoltarea în forma ascendentă de la inferior la superior, de la simplu la complex, astfel
progresul social semnifică dezvoltarea ascendentă a tuturor sferelor sociale: forţele de producţie
a bunurilor materiale, tehnică, dezvoltarea cunoştinţelor şi învăţămîntului, dezvoltarea culturii, a
moralei, artei, politicii, a ocrotirii sănătăţii, ceea ce determină în ansamblu nivelul general de
dezvoltare al personalităţii şi societăţii.
Regres semnifica tocmai invers, dezvoltare descendentă, de la superior la inferior,
reprezenzînd o criză, o decădere, o reîntoarcere la formele primate, învechite sau reacţionare.
25. Ce este dezvoltarea progresivă? Daţi exemple din domeniul economiei şi al
culturii.
Dezvoltarea progresiva este o dezvoltare ascendenta, un proces de inoire continua, o succesiune
de schimb calitativ, de la inferior spre superior si presupune o imbogatire a caracteristicilor, o
apropiere fata de un anumit obiectiv.
Ex: trecerea de la economia naturală la cea de producţie şi schimb, trecerea de la comuna
primitivă la forme mai dezvoltate a grupărilor sociale(familie, sat, oraş, stat), trecerea de la lucrul
manual la cel tehnologic.
26. Ce este dezvoltarea regresivă? Daţi exemple din domeniul economiei şi al
culturii.
Dezvoltarea regresiva reprezintă o dezvoltare descendentă de involuţie.
Ex : Utilizarea raţională a resurselor- utilizarea iraţională şi incompetentă a resurselor naturale,
trecerea de la o biodiversitate bogata la una saracă prin poluarea mediului inconjurător,
distrugerea habitatelor organismelor vii.

27. Numiţi şi caracterizaţi succint proprietăţile spaţiului ca formă a existenţei.

Spatiul este insusirea care exprima locul,dimensionalitate,volumul,distanta forma si structura
corpului.
Proprietati:
Obiectivitate- un ansamblu de coordonate sau de repere care constituie un sistem mobil de
reactii, atunci putem concluziona ca simbolistica unui spatiu este o rezultanta directa si
nemijlocita a felului in care stim sa modelam caracteristicile lui: coordonatele lui, reperele lui, si
timpul.
Multidimensionalitate- spre deosebire de timp, spatiul este multidimensional, avind 3
dimensiuni.
Universalitate- spatiul are un caracter general, universal.
Intindere- spatiul are o suprafata.
Neomogenitate- spatiul este neomogen, diferit in dependenta de intindere, exprima forma,
pozitia si distanta obiectelor coexistente in lumea reala.
Reversibilitate- spre deosebire de timp, spatiul are caracter reversibil.

28. Numiţi şi caracterizaţi succint proprietăţile timpului ca formă a existenţei.

Timpul este categoria care exprima durata,succesiunea in timp precum si ritmul.
Timpul are un şir de proprietăţi generale şi specifice:
-ireversibilitate.Timpul este una dintre dimensiunile universului care ordoneaza evenimentele
intr-o succesiune ireversibila si este corelata cu notiunea de eveniment.
-unidimensionalitatea.Timpul are o singura dimensiune si se scurge intr’o singura directie.
-durata.Una dintre problemele majore ale timpului este problema “trecerii”.Ea presupune
intelegerea asimetriei dintre trecut si viitor.Aceasta asimetrie se numeste cite odata sageata
timpului.
-omogenitate.Timpul în mecanica clasică este omogen, nu este influenţat de obiectele sau
fenomenele ce au loc şi este independent de spaţiu.

29. . Care dintre caracteristicile enumerate mai jos se referă la spaţiu şi care la
timp:\
1. obiectivitate 2. multidimensionalitate
3. universalitate 4. ireversibilitate
5. omogenitate 6. reversibilitate
7. neomogenitate 8. durata
9. întindere 10. unidimensionalitate

Spatiu : obiectivitate ; multidimensionalitate ; universalitate ;reversibilitate ; neomogenitate ;

întindere
Timp: durata ; unidimensionalitate ; ireversibilitate ; omogenitate

30. În ce constă specificul spaţiului şi timpului biologic?

Spaţiul şi timpul biologic - spaţiul biologic - spaţiu de răspîndire a fiecarei specii. Timpul
bilogic reprezintă periodicitatea, ritmul şi durata proceselor biologice(zi-noapte, peridiocitatea
selenara-luna, perioada sezonieră-metabolism, fotosinteza; perioade anuale.

31. Caracterizaţi particularităţile spaţiului economic.

Spaţiul social(economic) se referă la societate şi preprezintă ansamblul condiţiilor de loc unde
se desfăşoară activitatea umană, procesele sociale, cum ar fi procesele economice de producţie a
materialelor(fabrici, uzine, sere etc.), de asemenea viaţa politică, viaţa juridcă, morală(mediul în
care traieşte societatea)
 32. Caracterizaţi particularităţile timpului social.
Timpul social(economic) - devenirea vieţii sociale(istoria), durata şi succesiunea fenomenelor
vieţii sociale: perindarea epocilor istorice(înainte li dupa Christos). Timpul social, inclusiv şi cel
economic determină caracterul personalităţii din epoca data, deoarece personalitatea depinde de
nivelul de dezvoltare a economiei, ştiinţei, aşa dar timpul social în manifestarea lui economică
am putea să-l definim ca măsura schimbărilor sau transformărilor sociale, ritmul acestor
schimbări care depind atît în viteza cît şi revoluţia tehnico ştiinţifică.
33. Definiţi următoarele noţiuni: element, structură, sistem.
Element – parte unitara, cea mai simpla dintr-un intreg, notiunea de baza intr-o disciplina
oarecare.
Structura – indica partile componente ale unui element sau sistem, modalitate de construire a
unui sistem.
Sistem – ansamblu de elemente dependente intre ele care formeaza un tot organizat, punind
ordine intr-un domeniu de gindire teoretica, de organizare sociala.

34. Definiţi „legea” ca categorie filosofică. Clasificaţi legile după tipuri şi forme.
Legea-legatura sau raportul intern esential si stabil dintre fenomenele sau elementele care
determina dezvoltarea si schimbarea obiectului dat..
Legile se deosebesc ,exista mai multe tipuri,se deosebesc dupa gradul de initializare si sfera de
actiune:
• Legile particulare-sau specifice exprima legatura dintre legi concrete ale unor
obiecte
• Legi generale-exprima relatiile dintre insusirile universale ale corpurilor
materiale
Deasemenea deosebim legi dinamice si statice:
• Legile dinamice-exprima forma legaturii cauzale precum si a legaturii dinte stari,cind
aceste legaturi si aceste stari sunt determinate in toate etapele posterioare si deci este
posibil de a prezice cu precizie modul de dezvoltare a acestui sistem.Legile dinamice
actioneaza in toate sistemele relativ autonome ,si au un numar relativ redus de elemente
• Legile statice-sunt forma legaturii cauzale in cadrul careia starea respectiva a sistemului
nu determina univoc starile lui posterioare ci doar cu o anumita probabilitate aceste legi
actioneaza in sistemele neautonome si care depind în mare parte de factorii externi şi
sunt sisteme care constau dintr-un număr foarte mare de elemente.
35. Dezvăluiţi esenţa noţiunii de conştiinţă. Arătaţi evoluţia istorică a acestei
noţiuni, produsă în cadrul filosofiei. Elucidaţi esenţa conştiinţei din
perspectiva psihologică.
Conştiinţa este cea mai înaltă formă de reflecare a realităţii, proprie numai oamenilor, produs al
activităţii creerului uman ce a apărult şi sa dezvoltat în procesul sociogenezei.
Conştiinţa are caracter ideal, însă ea e determinată de următorii factori materiali:

• Conţinutul conştiinţei e determinat de reflecatarea realităţii obiective

• Conştiinţa este rezultat al activităţii creierului uman

• Conştiinţa este rezultat al vieţii şi activităţii omului în societate

Apariţia conştiinţei reprezintă în rezultat a evoluţiei formelor de realitate, deoarece
toată realitate materială, posedă capacitatea de reflectare:

• Reflectarea în natura anorganică - deiferite acţiune biochimice.

Informaţia pe care o poartă aceste corpuri în rezulatul interacţiunii lor.

• Reflectare în natura organică:

 • excitabilitatea – reacţia la factorii externi

• sensabilitatea – organile tactile, auditive, olfactive

• reflexele sau psihicul – condiţionate şi necondiţionate

Conștiinţa – forma superioară de reflectare a realităţii care se deosebeşte de psihicul, care nu
este determinată doar de necesităţile biologice, deasemenea presupune o intenţionalitate,
creativitate, conştiinţa nu poartă un caracter pasiv.

36. Numiţi particularităţile esenţiale ale conştiinţei.

Particularităţile esenţiale ale conştiinţei sunt gîndirea,procesele afective şi cele voliţionale, adică
idealitatea,subiectivitatea, cognoscibilitatea, creativitatea, comunicarea.
-capacitatea de a fi ideatica
-capacitatea de a fi orientata spre anumite obiecte
-capcitatea de a fi activa, ceea ce se manifesta in planificarea, controlul si prognozarea activitatii
umane.
-constiinta este sociala, deaceea se considera ca aceasta apare doar in societate.

37. Reflectarea ca atribut al materiei este specifică:

a. doar materiei vii c. formelor superioare de organizare ale
b. doar materiei nevii materiei
d. tuturor formelor materiei
38. Care din prezentările de mai jos corespund ştiinţei contemporane în privinţa
interpretării conştiinţei:
a. conştiinţa - proprietate a materiei c. conştiinţa – proprietate superioară a
b. conştiinţa - proprietate a materiei vii materiei
d. conştiinţa - proprietate a materiei nevii
39. Expuneţi esenţa raportului dintre creier şi conştiinţă.
Conştiinţa este funcţia superioara a creierului, care este proprie doar omului , şi se
bazezază pe gîndire – reproducerea legăturilor şi relaţiilor dintre obiecte şi fenomene.
Conştiinţa ca formă superioară de reflectare se deosebeşte de procesele psihice la
animale. Gîndirea la animale este reflectarea legăturilor şi relaţiilor dintre obiecte şi fenomene,
are un caracter concret-imaginativ, legată nemijlocit cu situaţia concretă. Gîndirea omului are
caracter abstract şi este legată cu limba şi vorbirea articulată.

40. Cum explicaţi corelaţia dintre material şi ideal în conştiinţă?

Există o ruptură de tip cartezian( între substanţă şi gîndire) deoarece odata ce conştiinţa constă
în reflectarea generalizată şi orientată spre un anumit scop a realităţii, iar primatul acesteia poate
fi atat material, cît şi ideal.

41. Explicaţi esenţa problemei intelectului artificial.

Una din preocuparile stiintei moderne este crearea intelectului artificial, unui robot ce va contine
o tatalitate de principii, reguli, algoritmuri cu ajutorul carora se realizeaza multitudinea formelor
de gindire. Acest robot va putea concura cu creatorul sau, cu omul.

42. Caracterizaţi succint corelaţia dintre conştiinţă şi limbaj.

Gîndirea abstractă, conştiinţa sunt fenomene ideale care pot să existe şi să se manifeste numai
prin limbă ca totalitate de simboluri şi semne. În limbajul obişnuit, natural aceste semne sunt
cuvintele. Ele semnifică şi înlocuiesc obiectele realităţii. Cu ajutorul cuvintelor reproducem
realitatea, ne formăm o reprezentare despre lume. Prin intermediul limbii se realizează
cunoaşterea lumii, în limbă se obiectivează conştiinţa personalităţii. Ea este un mijloc specific
social de păstrare şi transmitere a informaţiei, de reglementare a comportamentului uman.
 43. Definiţi limbajul artificial şi cel natural.
Limbajele care au aparut spontan se numesc naturale(cuvinte din diferite limbi), iar cele create in mod
special- artificiale.(simboluri diferite din matematica,fizica,etc)
44. Elucidaţi esenţa psihicului şi a conştiinţei. Marcaţi coraportul dintre ele.
Psihicul defineste personalitatea ca unitate comportamentala dotata cu perceptie, intelectivitate si
afectivitate. Caracteristica generala a psihiculuui este costiinta, cel mai complex operant si greu
de inteles functie. Constiinta este proprietatea subiectului de a se identifica modal pe sine ca
entitate distincta de ambient si a identifica toate identificarile de sine.
45. Expuneţi şi caracterizaţi structura conştiinţei.
Structura conştiinţei - conştiientul şi inconştientul:Structura este un sistem foarte complicat
care constă din mai multe elemente şi am putea clasifica :

• Primul sector - sectorul perceptiilor - constă din 3 elemente, senzatii, perceptii,

reprezentari – senzaţii obţinute

• Al 2 sector se numeste sector logic sau gindirea - constă din 3 elemente. Gîndirea
constă : noţiunea, judecata, raţionament./

• Al 3 sector se numeste sectorul emotiv : afectele, emoţiile, sentimentele

• Al 4 sector – sectorul valorico-motivaţional: interesele noastre, motivaţia activităţii

noastre, valorile(binele, adevărul, cinstea)
Un element al conştiinţei este autoconştiinţa sau conştiinţa de sine care înseamnă conceperea
de către om a acţiunilor sale, a sentimentelor, gîndurilor, motivelor de comportare şi totodată
aprecierea posibilităţilor sale.
46. Conştiinţa şi conştiinţa de sine – sunt noţiuni sinonime?
Da Nu Nu, deoarece constiinta de sine este capacitatea individului de
a se intelege si aprecia pe sine insasi ca subiect cunoscator, simtitor si activ, reprezentind astfel
prima etapa a dezvoltarii constiintei.
47. Cine dintre filosofi a fondat metoda psihanalizei:
a) I. Kant c) K. Marx e) S. Freud
b) F. Hegel d) K. Jung f) E. Fromm
48. Analizaţi corelaţia dintre „sine”, „eu” şi „supraeu” din psihanaliză freudistă.
Aceste 3 elemente constituie instanţele conştiente şi inconştiente. Sinele este intotdeauna
inconştient, fiind un rezervor de impulsuri şi dorinţe impulsive,comportări arhaice şi dorinţe
refulate. Eul se găseşte la limita dintre conştient şi inconştient şi este instanţa de adaptare la
realitate (sfera fenomenelor conştiente, autoconştiinţa individului). Supraeul este instanta
superioara, deposit al valorilor, idealurilor si normelor morale (cenzura, lumea normelor sociale
şi interdicţiilor (tabu), morala.). Personalitatea se găseşte permanent sub presiunea
contradicţiilor. Individul trebuie să aleagă între dorinţele şi plăcerile sale şi ceea ce este posibil şi
admisibil.
49. Numiţi elementele psihicului uman formulate de S. Freud.
Freud consideră că psihicul uman în ansamblul e determinat în prioritar de
inconştient.Inconstientul-idul,egul,super-ego.
50. Descrieţi esenţa gnoseologiei, a epistemologiei şi a raportului dintre ele.
Gnoseologia este teoria cunoasterii in general. Obiectul de studiu al gnoseologiei este esenta
cunoasterii,formele si tipurile de cunoastere.Esenta adevarului ca scop al
cunoasterii.Epistemologia este teoria cunoaşterii ştiinţifice.Ea studiaza esenta stiintei,istoria
dezvoltarii si obiectul ei.Problema stiintifica,ipoteza,progresul,teoria stiintifica, paradigmă,
revoluție științifică, funcțiile științei Ea este o parte a gnoseologiei.
 51. Numiţi şi caracterizaţi succint esenţa concepţiilor gnoseologice despre
posibilitatea cunoaşterii lumii de către om.
Empirism (gr.empeiria – experienţă, F.Bacon, Th.Hobbes, I.Locke) - doctrină în filosofie cu referire la
domeniul cunoaşterii ce afirmă că experienţa senzorială este unica sau principala sursă a cunoaşterii.
Toate cunoştinţele se bazează pe experienţă sau se dobîndesc prin intermediul experienţei. Conţinutul
cunoştinţelor se reduc direct la experienţă ori este o descriere a acestei experienţe.

Raţionalism (reprezentanţii R.Descartes, G.W.Leibnitz, B. Spinoza, I.Kant, L.G.Fichte,

F.W.Schelling, G.W.Fr.Hegel) - curent filosofic cu referinţă la problema cunoaşterii care recunoaşte
conştiinţa drept bază a cunoaşterii şi comportării umane, adevărul, deci, se află numai prin raţiune.
Izvorul cunoştinţelor şi criteriul verdicităţiilor se găseşte în raţiune, dar nu în lumea exterioară cum
cosidera empirismul.

52. Numiţi ideile de bază ale scepticismului antic, modern şi postmodern.

Scepticismul pe parcursul istoriei a avut o evoluție:

• Scepticism antic : Rjhon, Tymon, care considerau că nu e posibil de găsit un

răspuns categoric la întrebarea dacă lumea e cognoscibilă sau nu, de aceea trebuie să ne
abținem de la orice judecată și răspuns categoric, în acest mod scepticismul antic spunea că
savantul va obține calmitatea sufletească(ataraxia-starea sufletească liniștită) și indiferența
(apatia-nepăsarea).

• Scepticism Decart(modern) - sec XVII – ”dubito ergo cogit, cogito ergo sum” –
mă îndoiesc deci cuget, cuget deci exist.

• Scepticism postmodern – expus în lucrările lui Lyotard, Deleuze, Derida, care

susține că nu există nici un principiu care poate fi demonstrat rațional, nu există nici un scop
care trebuie de atins și în locul cercetărilor moderne care erau preocupate de a găsi scopul și
sensul vieții. Postmodernitatea care concepe viața ca un joc, fără anumite principii – viața ca
un joc. A fi postmodern înseamnă:

• a înlătura cultura dintre cea înaltă și cea de masă

• a spune adio rațiunii, a descredita logosul

• a arunca peste bord tendința spre unificare și a celebra diferența pluritatea și

multiplicitatea.
53. Scepticismul şi agnosticismul - reprezintă una şi aceeaşi poziţie filosofică?

Da Nu

Ambele concepte nu recunoasc cunoaşterea, doar că scepticismul exprimă îndoială în ceea ce priveşte
posibilitatea atingerii adevărului, pun la îndoială posibilitatea unei cunoaşteri sigure şi nu admit
adevărul de valoare generală; iar agnosticismul neagă complet sau parţial posibilitatea cunoaşterii
lumii si considera ca nu se poate rezolva definitiv nu numai problema verdicităţii cunoaşterii
realităţii existente, dar şi cunoaşterei esenţei şi legităţilor lumii obiective.

54. Căruia dintre curentele filosofice îi aparţine afirmaţia, că în procesul

cunoaşterii poziţia determinantă aparţine raţiunii, gândirii abstracte:
a) sensualism
b) empirism
c) convenţionalism
d) raţionalism
e) scepticism
f)agnosticism
 55. Căruia dintre curentele filosofice îi aparţine afirmaţia, că în cunoaştere
importantă este senzaţia, perceperea senzaţională:
a) sensualism
b) empirism
c) convenţionalism
d) raţionalism
e) scepticism
f) agnosticism
56. Explicaţi raportul dintre subiectul şi obiectul cunoaşterii.
Subiectul este omul activ care cunoaşte şi transformă realitatea obiectivă în procesul activităţii
sale practice. Omul este subiect în legătură cu capacitatea lui de purtător al subiectivităţii
conştiente. Subiectul ca purtător al activităţii se manifestă nu ca un individ izolat, ci ca persoană,
fiinţă socială, produs al anumitor relaţii, condiţii social-istorice.
Obiectul este existenţa în afară şi independent de conştiinţa noastră, este lumea exterioară,
realitatea inclusă în activitatea practică a subiectului. Obiectul nemijlocit al cunoaşterii este acea
parte a realităţii, care este evidenţiată din ea şi spre care este orientată activitatea subiectului.

57. Nivelele şi formele procesului de cunoaştere sunt următoarele:

Procesul de cunoaștere are un caracter dialectic, adică constă din
următoarele tipuri sau forme de cunoaștere:

I. Tip(nivel) – cunoașterea senzorială, care are loc în

următoarele forme: senzația, percepția și reprezentarea.

II. Tip(nivel) de cunoaștere este cunoașterea rațională care se

produce în 3 forme : noțiunile, judecățile și
raționamentele(formele gîndirii raționale). Pe parcursul istoriei
sa desfașurat o luptă între empirism(sensualism) și raționalism.
Cunoștințele adevărate sunt obținute în rezultatul interacțiunii
acestor 2 tipuri forme de cunoaștere (senzorial - furnizeaza date
+ rațională – face concluzii, legități, stabilește ce este necesar și
universal).

58. Caracterizaţi esenţa şi formele nivelului senzorial al cunoaşterii.

Primul nivel – cunoașterea senzorială, care are loc în următoarele forme: senzația, percepția și
reprezentarea.

• Senzația – obținute în rezultatul organelor de simț este rezultatul interacțiunii directe cu

obiectul și reprezintă reflectarea unor însușiri separate: culori, gusturi, mirosuri.

• Percepția este rezultatul interacțiunii obiectului cunoașterii cu obiectul cercetat și

reprezintă imaginea integrală a obiectului cercetat.

• Reprezentarea este imaginea reprodusă a obiectului cercetat în baza memorie sau a

imaginației
59. Caracterizaţi esenţa şi formele nivelului raţional de cunoaştere.
Treapta raţională este o formă calitativ specifică de reflectare a realităţii şi mai puternică decît
treapta senzorială, este o cunoaştere mijlocită (pe baza unor cunoştinţe putem căpăta cunoştinţe
noi), ne dă cunoştinţe generalizate şi abstracte, în formă de noţiuni şi legităţi, ne redă esenţa
obiectelor şi fenomenenlor. Ea are un caracter conceptual, neimaginativ.
Noţiunea este expresia lucrurilor în gîndire, reflectarea lor în mod generalizat şi abstract, cînd ne
abatem de la trăsăturile lor neesenţiale şi secundare.
Judecata este un gînd exprimat în formă de propoziţie, în care se afirmă ori se neagă ceva
despre obiecte.
Raţionamentul este o formă a gîndirii în procesul căreia din una sau cîteva judecăţi numite
premize se deduce o judecată nouă, care rezultă în mod logic din premize.
60. Dezvăluiţi esenţa noţiunii de adevăr şi formele acestuia.
Adevăr este categoria filosofică care vizează corespunderea adecvată a imaginei cu obiectul, a
cunoştinţelor cu realitatea obiectivă. Adevăr sunt cunoştinţe care reproduc obiectul aşa cum
există el în afară şi independent de conştiinţă.
Adevărul obiectiv - categorie filosofică, care vizează cunoştinţele conţinutul cărora e determinat
de obiectul cunoaşterii şi este independent de subiect. Adevărul se referă la concluziile noastre
despre lume şi nu la însuşi lume. Lumea ca atare nu-i nici adevărată, nici falsă. Cunoştinţele sunt
subiective după formă şi obiective după conţinut.
Adevăr absolut - categorie filosofică ce vizează coincidenţa completă, definitivă a imaginii cu
obiectul reflectat. Aceste cunoştinţe nu depind de dezvoltarea cunoaşterii şi practicii sociale de
aceea sînt adevăriri eterne.
Adevăr relativ - categorie filosofică care reflectă coincidenţa incompletă a imaginii cu obiectul.
Adevărul relativ sunt cunoştinţe care corect reflectă realitatea, dar nu cuprinde toate laturile,
aspectele obiectului reflectat, ceva rămne neconoscut.

61. Minciuna şi eroarea sunt una şi aceeaşi:

Da Nu

Minciuna este o afirmaţie care este contrazisă de către experienţă, observaţie sau bun simţ, care
este oferită de mincinos în mod premeditat sau spontan prin contorsionarea totală sau parţială a
faptelor şi a adevărului sau prin argumentarea selectivă, dar aparent semnificativă, a faptelor,iar
eroarea este o componentă a argumentaţiei care, fiind demonstrabil greşită în forma sa, face ca
întreg argumentul să devină invalid.

62. Numiţi criteriile adevărului cunoaşterii.

-criterii materiale (criteriul corespondentei, utilitatii)
-criterii formale (coerenta logica, demonstratia)

63. Expuneţi principalele poziţii filosofice asupra adevărului.

• teoria corespondenței – adică adevărul exprimă acele cunoștințe care reflectă adecvat
obiectul cercetat, adică, ideile corespun cu obiectul cercetat. Această teoria a fromulat-o
încă Aristotel, care așa spunea ca ”Adevărul ceea ce este este - ceea ce nu este, nu este”
(adevăr corespondență).
• teoria coerenței – constă în faptul că o propoziție sau o judecată este adevărată, dacă ea
este în corcondață cu propozițiile sau judecățile precedente, reiese logic din acestea sau
nu contravine din punct de vedere logic sau gramatical(a=b, b=c, a=c).

• teoria pragmatistă(adevăr utilitate) – adepții teoriei afirmă că sunt adevărate acele

cunoștințe care sunt utile pentru subiect, ceea ce nu este total corect, nu toate cunoștințele
utile sunt adevărate, și nu toate adevărate sunt utile
64. Expuneţi pe scurt esenţa noţiunii de ştiinţă.
Stiinta este o sfera activitatii umane, scopul careia este stabilirea legilor si legitatilor care
guverneaza natura, societatea si gindirea. Ea include activitatea de obtinere a cunostintelor noi si
suma cunostintelor obtinute.
În contrast cu aceasta, realismul ştiinţific defineşte ştiinţa în termeni ontologici: ştiinţa încearcă să
identifice fenomene şi entităţi, forţele care le cauzează, mecanismele prin care ele exercită aceste forţe, şi
sursele acelor forţe în sensul structuriilor interne ale acestor fenomene şi entităţi.

65. Dezvăluiţi structura cunoaşterii ştiinţifice.

Cunoaşterea ştiinţifică apare pe o anumită treaptă a dezvoltării societăţii, urmărind descoperirea legilor,
esenţelor, structurilor profunde ale obiectului ei. Este specializată şi utilizează un limbaj specific
(caracteristic fiecărei discipline ştiinţifice în parte), ca şi o aparatură tehnică adecvată. Are un caracter
sistematic şi metodic, rezultatele sale fiind organizate în sisteme logice, închegate, autonome faţă de
obiect şi având conţinuturi cognitive desubiectivizate, cu o semnificaţie precisă (caracter denotativ).
Deţine mijloace şi procedee proprii de testare şi validare a cunoştinţelor, supunându-se unor exigenţe
logice şi practic – experimentale de verificare. Creează obiecte şi modele abstracte al căror studiu duce la
obţinerea unor cunoştinţe de mare valoare teoretică, practică şi predictivă.
-utilizarea metodelor speciale, modelarea, axiomatizarea; formalizarea
-obtine cunostinte verificabile

66. Caracterizaţi concis cunoaşterea empirică şi formele ei.

Cunoasterea empirica este cunoasterea comuna si este realizata in cadrul practicii cotidiene.
Cunostintele obtinute sunt elementare, sunt exprimate prin limbaj natural, nu au caracter
sistematic si nu presupun criterii speciale de tratare a adevarului. Experienta senzoriala este
unica sau principala sursa a cunoasterii. Toate cunostintele se bazeza pe experienta sau se
dobindesc prin intermediul experientei. Observaţia – procedeu de percepere organizată din timp
cu un scop bine determinat a lumii inconjuratoare. Experiment – procedeu de cercetare a
fenomenelor şi proceselor lumii înconjurătoare prin crearea condiţiilor artificiale de acţiune
asupra lor întru realizarea unor scopuri bine definite.
Metode a cunoaşterii empirice (observaţia, comparaţia, măsurarea, experimentul)

67. Caracterizaţi formele cunoaşterii teoretice: problema ştiinţifică, ipoteza,

teoria. Arătaţi rolul lor în cunoaştere.
Problema stiintifica urmareste descoperirea legilor, esentelor si structurilor profunde ale
obiectului ei. Are ca scop obtinerea unor cunostinte de mare valoare teoretica, practica si
predictiva. Ipoteza este o presupunere enuntata pe baza unor fapte cunoscute, cu privire la
anumite fenomene care nu pot fi observate direct sau cu privire la esenta fenomenelor, la cauza
sau la mecanismul intern care le produce. Teoria este forma superioara a cunoasterii stiintifice
care mijloceste reflectarea realitatii. Este un ansamblu sistematic de idei, de ipoteze de legi si
concepte care descriu si explica fapte sau evenimente privind anumite domenii sau categorii de
fenomene. Toate acestea au ca scop crearea unui ansamblu organizat de cunostinte, de propozitii
declarative, cu o anumita valoare de adevar, structurate intrun sistem deductiv, care sa descrie si
sa explice unitar desfasurarea proceselor si fenomenelor dintr-un domeniu oarecare al realitatii.
68. Numiţi temeiurile de clasificare a cunoştinţelor.
Dupa originea cunostintelor: emperice si rationale.
Dupa natura cunostintelor: stiintifice (teoretice si practice), filosofice, religioase.

69. Începuturile reflecţiilor metodologice se leagă de numele lui:

a). Thales d). Socrate
b). Anaximene e). Aristotel
c). Anaximandru

70. Ce este paradigma şi ce rol joacă aceasta în metodologia ştiinţei

contemporane?
Paradigma este o constructie mentala larg acceptata care ofera unei comunitati sau unei societati
pe perioada indelungata o baza pt crearea unei identitati de sine(a activitatii de cercetare de
exemplu.) si astfel pt rezolvarea unor problme sau sarcini.

71. Cine dintre filosofi a elaborat noţiunea de paradigmă:

a. K. Popper b. T. Kuhn
c. I. Lakatos d. P. Feyerabend
e. B.Russel f. L.Wittgenstein
 72. Dezvăluiţi esenţa atât a metodei cât şi a metodologiei.
Metoda-este definita ca fiind modul de cercetare ,sistemul de reguli si principii de cunoastere si
transformare a realitatii obiectelor.Metodele reprezinta totalitatea instrumentelor folosite intr-o
cercetare pt culegerea si prelucrarea datelor. Metodologia-este modelul de cercetare utilizat intr-
un studiu particular;include informatiile teoretice adiacente temei si metode pt verificarea
acesteia.In acest caz ,fiecare cercetare are o metodologie distincta.

73. Cum se clasifică metodele de cunoaştere în ştiinţa contemporană?

• Metode matematice (inductia si deductia);
• metode clinice (observatia, convorbirea, metoda biografica);
• metode psihometrice sau experimentale (experimentul, testul si chestionarul).
După sfera de utilizare metodele pot fi clasificate:
• metode concret-ştiinţifice, care se folosesc într-o ştiinţă concretă, într-o ramură a ştiinţei;
• metode general-ştiinţifice, care se folosesc în mai multe ştiinţe, dar nu în toate;
• metode universale, filosofice, care se folosesc în toate ştiinţele şi se bazează pe legităţile
universale a realităţii.
După nivelurile cunoaşterii deosebim:
• metode a cunoaşterii empirice (observaţia, comparaţia, măsurarea, experimentul)
• metode a cunoaşterii teoretice (abstractizarea, idealizarea, formalizarea, concret şi
abstract, istoric şi logic, ascensiunea de la abstract la concret).

74. Caracterizaţi esenţa noţiunii de societate. Numiţi elementele principale ale

structurii societăţii.
Societatea-este o totalitate de oameni ,un ansamblu unitar,un sistem organizat,bazat pe un
anumit tip de producere,si pe un anumit tip de legaturi si relatii sociale care sunt determinate din
perspectiva istorica.Elementele principale sunt:subiectii sociale;relatii si legaturi intre
oameni;institutii si activitatea sociala;clase;straturi;comunitati
socioumane;antroposfera;sociosfera;biotehnosfera.

75. Numiţi poziţiile filosofice principale cu privirea la problema apariţiei şi

dezvoltării societăţii.
Pozitia naturalista ( Descartes) – se considera ca societatea are geneza naturala, iar fenomenele
sociale sunt un rezultat al celor naturale. Se evidentiaza determinismul geografic si darwinismul
social. In interpretare idealista se absolutizeaza factorul spiritual in existenta umana. Hegel
elaboreaza un model obiectiv idealist al interpretarii societatii.
Pozitia marxista- dialectica marxista, se considera ca pe linga selectia naturala a inceput sa se
manifeste si cea sociala. In cadrul societatii determinate sint relatiile de productie care iau
nastere in procesul bunurilor materiale si constituie structura economica a societatii, baza reala a
cestuia pe care se inalta o suprastructura- politica, sfera juridica, umana caruia ii corespunde o
anumita constiinta sociala.

76. Ce este societatea civila si care sunt elementele ei principale?

Societatea civila reprezinta forme asociative de tip apolitic care nu sunt parti ale unei institutii
fundamentale ale statului sau ale sectilului de afaceri.Societatea civila este alcatuita din
:organizatii nonguvernamentale,organizatii comunitale,asociatii profesionale,cluburi civice
,sindicate,organizatii filantropice,cluburi sociale si sportive,organizatii
culturale,organizatiireligioase,miscari ecologice si media.