Iustinian I

527 – 575
 Perioada cuprinsă între anii 518, înscăunarea lui Iustin I și 610, moartea împaratului
Focas, marchează în istoria Imperiului Bizantin, epoca Iustiniană. Primul reprezentant al dinstiei,
Iustin I sau „cel Bătrân”, urcă pe tron in 518 aproape accidental, după moartea Împaratului
Anastasie, acesta fiind pană atunci șeful gărzii imperiale. O bună periaodă de timp, pe baza
scrierilor egumenului Teofil și publicate de custodele Bibliotecii Vaticanului, s-a mers pe ideea
originii slave ale Justinienilor. Cercetări din secolul al XIX-lea arată însa că documentul e mai
recent, nereprezentând așadar o sursă credibilă. Ipoteza general acceptată în prezent este aceea ca
primii împarați ai dinastiei sunt de origine ilirică sau albaneză, romanizați, așadar vorbitori de
latină.

Personajul central al acestei epoci este însă, nepotul său Iustinian, ce urcă pe tron în 527.
Domnia lui Iustinian, trebuie privită însă in strânsa legatura cu figura soției sale, împarateasa
Teodora, una din cele mai infuente femei din istoria Imperiului. Procopius, principalul cronicar
al vieții bizantine în perioada lui Justinian descrie tinerețea Împaratesei ca o perioadă de desfrâu.
Atitudinra generală a istoricului asupra Împăratului ne face însă sa avem rezerve față de acest
portret al Teodorei. Cert este ca aceasta, după o perioadă ce o petrece în Africa, revine în
Constantinopol. Frumusețea ei este observată de Împărat care o ia la curte, devine patrician iar în
scurt timp se va căsători cu ea. Devenind astfel Împărăteasă, Teodora va avea o puternică
influență asupra lui Iustinian.

Politica externă

În ceea ce privește politca externă a Imperiului în timpul domniei lui Justinian, acesta a
identificat drept principalul pericol pe germani. El se considera un demn urmaș al împaraților
romani, așadar, principalul său obiectiv era acela de a recupera teritoriile occidentale aflate sub
stăpânire germanică. Predecesorul său, Anastasie, numise pe Clovis, regele franc, creștinat între
timp, consul. Tot el a recunoscut pe Toderic ca rege al ostrogoților. Misiunea împaratescă era
aceea de a răspăndi creștinismul printre aceste popoare pagâne, să refacă mareția defunctului
Imperiu Roman unit acum în creștinism. Într-o situație mult mai gravă se aflau creștinii din
Africa de Nord, sub stăpânirea vandalilor. Au loc persecuții, episcopii cer Împaratului sa
intervină militar in zonă, asigurând ca aceasta este și dorinta autohtonilor.

2
 Campania împotriva vandalilor a pus probleme înca din faza incipentă, necesitând
transferul trupelor în nordul Africii, împotriva unui inamic bine înarmat, cu o flotă puternică.
Procopius spune, în scrierile sale, chiar despre nehotarârea Împaratului dacă să porneasca sau nu
o asemenea campanie. Un alt impediment era acela că, in urma transferului trupelor către partea
vestică a Imperiului, hotarul estic rămânea descoperit, iar la aceasta graniță, bizantinii înfruntau
un alt dușman de temut – Imperiul Persan. În anul 532, Iustinian încheie o „pace eternă” cu
persanii, aparent umilitoare pentru bizantini care trebuie să plătească tribut acestora. Oricum,
pacea din est, dă posibilitatea de a întreprinde campanii în vest. În fruntea armatei este numit
generalul Belizarie, omul de încredere al Împaratului.
Justinian înțelege faptul că poate profita totuși de dezorganizarea germanicilor, a
animozitațior dintre regate, revoltele interne și neadaptarea la noul stil de viața, influențat de
societatea romană și încearcă să învingă fiecare regat separat.
Campania împotriva vandalilor a durat din anul 533 până în 548. Belizarie obține succese
rapide și este rechemat la Constantinopol, împreuna cu o mare parte din trupe, Împaratul
considerând războiul încheiat. Cu toate acestea, în teritoriul cucerit are loc o sângeroasă revoltă a
maurilor – trib autohton, care masacrează corpul de armată rămas în teritoriu. Urmeaza o serie
de bătălii grele pentru Imperiu care reușeste să restabilească pacea în nordul Africii sub comanda
generalului Ioan Troglita.
Între anii 535 si 554, Justinian întreprinde campania împotriva ostrogoților. După ce
cucerește capitala ostrogoților, în 540, Belizarie revine victorios în Constantinopol, aducând cu
el, prizonier, pe regele ostrogot. În ciuda acestui fapt, războiul nu este încheiat. În peninsulă se
ridică un nou rege ostrogot – Totila, care reîncepe ostilitațile împotriva bizantinilor. După cateva
resunătoare succese, pe frontul vestic este readus generalul Belizarie. Înfrăngerile bizantine
continuă chiar și sub comanda sa. Orașul Roma, teren de luptă este transformat în ruină în timpul
ostilitaților. Belizarie face un pas în spate, dupa ce scapa situația de sub control iar în locul sau
este numit Narses, un alt brav și capabil general bizantin. În anul 552, acesta înfrânge aramta lui
Totila în bătălia ce a fost dată la Busta Gallorum, regiunea Umbria. În urma acestei victorioase
campanii, Italia, Dalmatia și Sicilia sunt alipite Imperiului. Iustinian repune în drepturi vechea
aristocrație, deposedată de pământuri în vremea dominației ostrogote și inițiază o serie de
reforme menite să dezvolte regiunile recent alipite. Însă peninsula este ravașită dupa un săngeros
război, mâna de lurcu lipsește iar Cetatea Eternă este transformată într-un oraș mic al regiunii.

3
 O ultimă operațiune a bizantinilor pe frontul vestic a fost aceea împotriva vizigoților
stabiliți în Peninsula Iberică. Iustinian profită de neînțelegerile dintre moștenitorii tronului
vizigot, alocă trupe relativ puține fața de celelalte campanii. Expediția navală din 550 este un
succes. Partea sud-estică a peninsulei, orașele Malaga, Cartagina și Cordoba sunt alipite
Imperiului
In ciuda succesului înregistrat de Împarat în comaniile din vest, obiectuvul sau,
restabilirea hotarelor vechiului Imperiu Roman, nu este îndeplinit. Oricum, bizantinii reușesc
totuși sa recâștige Mediterana și sa o transforme în lac roman.
Împaratul Justinian nu a purat numai războaie de cucerire. Imperiul a fost nevoit în
aceasta perioada să se și apere în fața vechiului dușman din răsarit – Persia, dar și împotriva
slavilor și a hunilor în nord.
Regele persan, Chosroes Anușirvan, profitând de războiul din vest, atacă în răsărit.
Belizarie, chemat din Italia nu reușeșe să facă față ofensivei persane care cucerește și jefuiește
Antiohia. În nord, aceștia ajung pâna in provincia caucaziană Lazinca, dependetă la acea vreme
de bizantini. Justinian, prin lungi negocieri, reușește să obțina o pace de cinci ani, ulterior
transformat într-un acord pe cincizeci de ani.
În nord, Imperiul a trebuit sa facă fața incursiunilor slavilor și a hunilor. Mult mai gravă a
fost incursiunea gepizilor germanici și cutrigurilor – ramură a hunilor. Sub conducerea lui
Zabregan, aceștia paătrund pană aproape de capitală. În Constantinopol se instaurează panica,
bisericile își trimit tezaurul la adăpost. Împaratul apelează la credinciosul Belizarie sa salveze
capitala. În cele din urmă hunii sunt învinși în urma unei contraofensive întreprinse de Belizarie.
Imperiul este salvat, dar regiunile Tracia, Macedonia si Thesalia suferă un puternic regres
economic din cauza distrugerilor.
Campaniile militare întreprinse de Justinian, au afectat foarte mult visteria Imperiului.
Bizantinii nu au reușit să pastreze definitv teritoriile cucerite în vest. Se pare că, din punctul de
vedere al Împaratului, ideologia - reconstruirea vechiului imperiu sub egida creștinismului a
învins pragmatismul și anume păstrarea granițelor sigure. Discrepanța dintre est si vest era foarte
mare iar singura modalitate prin care Imperiul putea menține provinciile cucerite era forța
armată. Pe lănga asta, Imperiul se și expune în în partea de nord și est, neavând trupe care sa
vegheze aceste hotare.

4
 Politica legislativă

Opera legislativă a Împaratului Justinian reprezintă una din marile succese ale domniei
acestuia. Ideologic, Împaratul se considera un ales al Domnului ce trebuie sa legifereze și să
reinterpreteze legile. Practic însa, Împaratul și-a dat seama de faptul că vechea legislație romană
era total neadaptată noilor vremuri. Era absolut necesară o revizuire a întregului sistem judiciar.
Cu ajutorul lui Trebonian, Împaratul își propune sa întocmească un codex al constituțiilor
imperiale date până în timpul său. Au rezultat,așadar, 10 cărți, formând toate laolată Codex
Justinianus.

Alt scop a fost cercetarea operei păstrate a tuturor juriștilor Imperiului Roman, să scoată
extrase și sa pună intr-o anumită ordine aceste manuscrise. Demersul a fost unul foarte ambițios
pentru ca discutam de aproximativ 3000 de volume ce trebuiau studiate. Noul Codex Digeste sau
Pandecte cum mai este denumit, a fost publicat în anul 533. Acest codex a cuprins 50 de cărți
gasindu-și imediat utilitatea în desfașurarea sistemului legislativ bizantin. Digestele au totuși și
un inconvenient pentru care sistemul juridic bizantin a fost criticat ulteiror de cei ce au studiau
dreptul roman și anume faptul că, din dorința de a comprima, sintetiza și de a extrage esențialul
din operele marilor juriști antici, Trebonian și ajutoarele sale au distrus o parte din vechile
manuscrise. Oricum, codexurile lui Justinian reprezintă una din singurele și poate cea mai bună
sursa de studiu a dreptului antic, citând lucrari ce nu au ajuns până in timpurile noastre. O altÎ
lucrare a lui Trebonian a fost Institutiones, un fel de manual ce cuprindea 4 volume necesar
tinerilor la început de drum ce studiau dreptul.
Decretele date de către Împarat dupa anul 534 au fost numite Novelle (Novellae Leges).
Întreaga operă juridică din vremea lui Justinian este cunoscută astazi ca Corpus Juris Civilis.
Iustinian a reformat și scolile juridice în conformitate cu noua legislație bizantină. Au fost
înființate școli speciale de cinci ani în care se studia în primul an Instituțiile, apoi Digestele și în
final Codexul. Au apărut așadar trei mari școli de drept – la Constantinopol, Roma și Beirut.

Politica religioasă

5
 Împaratul Iustinian a înteles de la bun început că biserica ar fi un impediment în calea
puterii absolute a Împaratului. Datorită încercărilor sale de a crea un imperiu unit de o credința
unică și condusă de un împarat cu putere sporită, inspirație de la vechii împarați romani, acesta a
cautat tot felul de mijloace prin care să o subordoneze. Încercarile sale au vizat controlul clerului
dar și implicarea sa în disputele legate de dogmatică. Împaratul își rezervă dreptul de a fi
orânduitor și mediator al vieții bisericești. Numește preoți în cele mai înalte funcții bisericești și
obliga supușii sa imbrațiseze orietarea religioasă a conducătorului. Se observă faptul ca
Împaratul era nu numai conducatorul laic ci și capul bisericii. Aceasta subordonare a bisericii de
către Împarat se numește cezaropaptism – Împaratul este atât cezar cât si papă. Este evident
faptul că scopul final al acestor acțiuni nu putea fi altul decăt întarirea guvernării. Cu toate
acestea, atitudinea sa fața de biserică a fost una pozitivă, Iustinian acordă privilegii sporite
preoților și chiar construiește noi biserici și mănăstiri. În ceea ce privește relația sa cu Biserica
Romană, Iustinian în mod clar o favorizează pe acesta. Una din novellele sale transmite clar
faptul că episcopul de la Roma are întâietate în fața patriarhului de la Constantinopol. Acest
aspect a deranjat Biserica Monofizită cea care nu putea accepta acesta orânduire. Acest aspect
contravine intenției lui Iustinian de a clădi un imperiu unitar. Tocmai din această cauză,
Împaratul a intrat in conflict cu ereticii Imperiului – monofiziți, evrei, arieni sau nestorieni.
Una din măsurile luate de Iustinian pentru eradicatrea păgânismului a fost închiderea în
anul 529 a școlii filosofice din Atena. Declinul acessteia începuse oricum de la înființarea
Univeristații din Constantinopol. Profesorii au fost exilați și au găsit adapost în Persia. Au
revenit in Bizanț în urma promisiunilor Împaratului de nu-i persecuta sau să îi converteasca
obligatoriu la creștinism. În raport cu evreii sau nestorienii persecuția a fost mult mai dură.
Împaratul înabușa în sânge o rascoala evreiască, distruge sinagogi și interzicea citirea Vechiului
Testament in limba ebraică. De același tratament au avut parte și nestorienii. Revenind la idealul
Împaratului de a crea un imperiu unit de o singură credința, Iustinian a încercat sa apropie
Biserica Monofizită. Diferențele de doctrină erau evidente și una din neînțelegerile pe care
Iustinian a încercat sa le rezolve a fost problema „celor Trei Capitole”. Este vorba despre trei
opere a trei scriitori diferiți despre care Biserica Apuseană si cea Monofizită nu puteau stabili
clar dacă e vorba de erezie sau nu. Deși spre finalul domniei a favorizat Biserica Monofizită,
Împaratul nu a reușit sa unească cele două biserici răsăritene.

6
 Politica internă

În momentul urcării la tron la Împaratului Iustinian trebuie sa menționam că societatea

era într-un haos deplin, erau absolut necesare reformele întreprinse mai târziu de Împărat.
Trebuie sa amintim mai întâi faptul ca Hipodromul din Constantinopol reprezenta una din cele
mai mari atracții ale orașului. Cursele de cai au înlocuit spectacolele cu gladiatori, în nota noii
credințe îmbrațișate de Imperiu. Entuziasmul curselor aduna circa 50.000 de oameni la
Hipodrom. Fiind un loc de adunare publică, însuși Împaratul venea, având loja sa specială.
Principalele facțiuni politice, organizate în patru mari partide participau la rândul lor, tradiția
chiar a facut ca fiecare facțiune sa aibă concurentul lor. De multe ori, Împaratul folosea acest
prilej pentru a discuta cu poporul. În anul 532, la unul dintre spectacolele la care participa și
Împaratul are loc o revoltă a publicului la adresa lui Iustinian, principalii nemulțumiți fiind
monofiziții care la începutul domniei sale au avut destul de mult de suferit. Revolta s-a extins
rapid și a primit numele Nika (victorie). Deși situația era foarte gravă, Împaratul era gata chiar să
plece în exil. E convins sa rămâna la insistențele Teodorei printr-un faimos discurs. Împaratul iși
recapătă puterile iar Belizarie învinge pe cei răsculați, readucând pacea in capitală. Pe timpul
revoltei, răsculații chiar au proclamat Împarat pe un urmaș al fostului conducator bizantin
Anastasie
Coincidență sau nu, dupa răscoala Nika, Împaratul si-a îndeptat atenția asupra marilor
proprietari de pământuri. Aceștia controlau absolut totul în cadrul domeniului pe care îl
stăpâneau. Avea proprii intendenți, sistem de colectare a taxelor, armată întreținută din propriile
resurse și chiar închisori unde ajungeau cei ce fugeau de pe pământurile seniorului. Elocventă în
acest sens este situația familiei Apion din Egipt. Reședințele acestor seniori erau asamănatoare
palatului regal. Iustinian a facut tot posibilul pentru a slabi puterea acestor familii ce exploatau
clasa de jos. În ciuda eforturilor de a trece pământuri din propretatea marilor stăpâni în posesia
statului, acest obiectiv nu a fost atins pe deplin, marii proprietari fiind o constantă pe parcursul
istoriei Imperiului Bizantin.
Din punct de vedere administrativ, Iustinian a optat pentru un stat centralizat cu
funcționari competenți. Cum situația financiară a imperiului era un dezastruasă iar campaniile
militare costau enrom, Împaratul a emis o serie de Novelle prin care înlesnea colectarea taxelor

7
în cadrul Imperiului. Surprinde atitudinea sa fața de contribuabili. Măsurile sale încurajau plata
benevolă a taxelor de către contribuabili și eliberau poporul de presiunea fincționarilor. Cu toate
acestea, Iustinian a fost nevoit sa introducă o serie de taxe și impozite care au îngreunat evident
viața supușilor.Ținând cont de situația populației în ultimii ani ai domniei sale, putem spune ca
politica fiscală impusă de Iustinian a fost un eșec. Grelele impozite la care a fost supusă
populația, necesare umplerii visteriei în vederea campaniilor militare, au dus popuilația la o stare
de cruntă sărăcie. Putem sa adaugăm aici și cumplita epidemie de ciumă din anul 542. Deși a
durat doar 4 luni, efectele sale au fost devastatoare. Întreaga activitate a Imperiului a fost dată
peste cap. Orașe abandonate, agrcultura stopată, chiar și curtea a fost lovită și posibil chiar
Împăratul, din ce reiese din anumite documente. Totuși boala nu i-a fost fatală acestuia.

Comerțul

În vremea Împaratului Iustinian, Imperiul Bizantin devine un cod comercial între orient și
apus. Chiar și Imperiul întreținea relații comerciale cu țarile orientale China si India. Cu toate
acestea, marea problema a Imperiului era faptul că toate mărfurile transportate pe uscat către
China treceau prin Persia. Cunoscută fiind animozitatea dintre cele doua imperii și războaiele în
care au fost angrenate, comerțul bizantin depindea foarte mult de relațiile cu vecinii din est.
Iustinian și-a propus în acest sens sa gaseasca noi rute comerciale care sa ocolească Imperiul
Persan. Deși depune eforturi mari în acest sens cum ar fi explorări geografice sau misiuni
diplomatice în regiuni ce puteau reprezenta alternative la intermedierea persană, nu se reușește
să se gasească o nouă rută. O parte din problemă a fost rezolvată totuși în alt mod. Cum matasea
era unul din cele mai importate mărfuri, cățiva comercianți au reușit să înșele vigilența
inspectorilor vamali chinezi și să aducă cu ei în Bizanț viermi de mătase. Se naște astfel o nouă
industrie în cadrul Imperiului. Apar uriașe plantații de duzi, țesătorii apar la Constantinopol,
Beirut, Tyr și Antiohia. Industria mătăsii devine una din cele mai profitabile. Este masiv
exportată în vestul Europei unde îmbracă marile curți.

Preocupat de securitatea Imperiului, Iustinian construieste o serie de fortificații au ca

scop apărarea granițelor Imperiului dar cea mai importantă construcție bizantină din vremea sa

8
și poate din istoria Imepriului Bizantin este Catedrala Sfânta Sofia, construită pe locul vechii
bazilici cu același nume.

În concluzie, putem spune că domnia Împaratului Iustinian I a reprezentat una din cele
mai marețe episoade ale istoriei Bizanțului. Împaratul a avut ambiția de a crea un vast Imperiu
unit sub o singură religie, Imperiu care să se ridice pe ruinele celui Roman. Ambițiile sale au fost
însă zădărnicite de dificultățile întâmpinate în administrarea unui stat de o asemenea întindere.
Reformele administrative și fiscale au revigorat puterea imperială. Aducem în atenție și infuența
pe care acțiunile lui Iustinian an avut-o pentru posterioritate. Codexul, Digestele sau Intituțiile
sunt și astăzi studiate în cadrul cursurilor de drept roman. Catedrala Sfânta Sofia este și astazi
una din principalele atracții turistice ale lumii.

Bibliografie:

 A.A. Vasiliev - „Istoria Imperiului Bizantin”, Polirom, Iași, 2010

 Nicolae Iorga - „Istoria vieții bizantine”, Editura Enciclopedică Română, București 1974