ÎN SFÂNTA ŞI MAREA SÂMBĂTĂ

Toaca la patru ceasuri din noapte, Utrenia după obicei, după cei şase psalmi,
Ectenia cea mare. La Dumnezeu este Domnul…troparul, glas 2

Iosif cel cu bun chip, de pe lemn luând preacurat trupul Tău, cu giulgiu curat
înfăşurându-L şi cu miresme în mormânt nou îngropându-L L-a pus.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh

Când Te-ai coborât la moarte, Cela ce eşti Viaţa cea fără de moarte atuncea iadul l-ai
omorât cu strălucirea Dumnezeirii; şi când ai înviat pe cei morţi din cele dedesubt,
toate puterile cereşti au strigat: Dătătorule de viaţă, Hristoase, Dumnezeule, slavă
Ţie.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor, amin.

Mironosiţele femei, stând lângă mormânt, îngerul a strigat: Miresmele morţilor

sânt cuvioase; dar Hristos putrejunii S-a arătat străin.

1. Fericiţi cei fără prihană în cale , care umblă în legea Domnului

În mormânt viaţă,
Pus ai fost, Hristoase
Şi s-au spăimântat oştirile îngereşti,
Plecăciunea Ta cea multă preamărind.

2.Fericiţi cei ce cearcă mărturiile Lui, cu toată inima vor căuta pe Dânsul

Dar cum mori Viaţă ?

Şi cum şezi în groapă ?
Şi împărăţia morţii o pierzi de tot
Şi pe morţii cei din iad îi înviezi ?

3.Că nu cei ce lucrează fărădelege au umblat în căile Domnului.

Te slăvim pe Tine,
Doamne, Iisuse,
Şi-ngroparea Îţi cinstim şi patimile,
Că din munca iadului ne-ai mântuit.
4.Tu ai poruncit poruncile Tale ca să le păzească foarte.

Celce-ai pus pământul,

Cu măsuri Hristoase,
Cum şezi astăzi în mormânt, Ziditorule ?
Şi din gropi pe ceice au murit înviezi.

5.O ! de s-ar îndrepta căile mele ca să păzească îndreptările Tale !

Iisuse al meu,
Împărate a toate,
Ce-ai venit la cei din iad acum căutând ?
Vrând să dezrobeşti pe neamul omenesc.

6.Atuncia nu mă voi ruşina, când voi căuta spre toate poruncile Tale.

Stăpânul a toate,
Mort se vede-n groapă
Şi deşertătorul gropilor morţilor,
În mormânt se-ncuie ca un muritor.

7. Mărturisimă-voi Ţie întru îndreptarea inimii, când mă voi învăţa judecăţile dreptăţii
Tale.

În mormânt viaţă,
Ai fost pus Hristoase
Şi cu moartea Ta pe moarte o ai pierdut
Şi ai izvorât viaţă veşnică.

8. Îndreptările Tale voi păzi, nu mă părăsi până în sfârşit.

Cu cei răi Hristoase,

Ca un rău vinovat,
socotit ai fost , dar ne-ai îndreptat pe noi
Şi din amăgirea celui rău ne-ai scos.

9. Întru ce-şi va îndrepta tânărul calea sa ?... când va păzi poruncile Tale !

Cel frumos cu chipul,

Decât oamenii toţi,
Ca un om se vede mort şi fără de chip,
Celce firea toată a-nfrumuseţat.

10. Cu toată inima Te-am căutat pe Tine, să nu mă lepezi de la poruncile Tale.

2
Iadul cum va răbda,
viind Tu întrânsul ?
Şi cum nu se va zdrobi întunecându-se ?
Ca de fulger şi de raze va orbi.

11. În inima mea am ascuns cuvintele Tale, ca să nu greşesc Ţie.

Dulcea mea lumină

Şi mântuitoare,
Cum în groapă-ntunecoasă Te-ai încuiat ?
O nespusa Ta răbdare, Bunule !

12. Bine eşti cuvântat Doamne, învaţă-mă îndreptările Tale.

Nici de duhuri firea,

Se pricepe Doamne,
Nici mulţimea făr' de trupuri pot povesti,
Taina îngropării Tale ne-ajungând.

13. Cu buzele mele am vestit toate judecăţile gurii Tale.

O minuni străine !
O ce lucruri nouă !
Celce-mi dă viaţă mie se poartă mort,
Îngropându-L mâinile lui Iosif.

14. În calea mărturiilor Tale m-am desfătat ca întru toată bogăţia.

Şi-n mormânt ai apus

Şi de sân părintesc
Nicicum nu Te-ai despărţit, Hritoase al meu,
Străin lucru amândouă şi slăvit.

15. Întru poruncile Tale mă voi deprinde şi voi cunoaşte căile Tale.

Adevăr Împărat,
Pământesc şi ceresc,
Deşi-n mic mormânt Te-ncui Iisusul meu,
Dar de toat-a a Ta făptură Te cunoşti.

16. Întru îndreptările Tale voi cugeta, nu voi uita Cuvintele Tale

Tu-n mormânt fiind pus,

3
Ziditor Hristoase,
Temelia dedesubt s-a cutremurat
Şi gropi ale multor oameni s-au deschis.

17. Răsplăteşte robului Tău, înviază-mă şi voi păzi Cuvintele Tale.

Celace în palmă,
Tot pământul ţine,
Sub pământ acum trupeşte se ţine mort,
Mântuind pe morţii cei din iad legaţi.

18. Descoperă ochii mei şi voi cunoaşte minunile din legea Ta.

Din stricare, Doamne,

M-ai suit pe mine
Şi murind acum la cei morţi Te-ai pogorât,
Ş-ai zdrobit puterea toat-a iadului.

19. Nemernic sânt eu pe pământ, să nu ascunzi de mine poruncile Tale.

Ca lumina-n sfeşnic,
Se ascunde acum,
Sub pământ ca sub un văl trupul Domnului
Şi din iad goneşte întunericul.

20. Iubit-a sufletul meu să dorească judecăţile Tale toată vremea.

Mulţimnea de oştiri,
Cea-nţelegătoare,
Dimpreună cu Nicodim şi cu Iosif,
Merg să-ngroape pe Celce e ne-ncăput.

21. Certat-ai pe cei mândri; blestemaţi cei ce se abat de la poruncile Tale.

Murind Tu de voie,
Sub pământ ai apus
Şi pe mine ce-am fost mort Iisusul meu,
De amara neascultare m-ai sculat.

22. Ia de la mine ocara şi defăimarea, că mărturiile Tale am căutat.

S-a schimbat făptura,

Privind patima Ta,
Că cu Tine-au pătimit toate câte sunt,
4
Făcător a toate cunoscându-Te.

23. Pentru că au şezut boierii şi asupra mea cleveteau, dar robul Tău se învăţa
îndreptările Tale.

A vieţii piatră,
Întru sine luând,
Cel a toate mâncător iadu-a aruncat,
Morţii cei din veac ce-i înghiţise el.

24. Că mărturiile Tale cugetarea mea este şi sfaturile mele îndreptările Tale.

În mormânt nou Te-ai pus,

Înnoind Hristoase,
Firea oamenilor Tu, din morţi înviind,
După cum se cade ca un Dumnezeu.

25. Lipitu-s-a de pământ sufletul meu, înviază-mă după Cuvântul Tău.

Pe pământ coborând,
Să înnoieşti pe Adam
Şi pe-acesta negăsind, jos Te-ai pogorât,
Pâ'n la iad Stăpânul meu şi l-ai aflat.

26. Căile mele le-am mărturisit şi m-ăi auzit, învaţă-mă îndreptările Tale.

Pământul de frică,
S-a clătit Cuvinte,
Şi-ncă soarele lumina sa ş-a ascuns,
Apuind Tu, Ziditorul sub pământ.

27. Cale îndreptărilor Tale fă să o înţeleg şi mă voi deprinde în minunile Tale.

Ca un om ai murit,
De-a Ta voie Doamne,
Ş-ai sculat pe morţi din gropi ca un Dumnezeu,
Ş-ai dat tuturor viaţă veşnică.

28. Dormitat-a sufletul meu de trândăvie, întăreşte-mă întru Cuvintele Tale.

Vărsând râu de lacrimi,

Peste Tine a plâns,
Cea curată ca o maică şi-a glăsuit:
Oare cum Te voi îngropa Fiul meu ?
5
29. Cale nedreptăţii depărtează-o de la mine şi cu legea Ta mă miluieşte.

Ca grăunţul de grâu,
Intrând Tu în pământ,
Spic prea mult înmulţitor nouă ne-ai crescut,
Înviind pe oamenii cei din Adam.

30. Calea adevărului am ales şi nu am uitat judecăţile Tale.

Sub pământ Te-ai ascuns,

Ca un soare acum,
Şi cu moarte ca într-o noapte te-ai învelit,
Ci răsari mai mult Mântuitorul meu.

31. Lipitu-m-am de mărturiile Tale Doamne, nu mă ruşina.

Cum ascunde luna,

Faţa cea de soare,
Aşa groapa Te-a ascuns şi pe Tine acum,
Celce prin trupeasca moarte ai apus.

32. Pe cale poruncilor Tale am alergat, când ai desfătat inima mea.

Iisus viaţa,
Gustând moarte acum,
Pe toţi oamenii din moarte i-a slobozit,
Şi viaţă tuturor le-a dăruit.

33. Lege pune mie, Doamne: – calea îndreptărilor Tale – şi o voi căuta pe dânsa
totdeauna.

Pe Adam cel dintâi,

Prin păcat omorât,
La viaţă ridicându-l cu moartea Ta,
Adam nou prin trup Te-ai arătat acum.

34. Înţelepţeşte-mă şi voi căuta legea Ta şi o voi păzi cu toată inima mea.

Cereştile cete,
Mort văzând pe Stăpân,
Pentru noi s-au spăimântat şi s-au învelit,
Şi cu aripile s-au acoperit.

6
35. Povăţuieşte-mă în calea poruncilor Tale, că aceasta am voit.

Iosif Cuvinte,
Pogorându-Te mort,
De pe lemn acum în noul mormânt Te-a pus;
Ci-nviază Doamne, mântuind pe toţi.

36. Pleacă inima mea la mărturiile Tale şi nu la lăcomie.

Bucurie Doamne,
Fiind îngerilor,
Întristare lor acum le-ai pricinuit,
Cu trup mort ca pe un om văzându-Te.

37. Întoarce ochii mei să nu vadă deşertăciune; în calea Ta mă înviază.

Suind Tu pe cruce,
Împreună ai suit
Şi pe oamenii cei vii , iar mergând în iad,
Ai sculat dintr-însul pe cei morţi din veac.

38. Pune robului Tău Cuvântul Tău , întru frica Ta.

Ca un leu Tu Doamne,
Adormind cu trupul,
Ca un pui de leu Te scoli, Cela ce-ai fost mort,
Lepădând greimea bătrâneţilor.

39. În ocara mea la care m-am gândi , că judecăţile Tale sunt bune.

Te-ai împuns în coastă,

Celace din coastă
Pe strămoaşa ai zidit din Adam dintâi
Şi ne-ai dat izvor de dar curăţitor.

40. Iată am dorit poruncile Tale, întru dreptatea Ta mă înviază.

Se junghia cu Taină,
Mai 'nainte mielul,
Iar de faţă Tu acum junghiindu-Te,
De păcat făptura Ta o curăţeşti.

41. Şi să vină peste mine mila Ta Doamne, mântuirea Ta după Cuvântul Tău.

7
Cine dar va spune,
Chip nou şi înfricoşat ?
Astăzi Celce stăpâneşte făpturile,
Pătimeşte pentru noi şi moare vrând.

42. Şi voi răspunde cuvânt celor ce mă ocărăsc, că am nădăjduit întru Cuvintele Tale.

Celce dă viaţă,
Cum acum moare vrând ?
Strigau îngerii de spaimă fiind cuprinşi;
Şi cum Dumnezeu se-ncuie în mormânt ?

43. Să nu iei din gura mea Cuvântul adevărului până în sfârşit, că întru judecăţile Tale
am nădăjduit.

Din coasta Ta Doamne,

Cea însuliţată,
Izvorăşti mie viaţă şi mă prefaci,
dându-mi daruri şi iertare de păcat.

44. Şi voi păzi legea Ta pururea, în veac şi în veacul veacului.

Tins fiind pe cruce,

Ai chemat pe oameni,
Iar curata coasta ta împungându-se,
Tuturor iertare dai, Iisusul meu.

45. Şi am umblat întru lărgime, că poruncile Tale am căutat.

Cel cu chip cuvios,

Te găteşte frumos,
Şi Te-ngroapă ca pe-un mort încuviinţat,
Şi de-al Tău chip mult se-nfricoşează acum.

46. Şi am grăit întru mărturiile tale înaintea împăraţilor şi nu m-am ruşinat.

Sub pământ de voie,

Ca un mort pogorând,
Pe cei muritori la ceruri –ai ridicat,
Ca pe cei ce de acolo au fost căzuţi.

47. Şi am căutat la poruncile Tale pe care le-am iubit foarte.

De Te-ai şi văzut mort,

8
Dar viezi ca un Domn,
Şi la cer pe pământeni ,Iisusul meu,
Îi ridici ca un Atotstăpânitor.

48. Şi am ridicat mâniile mele spre poruncile Tale pe care le-am iubit.

De Te-ai şi văzut mort,

Dar eşti viu Dumnezeu,
Şi pe oamenii cei morţi pe toţi înviezi,
Omorând de tot pe-al meu omorâtor.

49. Şi m-am deprins întru îndreptările Tale.

O ce bucurie !
Ce dulceaţă multă !
A fost ceea ce-a umplut pe toţi cei din iad,
Strălucind lumina Ta, Hristosul meu.

50. Pomeneşte Cuvintele Tale robului Tău, de care mi-ai dat nădejde.

Laud îngroparea,
Mă-nchin patimilor,
Şi puterea Îţi slăvesc, Milostivule,
Că m-ai dezlegat de patimi putrede.

51. Aceasta m-a mângâiat în smerenia mea: că Cuvântul Tău m-a înviat.

Asupra Ta Doamne,
Săbii s-au ascuţit,
Şi-a puternicului sabie s-a tâmpit,
Şi cea din Eden s-a biruit acum.

52. Cei mândri au făcut călcare de lege foarte, dar eu, de la legea Ta nu m-am abătut.

Văzând mieluşeaua,
Pe-al său Miel junghiat,
Pătrunzându-se cu inima s-a rănit,
Şi pe turmă îndeamnă să se vaiete.

53. Adusu-mi-am aminte de judecăţile Tale cele din veac, Doamne şi m-am mângâiat.

De Te-ngropi în mormânt,
De Te duci şi în iad,
Dar şi gropile Iisuse le-ai deşertat,
9
Şi pe iad Hristoase l-ai golit de tot.

54. Mâhnire m-a cuprins pentru cei păcătoşi care părăsesc legea Ta.

Mântuitorul meu,
Sub pământ pogorând,
Pe toţi oamenii din moarte i-ai înviat
Şi la slava Tatălui i-ai înălţat.

55. Căutate erau de mine îndreptările Tale, în locul nemerniciei mele.

Unul din Treime,

Defăimată moarte,
Rabdă pentru noi cu trupul binevoind,
Se tem toate şi pământul tremură.

56. Adusu-mi-am aminte noaptea de Numele Tău, Doamne, şi am păzit legea Ta.

Strănepoţii Iudei,
Ceia ce au ieşit,
Ca dintr-un izvor amar în mormânt au pus,
Pe Celce le-a dat lor mana dedemult.

57. Aceasta s-a făcut mie, că îndreptările Tale am căutat.

Vinovat se trage,
Cel prea drept la Pilat,
Şi la moartea cea de cruce Se judecă,
Şi Se osândeşte Celce judecă.

58. Partea mea eşti Doamne, zis-am să păzesc legea Ta.

Falnice Israel,
Ucigaşe popor,
Pentru ce-ai ales mai bine pe Baraba
Şi pe Domnul pentru ce L-ai răstignit ?

59. Rugatu-m-am feţii Tale cu toată inima mea, miluieşte-mă după Cuvântul Tău.

Celce-ai zidit pe om,

Din pământ cu mâna,
Pentru dânsul Te-ai făcut om firesc cu trup,
Şi de bună voia Ta Te-ai răstignit.

10
60. Cugetat-am la căile Tale şi am întors picioarele mele la mărturiile Tale.

Fiind ascultător,
Tatălui Cuvinte,
Pân' la iad Te-ai coborât Iisusul meu,
Şi pe neamul omenesc l-ai înviat.

61. Gătitu-m-am şi nu m-am tulburat a păzi poruncile Tale.

Vai Lumina lumii !

Vai a mea Lumină !
Iisusul meu a toate doritule,
--cu amar striga Fecioara şi plângea !

62. Funiile păcătoşilor s-au înfăşurat împrejurul meu şi legea Ta n-am uitat.

Ucigaş şi vrăjmaş,
Pizmătăreţ popor,
Ruşinează-te măcar înviind Hristos,
De mahrama şi de giulgiurile Lui.

63. În miezul nopţii m-am sculat să mă mărturisesc Ţie, spre judecăţile dreptăţii Tale.

Vino ucigaşe,
Vânzător ucenic,
Şi-mi arată răutatea năravului,
Pentru cât folos ai vândut pe Hristos ?

64. Părtaş sunt eu tuturor celor ce se tem de Tine şi celor ce păzesc poruncile Tale.

Ca cum ai fi fost drept,

Oarbe şi nebune,
Aşa te-ai făţărnicit, pierzătorule,
Şi-ai vândut pe Cel fără de preţ cu bani.

65. De mila Ta Doamne este plin pământul, învaţă-mă îndreptările Tale.

Ce preţ sfântului mir,

Şi ceresc ai aflat ?
Şi ce vrednic de potriva lui ai luat ?
–muncă-n iad, satano şi te-ai spânzurat.

66. Bunătate ai făcut cu robul Tău Doamne, după Cuvântul Tău.

11
De iubeşti pe săraci,
Şi de mir te scârbeşti,
Ce se varsă curăţind multe suflete,
Apoi cum pe aur mântuirea vinzi ?

67. Bunătate şi învăţătură şi cunoştinţă mă învaţă, că poruncile Tale am crezut.

O Cuvinte, Doamne,
O al meu dulce Fiu !
Cum de-a treia zi-ngroparea Îţi voi răbda ?
Mi se rupe inima ca unei maici.

68. Mai înainte să mă smeresc, eu am greşit, pentru aceasta Cuvântul Tău am păzit.

Cine-mi va da apă,
Şi izvor de lacrimi ?
Ca să plâng pe prea iubit dulcele meu Fiu,
--a strigat fecioara maica şi a zis.

69. Bun eşti Tu Doamne, şi în bunătatea Ta mă învaţă îndreptările Tale.

O munţi 'nalţi şi dealuri

Şi voi oamenii toţi,
Plângeţi şi vă întristaţi împreună acum,
Şi cu mine maica tânguiţi-vă.

70. S-a înmulţit spre mine nedreptatea mândrilor, iar eu cu toată inima voi cerca
poruncile Tale.

Când Te voi mai vedea,

Făr'de ani lumină,
Bucuria, mângâierea, dulceaţa mea,
-- a strigat Fecioara văietându-se.

71. Închegatu-s-a ca laptele inima lor, iar eu am cugetat la legea Ta.

De eşti acea Piatră,

Cea netăiată Tu,
Dar ca cel ce eşti izvor de Te-ai şi tăiat,
Apă vie de viaţă dăruieşti.

72. Bine este mie că m-ai smerit, ca să mă învăţ îndreptările Tale !

Ca dintr-o fântână,
12
Din îndoitul râu,
Ce din coastă-Ţi s-a vărsat,
Bând ne adăpăm,
Şi vieţii veşnice ne-mpărtăşim.

73. Bună este mie legea gurii Tale, mai mult decât mii de aur şi de argint.

De voie, Cuvinte,
Î'n groapă mort Te-ai văzut,
Dar eşti viu şi scoţi pe oameni precum ai zis,
Cu învierea Ta Mântuitorul meu.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Te cântăm Cuvinte,
Doamne al tuturor,
Şi pe Tatăl împreună cu Duhul Sfânt,
Şi-ngroparea Ta cea sfântă preaslăvim.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor, amin.

Te slăvim, Curată,
Maica lui Dumnezeu,
Şi cinstim cei credincioşi punerea-n mormânt,
A Fiului tău şi-al nostru Dumnezeu.

Şi iarăşi primul stih; apoi Ectenia cea mică ş următorul Ecfonis:

Că s-a binecuvântat Numele Tău şi S-a preaslăvit împărăţia Ta, a Tatălui şi a Fiului
şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Şi cădind începem:

A DOUA STARE
Începe iarăşi cel mai mare, cu bună rânduială, cădind în chipul crucii. Glas 5

Cuvine-se dar,
Să cădem la Tine Ziditorul,
Celace pe cruce mâinile Ţi-ai întins,
Ş-ai zdrobit de tot puterea celui rău.

74. Mâinile Tale m-au făcut şi m-au zidit, înţelepţeşte-mă şi voi învăţa poruncile Tale.

Cuvine-se dar,
13
Să slăvim a Ta-ngropare Doamne,
Că cu patimile Tale ne-ai scos din iad,
Şi din stricăciune toţi ne-am mântuit.

75. Cei ce se tem de Tine mă vor vedea şi se vor veseli, că întru Cuvintele Tale am
nădăjduit.

Groază au luat,
Şi pământul şi soarele Doamne,
Apuind Tu ne-nsertatul soare Hristos,
Şi-n mormânt acum cu trup puindu-Te.

76. Cunoscut-am Doamne că drepte sunt judecăţile Tale şi întradevăr m-ai smerit.

Adormind Hristos,
Făcător de viaţă somn în groapă,
Din cel greu somn al păcatului ne-a întors,
Şi pe neamul omenesc l-a ridicat.

77. Facă-se dar mila Ta ca să mă mângâie, după Cuvântul Tău robului Tău.

Una numai eu,

Am născut Fiu fără de durere,
Dar acum nu-Ţi sufăr patima , Fiul meu,
Cea curată mult jelindu-se zicea.

78. Să-mi vie mie îndurările Tale şi voi fi viu, că legea Ta cugetarea mea este.

Sus văzându-Te,
De Treime nedespărţit, Doamne,
Iară jos fiind cu trupul mort pe pământ,
Serafimii s-au înfricoşat acum.

79. Să se ruşineze cei mândri, că cu nedreptate au făcut asupra mea fărădelege, iară eu
mă voi învăţa întru poruncile Tale.

Ruptu-s-a acum ,
A Bisericii catapeteasmă,
Şi luminătorii şi-au stins lumina lor,
Sub pământ Tu soare ascunzându-Te.

80. Să mă întoarcă pe mine cei ce se tem de Tine şi cei ce cunosc mărturiile Tale.

Pe Celce dintâi,
14
Tot pământul a înfipt cu voia,
Îl acoperă pământul ca pe un mort,
Îngrozeşte-te dar acum cerule.

81. Fie inima mea fără prihană întru îndreptările Tale, ca să nu mă ruşinez.

Sub pământ Te-ai pus,

Celce ai zidit pe om cu mâna,
Ca să scoli pe omul tot din căderea lui,
Cu puterea ce atotputernică.

82. Să se stingă spre mântuirea Ta sufletul meu, întru Cuvintele Tale am nădăjduit.

Adunaţi-vă,
să cântăm plâns sfânt acum cu jale,
Ca femeile ce-au adus mir dedemult,
Ca şi noi cu ele să ne bucurăm.

83. Sfârşitu-s-au ochii mei spre Cuvântul Tău, zicând: când mă vei mângâia ?

Mir adevărat,
Eşti Cuvinte fără-mpuţinare,
Pentru care şi femeile mir Ţi-aduc,
Celui viu ca unui mort şi îngropat.

84. Că m-am făcut ca un foale în brumă, îndreptările Tale nu le-am uitat.

Îngropându-Te,
Ai zdrobit acum iadul Hristoase,
Şi cu moartea Ta pe moarte ai omorât,
Şi din stricăciune neamul mântuieşti.

85. Câte sunt zilele robului Tău, când vei face mie judecată de către cei ce mă gonesc ?
Râu de viaţă eşti,
Ce verşi viu dar de-nţelepciune,
Iar în groapă apuind viaţă dăruieşti,
Celor din adâncurile iadului.

86. Spusu-mi-au mie călcătorii de lege bârfele, dar nu sunt ca legea Ta Doamne.

Ca să înnoiesc,
Firea oamenilor cea zdrobită,
Am voit de Mi-am rănit trupul Meu acum;
Deci nu plânge Maica Mea acum jelindu-te.
15
87. Toate poruncile Tale sunt Adevărul ! Fără dreptate m-au gonit, ajută-mi !

Sub pământ apui,

Celce eşti Luceafăr al dreptăţii,
Şi pe morţi ca dintr-un somn greu îi înviezi,
Şi goneşti din iad tot întunericul.

88. Puţin nu m-au sfârşit pe mine pe pământ, iar eu n-am părăsit poruncile Tale.

Fire-n două firi,

Întru tot dătător de viaţă,
În pământ S-aruncă astăzi jelindu-L toţi;
Însă răsărind, lumea va bucura.

89. După mila Ta mă înviază şi voi păzi poruncile gurii Tale.

S-a temut Adam,

Dumnezeu umblând în rai atuncea,
Iar acum s-a veselit c-ai venit la iad;
Căci căzând atunci, acum s-a ridicat.

90. În veac Doamne Cuvântul Tău rămâne în cer, în neam şi-n neam Adevărul Tău.

Jertfe jalnice,
Ţi-a adus plâns cu jale, Fecioara,
Strigând dacă Ţe-a văzut pus mort în mormânt,
Înviază Fiul meu precum ai zis.

91. Întemeiat-ai pământul şi rămâne.

Iosif Te-a pus,

Cu evlavie în groapa nouă,
Şi cântări de îngropare dumnezeeşti Ţi-a cântat,
Cu multe lacrimi îndoindu-le.

92. Cu rânduiala Ta rămâne ziua că toate sunt slujitoare Ţie.

Maica Ta acum,
Pironit văzându-Te pe cruce,
Cu-ntristarea ca cu cuiele s-a pătruns,
Şi-a trecut prin sufletul ei sabie.

93. Că de n-ar fi fost legea Ta gândirea mea, atunci aş fi pierit în smerenia mea.
16
Celce eşti atot
Mângâiere şi dulceaţă, Doamne,
Maica Ta amar văzându-Te adăpat,
Lacrimi de amărăciune a vărsat.

94. În veac nu voi uita îndreptările Tale că într'ânsele m-ai viat.

Rău mă întristez,
Şi rărunchii mi se rup, Cuvinte,
Văzând cea fără dreptate junghierea Ta,
Preacurata a zis acum cu plângere.

95. Al Tău sunt eu, mântuieşte-mă că îndreptările Tale am căutat.

Ochii Tăi cei dulci,

Ş-ale Tale buze, cum voi închide,
Şi ca pe un mort cum dar Te voi şi-ngropa ?
A strigat Iosif prea încutremurat.

96. Pe mine m-au aşteptat păcătoşii să mă piardă, mărturiile Tale am cunoscut.

Iosif cântări,
Cu Nicodim, de îngropare cântă,
Lui Hristos celui de voie pus în mormânt,
Şi cu dânşii cântă cetele cereşti.

97. A tot sfârşitul am văzut sfârşit, desfătată este porunca Ta foarte.

Sub pământ apui,

Mântuire, Soare al dreptăţii,
Deci şi luna, a Ta maică ce Te-a născut,
A apus din lipsă de vederea Ta.

98. Cât am iubit legea Ta Doamne ! toată ziua gândirea mea este.

Iadul s-angrozit,
Dătătorule de viaţă Doamne,
Dacă s-a văzut prădat de averea lui,
Şi-nviaţi pe morţii cei din iad legaţi.

99.Mai mult decât pe vrăjmaşii mei m-ai înţelepţit cu porunca Ta, că în veac a mea
este.

17
Soare luminos,
După noapte răsare, Cuvinte,
Iară Tu după moarte înviind luminezi,
Mai curat precum David a prorocit.

100. Mai mult decât cei ce mă învaţă am înţeles, că mărturiile Tale gândirea mea este.

Primindu-Te-n sân,
Ziditorule, pământul,
S-a clătit de frică Mântuitorule,
Şi pe cei morţi tremurând i-a deşteptat.

101. Mai mult decât cei bătrâni am priceput, că poruncile Tale am căutat.

Iosif acum,
Şi Nicodim cu miruri, Hristoase,
După cuviinţă ca pe un mort Te ung, zicând:
O, pământe, înfricoşează-te !

102. Despre toată calea cea rea am oprit picioarele mele, ca să păzesc Cuvintele Tale.

Ai apus acum,
Şi-mpreună soarele cu Tine,
Şi cutremur toată făptura a luat,
Atotfăcător Domn cunoscându-Te.

103. De la judecăţile Tale nu m-am abătut, că Tu ai pus lege mie.

Piatra cea din unghi,

Se acoperă de cea tăiată,
Şi pe Dumnezeu ca pe un muritor,
Îl ascund şi toate se cutremură.

104. Cât sunt de dulci gâtlejului meu Cuvintele Tale, mai mult decât mierea pentru
cerul gurii mele.

Vezi pe ucenic,
Ce iubeai şi pe mine-a Ta maică,
Şi cum nu răspunzi, o prea dulcele meu Fiu,
--a strigat Curata, tânguindu-se.

105. Din poruncile Tale am cunoscut, pentru aceasta am urât toată calea nedreptăţii.

Tu ca Cel ce eşti,
18
Dătător de viaţă, Cuvinte,
N-ai ucis pe cei ce Te-au răstignit acum,
Ci-mpreună şi pe-a lor morţi înviezi.

106. Făclie picioarelor mele este legea Ta şi lumină cărărilor mele.

Nici chip ai avut,

Nici frum'seţe-n patimă, Cuvinte,
Dar după-nviere ne-ai strălucit pe toţi,
Şi dumnezeeşte ne-ai înfrumuseţat.

107. Juratu-m-am şi am pus ca să păzesc judecăţile dreptăţii Tale.

Ascunzându-Te,
În pământ nenserate Luceafăr,
Şi pe Tine neputând răbda soarele,
S-a întunecat întru amiazăzi.

108. Smeritu-m-am până în sfârşit, Doamne, viază-mă după Cuvântul Tău.

Luna, soarele,
Dimpreună se-ntunecă, Doamne,
Robi cunoscători la toţi cunoscându-se,
Şi cu haine negre îmbrăcându-se.

109. Cele de bună voie ale gurii mele bine le voieşte, Doamne, şi judecăţile Tale mă
învaţă.

De ai şi murit,
Ci sutaşul Dumnezeu Te strigă,
Dar eu cum voi îndrăzni a Te pipăi ?
—mă-ngrozesc şi tremur, a zis Iosif.

110. Sufletul meu în mâinile Tale este pururea şi legea Ta n-am uitat.

Adormind Adam,
Şi din coastă şi-a scos luişi moarte;
Iar Tu, Dumnezeul meu, adormind acum,
Viaţă lumii izvorăşti din coasta Ta.

111. Pus-au păcătoşii cursă mie şi de la poruncile Tale n-am rătăcit.

Adormind acum,
Ai sculat pe cei legaţi, Hristoase,
19
Şi-nviind din morţi, Cuvinte, ai luminat,
Pe toţi adormiţii din veac, Bunule.

112. Moştenit-am mărturiile Tale în veac, că bucurie inimii mele sunt.

De ai şi murit,
Dar dai vin de mântuire lumii,
Celace eşti viţă vie şi veşnică,
Slăvesc patima şi răstignirea Ta.

113. Plecat-am inima mea ca să fac îndreptările Tale în veac pentru răsplătire.

Cum cei gânditori,

Cele-ntâi cete fără de trupuri,
Gol,bătut,mort,sângerat, laudă-Ţi-aduc,
Şi-ndrăzneala jidovilor sufăr.

114. Pe călcătorii de lege i-am urât şi lege Ta am iubit.

Îndărătnic neam,
Jidovesc ce ai luat arvuna,
Cunoscut-ai ridicarea bisericii,
Pe Hristos dar pentruce L-ai osândit ?

115. Ajutorul meu şi sprijinitorul meu eşti Tu, întru Cuvintele Tale am nădăjduit.

Cu batjocură,
Se îmbracă Celce-mpodobeşte cerul,
stelele,luceferii,şi soarele,
Şi pământul, tot l-a înfrumuseţat.

116. Depărtaţi-vă de la mine cei ce vicleniţi şi voi cerca poruncile Dumnezeului meu.

Ca un pelican,
Din rănită coasta Ta, Cuvinte,
Pe ai Tăi fii ce-au murit înviezi acum,
Picături de viaţă peste ei picând.

117. Apără-mă după Cuvântul Tău şi mă viază, şi nu mă ruşina pe mine de la

aşteptarea Ta.

Oarecând Navi,
A oprit pe soarele pe cer din cale,
Iară Tu, Hristosul meu, ascunzându-Te,
20
Ai surpat pe domnul beznei iadului.

118. Ajută-mi şi mă voi mântui şi voi cugeta întru îndreptările Tale.

Nicicum n-ai rămas,

Depărtat de sân părintesc,Doamne,
Şi după ce ai voit a Te face om,
Şi în iad, Hristosul meu Te-ai pogorât.

119. Defăimat-ai pe toţi cei ce se depărtează de la îndreptările Tale, că nedrept este

gândul lor.

Cruce-ai suferit,
Celce spânzuri pământul pe ape,
Şi fără suflare acum Te-ai culcat pe el,
Ci nu poate a răbda şi tremură.

120. Călcători de lege am socotit pe toţi păcătoşii pământului, pentru aceasta am iubit
mărturiile Tale.

Vai o Fiul meu !

Zicea Preacurata cu jale,
Că pe care Te ţineam lumii Împărat,
Acum osândit Te văd şi răstignit.

121. Pătrunde cu frica Ta cărnurile mele , că de judecăţile Tale m-am temut.

Însuşi Gavriil,
Mi-a vestit venind din cer la mine,
Că va fi împărăţia Fiului meu,
Împărăţie veşnică, pururea.

122. Făcut-am judecată şi dreptate, nu mă da pe mine celor ce-mi fac mie strâmbătate.

Şi-a lui Simeon,

S-a plinit acuma prorocia,
Că prin inima mea sabie a trecut,
O Emanuele, şi o a străpuns.

123. Primeşte pe robul Tău întru bunătate, ca să nu mă clevetească cei mândri.

Încă din cei morţi,

Ce i-a înviat Stăpânul,Domnul,
Ruşinaţi-vă o jidovi necredincioşi,
21
Şi cunoaşteţi pe Celce aţi ucis acum.

124. Ochii mei s-au stins întru mântuirea Ta şi întru Cuvântul dreptăţii Tale.

Soarele văzând,
Apuind a Ta lumină,Doamne,
S-a-ngrozit şi-ntunecându-şi lumina sa,
S-a ascuns nesuferindu-Te-n mormânt.

125. Fă cu robul Tău după mila Ta şi întru îndreptările Tale mă învaţă.

Cu amar a plâns,
Preacurată maica Ta, Cuvinte,
Dacă Te-a văzut pe Tine pus în mormânt,
Pe cel fără de-nceput şi Dumnezeu.

126. Robul Tău sunt eu, înţelepţeşte-mă şi voi cunoaşte mărturiile Tale.

Omorârea ta,
Preacurată maica Ta,Hristoase,
Neputând a o vedea, se ruga zicând:
Să nu zăboveşti viaţă între morţi.

127. Vremea este a face Domnului, stricat-au legea Ta.

Iadul cel cumplit,

Spăimântatu-s-a de Tine, Doamne,
Celce eşti soare al dreptăţii nemuritor
Şi îndată a dat pe cei legaţi din el.

128. Pentru aceasta am iubit poruncile Tale, mai mult decât aurul şi topazul.

Vede-se acum,
Mare şi înfricoşată taină,
Celce dă la toţi viaţă cum moare vrând,
Ca pe morţii cei din iad să-i facă vii.

129. Pentru aceasta m-am îndreptat spre toate poruncile Tale, toată calea nedreaptă
am urât.

Coasta Ţi-au împuns,

Şi Ţi-au pironit mâinile, Doamne,
Şi cu rana cea din coastă ai vindecat,
Ne-nfrânarea mâinilor strămoşilor.
22
130. Minunate sunt mărturiile Tale, pentru aceasta le-a încercat pe ele sufletul meu.

Plâns-au oarecând,
Cei din casă pe fiul Rahelei.
Iar acum pe al Fecioarei Fiu Îl jelesc,
Ceata ucenicilor cu maica Lui.

131. Descoperirea Cuvintelor Tale dă lumină, dă pricepere celor fără răutate.

Palmă I S-a dat,

Lui Hristos şi loviri peste faţă,
Celuice-a zidit tot omul cu mâna Lui,
Ş-ale fiarei fălci de tot le-a sfărâmat.

132. Gura mea am deschis şi am tras Duh, că poruncile Tale am dorit.

Toţi cei credincioşi,

Îţi cinstim cu laude,Hristoase,
răstignirea şi-ngroparea şi patima,
Că ne-ai mântuit din moarte veşnică.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Fără de-nceput,
Celce eşti Părinte,Fiu şi Duh Sfânt,
Întăreşte stăpânirea Bisericii,
Şi dă-i biruinţ-asupra celor răi.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor, Amin.

Ceea ce-ai născut,

Pe viaţ-a toate Hristos Domnul,
Încetează preacurată smintelile
Şi unire-n pace dă Bisericii.

Şi apoi troparul întâi de la a doua stare, apoi Ectenia cea mică şi Ecfonisul stării a
doua:

Că Sfânt eşti Dumnezeul nostru, Celce Te odihneşti pe scaunul slavei cel de

heruvimi şi Ţie slavă înălţăm, împreună şi Părintelui Tău cel fără de început şi
Preasfântului şi de viaţă făcătorului Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor .
Amin.

23
 A TREIA STARE
Şi iarăşi cădind, cel mai mare începe a cânta pe glas 3

Neamurile toate Laudă-ngropării Ţi-aduc Hristoase al meu.

133.Caută spre mine şi mă miluieşte, după judecata celor ce iubesc Numele Tău.

Arimatianul jalnic Te pogoară Şi în mormânt Te-ngroapă.

134. Paşii mei îndreptează-i după Cuvântul Tău şi să nu mă stăpâpânescă toată

fărădelegea.

Cele-nsufleţite, Mir Ţie Hristoase aduc cu sârguinţă.

135. Fereşte-mă de clevetirea oamenilor şi voi păzi poruncile Tale.

O făptură vino ! Psalmi de îngropare lui Hristos să-I aducem !

136. Faţa Ta arat-o peste robul Tău şi mă învaţă îndreptările Tale.

Pe Cel viu ce doarme, toţi cu mir să-L ungem, cu mironosiţele.

137. Izvoare de apă au izvorât ochii mei, pentru că nu am păzit legea Ta.

Prea-ncuviinţate, Iosife-ngroapă pe Celce dă viaţă.

138. Drept eşti Doamne, şi drepte sunt judecăţile Tale.

Cei hrăniţi cu mană, sfat viclean ridică, spre Tine ce le-ai dat-o.

139. Poruncit-ai dreptate a fi mărturiile Tale, şi adevărul foarte.

Cei hrăniţi cu mană, fiere şi cu smirnă, Ţi-aduc să Te-adape.

140. Topitu-m-a râvnirea Ta,că au uitat cuvintele Tale vrăjmaşii mei.

O ce nebunie ! pe Hristos omoară evreii cei zavistnici.

141. Cu foc lămurit este Cuvântul Tău foarte, şi robul Tău l-a iubit pe el.

Ca cel ce turbează, a vândut Iuda pe Ziditorul lumii.

24
142. Mai tânăr sunt eu şi defăimat, îndreptările Tale nu le-am uitat.

Vinde slobozirea, rob se dă pe sine-şi Iuda cel pierzător.

143. Dreptatea Ta este dreptate în veac şi Cuvântul Tău adevărul.

Bine-a zis psalmistul, groapă adâncă este gâtlejul jidovilor.

144. Necazuri şi nevoi m-au aflat, poruncile Tale sunt gândirea mea.

Strâmbe căi şi rele, la vrăjmaşii jidovi, purure-au fost şi curse.

145. Drepte sunt mărturiile Tale, înţelepţeşte-mă şi voi fi viu.

Iosif,Nicodim, pe Domnul îngroapă, cu toată sârguinţa.

146. Strigat-am cu toată inima mea, auzi-mă Doamne, îndreptările Tale voi căuta.

Slavă Ţie Doamne, Celce dai viată şi iadul l-ai omorât.

147. Strigat-am Ţie, mântuieşte-mă şi voi păzi mărturiile Tale.

Maica şi Fecioara, când Te-a văzut jos mort, se tânguia cu jale.

148. Apucat-am înainte fără de vreme şi am strigat, întru Cuvintele Tale am nădăjduit.

Primăvară dulce ! Fiul meu preadulce, frum'seţea unde Ţi-ai apus ?

149. Întâmpinat-au ochii mei către dimineaţă, ca să cuget la Cuvintele Tale.

Plângere prea mare, a pornit Curata, dac-ai murit Cuvinte.

150. Glasul meu auzi-l Doamne, după mila Ta,după judecata Ta mă viază.

Mir şi cu miresme, cele-nţelepţite , Ţi-au adus să Te ungă.

160. Apropiatu-s-au cei ce mă goneau fărădelege, şi de la legea Ta s-au depărtat.

Cu moartea pe moarte, o omori Cuvinte, Dumnezeu Tare fiind.

161. Aproape eşti Tu Doamne, şi toate căile Tale sunt Adevărul.

Scapă amăgitul, înşală-se vicleanul, prins de-a Ta-nţelepciune.

25
162. Din început am cunoscut din mărturiile Tale, că în veac le-ai întemeiat pe ele.

Cade-n stricăciune, şi-n iad se pogoară Iuda vânzătorul.

163. Vezi smerenia mea şi mă scapă, pentru Cuvântul Tău mă viază.

Pier răstignitorii, cu toţi împreună, ce Te hulesc pe Tine.

164. Departe este de la păcătoşi mântuirea, că îndreptările Tale nu le-au căutat.

Toţi pier împreună, în fundul stricării, bărbaţii sângiuirilor.

165. Îndurările Tale sunt multe,Doamne, după judecata ta mă viază.

Unule născute, Fiule din Tatăl, cum rabzi de bună voie patimi ?

166. Mulţi sunt cei ce mă prigonesc şi mă necăjesc, de la mărturiile Tale nu m-am

abătut.

Maica mieluşeaua, Mielul ei pe cruce văzându-L s-a văietat.

167. Am văzut pe cei neînţelegători şi mă topeam, că Cuvintele Tale nu le-au păzit.

Trup ce dă viaţă, Iosif îngroapă,'mpreună cu Nicodim.

168. Vezi că poruncile Tale am iubit, Doamne, după mila Ta mă viază.

Glas a dat Fecioara, şi a vărsat lacrimi, inima pătrunzâdu-şi.

169. Începutul Cuvintelor Tale este Adevărul, şi în veac toate judecăţile dreptăţii Tale.

O a mea lumină ! Fiul meu cel dulce, cum zaci acum în groapă.

170. Boierii m-au gonit în zadar, şi de Cuvintele Tale s-a înfricoşat inima mea.

Pe Adam şi Eva, ca să-i scap o maică, voind rabd,ci nu plânge.

171. Bucura-mă-voi eu de Cuvintele tale ca cel ce află dobânzi multe.

Fiul meu slăvescu-Ţi, a Ta îndurare, că voind rabzi acestea.

172. Nedreptatea am urât şi m-am scârbit, dar legea Ta am iubit.

Cu oţet şi fiere, Te-au adăpat,Doamne ca să strici gustul Evei.

26
173. De şapte ori în zi Te-am lăudat, pentru judecăţile dreptăţii Tale.

Te-ai suit pe cruce, Celce prin lumină pe jidovi marea-ai trecut.

174. Pace este multă celor ce iubesc legea Ta, şi nu este lor sminteală.

De mir purtătoare, viind la-Ta groapă, Ţi-au adus mir cu lacrimi.

175. Aşteptat-am mântuirea Ta, Doamne, şi poruncile Tale am iubit.

Scoală-Te-ndurate, şi pe noi ridică din întuneric şi iad.

176. Păzit-a sufletul meu mărturiile Tale şi le-a iubit foarte.

Scoală Milostive, zis-a vărsând lacrimi Maica Ta ce Te-a născut.

177. Păzit-am poruncile Tale şi mărturiile Tale, că toate căile mele înaintea Ta sunt
Doamne.

Grăbeşte-nviază, şi-ntristarea schimbă, a maicii Tale, Doamne.

178. Să se apropie rugăciunea mea înainte Ta, Doamne, după Cuvântul Tău mă
înţelepţeşte.

Cele cereşti cete, s-au îngrozit de frică, văzându-Te mort, Doamne.

179. Să intre rugăciunea mea înaintea Ta, Doamne, după Cuvântul Tău mă mântuieşte.

Celor ce cu frică, Te slăvesc pe Tine, iartă-le ori ce-au greşit.

180. Răspunde-vor buzele mele laudă, când mă vei învăţa îndreptările Tale.

O înfricoşată ! străină vedere ! cum cu pământ Te acoperi.

181. Spune-va limba mea Cuvintele Tale, că toate poruncile Tale sunt dreptate.

Oarecând Iosif, Ţi-a slujit în fugă, iar altul Te îngroapă.

182. Fie mâna Ta să mă mântuiască, că poruncile Tale am voit.

Plânge se jeleşte, Preacurata Maică, de-a Ta moarte, Cuvinte.

183. Dorit-am de mântuirea Ta, Doamne, şi legea Ta gândirea mea este.

27
Frică ia pe îngeri,de a Ta îngropare, a toate Făcătorul.

184. Viu va fi sufletul meu şi Te va lăuda şi judecăţile Tale vor ajuta mie.

Cu mir şi miresme, Ţi-au stropit mormântul, cele înţelepţite.

185. Rătăcit-am ca o oaie pierdută , caută spre robul Tău, că poruncile Tale nu le-am
uitat.

Pace Adunării, nouă mântuire, prin învierea-Ţi dă-ne.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

O Treime Sfântă, Tată, Fiu şi Duhul, pe toţi ne miluieşte.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor, Amin.

Robilor tăi Maică, dă-le ca să vadă învierea Fiului tău.

Şi îndată cântăm binecuvântările învierii, compuse de Petru Lampadarie, glasul 5.

28