Buna Guvernare – Impactul acesteia asupra securității statelor și organizațiilor

Disciplina: Buna Guvernare

Niță Nicoleta – Eugenia
Managementul crizelor și prevenirea conflictelor, SMMC 22, nitanicoleta956@gmail.com

Guvernarea conține o parte teoretică și alta practică însă există puncte de vedere cu
privire la aceasta, ce spun că conțin un ansamblu de reguli(norme) de conducere a sectorului
public dar și altele care privesc guvernarea ca modalitate de verificare, control și
supraveghere a acestui sector.
În ceea ce privește buna guvernare, acesta este un domeniul de studiu modern,
deoarece a fost luat recent în considerare de către administrația publică. Acest termen a fost
inclus recent în bibliografia de specialitate și folosit intens de către organizații internaționale
precum Banca Mondială, Organizația Națiunilor Unite și Uniunea Europeană.
Conceptul de buna guvernare a venit o dată cu nevoia de respectare a statului de drept,
nevoia de pace sau dezarmare.
Din punctul meu de vedere, consider că cea mai relevantă definiție a acestui concept
este oferită de către Banca Mondială: ”incluziunea și responsabilitatea stabilite în trei
domenii cheie: selecția, responsabilitatea și înlocuirea autorităților, controlul corupției și
domnia legii.”
Din punct de vedere al caracterizării, buna guvernare are mai multe tipuri de trăsături
ce depind de fiecare actor implicat în viața socială: drepturile omului și libertățile
fundamentale sunt respectate; pamenii pot controla responsabilitatea factorilor de decizie;
nevoile viitoarelor generații sunt reflectate în politicile actuale; femeile sunt parteneri egali cu
bărbații în sfera privată și publică a mass-mediei libere și independente; nu există
discriminare între oameni bazată pe clasă, rasă, sex, etnie sau orice alt atribuit.

Conceptul de “bună guvernare” la nivel regional în România:

Conceptul de capital teritorial şi coeziunea teritorială sunt prezentate ca fiind

definitorii în dezvoltarea socială locală, ca efect al dinamicii teritoriale în România, al
relaţiilor între urban, periurban şi rural, dar şi al unor procese sociale precum retromigraţia.
În mod evident toate standardele unei "bune guvernări" sunt obiective dezirabile, dar
imposibil de atins în totalitate. Însă opţiunea României pentru întrunirea standardelor este un
eveniment fericit. Recunoaşterea unor disfuncţionalităţi este primul pas spre remedierea lor.
O evaluare a tuturor disfuncţionalităţilor la nivelul guvernării este mijlocul cel mai eficient
pentru găsirea unor soluţii în combaterea lor, fie chiar şi prin lansarea unor dezbateri publice
pe această temă.
Fondul Monetar Internaţional este instituţia care şi-a declarat în mod explicit interesul
pentru dezvoltarea ţărilor prin promovarea şi susţinerea unor iniţiative care să întărească
"buna guvernare". FMI furnizează consultanţă în privinţa politicilor economice, suport
financiar şi asistenţă tehnică, în scopul îmbunătăţirii eficienţei şi responsabilităţii sectoarelor
publice şi pentru combaterea corupţiei.

1
 Corupţia, înţeleasă în mod generic ca abuz de autoritate publică în beneficiu privat,
este elementul cel mai distructiv al "bunei guvernări". Raportul Transparency International
pentru anul 2005 plasează România pe locul 85 din 158 de ţări, chiar în urma unor ţări ca
Ruanda. Din păcate, inexistenţa unui sistem naţional eficient de evaluare calitativă şi control
al ofensivei anticorupţie ne face să apelăm la aceste pârghii evaluative internaţionale.
Pentru a putea fi pusă în practică orice măsură de guvernare, trebuie să aibă o
structură pe care să se bazeze, atât la nivelul uman cât şi la nivel instituţional. Acest concept
a fost larg răspândit în ultimii douăzeci de ani, când populaţia statului nu a mai fost
mulţumită de excluderea lor de la procesul decizional. Guvernarea însemna doar
implementarea anumitor decizii de către statul centralizator pentru toate unităţile
administrative teritoriale, bineînţeles, acest lucru scăpa din vedere consultarea populaţiei cât
şi insuficienţa timpului de a cunoaşte adevăratele probleme locale. În acest fel s-a dezvoltat
conceptual de bună guvernare care introduce termeni precum descentralizarea sau
deconcentrarea.
Acest nou concept ţine cont de implicarea cetăţenilor în procesul decizional, de
nevoile şi cerinţele acestora. Noul concept permite utilizarea resurselor materiale, umane şi
financiare mai eficient şi ghidate spre satisfacerea nevoilor prioritare. Aşadar, buna guvernare
cere instituţii bune, un set de reguli care să ghideze acţiunile individuale, organizaţiile cât şi
reducerea discrepanţelor dintre ele. Mai mult decât atât, buna guvernare solicită şi un set de
reguli primare bazate pe lege astfel încât să se menţină un sistem legal eficient şi imparţial.
Nu în cele din urmă, acest concept de bună guvernare, după cum am menţionat anterior, are
nevoie de un grad mare de transparenţă şi responsabilitate în procesul public. Toate aceste
componente sunt importante astfel încât ca buna guvernare să se poată realize şi la nivel
regional.
Însă tocmai aici apare şi problema implementării conceptului. Nivelul regional nu
beneficiază de un set de instituţii care să coordoneze procesul decizional, nici de resurse
umane aparţinând nivelului regional care să ia deciziile. Aşadar, există instituţii însă acestea
nu au personalitate juridică, nici autonomie în luarea deciziilor şi repartizării resurselor, nu
sunt reprezentanţi aleşi ai poporului, aşadar procesul decizional nu aparţine acestora
rezultând lipsa transparenţei în luarea deciziilor , a alocării resurselor, formarea fondurilor,
cât şi multe alte aspecte prevăzute într-un nivel local care beneficiază de autonomie locală
sau la un nivel central unde întreg procesul decizional este transparent, cei interesaţi pot fi
implicaţi în luarea deciziilor.
O altă piedică în calea implementării bunei guvernaări la nivel regional o reprezintă
inexistenţa unui set de legi care să prevadă înfiinţarea, desfiinţarea, drepturile şi obligaţiile
instituţiilor cât şi a autorităţii administrative.
Exercitarea unei bune guvernări la nivel regional ar fi foarte eficientă în cazurile în
care apar situaţii neprevăzute precum:
- Incendii;
- Accidente nucleare si/sau urgente radiologice;
- Inundatii;
- Accidente chimice cu implicatii în afara amplasamentului;
- Avarierea grava a sistemelor de gospodarie comunala;
- Explozii necontrolate ale munitiei ramase din timpul conflictelor militare;
- Poluari marine în zona costiera;
- Caderi de obiecte din atmosfera si din cosmos

2
 Toate aceste evenimente ar fi mult mai uşor de depăşit, însemnatele pierderi materiale
mai facil de înlocuit, cât şi un sprijin pentru pierderile umane dacă s-ar aplica şi la nivel
regional acest nou concept. De exemplu în cazul unei inundaţii, pierderile materiale s-ar
diminua mult faţă de situaţia iniţială dacă comunitatea respectivă s-ar implica în găsirea de
soluţii rapide şi viabile, cât şi prin cooperare. Însă din păcate aceste obiective nu pot fi atinse
din cauza inexistenţei unei instituţii la acel nivel, sarcinile fiind preluate de nivelul local sau
judeţean. Pe de altă parte, pentru aceste situaţii s-a înfiinţat Sistemul Naţional de
Management al Situaţiilor de Urgenţă, însă acesta fiind subordonat Guvernului nu va putea
acţiona independent, nivelul central fiind cel care va repartiza resursele si deciziile.

Concluzii

Din argumentele prezentate mai sus, ar trebui să fie destul de clar că noul concept de
bună guvernare este un ideal destul de greu de atins în totalitate. Acest ideal este reprezentat
de implementarea în toate planurile a conceptului dezbătut, începând cu cel central şi sfârşind
cu nivelul local. Foarte puţine ţări şi societăţi sunt aproape de a atinge acest concept în
totalitate. Oricum, pentru a asigura dezvoltarea resurselor umane, trebuie luată atitudine
pentru a putea atinge idealul, ceea ce reprezintă buna guvernare.
În concluzie putem spune că dezvoltarea socială locală este dată de cele trei elemente
constitutive, unitatea cognitiv-culturală şi normativă precum şi consensul asupra direcţiei de
dezvoltare.
Ce intervine însă ca noutate în proiectarea strategică a dezvoltării sociale este
dimensiunea reglatoare a comunităţii care asociază roluri şi funcţii ce au ca fundament
acţiunea raţională a întregii comunităţi şi mai puţin cutumele, obiceiurile moştenite.
Este nevoie ca dincolo de conservarea relaţiilor organice comunitare să fie stimulată şi
raţionalizarea spaţiului public în comunitate care pune accent pe competenţe şi pe o logică a
colaborării pentru un scop bine definit.