Conductivitate electrică

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Jump to navigationJump to search

Conductivitatea electrică (numită și conductibilitatea electrică specifică) este mărimea fizică prin care
se caracterizează capacitatea unui material de a permite transportul sarcinilor electrice atunci când
este plasat într-un câmp electric. Simbolul folosit pentru această mărime este de obicei σ (litera
grecească sigma), iar unitatea de măsură este siemens pe metru (S·m−1). Mărimea inversă
conductivității este rezistivitatea electrică, cu simbolul ρ (litera grecească ro) și unitatea de măsură
ohm metru (Ω·m).

Următorii termeni sunt înrudiți cu conductivitatea electrică dar au semnificații diferite:

Conductibilitatea electrică este proprietatea materialelor de a permite trecerea curentului electric.

Conductanța electrică este mărimea care exprimă capacitatea a unui conductor sau circuit dat de a
conduce curentul electric. Conductanța se măsoară în siemens (S) și este mărimea inversă rezistenței
electrice măsurate în ohmi (Ω).

De exemplu, în conductoare, datorită agitației interne, multitudinea de electroni ce se deplasează de

la un atom la altul, poate fi asimilată cu un gaz electronic în care interacțiunile dintre electroni sunt
neglijabile. Se ține cont că electronii se ciocnesc cu ionii pozitivi metalici după parcurgerea drumului
liber mijlociu, cu o viteză calculabilă. Datorită agitației interne naturale, electronii au viteze diferite,
precum și direcții, sensuri, putându-se calcula o viteză medie de grup:

{\displaystyle v_{m}={\sqrt[{}]{\frac {3kT}{m}}}}{\displaystyle v_{m}={\sqrt[{}]{\frac {3kT}{m}}}}

unde: {\displaystyle k=1,38^{.}10^{-23}[JK^{-1}]}{\displaystyle k=1,38^{.}10^{-23}[JK^{-1}]}, iar T este

temperatura absolută [K]

Dacă se aplică din exterior un câmp electric conductorului, electronii smulși de câmp au o anumită
direcție, sens și viteză calculabilă. Dacă se ține cont de interacțiunile dintre electroni, aceștia având o
anumitâ masâ, curbeazâ spațiul în jurul lor, modificând traiectoriile date de ciocnirile cu structura
cristalină a conductoarelor, o parte din energie transformându-se într-un element gravitațional,
generând o oglindă deformatoare a timpului în raport cu masa