PROBLEMA DE TRANSPORT (PT)

2.1. Modelul matematic al problemei de transport

Se deduce modelul matematic al problemei de transport:

n m
(min) f = ∑∑ cij xij (1)
i =1 j =1
n

∑x ij ≤ d i , i = 1, m (2)
j =1
m

∑x ij ≥ N j , j = 1, n (3)
i =1

xij ≥ 0, i = 1, m; j = 1, n (4)
unde parametrii problemei satisfac condiţiile:
(5)
d i ≥ 0, N j ≥ 0, c ij ≥ 0
Definiţia 10. Problema de transport se numeşte echilibrată dacă D = N (deci disponibilul total
este egal cu necesarul total).
Practica oferă probleme economice în care se pot întâlni situaţiile:
a) D > N - oferta depăşeşte cererea b) D < N - cererea depăşeşte oferta
Oricare din cele două situaţii conduce la probleme de transport echilibrate dacă se introduce un
centru de destinaţie fictiv, respectiv un centru de origine fictiv, având costurile de transport nule
şi cantitatea necesară, respectiv cea disponibilă, egale cu
m n n m
∑di − ∑Nj (D− N) , respectiv ∑ N − ∑d (N − D)
j i
i=1 j=1 .j =1 i =1

Prin transformări elementare orice problemă de tipul (1)–(5) poate fi adusă la forma:
m n
minf = ∑∑cij xij (1’)
i=1 j=1
n

∑x ij = d i , i = 1, m (2’)
j =1
m

∑x ij = N j , j = 1, n (3’)
i =1

x ij ≥ 0, i = 1, m , j = 1, n (4’)
iar asupra parametrilor se poate face supoziţia:
di ≥ 0, N j ≥ 0, cij ≥ 0 (5’)
m n
unde D = ∑ di = ∑ N j = N .
i =1 j=1

Modelul matematic (1’) – (5’) este echivalent cu o problemă de programare liniară.

O soluţie nedegenerată are m+n–1 componente diferite de 0.

2.2. Algoritmul de rezolvare

Determinarea unei soluţii de bază iniţială

Se determină o soluţie de bază iniţială, adică o soluţie având (m+n-1) componente nenule, xij şi
celelalte componente nule.
Determinarea acesteia se poate face prin mai multe metode şi anume:
- metoda colţului de nord-vest;
- metoda minimului pe linii;
- metoda minimului pe coloane;
- metoda elementului minim din tabel;
- metoda diferenţelor maxime (Vogel).
Primele încercări în rezolvarea problemei de transport s-au făcut cu metoda colţului nord-vest,
adică începând distribuirea de la furnizorul F1 la beneficiarul B1 şi tot aşa mai departe pentru
partenerii rămaşi în discuţie, după satisfacerea necesarului primilor beneficiari şi vânzarea
cantităţilor deţinute de primii furnizori. Este o metodă lexicografică de aprovizionare şi fără un
conţinut economic al deciziei de aprovizionare, astfel că dacă în tabloul de transport iniţial,
costurile din colţul nord-vest (NV) sunt mari în comparaţie cu restul, soluţia va fi foarte departe
de optim.
O metodă mai utilă este metoda minimului din tabel, prin care se atribuie, când este posibil,
cantitatea cerută acelui beneficiar ( B j 0 ) de la acel furnizor ( Fi0 ) pentru care costul ci0 j0 = min cij
este minim. În acest caz, componenta soluţiei de bază iniţială este:
xi0 j0 = min(d i0 , N j0 )
Se elimină din transport furnizorul Fi0 sau beneficiarul B j0 după cum minimul între d i0 şi N j0
este d i0 sau N j0 .
În tabelul rămas se procedează la fel, ş.a.m.d. până la obţinerea soluţiei de bază iniţială.
Trecând în revistă toate metodele se observă că urmează o schemă comună.
Pasul 1. Se alege o rută iniţială după o anumită regulă, după cum urmează:

Metoda colţului NV ruta din colţul stânga sus al tabelului

Metoda minimului ruta de cost minim de pe prima linie (dacă minimul este multiplu se ia
pe linii prima din stânga)
Metoda minimului ruta de cost minim de pe prima coloană (dacă minimul este multiplu
pe coloane se ia cea mai de sus)
Metoda costului ruta de cost minim din întregul tabel (dacă minimul este multiplu se ia
minim din tabel una la întâmplare)
Metoda diferenţelor Pentru fiecare linie şi fiecare coloană se calculează diferenţa dintre
maxime (Vogel) cele mai mici două costuri ale rutelor acesteia (diferenţa poate fi şi 0
dacă minimul este multiplu) şi se găseşte maximul dintre aceste
diferenţe;
Dintre toate rutele de pe liniile şi coloanele corespunzătoare acestui
maxim se alege ruta de cost minim (dacă minimul este multiplu se ia
una la întâmplare)

Pasul 2. Se transportă pe această rută maximul posibil.

Acest maxim este egal cu minimul dintre cantitatea care mai este disponibilă la furnizorul
corespunzător acestei rute şi cantitatea care mai este necesară la consumatorul corespunzător
rutei, în momentul alegerii acestei rute.
Scopul este acela de a se folosi cât mai puţine rute şi deci de a se obţine o soluţie de bază.

Pasul 3. După folosirea unei rute, fie se epuizează disponibilul furnizorului respectiv, fie se
asigură întregul necesar al consumatorului corespunzător, fie ambele.
Dacă se epuizează disponibilul furnizorului, nici o rută care pleacă de la acesta nu va mai fi
folosită şi analog, dacă se asigură întregul necesar al consumatorului, nici o rută spre acesta nu
va mai fi folosită. Rutele care nu vor mai fi folosite se numesc rute blocate.

Pasul 4. Se alege următoarea rută, astfel:

Metoda nord – vest cea mai apropiată ruta de ultima aleasă dintre cele neblocate încă;
Metoda minimului ruta de cost minim de pe prima linie pe care mai sunt încă rute neblocate
pe linii (dacă minimul pe aceasta este multiplu se ia prima din stânga);
Metoda minimului ruta de cost minim de pe prima coloană pe care mai sunt încă rute
pe coloane neblocate (dacă minimul pe aceasta este multiplu se ia cea mai de sus);
Metoda costului ruta de cost minim din întregul tabel dintre cele neblocate încă (dacă
minim minimul este multiplu se ia una la întâmplare);
Metoda diferenţelor se repetă procedeul de la pasul 1 pentru rutele neblocate încă.
maxime

Pasul 5. Se reia algoritmul de la pasul 2 până când nu mai rămâne nici o rută nefolosită sau
neblocată.
Pentru a evidenţia cele expuse mai sus, să considerăm problema de transport echilibrata definită
de urmatoarele date:

Exemplu

Doi beneficiari B1 , B2 se aprovizionează cu un anumit produs de la trei furnizori F1, F2 si F3 ,

cu costurile unitare de transport date (în tabel au fost înregistrate şi cantităţile necesare fiecărui
beneficiar respectiv disponibilul existent la nivel de furnizor). Să se determine planul optim de
transport.Soluţie:
Etapa I N ≠ D, echilibrăm introducând un beneficiar fictiv având necesar 350 şi costuri de
transport nule.
m=3 Fi\Bj B1 B2 Disponibil
n=2
F1 20 10 500
F2 5 15 300
F3 8 18 200
Necesar 400 250 650 \ 1000

B1 B2 B3 D
Fi \ Bj B1 B2 B3 Disp. F1 400 100 0 500 100
F1 20 10 0 500 F2 0 150 150 300 150
F2 5 15 0 300 F3 0 0 200 200
F3 8 18 0 200 400 250 350
Nec 400 250 350 1000 150 200
C1=8000+1000+2250=11 250 um

Etapa II. Determinăm soluţii iniţiale de bază prin ambele metode:

i) metoda colţului N-V: 400 100 ―
― 150 150
― ― 200

- soluţia are m+n’–1 = 3 +3–1= 5 componente nenule => este nedegenerată

- costul variantei este c1=400٠20+100٠10+150٠15+150٠0+200٠0 = 11.250

ii) metoda elementului minim din tabel

CV2=2000+2500+1500= 6000
A)
Fi \ Bj B1 B2 B3 Disp. B1 B2 B3 D
F1 20 10 0 500 F1 100 250 150 500 350
F2 5 15 0 300 100
F3 8 18 0 200 F2 300 0 0 300
Nec 400 250 350 1000 F3 0 0 200 200
400 250 350
100 150
100 250 150 205 104 02
300 ― ― 53 15 0
― ― 200 8 18 01

soluţia este nedegenerată , costul variantei este:

c2 = 100٠20+250٠10+150٠0+300٠5+200٠0=6000

B)
― 150 350 20 104 01
300 ― ― 52 15 0
100 100 ― 83 185 0

soluţia este nedegenerată - are costul c3=5600

Cum varianta trei are costul cel mai mic, o considerăm soluţia iniţială de bază cu care se trece la
etapa a III-a.

Etapa III Iteraţia 1.

Pas 1. Completăm tabelul valorilor variabilelor de bază

150 350
300
100 100
Pas 2 Selectăm mulţimea celulelor de bază: B = {(1, 2); (1, 3); (2, 1); (3, 1); (3, 2)}

Pas 3 Rezolvăm sistemul:

ui + vj = cij , (i,j) ∈B Inițializăm
u1+ v2 = 10 u1 = 0 v1 = 0 v1 v2 v3
u1 + v3 = 0 u2 = 5 v2 = 10 u1 0 u1 + v2 = 10 u1 + v3 = 0

u2 + v1 = 5 u3 = 8 v3 = 0 u2 u2 + v1 = 5 0 0
u3 + v1 = 8 u3 u3+ v1 = 8 u3+ v2 = 18 0
u3+ v2 = 18

Pas 4 Completăm tabelul valorilor Zij = ui + vj, oricare ar fi i, j

0 10 0
5 15 5
8 18 8
Pas 5 Completăm tabelul diferenţelor: ∆ij = Zij – Cij , oricare ar fi i,j

-20 0 0
0 0 5
0 0 8
Sau Pas 4 si Pas 5 impreună intrun singur tabel

v1=0 v2=10 v3 =0 ∆ij = zij - cij

u1 =0 0 10 0 -2 -5 0
u2 =5 5 15 5 0 0 -1
u3 =8 8 18 8 0 -9 0

Pas 6 Testăm criteriul de optim:

∆ij ≤ 0, oricare ar fi i, j? NU => soluţia nu este optimă

Pas 7 Îmbunătăţim soluţia:

- intră în bază variabila care are cea mai mare diferenţa pozitivă, x33.
- θmin = min { 100,350} = 100 => iese x 32

Iteraţia 2

Pas 1
variabilele care au format ciclul îşi modifică valorile astfel:
• cele aflate în vârfurile impare ale ciclului primesc θmin
• din cele aflate în vârfurile pare scad θmin
• restul variabilelor nu-şi modifică valorile

Pas 2 B = {(1 2) ; (1,3) ; (2,1) ; (3,1) ; (3,3)}

Pas 3 Ui + Vj = Cij, oricare ar fi i,j ∈ B
250 250
U1 + V2 = 10 U1 = 0 V1 = 8 300
U1 + V3 = 0 U2 = -3 V2 = 10 100 100
U2 + V1 = 5 U3 = 0 V3 = 0
U3 + V1 = 8
U3 + V3 = 0
8 10 0 -12 0 0
Pas 4 Pas 5
5 7 -3 0 -8 -3
8 10 0 0 -8 0

Pas 6 ∆ij ≤ 0 oricare ar fi i,j => soluţia este optimă

X12* = 250 X13* = 250 X21* = 300 => c* = 4800 X31* = 100 X33* = 100

2.4. Variante ale Problemei de transport

a. Problema de transport cu funcţia obiectiv de maxim

b. Problema de transport cu imposibilitatea folosirii unor rute
c. Problema de transport cu centre intermediare de distribuţie (Problema de transfer)
d. Problema de transport cu centre de expediţie legate
e. Problema de transport globală cu centre legate
f. Probleme de repartiţie
g. Problema de alocarea forţei de muncă
h. Modele liniare de repartizare
i. Modele liniare pentru transfer de fonduri

2.5. Exerciții propuse

1. Un anumit produs trebuie transportat de la furnizorii F1, F2, F3 către beneficiarii B1, B2, B3, B4
Disponibilul fiecărui furnizor, necesarul fiecărui beneficiar, precum şi costurile unitare de
transport de la Di la Bj, adică cij, i=1,2,3, j= 1,4 sunt trecute în tabelul următor:

B1 B2 B3 B4
Disponibil
F1 4 6 5 2 35
F2 3 2 7 8 30
F3 2 10 5 6 50
Necesar 20 25 45 25 115

2.Trei dintre restaurantele unei societăţi comerciale R1, R2, R3 sunt amplasate în staţiuni aflate pe
litoral. Dorind să se aprovizioneze cu un anumit produs apelează la două unităţi de profil U1 şi
U2. Costurile unitare de transport, disponibilul celor doi furnizori şi necesarul celor trei
beneficiari sunt înregistrate în următorul tabel:
 Rj R1 R2 R3 Disp.
Ui
U1 1 6 7 200
U2 4 3 2 300
Nec. 150 325 250 725/500

Să se determine planul optim de transport.

3. Un număr de bănci participă împreună la finanţarea unor proiecte de investiţii. Profiturile

unitare ale plasamentelor financiare, capitalul disponibil al fiecărei bănci şi necesarul de capital
pentru fiecare proiect, sunt sintetizate în tabelul următor. Se cere un program optim de finanţare.

B/P P1 P2 P3 P4 Capacitate disponibil

B1 9 5 6 7 500
B2 14 8 10 9 200
B3 11 9 7 10 300
Capacitate necesar 180 400 150 270

4.Se dă problema de transport având datele în tabelul (costurile unitare de transport se aleg
individual).
a) Să se determine soluţia iniţială de bază folosind metoda colţului NV
b) Să se evite degenerarea pentru această soluţie.

Fi\Bi B1 B2 B3 Disp.
F1 300
F2 200
Nec. 300 400 100 800\500

5.Două grupuri de câte trei întreprinderi (C1, C2, C3) şi (D1, D2, D3) au convenit să se sprijine
reciproc avantajos, în anumite condiţii, prin intermediul unor bănci la care au credite. Sumele pe
care ele pot să şi le transfere grupat, precum şi cheltuielile unitare aferente sunt date în tabelul de
mai jos:
C/D D1 D2 D3 Disp.
C1 2 3 1 150
C2 3 2 4 175
C3 1 2 3 225
Nec. 180 210 160

Să se determine varianta optimă de transfer în caz de nevoie.

6. Două fabrici de conserve Fi unde i = (1,2), aprovizionează trei unităţi comerciale engros Cj
unde j = (1, 2, 3) şi plăteşte transportul pe unitatea de conservă, astfel: de la F1 la cele trei unităţi
comerciale cu 200, 250, 300 lei, iar de la F2 la cele trei centre cu 400, 200 şi 100 lei.
În fabrica F1 se realizează 40% din întreaga cantitate, iar în F2 60%. Conform necesităţilor,
unităţile comerciale Cj absorb 20%, 30%, 50% din producţia de conserve. Se cere să se găsească un plan
de repartiţie a produsului fabricat în Fi unde i = (1,2), astfel încât costul total de transport să fie
minim.

7. În două depozite Ai unde i = (1,2) se găsesc 300 tone, respectiv 500 tone îngrăşăminte chimice
care trebuie transportate la trei exploataţii agricole pentru a le utiliza în procesul de producţie
agricol Bj, unde j = (1,2,3), în cantităţile solicitate de acestea, respectiv 200,400 şi 200 tone.
Costul transportului unei tone de îngrăşământ de la A1 la Bj este de 6, 14, respectiv 5 unităţi
monetare, iar de la A2 la Bj de 6, 9, respectiv 8 unităţi monetare. Se cere să se întocmească un
plan de transport optim (să se asigure necesarul de îngrăşăminte fiecărei unităţi agricole, iar
costul să fie minim).

8. Se presupune că direcţia de planificare din cadrul administraţiei locale a unei regiuni îşi
propune să fundamenteze, în vederea implementării, două proiecte de investiţii, fiecare proiect
având costuri unitare diferite faţă de ale celuilalt.
Dimensiunile acestor proiecte trebuie combinate astfel încât costurile totale ale ambelor proiecte,
luate împreună, să fie minime.
Fiecare proiect necesită două categorii de resurse de forţă de muncă (de exemplu, forţă de muncă
calificată şi forţă de muncă necalificată). Suplimentar, se introduce cerinţa ca pentru fiecare din
cele două proiecte să se asigure cel puţin un nivel dat al ocupării forţei de muncă. Cu aceste două
condiţii secundare, direcţia de planificare trebuie să determine combinaţia optimă de cheltuieli
pentru cele două proiecte.
Datele disponibile sunt: i) pentru realizarea unei unităţi din primul proiect sunt necesare o
persoană calificată şi patru persoane necalificate, în timp ce pentru realizarea unei unităţi din cel
de-al doilea proiect sunt necesare două persoane calificate şi trei necalificate; ii) costurile unitare
ale proiectelor sunt egale cu 4, respectiv 6 u.m.; iii) nivelul minim de ocupare cerut pentru forţa
de muncă calificată este de 4 persoane, iar pentru forţa de muncă necalificată de 10 persoane.
În plus se cer: determinarea soluţiei problemei duale; interpretarea soluţiei.

9. Patru produse pot fi executate pe trei maşini cu rentabilitate diferită. Se cunoaşte cantitatea
cerută din fiecare produs, preţurile de vânzare, costurile de producţie ale unei unităţi de produs
pe fiecare maşină şi numărul maşinilor disponibile. Se presupune că fiecare maşină poate fi
utilizată 16 ore pe zi. Aceste date sunt trecute în următorul tabel.
 Cerere
Produs Nr. ore necesare Preţ vanzare Pret de cost Beneficiu/ora
/zi
/ unitate
M1 M2 M3 M1 M2 M3
P1 100 4 300 200 280 180 25 5 30
P2 200 3 150 129 120 141 7 10 3
P3 250 2 100 80 70 65 10 15 17
P4 80 1 70 55 55 65 15 15 5
Numărul maşinilor disponibile 300 25 40

Se cere determinarea alocării sarcinilor astfel încât beneficiul total realizat să fie maxim.

Notă Beneficiul pe oră obţinut prin utilizarea unei maşini se calculează scăzând din preţul de
vânzare al produsului preţul său de cost şi împărţind diferenţa la numărul orelor de lucru.
De exemplu, beneficiul obtinut de M3 pentru executarea unui produs P3 este:
1 0 0 -6 5 = 35 = 1 7 ,5
2 2

Vom avea, deci, C33 =17, 5.

Cererile vor fi exprimate în număr de ore necesare pentru satisfacerea lor, iar disponibilităţile în
număr de ore de lucru ale fiecărui tip de maşină.