ESEU:IMPORTANȚA

EDUCĂRII GÂNDIRII
CRITICE ÎN
SOCIETATEA
CONTEMPORANĂ

Trăim într-o societate aflată în continuă schimbare; pe măsură ce lumea devine tot mai complexă
şi democraţia se răspândeşte tot mai mult, tinerii trebuie, mai mult ca oricând, să fie capabili să
rezolve probleme dificile, să examineze critic contextul, să cântărească alternativele şi să ia
decizii argumentate în cunoştinţă de cauză. Este evident că a gândi critic este o capacitate care
trebuie dezvoltată şi încurajată într-un mediu de învăţare propice. Individul va trebui ca
universului informaţional întâlnit să-i dea sens în mod critic, creativ şi productiv. Pentru a
manevra bine informaţiile, va trebui să aplice un set de deprinderi de gândire care să-i ofere
posibilitatea de a sorta informaţia cu eficienţă. Pentru aceasta va trebui să parcurgă un proces
sistematic de analiză şi reflecţie critică, de evaluare a soluţiilor posibile, de alegere a soluţiei
adecvate şi respingerea argumentată a celor mai puţin adecvate.
Lumea contemporană este o lume complicată. Şi asta nu numai datorită bombardamentului
informaţional, globalizării, ritmului schimbării tehnologice, deşi şi acestea sunt de natură să ne
asigure o porţie zilnică considerabilă de stres. Este şi o lume dominată de retorică, anti-
sistematică, de ideologii conflictuale, etc.
De ce este nevoie de gândire critică?
Poate pentru că noi, dascălii, urmărim să formăm oameni cu putere de decizie, oameni cu simţul
răspunderii, oameni cu idei proprii, oameni în adevăratul sens al cuvântului. Gândirea critică îi
învaţă pe elevi să-şi emită şi să-şi susţină propriile idei. Satisfacţia noastră, a oamenilor de la
catedră, nu constă în a vedea că elevul a reprodus lecţia citită, compunerea sau comentariul dictat
„cuvânt cu cuvânt”, ci în a-i pune în evidenţă „talentul”de a-şi realiza propria compunere.

Elevul nu trebuie să fie o maşină de memorat, ci trebuie să fie creator. Avem obligaţia de a
asigura atmosfera propice declanşării valului de idei personale, de a le da elevilor senzaţia că ei
sunt adevăraţii descoperitori ai „noului” (deşi e vorba de o redescoperire). Soluţiile problemelor
supuse rezolvării presupun colaborare şi cooperare. Toţi copiii, indiferent de dezvoltarea
intelectuală sau de vârstă, pot contribui la elucidarea situaţiei necunoscute, spunându-şi
părerile.   Ei trebuie învăţaţi să asculte şi să accepte. Numai astfel învăţarea va fi eficientă,
realizându-se obiectivele propuse. Iată de ce se pune atâta accent pe lucru în echipă. Relaţiile
elevului cu grupul – clasă influenţează atât dezvoltarea personalităţii cât şi randamentul
activităţii de învăţare.

Neculau şi Zlate (1983) menţionează „procesele specifice clasei de elevi ca grup:

 procesul de realizare a sarcinii-dacă îndeplinirea sarcinii apropie grupul de scopul său,

membrii vor fi motivaţi să depună eforturi pentru realizarea ei;
 procesele afective – atracţia dintre membrii grupului constituie o condiţie fundamentală a
performanţelor şcolare, înalte, reprezintă o sursă de satisfacţie personală şi un factor a
coeziunii grupului;
 procesul de influenţă – care asigură uniformitatea comportamentelor.” (2)

Este necesar să se înţeleagă că în cadrul dezbaterilor, al schimbului de opinii, nu se critică omul,

ci ideea. Trebuie să se expună acordul sau dezacordul, indiferent de relaţiile existente ( de
simpatie sau antipatie) între participanţii la situaţiile de învăţare.

Predarea gândirii critice nu este o sarcină simplă şi nici una care se realizează într-o anumită
lecţie şi apoi se uită. Nu există o listă de paşi care trebuie urmaţi pentru a ajunge la gândire
critică, există însă un set de condiţii care sunt esenţiale pentru promovarea acesteia.

1.Trebuie găsit timp şi create condiţii pentru experienţele de gândire critică;

2. Elevii trebuie lăsaţi să speculeze;
3.Trebuie acceptată diversitatea de idei şi păreri;
4. Trebuie promovată implicarea activă a elevilor în procesul de învăţare;
5. Elevii nu trebuie să aibă sentimentul că riscă să fie ridiculizaţi;
6. Trebuie exprimată încrederea în capacitatea fiecărui elev de a gândi critic;
7. Trebuie apreciată gândirea critică.

Timpul- gândirea critică necesită timp din mai multe motive: trebuie să descoperim ceea ce
credem despre acel ceva nou (explorare arheologică a ideilor, convingerilor şi experienţelor
anterioare), urmează exprimarea acestor gânduri în propriile noastre cuvinte, pentru a auzi cum
sună, apoi comunicarea gândurilor către ceilalţi, care permite feedback-ul lor (ajută la şlefuirea
ideilor şi reflectarea în continuare). Când gândurile sunt verbalizate într-o atmosferă care
încurajează comunicarea, ideile se formulează şi se clarifică mai bine.

Permisiunea  – elevii nu gândesc întotdeauna liber cu ideile importante pentru ei. Adesea ei
aşteaptă ca profesorul să le dea „singurul răspuns bun”. Elevii care gândesc critic, însă, dezvoltă
în mod activ ipoteze, aranjând ideile şi conceptele în diverse feluri. Pentru ca acest tip de gândire
să se desfăşoare spontan, elevilor trebuie să li se permită să speculeze, să creeze, să afirme
diverse lucruri, fie că sunt evidente, fie că par aberante. Profesorii trebuie să facă însă distincţia
între a acorda permisiunea şi a fi prea indulgenţi. Acordând elevilor permisiunea de a specula nu
înseamnă şi acceptarea unui comportament superficial în gândire. Nu orice lucru merită
contemplat, iar elevii trebuie să fie responsabili pentru autenticitatea gândirii lor.

Diversitatea – a încerca să limitezi exprimarea opiniilor ar însemna să limitezi gândirea elevilor.

Când elevii se simt liberi să facă speculaţii, apare diversitatea de idei. Pentru aceasta, trebuie
creată o atmosferă în clasă care să le dea elevilor siguranţa că se aşteaptă de la ei şi se acceptă o
gamă largă de idei. Acolo unde lipseşte implicarea în procesul de gândire lipseşte şi gândirea
critică.

Asumarea de riscuri – a gândi liber poate fi riscant. Ideile pot veni în moduri ciudate, umoristice,
uneori contradictorii. Combinaţiile aiurite, noţiunile penibile sunt toate parte a procesului de
gândire. Gândirea se desfăşoară cel mai bine într-o atmosferă lipsită de riscuri, în care ideile sunt
respectate şi elevii sunt motivaţi să se angajeze activ în procesul de gândire.

Respectul – când elevii înţeleg că opiniile lor sunt apreciate, când sunt convinşi că profesorul
respectă ideile şi convingerile lor, reacţia lor tipică este de a demonstra responsabilitate şi grijă
sporită. Ei încep să arate mai mult respect faţă de propria lor gândire şi iau procesul de învăţare
şi consecinţele acestuia mult mai în serios.

Valoarea– este esenţial să comunicăm elevilor că opinia lor, adică propria lor analiză critică, are
valoare. Când elevilor li se cere să reproducă ce li s-a predat în ziua precedentă, ei înţeleg rapid
că cel mai important şi mai apreciat lucru este învăţarea pe de rost a ideilor altcuiva. Dacă nu
asta dorim să se înţeleagă, atunci trebuie demonstrat ceea ce apreciem, interacţionând în alt fel cu
elevii şi cerându-le alt fel de feed-back.

Gândirea critică  este un proiect didactic prin care se urmăreşte dezvoltarea elevului prin
integrarea într-un grup, în cadrul căruia, prin cooperare, se amplifică astfel creativitatea.

M. Deutsch (1990) arată că ”orice proces de cooperare se caracterizează prin:

 comunicarea deschisă şi sinceră a unor informaţii relevante între participanţi;

 accent pe evidenţierea asemănărilor şi minimalizarea diferenţelor dintre membrii
grupului;
 atitudinea pozitivă a fiecărui membru al grupului, unul faţă de celălalt,
 focalizarea pe sarcină.” (3)

Prin intermediul gândirii critice se urmăreşte dezvoltarea elevului prin:

 formularea de păreri originale;

 alegerea raţională a unei posibilităţi dintre mai multe propuse;
 rezolvarea de probleme;
 dezbaterea de idei.

Sensuri posibile ale termenului de gândire critică:

 gândire la nivel superior (abilităţi cognitive la Bloom);

 deprinderi de argumentare (filosofie);
 înţelegerea  mecanismelor textuale (literatură).
Într-o lume în permanentă schimbare şi plină de incertitudini, infiltrarea în predare şi antrenarea
gândirii critice şi creative este indispensabilă. De aceasta depinde evoluţia personalităţii de mai
departe alături de alţi factori importanţi ca performanţa în educaţie, longevitatea carierei,
dezvoltarea simţului responsabilităţii şi spiritualităţii etc. Sistemul de educaţie autohton necesită
performanţe noi, iniţiative ce au drept scop valorificarea tehnologiilor şi metodologiilor
educaţionale modeme, nemijlocit dezvoltarea gândirii critice şi creative, educaţiei civice şi
multiculturale în şcoală. Republica Moldova trebuie să investească cât mai mult în sporirea
calităţii sistemului de educaţie, în metode noi de predare şi evaluare de performanţe. În acest
sens, responsabilitatea de a oferi elevilor condițiile unui mod de gândire critică şi creativă,
provocatoare şi imparţiale aparţine în mod nemijlocit profesorilor. Pentru a îmbunătăţi
performanţele elevilor la testele de gândire critică, şcolile de cultură generală, liceele trebuie să
îmbunătăţească pregătirea şi formarea profesorilor. pregătirea profesională a cadrelor didactice în
acest context, are, la fel, o conotaţie importantă şi nu una simbolică. Corpul profesoral, în primul
rând, trebuie să înveţe abilităţi cognitive şi să le antreneze pentru a le preda apoi elevilor.
Profesorii trebuie să „infiltreze” abilităţile lor de gândire critică în toate aspectele de pregătire a
orelor şi să înveţe să aplice împreună cu elevii modele de strategii de gândire eficiente.
Capacitatea de gândire critică este un scop educativ şi este inclusă în sistemele de educaţie din
mai multe ţări. Școala nu mai poate produce roboți eficienţi de executare a sarcinilor, ci este
necesar să formeze persoane care gândesc şi au capacitatea să gândească abstract, creativ şi
eficient, ca unul dintre obiectivele de învăţământ general. De regulă, şcolile de cultură generală,
liceele, gimnaziile din teritoriu au mai multe obstacole pentru a depăşi problemele în realizarea
acestor performanţe. Totuşi, pentru perspectiva de a introduce gândirea critică ca valoare
adăugată şi inalienabilă în sistemul de educaţie, este nevoie de o pregătire profundă a
profesorilor privind metodele de predare şi antrenare a gândirii critice la elevi. Este nevoie de
găsit un consens cu privire la metodele de evaluare a programelor de gândire critică.