Didactica

CAPITOLUL I. Didactica Domeniului ,,Om și Societate” în învățământul preșcolar și

primar. Concepte cheie și exigențe actuale
Disciplinele din cadrul ariei curriculare Om și societate sunt discipline şcolare integrate şi
implicate activ şi iremediabil în conturarea personalităţii elevului. Ele îl educă pe copil pentru
societate, pentru apartenenţa la grupurile sociale, îl responsabilizează relativ la status-ul lui
social, ca agent al propriei formări şi ca pion al unei societăţi care evoluează pe coordonatele
democratizării, modernizării şi a dezvoltării durabile, în concordanţă cu preceptele morale, cu
legislaţia în vigoare şi cu cerinţele generale ale societăţii româneşti în ansamblu.
Urmărind dezvoltarea intensă a didacticii generale, didactica om și societate, ca disciplină de
ramură, parcurge şi ea cele trei faze distincte de evoluţie în perioada modernă şi postmodernă şi
pune şi ea o cărămidă solidă (binevenită) la edificarea temeliei pedagogiei ca ştiinţă umanistă ca
obiect propriu de activitate, înscrisă definitiv în rândul disciplinelor fundamentale care
contruează devenirea umană.
Sistemul de principii aplicabile în cadrul domeniului Om și societate cuprinde cu necesitate:
- Principiul orientării formative a activităţii didactice;
- Principiul interdependenţei între cunoaşterea senzorială şi cea raţională;
- Principiul interaţiunii între teorie şi practica socială;
- Principiul sistematizării activităţii didactice;
- Principiul participării active a elevilor la activitatea didactică;
- Principiul esenţializării rezultatelor activităţii didactice;
- Principiul autoreglării activităţii didactice;
- Principiul conform căruia toţi copiii au dreptul la învăţarea noţiunilor civice (accesul liber
la educaţie, inclusiv prin învăţământul integrat şi/sau inclusiv;
- Principiul nesubordonării învăţământului scopurilor şi doctrinelor politice, religioase sau
care încalcă normele generale de moralitate;
- Principiul legării învăţământului de nevoile sociale ale cetăţenilor.
Procesul de învăţământ reprezintă cea mai înaltă formă de organizare şi desfăşurare a
educaţiei, ce constă într-un ansamblu de acţiuni exercitate în mod conştient şi sistemic de către
educatori asupra educaţilor, într-un cadru instituţional organizat, în vederea formării
personalităţii acestora, în concordanţă cu cerinţele idealului educaţional naţional.16
Personalitatea astfel formată trebuie să corespundă normelor de comportare în societate şi
moralei colective.
Concept cheie în ştiinţele educaţiei şi în cadrul practicilor educaţionale contemporane,
termenul de curriculum apare în pedagogia europeană încă din secolele al XIV-lea –al XVII-lea,
îndeosebi în pedagogia anglo-saxonă.
Curriculum-ul Naţional român cuprinde, se concretizează în documente specifice de
prezentare, clasificate în funcţie de mai multe criterii:
După nivelul de elaborare:
- la nivel central, expresie a politicii educaţionale unitare: planul de învăţământ, programele
şcolare, manualele şcolare.
 - la nivel local, ca modalităţi de realizare: metodicile, ghidurile cadrelor didactice, softurile
educaţionale ca programe informative, auxiliarele didactice ca suporturi materiale, programele de
activităţi-orarele şcolare, planificările calendaristice ale materiei şcolare, proiectele didactice,
alte suporturi curriculare.
După criteriul obiectivizării: - obiectivizări primare: planul de învăţământ, programele
şcolare; - obiectivizări secundare: manualele şcolare, metodicile; - obiectivizări terţiare:
celelelalte documente curriculare..
Formele educaţiei reprezintă ansamblul acţiunilor educative şi al influenţelor pedagogice
desfăşurate succesiv sau simultan, în cadrul activităţii de formare-dezvoltare a personalităţii
umane.
Programele şcolare la disciplinele din aria curriculară Om și societate
Incepând cu anul 2012 proiectarea şi implementarea unui nou curiculum pentru învăţământul
primar a adus două schimbări majore în sistem: introducerea clasei pregătitoare şi orientarea
curriculumului spre formarea competenţelor cheie conform Legii Educaţiei Naţionale nr. 1/2011.
a. Componente
Programele şcolare pentru învăţământul general cuprind: Obiective cadru, care sunt
obiective cu un grad ridicat de generalitate şi de complexitate. În calitatea lor de dominante
disciplinare, ele se referă la formarea unor capacităţi şi atitudini specifice disciplinei şi sunt
urmărite de-a lungul mai multor ani de studiu. Obiective de referinţă care specifică rezultatele
aşteptate ale învăţării pe fiecare an de studiu şi urmăresc achiziţia de competenţe şi de
cunoştinţe de la un an de studiu la altul. Competenţe- ca finalităţi, sunt ansambluri structurate de
cunoştinţe şi deprinderi dobândite prin învăţare, cu ajutorul cărora elevii pot rezolva diferite
probleme ale disciplinei. Competenţele generale sunt vizate pe un ciclu de învăţământ, în
comparaţie cu cele specifice, care sunt urmărite pe un an şcolar.32 Exemplele de activităţi de
învăţare sunt diferite pentru fiecare obiectiv în parte şi construite astfel încât să pornească de la
experienţa concretă a elevului, integrându-se, totodată, unor strategii didactice adecvate
contextelor variate ale învăţării. Conţinuturile sunt modalităţile concrete, mijloacele prin care se
urmăreşte atingerea obiectivelor. Unităţile de conţinut sunt organizate fie tematic, fie în
conformitate cu domeniile constitutive ale diverselor obiecte de studiu. Standarde de performanţă
sunt: Un sistem de referinţă comun şi echivalent pentru toţi copiii, vizând sfârşitul unei trepte
de şcolaritate; Criterii de evaluare a calităţii procesului de învăţare şcolară, sunt enunţuri
sintetice, susceptibile să indice în ce măsură sunt atinse obiectivele curriculare; Specificări de
performanţă vizând cunoştinţele, competenţele şi atitudinile stabilite prin curriculum; Repere
utile tuturor agenţilor implicaţi în procesul educaţional (elevi, profesori, părinţi etc.)
Programa se adresează atât profesorilor, cât şi autorilor de manuale. Lectura integrală a
programei este absolut necesară înaintea proiectării unităţilor de învăţare. Programa este
concepută astfel încât să încurajeze creativitatea didactică şi adecvarea demersurilor didactice la
particularităţile elevilor. Profesorii şi autorii de manuale îşi pot concentra atenţia în mod diferit
asupra activităţilor de învăţare şi asupra practicilor didactice. Diversitatea situaţiilor concrete
face posibilă şi necesară o diversitate de soluţii didactice. Din această perspectivă, propunerile
programei nu trebuie privite ca reţetare inflexibile. Echilibrul între diferite abordări şi soluţii
trebuie să fie rezultatul proiectării didactice personale şi al cooperării cu elevii fiecărei clase în
parte.
b. Programa școlară în învățământul preșcolar
Programa şcolară pentru disciplina „Educaţie pentru societate (educaţie moral-civică)”
prevede: Obiective cadru: - Cunoaşterea şi respectarea normelor de comportare în societate,
educarea abilităţii de a intra în relaţie cu ceilalţi. - Educarea trăsăturilor pozitive de voinţă şi
caracter şi formarea unei atitudini pozitive față de sine şi faţă de ceilalţi. - Cunoaşterea unor
elemente de istorie, geografie, religie care definesc portretul spiritual al poporului român.
Obiective de referinţă: - să cunoască şi să respecte normele necesare integrării în viaţa socială,
precum şi reguli de securitate personală; 33 - să-şi adapteze comportamentul propriu la cerinţele
grupului în care trăieşte (familie, grădiniţă, grup de joacă); - să aprecieze în condiţii concrete
unele comportamente şi atitudini în raport cu norme prestabilite şi cunoscute; - să trăiască în
relaţii cu cei din jur stări afective pozitive, să manifeste prietenie, toleranţă, armonie; - să descrie
şi să identifice elemente locale specifice ţării noastre şi zonei în care locuieşte.
Comportamente: - să manifeste spirit de echipă şi să colaboreze la realizarea unei activităţi în
comun; - să cunoască şi să aplice reguli referitoare la circulaţia rutieră; - să respecte normele de
convieţuire socială; - să-şi adapteze comportamentul la diferite situaţii; - să accepte diversitatea
de opinii şi atitudini; - să cunoască: numele ţării, localităţile natale; - să exprime atitudini
pozitive faţă de ţară şi popor; - să descrie şi să recunoască evenimentele importante
c. Programa școlară în învățământul primar
Disciplina obligatorie educaţie civică, studiată începând din ciclul de dezvoltare, urmăreşte
patru obiective cadru: O1-Cunoaşterea şi utilizarea limbajului din sfera valorilor civice La
Clasa a III-a, acest obiectiv este realizat prin două obiective de referinţă: să recunoască şi să
descrie înţelesul unor termeni specifici limbajului civic şi, respectiv, să exprime oral şi în scris
enunţuri simple cu referire la situaţii de viaţă diferite cu conţinut civic. La clasa a IV-a, elevul nu
numai că va recunoaşte şi descrie înţelesul unor termeni specifici (de data acesta din disciplinele
sociale), dar îi va şi folosi, iar exprimarea lui va conţine acum cuvinte proprii cu privire la
comportamentul civic şi un punct de vedere personal, cu un vocabular dezvoltat.
O2- Cunoaşterea şi respectarea drepturilor copilului, a normelor de comportare- conduce
copilul, de la identificarea drepturilor universale ale lui, a regulilor şi normelor de comportare
civică în raporturile lui cu lucrurile, cu plantele şi cu animalele, precum şi cu ceilalţi oameni,
până la posibilitatea de a compara situaţiile care privesc drepturile şi îndatoririle lui. Şi aici copiii
pot lucra cu imagini, povestiri, ghicitori în care regăsesc situaţii de respectare sau de încălcare a
drepturilor copilului, raporturi cu lucruri şi fiinţe dragi. Cu ajutorul jocului de rol, a simulării, a
discuţiilor antrenante pe grupe de lucru, ei pot stabili reguli de comportare în clasă şi în şcoală şi
pot elabora regulamentul cu drepturi şi îndatoriri.
O3-Dezvoltarea unor comportamente relaţionale privind constituirea grupurilor sociale
Obiectivul are ca obiective de referinţă: - să identifice grupurile sociale din care fac parte
(familie, grup de prieteni, colegi etc.); 36 - să descopere şi să descrie relaţiile de grup şi rolul şi
locul membrilor în cadrul grupului, atitudinile lor (colaborarea, competiţia, solidaritatea,
toleranţa, intoleranţa etc.), precum şi criteriile de constituire a grupurilor; - să dovedească dorinţă
de participare la dezvoltarea climatului afectiv pozitiv în grup. O4- Dezvoltarea şi manifestarea
unor atitudini favorabile luării deciziilor şi exprimării personale în ceea ce priveşte activitatea
grupurilor din care fac parte. Ca obiective de referinţă, programa propune: - să descrie acţiuni
care necesită luarea unor decizii şi exprimarea unei opinii personale în aprecierea unor situaţii cu
caracter civic
5. Resursele umane
a. Cadrul didactic ca manager şcolar. Status-ul lui.34 Cadrul didactic (educatorul, dascălul)
este profesionistul din învăţământ care realizează triada predare-învăţare-evaluare, relaţionând cu
elevii, influenţându-le, modelându-le comportamentul, intervenind în direcţionarea evoluţiei lor
şcolare generale, ca principiu modelator al personalităţii elevilor. Ca manager şcolar, educatorul
care predă educaţia civică poate exercita funcţii la următoarele niveluri. - La îndrumarea unui
colectiv şcolar mic: grupa de copiii, clasa; - La conducerea procesului de asistenţă
psihopedagogică (profesor-consilier); - La conducerea activităţii educative, ca responsabil în
cadrul comisiei metodice din şcoală, responsabil de cerc pedagogic, metodist la C.C.D., sau
I.S.J., mentor şcolar, inspector şcolar; - La conducerea unităţii şcolare, ca director educativ sau
ca director; - La conducerea activităţii de cercetare, ca profesor-cercetător; - La conducerea
globală a sistemului de învăţământ, ca profesor demnitar
b. Educatoarea Educatoarea este cel dintâi profesionist din învăţământ, în ordine strict
cronologică, chemat să asigure copiilor deschideri către orizontul social, către o integrare
formală şi conştientă în ansamblul treburilor cetăţii. Ea îl iniţiază pe copil în cunoaşterea
relaţiilor sociale, îl formează ca viitor cetăţean, îl educă în spiritul valorilor fundamentale ale
organizării sociale. Venit în mediul grădiniţei direct din familie, copilul trebuie ajutat să vadă
lumea prin intermediul normelor de comportare în mediul social; educatoarea îi insuflă reguli de
conduită în relaţiile cu semenii, îi învaţă să respecte şi să asculte, să ajute dezintereasat
persoanele care sunt în nevoie, să devină un om de omenie în vederea integrării facile în viaţa
şcolară.
c. Profesorul de învăţământ primar Cadrul didactic ce predă la ciclul primar este profesorul
de învăţământ primar sau institutorul. Învăţătorul este absolvent de liceu pedagogic. Profesorul
de învăţământ primar este absolvent de facultate de ştiinţe ale educaţiei. Institutorul este
absolvent de liceu pedagogic și absolvent de facultate.
Prin întreaga sa activitate, cadrul didactic devine primul cizelator de conştiinţe pregătite să se
integreze conştient în ansamblul relaţiilor ce caracterizează statul de drept.
Profesorul de învățământ preșcolar și primar poartă o comunicare permanentă cu familia
fiecărui elev
f. Familia (părinţii) elevilor. Relaţia familie-educaţie Din punctul de vedere al educării
copiilor în spiritul cultivării raporturilor corecte dintre individ, stat şi autorităţile publice şi
private, dintre el şi ceilalţi cetăţeni, familia creează rezonanţe afective şi comportamentale în
personalitatea copilului; ea oferă un suport parental prin crearea unui mediu de referinţă afectiv,
social, material, o cultură şi modele umane de urmat, alimentaţie şi îngrijiri adecvate.35Părinţii
elevilor sprijină sau ar trebui să sprijine efortul profesorului clasei ca manager şcolar în toate
acţiunile pe care acesta le intreprinde pentru socializarea micilor cetăţeni.
CAPITOLUL V. ORGANIZAREA ŞI REALIZAREA ACTIVITĂŢILOR DE INSTRUIRE
ŞI EDUCARE V.1. Activitatea de predare-învăţare-evaluare Caracteristicile procesului de
învăţământ şi dimensiunile lui funcţionale-structuraleoperaţionale se reflectă la nivelul activităţii
de predare-învăţare-evaluare. a. Predarea37 Ca latură intenţională a procesului de învăţământ,
predarea este acţiunea iniţială proiectată de cadrul didactic prin care acesta transmite cunoştinţele
teoretice şi practice necesare pentru deschiderea activităţii de învăţare, dezvoltă capacităţile şi
aptitudinile elevilor la nivelul unui model de comunicare unidirecţional. Predarea cuprinde toate
activităţile instructiv-educative, cu manifestări comportamentale ale educatorului în situaţii
didactice determinate, ale căror ansamblu coeziv reflectă stilul său propriu de predare.
b. Învăţarea dirijată38 Ca activitate fundamentală a fiinţei umane, alături de muncă, joc şi
creaţie, învăţarea este realizată cu precădere în perioada şcolarităţii, în mod organizat, programat
şi instituţionalizat. Ea este activitatea proiectată de cadrul didactic în vederea generării
schimburilor comportamentale în personalitatea copilului, prin valorificarea capacităţii acestuia
de a achiziţiona cunoştinţe, competenţe, aptitudini, strategii şi atitudini cognitive.
 c. Evaluarea pedagogică39 Noţiune Evaluarea este activitatea cadrului didactic prin care
acesta realizează circuitul de conexiune inversă externă (feedback-ul) referitoare la calitatea
predării –învăţării, obiectivată în rezultatele şcolare ale elevilor, în vederea autoreglării
permanente a acestuia, dublată, dacă se poate, de conexiunea inversă internă (transformarea
obiectului instruirii în subiect al instruirii). Ea măsoară cantitatea cunoştinţelor, priceperilor,
capacităţilor elevilor, precum şi valoarea, nivelul, performanţele şi eficienţa activităţii instructiv-
educative. Prin evaluare se compară rezultatele instructiv-educative cu obiectivele urmărite
(evaluarea calităţii), cu resursele utilizate (evaluarea eficienţei) sau cu rezultatele anterioare
(evaluarea programului).
Forme (tipuri) de evaluare utilizate la lecţiile din domeniul Om și societate La disciplina
educație civică, evaluarea rezultatelor şi a produselor activităţii şcolare cunoaşte forme variate,
complementare, clasificate astfel după două criterii: După cantitatea de informaţii şi experienţe
transmise elevilor (după gradul de realizare a obiectivelor) - evaluare parţială: se face prin
examinări periodice, orale sau în scris; - evaluarea globală: are loc sub forma examenelor, a
concursurilor şi a olimpiadelor şcolare de educaţie civică (clasele a III-a, a IV-a). După
modalitatea (momentul) integrării ei în cadrul procesului instructiv-educativ: - evaluare iniţială
(predictivă, pe parcurs): intervine la începutul activităţii didactice şi determină nivelul de
pregătire al elevilor la începutul unei secvenţe de instruire, an şcolar sau ciclu de învăţământ
pentru a orienta condiţiile în care se pot integra în activităţile instructiveducative viitoare; -
evaluarea continuă (formativă): se manifestă pe parcursul desfăşurării activităţilor şcolare şi
constă în verificarea permanentă a rezultatelor elevilor pe segmente mici, sistematic, cu reglarea
din mers a predării-învăţării; 51 - evaluarea finală (sumativă, cumulativă): se produce la sfârşitul
învăţării, după unităţi mai mari de timp, prin verificări globale şi estimări de bilanţ asupra mai
multor rezultate. După metodele utilizate: - evaluare orală; - evaluare scrisă; - evaluare
practică; - evaluare combinată. Evaluarea finală (sumativă) de la finalul anului şcolar la
disciplina educație civică este un tip de evaluare sui generis. În aplicarea ei cu succes, educatorul
se ghidează după criterii importante
Metodologia evaluării. Metode şi tehnici de evaluare Tipologie: Metodele de evaluare sunt
căile, modalităţile, posibilităţile alese pentru evaluare. Tehnicile se referă la modurile concrete de
execuţie a acţiunilor evaluative. Tipologia celor mai uzitate metode de evaluare de la disciplina
educație civică distinge: Metode clasice, tradiţionale: - probele scrise; - probele orale; - probele
practice. Metode moderne, alternative: - portofoliul; - eseul; - referatul; - proiectul; - studiul de
caz etc. Metode auxiliare: - observaţia; - dezbaterea; - convorbirea; - autoevaluarea etc 53
Instrumente/ tehnici: - textul docimologic; - chestionarul.
V.2. Lecţia- activitate didactică esenţială42 a. Noţiune Lecţia reprezintă unitatea didactică
principală de instruire şi educare, forma organizatorică de bază a procesului de învăţământ,
comună unei clase de elevi, realizată sub conducerea unui educator, ce permite realizarea unităţii
predare-învăţare-evaluare. b. Elementele lecţiei de educaţie civică Strategiile didactice Strategia
didactică reprezintă o modalitate de combinare, o manieră personală de abordare a predării-
învăţării, de organizare a demersurilor didactice pentru realizarea obiectivelor. Ea cumulează: -
metode şi procedee; - resurse materiale; - forme de organizare ale acţiunilor de învăţare.
Resursele procedurale. Metodele de învăţământ. Metodologia didactică Metodologia
didactică reuneşte ansamblul resurselor procedurale implicate în educaţie, adică a metodelor şi
procedeelor utilizate de cadrul didactic în activitatea sa. Metoda reprezintă drumul, calea de
urmat pentru căutarea, găsirea, însuşirea adevărului ştiinţific, a cunoştinţelor, capacităţilor,
deprinderilor de cunoaştere de către elevi, în comun şi sub îndrumarea profesorului, prin acţiuni
de predare-învăţare.43 43 Cerghit, Ioan, Metode-definiţie şi statut epistemologic, în Metode de
învăţământ, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1997, p. 9, 22 62 Metodele didactice sau
pedagogice sunt clasificate în funcţie de perspectiva din care sunt privite de către un pedagog sau
altul, existând, aşadar, o varietate de clasificări.44O metodă poate să facă parte, concomitent, din
mai multe categorii.
Procedeul didactic desemnează o operaţie, o secvenţă, o componentă, o situaţie concretă a
acţiunii didactice şi particularizează o metodă, o detaliază. Este, în același timp, o operație de
alegerea optimă a procedeului, de combinare eficientă a procedeelor, de ordonare a lor logică. De
acest procedeu depinde eficienţa practică a metodei. Fiecare metodă are procedeele sale
specifice. Procedeele pot fi de: organizare, captare a atenţiei, actualizare, comunicare, învăţare
euristică, esenţializare a conţinuturilor, exersare, dirijare a învăţării, simulare a învăţării,
diferenţiere a învăţării, demonstrare, transfer, evaluare, utilizare a mijloacelor de învăţământ.
Resursele materiale Resursele materiale sau mijloacele de învăţământ sunt instrumentele,
complexele sau materialele care au rolul de a facilita transmiterea cunoştinţelor, formarea
deprinderilor, evaluarea achiziţiilor, valorizarea aplicaţiilor practice în cadrul procesului didactic.
Dintre cele mai utilizate resurse materiale amintim: manualul (cartea şcolară), fişele (caietele) de
muncă independentă, albumele didactice, documentele, culegerile de texte, planşele, computerul,
mijloacele audio-vizuale, metodicile, ghidurile didactice etc. Formele de organizare În legătură
cu formele de organizare, se utilizează frecvent activitatea frontală, activitatea independentă,
activitatea grupală. Grupele pot fi omogene sau eterogene.
CAPITOLUL VI. ASPECTE METODICE ALE PROIECTĂRII LECŢIILOR LA
DISCIPLINELE DIN ARIA CURRICULARĂ OM ȘI SOCIETATE Lecţiile la disciplinele din
aria curriculară Om și societate înseamnă mai mult decât munca didactică cu elevii. Reprezintă
comunicare multiformă în care afectivitatea are un rol esenţial, înseamnă modelare a «eu» lui
fiecărui membru al grupului şcolar şi o trecere firească, integratoare către « noi ». De aceea,
referitor la proiectarea acestor activităţi, avem în vedere două aspecte: pe de o parte aspectul
tehnic, de tehnologie didactică a proiectării cu toate elementele sale, iar pe de altă parte
fundamentarea acestei tehnologii de proiectare pe o cunoaştere cât mai bogată a elevilor cu care
se lucrează.
Acţiunile de proiectare se raportează la trei cadre de referinţă: 70 a). rezultatele activităţii
anterioare momentului când s-a anticipat acest demers, supuse unei evaluări diagnostice vizând
relevarea aspectelor eficiente şi a punctelor critice care trebuie ameliorate; b). situaţia existentă
incluzând cunoaşterea condiţiilor în care se va desfăşura activitatea, a resurselor şi mijloacelor
disponibile sau necesare ce trebuie procurate, potenţialul de învăţare al elevilor; c). stabilirea
modului de organizare şi desfăşurare a activităţii viitoare;
Toate componentele demersului didactic (conţinuturi, forme de organizare, metode şi
mijloace de învăţământ etc.) sunt stabilite în funcţie de şi în legătură cu obiectivele vizate.
Programa şcolară a disciplinei Educaţie civică este elaborată din perspectiva unor trei direcţii
ce potenţează caracterul ei formativ. Astfel, se urmăreşte cunoaşterea de sine şi conştientizarea
identităţi moral-civice a copilului; modelarea relaţiilor interpersonale şi a comportamentului în
baza regulilor şi a criteriilor civismului democrat; modelarea raporturilor cu natura şi cu
societatea. 79 Educaţia moral-civică urmăreşte iniţierea copilului, viitor cetăţean, în practicarea
unui comportament activ, responsabil, capabil de toleranţă şi respect faţă de sine şi faţă de
ceilalţi, conştient de drepturi şi datorii, liber şi deschis spre alte culturi.
Profesorului – model civic al elevilor – îi sunt solicitate eforturi de clarificare a obiectivelor
didactice, de optimizare a formulelor organizatorice şi participative prin evitarea tendinţelor
expozitive, a îndoctrinării reproductive, ineficiente pentru cultivarea demnităţii şi libertăţii
individuale. Pornind de la concret, intuitiv, situaţii de viaţă cotidiană, documente, fotografii,
texte special alese, diapozitive etc., profesorul devine cel ce făureşte temelia pentru formarea
unor judecăţi de valoare prin care aceştia să-şi evalueze comportamentele, să-şi educe voinţa şi
discernământul moral-civic. Astfel, profesorul, investit cu rolul social de a cunoaşte şi orienta
individualitatea, tipul de afinităţi în microgrupuri, este atât cel ce sesizează talentele şi
disponibilităţile valorice ale copiilor, cât şi cel care contribuie la realizarea unui învăţământ
performant, precum şi la prevenirea comportamentului deviant.