Sunteți pe pagina 1din 34

NICHITA STĂNESCU - Si-atuncea, sapte gospodine

să dea cu bolovani în mine


POEZII si să mă-njure surd, de Domnul,
ca le-am stricat, urlind, tot somnul.

ARGOTICE 1955 De sus, din virful saptaminii,


să le rinjesc urlat, scirbos:
Anica
iubesc doar locul nu stapinii,
Sughița:
precum fac ciinii pentr-un os.
Cineva gîndea la ea.
Si iarasi sapte gospodine
Cam peste-o luna-i dusa la vedere
să dea cu bolovani în mine,
...Odaia zace în tăcere,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
perdeaua are ciucuri, crețuri,
atât cât n-o apune luna.
pe masa - cinci dulcețuri.
Motan m-as fi dorit să fiu
Când se-ntoarce de la el,
cu coada-n sus, cu blana-n dungi,
spîrc, pe ea, un porumbel.
cu gheare si mustete lungi
Pețitoarele îi spun
c-un ochi verzui si-un ochi caprui.
ca-i semn bun.

Octombrie 1954
Când zorii ziua o deznoada
să mă tot duc, să mă tot duc
Ars poetica si tinicheaua prinsa-n coada
s-o zdranganesc pe strazi, nauc.
Cuvantul moare in tacere
Se sbate injunghiat de vis Jegos si obosit, apoi,
si vrea bacsis si vrea durere, cu matele în liturghie,
si-ntinde pumnul drept, deschis să mă adun, să mă-ncovoi
prin albiturile-n fringhie.
Atata aur pe icoane
prea in zadar s-a spalacit, Ca-n fata unui sobolan
caci gaozarii cu plocoane spinarea să mi-o fac colan
abia acum au conacit să scuip, să scuip si-n urma iar
hai-hui să plec pe strazi, hoinar.
Si-si geme-n sine universul
betia stearpa de hasis Pisicile de prin vecini
Ma doare surd, să le gonesc pe la pricini,
ma taie versul să-mi fete fiecare-un pui
cum simti nevoia sa te pisi. c-un ochi verzui si-un ochi caprui.

Bucuresti, Vineri 11 Martie 1955 Iar când o fi uitat să mor


la circiuma din mahala
Balada motanului sorbita-n calea pumnilor
posirca acra viu să stea.
Motan m-as fi dorit să fiu
cu coada-n sus, cu blana-n dungi, "Hei... viata, viata... iesi din cort
cu gheare si mustete lungi, hai, pune-mi-te iar pe dant...
c-un ochi verzui si-un ochi caprui. te uita... zace colo-n sant
motanul mort, motanul mort..."
La ora când tiris-grapis
zapada noptii se aduna 11 August 1955

eu, cocotat pe-acoperis,


să urlu a pustiu la luna.
Bocet Lavita de ieri, acum
luna tipa si bardace
Nu mai dasi pe la icoane, Cine rade-ncet si tace?
d-aia te-ai pierdut, Ioane... Cine s-a-mpletit in fum?
Singur ti-ai făcut dreptate
cu cutitul pe la spate, Poate de pe-uluci de fier
de-ai belit la drumul mare, vor chema din nou, cocosii,
cum trecea, pe fiescare... turmele de bivoli rosii
Nu-ti stersesesi din faptura atipite langa cer
casul inca de la gura
Hamesit cum fusi de foame Pleoape vinete, de Crist,
te-ai crezut haiduc, Ioane. vor cadea, si-au sa se sfarme
Curvele de tot ce sunt Ea acum poate ca doarme...
te-au fost legănat în cânt; Vinule, de ce esti trist?
Tot te-au incalzit cu dor Ianuarie 1957
si dulceata vorbelor...
Si te-ai potrivit la soapta, Cântec de dor
minte cruda si necoapta,
calea-n codru de-o luasi Mă culcasem lângă glasul tau.
plin de visuri si de casi Era tare bine acolo si sinii tai calzi îmi pastrau
Dara iarna n-o stiui, timplele.
nici ce-abate vintul sui...
Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.
...Treispe lupi te-au incoltit,
Poate ceva despre crengile si apele care ti-au cutreierat
foamea de si-au izbavit
noptile.
si te-su incalzit cu dintii
Sau poate copilaria ta care a murit
carnea ta si ochii mintii,
undeva, sub cuvinte.
de te duci cu pasi desculti
Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.
legănat în treispe burti

9-10 Ianuarie 1955 Mă jucam cu palmile în zulufii tai.


Erau tare indaratnici
Cântec si tu nu mă mai bagai de seama.

Vinule, de ce esti trist? Nici nu-mi mai amintesc de ce plângeai.


Ea, acum, poate ca cere Poate doar asa, de tristetea amurgurilor.
Frunzelor ingenunchere Ori poate de drag
Troitei din somn, pe Crist si de blindete.
Nu-mi mai amintesc de ce plângeai.
Uite, lavita de ieri
noduroasa si nebuna, Mă culcasem lângă glasul tau si te iubeam.
asternuta-i doar cu luna
Decembrie 1956
cu bardace... cu taceri...

Fierul plugului, olog,


Poate chiar in noaptea asta
dezveli, din lut, o teasta
si-un corn viu de inorog

Poate ea a tresarit
cine stie? cui ii pasa?
...s-a visat in somn mireasa
si-a crezut ca a murit
Cantec de iarna ...si tot mai e ceva neimplinit
si singur, in iubirea noastra...
Noaptea a nins peste camp cu pamant
Tu unde esti, in ce gand? Poate ca doina asta veche
tacerile le cerne rand pe rand,
Crengile zvelte si goale in bezne de iti rasuna in ureche
danseaza intr-una... pe dupa ceturi luna lunecand
Uite-le sanii, uite-le glezne.
Noaptea a nins peste camp cu pamant Nelinisti vechi, si glasul lor hoinar
si crengile zvelte, si goale, cu luna spre nestiut incet ne mana
luneca negre si-aiurea, intr-una Ne-oprim o clipa... apoi mergem iar
danseaza intr-una prin ceata uda, mana-n mana

Tu unde esti? si vazul tau pe piept imi suie


In ce gand? ca un paianjen beat. Si nu imi spui
frunzele negre-ti cazura ca mi s-a prins surasu-ti amarui
cu toatele, oarbe-n cautatura? de buze, fata amaruie

Ah, de-ar mai fi in adancul schilav si urat Chemarile ne scutura in san


doar o creanga cu roadele pline, durut zornaitoarea salba...
sa m-adun, sa ma-ntorc si sa vin iar la tine: ...........................
- "Na un mar!"... si atat. Si de-as fi fost copac batran, batran,
tu ai fi fost o frunza alba
Joi 1 Noiembrie 1956
(Poezia apare cu titlul "Requiem" si cu mici schimbari de ortografie in
"Tribuna", nr. 12, 22 martie 1957 - n.e.).
sau poate inserarea.

10-1-1956
Cântec de lume
Cantec nesocotit
Toata frunza-mi zice lotru
c-am furat un ram din codru... Ti-am mesterit banuti de fier,
Cimpu-i nins si tot mi-as duce sa-mi vinzi un ceas din sanii tai
dorurile-n el, nauce, zbucnind in vine zurgalai,
dara noptile-nstelate cand flamanzeam de vis si cer...
i le tine lui pe toate.
...Dar scalda calda, nurii puri
Tot as sta si tot mi-i modru. iubeau ciorchinul cel manat
Si inima ti-ai semanat
Inserarea-mi zice lotru,
in colbul plin de scrematuri.
seara confundata-n moina,
c-am furat din ea o doina Ti-am banuit arginti cu zimti,
ce-am cântat-o în nestire... uitarea ta sa-mi vinzi pe ei,
cand rodul florilor din tei
Numai mindra-mi zice mire...
imi flamanzeau o stea in dinti.
...dar la capul dragei mele,
plop is urca frunza-n stele ...Dar vrajitoare de nefiri,
vintul de-l ingina-n ramuri, descantece turnasi in prag
plopul alb cu noaptea-n ramuri. Mi-ai dat fiertura de omag
Ianuarie 1956
sa te descant din amintiri...

Bucuresti, Joi 23 Decembrie 1954


Cantec de luna noua (Publicata postum in Flacara nr 13 - 30 martie 1984; fara titlu si impartirea in
strofe, cu alta varianta in versul 3 strofa 1: "laudand in vine..." si in ultimul
Incet, sub pasii ceasului venit, vers, strofa 4: "Sa te invat din amintiri", precum si cu mici schimbari
ortografice, n.e.)
se sterge, sur, noptirea-albastra
Cantec vechi de luna noua prinsa intre gene

Iesise-n calea sufletului meu Nestiute pasari au plecat spre Sud


aiurea, din trotuare, Dumnezeu, razimand vazduhul, cu aripa-ntinsa
dar searagrea de stele si de lut Zborul lor de frunza lin de-abia l-aud
ardea pe strazi si nu l-am cunoscut. tot mai des cum ninge pe campia ninsa
Nestiute pasari au plecat spre Sud
In felinarele cu iz de scrum si-au lasat in suflet cuiburile goale
ochi de pisica-mi licareau in drum cuiburile goale
si pasul greu mi se-asternea natang
...si fluieram asa, ca sa nu plang Martie 1957

Dar tot credeam ca poate viermii moi Cele noua raiuri


nu cresc in ochii mei pustii si goi,
nici in surasul meu nedaruit Fiecarui pas al tau
si tot credeam ca poate n-am murit. I se cade o caleasca.
N-a cazut de mult o pleaca
Iesise-n calea sufletului meu asa grea pe capul meu!
aiurea, din trotuare, Dumnezeu Coltul strazii daca-l dai,
dar nu l-am cunoscut si, gol de gand, ai si nimerit in rai.
trecui asa'nainte, fluierand. Ingerasi cu buci grasune,
stau la poarta, sa te sune,
Bucuresti, Luni 23 Ianuarie 1956
caci, desigur, se cuvine
mare cinste pentru tine
si hodina pentru mine...
Cantec
- Capul tau e-un zurgalau,
Dintre pietrele lungi pe care le-ating suna-anevoios si rau!
cu mana, Si numai urechea mea
privirea ta suna cel mai indepartat. te aude, daca vrea.
Acum ti-o marginesc treptele albe, - Raiul-al doilea, si el
acum ti-o sfarseste luna mai departe e, nitel,
pe care joaca aschiile soarelui cufundat cum dai coltul celalalt,
langa pompa de bazalt
Surasul tau, cu colturi abia arcuite (N-are robinet; in schimb
deasupra-ntinderilor ovale de nisip, sa-i dai drumul poti, c-un nimb,
si dupa mine va fi, si dupa oasele mele albite, si-o sa curga doar caimac
si dupa chipul tau, fara chip si luna de varcolac)
'nuntru, ingerimea snoba,
Mai ingenunchi si scurg nisipul dintr-o palma
poarta numai roti de soba
intr-alta, Iar la sold, ca sabie,
ca-ntr-o clepsidra rasturnata aerian,
Numai cate-o vrabie!
in timp ce scara cu trepte albe, inalta,
- Cerul-al treilea, fireste
si-a risipit si treptele pe care le urcam.
nici nu se deosebeste
de-al doilea - decat
Cantecul privirilor
ca-i mai mic si mai urat.
Sfantul Pavel daca tu-l
O, au rupt in aripi panza de paing
zavorasti cu lacatul,
tulburand aeve linistea cu stele
treci de-adevaratulea
ce se-aprind o clipa si apoi se sting
printre-atatea pasari, falfaind rebele in raiul al patrulea,
unde prietenul Francois
O, au rupt in aripi panza de paing
te pofteste pe-o saltea
ce-o uitasera seara, prinsa intre gene,
tot de scanduri rihtuite,
pe sub tine nadusite, Muntii
ca sa te invete-asa
raiul cel de-al cincilea! Batura in zapada lupii
- Fiindca-ti place-acest popas cu pas infipt, talanti si rupii
si n-am vreme, eu te las in ceasul asta, cand nu stie
si plec singur, mai departe, noptirea-n crenge sa se imple
prin raiul sase si sapte, Imi urla lupii-ncinsi sub tample
unde voi intarzia... ceas sangeros de haiducie
(Singur, fara dumneata) Muierea mea cernita-n plete
Asteptand, junghiat e jind hai, da-mi paharul plin: mi-e sete!
babele sa oua - Stramosii se rostesc in mine
raiurile opt si noua cu sfarcul aspru-al muntilor,
in constructie fiind! tanjit si ars in ochii lor
cu doine pravalite-n vine...
aproximativ vara lui 59
Pieptis, ferelnic, drept, pe laturi,
Edict in stanca linsa de omaturi
tot urca, urca amarui,
Pot să fiu uitat, pentru ca si mersul singur se ogoaie
nu tin la brate, pot să-mi lipseasca. legat de maini si de turloaie
Pot fi parasit, pentru ca cu funiile vantului
nu-mi iubesc picioarele, pot merge
si cu aerul. Parosi, innegurati si goi
Pot fi lasat singur, pentru ca incremenesc asa, suvoi,
sangele meu se varsa în mare la pieptul dur al sfintei doici
oricum. cu scoici in el si ierburi multe,
E loc. Toate coastele s-au ridicat cazuti in branci sa mai asculte
ca niste bariere. odata, marile in scoici...
E lumina destula. Privirile mele Vineri, 12 August 1955 Ploiesti
nu vad decât o singura masca.
Dar ea nu exista inca, Nu mai pâlpâie
asa ca e loc, e loc, este
Nu mai palpaie nici o pasare, nici o stea
La poarta Cerul a obosit deasupra ta
Hai, Nichita, stringe-ti pleoapa
Vaselica din Socoli de pleoapa, strange-le
Sufera de sapte boli; Amurgul curge pe langa ochii tai uimiti
una-n suflet, trei în ea; de parca-ar vrea să va priviti
si-alte trei la bidinea, unul altuia, sangele
c-a făcut amor pe bani
Februarie 1957
cu lichele si golani.
Blestemat s-ai fie patul,
c-a bolnavit tot satul.
Mi-a zis Leana lu' Matei
c-a văzut-o-n calea ei
ieri, si ca era batuta --
ochii-n lapte de cucuta,
sinii revarsati pe pintec
de rusine, lung si trist --
c-a avut-o insusi Crist.

Ianuarie 1955
Peisaj de iarna Primăvara

O vreme de argint masiv Primejdii dulci alcatuind sub gene,


pe-alocuri innegrit de vreme, mi te ivesti istovitor de dulce
tintat cu sori, metalic tiv, cu sinii bulbucati zvicnind să culce
la orizont scrasneste, geme pe ei sarutul lutului, alene.

Copacii de argint, tacand, Te stingi încet din mine, iara


din crengile de-argint, oprite, sub piept loveste-n caldarim o minge
nemailovind, nemaisunand si ziua pe trotuare se prelinge,
nici ore-ovale nici clipite lasind în urma-i iz de primavara.

par, cum ii intalnesti, asa, Alaturi de mocirlele uscate


explozii impietrite, surde, ies pomii toti cu trunchiurile-n floare
care-au tasnit spre cer candva, Hei... zi cu soare-n zare, spune-mi oare
din arhebuze si din durde cam cite fete-s astazi deflorate?

Dar eu bat campul iernii, greu Un orizont pierdut, cu buze rosii


cu pasii de-argint ii sun argintul saruta-n crestet noaptea pe hotare
O, fericit auzul meu! Cocoarele revin din departare
Ecoul bate-n jur argintul si mor în primavara ofticosii...

si-o clipa daca m-as opri Februarie 1955

s-ar prabusi, de-argint, o clipa.


Si peste camp s-ar auzi Prin cate o mansarda
tintatul brau de-argint cum tipa!
Prin cate o mansarda, in puterea noptii,
cand orele trec greu si frigul tencuieste toate
Ploaie de munte
crapaturile,
Cu sprancenele lipite las cate-o bucata, umarul de pilda,
de fereastra abuita, ochiul cu geana si spranceana pentru lume,
mai privesti si-acum, domnita, creionul si hartiile putin roase
lunga ploilor clipita? de prea mult purtat in buzunar...

La un semn stiut de pasari, Nimeni nu face nimic pentru mine,


o, tu palido si blando, Sunt o scara de serviciu, in spirala,
il mai vezi pe Gheorghe Patru pe care urca, ori coboara doar cate-un om, singur,
umbra pomilor furand-o? Jos de tot, pe usa de tabla, copiii
au schitat cu creta niste pomi, dar
ca sa-l miluiesti cu dreapta daca te uiti mai bine pot fi si libelule
si sa-l ierti de saracie, ori case mai vechi
sa-l trimiti in lungul ploii
cu jandari, la primarie? Printre acoperisurile ruginite, aici,
port cocosi de tabla pe umeri, si geamul
O, e parasit conacul ingrosat de praf il deschid cu mana
si urechea de cercele care mi-a mai ramas -
si n-auzi cum se subtie stiu, in curand am s-o dau cuiva,
ploaia, printre giurgiuvele... ori mai bine am s-o subtiez
ca sa pot bate cu ea vazduhul
Si cum suie-n fire-albastre,
tot cu somnul se-ncrucise Restul nu-l pot schimba pe cuvinte.
al cocosilor de tabla Il las asa cum e, sa se imputineze singur,
ruginiti pe-acoperise pe cate-un pervaz, langa merele mucegaite,
pe cate un scaun fara un picior
ori pe jos, pe firul de pamant serpuit Falcile cu scrasnitura
printre pietrele caldaramului mi le strang si-n van asud
unde birjarul din colt motaie pe capra doar scrasnitul surd, de ura,
al maselelor l-aud
Intre timp, daca mai e ceva sus,
atunci, desigur, va adormi leganat Nu-i cantarea cea mladie
de pocnitura neregulata si rara a caldaramului, cu vedenii vechi, de mit
sub potcoava calului, care prin somn ...Cantule de drumetie
isi trece osteneala, rand pe rand, cand pe un picior, te urasc ca ai murit!
cand pe altul
Vin ploile
septembrie 1959
Auziti, randunelelor joase:
Timpul norul sur ca o rata salbatica moarta
se ducea mai acum
Timpul, bosorog milog peste ochiul meu, alb-cenusiu.
(coscovit de-un veac sa fie) Si i-am zis sa ii spuna iubitei
insirind printre gingie ca-i sunt zilei acesteia, pustiu.
sfintii dupa catalog
Auziti randunelelor joase:
Ochii, doi, sub zbarci nauci, s-a topit mai intai
curg sub chica trentuita capul alb si aripa cea stanga
Palma dreapta, impungita si-apoi lin si-a pierdut din vopsea.
o intinde pe uluci: Cand ajunse departe, pe zare,
norul sur ca o rata salbatica, moarta,
* - "Mor de foame... de nevoi...
orb cerului, ochilor singuri, nu mai era.
baremi paine... fleac sa coste
Bogdaproste... bogdaproste... ...........................
Precista va dea-nnapoi...
Vin iar jos, printre ierbi, cu zbor timp
(Spre gaini fug ochi sticliti) randunelele-ntins, dupa roua.
Sunt bolnav... am opt copile... O sa ploua la noapte pe camp,
Pe-un calic mancat de zile, o sa ploua...
bogdaproste, miluiti..."
Marti 16 August 1955 Ploiesti

** ...I-am fost dat un sorcovat,


Tarlai-tarlai, hatai-hat!

Ploiesti, 19 ianuarie 1955

* taraganat
** cantat

Vantul, sfartecat de boala

Vantul, sfartecat de boala


imi atarna greu in maini
Plang si plang de oboseala
colindand din caini in caini

Si-mi smucesc din colb calcaiul...


Pasule, de ce ramai?
Poate-i drumul tau, dintaiul,
ce-ti atarna de calcai
DREPTUL LA TIMP 1959
Stiu tot ce e mai departe de tine,
atat de departe, incat nu mai exista aproape -
Basorelief cu eroi
dupa-amiaza, dupa-orizontul, dincolo-de-marea...
Soldatii cei tineri s-au asezat în vitrina, si tot ce e dincolo de ele,
chiar asa cum au fost gasiti, impuscati în frunte, si atat de departe, incat nu mai are nici nume.
ca să fie vazuti s-au asezat în vitrina, De aceea-mi indoi genunchiul si-l pun
respectindu-si intocmai miscarea lor ultima, pe genunchiul pietrelor, care-l ingana.
profilul, bratul, genunchiul, miscarea lor ultima, Si mă rog de tine,
când au fost impuscati pe neasteptate în frunte naste-mă.
sau intre omoplati cu o flacara mai subtire
Stiu tot ceea ce tu nu stii niciodata, din tine.
decât un deget de copil care arata luna.
Bataia inimii care urmeaza bataii ce-o auzi,
In urma lor a rămas goala baraca, sfarsitul cuvantului a carui prima silaba tocmai o spui
mirosind a obiele, a tigari strivite, a fereastra inchisa. copacii - umbre de lemn ale vinelor tale,
Valizele de lemn care umplu baraca raurile - miscatoare umbre ale sangelui tau,
mai clantane inca din fierul minerelor, si pietrele, pietrele - umbre de piatra ale genunchiului
asa cum clantane luna din fierul minerelor meu,
acum, cu putin inainte de-a fi deschisa, pe carc mi-I plec în fata ta si mă rog de tine,
ca să se caute-n ea scrisorile vechi si fotografiile vechi naste-mă. Naste-mă.
ale timpului. --------------------------------------------------------------------------------

Soldatii cei tineri stau dati cu ceara


Dreptul la timp
pe fete si pe miini, ca să luceasca
dati cu ceara ca să luceasca, dati cu ceara, Tu ai un fel de paradis al tau
si asezati intocmai asa cum erau în secunda în care nu se spun cuvinte.
când viata s-a rupt si moartea a-nghitit secunda. Uneori se misca dintr-un brat
si cateva frunze iti cad inainte.
Stau asa nemiscati, ne-ncetind să luceasca,
Cu ovalul fetei se sta inclinat
si noi ne uitam la ei cum am privi luna
spre o lumina venind dintr-o parte
rasarind chiar din mijlocul pietii.
cu mult galben în ea si multa lene,
Pentru noi, care sintem acum de-o virsta cu ei, cu trambuline pentru saritorii în moarte.
desi stau de ani lungi în vitrina, Tu ai un fel al tau senin
pentru noi, care i-am ajuns din urma si trecem de ei, De-a ridica orasele ca norii,
si inima batind avem, si memorie, si de-a muta secundele mereu
o proaspata, din cale-afara de proaspata memorie, pe marginea de Sud a orei,
soldatii cei tineri s-au asezat în vitrina când aerul devine mov si rece
si se imita pe ei insisi intr-una, si harta serii fără margini,
ca si cum ar fi vii. si-abia mai pot ramane-n viata
mai respirand, cu ochii lungi, imagini.
Către Galateea

Iti stiu toate timpurile, toate miscarile, toate


parfumurile
si umbra ta, si tacerile tale, si sanul tau
ce cutremur au si ce culoare anume,
si mersul tau, si melancolia ta, si sprancenele tale,
si bluza ta, si inelul tau, si secunda
si nu mai am rabdare si genunchiul mi-l pun în pietre
si mă rog de tine,
naste-mă.
Frunzisuri

Se-apropie aniversarea frunzelor lovite de ploaie.


Amintirea intamplarilor mele
vine din viitor, nu din trecut.
Deci spun: se vor darama mari fringhii de ploaie
prin aerul umed care ne-a-nfasurat
inserarile.

Inima, inima, planeta misterioasa,


suflete, suflete, aer prin care se-apropie
imaginile tale tandre, putin fluturate
de respiratia mea.

Se-apropie aniversarea frunzelor lovite de ploaie,


aniversarea pietrelor de caldaram în care
potcoava lunii va izbi, când voi trece ridicat în să
aniversarea bicicletelor rezemate de zid, aniversarea
numerelor de licean purtate la maneca,
aniversarea tuturor vorbelor care
tin în dintii literelor
dorintele, dragostea...

Inima, inima, planeta misterioasa


pe care mi-ar fi placut să traiesc si să mor.
EPICA MAGNA 1978

Autoportret

Eu nu sunt altceva decât


o pata de sânge
care vorbeste.

Dezâmblânzirea

De mult negru ma albisem


De mult soare ma-nnoptasem
De mult viu ma mult murisem
Din visare ma aflasem
Vino tu cu tine toata
Ca sa-ntruchipam o roata
Vino tu fara de tine
Ca sa fiu cu mine, mine
O rasai, rasai, rasai
Pe infernul meu, un rai
O ramai, ramai, ramai
Palma bate-mi-o in cui
Pe crucea de carne
Cind lumea adoarme.

Autoportret

Intunecând întunericul,
iata
portile luminii.

Hieroglifa

Ce singuratate
sa nu intelegi intelesul
atunci cand exista inteles

Si ce singuratate
sa fii orb pe lumina zilei,-
si surd, ce singuratate
in toiul cantecului

Dar sa nu-ntelegi
cand nu exista inteles
si sa fii orb la miezul noptii
si surd cand linistea-i desavarsita,-
o, singuratate a singuratatii
O VIZIUNE A SENTIMENTELOR 1964 ca timpul se turti-ntre piepturile noastre,
si ora, lovita, se sparse-n minute.
Ce bine că esti
As fi vrut să te pastrez în brate
E o întâmplare a fiintei mele asa cum tin trupul copilariei, intrecut,
si atunci fericirea dinlauntrul meu cu mortile-i nerepetate.
e mai puternica decât mine, decât oasele mele, Si să te-mbratisez cu coastele-as fi vrut.
pe care mi le scrisnesti intr-o imbratisare
mereu dureroasa, minunata mereu. Leoaica tânără, iubirea

Să stam de vorba, să vorbim, să spunem cuvinte Leoaica tinara, iubirea


lungi, sticloase, ca niste dalti ce despart mi-ai sarit în fata.
fluviul rece în delta fierbinte, Mă pindise-n incordare
ziua de noapte, bazaltul de bazalt. mai demult.
Coltii albi mi i-a infipt în fata,
Du-mă, fericire, în sus, si izbeste-mi m-a muscat leoaica, azi, de fata.
timpla de stele, până când
lumea mea prelunga si în nesfirsire Si deodata-n jurul meu, natura
se face coloana sau altceva se facu un cerc, de-a-dura,
mult mai inalt si mult mai curând. când mai larg, când mai aproape,
ca o stringere de ape.
Ce bine ca esti, ce mirare ca sunt! Si privirea-n sus tisni,
Doua cântece diferite, lovindu-se amestecindu-se, curcubeu taiat în doua,
doua culori ce nu s-au văzut niciodata, si auzul o-ntilni
una foarte de jos, intoarsa spre pământ, tocmai lângă ciorcarlii.
una foarte de sus, aproape rupta
în infrigurata, neasemuita lupta Mi-am dus mâna la sprinceana,
a minunii ca esti, a-ntimplarii ca sunt. la timpla si la barbie,
dar mâna nu le mai stie.
Emotie de toamnă Si aluneca-n nestire
pe-un desert în stralucire,
A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva, peste care trece-alene
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta. o leoaica aramie
cu miscarile viclene,
Mă tem ca n-am să te mai vad, uneori, inca-o vreme,
ca or să-mi creasca aripi ascutite pana la nori, si-nca-o vreme...
ca ai să te ascunzi intr-un ochi strain,
si el o să se-nchida cu o frunza de pelin.

Si-atunci mă apropii de pietre si tac,


iau cuvintele si le-nec în mare.
Suier luna si o rasar si o prefac
intr-o dragoste mare.

Îmbrătisarea

Când ne-am zarit, aerul dintre noi


si-a aruncat dintr-o data
imaginea copacilor, indiferenti si goi,
pe care-o lasa sa-l strabata.

Oh, ne-am zvarlit, strigandu-ne pe nume,


unul spre celalalt, si-atat de iute,
Leoaică tânără, iubirea N-as mai fi vrut să se sfirseasca
niciodata-acea luna-a lui Marte.
Leoaică tânără iubirea
mi-a sărit în față. Poveste sentimentală
Mă pîndise-n încordare
Mai demult. Pe urma ne vedeam din ce în ce mai des.
Colții albi mi i-a înfipt în față, Eu stateam la o margine-a orei,
m-a mușcat leoaica, azi, de față. tu - la cealalta,
ca doua toarte de amfora.
ȘI deodată-n jurul meu, natura Numai cuvintele zburau intre noi,
se făcu un cerc, de-a dura, inainte si inapoi.
cînd mai larg, cînd mai aproape, Virtejul lor putea fi aproape zarit,
ca o strîngere de ape. si deodata,
Și privirea-n sus țîșni, îmi lasam un genunchi,
curcubeu tăiat în două, iar cotul mi-infigeam în pământ,
și auzul o-ntîlni numai ca să privesc iarba-nclinata
tocmai lîngă ciocîrlii. de caderea vreunui cuvint,
ca pe sub laba unui leu alergind.
Mi-am dus mîna la sprinceană,
Cuvintele se roteau, se roteau intre noi,
la tîmplă și la bărbie,
inainte si inapoi,
dar mîna nu le mai știe.
si cu cât te iubeam mai mult, cu atât
ȘI aluneca-n neștire
repetau, intr-un virtej aproape văzut,
pe-un desert în strălucire,
structura materiei, de la-nceput.
peste care trece-alene
o leoaică arămie
Viata mea se iluminează
cu mișcările viclene,
înc-o vreme Parul tau e mai decolorat de soare,
și-ncă-o vreme.. regina mea de negru si de sare.

Ploaie în luna lui Marte Tarmul s-a rupt de mare si te-a urmat
ca o umbra, ca un sarpe dezarmat.
Ploua infernal,
si noi ne iubeam prin mansarde. Trec fantome-ale verii în declin,
Prin cerul ferestrei, oval, corabiile sufletului meu marin.
norii curgeau în luna lui Marte.
Si viata mea se ilumineaza,
Peretii odaii erau sub ochiul tau verde la amiaza,
nelinistiti, sub desene în creta. cenusiu ca pamantul la amurg.
Sufletele noastre dansau Oho, alerg si salt si curg.
nevazute-ntr-o lume concreta.
Mai lasa-mă un minut.
O să te ploua pe aripi, spuneai, Mai lasa-mă o secunda.
ploua cu globuri pe glob si prin vreme. Mai lasa-mă o frunza, un fir de nisip.
Nu-i nimic, iti spuneam, Lorelei, Mai lasa-mă o briza, o unda.
mie-mi ploua zborul, cu pene.
Mai lasa-mă un anotimp, un an, un timp.
Si mă-naltam. Si nu mai stiam unde-mi
lasasem în lume odaia.
Tu mă strigai din urma: raspunde-mi, raspunde-mi,
cine-s mai frumosi: oamenii?... ploaia?...

Ploua infernal, ploaie de tot nebuneasca,


si noi ne iubeam prin mansarde.
OBIECTE COSMICE 1967 Cite-un bot au ciinii-n loc de ochi, si latra
din trei boturi, generos.
Somnul cu fierăstraie-n el E un schimb de ochi mereu în aer.
Ochiul de pisica trece-n frunze.
Somnul cu fierastraie-n el Frunzele fosnesc cu dulce vaier
taie capetele cailor în orbitele pisicilor lehuze.
si caii alearga nechezind cu sange, Eu ramin cu pleoapele deschise, aburite.
ca niste mese rosii, fugite pe strazi, Ochiul meu sticleste-n turnul primariei,
de la cina cea de taina. si, deodata, simt cum prin orbite
cu un prunc în brate-apar statuile Mariei
Si caii alearga, în aburii rosii
clatinand umbre. In sai, fantome. Tinerii
Frunze se lipesc de gaturile lor
sau se prabusesc de-a dreptul în ele, Se saruta, ah, se saruta, se saruta
cum se prabuseste umbra copacului în fantani. tinerii pe strazi, în bistrouri, pe parapete,
se saruta intruna ca si cum ei insisi
Aduceti galeti, aduceti cani mari de sticla, n-ar fi decât niste terminatii
aduceti cani si pahare. ale sarutului.
Aduceti castile vechi ramase din razboi, Se saruta, ah, se saruta printre masinile-n goana,
aduceti-i pe toti carora le lipseste un ochi, în statiile de metrou, în cinematografe,
sau în loc de brat au un loc liber, în autobuze, se saruta cu disperare,
care poate fi umplut. cu violenta, ca si cum
la capatul sarutului, la sfirsitul sarutului, dupa sarut
Peste tot sange de cal decapitat
n-ar urma decât batrinetea proscrisa
curge în voie, si
si moartea.
eu cel care-am văzut primul
Se saruta, ah, se saruta tinerii subtiri
acestea
si indragostiti, Atât de subtiri, ca si cum
va vestesc ca am baut din el ...
ar ignora existenta piinii pe lume.
Atât de indragostiti, ca si cum, ca si cum
ar ignora existenta insasi a lumii.
OUL ȘI SFERA 1967 Se saruta, ah, se saruta ca si cum ar fi
în intuneric, în intunericul cel mai sigur,
Coagula tristetea deodată... ca si cum nu i-ar vedea nimeni,ca si cum
soarele ar urma să rasara
Coagula tristetea deodata,
luminos
ca-n valuri , trupul de margean,
abia
si trupuri de-necati zvarlea din matca
dupa ce gurile rupte de sarut si-nsingerate
privirea când mi-o prelungeam.
n-ar mai fi în stare să se sarute
S-a dus si ora de azi.
decât cu dintii.
La radio s-a dat ora exacta :
"Cling, clang" sau "Ping, pong"
Toti isi privesc ceasurile
numai murdarul de mine
ca si cum nimica nu ar fi,
mă gandeam , sau poate chiar strigam:
"-Hai să ne strangem în brate,
hai, hai să ne strangem în brate!"

Orologiu cu statui

Pietrele deschid un ochi de piatra,


oasele deschid un ochi de os.
POEZII te uita... zace colo-n sant
motanul mort, motanul mort..."
Balada motanului 11 August 1955

Motan m-as fi dorit sa fiu Anica


cu coada-n sus, cu blana-n dungi,
cu gheare si mustete lungi, Sughita:
c-un ochi verzui si-un ochi caprui. Cineva gindea la ea.
La ora cind tiris-grapis Cam peste-o luna-i dusa la vedere
zapada noptii se aduna ...Odaia zace in tacere,
eu, cocotat pe-acoperis, perdeaua are ciucuri, creturi,
sa urlu a pustiu la luna. pe masa - cinci dulceturi.
Si-atuncea, sapte gospodine Cind se-ntoarce de la el,
sa dea cu bolovani in mine spirc, pe ea, un porumbel.
si sa ma-njure surd, de Domnul, Petitoarele ii spun
ca le-am stricat, urlind, tot somnul. ca-i semn bun.
De sus, din virful saptaminii,
Octombrie 1954
sa le rinjesc urlat, scirbos:
iubesc doar locul nu stapinii, La poarta
precum fac ciinii pentr-un os.
Si iarasi sapte gospodine Vaselica din Socoli
sa dea cu bolovani in mine, Sufera de sapte boli;
iar eu sa urlu, urlu-ntruna una-n suflet, trei in ea;
atit cit n-o apune luna. si-alte trei la bidinea,
Motan m-as fi dorit sa fiu c-a facut amor pe bani
cu coada-n sus, cu blana-n dungi, cu lichele si golani.
cu gheare si mustete lungi Blestemat s-ai fie patul,
c-un ochi verzui si-un ochi caprui. c-a bolnavit tot satul.
Cind zorii ziua o deznoada Mi-a zis Leana lu' Matei
sa ma tot duc, sa ma tot duc c-a vazut-o-n calea ei
si tinicheaua prinsa-n coada ieri, si ca era batuta --
s-o zdranganesc pe strazi, nauc. ochii-n lapte de cucuta,
Jegos si obosit, apoi, sinii revarsati pe pintec
cu matele in liturghie, de rusine, lung si trist --
sa ma adun, sa ma-ncovoi c-a avut-o insusi Crist.
prin albiturile-n fringhie.
Ianuarie 1955
Ca-n fata unui sobolan
spinarea sa mi-o fac colan
sa scuip, sa scuip si-n urma iar
hai-hui sa plec pe strazi, hoinar.
Pisicile de prin vecini
sa le gonesc pe la pricini,
sa-mi fete fiecare-un pui
c-un ochi verzui si-un ochi caprui.
Iar cind o fi uitat sa mor
la circiuma din mahala
sorbita-n calea pumnilor
posirca acra viu sa stea.
"Hei... viata, viata... iesi din cort
hai, pune-mi-te iar pe dant...
Bocet Erau tare indaratnici
si tu nu ma mai bagai de seama.
Nu mai dasi pe la icoane, Nici nu-mi mai amintesc de ce plingeai.
d-aia te-ai pierdut, Ioane... Poate doar asa, de tristetea amurgurilor.
Singur ti-ai facut dreptate Ori poate de drag
cu cutitul pe la spate, si de blindete.
de-ai belit la drumul mare, Nu-mi mai amintesc de ce plingeai.
cum trecea, pe fiescare... Ma culcasem linga glasul tau si te iubeam.
Nu-ti stersesesi din faptura
casul inca de la gura Primăvara
Hamesit cum fusi de foame
te-ai crezut haiduc, Ioane. Primejdii dulci alcatuind sub gene,
Curvele de tot ce sunt mi te ivesti istovitor de dulce
te-au fost leganat in cint; cu sinii bulbucati zvicnind sa culce
Tot te-au incalzit cu dor pe ei sarutul lutului, alene.
si dulceata vorbelor... Te stingi incet din mine, iara
Si te-ai potrivit la soapta, sub piept loveste-n caldarim o minge
minte cruda si necoapta, si ziua pe trotuare se prelinge,
calea-n codru de-o luasi lasind in urma-i iz de primavara.
plin de visuri si de casi Alaturi de mocirlele uscate
Dara iarna n-o stiui, ies pomii toti cu trunchiurile-n floare
nici ce-abate vintul sui... Hei... zi cu soare-n zare, spune-mi oare
...Treispe lupi te-au incoltit, cam cite fete-s astazi deflorate?
foamea de si-au izbavit Un orizont pierdut, cu buze rosii
si te-su incalzit cu dintii saruta-n crestet noaptea pe hotare
carnea ta si ochii mintii, Cocoarele revin din departare
de te duci cu pasi desculti si mor in primavara ofticosii...
leganat in treispe burti
Februarie 1955
9-10 Ianuarie 1955
Toata frunza-mi zice lotru
Nu mai palpaie nici o pasare, nici o stea
c-am furat un ram din codru...
Cerul a obosit deasupra ta Cimpu-i nins si tot mi-as duce
Hai, Nichita, stringe-ti pleoapa dorurile-n el, nauce,
de pleoapa, strange-le dara noptile-nstelate
Amurgul curge pe langa ochii tai uimiti i le tine lui pe toate.
de parca-ar vrea sa va priviti Tot as sta si tot mi-i modru.
unul altuia, sangele Inserarea-mi zice lotru,
seara confundata-n moina,
Cântec de dor c-am furat din ea o doina
ce-am cintat-o in nestire...
Ma culcasem linga glasul tau. Numai mindra-mi zice mire...
Era tare bine acolo si sinii tai calzi imi pastrau ...dar la capul dragei mele,
timplele. plop is urca frunza-n stele
Nici nu-mi mai amintesc ce cintai. vintul de-l ingina-n ramuri,
Poate ceva despre crengile si apele care ti-au cutreierat plopul alb cu noaptea-n ramuri.
noptile.
Sau poate copilaria ta care a murit Ianuarie 1956

undeva, sub cuvinte.


Nici nu-mi mai amintesc ce cintai.
Ma jucam cu palmile in zulufii tai.
Edict taria cu acvile din fata lui
se prabuseste in trepte de aer, sticleste.
Pot sa fiu uitat, pentru ca
nu tin la brate, pot sa-mi lipseasca. Tacerea se face vint albastrui,
pintenul umbrei mi-l creste
Pot fi parasit, pentru ca in coastele cimpului.
nu-mi iubesc picioarele, pot merge
si cu aerul. Soarele rupe orizontul in doua.

Pot fi lasat singur, pentru ca Taria isi naruie sfirsetele-i carcere.


sangele meu se varsa in mare
Sulite-albastre, fara intoarcere,
oricum.
privirile mi le-azvirl, pe-amindoua,
E loc. sa-l intimpine fericite si grave.
Toate coastele s-au ridicat
Calul meu salta pe doua potcoave.
ca niste bariere.
Ave, maree-a luminilor, ave!
E lumina destula.
Privirile mele Soarele salta din lucruri, strigind
nu vad decat o singura masca. clatina muchiile surde si grave.

Dar ea nu exista inca, Sufletul meu il intimpina, ave!


asa ca e loc, e loc, este.
Calul meu salta pe doua potcoave.
Cu mana stanga ti-am intors spre mine chipul,
Coama mea blonda arde in vint.
sub cortul adormitilor gutui
si de-as putea sa-mi rup din ochii tai privirea,
Leoaica tinara, iubirea
vazduhul serii mi-ar parea caprui.
mi-ai sarit in fata.
Mi s-ar parea ca deslusesc, prin crenge,
Ma pindise-n incordare
zvelti vanatori, in arcuitii lei
mai demult.
din goana calului, cum isi subtie arcul.
Coltii albi mi i-a infipt in fata,
0, tinde-ti mana stanga catre ei
m-a muscat leoaica, azi, de fata.
si stinge tu conturul lor de lemn subtire
Si deodata-n jurul meu, natura
pe care ramurile I-au aprins,
se facu un cerc, de-a-dura,
suind sub luna-n seve caii repezi
cind mai larg, cind mai aproape,
ce-au ratacit cu timpul, pe intins.
ca o stringere de ape.
Eu te privesc in ochi si-n jur sa sterg copacii Si privirea-n sus tisni,
In ochii tai cu luna ma rasfrang curcubeu taiat in doua,
... si ai putea, uitand, sa ne strivesti in gene si auzul o-ntilni
dar chipul ti-l intorn, pe bratul stang. tocmai linga ciorcarlii.
Tacerea se izbeste de trunchiuri, se-ncrucise, Mi-am dus mina la sprinceana,
se face departare, se face nisip. la timpla si la barbie,
dar mina nu le mai stie.
Mi-am intors catre soare unicul chip,
Si aluneca-n nestire
umerii meu smulg din goana frunzise.
pe-un desert in stralucire,
Campul taindu-l, pe doua potcoave peste care trece-alene
calul meu salta din lut, fumegind. o leoaica aramie
cu miscarile viclene,
Ave, ma-ntorc catre tine, eu.
inca-o vreme,
Ave!
si-nca-o vreme...
Soarele a izbucnit peste lume strigind.

Tobe de piatra bat, soarele creste,


Îmbrătisarea Si ma-naltam.
Si nu mai stiam unde-mi
Cand ne-am zarit, aerul dintre noi
lasasem in lume odaia.
si-a aruncat dintr-o data
Tu ma strigai din urma:
imaginea copacilor, indiferenti si goi,
raspunde-mi, raspunde-mi,
pe care-o lasa sal strabata.
cine-s mai frumosi:
Oh, ne-am zvarlit, strigandu-ne pe nume, oamenii?... ploaia?...
unul spre celalalt, si-atat de iute, Ploua infernal, ploaie de tot nebuneasca,
ca timpul se turti-ntre piepturile noastre, si noi ne iubeam prin mansarde.
si ora, lovita, se sparse-n minute. N-as mai fi vrut sa se sfirseasca
As fi vrut sa te pastrez in brate niciodata-acea luna-a lui Marte.
asa cum tin trupul copilariei, intrecut,
cu mortile-i nerepetate. Viata mea se iluminează
Si sa te-mbratisez cu coastele-as fi vrut.
Parul tau e mai decolorat de soare,
regina mea de negru si de sare.
Ce bine că esti
Tarmul s-a rupt de mare si te-a urmat
E o intimplare a fiintei mele ca o umbra, ca un sarpe dezarmat.
si atunci fericirea dinlauntrul meu Trec fantome-ale verii in declin,
e mai puternica decit mine, decit oasele mele, corabiile sufletului meu marin.
pe care mi le scrisnesti intr-o imbratisare Si viata mea se ilumineaza,
mereu dureroasa, minunata mereu. sub ochiul tau verde la amiaza,
Sa stam de vorba, sa vorbim, sa spunem cuvinte cenusiu ca pamantul la amurg.
lungi, sticloase, ca niste dalti ce despart Oho, alerg si salt si curg.
fluviul rece in delta fierbinte, Mai lasa-ma un minut.
ziua de noapte, bazaltul de bazalt. Mai lasa-ma o secunda.
Du-ma, fericire, in sus, si izbeste-mi Mai lasa-ma o frunza, un fir de nisip.
timpla de stele, pina cind Mai lasa-ma o briza, o unda.
lumea mea prelunga si in nesfirsire Mai lasa-ma un anotimp, un an, un timp.
se face coloana sau altceva
mult mai inalt si mult mai curind. Poveste sentimentală
Ce bine ca esti, ce mirare ca sunt! Pe urma ne vedeam din ce in ce mai des.
Doua cintece diferite, lovindu-se amestecindu-se,
Eu stateam la o margine-a orei,
doua culori ce nu s-au vazut niciodata,
tu - la cealalta,
una foarte de jos, intoarsa spre pamint,
ca doua toarte de amfora.
una foarte de sus, aproape rupta
in infrigurata, neasemuita lupta Numai cuvintele zburau intre noi,
a minunii ca esti, a-ntimplarii ca sunt. inainte si inapoi.
Virtejul lor putea fi aproape zarit,
Ploua infernal,
si deodata,
si noi ne iubeam prin mansarde. imi lasam un genunchi,
Prin cerul ferestrei, oval, iar cotul mi-infigeam in pamint,
norii curgeau in luna lui Marte. numai ca sa privesc iarba-nclinata
Peretii odaii erau de caderea vreunui cuvint,
nelinistiti, sub desene in creta. ca pe sub laba unui leu alergind.
Sufletele noastre dansau Cuvintele se roteau, se roteau intre noi,
nevazute-ntr-o lume concreta. inainte si inapoi,
O sa te ploua pe aripi, spuneai, si cu cit te iubeam mai mult, cu atit
ploua cu globuri pe glob si prin vreme. repetau, intr-un virtej aproape vazut,
Nu-i nimic, iti spuneam, Lorelei, structura materiei, de la-nceput.
mie-mi ploua zborul, cu pene.
Emotie de toamnă pe fete si pe miini, ca sa luceasca
dati cu ceara ca sa luceasca, dati cu ceara,
A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva, si asezati intocmai asa cum erau in secunda
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta. cind viata s-a rupt si moartea a-nghitit secunda.
Ma tem ca n-am sa te mai vad, uneori, Stau asa nemiscati, ne-ncetind sa luceasca,
ca or sa-mi creasca aripi ascutite pana la nori, si noi ne uitam la ei cum am privi luna
ca ai sa te ascunzi intr-un ochi strain, rasarind chiar din mijlocul pietii.
si el o sa se-nchida cu o frunza de pelin. Pentru noi, care sintem acum de-o virsta cu ei,
Si-atunci ma apropii de pietre si tac, desi stau de ani lungi in vitrina,
iau cuvintele si le-nec in mare. pentru noi, care i-am ajuns din urma si trecem de ei,
Suier luna si o rasar si o prefac si inima batind avem, si memorie,
intr-o dragoste mare. o proaspata, din cale-afara de proaspata memorie,
soldatii cei tineri s-au asezat in vitrina
Dreptul la timp si se imita pe ei insisi intr-una,
ca si cum ar fi vii.
Tu ai un fel de paradis al tau
in care nu se spun cuvinte.
Frunzisuri
Uneori se misca dintr-un brat
si cateva frunze iti cad inainte. Se-apropie aniversarea frunzelor lovite de ploaie.
Cu ovalul fetei se sta inclinat Amintirea intamplarilor mele
spre o lumina venind dintr-o parte vine din viitor, nu din trecut.
cu mult galben in ea si multa lene,
cu trambuline pentru saritorii in moarte. Deci spun:
Tu ai un fel al tau senin se vor darama mari fringhii de ploaie
De-a ridica orasele ca norii, prin aerul umed care ne-a-nfasurat
si de-a muta secundele mereu inserarile.
pe marginea de Sud a orei,
cand aerul devine mov si rece Inima, inima, planeta misterioasa,
si harta serii fara margini, suflete, suflete, aer prin care se-apropie
si-abia mai pot ramane-n viata imaginile tale tandre, putin fluturate
mai respirand, cu ochii lungi, imagini. de respiratia mea.
Se-apropie aniversarea frunzelor lovite de ploaie,
Basorelief cu eroi aniversarea pietrelor de caldaram in care
potcoava lunii va izbi, cand voi trece ridicat in sa
Soldatii cei tineri s-au asezat in vitrina, aniversarea bicicletelor rezemate de zid, aniversarea
chiar asa cum au fost gasiti, impuscati in frunte, numerelor de licean purtate la maneca,
ca sa fie vazuti s-au asezat in vitrina, aniversarea tuturor vorbelor care
respectindu-si intocmai miscarea lor ultima, tin in dintii literelor
profilul, bratul, genunchiul, miscarea lor ultima, dorintele, dragostea...
cind au fost impuscati pe neasteptate in frunte
sau intre omoplati cu o flacara mai subtire Inima, inima, planeta misterioasa
decit un deget de copil care arata luna. pe care mi-ar fi placut sa traiesc si sa mor.
In urma lor a ramas goala baraca,
mirosind a obiele, a tigari strivite, a fereastra inchisa.
Valizele de lemn care umplu baraca
mai clantane inca din fierul minerelor,
asa cum clantane luna din fierul minerelor
acum, cu putin inainte de-a fi deschisa,
ca sa se caute-n ea scrisorile vechi si fotografiile vechi
ale timpului.
Soldatii cei tineri stau dati cu ceara
Către Galateea Aduceti castile vechi ramase din razboi,
aduceti-i pe toti carora le lipseste un ochi,
Iti stiu toate timpurile, toate miscarile, toate sau in loc de brat au un loc liber,
parfumurile care poate fi umplut.
si umbra ta, si tacerile tale, si sanul tau
ce cutremur au si ce culoare anume, Peste tot sange de cal decapitat
si mersul tau, si melancolia ta, si sprancenele tale, curge in voie, si
si bluza ta, si inelul tau, si secunda eu cel care-am vazut primul
si nu mai am rabdare si genunchiul mi-l pun in pietre acestea
si ma rog de tine, va vestesc ca am baut din el ...
naste-ma.
Tinerii
Stiu tot ce e mai departe de tine,
atat de departe, incat nu mai exista aproape - Se saruta, ah, se saruta, se saruta
dupa-amiaza, dupa-orizontul, dincolo-de-marea... tinerii pe strazi, in bistrouri, pe parapete,
si tot ce e dincolo de ele, se saruta intruna ca si cum ei insisi
si atat de departe, incat nu mai are nici nume. n-ar fi decit niste terminatii
De aceea-mi indoi genunchiul si-l pun ale sarutului.
pe genunchiul pietrelor, care-l ingana. Se saruta, ah, se saruta printre masinile-n goana,
in statiile de metrou, in cinematografe,
Si ma rog de tine, in autobuze, se saruta cu disperare,
naste-ma. cu violenta, ca si cum
la capatul sarutului, la sfirsitul sarutului, dupa sarut
Stiu tot ceea ce tu nu stii niciodata, din tine.
n-ar urma decit batrinetea proscrisa
Bataia inimii care urmeaza bataii ce-o auzi,
si moartea.
sfarsitul cuvantului a carui prima silaba tocmai o spui
Se saruta, ah, se saruta tinerii subtiri
copacii - umbre de lemn ale vinelor tale,
si indragostiti, Atit de subtiri, ca si cum
raurile - miscatoare umbre ale sangelui tau,
ar ignora existenta piinii pe lume.
si pietrele, pietrele - umbre de piatra ale genunchiului
Atit de indragostiti, ca si cum, ca si cum
meu,
ar ignora existenta insasi a lumii.
pe carc mi-I plec in fata ta si ma rog de tine,
Se saruta, ah, se saruta ca si cum ar fi
naste-ma.
in intuneric, in intunericul cel mai sigur,
Naste-ma.
ca si cum nu i-ar vedea nimeni,ca si cum
soarele ar urma sa rasara
Somnul cu fierăstraie-n el
luminos
Somnul cu fierastraie-n el abia
taie capetele cailor dupa ce gurile rupte de sarut si-nsingerate
si caii alearga nechezind cu sange, n-ar mai fi in stare sa se sarute
ca niste mese rosii, fugite pe strazi, decit cu dintii.
de la cina cea de taina.

Si caii alearga, in aburii rosii


clatinand umbre.
In sai, fantome.

Frunze se lipesc de gaturile lor


sau se prabusesc de-a dreptul in ele,
cum se prabuseste umbra copacului in fantani.

Aduceti galeti, aduceti cani mari de sticla,


aduceti cani si pahare.
Orologiu cu statui
Pleoapa cu dinti, cu lacrima manjita,
Pietrele deschid un ochi de piatra, sare cazuta in bucate,
oasele deschid un ochi de os. dovada ca nu pot trai numai acum
sunt amintirele mele, toate ...
Cite-un bot au ciinii-n loc de ochi, si latra
din trei boturi, generos. Dovada ca nu pot vedea fara martori
e copilaria, adolescenta mea,
E un schimb de ochi mereu in aer. dubland nefiinta acestei secunde
cu nefiinta ei de candva.
Ochiul de pisica trece-n frunze.

Frunzele fosnesc cu dulce vaier Ah, rasu' plansu'


in orbitele pisicilor lehuze.
ah, rasu' plansu'
Eu ramin cu pleoapele deschise, aburite. ma bufneste cand spun
secundei vechi putrezind in secunda
Ochiul meu sticleste-n turnul primariei, de-acum.
si, deodata, simt cum prin orbite
cu un prunc in brate-apar statuile Mariei. Ah, rasu' plansu'
ah, rasu' plansu'
Coagula tristetea deodată... in ochiul lucrurilor reci
si-n dintele lor muscator, ca si sceptrul
Coagula tristetea deodata, neinventatilor regi.
ca-n valuri , trupul de margean,
si trupuri de-necati zvarlea din matca Zicere
privirea cand mi-o prelungeam.
S-a dus si ora de azi. Orice om prost este o gratie.
La radio s-a dat ora exacta : O, tu abundenta de colivii!
"Cling, clang" sau "Ping, pong" Inima tu, felina pramatie
Toti isi privesc ceasurile pandind peste tot colibri.
numai murdarul de mine Ca noroc, pasarile cantatoare
ca si cum nimica nu ar fi, stau la locul lor agatate in cui.
ma gandeam , sau poate chiar strigam: Ce noroc, fiecare
"-Hai sa ne strangem in brate, are pasarea lui.
hai, hai sa ne strangem in brate!" Fiecare om prost e o gratie groasa
pentru stelele cazatoare
Poezia astfel se face ca ele se lasa
numai cand suna ora de culcare.
Poezia este ochiul care plange. Atunci cerul ramane neprivit
Ea este umarul care plange, si fiecare stea de capul ei, -
ochiul umarului care plange. iar cine nu a adormit
Ea este mana care plange, are dreptul la o pasare cantatoare,
ochiul mainii care plange. la doua, la trei ...
Ea este tapa care plange,
ochiul calciiului care plange.
O voi, prieteni,
poezia nu este lacrima
ea este insusi plansul,
plansul unui ochi neinventat,
lacrima ochiului
celui care trebuie sa fie frumos,
lacrima celui care trebuie sa fie fericit.
Necuvintele N-ai să vii

El a intins spre mine o frunza ca o mana cu degete. N-ai sa vii si n-ai sa morti
Eu am intins spre el o mana ca o frunza cu dinti. N-ai sa sapte intre sorti
El a intins spre mine o ramura ca un brat. N-ai sa iarna, primavara
Eu am intins spre el bratul ca o ramura. N-ai sa doamna, domnisoara.
El si-a inclinat spre mine trunchiul Pe fundalul cel albastru
ca un mar. din al ochiului meu vast
Eu am inclinat spre el umarul meteor ai fost si astru
ca un trunchi noduros. si incest ai fost, prea cast.
Auzeam cum se-nteteste seva lui batand Uite-asa ramanem orbi
ca sangele. surzi si ciungi de un cuvant.
Auzea cum se incetineste sangele meu suind ca seva. Soarbe-ma de poti sa sorbi
Eu am trecut prin el. "S" e rece azi din sunt.
El a trecut prin mine.
Eu am ramas un pom singur. În dulcele stil clasic
El
un om singur. Ma invelesc de frig intr-o speranta
cum se-nveleste soba nou zidita
Muzica in reliefuri de faianta
cu focul pururi logodita.
Deodata au venit pe sub copaci. Nu pune mana peste mine daca-i vara
Duceau cu ei o chitara caci n-ai sa intelegi nimic
care lasa in seara stimata doamna-domnisoara
o umbra grea, triunghiulara. din frig.
Dupa aceea au inceput sa cinte Ci vino cand nu merge nimeni
si melodia a intins spre tine cand nu avem picioare, vino
bratele ei reci. dar mai ales cand voi fi orb,
Melodia intindea spre tine lumino.
bratele ei feline, bratele ei reci,
si n-am simtit cind te-a-mbratisat Fel de sfârsit
cu imbratisarea
pe care uneori ti-o da inserarea, Adevarata mina n-o intind.
electric si-ntunecat. Nu ating cu ea decit cuvintele.
Melodia ospata din tine Altfel
cum ospateaza dintr-o prada copacul atins, de mirare s-ar trage in sine insusi,
o forfota de raci. cum se trage in sine insusi cornul de melc
Deodata au plecat de sub copaci. si ar deveni un punct.
Duceau cu ei o chitara Nu ating scaunul.
cu o umbra grea, triunghiulara, S-ar trage in sine insusi
smulsa din seara, rupta din seara. si ar deveni un punct.
Cind mi-am intors spre tine chipul Nici prietenii nu mi-i ating.
vazui doar un schelet ce-l lustruia Nici soarele, nici stelele, nici luna.
nisipul. Nu ating nimic.
O, draga mea, iubita mea, Desi urasc punctul, Doamne,
femeia mea, locuiesc intr-un punct.
bine-ai venit dintotdeauna.
Ti-am sarutat arcada, sternul,
osul suav ce-mpodobeste mina,
scheletul clipei strabatind eternul...
Testament Sunt liber, i-am raspuns,
asa ca nu am chef sa-ti raspund.
Ma cirpesc cu vorbe, cu substantive, Ea a stat un timp descumpanita,
imi cos rana cu un verb. apoi, mi-a dat drumul.
Nobile paleative Am pe mine toate stampilele.
de serv. Daca vreti sa stiti
Iti scriu cu trupul meu viata eu, unul, sunt in ordine,
si mersul stelelor ti-l scriu. mie mi se da drumul.
Vocala cea mai lunga este ata
in care mortu-l cos, de viu. Din nou, noi
Caci trebuie sa dam si marturie,
altfel nimica n-ar mai fi, Bun, dar cu noi cum ramine ?
in dulce scriere tirzie Ei au fost mari, tragici, sfinti...
tinind alaturi morti si vii. Ei au mincat piine,
Tu ombilic din care curge parintilor nostri le-au fost parinti.
vorbirea numai altor guri Dar noi, dar cu noi ?...
fara sa stim unde ne duce Lor le-a fost frig, au patimit,
in care dalbe viituri. au mers prin zapada, prin noroi,
Incit nu stim cine traieste - au murit si s-au nemurit.
cuvintul poate, poate trupul. Noi traim, cu noi cum ramine ?
Zapada alba Doamne, poate, S-a hotarit ceva ?
sau urma-n ea, pe care o lasa lupul... S-a hotarit ?
Cind anume si ce anume ?
Estompare Suntem, dar ne este urit !

Din ce in ce te stingi, te stergi Mit


de peste sternul meu, faptura,
dira lucinda si, de melci, Incapabil sa pierd
tandra arsura. inapt pentru fire,
Abia te tin intr-un cuvint, alerg
ori in albastrul meu iris, in nestire.
iarba-ncoltind dintr-un pamint Foarte greu ma primesc
de somn, de vis. sa fiu cum sunt.
Daca-nchid ochiul, te strivesc in pleoape, Locul ceresc
daca respir, te-mping in aer, e sub pamint.
neoglindito peste ape Iar pamintescul
tu, dulce vaer. maninca de foame cerescul.
Ah, vine norul si ma sterge
cu un burete foarte rece.
Ramin ce-am fost, un tron de rege
din care ai plecat de mult...

Ausweis

Scot singele stampilat la vedere.


Mi se da drumul.
Scot osul sculptat la vedere.
Intirzii o secunda, dar mi se da drumul.
Scot induratoarea limba vorbita, -la vedere.
Dictionarele sint pregatite, asa ca mi se da drumul.
De de vrei sa treci, m-a intrebat moartea.
De dragoste decat cel mai statornic gand al tau!
In curand ai sa mori si viermi
Ea sta plictisita si foarte frumoasa iti vor forfoti in nari, in bot, in rat, in trompa!
parul ei negru este suparat -De ce, i-am strigat, de ce?
mina ei luminoasa -Fara pricina! imi zise ingerul...
demult m-a uitat, - Apoi ingerul, ah, ingerul, ah, ingerul, ah, ingerul
demult s-a uitat si pe sine a plecat cu aripi de aur zburand
cum atirna pe ceafa scaunului. intr-un aer de aur.
Eu ma inec in lumine Fluturi de aur
si scrisnesc in crugul anului. falfaiau in aura ingerului de aur.
Ii arat dintii din gura, El zbura aiurit,
dar ea stie ca eu nu rid, el era cu totul si cu totul de aur.
dulcea luminii faptura El se departa catre o departare de aur,
mie, pe mine ma infatiseaza pe cind in care apunea soarele de aur.
ea sta plictisita si foarte frumoasa -De ce te indepartezi de la mine, i-am strigat,
si eu numai pentru ea traiesc de ce pleci, de ce?
in lumea fioroasa -Fara pricina mi-a raspuns, fara pricina...
de sub ceresc.
Despre starea de zbatere
A mea
Ca si cum un tais superior
Singurateca ea ma asteapta sa-i vin acasa, mi-ar fi despartit norii de virfurile muntilor,
In lipsa mea ea se gindeste numai la mine, asa se zbate trupul meu urias, decapi tat,
ea cea mai draga si cea mai aleasa lasindu-si pe cer capul fugitiv.
dintre roabele sublime.
Ei i se face rau de singuratate Nu poate sa moara desi nu mai stie
ea sta si spala tot timpul podeaua ceea ce pentru el, odinioara, a fost viata.
pina o face de paisprezece carate Contempla ochiul de sus
si tocmai sa calce pe dinsa licheaua. trupul de jos si in zbatere
Ea spala zidul casei cu mina ei Din vagauna gitului tisneste
si atirna pe dinsul tablouri un stol de pasari ciripitoare si verzi
ca sa se bucure derbedeul, e-hei Mina isi infige ghearele
cazut de la usa-n ecouri. ghearele lungi cit un taur fiecare in parte,
Ea isi asteapta barbatul betiv mina isi infige ghearele
Ca sa-i vina acasa in miraj
si degetele albe si le misca lasciv Ochiul suspendat priveste
pentru ceafa lui cea frumoasa. deznadajduita zbatere.
Pregatindu-i-le de dezbatat
ea tine in boluri si zeama acra, Corabia de carne prinsa in furtuna
parul lung si negru si-l intinde de la usa spre pat nu se scufunda niciodata
sa nu greseasca barbatul niciodata Ajuta-ma catedrala frumoasa
drumul predestinat. vazuta de mine in alt oras
A venit un inger si mi-a zis: Bate cu clopotele tale
-Esti un porc de caine, dezordonata clipa.
o jigodie si un rât.
Ma rog la tine frumoasa catedrala
Pute iarba sub umbra ta care o apasa;
tu, care esti in alt oras,
mocirla se numeste respiratia ta!
fa sa se verse peste mine
-De ce, i-am strigat, de ce?
bunatatea linistii
-Fara pricina!
Nici o diferenta nu este intre trupul acesta
A venit ingerul si mi-a zis:
si trupul oricarui fluviu
-Mai stravezie este sticla
decapitat dintr-o data de delta
cea vorbitoare. dar eu si cu tine,
nu stim, vai, nu stim cit facem.
Ajunga la tine frumoasa catedrala, Ah, dar o plapuma
cirdul de pasari rosii inmultita cu un iepure
care urlind, croncanind, chihotind face o roscovana, desigur,
din gitul retezat - se ridica la cer. o varza impartita la un steag
Primeste-le catedrala frumoasa fac un porc,
pe limba clopotului tau, primeste-le un cal fara un tramvai
Ajuta-ma catedrala frumoasa, face un inger,
vazuta de mine in alt oras o conopida plus un ou,
Da-mi linistea, catedrala frumoasa, face un astragal...
si altfel de moarte. Numai tu si cu mine
inmultiti si impartiti
Întrebări adunati si scazuti
raminem aceiasi...
Traim un prezent pur ?
Pieri din mintea mea !
A trai inseamna timp ?
Revino-mi in inima !
Timpul este tot ceea ce nu intelegem ?
Timpul este tot ceea ce nu suntem noi ?
Nedreptate
Exista timp acolo unde nu este nimic altceva ?
Timpul este fara sa fie ? De ce sa auzim si de ce sa avem urechi pentru auz ?
Timpul este insusi Dumnezeu ? Atit de pacatosi sa fim noi incit sa fim nevoiti
Inima mea bate in timp ? sa avem
Sunetele, mirosurile, sperante, pentru frumusete
pipaitul, gustul, vederea si pentru duiosie, ochi
sint chipuri ale timpului ? si pentru alergare, picioare ?
Timpul este legat de lucruri ? Atit de nefericiti sa fim noi
Timpul este legat de cuvinte ? incit sa trebuiasca sa ne iubim.
Gindurile sint timp ? Atit de nestabili sa fim noi
Timpul este insusi Dumnezeu ? incit sa trebuiasca sa ne prelungim
A fi, inseamna timp ? prin nastere
A avea, inseamna timp ? tristetea noastra urita
Ceasurile sunt bisericile noastre si dragostea noastra infrigurata ?
de mina sau de buzunar,
de perete... Colinda pe loc
Ne rugam luind cunostinta
de bataia lor inscrisa pe cadrane... Niciodata nu putem gresi prea mult
din pricina propriilor nostri ochi care vad aceasta.
Altă matematică Si nici minti nu putem prea mult sa mintim
din pricina spaimei de-a ramine noi insine surzi.
Noi stim ca unu ori unu fac unu, Nici prea mult nu putem sa traim
dar un inorog ori o para si nici prea frumos nu putem sa traim.
nu stim cit face. Altfel am putea sa ne dezamagim stramosii.
Stim ca cinci fara patru fac unu, Altfel am putea sa ratam sansa de a se naste
dar un nor fara o corabie cei care nu s-au nascut.
nu stim cit face. Ne putem bucura numai atunci cind nu ne vede nimeni,
Stim, noi stim ca opt Cind nu ne vedem nici macar noi insine.
impartit la opt fac unu, Nu, noi nu ne multumim cu putin,
dar un munte impartit la o capra dar stim ca mai mult nu ni se cuvine.
nu stim cit face.
Stim ca unu plus unu fac doi,
Rugăciunea nascand un Fat-frumos al verbelor,
cum lupul s-a dezobisnuit de lup,
Iarta-ma si ajuta-ma de foame.
si spala-mi ochiul
si intoarce-ma cu fata Am sa ma dezobisnuiesc de stelele cerului
spre invizibilul rasarit din lucruri. cum apa ingheata dezobisnuita de fulgul zapezii,
Iarta-ma si ajuta-ma imi voi lua trupul infrigurat
si spala-mi inima si da-l-voi eu insumi sa mi-l pasca iezii.
si toarna-mi aburul sufletului,
printre degetele tale. Sa ma dezobisnuiescsa mai fiu om
Iarta-ma si ajuta-ma mi-a fost dat destul de usor.
si ridica de pe mine
Sa ma dezobisnuiesc sa
trupul cel nou care-mi apasa
traiesc mi-a trebuit doar o moarte cu omor.
si-mi striveste trupul cel vechi.
De lupi ma dezobisnuiesc cel mai greu,
Iarta-ma si ajuta-ma
sunt singuri si pe zapada.
si ridica de pe mine
ingerul negru Desigur, va trebui sa ma dezobisnuiesc singuratate.
care mi-a indurerat caracterul.
Eu nu sunt altceva decât Desigur, va trebui sa ma dezobisnuiesc de zapada.
o pata de sânge
care vorbeste. In rest, vreme trece, vreme vine.
Intunecând întunericul,
Semn 1
iata
portile luminii.
Plutea o floare de tei
in launtrul unei gandiri abstracte
Evocare
desertul se umpluse cu lei
si de plante.
Ea era frumoasa ca umbra unei idei, --
Un tanar metal transparent
a piele de copil mirosea spinarea ei,
a piatra proaspat sparta subtire ca lama taioasa
taia orizonturi curbate si lent
a strigat dintr-o limba moarta.
despartea privirea de ochi
Ea nu avea greutate, ca respirarea.
cuvantul, de idee,
Rizinda si plinginda cu lacrimi mari
raza, de stea
era sarata ca sarea
pe cand plutea o floare de tei
slavita la ospete de barbari.
in launtrul unei gandiri abstracte.
Ea era frumoasa ca umbra unui gind.
Intre ape, numai ea era pamint.
Nod 19
Tonul Ia cunostinta ca pot ucide,
ca pot zdrobi cu calcaiul capul suav
Osul e o bucurie numai atunci cand este os al fruntii,
al stelei rasarinde si placide,
cand apara iar nu dezbina,
din pricina careia am devenit zugrav!
cum e vertebra alcalina
din toiul greu al carnii si al nuntii.
Ia cunostinta ca nu am mila de mine,
ca sangele meu mi-l amestec cu mestecenii!
Ma voi supune la dezobisnuire de
felul meu de-a fi,
Grabnic ti-aduc la cunostinta toate acestea!
dar nu la parasire,
ce-o tine-n dinsul verbul lui a fi. Vezi ce faci!

M-oi dezobisnui si eu de trup,


SENSUL IUBIRII 1960 Sufletul meu il intimpina, ave!
Calul meu salta pe doua potcoave.
Lună în câmp Coama mea blonda arde în vint.

Cu mana stânga ti-am întors spre mine chipul,


sub cortul adormitilor gutui
si de-as putea să-mi rup din ochii tai privirea,
vazduhul serii mi-ar parea caprui.

Mi s-ar parea ca deslusesc, prin crenge,


zvelti vanatori, în arcuitii lei
din goana calului, cum isi subtie arcul.
0, tinde-ti mana stânga catre ei

si stinge tu conturul lor de lemn subtire


pe care ramurile I-au aprins,
suind sub luna-n seve caii repezi
ce-au ratacit cu timpul, pe intins.

Eu te privesc în ochi si-n jur să sterg copacii


In ochii tai cu luna mă rasfrang
... si ai putea, uitand, să ne strivesti în gene
dar chipul ti-l intorn, pe bratul stâng.

O călărire în zori

Tacerea se izbeste de trunchiuri, se-ncrucise,


se face departare, se face nisip.
Mi-am întors catre soare unicul chip,
umerii meu smulg din goana frunzise.
Campul taindu-l, pe doua potcoave
calul meu salta din lut, fumegind.
Ave, mă-ntorc catre tine, eu. Ave!
Soarele a izbucnit peste lume strigind.

Tobe de piatra bat, soarele creste,


taria cu acvile din fata lui
se prabuseste în trepte de aer, sticleste.
Tacerea se face vint albastrui,
pintenul umbrei mi-l creste
în coastele cimpului.

Soarele rupe orizontul în doua.


Taria isi naruie sfirsetele-i carcere.
Sulite-albastre, fără intoarcere,
privirile mi le-azvirl, pe-amindoua,
să-l intimpine fericite si grave.
Calul meu salta pe doua potcoave.
Ave, maree-a luminilor, ave!

Soarele salta din lucruri, strigind


clatina muchiile surde si grave.
În dulcele stil clasic 1970 el era cu totul si cu totul de aur.
El se departa catre o departare de aur,
A mea în care apunea soarele de aur.
-De ce te indepartezi de la mine, i-am strigat,
Singurateca ea mă asteapta să-i vin acasa, de ce pleci, de ce?
In lipsa mea ea se gindeste numai la mine, -Fara pricina mi-a raspuns, fără pricina...
ea cea mai draga si cea mai aleasa
dintre roabele sublime. Ausweis

Ei i se face rău de singuratate Scot singele stampilat la vedere.


ea sta si spala tot timpul podeaua Mi se da drumul.
până o face de paisprezece carate Scot osul sculptat la vedere.
si tocmai să calce pe dinsa licheaua. Intirzii o secunda, dar mi se da drumul.

Ea spala zidul casei cu mâna ei Scot induratoarea limba vorbita, -la vedere.
si atirna pe dinsul tablouri Dictionarele sint pregatite, asa ca mi se da drumul.
ca să se bucure derbedeul, e-hei
cazut de la usa-n ecouri. De de vrei să treci, m-a intrebat moartea.
Sunt liber, i-am raspuns,
Ea isi asteapta barbatul betiv asa ca nu am chef să-ti raspund.
Ca să-i vina acasa Ea a stat un timp descumpanita,
si degetele albe si le misca lasciv apoi, mi-a dat drumul.
pentru ceafa lui cea frumoasa.
Am pe mine toate stampilele.
Pregatindu-i-le de dezbatat Daca vreti să stiti
ea tine în boluri si zeama acra, eu, unul, sunt în ordine,
parul lung si negru si-l intinde de la usa spre pat mie mi se da drumul.
să nu greseasca barbatul niciodata
drumul predestinat. De dragoste

Al meu suflet, Psyhée Ea sta plictisita si foarte frumoasa


parul ei negru este suparat
A venit un inger si mi-a zis: mâna ei luminoasa
-Esti un porc de câine, demult m-a uitat, -
o jigodie si un rât. demult s-a uitat si pe sine
Pute iarba sub umbra ta care o apasa; cum atirna pe ceafa scaunului.
mocirla se numeste respiratia ta! Eu mă inec în lumine
-De ce, i-am strigat, de ce? si scrisnesc în crugul anului.
-Fara pricina! Ii arat dintii din gura,
A venit ingerul si mi-a zis: dar ea stie ca eu nu rid,
-Mai stravezie este sticla dulcea luminii faptura
decât cel mai statornic gând al tau! mie, pe mine mă infatiseaza pe când
In curand ai să mori si viermi ea sta plictisita si foarte frumoasa
iti vor forfoti în nari, în bot, în rat, în trompa! si eu numai pentru ea traiesc
-De ce, i-am strigat, de ce? în lumea fioroasa
-Fara pricina! îmi zise ingerul... de sub ceresc.
Apoi ingerul, ah, ingerul, ah, ingerul, ah, ingerul
a plecat cu aripi de aur zburand
intr-un aer de aur.
Fluturi de aur
falfaiau în aura ingerului de aur.
El zbura aiurit,
Din nou, noi Desi urasc punctul, Doamne,
locuiesc intr-un punct.
Bun, dar cu noi cum ramine ?
Ei au fost mari, tragici, sfinti... În dulcele stil clasic
Ei au mincat piine,
parintilor nostri le-au fost părinti. Mă invelesc de frig intr-o speranta
cum se-nveleste soba nou zidita
Dar noi, dar cu noi ?... în reliefuri de faianta
Lor le-a fost frig, au patimit, cu focul pururi logodita.
au mers prin zapada, prin noroi,
au murit si s-au nemurit. Nu pune mana peste mine daca-i vara
căci n-ai să intelegi nimic
Noi traim, cu noi cum ramine ? stimata doamna-domnisoara
S-a hotarit ceva ? S-a hotarit ? din frig.
Când anume si ce anume ?
Suntem, dar ne este urit ! Ci vino când nu merge nimeni
când nu avem picioare, vino
Estompare dar mai ales când voi fi orb,
lumino.
Din ce în ce te stingi, te stergi
de peste sternul meu, faptura, Mit
dira lucinda si, de melci,
tandra arsura. Incapabil să pierd
inapt pentru fire,
Abia te tin intr-un cuvint, alerg
ori în albastrul meu iris, în nestire.
iarba-ncoltind dintr-un pământ Foarte greu mă primesc
de somn, de vis. să fiu cum sunt.
Locul ceresc
Daca-nchid ochiul, te strivesc în pleoape,
e sub pământ.
daca respir, te-mping în aer,
Iar pamintescul
neoglindito peste ape
maninca de foame cerescul.
tu, dulce vaer.

Ah, vine norul si mă sterge N-ai să vii


cu un burete foarte rece.
N-ai să vii si n-ai să morti
Ramin ce-am fost, un tron de rege
N-ai să sapte intre sorti
din care ai plecat de mult...
N-ai să iarna, primavara
N-ai să doamna, domnisoara.
Fel de sfârsit
Pe fundalul cel albastru
Adevarata mâna n-o intind.
din al ochiului meu vast
Nu ating cu ea decât cuvintele.
meteor ai fost si astru
Altfel
si incest ai fost, prea cast.
copacul atins, de mirare s-ar trage în sine insusi,
cum se trage în sine insusi cornul de melc Uite-asa ramanem orbi
si ar deveni un punct. surzi si ciungi de un cuvant.
Nu ating scaunul. Soarbe-mă de poti să sorbi
S-ar trage în sine insusi "S" e rece azi din sunt.
si ar deveni un punct.
Nici prietenii nu mi-i ating.
Nici soarele, nici stelele, nici luna.
Nu ating nimic.
Testament

Mă cirpesc cu vorbe, cu substantive,


îmi cos rana cu un verb.
Nobile paleative
de serv.

Iti scriu cu trupul meu viata


si mersul stelelor ti-l scriu.
Vocala cea mai lunga este ata
în care mortu-l cos, de viu.

Căci trebuie să dam si marturie,


altfel nimica n-ar mai fi,
în dulce scriere tirzie
tinind alături morti si vii.

Tu ombilic din care curge


vorbirea numai altor guri
fără să stim unde ne duce
în care dalbe viituri.

Incit nu stim cine traieste -


cuvintul poate, poate trupul.
Zapada alba Doamne, poate,
sau urma-n ea, pe care o lasa lupul...
Măretia frigului 1972 care a nins.

Altă matematică Ciresar

Noi stim ca unu ori unu fac unu, Nimeni nu ne crede dacă sărutăm
dar un inorog ori o para pasărea din zbor, iarba inverzind.
nu stim cât face. Noi sintem un fel de martori
Stim ca cinci fără patru fac unu, ai adolescentei ruginind.
dar un nor fără o corabie
Nimeni nu ne spune: bea, flămindule !
nu stim cât face.
Nimeni nu ne spune: insetatule !
Stim, noi stim ca opt
Curge primăvara pe sub fluturi,
impartit la opt fac unu,
visător podeaua curge pe sub tine, patule !
dar un munte impartit la o capra
nu stim cât face. Lasă-te pe somnul meu, tu vis frumos,
Stim ca unu plus unu fac doi, cade-mi tu in gura mea uscată
dar eu si cu tine, rosie cireașă dintr-un chiparos,
nu stim, vai, nu stim cât facem. zină inventată !

Ah, dar o plapuma


Colinda pe loc
inmultita cu un iepure
face o roscovana, desigur, Niciodata nu putem gresi prea mult
o varza impartita la un steag din pricina propriilor nostri ochi care vad aceasta.
fac un porc, Si nici minti nu putem prea mult să mintim
un cal fără un tramvai din pricina spaimei de-a ramine noi insine surzi.
face un inger,
o conopida plus un ou, Nici prea mult nu putem să traim
face un astragal... si nici prea frumos nu putem să traim.
Altfel am putea să ne dezamagim stramosii.
Numai tu si cu mine Altfel am putea să ratam sansa de a se naste
inmultiti si impartiti cei care nu s-au născut.
adunati si scazuti
raminem aceiasi... Ne putem bucura numai atunci când nu ne vede nimeni,
Când nu ne vedem nici macar noi insine.
Pieri din mintea mea ! Nu, noi nu ne multumim cu putin,
Revino-mi în inima ! dar stim ca mai mult nu ni se cuvine.

Cavaler al florii de cireș

Chip de cireașă muscată de un elf


zburind tot timpul intr-un alt
miraj visat.

...Sandŕ pe care mi-o-ncalta un zeu


in salt pe inorogul vel inalt
si insĺuat.

Si voi veni să mă prostern


mai mult rănit si mult
invins,

Cind ai să bati pe un cadran etern


un nor mai alb si mult mai mult
Despre starea de zbatere Exista timp acolo unde nu este nimic altceva ?
Timpul este fără să fie ?
Ca si cum un tais superior Timpul este insusi Dumnezeu ?
mi-ar fi despartit norii de virfurile muntilor, Inima mea bate în timp ?
asa se zbate trupul meu urias, decapi tat, Sunetele, mirosurile,
lasindu-si pe cer capul fugitiv. pipaitul, gustul, vederea
sint chipuri ale timpului ?
Nu poate să moara desi nu mai stie
Timpul este legat de lucruri ?
ceea ce pentru el, odinioara, a fost viata.
Timpul este legat de cuvinte ?
Contempla ochiul de sus
Gindurile sint timp ?
trupul de jos si în zbatere
Timpul este insusi Dumnezeu ?
Din vagauna gitului tisneste
A fi, inseamna timp ?
un stol de pasari ciripitoare si verzi
A avea, inseamna timp ?
Mina isi infige ghearele
Ceasurile sunt bisericile noastre
ghearele lungi cât un taur fiecare în parte,
de mâna sau de buzunar,
mâna isi infige ghearele
de perete...
în miraj
Ne rugam luind cunostinta
Ochiul suspendat priveste
de bataia lor inscrisa pe cadrane...
deznadajduita zbatere.

Corabia de carne prinsa în furtuna Nedreptate


nu se scufunda niciodata
De ce să auzim si de ce să avem urechi pentru auz ?
Ajuta-mă catedrala frumoasa
Atât de pacatosi să fim noi incit să fim nevoiti
vazuta de mine în alt oras
să avem
Bate cu clopotele tale
sperante, pentru frumusete
dezordonata clipa.
si pentru duiosie, ochi
Mă rog la tine frumoasa catedrala
si pentru alergare, picioare ?
tu, care esti în alt oras,
Atât de nefericiti să fim noi
fă să se verse peste mine
incit să trebuiasca să ne iubim.
bunatatea linistii
Atât de nestabili să fim noi
Nici o diferenta nu este intre trupul acesta
incit să trebuiasca să ne prelungim
si trupul oricarui fluviu
prin nastere
decapitat dintr-o data de delta
tristetea noastra urita
cea vorbitoare.
si dragostea noastra infrigurata ?
Ajunga la tine frumoasa catedrala,
cirdul de pasari rosii
care urlind, croncanind, chihotind
din gitul retezat - se ridica la cer.

Primeste-le catedrala frumoasa


pe limba clopotului tau, primeste-le
Ajuta-mă catedrala frumoasa,
vazuta de mine în alt oras
Da-mi linistea, catedrala frumoasa,
si altfel de moarte.

Întrebări

Traim un prezent pur ?


A trai inseamna timp ?
Timpul este tot ceea ce nu intelegem ?
Timpul este tot ceea ce nu suntem noi ?
Rugăciunea

Iarta-mă si ajuta-mă
si spala-mi ochiul
si intoarce-mă cu fata
spre invizibilul răsărit din lucruri.

Iarta-mă si ajuta-mă
si spala-mi inima
si toarna-mi aburul sufletului,
printre degetele tale.

Iarta-mă si ajuta-mă
si ridica de pe mine
trupul cel nou care-mi apasa
si-mi striveste trupul cel vechi.

Iarta-mă si ajuta-mă
si ridica de pe mine
ingerul negru
care mi-a indurerat caracterul.

Starea de a fi ciresar

Ah, n-o să stie nimeni


gingasa pricină a ciresului
profunda pricină a stejarului
cauza ochilor mei.

Ah, n-o să stie nimeni


zburata pricină a păsărilor
impietrita pricină a pietrelor
cauza inimii mele.

Ah, n-o să stie nimeni


neagra pricină a pămintului
curgătoarea pricină a riurilor
cauza sufletului meu.
Necuvintele 1969 secundei vechi putrezind în secunda
de-acum.
Necuvintele
Ah, rasu' plansu'
El a intins spre mine o frunza ca o mana cu degete. ah, rasu' plansu'
Eu am intins spre el o mana ca o frunza cu dinti. în ochiul lucrurilor reci
El a intins spre mine o ramura ca un brat. si-n dintele lor muscator, ca si sceptrul
Eu am intins spre el bratul ca o ramura. neinventatilor regi.
El si-a inclinat spre mine trunchiul
ca un mar. Zicere
Eu am inclinat spre el umarul
Orice om prost este o gratie.
ca un trunchi noduros.
O, tu abundenta de colivii!
Auzeam cum se-nteteste seva lui batand
Inima tu, felina pramatie
ca sangele.
pandind peste tot colibri.
Auzea cum se incetineste sangele meu suind ca seva.
Eu am trecut prin el. Ca noroc, pasarile cantatoare
El a trecut prin mine. stau la locul lor agatate în cui.
Eu am rămas un pom singur. Ce noroc, fiecare
El un om singur. are pasarea lui.

Poezia Fiecare om prost e o gratie groasa


pentru stelele cazatoare
Poezia este ochiul care plange. astfel se face ca ele se lasa
Ea este umarul care plange, numai când suna ora de culcare.
ochiul umarului care plange.
Ea este mana care plange, Atunci cerul ramane neprivit
ochiul mainii care plange. si fiecare stea de capul ei, -
Ea este talpa care plange, iar cine nu a adormit
ochiul calcaiului care plange. are dreptul la o pasare cantatoare,
O voi, prieteni, la doua, la trei ...
poezia nu este lacrima
ea este insusi plansul,
plansul unui ochi neinventat,
lacrima ochiului
celui care trebuie să fie frumos,
lacrima celui care trebuie să fie fericit

Râsu' plânsu'

Pleoapa cu dinti, cu lacrima manjita,


sare cazuta în bucate,
dovada ca nu pot trai numai acum
sunt amintirele mele, toate ...

Dovada ca nu pot vedea fără martori


e copilaria, adolescenta mea,
dubland nefiinta acestei secunde
cu nefiinta ei de candva.

Ah, rasu' plansu'


ah, rasu' plansu'
mă bufneste când spun
Noduri si semne 1982 traiesc mi-a trebuit doar o moarte cu omor.

De lupi mă dezobisnuiesc cel mai greu,


Nod 19
sunt singuri si pe zapada.
Ia cunostinta ca pot ucide, Desigur, va trebui să mă dezobisnuiesc singuratate.
ca pot zdrobi cu calcaiul capul suav Desigur, va trebui să mă dezobisnuiesc de zapada.
al stelei rasarinde si placide,
In rest, vreme trece, vreme vine.
din pricina careia am devenit zugrav!

Ia cunostinta ca nu am mila de mine,


ca sangele meu mi-l amestec cu mestecenii! Operele imperfecte 1979
Grabnic ti-aduc la cunostinta toate acestea!
Vezi ce faci! Evocare

Semn 1 Ea era frumoasa ca umbra unei idei, --


a piele de copil mirosea spinarea ei,
Plutea o floare de tei a piatra proaspat sparta
în launtrul unei gandiri abstracte a strigat dintr-o limba moarta.
desertul se umpluse cu lei
si de plante. Ea nu avea greutate, ca respirarea.
Un tanar metal transparent Rizinda si plinginda cu lacrimi mari
subtire ca lama taioasa era sarata ca sarea
taia orizonturi curbate si lent slavita la ospete de barbari.
despartea privirea de ochi
Ea era frumoasa ca umbra unui gând.
cuvantul, de idee,
Intre ape, numai ea era pământ.
raza, de stea
pe când plutea o floare de tei
în launtrul unei gandiri abstracte.

Tonul

Osul e o bucurie numai atunci când este os al fruntii,


când apara iar nu dezbina,
cum e vertebra alcalina
din toiul greu al carnii si al nuntii.
Mă voi supune la dezobisnuire de
felul meu de-a fi,
dar nu la parasire,
ce-o tine-n dinsul verbul lui a fi.
M-oi dezobisnui si eu de trup,
nascand un Fat-frumos al verbelor,
cum lupul s-a dezobisnuit de lup,
de foame.

Am să mă dezobisnuiesc de stelele cerului


cum apa ingheata dezobisnuita de fulgul zapezii,
îmi voi lua trupul infrigurat
si da-l-voi eu insumi să mi-l pasca iezii.

Să mă dezobisnuiescsa mai fiu om


mi-a fost dat destul de usor.
Să mă dezobisnuiesc să

S-ar putea să vă placă și