Lector dr.

Iliș Monica-Victoria - Chimia Mediului- Note de curs pentru studenții anului I, specializarea Geografia
Mediului

20 martie 2020

Cursul 5

În majoritatea țărilor din lume, în calitate de apă potabilă se folosește apa din lacuri sau râuri
precum și apele subterane.
Tratarea apelor urmăreşte îmbunătăţirea unor caracteristici ale apei brute, astfel încât aceasta
să corespundă calitativ criteriilor ce se impun pentru o utilizare eficientă într-un anumit scop.
Procesele noi importante ce se întâlnesc în cazul tratării apelor sunt: purificarea(a),
dedurizarea (b) şi epurarea (c) apelor uzate.
a) Purificarea apei se face prin metode fizice și chimice. Dintre metodele fizice amintim:
a) Decantarea - se aplică apelor ce conțin suspensii grosiere, cu diametrul de 0,2-
0,5 mm (argila).
b) Filtrarea – se aplică suspensiilor mai fine, și se realizează cu ajutorul filtrelor
de nisip.
c) Degazarea – este folosită pentru îndepărtarea acidului sulfhidric =
hidrogenului sulfurat = H2S și a dioxidului de carbon ( CO2) prin antrenare cu
vapori de apă.
d) Coagularea – se aplică suspensiilor foarte fine sau a solidelor coloidale; se
adaugă agenți de coagulare ( sulfat de aluminiu = Al2(SO4)3 și sulfat de fer(III)
= sulfat feric = Fe2(SO4)3 ) ce favorizează depunerea și decantarea.
Ex. În urma reacției chimice: Al2(SO4)3 +3H2O = 2Al(OH)3↓ + 3H2SO4 se
formează hidroxidul de aluminiu ( Al(OH)3 ), un precipitat (simbolizat prin
săgeata ↓) alb-gelatinos ce se poate separa prin decantare sau filtrare.

Metoda chimică folosită pentru purificarea apei este dezinfectarea apei. Dezinfectarea apei
constă în eliminarea agenților patogeni ( transmițători de boli): bacterii, ciuperci, viruși.
Cel mai folosit dezinfectant pentru distrugerea bacteriilor din apă este clorul gazos. Se
recomandă să se elimine mai întâi compușii organici din apă, deoarece aceștia în reacție cu
clorul formează substanțe toxice (clorofenoli). In momentul dizolvării clorului în apă are loc
reacția: Cl2 + H2O → HCl + HClO, HClO este acidul hipocloros; sarea de sodiu a
acidului hipocloros este NaClO ( hipocloritul de sodiu ) ce se comercializează sub diverse
denumiri Ace, Vanish, Clor.
Clorul este folosit la tratarea apei din rezervoare, la stațiile de alimentare cu apă potabilă și în
ciclurile închise de recirculare a apei (piscine). Efectul dezinsecției cu ajutorul clorului are un
caracter temporar. Peste 5-7 zile, nivelul bacteriilor din bazinul în care s-au evacuat apele
clorurate, revine la cel corespunzător apelor evacuate, fără tratare cu clor.
Metoda este eficientă dacă rămâne clor liber în apă ( 0,1 - 0,2 mg/L ).
Un alt dezinfectant este cloramina (NH2Cl). Aceasta este un dezinfectant mai slab decât
clorul gazos, dar este mult mai ușor reținută chiar și în apa care intră în sistemul de
distribuție. Cloramina chiar și în concentrații mici este toxică pentru pești.
Ozonul (O3) este folosit uneori ca dezinfectant în locul clorului. In procesul de ozonizare are
loc inactivarea virușilor fără a denatura gustul apei.
Cu toate acestea, este necesară clorurarea apei, pentru a evita contaminarea apei cu
bacterii în sistemul de distribuție.

b) Dedurizarea apelor
Pentru dedurizarea apelor se folosesc în practică câteva procedee:
 Metoda ce utilizează CaO/Ca(OH)2 şi Na2CO3 (oxid/hidroxid de calciu și
carbonat de sodiu - soda calcinată):
Prin tratarea apei cu hidroxid de calciu (Ca(OH)2), se îndepărtează duritatea temporară,
conform ecuaţiei reacţiei chimice:
Ca(HCO3)2 + Ca(OH)2 = 2CaCO3 + 2H2O
Concomitent, se îndepărtează şi sărurile de magneziu existente în apă:
MgCl2 + Ca(OH)2 = CaCl2 + Mg(OH)2
Hidroxidul de calciu poate fi înlocuit cu oxidul de calciu (CaO), acesta din urmă reacţionând
cu apa conform reacţiei:
CaO + H2O = Ca(OH)2
var nestins var stins
Prin tratarea apei cu carbonat de sodiu (Na2CO3) este îndepărtată duritatea permanentă:
CaSO4 + Na2CO3 = CaCO3 + Na2SO4
Pentru o dedurizare mai avansată se foloseşte fosfatul trisodic (Na 3PO4), care precipită
sărurile de calciu şi de magneziu:
5Ca2+ + 3PO43- + HO- = Ca5(PO4)3(OH) – Hidroxiapatita

2
  Metoda ce utilizează schimbători de ioni:
Aceasta constă în îndepărtarea ionilor de calciu şi de magneziu şi înlocuirea acestora
cu ionii de sodiu; cationii de calciu şi de magneziu din apă, la trecerea prin stratul de masă
ionică regenerată (“RNa”) sunt reţinuţi de aceasta, eliberându-se în schimb, ioni de sodiu. De
fapt, are loc un dublu schimb ionic, după următorul tip de reacţie:
2R-Na + Ca(HCO3)2 = R2Ca + 2NaHCO3
2R-Na + CaCl2 = R2Ca + 2NaCl
Răşinile schimbătoare de ioni sunt substanţe macromoleculare, cu structură şi
compoziţie diversă, ce conţin în moleculă grupe funcţionale capabile de schimb ionic: -SO3H
(grupe sufonice), -COOH (grupe carboxilice) , -OH(fenolice), funcţiuni cu azot cuaternar (R-
NH3X, R-NH3OH). Schimbătorii de ioni pot fi:

- anorganici (zeoliţii = alumino - silicaţi naturali hidrataţi ai unor metale alcaline şi

alcalino-pământoase, insolubili în apă, cu structură cristalină poroasă; dintre zeoliţii sintetici,
poate fi amintit permutitul, care are o compoziţie similară cu a natrolitului = zeolit natural:
Na2[Al2Si3O10]∙2H2O (sau Na2O∙Al2O3 ∙3SiO2 ∙2H2O).
- organici (cărbuni fosili, cărbuni sulfonaţi, celuloză de bumbac sulfoetilată sau
aminată, esterii celulozei cu acizii organici).
Dedurizatoarele ce funcţionează pe bază de răşini schimbătoare de ioni, deşi mai
realizează şi o prefiltrare a apei, îmbogăţesc apa cu sodiu, care, dacă depăşeşte anumite
limite, este dăunător sănătăţii, mai ales pentru persoanele hipertensive.
Dedurizatoarele nu trebuie confundate cu filtrele de apă. Filtrele de apă îmbogăţesc
toţi parametrii apei, prin eliminarea clorului, turbidităţii, poluanţilor. Dedurizatoarele
realizează doar o filtrare grosieră a apei.

c) Epurarea apelor
In practică se folosesc radiații ultraviolete (UV), radiații ionizante, metode radiochimice ( cu
ajutorul izotopilor de cobalt și de cesiu) pentru epurarea apelor uzate. Epurarea radiochimică
ca și epurarea prin iradiere cu ultraviolete se combină cu succes cu epurarea biologică
ulterioară a apelor uzate.

3
Există mai multe criterii de clasificare a apelor naturale; printre acestea se regăsește și
puritatea. După puritate, apele sunt potabile, industriale și reziduale.

Apa potabilă este apa de băut. Pentru a fi consumată, apa trebuie să îndeplinească trei
condiții - să fie incoloră, inodoră și insipid

-să fie lipsită de agenți patogeni

- să aibă un conținut cât mai mic de săruri minerale și de compuși organici

Apa pură ( apa distilată sau apa demineralizată )

-nu există în natură

-se obține prin distilarea apelor naturale

-nu este bună de băut deoarece provoacă indigestii

-se folosește în scop medical deoarece are proprietatea de a absorbi substanțele toxice
din organism și de a le elimina.

Apa bidistilată

-se obține prin distilarea apei pure la care se adaugă permanganat de potasiu (KMnO4 ),
cu rolul de a distruge substanțele organice din apă.

-se utilizează în industria medicamentelor și în analize chimice.