Sunteți pe pagina 1din 1

1.

Care au fost împrejurările concrete care au dus la acceptarea zeiței Magna Mater
(Cybele) la Roma, când a fost adusă, de unde provenea (zona istorică și țara actuală),
în ce consta obiectul concret care o reprezenta?

Magna Mater a fost adusă la Roma în contextul în care, pe la 205 î.Hr., Hanibal a fost
învins și ploi de pietre spăimântau poporul. Aceasta a fost adusă de pe muntele Ida, loc care
cel mai probalil se află în Turcia de astăzi.

2. Care a fost rațiunea pentru care cultul lui Cybele și Attis a fost esențial pentru
pătrunderea obiceiurilor religioase orientale și altor culte alogene în lumea
occidentală?

Se întâmpla la diferite popoare când erau cucerite sau cucereau alte popoare, acestea
asimiliau și zeitățile din acele zone, astfel și Cybele și Attis au fost asimiliate și asemănate cu
anumite dinivități, acest procedeu fiind unul obișnuit în păgânism. Senatul a început să învețe
mai bine despre aceste culte și să le adopte, găsind un anumit fond antic de idei religioase care
le-a permis noilor culte să se implementeze mai ușor.

3. Care au fost elementele proprii sau asimilate de către cultul frigian care aveau
similarități formale cu creștinismul?

Adorarea unui Zeu suprem, Zeu creator este asemănătoare cu cea în Dumnezeu.
Denumirea de „Hipsistos” este apelativul folosit pentru desemnarea Zeului lui Israel.

S-ar putea să vă placă și