ELA ȘI BICICLETA

A fost odată ca niciodată,

O fetiţă pe nume Ela care îşi dorea atâtea lucruri. Dar lucrurile nu veneau
la ea. Ori pentru că nu era niciodată timp, ori pentru că nu i-ar fi folosit, ori
pentru că nu erau destui bani, mereu era un motiv.

Într-o zi, Ela a văzut un album atât de frumos și colorat. Ar fi putut să-l
umple cu cartonașe și să facă schimb la școală.
– Nu avem bani! Şi oricum nu-ţi foloseşte la nimic!

Ela a plecat ochii. Toate prietenele ei aveau, ea de ce nu are nimic.

Ca să i se cumpere ceva, trebuia mereu să explice că-i trebuie, să-i fie
folositor. Nu primea niciodată ceva doar pentru că-i plăcea.

Şi Ela a tăcut şi nu a mai cerut nimic, oricum ştia ce i se va răspunde.

Dar într-o zi, când nimeni nu era acasă, s-a uitat lung la dulapul cel mai de
sus.
Ştia unde sunt banii din casă. Nu o vedea nimeni așa că a luat un scaun, s-a
urcat pe el și a întins mâinile cât de sus. A deschis ușile dulapului și cu
mâinile tremurânde, a scos plicul cu bani.

A luat exact cât îi trebuia și a fugit într-un suflet la magazin să-și cumpere
albumul.
Pe drum îl ținea strâns la piept. Nu știa dacă-l strângea pentru că era
pentru prima dată când își lua ceva doar pentru că-i plăcea. Sau dacă-l
strângea pentru că-l ascundea.
Când a ajuns acasă, s-a dus direct în camera ei, era numai ea și albumul.
Ș i-a aranjat abțibildurile înăuntru, foaie cu foaie. Le mângâia și zâmbea,
mâine o să-l ducă la scoală.

Dar inima-i tresărea ori de câte ori auzea zgomote, putea veni oricând
cineva acasă.
Dacă ar fi aflat părintii, s-ar fi înfuriat pe ea și cine știe ce s-ar fi întâmplat.
Asa că Ela nu a spus nimic, a ascuns albumul în dulapul ei și l-a încuiat
bine cu cheia. Nimeni nu va afla nimic iar cheia va fi mereu cu ea!

Dar zi după zi, lucrurile și magazinele o atrăgeau tot mai tare ca un magnet
de zici că toate o chemau! Jurnale cu cheiţă, penare colorate, ceas de mână
cu super culori și butoane și tricoul acela care-și transforma desenul.

Începuse să fure câte puțin ca să nu se observe lipsa banilor şi îşi înghesuia

repede în dulap lucrurile cumpărate.

Câteodată spunea că le-a primit cadou de la prietenele ei dar nu putea să

spună asta mereu asa că mai degrabă le ascundea în dulap. Tresărea ori de
câte ori cineva intra în cameră și strângea cheia în mână la spate.

Într-o dimineață, pe drum spre scoală, Ela a văzut o bicicletă albastră cu un

coșuleț în fată.
S-a oprit în dreptul vitrinei și privirea ei a mângâiat bicicleta, nu mai
văzuse niciodată o bicicleta atât de frumoasa. Ș i ochii ei s-au mărit de
dorință, se și vedea cum își pune flori în coșuleț și se duce la scoală
zburând pe bicicletă. Ar fi legat apoi bicicleta de stâlp în fata scolii și toate
prietenele ar fi venit în jurul ei să o admire.
Ș i cu cât o privea mai mult și își imagina, cu atât bicicleta strălucea mai tare
în ochii ei și parcă prindea viată. Lucea atât de frumos în soare, rotile se
învârteau în gol și parcă șopteau: “Hai vino, vino la mine! Te voi purta
unde vrei!”

Ela a întors capul tristă, costa atât de mult.

Nu ar fi putut fura atâția bani fără să observe părintii ei.

In fiecare dimineață se oprea în dreptul magazinului și își vedea imaginea

pe bicicletă. Ofta și pleca mai departe spre scoală. Încerca din răsputeri să
nu se mai gândească dar cu cât se străduia mai mult cu atât se gândea mai
mult la ea.

Cum să facă să o aibă? Începuse să o viseze noaptea iar ziua se gândea doar
la bicicletă.

Pană în ziua când, prietena ei cea mai bună a venit la scoală cu o bicicletă
exact ca cea pe care și-o dorea ea. Ș i ochii i s-au umplut de furie:

– Trebuia să fie a mea! De ce ea are și eu nu am?

In ziua aceea nu a scos un cuvânt în clasă și după ce s-au terminat orele, a
alergat spre magazin. Bicicleta era tot acolo, mai frumoasă ca niciodată.

“- Până unde poți să mergi?” a mieunat o pisică gri cu ochi verzi, cocoțată
pe o creangă deasupra.

Ș i Ela nu a mai vrut să știe nimic și a luat-o la fugă!

A intrat ca fulgerul în casă, fără să se descalțe. S-a năpustit asupra
scaunului și l-a potrivit la locul obișnuit.

S-a ridicat pe vârfuri și fără să se uite a apucat plicul și l-a mototolit în

buzunar. Bicicleta trebuia să fie a ei, nimic nu mai conta!

Picioarele o duceau singure la magazin! Nici nu s-a uitat în ochii

vânzătorului, a plătit cu toți banii pe care-i avea și a primit bicicleta.

Când s-a urcat pe bicicletă, timpul s-a oprit în loc! I s-a părut că zboară și că
are tot ce putea visa vreodată. S-a plimbat cu bicicleta în tot parcul, ridica
mâinile în aer și lumea toată era a ei. Se simțea liberă, zbura pe aripile
vântului.

Când a început să se întunece și parcul să se golească, era doar ea și

bicicleta.

Abia acum a văzut cât de mare e bicicleta. Cum o să facă să bage bicicleta
în casă fără să fie observată? Cum să o ascundă? Ș i ce se va întâmpla când
părintii vor vedea că au dispărut atâția bani?
Mâinile ei s-au strâns tare în jurul ghidonul care era acum rece și a trecut-o
un fior. Nici nu se gândise la asta înainte! A început să i se facă frică şi să
tremure!

Mergea lângă bicicletă, încet din ce în ce mai încet, ar fi vrut să nu mai

ajungă niciodată acasă.
S-a apropiat de uşă și și-a ținut respirația. S-a lipit de ușă și a ascultat,
sperând să nu fi ajuns încă nimeni acasă. Inima-i zvâcnea atât de tare de
parcă bătea în ușă.
A pus mâna pe clanța uşii care s-a deschis prea repede și un curent de aer a
izbit-o de perete. In mijlocul casei un vârtej mare de vânt lua pe sus toate
obiectele, toate cărțile, toate plantele, toate hainele. Ela căzu în mijlocul
vârtejului ca într-o prăpastie.

Se rostogolea în mijlocul lucrurilor, când cu picioarele în sus când cu

picioarele în jos, toate se învârteau în jurul ei și o lua amețeala.

Când vârtejul s-a oprit, Ela cazu pe podea. In afară de dulapul ei încuiat și
bicicleta, nu mai era nimic înăuntru! Totul dispăruse, era gol în casă și în
inima ei!

Dintr-o dată se auzi un mieunat de pisica din toate părțile. Aceeași pisică
de la magazin apăru brusc dând din coadă:

“- Un lucru furat nu va fi niciodată al tău! Atunci când furi, o faci pentru că

tu crezi că nu poate fi niciodată al tău.”

Ș i pisica se încolăci în jurul picioarelor Elei:

“- Dar pentru tot ceea ce ai furat, ți s-a luat în schimb tot ce era deja al tău!”

Ela a început să plângă.

“- Dar eu nu voiam așa! Eu voiam să am ceva doar pentru că-mi place!”

Ș i pisica rânji:

“- Haha nimeni nu știe secretul! Nimeni nu știe că atunci când crezi cu

toată puterea că ceva este al tău, chiar devine al tău, nu e nevoie să-l furi!”

Ela a ridicat privirea și și-a șters lacrimile. A luat bicicleta și a dus-o înapoi
la magazin. Căci bicicleta asta nu era a ei!
Apoi a fugit într-un suflet în camera părinților și le-a povestit tot ce s-a
întâmplat. Cum a furat din când în când bani pentru a-și cumpăra una alta,
căci nu știa cum să facă altfel. Că-i pare rău, că vrea să repare și să facă
altfel.

Acum știa ce are de făcut!

A luat o foaie de hârtie și a început să deseneze cea mai frumoasă bicicletă

din lume. Ș i pe bicicletă s-a desenat pe ea, pedalând cu mâinile în aer și
chiuind de bucurie!

A strâns foaia la piept și a șoptit:

“- Cred cu toată puterea că ești deja a mea!”

A închis ochii și a simțit cum strânge ghidonul bicicletei, cum pedalează cu

viteză și își ia zborul. Noua bicicletă era deja a ei, trebuia doar să afle cum
să o aducă la ea!

Sfârșit